Verificand despre ce este vorba, am constatat ca JCI a semnat un parteneriat cu ungurii care au inventat Raliul Budapesta-Bamako, prin care JCI are dreptul sa adauge la numarul total de participanti inca 10 echipaje proprii. Echipajele vin cu o masina, orice masina cu garda la sol inalta (s-a mers chiar si cu Dacia 1300!), trebuind sa strabata cei 8500 km ai Raliului, iar in acest timp sa se petreaca urmatoarele, lista nefiind completa:

• aventuri la volan intr-un traseu trans-saharian, cat se poate de real (si nisipos)
• lectii de viata maxime, experiente culturale unice
• intalnirea multor, foarte multor oameni noi, avand foarte multe nationalitati
• incercarea diverselor mancaruri sau bauturi specifice zonelor tranzitate
• vizitarea satelor din Africa, daruirea de ajutoare
• distrugerea multor stereotipuri
• intalniri de business (pe cat de ciudat pare)
• evitarea pericolelor care pandesc dupa colt (Doamne, multe sunt), s.a.m.d.

Am decis sa duc acolo o echipa romaneasca. Romania trebuie sa aiba contributie in acest proiect, asa cred eu. Si ma las batut doar dupa ce stiu ca am fost prezenti cel putin o data. De preferat as vrea sa fie in editia ianuarie 2011, iar din echipa sa fac parte eu, si inca unul sau doi romani. Am deja in gand un sofer aventurier (relativ usor de intuit, pentru cine ma cunoaste, de zis va zic mai incolo), insa sunt deschis la noi sugestii – de ce sa nu fim doua echipe, pana la urma?

Despre Raliul Budapesta-Bamako

E un fel de Paris-Dakar, doar ca e ceva mai lung ca traseu, si ceva mai ieftin, mult mai ieftin. Costul total al unei echipe, daca isi vinde masina cu care a participat in Bamako, este de 4.000 EUR, pentru doua persoane. Daca se intoarce pe roti, mai punem 2.000 EUR, cel putin. La suma asta se adauga 1.500 EUR, taxa de inscriere care trebuie platita pana in 30 octombrie 2010 (!!!), si costul unei masini un pic modificata pentru sahara, pe care sa o donam sau sa o vindem la licitatie acolo; masina poate fi fundrata, de ce nu? Scopul raliului este caritabil, fiind cel mai mare eveniment de acest gen din Africa.

In 2009 si 2010 s-au donat ajutoare in valoare de 700,000 EUR. A fost sapata o fantana de apa pura intr-un sat din Mauritius. S-au daruit un incubator, echipament de sterilizare si consumabile medicale unei clinici care lucra cu echipament preistoric intr-un loc sarac din Bamako. S-au ridicat panouri solare in sate, s-au donat biciclete femeilor care nu au mijloace de transport. Mai multe echipe au donat masinile lor (chiar si o ambulanta) unor sate, sau unor institutii de ajutor social. Povestea e lunga, extrem de emotionanta si de mare impact. In fiecare an, echipa cu cele mai bune rezultate de intrajutorare primeste Premiul Maica Tereza pentru Caritate. In toate acestea, JCI International pune oficial la dispozitie 20.000 de plase de tantari, plus echipele proprii care vor ajuta si ele in functie de modul cum se organizeaza

Si atunci eu intreb: doar cateva mii de euro pentru un impact atat de mare, iar noi sa stam deoparte??? Fac un apel catre toti cei care imi pot da idei (de bani sau chiar bani, feedback, impact realizabil, masina, reprezentare romaneasca, parteneriate, s.a.m.d.), sa o faca printr-un comentariu, sau prin twitter-ul meu, @sigheti. Ma gasiti si la telefon. Concret, acum caut 1.500 EUR pentru taxa de inscriere, ca restul le rezolvam noi pana in 3 luni de azi. Voluntari?

LATER EDIT:

Anul asta n-a fost sa fie, deci vom lipsi de la editia din ianuarie 2011 a Raliului. Insa ca sa ne recuperam rusinea, anul viitor se pare ca vom reusi sa trimitem poate doua, sau chiar trei echipaje! Yuhuu!

Ne-au ascultat chiar repejor, ca m-am trezit invitat la “Il giro del mondo”, sau ca sa inteleaga tot romanul, “Turul lumii”. Mi se propunea o adunare la Casa di David in Nordului, urmata de o plimbare in directia Piata Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Soseaua Kiseleff, Piata Victoriei, Ateneul Roman, Palatul Parlamentului inconjurat, Piata Unirii, Piata Universitatii, Magheru, Piata Romana, Calea Dorobanti, Beller, Fratelli. Trebuie sa recunosc ca suna mai mult decat interesant, si il felicit pe Claudiu (direttore commerciale) de la Paneuro pentru idee si implementare. Daca ma insel in privinta laudelor, ii felicit si pe ceilalti care l-au ajutat.

Plimbarea in sine a fost cea mai misto plimbare pe doua roti la care am participat. Cele peste 20 Vespa participante au facut furori in centrul Bucurestiului, fiind salutate de aproape toti pietonii de pe trotuare, sau facand legea (ocupau toate benzile unui ditamai bulevard) din cand in cand. S-au facut o multime de poze in miscare, atat de mine cat si de organizatori sau alti participanti. A existat chiar si o masina din care s-au facut sute de poze, din cele mai bune unghiuri – felicitari soferului si fotografului pentru indemanare. Eu am facut poze si un film.

Cat eram la Casa di David, dar si la final, am luat intre picioare pentru drive test o Vespa GTS300 Super, respectiv o Vespa GTV250ie. Sunt scutere care arata aproape la fel ca si clasicele LX-uri de 49cmc, insa o privire atenta lasa sa se observe un scuter ceva mai mare, mai elegant, si mai finut. Rezumat: Vespa-urile astea mari sunt atat de mistooooooooooo, iar plimbarea cu ele atat de superioara fata de cea pe un LX/ET2 (fabuloasa in felul ei, de altfel!), incat imi trezeste cateva intrebari:

• de ce nu am pana azi o Vespa GTS300? Rosu dragon, clar!
• ca tot are aceasta GTS300 un pret accesibil doar unor anumite categorii sociale, de ce nu am o Vespa GT200 second hand, cel putin?
• de ce Paneuro nu face tot posibilul sa dea ocazia cator mai multi oameni (din target, evident) sa faca test-drive cu o Vespa? Pierd o mare oportunitate.

Odata urcat pe o Vespa, nu prea iti mai surade alt scuter; sunt absolut convins de asta*. De fapt, sunt atat de convins incat imi vine sa-mi vand motocicleta, pentru a-mi actualiza oleaca portofoliul de Vespe. Ceea ce cred ca voi face.

*) Poate ma insel, daca discutam de baietasi prea tineri sa inteleaga lumea in care traiesc.

In bunul spirit al concursului initiat de Chinezu, si anume Ghici Romania mea, va invit sa imi spuneti care este locul din fotografie. E in Romania, relativ aproape de Bucuresti – atat stiu despre coordonatele ei. In schimbul informatiei exacte, prezentata cat mai interesant de catre comentatori, unul dintre ei va castiga o tura cu baba mea prin Bucuresti si/sau imprejurimi. Iar daca acea persoana stie si ocazia cu care este facuta poza (eu o stiu!), facem o tura impreuna chiar pana acolo, pentru fotografii; ma gandesc la luna octombrie, ca sa gasim aceleasi culori pastelate.

Hai cu spor spre viitor(ul apropiat)!

• Nicu ii unul dintre cei mai buni blogeri romani, dintre cei care scriu in limba romana, blogul vinovat fiind Info-Delta.ro; in topul meu personal ocupa locul fruntas, chiar daca nu il citesc frecvent. Fiindca scrie doar despre nisa aleasa, o face des, o face foarte bine si documentat ca lumea, o face indeajuns de multa vreme, si cu pasiune nelimitata. Ma enerveaza ca nu face bani din munca asta, fiindca ii merita. Din plin.
• Balta Magura 8 este o balta din Judetul Calarasi, la 55 kilometri sa fie din Universitatii. Imi place ca se ajunge la ea pe drumuri chiar bune, ca de jur imprejur are drumuri practicabile cu orice masina (exceptand cele tunate), ca ii administrata de un domn cumsecade, ca domnul ne-a trimis un gratar imens cu barca de pe celalalt mal, si ca mai contine si pesti. Ramane de vazut cum reusim sa prindem mai multi, dar cititi la Nicu cum se ajunge si ce se poate prinde.
• M-am bucurat sa fac parte dintr-un tweetmeet, mai ales unul prelungit si cu relaxare. Cand ma gandesc ca am fost protagonistul unora dintre primele astfel de intalniri, careia mi se pare ca trupa de atunci le-a si dat acest nume (posibil sa ma insel, daca l-am furat de peste hotare), ma apuca nostalgia. Ideea lor a fost intotdeauna sa aduca online-ul in offline, sa se cunoasca ciripitorii intre ei/ele. Doar ca in ast #fishtweetmeet mi se pare ca interactiunea nu mi s-a parut a fi la cel mai potrivit nivel, data fiind nevoia de a te concentra pe firul intins al unditelor si lansetelor. Am apucat totusi sa vorbim cateva minute intre noi, astia care nu ne cunosteam deloc, zic. Macar cu partenerul de bisericuta, Petru Pacuraru, am reusit sa ne aducem pe indelete la zi diverse necunoscute reciproce. Iar de la Brainiacro am aflat toate detaliile incidentului sau cu Politia.
• In schimb, interactiunea a fost maxima pe gratar, surprinzator de eficient in ciuda dezordinii care ii caracteriza suprafata.
• Am vazut niste zmei la intalnire. Reali. De aia zburatori.
• S-a filmat pentru o emisiune din reteaua Boom, numita In Carlig, pana si subsemnatul a fost intervievat. Pacat ca n-am ocazia sa refac interviul, mi-am dat seama dupa ce s-a terminat ca era pe bune, as fi fost mai cool; asa, am fost concentrat pe pluta din dotare, iar raspunsurile le-am dat cam aiurea.
• Ca tot am cunoscut participantii cat de cat, sa vi-i prezit si voua: Nicu, Chinezu, Romeo Huidu, Mircea Mester, Daniel Stancu, Sorin Neagu, Alex Farca, Roxana Farca, Brainiacro, Luchian Comsa, Petru Pacuraru, Bogdan Dascalescu, Gabriel Nedelea
• Au mai scris despre eveniment: Nicu (cel mai bine), Chinezu, Sorin Neagu (cele mai multe poze, desi mai dezorganizate), Bogdan Dascalescu, Romeo Huidu (cele mai misto poze cu natura din zona), Lumea Mare,

• desi avionul este mai mic decat mi-ar fi placut, cu un nivel al zgomotului de 85 dB (“possible hearing damage” daca esti expus 8 ore la asta – cum se spune) pe toata durata zborului, imaginile din apropierea aeroportului au fost senzationale: desi n-am fost niciodata in Elvetia, iti da un sentiment ca te afli tocmai in …Elvetia. De poveste!
• ma astepta un tinerel cu un S-classe, care m-a adus repede la hotel. A costat 38 EUR, dar nu-mi pasa, vroiam sa ajung repede, ca sa am timp sa vad Slovenia intr-o zi.
• m-am cazat fara sa platesc early check-in. Hotelul e un fel de cutiuta, dar e ultra-lux. Imi place, cred ca diseara trec pe la spa.

Gata, fug sa inchiriez o decapotabila (Peugeot 207), cu destinatiile:

• Postojna Caves
• Skocian Caves
• Portoroz
• s.a.

Cam astea sunt masinutele principale la care am acces:

Cea din stanga e un Monster Truck electric de la HPI si imi apartine. Foarte tare jucaria, pacat ca eu inca sunt pe pack-urile (acumulatorii) originali, care sunt fara… passion. 35 kmh, come on! Ii vine si ei randul la upgrade. Problema e ca poti baga atat de multi bani in automodele incat sa fii (considerat) tampit de-a dreptul, iar eu incerc sa ma stapanesc.

Cea din dreapta nu e a mea, si e un buggy a carui brand il mentin secret deocamdata, care functioneaza pe baza de dragoste si nitro. Ca idee, cand exista timp sa fie servisata ca lumea si bani de piese bune, produce fenomene gen 0-140 kmh /3.5 secunde, avand o putere echivalenta cu ~1000 CP/tona – pentru connoiseuri. Am invatat tot ce s-a putut despre ea intr-o noapte, si de atunci am golit cateva rezervoare singur! Vreo doua intr-o parcare imensa pe asfalt, si vreo 3 pe terenuri off-road foarte nasoale. Incep sa invat secretele conducerii unui astfel de …bolid, chiar neasteptat de repede.

Sambata am fost in deplasare cu ele la Amara, unde se tinea Campionatul National de Automodele. Partenerii de drum au fost @bogdanpaun si @mihaim, iar @adrianpopescu ni s-a alaturat la fata locului. Fara sa doresc sa jignesc federatia in domeniu, evenimentul mie mi-a transmis ca acest sport are in Romania cateva maini de pasionati care au masini plus cunostinte in domeniu (fiindca de obicei au si magazin online), si mai putin public (adica trecatori atrasi de sunet). Priviti cum arata tribuna din care se conduc automodelele:

Stiu ca iti faci treaba din ea, ca e ieftina si nefiind un eveniment popular, nu are rost investit in ceva profesionist… dar totusi. Ce finantare poti spera sa obtii, de exemplu, daca vreun potential sponsor vede chestia asta? Ca sa nu mai intreb, ce public nou speri sa obtii. Am imbatranit si mai am de recuperat in alte capitole ale vietii, ca altfel m-as zbate personal sa schimb cateva lucruri.

Din observatiile mele din ultimele 6 luni, adaug ca mai sunt cateva sute de posesori de automodele care mai stiu cate ceva despre intretinerea lor. In plus, vad un mare potential – la pista din Tineretului se aduna foarte multi spectatori de fiecare data cand e actiune. Cultura pentru acest sport in randul publicului e ca inexistenta in acest moment – si cred ca o parte importanta din vina o are chiar federatia. Sunt curios ce eforturi de popularizare a acestui hobby depun, mai ales ca eu n-am reusit sa gasesc un amarat de site in care sa aflu de acest campionat – par example. Uite, cei de la Multirace au facut inca o pista pentru automodele in Pipera, din fonduri proprii.

Sper ca v-am trezit oleaca de interes pentru acest tip de hobby capabil sa produca o doza chiar buna de adrenalina, si va las sa priviti cateva zeci de secunde de curse. Nerecomandat, din pacate, celor alergici la praf si substante toxice. Ca mine.

Eu stiu ca pluralul substantivului vis este vise. Iar ele sunt visele mele. Din cartea de vise, poftim!Visurile mele mi se pare ca suna ca din plop; opinie pe care nu mi-o schimb vreodata.

Ieri inca ma macinau gandurile la vise, mai ales ca incepusem o discutie in domeniu si cu un prieten, si cu prea-adevaratul @vladstan, despre Trigwee - o retea sociala construita in jurul viselor oamenilor.

Asadar am luat DEX-ul propriu-zis in brate, cu directia V. La prima vedere, sa-mi cada cerul in cap… Pluralul substantivului neutru vis era trecut ca fiind visuri. Aoleo, asta insemna ca ele sunt visurile mele? God, no!!!

Verificand online la cateva ore dupa aceea, am gasit in dictionarul ortografic editia 2004 ca oricare din variante este corecta. Ia vezi si tu, cu ochisorii tai. Acum respir usurat. Aveam si eu dreptatea mea.

O batalie gramaticala similara am disputat intre prieteni si cu cuvantul bara, a carui plural este bare, nu bari.

Si ca sa nu incheiem intr-o nota dramatica, persoana care imi spune prima de cate ori apare litera V in aceasta postare, va primi ceva de vis. Vad eu ce, dar o sa va placa. Sa va vad!

Later edit: Va urma! Mi-a venit o idee geniala.

Cam asa ar trebui sa fie creionat fiecare site care isi doreste ceva de la viata. Zic.

Young Chuck moved to Texas and bought a donkey from a farmer for  $100.00. The farmer agreed to deliver the donkey the next day. 

The next day he drove up and said, ‘Sorry son, but I have some bad news, the donkey died.’

Chuck replied, ‘Well, then just give me my money back.’ 

The farmer said, ‘Can’t do that. I went and spent it already.’ 

Chuck said, ‘OK, then, just bring me the dead donkey.’ 

The farmer asked, ‘What ya gonna do with him? 

Chuck said, ‘I’m going to raffle him off.’ 

The farmer said ‘You can’t raffle off a dead donkey!’ 

Chuck said, ‘Sure I can Watch me. I just won’t tell anybody he’s dead.’

A month later, the farmer met up with Chuck and asked, ‘What happened with that dead donkey?’ 

Chuck said, ‘I raffled him off. I sold 500 tickets at two dollars apiece and made a profit of $898.00.’ 

The farmer said, ‘Didn’t anyone complain?’ 

 

Chuck said, ‘Just the guy who won. So I gave him back his two dollars.’

Not bad, huh? Ok, to make you smile once more:

Chuck now works for Goldman Sachs.