Porneam prin Delta, yuhuu! Doamne cat asteptam momentul. Am oprit cateva minute langa o ambarcatiune mai mare din care am cumparat benzina de 70 lei, iar apoi am continuat incet prin zona, ca sa nu trezim spiritele celor care dormeau in pensiunile de pe mal. Cam inundate, de altfel, apa era la maxim 5 metri de usa, in unele cazuri. Asadar, posibil sa nu fi fost pe cine trezi.

Nu se vedeau prea multe detalii, inca nu rasarise soarele. Adevarul e ca pana dupa ora 5 nu ai voie sa iesi pe Dunare, iar noi eram inainte de ora 4. Ma rog, toata lumea facea ca noi, ca doar nu suntem pescari industriali sa aiba motiv serios sa se ia de noi cele 6 sau 8 organizatii care supravegheaza activitatea pe Dunare.

Traseul exact parcurs de noi e cel din imaginea de mai jos, cu tot cu intoarcerea. Am pornit Motion-X-GPS pe iPhone curand dupa benzinaria plutitoare, si am monitorizat tot traseul, viteza, s.a.m.d. Ca sa stiu daca ma plimba oamenii pe bune, sau se fac ca ma duc in cercuri, hehe. Toate peste toate, am facut mai bine de 35 kilometri in total, in cele 4 ore si ceva ale plutirii.

Cand am ajuns in extremitatea dreapta a traseului din poza, ne-am oprit. Daca drumul a fost perfect, cum am oprit langa stufaris, cum au dat tantarii iama intre noi. Noroc ca ne asteptam si eram sprayati, imbracati s.a.m.d. De fapt, daca pescuiesti la stiuca, adica exact ce faceam noi, esti prea in miscare ca sa aiba timp sa te intepe prea des. Eu nestiind sa pescuiesc, am fost invatat in doi timpi si trei miscari, iar dovada ca am deprins abilitatea consta in revendicarea a 40% din captura zilei.

Am prins rasaritul, care a fost unul din cele mai faine pe care le-am vazut eu vreodata, dupa cum puteti observa si domniile voastre. Dupa rasarit, pestii s-au cam sictirit si n-au mai vrut sa muste decat foarte rar, adica de vreo 2x la toti cei trei zmei cati eram. Ne-am tot miscat, am cautat alte locuri, inclusiv in lacul imens din traseu pe care pescuiau o gramada de cetateni plutitori, nada.

Asa ca am inceput plimbarea de frumusete, a Deltei, desigur. Insotita de poze, cateva din ele postate mai jos. In toata dimineata am zarit cateva specii de pasari, intre care: pescarusi, pelican comun, lebada, egreta mica, cormoran mic si mare, barza alba, rata salbatica si trei care nu le recunosc insa una arata… exotic. Sigur ca Lucian mi-a spus cum se numesc, dar am uitat. UPDATE: citind info-delta.ro am descoperit ca ar fi vorba de lisita, chira si eventual pascaras albastru, desi mi se parea mai mare si mai zvelt decat acesta.

La intoarcerea spre mal am trecut din nou prin zona de pensiuni noi si scumpe ridicate de investitori de putin timp, cele inundate. Intr-adevar, nu erau turisti in ele, se vedea ca au fost inundate recent, desi nu mai era apa in curte. Din cate am inteles, cei de acolo nu sunt nascuti in Delta, ci au fost pacaliti probabil de agenti imobiliari sa cumpere teren in Delta, ca sa se faca mari investitori in turism. Tzeapa… care din pacate tot inspre turist se va varsa, fiindca vor cere preturi si mai mari ca sa isi recupereze investitia. Nu va zic ca se iau bani si ca sa te duca cu barca la pensiune cand ajungi in Delta.

Ziua (de duminica) a fost continuata cu un mic dejun sanatos si bogat (doar era pana in ora 9 cand ne intorsesem), odihna si pranz. Evident, pranzul a constat intr-un bors de peste (biban si stiuca, cu cartofi), care se mananca la modul:

• intai niste zeama (care-i separata cand se serveste, doar la preparare si pastrare e amestecata cu pestele), in care amesteci niste mujdei cu aspect de gelatina (sau de orez cu lapte, daca vreti), pe care-o mananci cu cartofi si/sau mamaliga.
• cand termini zeama, mai adaugi alta zeama pe care de data asta o mananci cu carne si toate cele, dar fara mujdei. Inca o chestie, am auzit ca capu’ la …stiuca este cea mai delicioasa parte de mancat din amalgamul asta.

Dupa borsul de peste, ce putea sa urmeze decat saramura?

Iar dupa saramura, o dupa-amiaza buna. De plecat acasa. Aveam 317 kilometri de facut, cel mai lung drum pe motor, cu pauze scurte. Intamplator, este chiar jumatate din distanta intre Bucuresti si Satu Mare, adica spre casa – deci era un test in urma caruia urma sa decid daca ma duc cu mobra acasa candva.

Legat de drumul din Murighiol spre Bucuresti am de precizat urmatoarele aspecte:

• am ales ruta Murighiol – Tulcea (nu prin Agighiol, desi e posibil iar drumul e impecabil, doar putin mai lung), Tulcea – Harsova – Slobozia – A2 – Bucuresti;
• per total este foarte bun, bine asfaltat si fara gropi (doar o zona scurta in lucru chiar inainte de Tulcea);
• Tulcea – Harsova este cel mai liber, bine asfaltat, si mistooo drum de #prinRomania. Vai de capu’ meu: vizibilitate, viteza, very radar-free, variatiuni (very long lines, very nice curves), venim si alta data, vrrrrr…
• In Harsova, daca esti in drum spre capitala, duminica te intalnesti cu cetatenii care vin de la mare pe aceasta varianta, incercand sa nu stea in ambuteiajele bine-cunoscute. Facand chestia asta, aglomereaza drumul Harsova – Bucuresti, si o fac la viteze nesimtite.
• La iesirea din Tandarei (unde se face ulei, by the way), dintr-o curte din ultima curba larga cineva a tras cu prastia (cred) cu o piatra sanatoasa. Catre mine. Si m-a nimerit in cap, in zona cefei, mai precis. S-a auzit tare de tot. Ocazie buna sa constat rezistenta dragului meu C3, care de-abia s-a zgariat. Piatra estimez ca avea un diametru de 3-4 cm. Radem glumim, dar incidentul putea sa ma duca in mormant, sa fi avut vreo 60 kmh cand s-a intamplat. Noroc ca am invatat cum e cu proactivitatea.
• Pe vremea asta deja il pierdusem demult pe un companion cunoscut in OMV Harsova, care nu doar ca era pe mobra altuia, noua si puternica, dar era slab echipat. Ne intelesesem ca mergem impreuna, dar cum compari 2 saptamani de experienta ale mele cu cei 8 ani ai lui? E imposibil. L-am plictisit, desi incet nu mergeam. Din cate-am apucat sa vad cand s-a decis sa ma abandoneze, cred ca il asteapta un viitor sumbru.
• Cei 100 km de autostrada m-au obosit din nou. Cu 100 kmh constanti, iarasi eram doar depasit in tromba de cei de pe banda 1 (99.5% din depasiri fiind neregulamentar executate), iar cand m-am postat de curiozitate pe banda 2 la 170 kmh, in cateva secunde eram somat sa fac loc fiindca tin lumea departe de familie. Familie precum cea din link, presupun.
• Timp realizat: 4 ore.

Marturisesc ca ma indoiesc de incercarea de a parcurge drumul Bucuresti – Satu Mare pe motocicleta intr-o singura zi. Deocamdata. Mai am de invatat. Ceva nu-i bine ori cu echiparea mobrei, ori cu echipamentul pe care-l purtam eu, ori cu utilizatorul: ma deranja prea tare vantul, turbulentele, ceva… Iar altceva nu-i bine deloc cu soferii patriei (a se citi “sunt scarbit”), perspectiva pe care din masina nu am remarcat-o atat de bine, desi ma deplasez cu aceleasi viteze decente.

Hai cu spor spre viitor, in care nu uitati sa includeti Delta Dunarii, dar si Dobrogea!

Ziua 1 prin Dobrogea

Ziua 2 prin Dobrogea

Asa cum am declarat pe Twitter inainte sa vad leapsa din blogosfera, locul meu preferat per ansamblu este judetul Maramures si imprejurimile sale. Motivele ar fi mai multe:

• tatal meu este nascut si crescut in Maramures, bunicul fiind cel mai cunoscut palincar din zona, cel care a introdus prima automatizare in palincie, ca sa nu mai fie nevoie sa invarti de maner toata noaptea si ziua a.i. sa iasa dumnezaii;
• calitatea morosenilor, pe care o poti cunoaste doar petrecand ceva timp acolo sau macar cu cativa din ei unde vrei tu. Sa zicem un Adi Hadean, ca sa fie un exemplu de persoana cu popularitate;
• dulcele grai ardelenesc, pe care il recunosc instant; apropo de el, dar nu neaparat in aceeasi idee, cand o aparut reclamele la Erdeesh am stiut clar ca vocea e a cuiva din Maramures;
• Bisericile de lemn. Imi plac mie, asa;
• Manastirea Barsana;
• Obiectivele turistice din zona, “altceva” decat majoritatea pe care le poti vedea in tara, un ex. Cimitirul Vesel;
• Locurile pentru practicarea ski-ului, desi inca eu nu schiez;
• Mancarea buna rau; apropo de asta, stiati de “mersul pe omenie”?
• Poze cum or fi alea de mai jos (stati ca dureaza sa le pregatesc).

Sa va zic de alte locuri, sa nu va zic… Nu va zic, sunt altii care se ocupa cu asta si is mai greuceni decat mine.

Dau leapsa mai departe lui: Alin Mechenici, Marius Vetrici, Mihai Dragan, Mircea Giosan, Stefan Teisanu, Tudor Maxim, Viorel Panaite, Vlad Maior, Zeno Popovici.

Din nefericire pentru toti cei potential interesati, n-am zabovit in Harsova ca sa cercetez obiectivele turistice din oras, voi avea ocazia sa documentez  locul in viitor intr-un cadru mai planificat. La recomandarea lui Catalin, gazda mea, am pornit pe DN22A spre Tulcea. El vroia sa o tin tot drept pana aproape de Tulcea, iar la Cataloi sa virez stanga pe DN229A spre Telita si nush ce manastire super faina cu un nume mai greu de retinut din prima, turcesc la origine (numele).

Problema e ca daca eu am alte planuri… le respect pe acelea. Initial planul era sa iau stanga pe DN222F imediat dupa Harsova, ca sa ma plimb pe langa Dunare in directia Ostrov – Peceneaga – Greci – Macin – Luncavita (asa cum indica Zvoneru’ care fusese in recunoastere in 2008). Numai ca …planurile Dunarii, spre deosebire de cele ale unei persoane fizice, sunt mai greu de trecut cu vederea. Ca sa scurtam povestea, planul asta a fost abandonat din motive de inundatii si consecintele acestora. Alta data.

Ramas cu soseaua 22A in fata, gandeam o alta varianta de iesire, fiindca mi se parea stupid sa ma laud ca explorez Dobrogea dar sa fac asta pe drumul principal din zona. Idee n-aveam eu:

• ce voi regreta ca parasesc acest drum pentru unul aparent pitoresc.
• ca acest drum va deveni a doua zi favoritul meu din Romania.

Si mergand eu asa aproape de Harsova, facui fotografia cu Rosie langa campul de floarea soarelui din postarea aferenta zilei anterioare. La cateva minute dupa aceea, ma trezesc cu un sarpe de 1.5 metri trecand strada mai ceva ca “noii pietoni” urbani, in sensul ca eu aveam peste 100 kmh. Mi-am zis ramas bun de la viata instantaneu, fiindca banuiam ca roata din fata va aluneca necontrolat si hasta la vista cu mine. Surprinzator, desi tin minte ca l-am calcat pe coada pe pietonul indisciplinat (din cauza omului, ca si-a tras drum in campul lui, evident!), n-am facut cunostinta cu stratul asfaltic si nici dansul cu lumea de-apoi, fiindca l-am vazut in oglinda retrovizoare parasind soseaua. Phew, Doamne!

Stati ca nu s-a terminat, fiindca in aceeasi zi am mai avut acelasi gen de intalnire cu vreo trei soparle (din care una parea ca vrea sa ne duelam care-i mai tare), un popandau, si doua insecte mari si urate. Toti am scapat cu bine. Iar apropo de acest subiect, marturisesc ca am uitat complet de sfatul citit pe undeva de a fi cu ochii in patru in apropiere de Tulcea dupa broaste testoase care trec strada cand ti-e lumea mai draga. N-am avut neplacerea sa o patesc, insa la cat de misto sunt drumurile de acolo (a se citi: la cat de repede poti, respectiv iti vine sa mergi), e maxim de periculos mai ales pentru cei pe mobre. Unde maxim inseamna ca vor aparea topic-uri noi pe forumul asta, de exemplu, sau in anumite rubrici din ziar.

Booon! Urmatoarea tentatie a fost sa schimb 22A cu 22D, si anume sa fug spre Horia – Luncavita direct prin Padurea Macinului. Aveam eu in cap recomandarea lui Zvoneru’ apropo de Luncavita, Isaccea si in general drumul 22 pe langa Dunare. Sa-i spunem noroc ca un localnic a zambit cand i-am spus de intentie si mi-a recomandat sa incerc peste cativa zeci de ani cand s-or asfalta hartoapele.

Of, of, ca se termina drumu’ asta si eu n-am explorat nimic! Gata, in Nicolae Balcescu am luat stanga pe DN229, directia Niculitel – (post)Isaccea. In Niculitel s-ar afla Manastirea Cocos, drumul parea ca duce prin padure deci un pic de aventura, iar un localnic dobitoc imi indica starea drumului ca fiind identica cu cel principal. Toate bune si frumoase pana in Alba, unde am oprit sa mananc corcoduse pe marginea strazii. De-acolo incepea dezastrul si injuraturile. Nu m-am putut abtine sa nu fotografiez iesirea din Valea Teilor, unde un mare semn indica “Drum Bun”, iar drumul de langa numai bun nu era. Ma rog, era parfum in comparatie cu ce urma. Dar sincer, nici pe jos nu m-as mai duce acolo, cred ca si cailor le este sila de drumul ala cand le cere stapanu sa il parcurga, e mai rau ca orice drum pietruit sau de tara. V-ati prins, am abandonat Niculitelul cu manastire cu tot, n-am oprit de ciuda. Merita mers totusi, daca se vine din nord din E87, ca-s maxim 5 kilometri. Din link pare foarte faina.

Iarasi ma simteam prea bine pe DN22/E87, ca am virat dreapta spre Telita, respectiv Posta si manastirea cu nume de neretinut. Mai ca am crezut ca se repeta istoria recenta, insa de pe mobra gropile de aici mi s-au parut evitabile, muuuuuult mai putine si pe distante mai scurte. In Telita am zarit biserica, si m-am gandit “wow, in sfarsit ceva mai …Dumnezeiesc de vazut!” Cand colo, era o ruina saracuta, cu niste incercari de consolidare de tot rasul (i.m.o.) si fara perspective pentru un viitor solid. In orice caz, subiect foarte bun pentru fotografii de ruine – daca pot spune asa.

Se pare ca pe undeva prin zona (3-4 km distanta) am trecut de Manastirea Saon, dar nu inteleg cum, fiindca ar fi vizibila din strada. As fi vrut sa vad macar paunii pe care ii creste obstea de acolo, cel putin. O sa intelegeti imediat de ce spun asta.

Imediat dupa Telita exista indicator clar spre Manastirea Celic Dere (numele neretinut, care in turca inseamna “Paraias de Otel”), aflata la 1km distanta. Ceva de vis, va zic. Cea mai frumoasa manastire din Dobrogea, pariez cu oricine desi nu le-am vazut pe celelalte. Cele 50 de maici au grija sa pastreze zona si cladirile impecabile, cu flori fain presarate peste tot, un drum de piatra perfect din parcare spre manastire, o moara de vant foarte frumoasa asezata parca strategic a.i. panorama zonei sa fie de exceptie. Chiar este! Atentie ca in jurul orei 12-13 (cand am fost eu), maicile iau pranzul si evident, nu se ocupa sa deschida biserica principala sau sa va dea explicatii. Am avut noroc sa fiu ultimul care a intrat acolo, insa n-am avut parte de discutii mai detaliate, ca sa am substanta mai multa sa scriu. Daca se intampla sa nu mai aveti apa cand sunteti acolo, ca oricum va oboseste urcarea spre biserica (mai ales pe cei fara conditie fizica), stati linistiti fiindca in curte gasiti un pahar si apa de izvor. Am aflat dupa plecare ca sunt multe de vazut si explorat in aceasta manastire, cititi link-ul de mai sus.

Infometat fiind la randul meu dupa atata munca de suspensie moto facuta cu manutele din dotare, pornesc cu spor spre Tulcea. Drumul este bun, judetean prin natura, insa fara gropi sau nervi. Din pacate pentru mine, la intrarea in Tulcea am dat de un indicator spre Murighiol, pe care l-am urmat din trei motive:

1. stiam ca gasesc civilizatie (casa si masa) acolo;
2. Petru Pacuraru mi-a spus ca pe acolo e drumul spre Delta pe care o cautam eu, respectiv Maliuc-ul indicat de dansul;
3. care era smecheria sa mananc in Tulcea, cand puteam astepta inca maxim o ora sa fiu trecut cu bacul, sa ma asez intr-o pensiune si sa infulec niste peste.

Drumul spre Murighiol se bifurca dupa o panta, relativ aproape dupa curba din Tulcea, camioanele fiind obligate sa vireze spre stanga, deci noi astia micii spre dreapta, nu-i asa? Raspuns: nu. Drumul din dreapta este asfaltat impecabil… numai ca duce spre sudul Deltei. Dupa vreo 20 kilometri ma prind eu ca oarice nu-i bine, si intreb un cetatean din Agighiol. Raspuns: “Ai luat o mare teapa, fraiere”, aratandu-mi degetul mare. “E in directia cealalta”.

Cale intoarsa facem, no problem. Noroc cu indicatia “inainte de niste blocuri” data de Petru, ca am gasit bacul cu care sa trec dincolo, spre Maliuc. Blocurile sunt P+2 (sau 3), in localitatea Nufarul (nu Vulturi, draga Petru). Zis si facut – 3 lei/motor, numai ca nimeni nu mi-a zis ca de acolo (Ilganii de Jos) pana la Maliuc mai sunt vreo 20 kilometri, iar acei kilometri sunt greu de facut si cand sunt uscati, daramite daca n-au apucat sa se uste dupa inundatii. Ok, nestiutor fiind, pornesc spre Maliuc pe malul drept al Bratului Sulina.

Numai ca drumul ce parea acceptabil, dupa cum se vede, a devenit cam prea offroad pentru stradala mea mobra, care in 3 minute arata ca dupa razboi. Si uite asa, trecu vreo ora de mers ca melcu prin hartoape, noroaie, gropane, denivelari, urme de tractor, si alte asemenea. Ba chiar a trebuit sa brazdez printr-o turma de vaci, de-mi era frica sa nu fie vreuna cu pasiune pentru culoarea rosu a mobrei din dotare. La Mila 29, unde sunt vacile, cine cunoaste stie ca eu ceream mila lui Dumnezeu. Drumul e mai rau decat pare in poza, pentru o motocicleta de sport touring. Posesoarea pensiunii de acolo mi-a transmis ca “daca imi doresc sa ajung la Maliuc, voi ajunge”. N-a precizat cu ce, iar eu m-am trezit dupa cel mai aiurea kilometru aditional ca trebuie sa fac cale intoarsa pe motiv de drum impracticabil de vehicule non-offroad. Si uite-asa, “piesa” care rula de vreo ora si ceva intra pe Repeat. Mare inspiratie am avut ca mi-am luat sistem audio in casca moto, fiindca fara radio pe drumul ala cred ca scriam pe blog de la nebuni.

Ilganii de Jos -> Nufarul. Foameee!!! Bineinteles, super pensiunea Steaua Apelor era deja plina, iar Stanca Dunarii carevasazica nu facea de mancare. Cred ca localnicilor nu le convenea ceva, fiindca realitatea pare cu totul alta. Teapa mea, a.i. singura si ultima optiune ramanea sa ma duc inspre Murighiol, sperand sa mai am si benzina pana in Mahmudia (chiar inainte de Murighiol), unde se poate cumpara.

La intrare in Mahmudia gasesc cateva masini cu bannere realizate manual indicand “Boat trips”, “Accommodation”. Ii ignor initial, crezand ca sunt teparii comunei care au iesit sa gaseasca fraierii speriati ca n-au unde sa se cazeze. Adica eu. Bag benzina (proasta si scumpa, aproximativ 10% in plus) si decid sa ii abordez pe “tepari”. Cand colo, era trupa de la Pensiunea 2 Sturioni impreuna cu localnicul Ciulec, posesorul unor barci. Cazare ieftina (comparativ cu preturile mai mari ca la Marriott de la alte pensiuni din Delta) la 35 RON/pat/noapte, pensiune completa la 60 RON/zi/persoana, iar cu barca… pret in curs de negociere viitoare.

Bine am facut ca am acceptat, desi imi era frica ca de banii aia ma vor duce in nush ce balarii pe care ei le numesc paturi. Cazarea e foarte decenta, casa si curtea faina dar mai au un pic de lucru, m-au lasat sa o spal pe Rosie de noroaie, au o mimoza in curte, iar mancarea buna dupa standardele mele. Vi-i recomand, au pe site toate detaliile.

Cand veni momentul sa negociem iesirea in Delta cu barca, au incercat sa imi vanda foarte bine de ce pretul indicat era cinstit, s.a.m.d. Mi-am vazut de negociere pana la punctul in care au zis ca ma duc pe gratis si dupa aceea sa ii platesc daca eu cred ca merita, cat vreau eu.

Tantarii. Am fugit de Delta pana saptamana trecuta exact pe motiv de tantari. Situatia insa nu o fost asa de nasoala cum o credeam. Din cele invatate si vazute, tantarii ataca cel mai rau seara intre 8.30 si 22.30. Cum am “scapat” de ei? Camera inchisa de pe la 7 seara, toata ziua in camera sa fie in priza un Raid, plase de tantari la geamuri, spray Off! de tantari pe partile expuse din corp, iar daca e musai sa fii afara pe terasa la o bere, nu strica sa fii imbracat bine. In rest, miscare din maini care nu poate sa fie decat sanatoasa.

La somn, ca dimineata la 3.30 se da trezirea.

Suparat am fost, Doamne, suparat,

Cand echipa Petrom a plecat.

#prinromania si prin Maramu’

Ca-mi veni si mie dor de duuu…

Daca nu stiati deja de proiectul Petrom “Redescopera Romania“, aflati ca imi place, desi pe alocuri redescopera o roata deja descoperita de altii (adica obiective turistice, sa zicem); era un lucru inevitabil, iar modul prin care au ales sa iasa in fata publicului cu acest proiect este unul chiar bine ales, pe o carare de putini calcata – dar care va duce la rezultate bune, estimez eu. Revenind, cand am vazut ca incep sa brazdeze Romania in lung si lat, iar pe mine nu m-au luat, am ajuns de-am compus versurile de mai sus. Imi doream sa fiu si eu acolo, iar singura cale disponibila era sa atasez caravanei lor propria masina sau propria motocicleta – cum a facut Roxana Farca de la LumeaMare. Cand au plecat prin Transilvania (zona cea mai misto per total, zic si eu), deja fierbeam ca nu s-a potrivit cu o plecare planificata spre casa, adica Satu Mare.

Si uite asa incepe povestea: m-am suit pe motor in aceeasi saptamana dar vineri la 6 seara, si am pornit spre estul Romaniei, cu gandul de a explora Dobrogea, eventual Delta Dunarii. N-am facut-o chiar cu ochii inchisi, ci mai intai l-am cetit pe Adrian (Zvoneru’) si m-am sfatuit cu Petru. Sunt genul care prefera sa invete in principal de la altii, sa nu inventeze roata daca ea exista.

A se retine un aspect minor: conduceam motocicleta “Rosie” (a se citi “Rozie”) de doua saptamani, aveam vreo 500 km experienta si nici o iesire in afara orasului.

Autostrada Soarelui (A2) mi s-a parut cel mai cumplit drum pe care l-am facut vreodata, din mai multe motive:

• e dreapta si plictisitoare, jur ca era sa adorm. Da, pe motocicleta!
• era vineri si s-a spart conducta de mers spre litoral, traficul era ca in centrul Bucurestiului dar la viteze mult peste cea legala;
• eu mergeam cu 110 kmh, a.i. numarul total al depasirilor efectuate a fost zero; eram depasit ca la balamuc!

Cum bine sfatuia Zvoneru‘, dupa podul de la Cernavoda am luat-o spre orasul cu acelasi nume (nu litoral), adica stanga. Dupa ce am inteles care e mersul drumurilor din localitate, am pornit spre nord, si anume Capidava. Fiind deja ora 20, ala a fost momentul cand am decis ca voi inopta la Harsova, sau mai devreme daca vad vreo pensiune in cale.

Drumul 223, Cernavoda-Saraiu, e bunicel si fara surprize neplacute in general. Deosebit de pitoresc nu as indrazni sa spun ca e, insa pentru un drum neprincipal intalneste asteptarile minime. In Capidava m-am luat dupa semnul de la intrare, care parea ca indica pozitia Cetatii Capidava spre dreapta, in varful unui deal. Dupa ce am urcat cu grija dealul, am gasit de fapt o casa in constructie si trei caini care incepusera urmarirea generala. Stati sa vedeti intoarcere de motocicleta in panta, urmata de coborare pe deal prin drum creat de apa de ploaie torentiala…

Cetatea Capidava era de fapt pe partea stanga, un pic mai incolo. Era pe inserate, locul parea inchis publicului, asa ca privirile mele s-au rezumat la ceea ce se vede din strada. Pentru ceva atat de vechi, cetatea e inca destul de …in picioare, daca e sa facem comparatii cu alte obiective similare din Romania. Trebuie sa ma documentez mai bine, eventual sa o vizitez pe timpul zilei.

Cand drumul 223 se intalneste cu drumul 2A (Harsova – Constanta), in dreptul unui han al carui nume imi scapa, am cotit stanga si am gonit spre Harsova. O mica paranteza: auzisem ca acest drum 2A ar fi raiul motociclistilor, idee pe care nu o confirm fiindca e plin de masini si camioane care gonesc si ele de zici ca e sfarsitul lumii, adica mi se pare periculos. Buun, in Harsova am facut o alimentatie sanatoasa motorului in benzinaria OMV de la intersectia DN2A cu DN22A, si am aflat de cele doua pensiuni de la cealalta intrare in oras. Am ajuns imediat, dar erau pline, asa ca mi-au ramas doua optiuni:

• Popasul Dunarea, vreo 5-10 km spre Gheorgheni
• Suna un prieten, sau mai exact m-a sunat un prieten din Harsova care ma urmarea pe Facebook.

Am fost primit foarte bine acasa la prietenul in cauza, cu sarmalute facute de mamaie, si un ceai bun. Ziua 1 se incheia astfel in Harsova, la o bere cu Catalin si prietenii sai. Ocazie cu care am constatat ca si Harsova are cetatenii standard ai fiecarui oras care se respecta, si anume:

• Pitzi la terase, in cautare de sau in …colaborare cu Feti Frumosi.
• Posesori de masini relativ scumpe care fac parada dus-intors in acelasi kilometru.
• Motociclisti cu pasagera care executa plimbarea descrisa anterior in acelasi stil.

In concluzie, aceasta prima zi a fost cea mai scurta si mai putin interesanta, poate datorita orei tarzii de plecare din Bucuresti, si a vitezei reduse cu care ma deplasam, incepator fiind. Va recomand sa cititi mai ales ziua 2 si ziua 3 (link-uri functionare azi mai tarziu).

Am intrebat despre un masaj tailandez, insa am aflat ca toate intervalele orare ale zilei erau deja rezervate. Concluzia pe care am tras-o era ca precis merita sa vad despre ce e vorba, totusi. In cele din urma, s-a gasit in program 30 minute libere pentru un masaj de spate cu uleiuri aromatice. In poza de mai jos e o secventa din finalul procedurii.

Dar pana sa ajung la masaj, se cerea sa petrec vreo 1-2 ore in Chill-Out area, rasfatandu-ma cu celelalte servicii oferite – la care aveam acces timp de 2 ore gratuit, in baza camerei speciale pe care o aveam rezervata in hotel, hehe. A fost de vis:

• sezlonguri foarte confortabile orientate spre ecranul gigantic pe care ruleaza filme inspirationale cu natura inconjuratoare, pe fundal muzical de relaxare, uneori similar cu Yanni – spre deliciul meu.
• doua paturi si mai confortabile, inconjurate de perdele, pe care puteai sta in intimitate cu partenerul/a, acestea fiind orientate tot spre ecran, in caz ca doreai sa privesti.
• ceaiuri aromatice la discretie, sampanie sau mere.
• piscina cu jacuzzi, foarte fain sa cauti butoanele albastre in ea ca sa pornesti diversele jeturi.
• sauna turceasca, finlandeza sau bio, cu instructiuni clare de folosire, loc de dus foarte la indemana in fiecare caz, arhitectura si curatenie perfecta.

Singurul mare soc pentru mine, dar cu care m-am acomodat repede, e ca inauntrul centrului te afli intr-una din doua stari: cu halat, sau gol-pusca.

Masajul de spate a fost mega-profesionist din toate punctele de vedere, toti cei 37 euro au fost cheltuiti cu satisfactie: de la amenajarea zonei unde se face masajul, a saltelei cu flori, a miresmelor, si nu in ultimul rand profesionismul desavarsit al filipinelor care livreaza serviciul. M-am simtit ca nou, desi am fost tratat doar 30 minute.

A doua oara cand m-am regasit in Ljubljana, respectiv in acelasi hotel, mi-am facut programul in asa fel incat sa beneficiez cu varf si indesat de serviciile Sense. Deocamdata am facut:

1. Tratament facial Carita (Paris). 90 minute magice pentru o fata fina ca a unui bebelus.
2. Descuamarea corpului (Marmalade body peeling). Tratament cu sare speciala pentru curatarea epidermei, urmat de impachetare si scufundarea pentru 15 minute intr-un pat cu apa.
3. Masaj terapeutic filipinez Hilot cu frunze de banane si ulei de nuca de cocos. Mai trebuie sa descriu?

Dupa ce public acest articol ma duc din nou in Chill-Out area, fiindca ma asteapta un “King Thai Massage” de doua ore, prima constand intr-un masaj tailandez traditional, iar a doua intr-un masaj tailandez cu uleiuri aromatice. O sa spuneti ca sunt nesimtit; n-o sa va contrazic.

Decizia o luati singuri. Dar eu va garantez ca Slovenia este o tara in care astfel de servicii sunt cerute de turisti din toate tarile lumii. Pagina web a Sense Wellness Club este aici.

O sa inchei revenind la hotelul unde m-am “petrecut” eu, Austria Trend, completand faptul ca si serviciile oferite de acesta (per intregul ansamblu!) sunt tot un rasfat, pe care vi-l recomand.

Situata la 27 km de aeroport, este accesibila in aproximativ 20 minute cu masina. Impresia initiala e ca intri intr-o tara europeana civilizata, si nu este afectata de cei cativa taximetristi de la iesire.

Vizita mea a fost destul de lipsita de reguli, adica am vazut orasul pe portiuni, de-alungul a trei zile. Per total mi s-a parut o amestecatura de Brasov, Berlin si Sighisoara.

Obiective vizitate

Am explorat per pedes zona istorica, cu Podul Triplu, Podul Dragonilor, case vechi, ulitze inguste (chiar asa le spune in limba locala, “ulice”), vanzatori de “lucruri” si amintiri, spectacole in strada, si Castelul Ljubljana. Cred ca celor doua poduri li se da o importanta mai mare decat au, mi s-au parut doar poduri un pic diferite de altele pe care le-am vazut. Toata zona e curata, renovata sau in curs de renovare. Apropo de asta, sa vedeti cum toti muncitorii sunt calare pe problema, fara supraveghetori numerosi intre ei.

E plin de oameni, biciclete, si zambete – fapt care m-a influentat mult in decizia subita de a-mi cumpara o bicicleta.

Castelul lor desigur ca e interesant fiindca e plasat pe un deal, cu panorama asupra orasului. Dar nu mi s-a parut chiar atat de interesant, cu mici exceptii. Mai precis, amestecul de medieval-modern din interior parca e prea fortat pentru ochii mei, dar mi-a placut cum si-l marketeaza, curtea interioara e frumoasa, privelistea numaidecat. Funicularul care te duce sus e un lift care circula in panta, de la baza dealului pana sus in castel, iar proiectul a castigat un premiu pentru realizari deosebite in proiectare industriala. E genial, si puteti afla mai multe daca urmati link-ul.

In rest, am vazut cateva cladiri inalte (birouri si locuinte) construite demult, in alte vremuri. Dar si blocuri de birouri moderne, in general nu foarte inalte – deci placute ochiului. Intr-unul din acestea, pe ulitza Smartinska, am descoperit bicicletele Electra. Way to roll, indeed! Daca orasul a contribuit la decizia de a cumpara o bicicleta, magazinul asta m-a facut sa stiu exact pe care bicicleta o sa arunc cu multi bani. Zis si facut dupa 7 zile.

Tot in Ljubljana am gasit un fel de oras al cumparaturilor, numit BTC. Zic oras pentru ca e o enormitate de tot felul de cladiri moderne pline de magazine, trebuindu-mi cateva minute cu masina sa ies afara de-acolo. N-am intrat in cladirile complexului, cu exceptia restaurantului Argentino – o experienta fantastica, pe toate planurile.

Inchei prin a reitera cateva aspecte cheie:

• e un oras curat, iar oamenii respecta asta.
• exista destul de multe locuri de explorat sau vizitat
• turismul e bine dezvoltat, hotelurile sunt relativ pline, iar slovenii se pricep sa iti ia banii cu zambetul pe buze
• pornind din oras, intr-o ora ajungi la mare sau la schi, dupa preferinte. Autostrazi au din belsug.

Voi actualiza postarea pe masura ce imi aduc aminte diverse detalii.

Primul avantaj al calatoriei cu avionul spre Slovenia este sosirea in jurul orei 9.00, pe care o faci deasupra unui fundal mirific, gen Elvetia: foarte mult verde, copaci, munti, cate-o casa sau un grupulet de case, curat bec, totul la locul lui. Aterizezi cu un zen bun, adicatelea.

M-am gandit eu ca parca as evada din Ljubljana, dar nu am luat decizia finala pana cand nu m-am sfatuit cu soferul care m-a dus la hotel. Aici am facut o smecherie premeditata: am lasat hotelul sa imi trimita Mercedesul S-class cu sofer, de 2x mai scump decat un taxi normal, si de pana la 8x mai scump decat autobuzul. De ce? Pentru ca eu vroiam sa il prind pe sofer fericit ca incepe ziua cu o incasare buna, motiv pentru care sa aiba deschidere la gura, avand in vedere tirul de intrebari pe care il aveam pregatit pentru el. A functionat!

Asa ca odata cazat la Austria Trend Hotel (o unitate upmarket, apropo) am cautat o masina de inchiriat. N-am reusit sa prind Smart decapotabil, pe care il doream pentru fun si pentru costuri reduse. Dar mi s-a oferit un Peugeot 207 decapotabil, dublu dpdv costuri, pe care l-am acceptat.

Am pornit direct la drum, directia:

1. Pesterile Postojna

Largest cave room ever

Cel mai lung sistem de pesteri din Slovenia, foarte popular intre turisti. Drumul pana acolo a fost fermecator, doar 30 minute, 60 km. Am avut noroc, fiindca am ajuns cu un minut inainte sa inceapa un tur care se intampla din ora in ora, altfel imi strica tot programul zilei. Cele 100 minute petrecute in pesteri au fost foarte misto, ramai mut la atata amar de stalactite, stalagmite, piloni, spaghete si altele. Ma enervau unii romani care erau in tur cu mine, li se rupea de regulile de conduita ale organizatorilor – spre deosebire de toate celelalte natii. Dar cel mai impresionant moment este vizitarea ultimei sectiuni: o “hala” cu o acustica geniala (un sunet se aude in ecou timp de ~6 secunde), mare cat sa incapa 10.000 oameni in ea, inalta de 40 metri (!!!! – fara piloni), la mai bine de 100 metri sub un munte. Pe vremuri se intamplau mari concerte acolo, dar in anii recenti s-au prins ca instrumentelor muzicale nu le place umiditatea 100%. Mother Nature e o doamna, va spun!

2. Castelul Predjama

Mi-a placut in mod deosebit drumul de 9 km de la Postojna pana la acest castel, serpuit intre vai si dealuri. Imaginea cu masina de mai de sus e fotografiata in acea zona. Castelul nu l-am vizitat, doar trebuie sa las ceva de facut si pentru alte vizite, insa vroiam neaparat sa il vad cum arata. Frumos, evident!

De aici era o optiune sa ma duc repede-repede la Lipice, la cea mai tare crescatorie de cai din Europa (cred), cu o traditie de 400 ani, pentru sedinte de calarie si peisaje de poveste. Data viitoare!

3. Pesterile Skocjan

Poate va intrebati deja ce e cu pesterile astea la sloveni; ei bine, au cel putin cateva mii  si descopera cate-o suta de noi pesteri pe an. Astea de la Skocjan sunt mai misto (din anumite puncte de vedere) decat cele de la Postojna, ca doar nu au ajuns pe lista UNESCO degeaba. Vroiam neaparat sa fotografiez cu degetzelul meu o poza pe care o tot gaseam pe internet, din cadrul natural al zonei, dar in pesteri n-am (mai) intrat deoarece:

• ma racisem zdravan la Pesterile Postojna, iar aici trebuia sa merg 3.5 km pe jos, si dura chiar mai mult. Simteam cum ma arde gatul cand eram cu banii in mana sa cumpar bilet, si efectiv am renuntat. Degeaba ai la tine inca un pulover, trebuie sa te imbraci mult mai bine pentru a suporta 12 grade Celsius – inclusiv intr-un trenuletz care goneste de nebun prin pesteri.
• mi-am dat seama ca durata turului imi strica restul serii, pe care mi-l doream si mai mult. Pesteri vazusem deja, nu? De revenit cu partenera de viata, zic eu – la cat de romantica e zona, si cat de misto sunt cateva site-uri inauntru.

4. Portoroz

Comerciala sau ba, e o statiune fainuca pe coasta Marii Adriatice, care imi place oarecum mai mult decat cele de pe litoralul nostru. Doar nu degeaba ii spune Portul Trandafirilor. Ce-i drept, am gasit-o cam pustie, dar sunt sigur ca duhneste de turisti in sezon. In plus, sta foarte bine la capitolul conferinte. Mi-a placut si drumul pana acolo, cativa kilometri fiind facuti pe o sosea la 3-4 metri de mare.

Mai sunt foarte multe de vazut, dar eu zic ca am facut o treaba buna pentru orele pe care le aveam la dispozitie. Daca mi s-ar mai da ocazia sa repet ziua, cu siguranta as reusi sa vizitez si Castelul, si pesterile Skocjan, si cel putin inca un oras, gen Trieste – da, in alta tara!

Recapitulam: Slovenia e o tara mica, dar frumoasa, cu o mare diversitate de peisaje si curata. Cel mai tare aspect mi se pare ca din Ljubljana ai posibilitatea sa ajungi la ski sau alte zone muntoase in care te simti bine in maxim 30 minute, iar la mare in 70 minute. Va spun sincer, e prima tara pe care o bag in lista tarilor preferate in care as putea sa ma relochez.

• Am inceput luna cu o excursie de cate-o zi sau doua in Veliko Tarnovo, respectiv Nisipurile de Aur. Colegii de calatorie au fost @bogdanpaun (angajatul meu) si @omfericit (il cunoasteti deja, unii din voi). Alternativa era un weekend intre domnisoare in Delta, pe care l-am ratat din cauza ca nu l-am trecut in agenda telefonului.
• Am continuat calatoriile cu un drum pe Transfagarasan, cu opriri principale la Balea Cascada si Balea Lac la respectabilul domn Marius Olariu - eu invitat fiind de “tatal meu bogat”. Ocazia? Serbarile Zapezii. Da, am gasit si zapada in iunieeee. Ne-am distrat copios.
• De-abia mai sunt vreo 40 ore pana cand plec pe litoralul romanesc, pentru Congresul Olimpic al Alumnilor AIESEC. Sa tot fim vreo 40 de agenti ai schimbarii acolo, presimt distractie crancena.
• Nu bine se termina petrecerile AIESEC, ca la sfarsitul saptamanii ma intorc in partea sudica a Transfagarasanului, pentru o alta mare petrecere a unei colege din JCI Bucuresti, care are o pensiune in zona.
• Iesind din iunie, iarasi ma duc spre nord, in Cluj, la nunta verisoarei Anca B.

De o astfel de …transhumanta de la munte spre litoral si vice-versa, daramite cu petreceri peste petreceri, n-am mai avut parte vreodata. Io zic ca o sa fie cu happy end.

Background. It happens that I have to take over this silly, little and beautiful car shown above, with the purpose of transfering it from Prague to Bucharest. When is that? Starting May 16th or 17th, or maybe on the 25th, the latest. However, the prospect of a long delivery trip is not really music to my ears, you know. That’s because I think the best route to Romania coming from Czech Republic would have to include countries such as Germany, Netherlands, Belgium, Switzerland, Austria, Slovakia, and Hungary. That’s not all: I am tentatively trying to get all this package into a 14-day period, for example, and rather cheap. It’s always good to save a buck these days.

Trip goals. Basically, I would like to go through and take a quick look (sometimes a better look, it depends on the city) at the following cities:

1. Prague,
2. Dresden,
3. Berlin,
4. Wolfsburg,
5. Paderborn,
6. Amsterdam,
7. Rotterdam,
8. Brussels,
9. Dusseldorf,
10. Cologne,
11. Frankfurt,
12. Heidelberg,
13. Sinsheim,
14. Stuttgart,
15. Basel,
16. Bern,
17. Geneve,
18. Montreux,
19. Lausanne (maybe),
20. Zurich,
21. Sankt Gallen,
22. Bodensee,
23. Salzburg,
24. Vienna,
25. Bratislava,
26. Budapest,
27. Satu Mare,
28. Bucharest.

At the time of the first official writing about it, I confess having no idea whether this is a realistic plan for such a period of time or if I am a bit crazy. It’s likely that I am crazy, but that’s ok. A man adapts, finds a way.

FYI, the cities outside Romania I’ve been to so far are: a couple of Hungarian (Budapest, Debrecen, Mateszalka), Serbian (Belgrade, Kopaonik, Novi Grad), Bosnian (Banja Luka) and Bulgarian ones (Ruse, Varna, Golden Sands), Vienna, Prague, Berlin, Dusseldorf, Wuppertal, and a small Dutch village that I can’t remember. Therefore, this is the perfect occasion to start covering more of Europe, and it’s a big thing for me.

Must sees. This trip somehow has to include most of the elements below:

• meeting my friend Siegfried in Berlin. Maybe Zoso, too.
• meeting a couple of friends in Rotterdam, Brussels, potentially Salzburg, Vienna, eventually any other city where I find – before I leave – that there are friends there.
• driving a number of Swiss roads, as I love perfect landscapes.
• seeing the Mercedes (and Porsche) museum in Stuttgart.
• seeing the Meilenwerk showrooms in Berlin, Dusseldorf, and Stuttgart.
• seeing the Volkswagen museum in Wolfsburg.
• seeing the Sinsheim museum, particularly interested in Concorde and some cars.

You would think that the trip is organized around the idea of seeing as many cars as possible, together with landscapes. In fact, I’m not as obsessed as it might seem, and I mostly care about the people that I am going to meet during the trip and what I will learn while observing things, asking questions, or reading preparation materials, blogs and the like.

Alone??? Hopefully not. Since I don’t have a girlfriend whom I could take with me right now, I am looking for friend(s) to join me on this road trip. Ideally, these are friends I already know to some degree, but they could be twitter users or so. If you feel you’re part of a category, and you’re interested, drop a line. Seriously! But… please understand that if we agree to do this, you’re responsible for:

• your arrival in Prague, by any means of transportation (I can give you good tips about that). Mine is already arranged.
• your accommodation, cheaper if there’s more of us anyway.
• your eating, drinking and having fun.
• some sharing of fuel cost, not much I guess, maybe free if you are good company.

On the other hand, you may be interested to join me for a part of the trip, which is fine by me provided you deliver yourself to the city where you want to start the trip on the day I will be there – to be announced soon.

If I don’t find anybody interested, I’ll post some hitchhiking opportunities on http://www.mitfahrgelegenheit.de, a website I used myself while being in Europe without a car, to commute very quickly and cheaply between cities.

Save my soul! I have to admit the fact that I am not really street-smart about what this trip means, though by the time I leave I am committed to change that. So please, help me out here with any type of recommendation regarding traveling to these countries:

• websites or blogs about these places, or about European road trips.
• websites where I can find very cheap official accommodation/hotels/hostels, or even free accommodation on the basis of networking between travelers.
• important road restrictions or issues related to traffic, GPS, radar detectors.
• great roads to drive on, with great landscapes around them.
• other (small) cities/places I haven’t mentioned along the route that are worthwhile visiting because of a certain reason (architecture, stuff…)
• other car-related tips, especially old timer/young timer shops.
• health information.

Note that I don’t expect you to jump with tons of recommendations and save my arse, but I would appreciate if you can indicate the smallest information that is useful.

There will be another blog post soon with the timeline of the trip, dates and stuff. Wish me luck!

In primul rand, eu l-am folosit in directia Otopeni – Gara de Nord Bucuresti, nu si invers. Dupa Paste, cand m-am intors in Bucuresti cu avionul, dis de dimineata, am hotarat sa fiu altfel decat ceilalti pasageri – in mare parte tineri din categoria “corporate”. Si anume, mi-am propus sa iau trenul spre Bucuresti. Ei, corporates, nu au luat trenul fiindca e evident ca durata calatoriei este ceva mai lunga, si trebuiau sa ajunga la 9.00-9.30 la servici.

Sistemul functioneaza in felul urmator:

• verifici tabelul de plecari, care sunt din ora in ora, si cumperi biletul cu 6 RON.
• astepti sa se dea drumul la imbarcarea in autocar, un exemplar turcesc inchiriat de la Filaret, de altfel un vehicul chiar misto, in care iti poti depozita in cala bagajele la apasarea unui buton, elegant.
• faci transferul spre gara de unde vei lua trenul, pe DN1 in directia Ploiesti, in maxim 5 minute de la aeroport – vezi poza.
• Ajungi la …halta respectiva, in care daca esti la costum regreti ca te afli. Unde cobori este pamant si praf, apoi urci o panta spre linia de tren, ca sa ajungi intr-un spatiu fara adapost, in care te sufla vantul de nu ai mai vazut asa ceva. In cazul meu, era trecut de ora 10.00 dimineata, si era un frig crancen.
• Vine intr-un final trenul, o Sageata Albastra cu regim de Personal. Intre plecarea de la Otopeni si urcarea in tren sunt aproximativ 30 minute, foarte mult timp pierdut degeaba, in frig.
• Sa te urci in tren e o provocare, deoarece distanta dintre peron si tren este de minim 50 cm (de gol absolut), asadar cei in varsta, cu disabilitati sau cu bagaje mari au parte de un inconvenient in plus.
• Prima parte a drumuui este chiar frumoasa si pitoreasca, sa ii zic asa. Pe tot parcursul calatoriei sunt restrictii de viteza.
• Trenul opreste in Mogosoaia, locatie in care mai urca vreo cativa cetateni ai localitatii respective (if you catch my drift).
• Tiptil, tiptil, strecurandu-se printre tot felul de betoane si mizerii, trenul ajunge in Gara de Nord la linia 13, la aproximativ 60 minute dupa ce te-ai urcat in autocarul de la aeroport.

Alte constatari

1. durata totala a calatoriei mele de la aeroport pana in zona Obor a fost de 150 minute, la un cost de 8.5 RON, fiindca am luat metroul de la Gara spre Obor. Din punct de vedere costuri, e cea mai ieftina varianta, dar vine cu cateva minusuri (enumerate printre randurile de mai sus), ceea ce e normal in orice caz similar. Nu exista ieftin si exceptional, dar ieftin si bun exista.
2. Popularitatea serviciului nu este tocmai stralucitoare. In cursa pe care eu am efectuat-o am fost 2 clienti! Mi s-a spus din mai multe surse ca in general sunt doar o mana de oameni in fiecare directie, dar cand am sosit in Bucuresti, asteptau vreo 40 oameni sa se urce, pentru calatoria in directia opusa.
3. Per total, am ajuns la servici la aproximativ 2 ore dupa domnii si domnisoarele corporate, am reusit sa imi fac tot programul zilei, asadar graba tipica de a ajunge repede-repede la servici mi se pare nejustificata, in anumite circumstante.
4. Autobuzul 783 vine mult mai des la aeroport, costa aproximativ la fel ca si trenul dar ajunge in maxim 40 minute la Piata Victoriei – locatie oarecum echivalenta ca distanta cu Gara de Nord. Se poate sa fie ceva mai aglomerat, dar nu contati pe asta.
5. Autobuzul 780 vine si el des la aeroport, merge catre Gara de Nord (si tot asa), nu stiu cat costa, dar are aceleasi coordonate de plecare si sosire ca si trenul, in maxim 45 de minute, estimez eu.
6. Masina sau taxiul costa cel mai mult, si ajunge la Piata Victoriei, sa zicem, tot in vreo 30-40 minute.

Trageti concluziile singuri. Eu zic ca trenul asta e o optiune rezonabila, si ca nu e influentat de eventuale evenimente de pe DN1, care va pot incurca socotelile. Eu o sa il mai folosesc, dar nu foarte des.