Marius Sigheti

In ultimele luni ale anului 2009 am fost destul de ocupat cu achizitionarea unei societati romanesti, in principal cu aspectele legate de negociere, ca greul de-abia acum incepe: autorizarea mea ca actionar, fiindca nu discutam despre un SRL oarecare. Fiecare pas ar fi putut aduce numeroase postari pe blog, din pacate n-am avut starea necesara, imi pare rau. Dar saptamana dinaintea Craciunului s-a intamplat ceva critic, care ma indeamna sa scriu cateva ganduri pe marginea subiectului. Le-am scris chiar atunci, dar am asteptat publicarea pana in ianuarie.

Voi scrie despre relevanta unor termene obiective (relaxate, daca vreti) in contractele cu care lucram.

In propunerea de cumparare a societatii in cauza (”Share Purchase Agreement”, sau “SPA”) exista multe definitii si termene, e normal. Unul din acestea este termenul de plata a avansului, o suma care indica seriozitatea cumparatorului. In cazul meu, o suma semnificativa. Domnii vanzatori au propus initial un termen de 5 zile lucratoare, pe care cu oaresce eforturi l-am negociat spre 15 zile lucratoare, fiindca nu aveam banii cash sau in conturi, ci trebuia sa contractez un imprumut. Ok, eu tot nu eram multumit cu cele 15 zile, desi n-aveam motive reale, dar am spus vanzatorului ca “am o presimtire” ca ar fi bune macar 5 zile suplimentare, din cauza unor factori pe care nu ii pot controla: viteza de lucru a angajatilor dintr-o banca din alta tara, responsabili de intocmirea garantiei creditului pe care il contractez aici in Romania pentru aceasta achizitie, si renumiti ca natie pentru relaxarea lor generala. In Serbia i se spune “opusteno”, ca sa va faceti o idee. Dar nu despre Serbia vorbim.

Zilele si saptamanile treceau, iar angajatii respectivi (si altii) ma plimbau cu zaharelul ca inteleg ce au de facut, ca sa mai dau un mail cu instructiuni, bla bla bla. In cele din urma, am ajuns cu posibilitatea reala de plata a avansului in ziua numarul 18 dupa semnarea contractului. Ma suna banca din Romania:

“Stiti, exista o problema. Nu putem elibera suma pentru a plati avansul dvs. catre vanzatori, deoarece contractul prevede ca in cazul neefectuarii platii in primele 15 zile lucratoare, acesta devine nul.”

Oops, hai sa ii anunt pe vanzatori si sa ii rog sa faca act aditional prin care extindem termenul de 15 zile cu cat o fi nevoie, ca bani am la dispozitie deja. Dam in alta problema:

Stiti, imputernicirile prin care dl. AT a semnat contractul din partea celor cinci vanzatori nu sunt valabile si in cazul anexelor. Trebuie sa obtinem altele, lucru cam greu in preajma sarbatorilor si avand in vedere ca un vanzator este dintr-o tara terta. Speram pe la mijocul lunii ianuarie 2010.

Le cam parea rau ca rostesc cuvintele astea, cand puteau avea niste bani seriosi in conturi. Ce sa le fac eu daca au fost rigizi ca Zidul Berlinului pe toata perioada negocierilor? Si uite asa stagnam si ne suparam. Eu am stiut ca o sa vina ziua in care rigiditatea lor o sa ii coste, si uite ca am intuit bine, inca odata. Legea compensatiei nu iarta.

Luati aminte.

Business avans, bani, Contracte, cumparat, negociere, plata, problema, share purchase agreement, termen, vanzatori

“Daca nu reusesti sa te descurci cu banii pe care ii castigi acum, nu te vei descurca nici cu mai multi.”

Promiteam acum o vreme, odata cu publicarea superbului articol (scuzati modestia!) despre lucrurile inutile pe care le tot (vrem sa le) cumparam, ca voi continua subiectul, a.i. sa putem avea o idee cat mai buna despre ce inseamna o viata echilibrata. Voi incerca asadar, in continuare, sa expun primele idei utile despre bani si cum sa ii privim. Mentionez ca inclusiv eu am invatat aceste idei din carti sau de la alte persoane, deci nu-mi apartine vreuna dintre ele, dar le consider usor de aplicat si realmente folositoare.

Stiti sentimentul ala, cand ai un vis mare (de exemplu, sa ai casa ta proprie, cu piscina, panorama spre ce vrei tu, decapotabila in garaj s.a.)  dar te intrebi cum si cand o sa ti-l poti permite? Daca esti angajat, gasesti tot mai dificil sa rezisti cu banii pe care ii castigi timp de 30 zile? Daca esti somer, simti cum te ia cu sperieti cand il vezi pe curier venind spre blocul tau? Iti vezi visele erodate de multimea de facturi care iti sosesc in cutia postala, luna de luna? Daca da, trebuie sa faci mai multi bani, cred ca esti de acord. Vestea proasta e ca inainte sa faci mai multi bani, trebuie sa iti rezolvi problemele actuale cu banii, sa iti platesti datoriile in primul rand.

Albert Camus, scriitorul francez, scria acum 80 ani ca “exista un fel de snobism spiritual care ii face pe oameni sa creada ca pot fi fericiti fara bani”. Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Angliei, spunea ca “nimeni nu si-ar fi amintit de Bunul Samaritean daca acesta ar fi avut doar intentii. Avea si bani!”. Asadar, fie ca esti de acord sau nu, grijile pe care ni le facem cum sa obtinem, si cum sa cheltuim banii ne consuma o mare parte a zilei; uneori ne tin treji noptile.

Oamenii care au probleme financiare trebuie sa isi plateasca datoriile, sau macar sa aiba un plan in legatura cu plata lor. Dupa care pot trece la o alta etapa, la noi riscuri sau proiecte de afaceri. Hai sa fim sinceri, majoritatea oamenilor sunt varza la administrarea banilor. Pana si Statul e varza, e mai rau decat varza. Problema este de fapt foarte simpla: cheltuie mai mult decat castiga. Rezolvarea problemei insa, nu este simpla deloc. Cand esti la baza muntelui dupa o avalansa, ti se pare imposibil sa iti sapi un culoar de iesire.

Eu recunosc ca habar nu am de statisticile din Romania in legatura cu datoria medie a fiecarui roman, cate carti de credit are, s.a.m.d., insa sunt sigur ca daca as sti, m-ar intrista. Si pe voi v-ar intrista, fiindca discutam de sume totale colosale, pentru care se plateste dobanda faina, cel putin 20% pe an, daca e sa mentionez o cirfra. Iubim sa folosim plasticul cu numele nostru in relief. La centrele comerciale e criza, intr-adevar, de locuri de parcare. Solutia de iesire din aceasta criza nu este universala, si trebuie abordata personal, fiecare cu capraria lui, cetatean cu cetatean.

Primul pas este sa ne uitam la intrebarile de mai jos, si sa raspundem la ele (doar nu credeati ca scapati):

• Cate carduri de credit aveti?
• Ce datorie aveti pe fiecare din ele?
• Ati adunat toate sumele astea?
• Ce dobanzi platiti pentru ele, si ce penalitati datorati?
• Daca veniturile nu mai cresc, cat va va lua sa platiti aceste carduri, presupunand ca nu va mai atingeti de ele?
• Daca veniturile scad, sau mai rau, dispar, cum o sa platiti sumele acestea, sau macar dobanda pe ele?
• Va permiteti cu adevarat distractia de mai sus?

Cel mai nasol mi se pare faptul ca tinerii au devenit o piata tinta pentru banci, iar acestia isi fac usor descoperiri de cont (daca nu chiar credite de consum!) de 3x cat venitul pe care il au la un loc de munca cu zero siguranta de viitor, banii facandu-i praf pe haine la moda, pizza, distractii, cadouri pentru prietene, electronice si lista poate continua. Nu exista baza financiara pentru acest gen de consum, iar unii din acesti tineri vor avea in curand ceea ce americanii numesc bad credit record, adica, pe romaneste, in momentul cand vor dori sa isi cumpere o casa sau o masina, banca le va refuza aplicatia, considerandu-i incapabili de seriozitate in plata datoriilor. Cunosc cazuri reale, in Romania.

Deci, cum facem sa iesim de sub muntele de zapada de care mentionam mai devreme? Sunt patru pasi de baza, dar imi permit sa adaug un al cincilea, ghiciti voi care:

1. Ne platim datoriile pe care le avem acum;
2. Invatam sa impartim (si) cu altii;
3. Punem deoparte oricat de putin, luna de luna;
4. Punem limite stricte pe cheltuieli;
5. Invatam sa traim in aceste limite.

“Ceea ce trebuie sa invatam sa facem, invatam prin practica”, spunea Aristotel. Cel mai bun plan pentru plata datoriilor si punerea de ordine in finantele personale este acela pe care il vom descoperi fiecare, singuri, facand ceva in acest sens, orice!

Sper ca ideile de mai sus sa va fie de ajutor, dar va anunt de pe acum ca urmeaza articole noi legate de cei 5 pasi prezentati. Pe curand!

Business, Entrepreneurs, Life afaceri, asa da, bani, card, casa, criza, facturi, idee, lucruri, personal, tineri, viata, vise

[postarea a fost re-editata, pentru o mai buna claritate]

Background

Ma credeti sau nu, un contabil poate face foarte mult rau unei afaceri. Asa cum poate face si bine. In acelasi mod, un intreprinzator isi poate afecta afacerea foarte mult daca nu stie contabilitate, asa cum o poate tine sanatoasa daca intelege principiile contabile, modul in care cifrele “lucreaza” pentru ea, indicatorii s.a.m.d.

Cazul firmei firmelor mele. Am aceeasi contabila inca de cand am deschis portile, imi ia bani putini, face inregistrarile de rigoare, depune acte la autoritati, nu-mi raporteaza niciodata ce se intampla cu cifrele, si treaba merge inainte. Chestia asta ma streseaza de ceva timp incoace, fiindca am in acte ba profit, ba pierdere, ca sa nu mai zic de taxe, fara sa am control. Ma trezeam cu ele. Acum urmaresc eu personal situatia, pentru siguranta mea, dar probabil ca voi schimba contabila intr-o buna zi, cand o sa ma decid sa dezvolt firma ceva mai agresiv.

Cazul firmelor clientilor mei. Pentru acestia am contractat prima data o firma pe care o consideram buna, ca doar nah, era a unei prietene. Aveau o multime de clienti, angajati (angajate, mai degraba). Credeam ca sunt la fix. Spre deosebire de firmele mele, care raporteaza situatiile la stat la fiecare 3 luni, clientii mei au o activitate mai semnificativa, raportand lunar. De fapt, eu ma ocup de hartzogariile lor si relatia cu contabilitatea, ca nu e mare filozofie, si castig un ban cinstit.

Dupa cateva luni, primele provocari: profit in acte, rezulta impozit de plata. Nu doar ca realmente nu exista profit, dar era “planificat” sa nu existe (adica contabilii stiau), fiindca era perioada initiala cand investitiile erau mari, iar veniturile mai mici. In urma unei analize (si a unor bani cheltuiti cu consultanta externa), am identificat cauza si am rezolvat problema. Totul sta in modul cum inregistrezi actele contabile, iar asta trebuie facut in stricta concordanta cu legea, in primul rand, si cu specificatiile clientului, in al doilea rand. Cu timpul, provocarile au continuat sa apara, uneori in timp util, alteori pe muchie de cutit, unele dintre ele putand ajunge sa coste firma clientilor mei (daca nu erau rezolvate) zeci de mii de euro!! Uite-asa, din pix.

Intr-un final, am decis sa mut contabilitatea la Accace Europe, din mai multe motive:

• contabilii initiali si-au dat seama dupa multe luni de zile ca ne iau prea putini bani pentru servicii, sub costul lor! Iar noua suma ceruta era aproximativ 1:1 cu suma ceruta de Accace.
• incepea anul 2009, facea sens sa incepi cu un nou furnizor.
• oricum ne scoteau din stiti-voi-ce de fiecare data cand aveam o provocare, contabila sau de alta natura, si daca tot ofereau servicii de contabilitate, de ce sa nu le cumparam?
• vorbesc limba clientilor mei.

Accace e o firma de origine slovaca, fondata din cate stiu de un fost consultant al unor companii gen Big4, cu scopul ambitios de a oferi servicii de contabilitate si consultanta de top, pentru companii internationale din Europa Centrala si de Est. Numele vine de la “Accounting ace“. In Romania au o echipa destul de numeroasa de doamne si domnisoare foarte pregatite si versate in domeniile pe care le acopera, reusind astfel sa contribuie cu succes la scopul initial al fondatorului. Nume precum Gabriela Cirjan, Mihaela Virlan sau Petra Ftorkova imi aduc aminte de imaginea consultantului profesionist perfect. Dar mai ales util!

Pe pagina lor de internet, www.accace.eu, puteti sa va familiarizati usor cu privire la serviciile oferite si modul lor de lucru, motiv pentru care nu voi intra in detaliu aici. Dar ma pregatesc sa inchid recomandarea punctand cele mai importante avantaje pe care le vad eu in colaborarea cu Accace Romania:

raspunsuri rapide si eficiente la intrebarile adresate si provocarile ridicate la fileu. Probleme care de cele mai multe ori sunt delicate. Deci au cunostinte legale foarte bune, iar daca nu au, se pare ca stiu sa le obtina imediat, avand in acelasi timp si o abordare “street-smart”, adica nu facem doar teorie.

abordare profesionista a relatiei cu clientul, fiecare persoana are rolul ei (ex. Account Manager, Contabil alocat, Manager de divizie, Specialist pe chestiuni X sau Y, s.a.m.d.), iar ele intre ele comunica foarte bine – chiar daca e nevoie de schimb de expertiza intre filiale. Si cu firma client, comunica la fel.

trag de mine sa le dau toate actele, chitantele, contractele s.a. intr-un mod foarte organizat. Nu le scapa niciodata daca incerc sa le fentez, fie din ignoranta (adica eu cred ca imi cer prea multe, si n-am chef sa dau curs cererii, ), sau neatentie. Sunt al dracu’, cum se spune. Dar asa trebuie sa fie, altfel iti cade lumea in cap cand ti-e mai draga.

ne raporteaza la timp situatia firmei, inainte de declararea acesteia la administratie, ca sa verificam, sa aprobam cifrele in mare.

stiu nu doar contabilitate (pe care o fac intr-un mod mai avansat decat o prelucrare mecanica a actelor), dar au competente reale pe consultanta juridica si financiara atat de necesare.

eu personal am invatat mai multe despre disciplina in organizarea actelor, despre functionarea cifrelor, a legii si a autoritatilor, cu aceasta ocazie.

au pahare mari de apa, pe care ti le ofera cand mergi in vizita de lucru la sediul lor.

Toate astea vin la un pret, sa nu va asteptati ca scapati cu cateva sute de lei pe luna. Contabilitatea are un pret in functie de numarul de operatii care trebuie efectuate, iar consultanta in plus se taxeaza corespunzator. In cazul meu, fiecare luna costa de 2-4 ori mai mult decat fee-ul de contabilitate; ce-i drept, noi cerem consultanta deseori. Dar cand dai un ban la Accace, stai in fata: esti ferit de probleme de tot soiul, economisesti bani pe care i-ai putea pierde in mare stil din simpla neatentie, si dormi bine noaptea. La un anumit nivel al afacerii tale, face sens.

Faptul ca am scris aceasta recomandare nu inseamna ca nu mai am si altele, in domeniu. Insa chiar daca am o impresie foarte buna despre ele, e formata din observare externa, nu prin colaborare directa de-alungul unei perioade rezonabile de timp. Asadar, daca ne cunoastem, va rog sa nu ne suparam fiindca nu am scris despre voi. Iar despre firma descrisa in prima parte, rog pe directorul acesteia sa inteleaga ca diferentele punctate sunt pe bune, si ca “it’s business, not personal.”

Ca sa stabilim o balanta, sa stiti uneori am cate-o nemultumire fata de Accace, dar paleste lejer in fata beneficiilor, a.i. nu are rost sa murdaresc pictura pe care tocmai am realizat-o, dand exemple.

Va doresc succes sa aveti cifre care lucreaza pentru voi. Iar daca aveti firme de contabilitate brici pe care le puteti recomanda, sa o faceti – indiferent ca scrieti intr-un blog, in comentariile de aici, sau daca puneti doar un link catre un articol relevant.

Business afaceri, asa da, bani, consultanti, contabilitate, firme, legal, recomandare, Romania, servicii

E cazul sa fac o noua recomandare, de data aceasta una …altfel. Nu voi recomanda o companie, ci o persoana in cadrul companiei in care lucreaza. Hai sa clarific…

Cred ca o mare parte din noi, cei care suntem un pic pasionati de masini, ave(a)m nevoie la un moment dat de un vopsitor sau o vopsitorie auto de uber-calitate. Pentru ca in orasul asta, adicatelea Bucuresti, e greu sa ne pastram masina in stare cat mai buna. Cand ti-e lumea mai draga, se trezeste:

• un artist sa o zgarie cu cheia in lung si lat,
• vreun tampit sa ii dea un picior in aripa, sau
• vreun conducator auto (a nu se confunda cu termenul “sofer”) care schimba banda ca si cum toate ar fi ale lui, trezindu-se direct in fierul tau.

Din pacate, in ziua de azi nu se lucreaza tocmai calitativ in ceea ce priveste serviciile de reparatii si intretinere auto (cu niste exceptii, desigur). Iar dealerii Mercedes locali imi inspira mai degraba o lipsa de incredere, daca e sa ma iau dupa parerile colegilor din club. In plus, intotdeauna ai nevoie de ceva rezonabil in materie de costuri.

Mergand pe linia povestii, eram practic speriat de bombe, refuzand sa duc barele masinii mele la vopsit de frica unei executii potential proaste. Imi iubesc masina prea mult. Iar prietenii nu-mi prea recomandau o vopsitorie ca sa nu ii injur in caz ca… stiti voi.

Asadar, m-am hotarat sa il intreb pe un tip intalnit intr-un OMV intr-o seara, Florin C., care are cateva Mercedes-uri. Stiu ca are unul ca al meu, cu barele vopsite aici in Bucuresti, ca doar le-am vazut cu ochii mei si am fost impresionat. Mi-a zis de un “nea Ilie” de la Service Ciclop Giurgiului. OK, dar ca sa fiu eu sigur, l-am intrebat si pe mecanicul meu ce vopsitor imi recomanda. Mi-a zis de dl. Cristi Caramet, tot de la Service Ciclop Giurgiului – recunoscand in acelasi timp maiestria lui “nea Ilie”.

Ca sa scurtez povestea, “nea Ilie”, pe numele lui adevarat Ilie Marina, e un vopsitor cu o experienta de 25 ani, care face o treaba buna. E un tip oarecum flegmatic ca si caracter, dar dansul mi-a facut masina frumoasa, reusind sa treaca bine dpdv psihologic peste toate fitzele mele de tipicar, pardon… pasionat Mercedes: curatare perfecta a pieselor, pregatire ca la carte, cod de culoare exact, asta mai lucioasa, cealalta mai mata, s.a.m.d. L-am distrus cat a avut barele in lucru, sincer. Mai jos e rezultatul muncii sale, sectiunea prezentata avand cel putin trei defecte majore vizibile inainte sa ajunga la dansul, din care unul era o ruptura in partea de jos.

Executie perfecta: bara lucioasa, bandoul mat impecabil

Sunt convins ca si dl. Cristi Caramet este un profesionist cel putin la fel de calificat si pasionat de ceea ce face; l-am vazut muncind, dar nu m-a putut servi fiindca pleca in concediu. Nea Ilie tocmai se intorcea din concediu. Am avut “noroc” cu ploaia aia mare din 6 august 2009, care m-a prins la ei in hala; am avut ocazia sa vad oameni la munca pana seara tarziu, fiindca “banul se castiga greu, si trebuie muncit pana seara in fiecare zi, daca vrem sa avem ceva acasa”. Am aflat cat castiga chiar si in aceste conditii, si am fost dezamagit. Ii admir.

In concluzie, ii recomand cu drag pe acesti profesionisti si mai ales pe dl. Ilie Marina: munca acestuia o privesc si imi face mare placere zi de zi. Service-ul unde lucreaza, Ciclop Giurgiului, nu m-a impresionat in mod deosebit din mai multe motive, dar asta nu inseamna ca sunt necalificati.

Numarul lui de telefon este 0762.571.255. Sunati inainte, va intelegeti care e procedura de lucru, verificati disponibilitatea lui nea Ilie, ii spuneti ca stiti de la mine, s.a.m.d. Eu va rog un singur lucru: nu abuzati de el, fiindca e un om linistit.

Business, Cars asa da, Bucuresti, defect, experienta, masina, mercedes, oameni, recomandare, servicii, vopsitorie

Incep asadar seria de postari detaliate referitoare la afacerile pe care le-am cunoscut de-alungul anilor, mai devreme sau mai demult, acelea pe care le recomand cu cea mai mare placere. Astazi va spun cate ceva despre apa.

Candva la sfarsitul toamnei 2008 relatam eu despre excursia de sfarsit de saptamana din Cheia, judetul Prahova. Iar unul din punctele principale ale vizitei a fost discutia cu prietenul meu Mihai Croitoru, tanar intreprinzator in domeniul hotelier, iar mai nou producator de apa minerala si plata. Taman subiectul acestei postari.

Este vorba despre apa Keia, despre care aflati toate informatiile relevante urmarind  filmuletul de pe YouTube:

Asa cum vad eu lucrurile, ce e bine sa retineti este ca:

• Keia este o apa mult mai …naturala (bio, nah!) si mai buna decat majoritatea celor vandute pe piata, dar nefiind cunoscuta ca brand si traditie – chestie care se cumpara cu bani multi cheltuiti in la fel de multi ani pe reclama, iti vine greu sa o cumperi. Asta daca o gasesti pe undeva, in primul rand. Mare greseala.
• Izvorul este foarte aproape de fabrica de imbuteliere, iar apa nu vede lumina decat in momentul in care intra in sticla pe care tu o cumperi dupa cateva zile, sau saptamani.
• Fabrica este mai ceva ca o farmacie, organizata, curata, gandita bine. O gasesti pe partea dreapta cum mergi spre Brasov, la cativa km dupa curba care te duce la Muntele Rosu, si a fost inaugurata in anul 2008, dupa lupte seculare in care au fost obtinute autorizarile de rigoare.
• Dintr-un loc renumit pentru puritatea naturii, n-are cum sa izvorasca decat ceva bun, iar datele tehnice o confirma ca fiind intre cele mai bune ape imbuteliate din lume.
• Nu se numeste “Cheia” din motive de marca inregistrata.

O ultima clarificare: scriu aceste lucruri pentru ca mi-a placut foarte mult discutia cu Mihai, fabrica in sine si imprejurimile ei, atitudinea lui fata de business-ul asta, si mai ales apa – in ciuda faptului ca am un sistem performant de tratare a apei potabile instalat in casa mea. E atat de buna, ca as putea functiona doar cu apa Keia, fara mancare. Fostele mele favorite, Dorna si Bucovina, palesc lejer prin comparatie cu Keia. Sunt foarte pretentios cu apa pe care o consum, dat fiind ca nu pot trai fara apa langa mine, tot timpul. Apropo, imi place chiar si apa minerala Keia, desi nu sunt fan al apei minerale. 

Recomand fara ezitare apa Keia.

Prietenii de la Startups.ro au si ei un articol util despre startupul Keia, daca vreti sa va faceti o parere mai completa.

Galeria de poze facute la fabrica de imbuteliere va fi disponibila in curand, dupa ce o urc pe Flickr. Imi cer scuze.

Business afaceri, antreprenori, asa da, brand, cheia, keia, recomandare, startup, Youtube

Ma tenteaza tot mai mult sa dezvolt mai departe o idee de-a mea ce tine de recomandarea companiilor.

O versiune non-comerciala va fi prezenta aici pe blog in urmatoarele zile, dar si cea comerciala este in lucru. Insa ma opresc o secunda si va intreb: ar fi util pentru voi un site in care sa puteti verifica seriozitatea firmelor cu care faceti afaceri (furnizori, clienti, industrie, s.a.)?

Ne gandim sa fie ceva in care sa gasesti pe langa o scurta prezentare a respectivelor firme cu date de contact si tot tacamul, un sistem de rating generat de utilizatori (cat mai accesibil si usor de realizat) sau de un grup restrans de “utilizatori aprobati”, review-uri ale firmei, posibilitate de abonare la noi comentarii despre o firma anume sau o industrie anume, s.a.m.d.

Ce ganduri aveti, la prima strigare? Ce sfaturi ne-ati da?

Business firme, proiect, recomandare

[For the English readers who got here, please scroll to the end of the article, I've made a summary in English of what this was all about: how Twitter generated business for me.]

Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu.

1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

• ai o strategie
• ai rezultate clar definite
• planuiesti si/sa participi

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

Blogging, Business, Entrepreneurs, Internet, Marketing afaceri, asa da, birouri, Bucuresti, idee, imobiliare, iPhone, legourmand, mancare, Marketing, oameni, pasiune, povesti, restaurant, review, Romania, twitter, viata

Trebuie sa va spun despre acest program, numai in caz ca nu ati aflat pana acum de pe Twitter, din media, sau de pe alte canale. FYI, sunt membru JCI Bucuresti de prin 2003 pe vremea asta – adica anii de inceput, asadar recomand in cunostinta de cauza. De ce n-am facut-o pana acum si o fac cu 3 zile inainte de termenul limita? Pentru ca nu mi-am format reflexul, fapt pentru care imi cer scuze. Pur si simplu, de cand nu mai am fosta mea jucarie, JCI Romania blog (de altfel primul blog de ONG din Romania, dupa analizele mele la acea vreme), parca n-am tragere la scris. Iar fiindca posed astazi o lene fantastica, o sa iau aproape tot textul din postarea colegului Bobby Voicu pe acest subiect.

Tineri Antreprenori este un proiect realizat de JCI Romania. Proiectul a fost pornit anul trecut de Tudor Maxim, de la Elevate. Sincer sa fiu, eu am crezut in proiect mai mult decat Bobby, dar n-am avut in prioritati sa ma implic, oricat a tras Tudor de mine. Si pentru ca oricine e “inlocuibil”, Tudor a reusit sa faca ceva foarte bun si cred ca toti cei care au fost implicati au avut o experienta foarte misto, care merita incercata.

Tineriantreprenori.ro, primul program de mentorat pentru viitori antreprenori

Junior Chamber International Bucuresti, filiala locala a celei mai importante organizatii mondiale de tineri antreprenori si tineri manageri (www.jci.cc), pregsteste în luna mai 2009, cea de-a doua editie a programului de mentorat pentru viitori antreprenori.

Proiectul se adreseaza tinerilor, absolventi de liceu sau de facultate, cu vârste între 18 si 35 de ani, ce au în plan înfiintarea unei firme în maximum 6 luni de la participarea la program sau care au înfiintat o firma cu maximum 6 luni de activitate pâna la data începerii programului.

Fiecare participant va avea un mentor personal cu care va petrece patru saptamâni la biroul acestuia din urma. Mentorii sunt tineri antreprenori care au înfiintat în ultimii ani start-upuri de succes în diverse domenii. Lista completa a acestora poate fi gasita la: www.tineriantreprenori.ro/mentori

Cititi tot comunicatul aici si mergeti sa va inscrieti.

Business, Events, NGO antreprenori, Bucuresti, experienta, JCI, Romania, tineri, twitter

Romanii sunt mai smecheri decat toate natiile, asta stim deja. Ca nu ne pasa de criza, sau ca singura criza din Romania este cea legata de locurile de parcare din zonele de retail, iar stim. Dar mi se pare ca nu stim sa avem grija de clienti, indiferent de conditiile economice, daramite acum pe timp de criza.

Efectiv nu mai suport sa aud de la diversi furnizori de servicii fraze de genul:

• “Pai masina asta e cam veche, nu ma mai bag la ele, ca m-am saturat.”
• “Mergeti sa va reparati scuterul la cei de la Vespa, daca tot nu va plac astea chinezesti care le vindem noi aici.”
• “E mult de munca, dom’le, chemati pe altcineva.”
• “Nu va convine [ceva nasol rau]? Mergeti in alt loc.”
• “Inchidem peste 5 minute, nu mai servim.” 
• “Va sunam noi inapoi.” [si nu o fac niciodata]
• “Daca ati platit cu cardul, va trebui sa mai asteptati cateva zile ca sa va trimitem produsul”.

Imi doresc foarte mult ca aceste vremuri sa ii elimine din afaceri pe toti astia la care fac referire acum. Nu merita decat sa moara de foame, leprele.

Business afaceri, asa nu, criza, furnizor, Romania, servicii

Dupa 100 mese luate la Restaurantul Le Gourmand, io zic ca a venit totusi timpul sa scriu un review cuprinzator despre acesta. Am fost primul care a scris online despre ei, inainte sa deschida – chiar daca in google search nu mai apar primul intre rezultate, uneori nici pe prima pagina.  Wow, 100 mese!

Restaurant view

Deschiderea restaurantului s-a “produs” pe 19 decembrie 2008, cu o cina fabuloasa – la care am fost prezent impreuna cu sora mea si cu tatal meu. Aceasta data ramane pentru mine data oficiala a deschiderii, chiar daca proprietarii insista ca 5 ianuarie 2009 este data reala – poate din cauza ca e ziua in care sora ne-a anuntat ca se va casatori, yay! O faza care mi-a placut a fost cand il auzeam pe un domn  in spatele meu spunandu-le colegilor meseni ca a citit el pe un blog despre conceptul restaurantului, si ca e exact cum scria acolo, dar nu isi aduce aminte numele tipului. )

Cum a fost mancarea in aceste 3 luni? Foarte buna. In general, atat la pranz cat si la cina, oferta consta in 2-3 supe/ciorbe/creme, minim 10 salate, 2-3 garnituri, 7-10 feluri principale, o varietate de ceaiuri, si desert. Pentru un cost suplimentar, exista sucuri naturale de portocale, grapefruit, sau piersici, suc fresh de portocale, ceva mai mult de 10 feluri de cafea/ciocolata/capuccino si cum s-or mai numi, plus bauturi alcoolice sau alte racoritoare, o multime.

Diferentele intre mese sunt urmatoarele: la pranz nu ai parte de fructe, de sucuri naturale, cafele, vin rosu sau alb, iar desertul este la un …alt nivel, o idee mai simplu. A nu se intelege gresit: e delicios si foarte bun, dar seara este excelent. Uneori au parte si cei care iau pranzul de bunatatile specifice cinei.

Ce pot sa adaug? In cele 100 mese pe care le-am luat (practic, aproape fiecare din mesele zilei!), de fiecare data am fost placut surprins cu cel putin doua noi feluri de mancare! Nu ma intrebati cum reusesc, pur si simplu o fac. Au de toate: pui, vita, porc, oaie, berbec, diversi pesti, pe care le gatesc dumnezeieste. Ba chiar in ultima perioada au implementat un sistem intern prin care isi dau seama care sunt mancarurile si/sau combinatiile preferate ale clientilor (pe langa faptul ca sunt in dialog cu acestia apropo de asta); asadar, aceste mancaruri se regasesc mai des. In ciuda chestiilor faine, nemultumiti exista intotdeauna – ce-i drept, e o specie ultra rarissima in acest restaurant, mai exact 2 persoane in 3 luni, dar cu plangeri superficiale (genul “ma ingras”, respectiv “m-a durut burtica”).

Cum e atmosfera? Muzica instrumentala, dar si decorul interior induc o stare de relaxare, placere si e usor sa pierzi ore intregi pe-acolo. Asta nu e o problema nici pentru fesele clientilor, fiindca si scaunele sunt confortabile. O spune un om care are motive fondate sa o spuna.

• muzica: sistemul audio este performant, volumul muzicii e numa’ potrivit sa nu deranjeze, muzica in sine e placuta. O singura data am auzit la pranz muzica ceva mai moderna, cum auzim des la radio, iar vocal predomina Celine Dion. Muzica live in luna ianuarie a constat in artisti instrumentisti, profesionisti ai Operei Nationale Bucuresti, harpa, vioara, violoncel s.a., dar pentru moment a fost retrasa, fiindca se pregateste ceva si mai de poveste. Va fi crancen, atat pot spune. Mie personal mi-a placut harpa. Si harpista.
• decorul: am mai vorbit despre el in postarea anterioara, totul provine dintr-un castel francez, este vechi si autentic. Totul este aproape perfect, existand imperfectiuni pe care cei cu ochiul format le remarca. Mie personal nu-mi plac olivierele (fiindca sunt argintii, iar “tema” generala a restaurantului este pe auriu), iar unii clienti sunt ofuscati pe tavanul locatiei, de tip office, casetat. Ma rog…
• clientii: sunt in general oameni de afaceri, dar si angajati ai firmelor din zona restaurantului, eventual vecini. Destul de des se organizeaza mini-evenimente cu specific business, unele chiar private 100%. E bine sa sunati daca doriti rezervare. Foarte rar mi-a fost dat sa vad oameni in tinuta sportiva, si sper sa ii tina afara de-acum inainte. Ce-i drept, nici VIP-urile sau oameni din mediul academic nu au lipsit, desi deocamdata nu este o locatie cunoscuta intre acestia.
• securitatea: totul este asigurat, garantat, iar daca s-ar impune o interventie rapida vreodata, discutam de inconjurarea imobilului de catre fortele de interventie in mai putin de 1-2 minute, in conditiile in care mai multi angajati au butonul de alarma la purtator.
• evenimentele: conform feedback-ului primit de la clientii care au folosit restaurantul pentru un scop special, locatia a fost foarte bine apreciata si a oferit un cadru perfect pentru nevoile fiecaruia in parte.

Care sunt preturile? Incepand cu 1 aprilie 2009, pranzul all inclusive costa 35 RON, iar cina all inclusive costa 50 RON. Tot ce nu se numeste mancare costa in plus. Cei de la restaurant au incredere in Dumnezeu in treaba asta cu banii, dar clientii platesc cash sau cu carte de credit.

Cum sunt serviciile? Daca e sa ma iau dupa ceea ce spun/cred clientii, exceptionale. Daca aplic filtrul cu standardele mele, atunci o sa raspund ca sunt foarte bune, dar pe alocuri mai schioapata. Ma refer la ocazionale lipse de atentie la detalii, adica sa imi debaraseze mancarea mai repede, sau sa vada ca ii caut cu ochii, s.a.m.d. Ma rog, eu exagerez cateodata. Per total, hai sa ramanem la ideea ca serviciile sunt foarte bune, mult peste media intalnita in Romania, iar acestea sunt imbunatatite in mod continuu. Apropo, eu sunt maniac in materie de servicii hoteliere si alimentatie publica, cum era si Michael Tata – idolul meu in domeniu. Mai jos puteti vedea exact cum ma identific eu cu el, sau cum se identifica proprietarii “Le Gourmand” cu ceea ce fac, pasiunea pentru servicii perfecte.

Planuri de viitor? Daca pana acum credeati ca toata treaba asta este rentabila, pornita fiind dupa primul val de criza economica, va inselati. Dar eu cred ca daca vor continua asa, nu doar ca va ramane la suprafata, dar se va ridica la rang de mare succes. Sau “succesuri”. In ceea ce priveste locatia existenta, noutatile constau in seri tematice sau show-uri live, insotite desigur de mancarica exceptionala – in curand si in regim “a la carte”. O ultima stire exclusiva este aceea ca urmeaza o noua locatie “Le Gourmand”, undeva ultracentral. Scriu tot dupa ce se confirma. Tineti minte: oamenii din centru in sfarsit vor avea un loc super tare pentru pranz.

Poze? Aveti putintica rabdare, ca fac rost si punem de-o galerie mai complexa decat cea aflata momentan la adresa http://www.flickr.com/photos/legourmand. Poze foarte multe cu mancarurile de acolo sunt pe twitter, fie ca accesati contul restaurantului, fie functia Twitter Search.

Sper ca am fost clar si la obiect. Va fi una din postarile mele cele mai vizitate, estimez eu. Motiv pentru care o voi actualiza periodic, in functie de simturile mele de la fata locului.

Alte pareri despre Le Gourmand:

• Dl. Peter Imre acorda rating maxim restaurantului Le Gourmand, in Ziarul Financiar.
• Metropotam a testat restaurantul la sfarsitul lunii martie.
• Startups enumera cate campanii de promovare online interesante.
• Lucian Marin a ramas impresionat de restaurant, chiar inainte sa ajunga la masa.
• Simona Stanescu de-abia asteapta sa revina, de fiecare data. Are incredere.
• Lui Alex Ciuca ii place mai degraba cum face promovare online, dar nu ar refuza mancarea.

Ultimele noutati! [Aprilie 16, 2009]

Incepand de astazi, eu consider ca situatia restaurantului, asa cum este expusa mai sus, nu ii mai reprezinta. Deocamdata, fiindca sunt cateva probleme de rezolvat. Revin cand am noutati.

The End [Mai 18, 2009]

Incepand cu data de mai sus, restaurantul Le Gourmand si-a inchis portile. Eu cred ca a fost o poveste superba, pe care o sa mi-o aduc aminte cu mare pasiune, si cred ca toata lumea care cunostea ce inseamna cu adevarat acest restaurant, va plange dupa el.

Business, Travel afaceri, all inclusive, asa da, Bucuresti, cina, criza, interesant, legourmand, mancare, pasiune, pranz, restaurant, review, servicii