Redescoperind Moldova – Ziua III

Deoarece trezirea de azi m-a gasit in Campulung Moldovenesc, se cheama ca incep Redescoperirea Moldovei, chiar daca sunt deja in ziua a 3-a a calatoriei mele. Poate va intrebati ce am eu de redescoperit aici: simplu, ultima data am fost in zona pe care urmeaza sa o explorez cand eram copil, iar actualmente memoria mai pastreaza vreo 5.7% din informatia retinuta la vremea respectiva.

Prima destinatie a zilei, pe care trebuia sa o bifez inca de ieri, este Vatra Moldovitei. Drumul de 30 km de la “Dor de Bucovina” devine deosebit de fain (vezi mai sus) odata ce parasesc drumul ce m-a adus in Campulung, numai ca are niste serpentine care mi-au chinuit-o pe baba Margot inca de la primele ore, de-abia le urca saracuta. Peisagistic vorbind, zona e de zile mari, neaparat ma intorc aici cu toate vehiculele mele, mai ales cu Rosie.

Mi-am adus aminte de Moldovita de indata ce am vazut curtea, insa am terminat vizionarea destul de repede, cu gandul la bogatul meu traseu, nu inainte de a aprinde cateva lumanari pentru vii si morti. La intrarea in Manastire gasim informatii complete despre Mocanita din Moldovita (vreo 5-6 km mai departe), dar si indicatoare provocatoare despre Muzeul Oualelor Incondeiate “Lucia Condrea”. Decid sa le vad pe amandoua.

Primul obiectiv care-mi sare in cale este Muzeul, din pricina oului impunator asezat langa o poarta pe partea dreapta a drumului. O suta de metri mai departe dupa ce iau dreapta, gasim Muzeul (si Pensiunea) Lucia Condrea. Ora 9. Intru in curte, unde sunt intampinat chiar de marea artista, pe care o recunosc din poza de pe afise. Am ajuns cam devreme pentru vizitare, mi se spune, insa sunt poftit totusi inauntru, unde fiica doamnei Condrea ma ia in primire ca ghid prin Muzeu. Sa lamurim cateva chestii: muzeul este intemeiat in totalitate de doamna Condrea prin forte proprii, la dansa acasa, si contine aproximativ 2.000 oua incondeiate, inchistrite, pictate, sculptate si orice va imaginati, majoritatea fiind opere personale si cateva sute fiind oua facute in alte zone ale lumii, pe care le-a obtinut de la zecile de expozitii internationale la care a participat. In plus, daca in Ciocanesti gasim un Muzeu National al Oualor Incondeiate, astuia ii putem lejer spune Muzeul International al Oualelor Inchistrite, chiar daca are un nume mai …personal.

Doamna Condrea este dedicata acestei arte, este o profesionista desavarsita, recunoscuta international; a depasit stadiul de mester popular. Pana una alta, dansa a introdus noi stiluri de inchistrire a oualelor, care acum sunt preluate incetisor de multi mesteri. In mod normal, vizitatorii muzeului nici macar nu se intalnesc cu dansa, fiindca a externalizat vizitarea muzeului catre fiica dansei (o alta artista premiata in domeniu!), dansa preferand sa creeze in atelier. Eu am avut norocul sa o am alaturi de mine chiar vreo 10 minute, in care mi-a explicat multe curiozitati. Sincer va spun, sunt impresionat de calitatea lucrarilor, de diversitatea lor nici nu mai zic. O sa va prezint cateva oua in galeria foto, neavand permisiunea sa fotografiez prea multe modele personale, ci majoritar internationale. Ah, iar daca in Ciocanesti iti cumperio oua cu 2-10-150 lei, doamna Condrea obtine cel putin 100 EUR pentru un ou considerat simplu, intre ale ei ma refer. Mai jos un ou care ar costa cateva mii de euro, daca ar fi sa fie de vanzare:

Mocanita din Moldovita e mai greu de gasit. Exista un semn bilingv langa Manastirea Moldovita, insa curba la stanga care duce la trenulet nu o gasesti decat daca o stii, sau daca intrebi. V-o prezint mai jos, impreuna cu mersul trenului. Fiind o nepotrivire de ore, nu m-am dat nici cu aceasta. De remarcat ca numele trenului este “Hutulca”, care vine de la hutuli, un subgrup etnic ucrainean, “responsabili” de arta inchistritului oualelor.

Drumul spre Sucevita este o alta muzica pentru ochii oricui, numai ca in cazul meu s-a prins banda in casetofon destul de serios, fiindca cu 2 km inainte de Manastire incepuse sa fie plin de masini, si de politisti. Aflu ca azi e Hramul Manastirii Sucevita (“Schimbarea la fata”), motiv de haos pe strazi si vis-a-vis de Manastire, unde s-a instalat un mare balci, tipic romanesc. Cred ca erau mai multe persoane la distractie si mici, decat in curtea Manastirii, desi poza e facuta sa nu se vada multimile deci s-ar putea credeti ca glumesc. In orice caz, atat de multe masini si lipsa totala de locuri de parcare mai aproape de 1.5 kilometri de un obiectiv, eu n-am mai vazut.

Urmatoarea oprire in program e orasul Radauti. L-am perceput ca fiind indiferent fata de vizita mea, astfel incat m-a interesat doar degustarea unei ciorbe radautene, unde altundeva daca nu acasa la ea in oras. Am fost indrumat de catre Mircea spre Restaurantul Antique. Sincer, a fost buna, dar ii mai buna la Campulung in Restaurantul Bucovina: puiul era prea putin fraged, portia si mai mica (indeajuns de hranitoare, totusi), dar cele trei “chifle” au fost cele mai bune din viata mea. Le-am uitat denumirea, era ceva legat de pizza (in engleza e “foccaccia bread”, nu foccaccia simpla). Am aflat cateva ore mai tarziu de un alt restaurant din categoria “fine dining”, chiar mai fain decat Antique, numit “National”, care e vis-a-vis de Catedrala din Radauti. Preturile nu-s mari, iar mici sunt daca vei consuma doar o ciorba sau o salatica.

Dupa ce soferii radauteni mi-au trezit la viata nervii, am ajuns inapoi intr-un loc sfant, in care dansii n-au permis de intrare: Manastirea Putna. Pot eu sa zic ceva de Putna, si sa fie ceva ce nu stiti deja? Nu cred. Zic doar ca mi-ar placea sa am posibilitatea de acces pe dealul de langa pentru fotografii de sus, si ca intrebarile extrase din panoul de la intrarea in manastire sunt de bun augur…

Pe acelasi drum care intra in manastirea Putna, la doar 200 metri se poate observa Biserica Dragos Voda, cea mai veche biserica de lemn din lume, datand din sec. XIII. Este in cimitirul de langa strada, mai in spate, dar se vede din masina. Ceea ce nu inseamna ca ramanem la imaginea din departare…

Daca tot am ajuns in punctul #2 in care se agata harta Romaniei pe perete, zic ca merita sa vizitati si Chilia lui Daniil Sihastrul, perfect identificabila cu ajutorul indicatoarelor, sa fie 2 km pana acolo cu totul. Atentie la podul aparent subred care trebuie trecut cu masina. Mie imi place povestea lui Daniil Sihastrul, o puteti citi din link, si e fascinant ca a putut sa traiasca 20 ani intr-o stanga de cativa metri patrati, fara saltea, desigur. Provocati persoana care sta inauntru cu vederi de vanzare la o vorba, ca n-o sa va para rau. In cazul meu, era un tanar student la teologie, care facea ceea ce noi numim “practica”. Foarte destept si luminat baiat.

Inapoi in vehicul, am luat-o spre comuna Arbore, la sud de Radauti. Desi drumul e foarte bun pana in Solca pe DN2E, eu am deviat-o pe DN2H prin Radauti din cauza ca purtam o discutie interesanta cu o doamna autostopista din apropierea Manastirii. In Radauti aproape ca m-am intersectat cu CaptainGo, dar cel putin l-am indrumat unde sa manance si ce sa faca prin Maramures in zilele care vin. Dupa Radauti, la intrarea pe DN2K incep gropile si denivelarile cauzate de peticiri. Cam neplacut si nu foarte imbiitor pentru cei potential interesati de ansamblul bisericesc din Arbore, unul dintre cei mai faini dar necunoscuti din Moldova.

Din Arbore mai sunt cativa km pana in Solca, locul cu cel mai ozonat aer din Europa. Tot in Solca gasim o casuta muzeu etnografic, cu program de vizitare intre 10-14, a.i. n-are ocazia sa ajunga pe Twitter si in blogosfera de data asta.

Insa ajunge urmatoarea localitate, Cacica. Localitatea asta m-a dezorientat putin fiindca nu exista indicatoare decat spre localitatile invecinate in cele doua intersectii mari ale ei, iar indicatoarele care ma interesau pe mine le declar nule. Practic, la un moment dat aveam indicator catre Mina Salina ca fiind in directia de mers, apoi alt indicator imi arata ca de fapt e in spate, de unde vin. Motivul nu era distractia cuiva care a intors semnul, ci existenta unei mine noi, si uneia vechi. In orice caz, venind dinspre Radauti – Solca, trebuie sa o tineti in directia Gura Humorului, iar la intersectia unde drumul o ia natural stanga spre dansa, voi o tineti inainte. E un mic urcus, cu semn pe partea dreapta spre piscina cu apa sarata acoperita. Dupa o serie de peisaje frumoase, in dreapta veti zari o biserica. Este o Bazilica Minor, una din cele doua din Romania; Bazilica Minor este al doilea rang de biserica in catolicism, dupa Vatican.

Lucrarile de restaurare si amenajare a imprejurimilor bazilicii sunt in toi (pacat, din ce am vazut pe internet, era foarte mult verde in jur, acum sunt betoane), dar asta nu va opreste sa intrati. Parca e o biserica noua inauntru, recent zugravita cu alb, toate obiectele de decor aratand impecabil, vitraliile de la geamuri de o mare inspiratie, merveilleuse per total. Sunt curios cum e o slujba tinuta aici. Sa nu uit, mi s-a parut ciudat ca niciuna dintre persoanele care lucrau la restaurare nu stiau cel mai mic detaliu despre bazilica, practic ei faceau o munca mecanica. Eu imi imaginam o pasiune pentru asa ceva in atitudinea unui restaurator.

Vizavi de bazilica se intra in curtea Minei Cacica, in care se gasesc doua obiective: piscina cu apa sarata descoperita (in care se scaldau o mare de oameni, copii), si salina.

Eu eram la poarta salinei la 30 minute dupa ora inchiderii (17.00), dar era foarte important sa intru fiindca locul e deosebit, si pana la urma am batut atata drum. Afara mai erau inca vreo 10 dezamagiti ca e inchis. Numai ca principiul meu e “sa nu ma dau batut, ci sa imi dau silinta”. I-am antamat foarte repede pe toti, i-am dus inauntru si am cerut ghidului sa se deschida salina pentru noi. Atat a fost nevoie pentru a accesa cele 286 scari in jos, respectiv 286 in sus. Ghidul a venit cu noi desi facuse deja excursia de 8 ori in ziua respectiva, si nu castiga un cent din cei peste 100 lei colectati din taxa noastra de intrare. Daca mergeti, va recomand sa aveti pe voi cel putin un pulover sau o geaca, in interior temperatura fiind de 10 grade imediat cum incepe coborarea. Apropo, remarcabil faptul ca salina a fost realizata manual, iar treptele din lemn folosite de turisti au peste 200 ani.

Ce se poate vedea in salina: doua biserici (una catolica si una ortodoxa) zidite in peretii salinei, un bazin cu apa sarata, o sala de baluri chiar incapatoare, si un teren de fotbal/baschet/volei chiar maricel. Bisericile sunt folosite ocazional pentru slujbe, bazinul si sala de baluri sa aiba vreo 50 ani de cand nu s-au mai folosit, iar terenul de sport este inchiriat zilnic pentru 100 lei/ora. Cititi aici mai multe detalii. Scarile nu mi s-au parut chiar atat de multe pe cat de mare pare numarul lor, insa diferenta de temperatura la iesirea din salina, care te prinde transpirat oricum, este enorma. Practic, peste 40 grade in timpul verii, despartite doar de o usa. Mergeti de vizitati!

Stiam deja din Radauti ca mi se compromite traseul zilei, si ca punctul final al acesteia va fi Gura Humorului. Adevarul e ca n-ai sanse sa vezi peste 10 obiective turistice intr-o zi, decat daca treci pe acolo asa cum ajungi. Am poposit la o pensiune mica si discreta, Casa cu doi brazi, singura pe care am vazut-o cu internet intr-o lunga lista de pe un site de turism. Poate au internet toate pensiunile, dar daca nu se lauda cu el in descriere, ce sa fac eu? Ca sa stiti, preturile in zona incep de la 50 lei, si ajung la 60 euro pe noapte in cele mai bune locatii.

Pensiunea e foarte ok, mai ales pentru turismul in tranzit, iar proprietara iti inveseleste ziua numaidecat. Nu vi se va pregati mancare aici, va cumparati din oras sau va faceti gratar singuri cu uneltele puse la dispozitie. Veti recunoaste pensiunea foarte usor dupa cei doi brazi inalti din fata ei la strada, si dupa banner-ul Peugeot care atarna peste drumul catre Manastirea Voronet.