Redescoperind Moldova – Ziua IV

Casa cu doi brazi, unde am dormit in seara precedenta, e la 1 km distanta de Manastirea Voronet, asadar prima mea destinatie din Ziua 4 era relativ clara. Zis si facut, am parcat cum am putut la manastire, fiindca deja era zi de sambata iar weekend-ul nu e cea mai indicata perioada a saptamanii pentru vizitarea obiectivelor turistice. Ma refer doar preferintele unora, ca mine, care nu prea inghit multimile.

Manastirea e la fel de frumoasa cum o stiam, desi acum ca am vazut atat de multe manastiri “la pachet”, parca am detronat-o de pe locul 1 in care stationa, sa zicem, in capul meu. Ce-i drept, daca e sa ma uit la reusita pozelor acestei calatorii, ocupa un meritat loc 2 intre cele mai frumoase manastiri. Tot in acest loc sfant am simtit pentru prima oara nevoia unui ghid, a unor explicatii care sa vina odata cu vizitarea sa. Parca intreaga calatorie a fost un raliu intre obiective turistice cu scopul de a realiza cele mai frumoase poze. Am zis parca, da? Sunt indeajuns de auto-didact sa ma documentez in prealabil sau in timp ce vizitez, cu ajutorul internetului. Sa nu uit: dupa Sucevita, acesta e al doilea loc in care gasesc un mini-targ langa poarta manastirii, in care se vand o gramada de “lucruri” (cititi, ca merita). Hai sa admit ca niste ii sunt potential utile grupurilor de turisti straini, iar acestea se gasesc intr-o gama foarte larga.

Dupa Voronet am facut cale intoarsa spre Gura Humorului, fiindca in centru langa “giratoriu” aveam de vazut la grad de musai Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina. Este situat intr-o cladire aparent moderna, chiar daca e foarte veche, si e un muzeu altfel. Ca sa citez informatiile oficiale: “o institutie singulara in reteaua culturala romaneasca deoarece transpune cu mijloace muzeotehnice obisnuite acel sentiment de spiritualitate definitorie pentru orice etnie, popor, natiune – traditia populara.”

Practic, tematica muzeului a fost gandita ca o calatorie virtuala in universul spiritual al satului bucovinean din secolul al XIX-lea, iar vizitatorul parcurge alaturi de ghidul muzeului (de fapt, conservatorul, in cazul meu) principalele momente ale calendarului popular:

• Ajunul Sfantului Andrei
• Ajunul Craciunului
• Noaptea Anului Nou
• Februarie – preambul al anului agrar
• Sarbatoarea mucenicilor – inceputul anului agrar
• Alexiile – inceputul anului apicol
• Inceputul Postului Mare
• Saptamana Mare
• Marea Sarbatoare Pascala
• Sfantul Gheorghe – inceputul verii pastorale
• Sfantul Ilie – mijlocul verii pastorale
• Samedru – sfarsitul verii pastorale

Biletul de intrare e un pret atat de mic pentru un muzeu atat de mare (la figurat vorbind), mai ales in compania unui ghid competent, cum veti avea parte. Neaparat sa vizitati si galeria mea foto pentru toate pozele realizate acolo. Daca va place pictura, nu-i bai, aveti la parter o Galerie de Arta Contemporana, cu picturi foarte interesante dupa capul meu de fost studiant in materie. De ex., picturile cu culori atomice ale lui Georges Cotos.

Urmeaza un drum lung, dar pentru o cauza mare: vizitarea Cetatii Neamt, situata in Targu Neamt. Am ajuns la ea bugat de greu, fiindca GPS-ul m-a dus pe o varianta unde drumul s-a transformat in sens interzis. Noroc ca dupa ce am gasit poalele muntelui pe care ii cocotata cetatea, am intrat intr-un punct de informare turistica; aveau niste harti ale zonei cu ajutorul carora m-am reorientat, adica mi-am schimbat din nou traseul gandit initial, pentru o eficienta sporita atat in aceasta calatorie cat si in cea imediat urmatoare. Smecher baiat, zic.

Ei, cetatea asta m-a cam dat pe spate initial. Asta deoarece ca sa ajungi la ea ai de parcurs 500 metri. O nimica toata, aparent, doar ca pe o sosea cu inclinatie de peste 10 grade, in estimarile mele. La gabaritul propriu si pe calduri de 38 grade, a fost o minunatie ce mi-a luat mai bine de un sfert de ora. Vedeti, e o chestie de perspectiva: m-am simtit mic odata ce l-am cunoscut pe domnul Maxim de la bilete, care de 40 ani urca muntele zi de zi, adica de vreo 15.000 de ori pana acum. Am aflat de la dansul ca predecesorii nostri care au folosit cetatea pe timpurile ei de glorie aveau alta cale de acces, mai acceptabila pentru sistemul respirator uman (sa nu va las in suspans, sosirea era din partea cealalta a drumului actual, in continuarea acestuia cum ar veni). M-am racorit cu o sticla de apa plata (care se poate achizitiona de aici de sus, bineinteles, fara a avea un pret exagerat), si am purces “inauntru”. De fapt, pe deasupra.

Va las in compania catorva poze, si va invit sa vedeti galeria completa. Nefiind un tur cu ghid, am uitat detalii legate de ceea ce am vazut; am descoperit destule pe neamt.ro, dar intentionat nu le dau link pentru ca au un banner google exact peste poze. Ce pot sa va confirm e ca a trecut printr-o restaurare ca lumea, aratand mai bine decat in multe din pozele care circula pe internet. Daca ar avea si un sistem de ghidare cu casti cum e cel din Hofburg/Viena, ar fi un obiectiv de interes maxim pentru (si) mai multi turisti. Altfel, trebuie sa citesti la placute pe pereti… pret de o zi intreaga. Vorba lui Vlahuta in 1901, postata chiar la intrare:

Am descoperit, tot in Cetatea Neamt, ca furatul din locurile publice e meserie veche in Romania. Peste 170 ani. Uite ce zicea Ministerul Afacerilor Interne a vremurilor respective:

Fain la cetate, da’ calatorului ii sade bine cu drumul. Si cu burta plina, a.i. la “parterul” Cetatii Neamtului am pranzit de-o radauteana, standard in calatoria mea. Restaurantul Cetate, cel din colt, mi s-a parut varza: mi-a adus supa dupa 20 minute, care continea 3 bucati mici de pui, deloc fraged. Nu mai zic de calitatea smantanii (platita separat). Oi fi eu un pretentios, cine stie.

Urmatoarea oprire am decis sa fie la Rezervatia de Zimbri, situata teoretic undeva spre Manastirea Neamt. Numai ca la intersectia in care se ia dreapta pentru aceasta directie, in stanga la doar 100 metri era Casa memoriala Ion Creanga, din Humulesti. Fiind un obiectiv prea la indemana, l-am luat in primire. Stiam de el, dar decisesem sa il aman pentru ca mi-a consumat foarte mult timp Cetatea Neamtului, si credeam ca fac un ocol prea mare pentru Humulesti. Mi-a placut acolo din doua motive:

• la intrare i-am gasit pe profesionistii in HR, dar si prieteni ai mei din AIESEC Alumni, Bogdan Pode (HumanInvest) si Paul Calin (Romtelecom). Erau cu motocicletele, executau turul Moldovei cu intoarcere prin Transfagarasan. Tur de care stiam demult, si in care as fi fost prezent cu mobra mea Rosie, daca nu plecam din Satu Mare cu babuta Margot spre Bucuresti.

• Casa muzeu si restul elementelor specifice de vizitat (parcul tematic, de exemplu) sunt spectaculos de dragute si frumoase. Nu intru in detalii, fiindca au facut-o altii mai bine.

Topit de caldura acumulata in masina stata in Soare in fata casei lui Creanga, am pornit spre Rezervatia de Zimbri. Dupa doar cativa kilometri, judecand dupa harta “Redescopera Romania” din iPhone, am luat dreapta spre dansa. Drumul era asfaltat, cu curbe foarte misto, parca eram la raliu cu baba mea. Dupa prima la stanga drumul a devenit pietruit dar ok, numa’ ca ducea intr-un parau – de care puteam trece, problema fiind totusi alta. Cetateanul care-si spala masina in el mi-a spus ca nu-i nici o Rezervatie de Zimbri in directia aia, si ca trebuie sa o tin spre Manastirea Neamt, si “ii vedea tu pe stanga”. Deci reconfirm ca maparea obiectivelor turistice pe respectiva harta este facuta prea de orice utilizator la plesneala (culmea, chiar avantajul ei e de fapt un dezavantaj, in acelasi timp), n-are precizie la fiecare obiectiv.

Asa cum mi s-a spus, la un moment dat am vazut pe stanga Parcul National Vanatori-Neamt. Si niste zimbri pe acelasi indicator. Dupa ce am parcat, am luat-o la fuga efectiv spre intrare, fiindca timpul era pretios. Ma rugam, in acelasi timp, sa nu ma lase bateriile foto chiar acolo, fiindca imi dadeau semne demult. Aflandu-ma intr-un loc deosebit, rugaciunile mi-au fost ascultate. Pare o rezervatie relativ mica si neinteresanta, insa are cateva pasari faine, cerbi, zimbri s.a.m.d. In afara de cei 4 zimbri, care par a fi fost extenuati si amarati (dar si insetati, n-aveau apa), paunii, ursul carpatin si cerbul lopatar aratau trasnet de faini. Pacat ca n-am prins paunii in toata splendoarea lor.

Vizita in rezervatie nu dureaza foarte mult, depinde de cate fotografii bune vrei sa faci, sau daca te-ai dus sa si pescuiesti, avand aceasta posibilitate intr-un lac bine amenajat langa intrare, pentru 10 lei. Vedeti galeria completa de poze.

Drumul continua imediat cu Manastirea Neamt, aflata intr-un loc plin de soare si locuri de parcare. Inainte de a o vizita, m-a fascinat insa o alta cladire: libraria manastirii, cu o arhitectura unica intre librarii, ca sa nu mai vorbesc de interior. Inteleg ca ii spune “aghiazmatar circular”.

Manastirea Neamt este una de calugari, prima de acest fel pe care o intalnesc in drumul meu. Iar in interiorul complexului manastiresc exista doua biserici, una fiind incorporata in imobilul care inconjoara curtea manastirii. Mai multe puteti citi din locuri bine documentate, nu ca mine. Aici am remarcat, inclusiv pe twitter, faptul ca nu sunt tocmai multe flori in curte, spre deosebire de toate celelalte manastiri vizitate. Doar ca in momentul constatarii, nu stiam ca e o manastire de calugari, oops

Dupa o panorama faina facuta in curte cu iPhone-ul (pe care o puteti vedea chiar deasupra acestei fraze) si alte poze facute cu Canon-ul, m-am intalnit in fata manastirii cu patru brasoveni pe motocicleta cu care am facut cunostinta initial in Ziua I la Pastravaria Alex din Desesti. Culmea e ca i-am intalnit sau am trecut pe langa ei in fiecare zi, desi aveam trasee semnificativ diferite.

Numa’ bine plec eu de la Manastirea Neamt, ca doua doamne care pareau aproape de Dumnezeu ma roaga sa le iau catre Targu Neamt. Desi le-am spus in ce directie merg (Ceahlau), au zis ca e in drum si am acceptat. Ca sa aflu dupa “livrare” ca m-au dus degeaba spre Targu Neamt, cca. 15 kilometri, cand eu imediat dupa Rezervatia de Zimbri trebuia sa iau dreapta, nu stanga. Urat, ce sa mai. Cei 30 kilometri reprezentau 30 minute din ziua care si asa era pe duca, doar baba mea nu zboara ca o tinerica pe sosea.

Tare nasoale drumurile prin Neamt, dupa cum puteti vedea (mai sus, dar si in galeria de poze pe aceasta tema). M-au dus fix catre o curba la dreapta, care urca pe un drum pietruit si prafuit spre Manastirea Petru Voda. Cei 3-4km pana la manastire m-au facut mandru de Mercedesul meu batran: desi luasem doi autostopisti sa ii duc sus, am reusit sa urc o rampa foarte abrupta cu pietris, pe care un Ford nou a trebuit sa accepte ca nu o urca. Ma rog, ca in cazul problemelor la calculatoarele PC, posibil sa fi fost utilizatorul de vina.

Sus la manastire am fost insa impresionat de vreo doua case, mai degraba decat de locul sfant. Nu stiu de ce, poate fiindca erau prea multe persoane venite la parinte (stiti, nu-mi plac multimile dezorganizate). Dar afland ulterior povestea locului, a Parintelui Iustin, si a crimei de neimaginat care a avut loc acolo acum 5 ani, sper sa ajung din nou si sa il cunosc pe intemeietorul manastirii. Vedeti de ce spuneam ca nu strica un ghid? Parintele Iustin, trecut de 80 ani, om um cu o mare credinta si pasiune pentru binele oamenilor, a imbratisat rasa neagra acum peste 60 ani, avand o viata foarte plina si grea, din care un sfert si-a petrecut-o in toate inchisorile comuniste. Pe vremea aceea, a fost aliniat impreuna cu alti preoti si intrebati toti care mai crede in Dumnezeu. Doar parintele Iustin a pasit in fata, pedeapsa fiindu-i extinsa. Recent, in 2005, un tanar scandalagiu de fel, care cu cativa ani in urma vroia sa se calugareasca, a vrut sa il injunghie pe Parintele Iustin pentru ca l-a dat afara din manastire, insa l-a confundat cu un alt preot care se retrasese sa-si traiasca restul zilelor acolo cu doar o zi inainte de crima. Si uite ce povesti zac in spatele unor locuri. Poze de acolo in galerie. Sa nu uit: poate imi explica cineva, oricine, de ce vad pe Internet sub denumirea de manastirea Petru Voda doua biserici total diferite ca arhitectura, desi par din aceeasi localitate, ba mai mult, aceeasi manastire.

Uite casa de vacanta a visurilor mele, actualmente locuieste o maica in ea:

Coborand inapoi in DN, am mai trecut pe langa o casa similara, insa pe aceea o gasiti in galeria de poze de la Manastirea Petru Voda. Am continuat traseul meu cu directia Durau, fiindca parea ca acolo ma va prinde inseratul, iar amicii mei pe motor intalniti la Humulesti ziceau ca vor ramane peste seara tot acolo. Noah, drumul ii bun sau chiar rezon, la un moment dat, dupa ce vezi Lacul Izvorul Muntelui, incep pensiuni misto pe ambele parti ale drumului (prin Ceahlau, sa zic), iar eu m-am trezit fix langa Manastirea Durau, cu muntele Ceahlau in fata. Cum nu se putea mai fain.

Problema era ca nimerisem chiar in toiul unui festival al muntelui, “Sarbatoare pe Ceahlau”, care avea loc unde altundeva: in Durau. Zeci de telefoane mai tarziu, m-am prins ca s-a terminat cu pensiunile si e posibil sa fiu nevoit sa plec mai departe sau inapoi, intru cautarea unui loc plicticos unde sa dorm. Dar am ales sa trec strada spre ceea ce parea un hotel mare si relativ modern, Casa Pelerinul, fostul Hotel Cascada. Ea apartine de Episcopie, si ofera locuri de cazare la 2*. Desi scria de la intrare ca intru degeaba, stiti cum e, intrebarea moarte n-are. Un raspuns negativ s-a transformat usurel in “ar mai fi o camera, dar nu e inca pregatita”. Ce nasol, auzi. Bine ca am luat-o, doar ce m-am odihnit langa receptie 10 minute, ca au mai intrat trei cupluri sa intrebe de camere. Ce sa va mai zic: cazarea la nivel mai degraba de 3*, salteaua foarte confortabila, la fel si lenjeria de pat, mobila solida, dar lift inexistent. Pret standard: 120 lei/camera, 75 camere.

Adevarul ca eram deja rupt in doua de oboseala, de-abia am facut dus, motivat de vederea din camera (vezi poza). Motociclistii mei oricum nu raspundeau la telefon, astfel incat s-a rupt si filmul si am dormit perfect. Atat de perfect incat s-au ruinat si planurile de a scrie exact acest articol, desi urma sa fie publicat cam 20 ore mai tarziu. Uite ca au trecut 10 zile; serios vorbind, pregatirea articolului a durat peste 10 ore in total. Fie-va mila…

Sper ca v-a placut distractia de azi. Mie da, ne auzim cu cea de maine, ca am (avut) planuri marete si pentru ultima zi.

No bine, au mai ramas 18.293 locasuri de cult de vizitat. Da, #prinromania.