Redescoperind Maramures – Ziua I

Muzeul Tarii Oasului este o oaza de verdeata si liniste, in care au fost plantate case aduse din comunele si satele din Oas. Rand pe rand, muzeul cumpara diverse imobile traditionale, pe care le muta (nu va ganditi la emisiunea de pe Discovery Channel) in muzeu, le mobileaza si le ofera astora de platesc 5 lei spre vizitare. Voi lasa pozele sa vorbeasca de la sine, nu inainte de a mentiona ce imi place mie:

• casa carevasazica de oameni “mai instariti”, cu 3 camere, si curte bogata in echipamente si utilitati taranesti (le-am uitat numele), in dreapta curtii muzeului, jos. Prima poza din aceasta insemnare.
• biserica de lemn, de cativa ani incoace pictata in interior, desi e tine de vremuri in care inaltimea oamenilor nu depasea 1.3 metri.

• valtorile; s-a facut o deviere din Tisa, pe care au impartit-o in doua caderi de apa, care se varsa intr-un fel de “oala” (valtoare) din lemne cu multe crapaturi intre ele, vartejul creat de apa putand spala de la simple maiouri pana la covoare grele. Muzeul permite cetatenilor sa faca acest lucru, in schimbul unei taxe de maxim 2.5 lei pentru cel mai mare covor.

• moara de faina actionata de aceeasi deviere de apa, printr-o roata invartita de puterea apei. Cat se poate de clasica si functionala.

• batoza; ii o caruta cu care munceau oamenii pe camp, foarte stiintifico-fantastic de incarcata de sisteme de prelucrare, ceea ce o face grea ca o …batoza. Bingo!

• prunii si merii din curte, din care m-am servit.

• viitorul han.

Drumul continua asadar cu directia Sighetu Marmatiei, unde vroiam sa vad faimosul Memorial al Victimelor Comunismului, si nu stiu ce copac senzational din Parcul Gradina Morii. Pana una alta, soseaua intra in comuna Certeze. Asa cum stiti iar daca nu stiti acum veti afla, aceasta comuna cred ca este singura din tara in care casele taranilor sunt de fapt viloaie. Ei se intrec intre ei, din banii adusi de la munca in strainatate (ce munca, nu ma intrebati), care isi face casa mai bengoasa ca a vecinului. Eu insa pot sa pariez ca daca pe afara arata impunator, inauntru te scalzi intr-o mare de spatiu gol si/sau prost decorat. Certezenii s-au invatat si cu masini scumpe (unii din ei), dar si cu ATV-uri atat de necesare prospectarii preturilor la materiale de constructii: numai King Quad-uri si CanAm-uri am vazut pe acolo, ce Linhai bai nene?

Am uitat daca de dupa sau dinainte de Certeze incepe o zona atat de pitoreasca si placuta ochiului sau soferilor, ca ii musai sa revii. La fel si inainte sau dupa Sighet, in orice directie, ceva de vis. Mai jos de exemplu e o poza din Sambra Oilor, despre ea o insemnare separata.

Pana in Sighet avem comuna Sapanta, renumita pentru Cimitirul Vesel – pe care l-am vizitat in fuga fiindca il stiu bine, insa am avut ocazia sa il cunosc pe fratele actualului creator de cruci vesele, urmasul (a se citi: invatacelul) lui Stan Ioan Patras. Am aflat ca acesta restaureaza cruci deteriorate de vremuri, iar fratele sau le creaza pe cele noi, de care face inclusiv la comanda, inclusiv pentru export! Tot in Sapanta, un pic mai incolo e asa-zisul Ansamblu de Valtori (remember Negresti Oas), dar la cum arata nu i-as zice ansamblu; e doar ok de vazut daca n-ai mai vazut valtori.

Sighet: programul Memorialului este pana la orele 18.30, ultimul vizitator putand intra la 18.00. Subsemnatul a zabovit prea mult in Oas, ratand oportunitatea. In momentul acela am decis ca voi face un tur special axat pe zona Maramures, daca tot am inceput cu stangul; se parea ca destinul vroia sa vad doar Moldova. Am gasit foarte usor Strada Mihai Eminescu, al carui nume nu e greu sa iti dai seama de ce a fost ales asa. Mi-ar placea sa locuiesc pe o strada ca asta. De ce zic de ea? Se termina intr-un parc, Gradina Morii. E un parc frumos (unul din cele doua din Sighet), plin de copaci unu’ si unu’, dar eu am uitat cum ii zice aluia de vroiam eu sa il vad, si oricum incepu o ploaie sanatoasa. Deci era cazul sa imi aplic bancul cu lama. Adica sa o tai.

Am taiat-o spre comuna Desesti, urmand directia Baia Mare (nu Borsa). Dupa vreo 25 kilometri, de altfel pitoresti, am gasit pe partea dreapta, la iesirea din Mara, Pastravaria Alex. Este una si mai devreme, pe stanga, care te indruma sa tragi pe dreapta de urgenta – zic ca sa nu le incurcati. Pastravaria Alex e o minunatie de investitie, drept care ii acord lui Alex tot respectul, desi nu il cunosc – doar banui ca el era cel care hranea pestii. Incepand de la o pensiune cu camere pentru cazare incepand de la 130 lei, cu vedere catre cele 2-3 bazine mari si fainuc amenajate, o gramada de foisoare si mese acoperite chiar langa sau peste ele, si incheind cu o cascada generoasa (daca pot sa ii zic asa), locul ofera mari incantari. Cea mai mare, totusi, ramane pastravul (in sos de smantana, sau in faina) si balmosul. Am gustat balmos pentru prima data, si m-am indragostit de el; e o mamaliga fiarta in smantana si inca oarice, dar am uitat ce. PS: erau si motociclisti cu duiumu’, desi se plangeau un pic de calitatea drumurilor, in sensul ca pentru o motocicleta e cam nasol sa dai de un petec de nisip in curbe, sau sa gusti denivelarile produse de camioane aproape de axum drumului. Le dau dreptate. PS2: trupa Redescopera Romania a avut parte de servire din partea sotiei lui Alex, bancuri zise cu pofta s.a.m.d., eu am avut tratament standard, care nu-i rau deloc.

Desi se facea intuneric cu repeziciune, am preferat sa mai castig teren si bani in buzunar, asa ca iarasi am taiat-o din loc, spre Barsana. Sa fie mai putin de 40 km pana acolo, drum acceptabil daca esti atent. Speram in gandul meu sa gasesc o cazare linistita si de calitate chiar pe langa Manastire, daca se poate chiar in Manastire, la bani putini. Atragi ceea ce gandesti, astfel incat am ajuns chiar la lasatul serii, si m-am cazat la Vila Birsana***. Nu e a Manastirii, dar are puternice legaturi cu ea (la 50 metri, drum direct din Manastire, dar accesibil doar maicutelor, arhitectura identica, acord de colaborare s.a.m.d.), cazarea costa 50 lei de persoana, tocmai redusa de la 83 lei (ca nu mergeau vanzarile). Micul dejun costa 15 lei, camera e cu doua paturi separate, saltele bunicele, curatenie, baie cu dus, televizor si Internet wi-fi (daca primesti camera indeajuns de aproape de receptie), plus frigider cu congelator pe hol. Mult lemn in amenajare si constructia cladirii, ceea ce ii ok. Tantzari zero.

Obosit fiind, ca munceam de la 6 dimineata iar atunci era trecut de 10 seara, n-am putut scrie aceasta insemnare, propunandu-mi sa o fac dimineata la 6. Voi reusi?

PS: Link-uri voi pune cand scap de tantarii care ma omoara in timp ce public articolul asta.