Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu.

1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

• ai o strategie
• ai rezultate clar definite
• planuiesti si/sa participi

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

• un pret mic ascunde de obicei cateva capcane (a se citi: dezamagiri pentru client)
• un pret mare nu e neaparat scutit de ipoteza anterioara.
• produsele nu prea sunt in stoc, adica nu sunt; cateodata se afirma ca sunt, dar afli ca de fapt depozitul e in Giurgiu sau mai stiu eu pe unde.
• plata nu e ceea ce ar trebui sa fie; ma supara in special neacceptarea OP-urilor sau afirmatiile unor vanzatori ca din cauza ca ai platit online, dureaza mai mult pana le intra banii.
• [mai scriu in viitor daca imi aduc aminte alte aspecte]

Pe scurt, ideea e ca produsul il obtii dupa cateva ore in cele mai bune (si rare!!!) cazuri, dupa 24 sau 48 ore in cele mai multe cazuri. Cel mai repede am primit un articol de lenjerie intima pe post de cadou, de pe www.just4girls.ro, in 2 ore dupa ce am terminat treaba online; de acord, am platit vreo 15-20 RON pentru urgenta pe care am solicitat-o, dar ea exista ca optiune, asta e important!! Cel mai tarziu …nu am primit un videoproiector, comandat si platit saptamana trecuta pe Emag; dupa 5 zile m-au sunat ca de fapt scula s-a scos din productie, nu poate fi adusa, deci mi se dau banii inapoi.

Cei implicati, atat vanzatorii dar si cumparatorii sunt “aware”, adica au la cunostinta, un aspect cheie: toti cumparatorii (eu cred ca majoritatea, oricum) vor produsul de pe site ACUM. Imediat. In cateva ore. Azi. Neaparat. Ne caracterizeaza urgenta, lucru care se reflecta si aici. Cand vreau acel cadou, il vreau acum pentru ca am uitat de petrecerea lui X-ulescu si trebuie sa rezolv chestiunea cadoul imediat. Cand vreau un videoproiector, il vreau urgent pentru ca mi-a aparut ceva in business care necesita prezenta lui pentru prezentarea de maine dimineata. Cand vreau un laptop fitzos, il vreau urgent pentru ca am strans cateva luni ca sa mi-l cumpar, si de-abia astept sa il am in maini; acum am banii, si ma astept sa il primesc repede pentru ca discutam pe banii mei, pe care tu ii vrei. Ati inteles ideea.

Cred ca nu voi fi contrazis ca in fiecare firma care se ocupa de vanzari produse online e o mare nebunie, un haos. O agitatie controlata, mai mult sau mai putin. Problema e ca livrarea nu e acum in 99.8% din cazuri, conform burtometrului meu. E un burtometru mare, cine ma cunoaste stie. 

Am tot contemplat la ideea de a porni un business care sa lucreze cu stocuri imense, dar care sa poata livra imediat. E usor de zis, dar al naibii de greu de pus in practica. In 2004, am vazut in Olanda o afacere din asta, in industria furtunelor; aveau orice tip de furtun iti trece prin cap, intr-un mare depozit, capabil sa livreze oriunde in Europa in 48 ore, chestie imposibila daca iti comandai de la producatori. Revenind, strategii posibile sunt multe, una mai buna/proasta decat cealalta:

• oferi pe site un extra charge pentru orice produs, pentru livrare in 3 ore sau in aceeasi zi, de exemplu. Te-ai putea numi nesimtit ca faci asta, tu avand de fapt produsul dar il faci mai scump decat ceilalti. De fapt nu esti nesimtit, cica iti amortizezi tot ceea ce te costa foarte mult a.i. sa tii acele stocuri.
• oferi pe site optiuni cu livrare in 2 ore, in aceeasi zi, in 24 ore, in 48 ore. E cam acelasi lucru ca mai sus, insa mai complicat, nu sunt sigur ca e o idee buna. Keep things simple.
• oferi pe site produsele in conditii normale de livrare, ca toti ceilalti, dar le ai pe stoc, nu aburesti, iar chestia asta iti va aduce suprematia pietei. Teoretic, deoarece cuvintele astea costa jdemii de euro pe putin, in costuri. Ca pret, mi se pare normal sa fii aproape cel mai scump, sau chiar cel mai scump. Oferi un serviciu pe care clientul se poate baza.
• oferi pe mai multe site-uri, de nisa, produse in conditii normale de livrare, de pe stoc, la preturi rezonabile. Adica imparti placinta in placinte mai mici, de care se ocupa cate-o echipa separata. Varianta asta mi se pare cea mai fezabila, fiecare unitate de profit cu treaba ei, pe care eu cred ca o poate face mai bine decat o unitate gigantica, care are toate produsele in sarcina. Si-ar cunoaste treaba mult mai bine, poate estima stocurile mai bine, se adapteaza mai repede, costuri mai mici, lume mai fericita.
• combinatii intre cele de mai sus
• alte idei?

Cine detine raspunsul, va avea cota maxima din piata romaneasca. Nu exclud posibilitatea ca un jucator nou-noutz sa poata acapara o cota semnificativa din piata. Azi, cei mici sunt noii mari. Eu m-as baga in chestia asta, daca as gasi parteneri de cinste. Iubesc serviciile de calitate. Ma enerveaza sa trebuiasca sa cumpar de la furnizori pe care ii urasc.

Later edit 1: si Lavinius Marcu de la CaptainGo a scris despre asta, recent. Mai precis despre o experienta neplacuta placuta cu Emag.

Later edit 2: mi-am adus aminte de un site de comert online de care sunt ultra mega-multumit, din toate punctele de vedere. Este vorba de www.biroticaonline.ro, detinut de firma H.M.S. Future Solutions SRL, cu care am intrat in contact acum 13 luni de zile, de la care am comandat deja de foarte multe ori, avand pana acum un volum de tranzactii imens. Inca de la prima comanda, cand nu aveau cum sa banuiasca ce va urma in viitor in relatia noastra, baietii mi-au telefonat imediat cum le-a intrat in sistem cererea, mi-au reconfirmat informatiile de baza apropo de livrare, au intrebat daca pot sa livreze mai devreme (!!!), mi-au propus produse alternative in locul celora care poate nu erau in stoc, cu scuzele de rigoare, deci m-au tratat ca un rege. Ceea ce pot sa zic ca imi place. Asta se repeta la fiecare zece zile, de 400 zile incoace. Bravo baieti! Apropo de ei, am avut discutii cu furnizori alternativi din acelasi domeniu, care ma tot momeau ca ei au preturi mai bune, livrare la fel, ca HMS ma pacalesc, ca virgula castiga foarte mult de pe urma mea s.a.m.d. Sa fiu sincer, habar nu am daca e adevarat, daca platesc intr-adevar prea mai mult, chiar nu vreau sa stiu; nu cred, dar chiar daca e adevarat nu imi pasa, si stiti de ce? Pentru ca sistemul functioneaza perfect, marfa imi vine imediat, plata o fac cand am bani, iar baietii fac deja parte din familie.

Later edit 3: Cu emag am incheiat-o, nu mai cumpar ever, m-am saturat de corporatia asta de cacao. Devin tot mai respingatori pe masura ce cresc. Paharul meu s-a umplut.

• tineri
• antreprenori
• antreprenor-wannabes.

Eu o sa remarc doar o chestie din el. Motto-ul meu personal, pe care l-am transferat (si) afacerii mele, este “I don’t give up, I give my best“, pe care l-am adoptat din filozofia lui Michael Jordan, in urma vizionarii unui filmuletz IMAX despre acesta.  Calacanis explica treaba asta cu cuvintele de mai jos, familiare de altfel, dar atat de original scrise:

If you fail, then by definition you have tried. But if you give up, you didn’t.

Hai cu spor spre viitor!

Am ales destul de repede site-ul www.bileteavion.ro pentru doua motive:

• sunt mai vechi pe piata, si am mai facut o tranzactie cu ei in trecut
• pretul pentru o cursa Bucuresti-Praga era 317 EUR vs. 341 EUR la www.paravion.ro

Tranzactia s-a terminat cu bine, insa am cateva lucruri de zis:

• nu mi-a placut manaria cu pretul: cand mi se arata pe site, scria ca toate taxele sunt incluse in pretul de 317 EUR, inclusiv X si Y. Cand a venit nota de plata, a mai fost adaugat un service fee, care a dus pretul la 342 EUR.
• nu mi-a placut faptul ca iti ofereau modalitate de plata cu cardul, dar de fapt se referea la mutarea posteriorului propriu catre agentia lor, si acolo puteai plati la un POS. Ha!
• nu mi-a placut ca ti se trimite un email cu rezervarea, apoi unul cu modalitatea de plata – pe care l-am cerut in mod repetat pe telefon
• nu mi-a placut, apropo de telefoane, faptul ca la numerele de pe site nu raspunde nimeni, sau raspunde un robot care iti spune ca nu are timp de tine. In emailul cu rezervarea erau intr-adevar numere de telefon valide.

Culmea e ca in ziua de azi, desi ajungi sa injuri un furnizor pentru un motiv mai mult sau mai putin important, tot te intorci la el. Nu ma intrebati de ce, fiindca mai am de documentat, e doar o observatie pe baza experimentelor proprii si ale prietenilor. Ce sa zic, cumparaturi fericite!

El: Alo, Marius?

Eu: Da!

El: Marius Sigheti?

Eu: Da!

El: Buna, sunt Florin Grozea de la formatia ta preferata, Hi-Q. Ce faci?

Eu: Hey, salut Florine. Uite, fac bine. Acu ajung la birou.

El: De ce te-am sunat, dupa cum stii, formatia ta preferata, Hi-Q, are o noua solista: Anya. Ea se muta, trebuie sa se mute in Bucuresti, si vreau sa te intreb daca te poti ocupa sa ii gasesti un apartament”…

Ce vreau sa spun e ca de doua luni incoace am clienti pe imobiliare exclusiv de pe twitter. Twitter rules! And I rock, right?

Pe de alta parte, Florin “rules” si el, pentru ca ancora de care se foloseste in discutia cu tine este indeajuns de puternica sa ti se intipareasca in minte. Hi-Q este formatia ta preferata, nu-i asa? Ai vreo indoiala?

Isi face omul firma. Ii iese cu 4 zile mai tarziu certificatul fiindca nu-stiu-cine nu e pe la servici. Se duce cu documentele oficiale sa isi deschida cont in banca si sa transfere banii din contul de capital social deschis cu cateva saptamani inainte. Cineva ii recomandase MKB Romexterra, ca fiind vezi Doamne banca cu cel mai bun internet banking. Fuge repede sa isi faca stampila, sa prinda ora de deschidere – banca inchide la 17.00. Intra la 16.30 in banca (sucursala Obor, tin sa mentionez!), la care functionara cand il vede il agreseaza verbal direct la modul “Aaah, nu mai deschidem astazi nici un cont, sa stiti! Pai ce, la ora asta se vine la banca?”

Omul intra in stare de stupefactie. Se gandeste in sinea lui “Bai, io am zeci de mii in cont, lunar voi invarti sute de mii (nu tin sa mentionez moneda), si tupeista asta ma trateaza in halul asta?”

Buun. Omul isi revine. Se cearta cu ea ca sa isi faca hatarul (adica de fapt ca EL sa poata sa aduca niste comisioane bancii, nu?, incepe sa completeze hartii peste hartii. E normal, de altfel. Cand sa ii deschida contul, stai!

Ea: “Ne trebuie certificat constatator!”.

Omul: “Da, stiu, scrie in foaia dvs. ca e nevoie si il aveti acolo. Vi l-am adus.”

Ea: “Aah, pai nu, asta e certificat constatator simplu, iar noua ne trebuie detaliat, sa vedem si noi cine sunt actionarii, ce domenii de activitate aveti”

Omul: “Foarte bine, aveti acolo actul constitutiv original, semnat de judecator, firma a iesit astazi”

Ea: “Domnule, nu intelegeti, fara certificat detaliat nu va deschid nici un cont”.

Omul: “Vreau sa vorbescu cu directorul bancii”.

Vine directorul bancii. Omul ii explica frumos situatia, le arata ca ei au cerut documentele astea, si nu scrie nicaieri ca trebuie certificat detaliat. La care directorul sare cu urlatul (pe bune!) la saracu’ om, cum isi permite el sa se ia de banca, ca de ce ei sa manance rahat de la clienti in fiecare zi, daca astea sunt normele BNR, ei au voie oricand sa ceara documente suplimentare care sa certifice identitatea clientilor lor, ca ea nu poate sa schimbe documentul ala si sa mentioneze “detaliat”, ca daca nu ii convine sa isi vada de treaba s.a.m.d.

Poftim????? Pentru ca va da bani la kilogram, muistilor!!!

Da, mai trece doar o zi, scoti si certificatul lui peste. De ce e un motiv de disperare? Stiu, dar io aveam de facut tranzactii cruciale cu banii din conturi in ziua X, nu in ziua X+1. Fix in X.

Omul din poveste sunt eu.

Acum cativa ani radeam de germani si austrieci ce plictisitoare mi se pareau tarile lor, si modul lor de viata. Totul organizat, pus la punct, oameni linistiti, lipsa claxoane & flash-uri, lipsa manele, curatenie. Ziceam ca Romania este cea mai cool tara, pentru ca aici nu ne plictisim cat de interesanta si palpitanta e viata. Acum imi doresc o Romanie plictisitoare. Romania de astazi imi mananca tot timpul.

Va rog, cine stie o banca cu un internet banking excelent??? Vreau unul care sa necesite ZERO vizite la banca. Adica sa permita si transferuri internationale fara interventia vreunui functionar.

• nu, ING nu permite;
• da, de MKB Romexterra mi se face greata.

Today I was running a search for mattresses to buy for a hotel. A large order, you would say. Lucky me, a producer from Timisoara thought of advertising with Google, so I could see their offer first. I happily clicked on the link, just to find an apparently great site (my guess, it is a template-based site, like mine), which however contained no data on products. “Soon”, they say.

How stupid is that? And… how stupid is I?

1. how a presentation should look like
2. how not to bore an audience for 90+ minutes speaking on the same subject.

Another dissapointment: please enter username and password to log in. Right… way to go!

I signed up for this soon after they released it, in 2004. Was so excited about it, that I spent my last money at that moment to purchase the 500 RON modem and the largest subscription offer. It was pretty good in the beginning, and worse and worse as time went by. I mean, supposing you did succeed to connect to the server, it was working slowly (lots slower than the promised service), or was disconnecting often. Almost every time you paused for a few weeks in using it, you’d have to call them and they’d instruct you to either restart the computer, or disable you local area network, or install a new kit, reinstall the old one, take the modem to service for an upgrade blah blah.

Ok, so as one point after about 14 months in the contract, I decided to bail out. Surprise!! You can’t exit the contract, except at an anniversary date, plus you have to notify Telemobil in writing about your intention no less than 60 days before that anniversary date. Otherwise, you’re up for another year, against your will. Sometimes they don’t even prevent you about this contractual clause, only to find yourself a week before anniversary that you can’t escape the contract.

Ooook, so patient and paying I was. One month before the anniversary, a CS rep calls me and tries to offer me non-stop internet for the price of 100 hours, blah blah, then informs me that if I want to use the prepaid service after subscription ends, I have to inform them now, otherwise, the modem can be considered dead. Alternatively, you can take it to one of their stores, and if in good condition, they’ll pay 50 RON for it, so you don’t call it a loss. Haaa???????

Needless to say, I told them to f*** off and dissapear from my life.

Today, I think a company is doing a big mistake if it believes that customers don’t want to change suppliers as soon as they have a (slightly) better offer, or as soon as they don’t need the service, or as soon as the company fails to deliver according to expectations. Trying to keep them against their will, I believe aggravates the whole thing. It plainly sucks. So they make negative contracts, that obviously generate negative attitude from customers who end up in such situations.

I didn’t even have to end up in this situation, that I anyway had a bad feeling about the company and/or some of its products on various topics, including the negative “against your will” contracts. And having worked for some months near a man who used to be a top executive at T*mobil when they started operations, I totally understand why they’re doing it. The guy was an incompetent bozo full of denial, destryoing all companies/departments where he used to work.