Conform numerologiei, stau cam asa:

“… o persoana mandra si orgolioasa careia banii rareori or sa-i revina in mod spectaculos prin circumstante ale destinului, noroc, mosteniri neasteptate sau rasturnari de situatii. Trebuie sa se zbata pentru ei si sa-i castige prin munca constanta si perseverenta. Ceea ce isi si place si ii da o satisfactie enorma avand in vedere firea sa combativa, care refuza sa se dea batuta indiferent de situatii… Fara vointa si ambitie, fara eforturi vizibile si constante in acest sens, persoanele cu aceasta cifra nu vor reusi sa se ridice pe plan financiar.”

Deocamdata ii dau dreptate. N-a curs cu bani, am luptat pentru ei si i-am obtinut in cantitati rezonabile doar cand am facut ceva in mod constant, cel putin cateva luni. Ar trebui sa imi depasesc recordul de 30 luni intr-un singur proiect, ca daca e numerologia asta e adevarata, ma scot cu oaresce rezultate.

Voi cum stati?

• iPad. Devenit fan produse Apple “fortat”, mai precis fiindca am obtinut un iPhone dupa altul in mod gratuit, iPad n-are cum sa lipseasca din lista. Sunt constient ca nu merita banii, dar ii pot gasi folos atat in scop privat cat si business… destul de des, sa fiu sincer. Insa cu patru laptop-uri in posesie, nu ma voi inghesui sa-l cumpar. Ar fi o idee sa vand ce am. Buget: 500+ EUR
• Hard extern spatios, de 2Gb sau mai mult. Cel actual, Seagate (imi place marca asta fiindca suna a Sigheti), incepe sa faca spate, ca fata a facut doar in primele ore de functionare. Buget: 170 EUR.
• Go Pro HD Motorsport Hero. O camera profesionista cu care voi inregistra tot ce misca in fata sau spatele vehiculelor cu care ma deplasez. Nu ca mi-ar folosi la ceva foarte util, insa e bine sa existe dovezi ale unor marlanii, accidente sau pur si simplu faze misto. Buget 300 USD.
• Ca tot suntem la camere, nu le-ar sta rau buzunarelor mele daca ar contine o camera foto Sony Cybershot TX5. E prima data cand o camera de buzunar ma impresioneaza. Buget: 1200 RON.
• Audi A8. Zic si eu, dupa anul 2000 sa fie fabricat, cu motor diesel – ca deocamdata m-am saturat sa poluez planeta cu benzinare flamande. Merge si pe benzina, dar numai pe gaz . Buget: 8-18.000 EUR.
• Vespa noua: orice GT sau GTS, de la 200 cmc in sus sa fie. Si rosie. Sunt dispus sa renunt la motocicleta si la restul Vespelor mele pentru ea. Buget: 2-5000 EUR.
• Un apartament sau un spatiu de birouri mic dar nou, de exemplu. Culmea e ca s-ar putea sa il obtin gratuit tocmai pe asta, dintre toate. Bani munciti din greu timp de o viata sigur nu dau pe el. Buget: de vazut.
• Cravate noi. Am o duzina, insa cateva Donald J. Trump Signature Collection in plus nu mi-ar strica, calitate deosebita. La fel cu camasile. Buget: 30 USD.
• O Doua sedinte cu Cezar Ionascu. Pai ce facem aici, ori suntem Domni de Romania, ori nu.
• Vacanta de iarna. In care sa invat sa schiez, beneficiind totodata de cat mai multe facilitati SPA (asa ceva).

Aproape ca mi-e rusine ce modest sunt. Tara arde si mie imi trebuiesc lucruri.

A trebuit sa trec din nou peste starea de neputinta pe care ti-o da rahi-aneztezia, chiar ma gandeam ulterior, stand in pat, ca practic eram ca tatal meu inainte sa plece dintre noi (50% imobilizat), sau ca alte sute si mii de oameni cu handicap motor. Doamne fereste, si felicitari celor care reusesc sa fie deasupra conditiei lor.

In general, despre internarea mea in general am o parere pozitiva, ca si cea de acum un an de la Spitalul Sf. Ioan, tot in capitala. De ce? Din observatiile mele, coroborate cu o discutie avuta la doar doua zile dupa operatie cu niste clienti din Europa de Vest, am tras niste concluzii:

• medicii romani, dar si restul angajatilor din sistemul romanesc (asistente, infirmiere, brancardieri s.a.m.d.) nu doar ca isi fac treaba, cu sau fara atentii, dar si-o fac cu pasiune. Pasiune care inca mai exista, chiar daca au salarii de mizerie – vreo 16 milioane cel mai calificat doctor!
• medicii din vestul Europei (in mod special respectiva tara, Marea Britanie) nici nu isi fac treaba bine, iar pasiunea este egala cu zero. Zero absolut. Iti dau frecvent diagnostic gresit sau o solutie total gresita de tratament, insa foarte scumpa, in conditiile in care castiga un car de bani. Exista desigur, exceptii.
• medicii din Marea Britanie au avut si in trecut salarii bune, insa incet-incet, au invatat smecherii prin care isi fac treaba mai usoara, de obicei in detrimentul bolnavilor, ramanand la salarii mari sau si mai mari. Le-a luat aproximativ 10 ani sa elimine pasiunea pentru meseria lor proprie, estimeaza cunoscutii mei, dezgustati de sistemul lor sanitar.
• aceiasi parteneri de discutie apreciaza foarte mult ceea ce noi, romanii, inca avem la dispozitie in spitale. Dar sunt de parere ca la salariile din sistemul medical romanesc, angajatilor de toate gradele le va lua mult mai putin timp sa devina la fel de inumani si nepasatori ca englezii.

Voi ce parere aveti, sunteti de acord cu concluziile mele? Sau viitorul nu e atat de sumbru? Cel mai mult mi-ar placea daca ar comenta chiar medici sau asistente, care gasesc o clipa sa intre pe internet.

Odata ce a adunat toti mentorii, Marius a promovat proiectul in mod oficial, in acest moment inscrierile tinerilor fiind deja incheiate. M-am bucurat sa vad intre cei 29 de tineri inscrisi un echilibru intre numarul de fete si cel de baieti, corespunzator cu procentele oficiale ale populatiei Romaniei. Saptamana asta e evenimentul de lansare a proiectului, la Casa Poporului.

Prima editie a programului de mentorat se va desfasura in Bucuresti. Ulterior, programul va fi extins si in alte orase. Mentorii, 30 la numar, vor fi selectati dintre contactele personale ale echipei organizatoare. Acestia sunt persoane mature, cu un grad inalt de moralitate, care au o viata bine instaurata în Romania. Mentorii pot fi atat din randul romanilor nascuti/crescuti in Romania, cat si a celor veniti din afara tarii.

Programul de mentorat va consta intr-o suma de intalniri, convorbiri telefonice si emailuri schimbate intre mentor si student.

Am fost invitat de Marius sa fiu mentor in acest program, si am acceptat cu mare placere – deoarece la randul meu am avut in anii studentiei doi mentori senzationali, care m-au sprijinit in tot felul de situatii. Am vazut ca unul dintre studenti, o domnisoara din Republica Moldova m-a selectat ca mentor preferat. Iar intre mentori se regasesc si cativa prieteni de-ai mei: Daniel Tiganila, Daniel Donici, Ion Sclifos, Tudor Maxim, Razvan Daba, Oana Vetrici, Olimpia Rau, Mihai Danila, Catalina Baia, si am senzatia ca-l cunosc din caminele studentesti si pe Igor Butuc.

Verificand despre ce este vorba, am constatat ca JCI a semnat un parteneriat cu ungurii care au inventat Raliul Budapesta-Bamako, prin care JCI are dreptul sa adauge la numarul total de participanti inca 10 echipaje proprii. Echipajele vin cu o masina, orice masina cu garda la sol inalta (s-a mers chiar si cu Dacia 1300!), trebuind sa strabata cei 8500 km ai Raliului, iar in acest timp sa se petreaca urmatoarele, lista nefiind completa:

• aventuri la volan intr-un traseu trans-saharian, cat se poate de real (si nisipos)
• lectii de viata maxime, experiente culturale unice
• intalnirea multor, foarte multor oameni noi, avand foarte multe nationalitati
• incercarea diverselor mancaruri sau bauturi specifice zonelor tranzitate
• vizitarea satelor din Africa, daruirea de ajutoare
• distrugerea multor stereotipuri
• intalniri de business (pe cat de ciudat pare)
• evitarea pericolelor care pandesc dupa colt (Doamne, multe sunt), s.a.m.d.

Am decis sa duc acolo o echipa romaneasca. Romania trebuie sa aiba contributie in acest proiect, asa cred eu. Si ma las batut doar dupa ce stiu ca am fost prezenti cel putin o data. De preferat as vrea sa fie in editia ianuarie 2011, iar din echipa sa fac parte eu, si inca unul sau doi romani. Am deja in gand un sofer aventurier (relativ usor de intuit, pentru cine ma cunoaste, de zis va zic mai incolo), insa sunt deschis la noi sugestii – de ce sa nu fim doua echipe, pana la urma?

Despre Raliul Budapesta-Bamako

E un fel de Paris-Dakar, doar ca e ceva mai lung ca traseu, si ceva mai ieftin, mult mai ieftin. Costul total al unei echipe, daca isi vinde masina cu care a participat in Bamako, este de 4.000 EUR, pentru doua persoane. Daca se intoarce pe roti, mai punem 2.000 EUR, cel putin. La suma asta se adauga 1.500 EUR, taxa de inscriere care trebuie platita pana in 30 octombrie 2010 (!!!), si costul unei masini un pic modificata pentru sahara, pe care sa o donam sau sa o vindem la licitatie acolo; masina poate fi fundrata, de ce nu? Scopul raliului este caritabil, fiind cel mai mare eveniment de acest gen din Africa.

In 2009 si 2010 s-au donat ajutoare in valoare de 700,000 EUR. A fost sapata o fantana de apa pura intr-un sat din Mauritius. S-au daruit un incubator, echipament de sterilizare si consumabile medicale unei clinici care lucra cu echipament preistoric intr-un loc sarac din Bamako. S-au ridicat panouri solare in sate, s-au donat biciclete femeilor care nu au mijloace de transport. Mai multe echipe au donat masinile lor (chiar si o ambulanta) unor sate, sau unor institutii de ajutor social. Povestea e lunga, extrem de emotionanta si de mare impact. In fiecare an, echipa cu cele mai bune rezultate de intrajutorare primeste Premiul Maica Tereza pentru Caritate. In toate acestea, JCI International pune oficial la dispozitie 20.000 de plase de tantari, plus echipele proprii care vor ajuta si ele in functie de modul cum se organizeaza

Si atunci eu intreb: doar cateva mii de euro pentru un impact atat de mare, iar noi sa stam deoparte??? Fac un apel catre toti cei care imi pot da idei (de bani sau chiar bani, feedback, impact realizabil, masina, reprezentare romaneasca, parteneriate, s.a.m.d.), sa o faca printr-un comentariu, sau prin twitter-ul meu, @sigheti. Ma gasiti si la telefon. Concret, acum caut 1.500 EUR pentru taxa de inscriere, ca restul le rezolvam noi pana in 3 luni de azi. Voluntari?

LATER EDIT:

Anul asta n-a fost sa fie, deci vom lipsi de la editia din ianuarie 2011 a Raliului. Insa ca sa ne recuperam rusinea, anul viitor se pare ca vom reusi sa trimitem poate doua, sau chiar trei echipaje! Yuhuu!

Pana la urmatoare postari, sa va povestesc niste faze: mi s-a parut misto ca majoritatea din noi vroiam sa participam sambata la curatarea Romaniei de gunoaie, adica in Let’s Do It Romania; numai ca era singura ocazie de a ne pregati pentru aceste proiecte, care nu-s usoare, astfel incat toti eram intr-o sala. Mai departe, partea faina era ca munceam la niste idei menite sa genereze cel putin rezultate similare ca si proiectul Let’s Do It, intr-o maniera chiar sustenabila, nu doar “one shot”. Apoi am aflat ca Let’s Do It Estonia 2008 (proiectul original de curatenie de tara) a fost coordonat si de colegi de-ai nostri din JCI Estonia. Si nu in ultimul rand, in Romania s-ar fi auzit de proiectul Let’s Do It (ulterior a fost chiar initiat) din cauza unui CD cu proiectul estonienilor, adus de unul din noi de la o conferinta europeana JCI, si dat cadou unei cunostinte.

Evident ca nu ne asumam nici un merit apropo de Let’s Do It Romania, este in intregime munca altor oameni si organizatii, dar a fost inca o dovada foarte faina pentru mine apropo de cat de mica ii lumea, si ce coincidente traim. De ce? Mie tot Estonia, adica tot un CD cu un eveniment petrecut acolo in 2003, mi-a dat inspiratia pentru toata implicarea mea in AIESEC, ca sa nu mai zic de zecile de coincidente care au urmat, inclusiv organizarea acelui eveniment in Romania doi ani mai tarziu. Ca si in acest caz

Ar fi usor sa spun ca “doar e american, astia mananca marketing la micul dejun, asa ca mi se pare normal sa vad un site perfect realizat”. Reteta e clara: stii instant despre ce e vorba, vezi cum il poti contacta, ce produse/servicii ofera, ce poti lua gratuit pe loc, ai variante de socializare, testimoniale si nu in ultimul rand un video care sa te motiveze sa faci ceva cu site-ul. Pac, pac.

Pana la urma, asa sta treaba. Tony livreaza evenimente, coaching si experiente aducatoare de valoare “clientilor” sai, si o face de mult timp, cu mare placere si mai mare profesionalism. Exact despre asta vreau sa vorbesc. Bai, aud de omul asta de un car de ani. Mai mult, mi se pare ca arata neschimbat la fata si voce tot de un car de ani. Asa ca i-am verificat varsta: are 50 ani! E o …Madonna a dezvoltarii personale din punctul asta de vedere: nu-si arata varsta, e foarte bun, de popular nu mai zic.

Dar stiti de ce arata atat de bine? Fiindca isi iubeste activitatea de zi cu zi. De vreo 30+ ani incoace.

Cine crede ca o sa arate la fel de bine peste 20-30 ani?

[ma intereseaza, de fapt, daca faceti ceea ce va place, stiu ca veti arata bine in caz de raspuns afirmativ].

Apropo de masina, o fi ea placuta vederii fiindca e clasica, dar mai avea cateva hibe de rezolvat ca sa fie buna dpdv tehnic. Astfel incat mi-am petrecut deja doua zile printre uleiuri si fieratanii, in service.

Suparat am fost, asadar, din aceasta cauza. Dar s-a petrecut urmatorul eveniment, care a schimbat starea de spirit.

Intre persoanele care veneau la spalatoria auto de langa service, spre sfarsitul zilei au aparut doi clienti care au recunoscut-o pe Margot (adica automobilul in cauza). Cand li s-a confirmat ca masina era cea a domnului Sigheti, iar subsemnatul este fiul sau, au venit pe rand la mine. Stiti ce mi-au spus?

M-au felicitat ca-s bine facut, si-au exprimat condoleante pentru decesul tatalui meu si mi-au spus ca a fost un mare om, care i-a ajutat mult in viata, atat pe ei insisi dar si pe multi altii.

Inmormantarea lui a fost cea mai “populara” pe care si-o amintea preotul intre toate pe care le-a oficiat, cei prezenti fiind in majoritate din aceeasi categorie cu cei doi domni intalniti azi. Deci nu e prima data cand mi se intampla cele de mai sus, dar m-a bucurat mult sa aud ca asa se vorbeste despre tatal meu, ca asta e amintirea pe care o trezeste in sufletul oamenilor. Pe langa faptul ca imi trezeste niste obiective peste care uneori se pune praf.

Cand ne ducem la minus doi, nu luam cu noi absolut nimic. Poate doar o cravata, palarie, carte, sau alt accesoriu care ne-a placut candva. Casele, masinile, bijuteriile, banii sau alte lucruri pe care le cumparam cu bani raman la parter – devenind eventual motiv de scarbe si certuri intre succesori.

Tatal meu n-a lasat in urma prea multe lucruri materiale in afara de casa copilariei noastre, pe care deja am oferit-o mamei. Dar a lasat o foarte mare mostenire care se “cumpara” exclusiv cu bunatate fata de oameni, respect, ajutor dezinteresat si un zambet autentic pe care il avea pe fata totdeauna.

Eu am sarcina sa duc mostenirea asta mai departe, la un nivel chiar superior celui pe care am avut ocazia sa il cunosc doar cand tati mi-a predat stafeta.

Asa cum am declarat pe Twitter inainte sa vad leapsa din blogosfera, locul meu preferat per ansamblu este judetul Maramures si imprejurimile sale. Motivele ar fi mai multe:

• tatal meu este nascut si crescut in Maramures, bunicul fiind cel mai cunoscut palincar din zona, cel care a introdus prima automatizare in palincie, ca sa nu mai fie nevoie sa invarti de maner toata noaptea si ziua a.i. sa iasa dumnezaii;
• calitatea morosenilor, pe care o poti cunoaste doar petrecand ceva timp acolo sau macar cu cativa din ei unde vrei tu. Sa zicem un Adi Hadean, ca sa fie un exemplu de persoana cu popularitate;
• dulcele grai ardelenesc, pe care il recunosc instant; apropo de el, dar nu neaparat in aceeasi idee, cand o aparut reclamele la Erdeesh am stiut clar ca vocea e a cuiva din Maramures;
• Bisericile de lemn. Imi plac mie, asa;
• Manastirea Barsana;
• Obiectivele turistice din zona, “altceva” decat majoritatea pe care le poti vedea in tara, un ex. Cimitirul Vesel;
• Locurile pentru practicarea ski-ului, desi inca eu nu schiez;
• Mancarea buna rau; apropo de asta, stiati de “mersul pe omenie”?
• Poze cum or fi alea de mai jos (stati ca dureaza sa le pregatesc).

Sa va zic de alte locuri, sa nu va zic… Nu va zic, sunt altii care se ocupa cu asta si is mai greuceni decat mine.

Dau leapsa mai departe lui: Alin Mechenici, Marius Vetrici, Mihai Dragan, Mircea Giosan, Stefan Teisanu, Tudor Maxim, Viorel Panaite, Vlad Maior, Zeno Popovici.

Promiteam acum o vreme, odata cu publicarea superbului articol (scuzati modestia!) despre lucrurile inutile pe care le tot (vrem sa le) cumparam, ca voi continua subiectul, a.i. sa putem avea o idee cat mai buna despre ce inseamna o viata echilibrata. Voi incerca asadar, in continuare, sa expun primele idei utile despre bani si cum sa ii privim. Mentionez ca inclusiv eu am invatat aceste idei din carti sau de la alte persoane, deci nu-mi apartine vreuna dintre ele, dar le consider usor de aplicat si realmente folositoare.

Stiti sentimentul ala, cand ai un vis mare (de exemplu, sa ai casa ta proprie, cu piscina, panorama spre ce vrei tu, decapotabila in garaj s.a.)  dar te intrebi cum si cand o sa ti-l poti permite? Daca esti angajat, gasesti tot mai dificil sa rezisti cu banii pe care ii castigi timp de 30 zile? Daca esti somer, simti cum te ia cu sperieti cand il vezi pe curier venind spre blocul tau? Iti vezi visele erodate de multimea de facturi care iti sosesc in cutia postala, luna de luna? Daca da, trebuie sa faci mai multi bani, cred ca esti de acord. Vestea proasta e ca inainte sa faci mai multi bani, trebuie sa iti rezolvi problemele actuale cu banii, sa iti platesti datoriile in primul rand.

Albert Camus, scriitorul francez, scria acum 80 ani ca “exista un fel de snobism spiritual care ii face pe oameni sa creada ca pot fi fericiti fara bani”. Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Angliei, spunea ca “nimeni nu si-ar fi amintit de Bunul Samaritean daca acesta ar fi avut doar intentii. Avea si bani!”. Asadar, fie ca esti de acord sau nu, grijile pe care ni le facem cum sa obtinem, si cum sa cheltuim banii ne consuma o mare parte a zilei; uneori ne tin treji noptile.

Oamenii care au probleme financiare trebuie sa isi plateasca datoriile, sau macar sa aiba un plan in legatura cu plata lor. Dupa care pot trece la o alta etapa, la noi riscuri sau proiecte de afaceri. Hai sa fim sinceri, majoritatea oamenilor sunt varza la administrarea banilor. Pana si Statul e varza, e mai rau decat varza. Problema este de fapt foarte simpla: cheltuie mai mult decat castiga. Rezolvarea problemei insa, nu este simpla deloc. Cand esti la baza muntelui dupa o avalansa, ti se pare imposibil sa iti sapi un culoar de iesire.

Eu recunosc ca habar nu am de statisticile din Romania in legatura cu datoria medie a fiecarui roman, cate carti de credit are, s.a.m.d., insa sunt sigur ca daca as sti, m-ar intrista. Si pe voi v-ar intrista, fiindca discutam de sume totale colosale, pentru care se plateste dobanda faina, cel putin 20% pe an, daca e sa mentionez o cirfra. Iubim sa folosim plasticul cu numele nostru in relief. La centrele comerciale e criza, intr-adevar, de locuri de parcare. Solutia de iesire din aceasta criza nu este universala, si trebuie abordata personal, fiecare cu capraria lui, cetatean cu cetatean.

Primul pas este sa ne uitam la intrebarile de mai jos, si sa raspundem la ele (doar nu credeati ca scapati):

• Cate carduri de credit aveti?
• Ce datorie aveti pe fiecare din ele?
• Ati adunat toate sumele astea?
• Ce dobanzi platiti pentru ele, si ce penalitati datorati?
• Daca veniturile nu mai cresc, cat va va lua sa platiti aceste carduri, presupunand ca nu va mai atingeti de ele?
• Daca veniturile scad, sau mai rau, dispar, cum o sa platiti sumele acestea, sau macar dobanda pe ele?
• Va permiteti cu adevarat distractia de mai sus?

Cel mai nasol mi se pare faptul ca tinerii au devenit o piata tinta pentru banci, iar acestia isi fac usor descoperiri de cont (daca nu chiar credite de consum!) de 3x cat venitul pe care il au la un loc de munca cu zero siguranta de viitor, banii facandu-i praf pe haine la moda, pizza, distractii, cadouri pentru prietene, electronice si lista poate continua. Nu exista baza financiara pentru acest gen de consum, iar unii din acesti tineri vor avea in curand ceea ce americanii numesc bad credit record, adica, pe romaneste, in momentul cand vor dori sa isi cumpere o casa sau o masina, banca le va refuza aplicatia, considerandu-i incapabili de seriozitate in plata datoriilor. Cunosc cazuri reale, in Romania.

Deci, cum facem sa iesim de sub muntele de zapada de care mentionam mai devreme? Sunt patru pasi de baza, dar imi permit sa adaug un al cincilea, ghiciti voi care:

1. Ne platim datoriile pe care le avem acum;
2. Invatam sa impartim (si) cu altii;
3. Punem deoparte oricat de putin, luna de luna;
4. Punem limite stricte pe cheltuieli;
5. Invatam sa traim in aceste limite.

“Ceea ce trebuie sa invatam sa facem, invatam prin practica”, spunea Aristotel. Cel mai bun plan pentru plata datoriilor si punerea de ordine in finantele personale este acela pe care il vom descoperi fiecare, singuri, facand ceva in acest sens, orice!

Sper ca ideile de mai sus sa va fie de ajutor, dar va anunt de pe acum ca urmeaza articole noi legate de cei 5 pasi prezentati. Pe curand!