Archive

Posts Tagged ‘afaceri’

Banii si viata echilibrata. Primele idei.

January 3rd, 2010

“Daca nu reusesti sa te descurci cu banii pe care ii castigi acum, nu te vei descurca nici cu mai multi.”

Promiteam acum o vreme, odata cu publicarea superbului articol (scuzati modestia!) despre lucrurile inutile pe care le tot (vrem sa le) cumparam, ca voi continua subiectul, a.i. sa putem avea o idee cat mai buna despre ce inseamna o viata echilibrata. Voi incerca asadar, in continuare, sa expun primele idei utile despre bani si cum sa ii privim. Mentionez ca inclusiv eu am invatat aceste idei din carti sau de la alte persoane, deci nu-mi apartine vreuna dintre ele, dar le consider usor de aplicat si realmente folositoare.

dolari

Stiti sentimentul ala, cand ai un vis mare (de exemplu, sa ai casa ta proprie, cu piscina, panorama spre ce vrei tu, decapotabila in garaj s.a.)  dar te intrebi cum si cand o sa ti-l poti permite? Daca esti angajat, gasesti tot mai dificil sa rezisti cu banii pe care ii castigi timp de 30 zile? Daca esti somer, simti cum te ia cu sperieti cand il vezi pe curier venind spre blocul tau? Iti vezi visele erodate de multimea de facturi care iti sosesc in cutia postala, luna de luna? Daca da, trebuie sa faci mai multi bani, cred ca esti de acord. Vestea proasta e ca inainte sa faci mai multi bani, trebuie sa iti rezolvi problemele actuale cu banii, sa iti platesti datoriile in primul rand.

Albert Camus, scriitorul francez, scria acum 80 ani ca “exista un fel de snobism spiritual care ii face pe oameni sa creada ca pot fi fericiti fara bani”. Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Angliei, spunea ca “nimeni nu si-ar fi amintit de Bunul Samaritean daca acesta ar fi avut doar intentii. Avea si bani!”. Asadar, fie ca esti de acord sau nu, grijile pe care ni le facem cum sa obtinem, si cum sa cheltuim banii ne consuma o mare parte a zilei; uneori ne tin treji noptile.

Oamenii care au probleme financiare trebuie sa isi plateasca datoriile, sau macar sa aiba un plan in legatura cu plata lor. Dupa care pot trece la o alta etapa, la noi riscuri sau proiecte de afaceri. Hai sa fim sinceri, majoritatea oamenilor sunt varza la administrarea banilor. Pana si Statul e varza, e mai rau decat varza. Problema este de fapt foarte simpla: cheltuie mai mult decat castiga. Rezolvarea problemei insa, nu este simpla deloc. Cand esti la baza muntelui dupa o avalansa, ti se pare imposibil sa iti sapi un culoar de iesire.

Eu recunosc ca habar nu am de statisticile din Romania in legatura cu datoria medie a fiecarui roman, cate carti de credit are, s.a.m.d., insa sunt sigur ca daca as sti, m-ar intrista. Si pe voi v-ar intrista, fiindca discutam de sume totale colosale, pentru care se plateste dobanda faina, cel putin 20% pe an, daca e sa mentionez o cirfra. Iubim sa folosim plasticul cu numele nostru in relief. La centrele comerciale e criza, intr-adevar, de locuri de parcare. Solutia de iesire din aceasta criza nu este universala, si trebuie abordata personal, fiecare cu capraria lui, cetatean cu cetatean.

Primul pas este sa ne uitam la intrebarile de mai jos, si sa raspundem la ele (doar nu credeati ca scapati):

  • Cate carduri de credit aveti?
  • Ce datorie aveti pe fiecare din ele?
  • Ati adunat toate sumele astea?
  • Ce dobanzi platiti pentru ele, si ce penalitati datorati?
  • Daca veniturile nu mai cresc, cat va va lua sa platiti aceste carduri, presupunand ca nu va mai atingeti de ele?
  • Daca veniturile scad, sau mai rau, dispar, cum o sa platiti sumele acestea, sau macar dobanda pe ele?
  • Va permiteti cu adevarat distractia de mai sus?

Cel mai nasol mi se pare faptul ca tinerii au devenit o piata tinta pentru banci, iar acestia isi fac usor descoperiri de cont (daca nu chiar credite de consum!) de 3x cat venitul pe care il au la un loc de munca cu zero siguranta de viitor, banii facandu-i praf pe haine la moda, pizza, distractii, cadouri pentru prietene, electronice si lista poate continua. Nu exista baza financiara pentru acest gen de consum, iar unii din acesti tineri vor avea in curand ceea ce americanii numesc bad credit record, adica, pe romaneste, in momentul cand vor dori sa isi cumpere o casa sau o masina, banca le va refuza aplicatia, considerandu-i incapabili de seriozitate in plata datoriilor. Cunosc cazuri reale, in Romania.

Deci, cum facem sa iesim de sub muntele de zapada de care mentionam mai devreme? Sunt patru pasi de baza, dar imi permit sa adaug un al cincilea, ghiciti voi care:

  1. Ne platim datoriile pe care le avem acum;
  2. Invatam sa impartim (si) cu altii;
  3. Punem deoparte oricat de putin, luna de luna;
  4. Punem limite stricte pe cheltuieli;
  5. Invatam sa traim in aceste limite.

“Ceea ce trebuie sa invatam sa facem, invatam prin practica”, spunea Aristotel. Cel mai bun plan pentru plata datoriilor si punerea de ordine in finantele personale este acela pe care il vom descoperi fiecare, singuri, facand ceva in acest sens, orice!

Sper ca ideile de mai sus sa va fie de ajutor, dar va anunt de pe acum ca urmeaza articole noi legate de cei 5 pasi prezentati. Pe curand!

Business, Entrepreneurs, Life , , , , , , , , , , , ,

66 de lucruri pe care le-am facut in 2009

December 30th, 2009

E vremea aceea a anului in care facem bilanturi si noi planuri, nu-i asa? Ei, o fi, dar asa cum vorbeam recent pe IM cu Anca Banita, eu prefer sa las contabila sa imi faca bilanturile, iar eu sa imi traiesc viata. Pe de alta parte, e bine sa aruncam o privire asupra a ceea ce s-a petrecut in 12 luni din viata, ca sa ne cunoastem mai bine. Eu cred ca ajuta.

Ideea de a scrie aceasta postare nu-mi apartine, am furat-o de la prietenul Dragos Roua. Puteti sa o furati si voi, ca nu va raporteaza la Politie. Eu am scris o lista de 66, cam una si ceva pentru fiecare saptamana din an.

***

1. Un post-Revelion cu totul special

Tatal meu bogat m-a invitat subit sa petrec cateva zile cu familia lui la Aro Palace in Brasov, incepand cu 1 ianuarie. Pe langa ca hotelul asta e in fainul oras Brasov, mai are si paturile mele preferate din Romania, un Spa de exceptie, si o parcare mare in care am facut cerculete cu masina vreo doua ore intr-o noapte. Am fost si prin Poiana, la un pic de sport, dar demascarea unui cocalar care calcase cu gipanu niste braduti ai hotelului (ca sa scape de plata parcarii!) m-a facut foarte mandru.

1,5. Revelion 2010 special

Chiar inainte sa public lista asta, mi s-a confirmat ca voi petrece Revelionul care tocmai urmeaza tot acolo, la Aro, tot cu parintii mei bogati.

2. Am aflat ce-i „fine dining“ la Restaurantul Le Gourmand

Vorbesc aici despre primele doua-trei luni de functionare (si de an 2009), despre pasiune, despre harpa lui Roxana Moisanu, s.a.m.d. Cine cunoaste stie, din pacate nu sunteti multi. Plecam de acolo in fiecare seara dupa 22.00, sau 23.00.

3. Am tinut contul @legourmand pe Twitter

Aveam experienta catorva luni de business originat exclusiv prin twitter pe firma mea de servicii imobiliare, si aveam pofta sa fac succes si cu Restaurantul asta. Stiam ca nu il pot face dependent de Twitter, dar oricum mi-a iesit o figura frumoasa (zic unii), am facut-o in premiera, si mi-a placut la nebunie. Din pacate, elegantul restaurant a dat faliment in Aprilie, rapus de chiria enorma pe care o platea unui grec fara inima in piept.

4. Mi-am facut cont pe Facebook

Am rezistat foarte mult tentatiei, ca deh, au fost vremuri in care eram in Top 10 networkeri online din Romania, ce nevoie de Facebook aveam eu? A fost un prilej bun sa imi regasesc foarte multi prieteni (care pe LinkedIn, Xing sau alte retele nu erau), sa tin legatura cu ei, sa ii spamez cu continutul meu de pe twitter, si sa inteleg niste posibilitati uriase care exista in online, si vor mai exista o vreme.

5. Nu mi-am intretinut retelele de afaceri

Am avut cel mai prost an pe parte de “servisare” a retelelor mele de prieteni, parteneri & co. Imi pare si nu imi pare rau, fiindca e o experienta si asta, din care inveti. Activitatea mea de baza in 2009 pur si simplu m-a departat de mediile mele traditionale de cunoscuti; va mai face asta un timp, dar o voi inlocui eu intr-o zi cu soare.

6. Nu mi-am intretinut afacerea pe imobiliare

Ca si la punctul #5, am avut cativa clienti in domeniu pe care nu i-am servit cum trebuie, din pacate unii chiar prieteni buni. S-au descurcat ei cu alti furnizori, dar eu trebuie sa gasesc modalitati in care sa ma revansez fata de ei in viitor. Se face, va spun eu. Stiti ca puteti avea incredere in mine.

7. Am tras pe dreapta cu imobiliarele

De fapt, am redus drastic activitatea inca din 2008 inainte de criza, dupa ce vreo 6 luni am avut clienti doar din Twitter! Am mai navigat timid o vreme printre imobile, iar acum doua luni am decis sa imi respect unele din sfaturile pe care le dau eu altor intreprinderi (ex: sa se concentreze pe activitatea de baza si de perspectiva), si am tras pe dreapta. Oricum imi castig din nou veniturile din consultanta de management. Mai e doar o casa, la care ma mai gandesc ce si cum.

8. Am fost din nou la o conferinta JCI!

Conferinta Nationala JCI, care in 2009 a avut loc la Iasi, organizata de Mircea Giosan (un tip deosebit) si colegii de acolo. M-a impresionat prin multe aspecte, mai multe decat cele care m-au suparat. A fost un punct foarte bun in evolutia JCI in Romania. Cred ca a dat tonul unei cresteri fabuloase. Vom vedea.

9. Am participat la JCI Public Speaking Workshops

Ok, nu erau chiar workshop-uri, ci mai degraba intalniri gen Toastmasters, fara ca vreunul din cei de fata sa stie atunci ce e Toastmasters. Ne-am simtit bine, am facut multe prezentari, am dat si am primit mult feedback, s.a.m.d. Nu ne-a reusit scopul (sa identificam persoana care sa participe la competitia mondiala de public speaking din JCI), dar va veni si momentul potrivit pentru asta.

10. Am muncit mult. Dar pot si mai mult.

E bine, sunt chiar multumit cu realizarile din 2009, dar au fost ani in trecutul recent in care am muncit si mai cu spor. Imbatranesc oare?

11. Am tradus in intregime postari de pe alte bloguri

Ma refer la postari lungi, scrise de oameni destepti, postari esentiale pentru o viata echilibrata. Am inceput cu Paul Graham, care descrie perfect cum e cu “Lucrurile“, iar ultima data am tradus un interviu facut de Dragos Roua cu tine - cititorule; Dragos e roman, dar e blogger recunoscut international, si scrie in engleza. :)

12. [fara nume]

Vorbind de intrebari pentru un interviu cu persoana proprie (a fiecaruia), ma bate gandul sa incep un proiect international legat de chestia asta, blog combinat cu alte unelte sociale. De fapt, am facut cativa pasi de baza acum cateva luni. Sunt absolut varza, nu pot sa ii acord prioritate, ar trebui ca in 2010 sa gasesc un colaborator (mai bine o colaboratoare!) sa ma ajute, fiindca singur nu functioneaza. Asadar, fiindca e doar la nivel de intentie, nu ii dau nume. :)

13. Am supravietuit unei interventii chirurgicale

Glumesc, a fost ceva de rutina, dar important pentru mine si functionarea optima a imensului meu corp. Un fel de reamintire a conditiilor excelente de care beneficiaza pacientii in spitalele romanesti, si a sentimentului foarte fain ca intri in spital relativ sanatos (ma rog, macar pe picioarele tale), si iesi de acolo amarat, bolnav (temporar, desigur), tinut de mana. Sa emigrez, sa nu emigrez :) … P.S.: doctorul meu a fost un meserias, sa nu intelegem gresit.

14. Mi-am platit taxele la stat

Toate! Nu-mi vine sa cred. Nu le merita deocamdata, pe bune. Ma contraziceti?

15. Am invatat Corporate Affairs

Imi place tot mai mult si ma descurc bine, zice clientu’. S-ar putea sa ma afund un pic in domeniul asta, in sensul bun.

16. Am negociat fain, ca pe vremuri

Din 2002 nu am mai participat la vreo negociere superba, pe miza mare, cu multi participanti. Anul asta am avut ocazia sa o fac chiar de cinci ori. E foarte fain sa iti pui mintea la contributie, sa intelegi interesele fiecarei parti, BATNA-urile ei, oamenii implicati, stilul lor, si sa produci un rezultat bun pentru toata lumea. Iubesc asta! Din pacate, cu unii oameni nu se poate purta o discutie oricat te-ai stradui, caz in care trebuie intrat pe functia “Rupe tot, fii magar, ca astia nu merita”. Asta este.

16. Am avut totusi o tranzactie imobiliara

Una mare, pe segmentul Birouri. Ca in fiecare an. :)

17. Am aflat despre o noua inselaciune

Pornind de la un interes fals in cumpararea de imobiliare, niste baieti de culoare au incercat sa ma ameteasca intru inselatoria lor, o asa-zisa reactivare a milioane de euro aparent “arsi”, cu ajutorul staniolului si a substantelor chimice si alte magarii. Stiind ca smecheriile nu au fost inventate in Romania, am descoperit sistemul lor real pe internet, intr-o tara vestica, urandu-le mult succes. Am scris despre aceasta inselatorie in premiera in Romania, din pacate m-a contactat cel putin un tanar intreprinzator care pierduse 15.000 EUR inainte sa apuce sa ma citeasca.

18. Am „descoperit“ cativa prieteni

Mai exact, am reusit sa mai filtrez dintre ei, cu ajutorul diverselor experimente, a.i. sa stiu cu cine stau de vorba. In ziua de azi, mai altfel ca intotdeauna, prietenii adevarati sunt mai rari ca pietrele pretioase. Fiti cu ochii in patru.

19. Am redescoperit supa de praz din Debrecen

Este acolo un restaurant in forma de corabie, cu o supa dementiala. Am un lapsus cu numele, dar stiu sa il gasesc daca sunt in oras.

20. Am fost in Slovenia!

Pe care mi-am luat o zi sa o explorez, intr-o decapotabila rosie. Fooooarte misto tara, servicii excelente. Sa ajungi oriunde in tara (sau in afara tarii!) in vreo ora plecand din capitala e un lucru bun, zic eu. Chiar si in Satu Mare ajung mai repede decat de la Bucuresti.

21. Am explorat Ljubljana

Mi-am luat aproape o zi sa explorez si Ljubljana, care nu-mi place atat de mult ca si restul tarii, dar are cateva locuri tare faine, speciale daca vreti. M-as putea obisnui in orasul asta.

22. Mi-am cumparat bicicleta

Electra dom’le – o bicicleta simpla, de altfel, dar nu o simpla bicicleta. Un magazin din Ljubljana mi-a (re)trezit pasiunea, pe care o aveam de mic copil.

23. M-am dat cu o motocicleta enduro

In vecii vecilor n-as fi crezut ca o sa ma urc pe una, dar a fost dragoste la prima …tura. Imi voi cumpara si eu o astfel de masinarie poate chiar la anul, pe care sa o pot folosi si pentru off-road si pentru touring. Simti o libertate pe motocicletele astea, mai mare decat pe jetski – favoritul meu pana in 2009.

24. Am dat in pasiunea pentru automodele

Si uite-asa, intre timp am deja un monster-truck electic, si un buggy pe nitro. Salbaticie grava in miniatura, va spun. Nu prea stiu sa le repar singur deocamdata, le-am stricat de multe ori, dar invat secrete pe banda rulanta.

25. M-am infectat cu Guitar Hero

L-am descoperit in Viena, acasa la Camelia si Gyula. Oricum muzica inseamna foarte mult pentru mine. Scule proprii sa fac pe eroul inca nu am, sunt alte prioritati. Daaar, am gasit mai multe aplicatii pe aceeasi tema, foarte bine realizate, in AppStore!

26. Am obtinut un iPhone 3GS gratuit

Tot ce trebuie sa faci cateodata e sa intrebi. Sa ceri.

27. Am incercat sa slabesc

Am si reusit o perioada, pana cand mi-am pierdut motivatia, moment cand am revenit si m-am autodepasit. In ciuda acestei reveniri, toate fetele imi spun ca am slabit, ceea ce eu nu inteleg. Din ianuarie 2010 voi adopta din nou o tendinta bearish.

28. Fete si Masini

Anul 2009 e primul in care, intr-un final, imi plac femeile mai mult decat masinile. Aleluia!

29. Am fost la sfintirea unei biserici noi

La care o prietena avea calitatea de sponsor, finantand ridicarea peretilor bisericii, si achizitionarea caramizii de rigoare. Foarte frumos sa poti face asa ceva in viata. Interesanta si povestea ei, legata de acest context.

30. M-am rasfatat ca-n povesti

In hotelul in care m-am cazat in Ljubljana exista un Wellness Center, numit Sense. Am scris pe larg aici. Nu va imaginati ca seamana cu ceva din Bucuresti, e mult superior. E rasfat la plural.

31. Am fost in Portoroz

Auzisem de statiunea asta acum cativa ani, cand niste oameni pe care ii apreciez au mers acolo, iar eu nu am putut. Mi-am dorit in secret de atunci sa ajung acolo, iar intr-o dupa-amiaza am ajuns, m-am plimbat, am pozat, am mancat pe malul marii, si am plecat. Vin si zilele cand voi avea timp sa ma lafai.

32. I-am gasit pe Vaynerchuk si pe Hadean

Gary Vaynerchuk mi-a facut o injectie cu pasiune si energie care inca produce efecte, cand eram pe cale sa le pierd. Daca n-ati auzit de el, cautati pe YouTube si veti intelege, macar atat. Citesc blogul lui video, i-am cumparat si cartea si vook-ul, si astept ziua in care il voi intalni. Spre surprinderea mea placuta, am gasit in Romania o clona de-a lui Gary, in persoana lui Adi Hadean, baimarean de frunte (de fapt, nu stiu care fu primu’ pe net dintre ei). Ce au ei doi in comun? O mare pasiune pentru un domeniu, pe care o impartasesc zi de zi cu cei interesati de respectivul domeniu, sau de persoana lor.

33. Am regasit Transfagarasanul

Dupa multi ani, in iunie 2009 am fost acolo de Serbarile Zapezii (a caror program de zi l-am ratat, ok), si m-am simtit foarte bine. I-a placut si masinii mele, cele mai frumoase poze de acolo le are. Pacat de drumul cu gropi pe care trebuie sa il induri o buna bucata de drum. Intamplarea a facut ca sa revin in zona dupa doar doua saptamani, iar dupa aceea din nou in Septembrie – cand o masina de lux cu care venisem mi s-a defectat aproape de varf.

34. Am descoperit localitatea Corbeni, jud. Arges

O vazusem prima data cand am coborat de pe Transfagarasan in iunie, din cauza manastirii de maici de pe deal, o cladire altfel, vizibila de pe drumul care trece prin comuna. Am fost acolo de ziua unei prietene, doua saptamani mai tarziu, si am revenit atat singur cat si cu alti prieteni mai pe la sfarsitul verii. Am ratat din pacate prezenta acolo la inceputul lunii octombrie, cand banuiesc ca toata flora era galbena si rosie. Aerul de acolo cred ca face bine. Mi-au placut mult picturile copiilor din comuna, aflate in Manastire, de vanzare.

35. Am vizitat Palatul Schoenbrunn

E ceva spectaculos, si placut ochiului. Pacat ca nu am mai avut timp sa vizitez gradinile, dar ma voi intoarce! A fost interesant sistemul de ghidare audio, neasteptat de placut, adaptat fiecaruia. Era sa uit, aveam priveliste de dimineata spre palat, mi-am luat o camera in apropiere, in noaptea precedenta vizitei. Iar acolo m-am intalnit cu o mare trupa de satmareni si baimareni care il vizitau si ei, in grija unui ghid pe care il cunosteam.

36. Am fost la Targul International de Caritate organizat de United Nations in Viena

A avut loc intr-o sala imensa din Austria Vienna Center, locatia Conferintei Mondiale JCI in 2005, un loc cu mii de amintiri placute. Am ramas impresionat si de data asta de diversitatea culturala prezenta in sala, si de grandoarea evenimentului, mult mult peste Global Village-urile pe care le facem noi in AIESEC.

37. Am cumparat cadouri din Targul de Craciun de la Rathaus

Nici macar nu imi propusesem chestia asta, dar mi-a facut mare placere. Viena e o poveste frumoasa oricand. De-abia am carat “marfa” cumparata spre casa.

38. Am invatat lucruri noi despre “time management”

Stiam oricum destul de multe, iar sistemul pe care l-am incropit singur din toate teoriile de time management imi functiona, daca il aplicam. Insa in 2009 am avut parte de expunere la CD-ul audio al lui Octavian Pantis de la TMI – Time Manager International, la conceptul Getting Things Done, si la ideile unui coach. Tavi Pantis si coach-ul m-au invatat cateva secrete simple pe care le-am inglobat in sistemul meu existent, iar GTD-ul m-a invatat cum e cu contextele, cu Someday Maybe s.a., iar cel mai important lucru: ca nu imi place, hehe. Nu mi se potriveste, si m-am cam bucurat sa vad ca si Dragos Roua, un promotor al acestuia, a ajuns la aceeasi concluzie. Am mai zis-o mai sus, prefer sa imi traiesc viata decat sa ma aseaman cu un robotel.

39. Am invatat lucruri noi despre coaching

Si am ajuns sa il apreciez. De fapt, nu m-a interesat vreodata sa aflu mai multe, iar in 2009 am aflat mai mult din intamplare. Stati calmi, ca nu ma fac si eu coach. Sunt deja :D

40. M-am apropiat din nou de “online”

Eu am descoperit online-ul in 1994-1995, si sunt early adopter a multora din chestiile familiare noua astazi. Dar anul asta am tot tras, instinctiv, catre mediile in care intreprinzatorii online isi petrec timpul: Open Coffee, petreceri, a.s.o. E fascinant sa fii in preajma tinerilor care vor sa mute munti. Poate pornesc si eu ceva, de ce nu?

41. Am incercat conceptul Raw Food

Intr-o seara, cea in care Basescu a castigat alegerile pentru a doua oara. Cu ajutorul unor experti in asa ceva, Mihaela si Roxana. Foarte buna mancarea vie, sincer, dar nu cred ca m-as putea obisnui cu ea in mod constant.

42. Am fost prima data intr-un cazino

Impreuna cu un prieten, din fericire unul care nu pune pret mare in viata pe cazino-uri. Am fost la JW Marriott in Bucuresti, si de fiecare data am castigat bine, folosind aceeasi strategie la ruleta. Imi place ca: i) trebuie sa te duci acolo pregatit sa pierzi, si ii) doar ca sa te distrezi, nu ca sa castigi – altfel joaca s-a terminat. Cel mai mult mi-a placut mancarea oferita gratuit de cazino. :P

43. Incep sa tolerez mediocritatea

De fapt, ma adaptez la mediocritatea celor din jur intr-un mod mai eficient si sanatos pentru mine. Ma gandesc ca fiecare om are el un potential unic, si ma stradui sa il identific.

44. Am condus masina in toate conditiile de drum intr-o singura zi

S-a intamplat chiar in aceasta saptamana, venind din Bucuresti spre Satu Mare. Am avut cer senin, chiar cu soare cateodata, sau noros, ploios, s.a.m.d., iar sosea incepand cu umeda, poleita 100%, uscata, fleoscaita, cu zapada, mizerabila. Si ce va puteti imagina. N-am vazut vreodata mai multe accidente din cauza asta in aceeasi zi.

45. Am cumparat o societate pe actiuni

De fapt, tehnic vorbind inca n-am cumparat-o, fiindca o autoritate romana trebuie sa confirme in mod oficial ca sunt o persoana cu istoric curat si buna ca intentii. Sa ma binecuvanteze ca actionar. Voi ce spuneti, sunt? De-abia astept sa vad ce voi putea scrie despre aceasta experienta in 2010.

46. M-am apucat si m-am lasat de dansuri

Da, atat cele de societate cat si cele de strada. N-a fost contextul potrivit, dar ma ocup eu sa il regasesc. Am cunoscut acolo niste oameni foarte frumosi.

47. Am facut cadouri mai frumoase ca niciodata

Imi place la nebunie sa fac asta, si incerc sa gasesc intotdeauna timp si inspiratie pentru cadoul perfect. Catodata imi iese. Anul asta mi-a iesit bine, dar inca nu mi-am atins potentialul.

47,5. Am primit cadouri interesante

Nu mai tin minte daca si ce am primit de ziua mea, insa la nunta familiei Vetrici am avut o surpriza placuta, si de Craciun am mai avut vreo doua. Ultimul trimestru al anului a fost exceptional.

48. M-am reintalnit cu cativa profesori dragi mie

Au fost cativa profesori in viata mea care au facut o diferenta. Erau speciali, iti placea materia lor numai prin modul lor de a fi, de a te provoca, de a pregati orele. Numesc aici profesorul de fizica din liceu, profesoara de negociere din facultate, profesoara de investitii din facultate s.a. Interesant ca aceia pe care i-am revazut imi spun ca am ramas acelasi pe care il stiau. Pe mine ma sperie asta putin, e de bine sau de rau? Eu credeam ca m-am mai maturizat :D

49. Am cativa prieteni noi de calitate

Pe langa pozitionarea unora ca fiind prieteni de ocazie, am reusit sa identific si chiar sa cunosc de la zero cateva persoane de incredere, fericite si cu termen lung de valabilitate – se stiu ei. Va doresc si voua la fel.

50. Am invatat multe lectii de business

Prea multe si uneori prea picante ca sa le public, desi la un moment in viata s-ar putea sa o fac, poate tin in mine o comoara. :)

51. Am vorbit la conferinte

Ma refer aici doar la doua evenimente organizate de AIESEC Bucuresti, dar consider ca e o mare onoare pentru mine daca pot contribui la viziunea unor tineri care isi cauta drumul. Mi s-a spus ca am facut o figura buna, dar o vedeam si eu in ochii lor. :)

52. Am participat la un eveniment de speed-dating

Cea mai so-not-me actiune in care am fost implicat in 2009, la indemnul unor cunoscuti – organizatorii. A fost destul de distractiv, n-am luat in serios posibilitatea unor rezultate reale, dar din cate stiu, am fost primul care a avut o relatie reala de pe urma evenimentului, posibil si singurul (e discutabil, dar nu vreau sa discut), deci posibil si cea mai lunga relatie. :)

53. Am castigat primii bani din affiliate marketing

Prin sistemul 2Parale, din turism. In total vreo 100 EUR.

54. Am donat si am promovat cauze

Mai mult decat in oricare an, in mod repetat, fie catre UNICEF sau catre Razvan Zainescu.

55. Am imbunatatit relatia cu parintii

Cel mai important pas a fost sa nu mai reactionez in momentul cand apareau diferente semnificative de gandire. De fapt, spre sfarsitul anului am redus mult „reactiile“ in toate mediile mele.

56. Blogging mai mult si mai bun

Mi se pare ca in 2009 am inceput sa scriu in limba romana, da‘ mai bine de atat: am inceput sa clasific postarile dupa categorii si tag-uri corecte. Inainte eu credeam ca tag-uiesc, cand de fapt categoriseam. Mi-e rusine de aceasta descoperire. Dar macar continutul a capatat o directie, si am invatat cateva lucruri noi, fie de la Dragos Roua, Darren Rowse sau Caroline Middlebrook.

57. Parasailing in Bulgaria

Mi-a adus cel mai mare zambet al anului. Te simti ca o pasare, deasupra tuturor, intr-o liniste surprinzatoare (avand in vedere harmalaia de pe plaja), cu priveliste de vis in toate directiile. Acum stiu de ce pasarile sunt atat de prezente in cantece sau in subiecte legate de dragoste.

58. Am aflat de Yanni

Eram in post-revelionul mentionat la inceput, cand la o televiziune din Brasov se difuza un concert a carui sonor ma cam incanta. Am disperat incercand sa aflu cine isi da doctoratul acolo, pana cand mi-am adus aminte ca iPhone-ul (prin aplicatia Midomi) m-ar putea ajuta. Bine, nu e singura muzica frumoasa din lume, nu e singurul artist cu realizari colosale, dar e prea tare sa nu o mentionez – in caz ca nu o stiti.

59. Am dat un examen

De fapt, am repetat un examen luat in 2008 cu brio, fiindca am uitat sa imi iau certificatul la timp de la autoritatea din domeniul financiar respectiv. Cred ca asta arata oarecum cat de mult imi pasa mie de hartii. Sa stiti ca m-am gandit, in viata mea profesionala nu mi-au fost cerute certificate vreodata, cu toata lumea am colaborat din cauza rezultatelor.

60. Am zburat prima data la business-class

Mai mult din greseala, fiindca nu mai erau locuri la Economy. Scaunele nu erau neaparat altfel, doar ca nu e inghesuiala, ai mai multa apa, mancarica si ziare la dispozitie, plus un Business Lounge cu internet wifi. Probabil ca in cazul zborurilor inter-continentale discutam de diferente majore.

61. Am fost in cea mai mare pestera

Mint, dar era cea mai mare sala fara stalpi de sustinere dintr-o pestera, cel putin in Slovenia, daca nu in lume. Are aproximativ 3.000 metri patrati, incap in ea 10.000 oameni si are o intaltime de 40 metri. Sa vedeti ecoul…

62. N-am cumparat nimic din supermarket timp de 3 luni

Primele trei luni ale anului am avut frigiderul gol, batea vantul in el daca ma credeti. Un experiment foarte interesant si atat de necaracteristic romanilor. Util la buzunar, de altfel. Pur si simplu n-am simtit nevoia sa cumpar chestii aiurea.

63. Am dormit chiar si 8 ore pe noapte

Uneori. Eu, da eu, care ii invatam pe cei din jur ca „aveti o viata, si pe aia o dormiti!”

64. Imi respect timpul liber

Incerc sa ma deconectez total de munca de la birou odata ce ies pe usa, si nu mai muncesc in weekend. Adica muncesc, dar nu la proiectul major din timpul saptamanii, ci la altele, care sunt mult mai placute si astfel nu iti dau impresia ca muncesti.

65. Stiu ce vreau in, si de la viata

Mai bine decat oricand. Sa stiti ca eu intotdeauna am stiut raspunsul la intrebarea asta, insa il rafinam pe masura ce invatam lucruri noi, pe masura ce acumulam experienta in viata, s.a.m.d. Am inceput sa scriu pe hartie vise dupa vise; daca nu va place hartia, puteti incerca pe Trigwee.

66. Am un vis puternic si ma voi lupta pentru el

Daca asta e ceea ce respect la mentorii mei, fie ei cunoscuti personal sau doar prezente online, de ce sa nu fac si eu la fel? Mostenirea noastra e valuta noastra.

Asta-i tot.

Life , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Servicii recomandate: contabilitate cu Accace

August 19th, 2009

[postarea a fost re-editata, pentru o mai buna claritate]

Background

Ma credeti sau nu, un contabil poate face foarte mult rau unei afaceri. Asa cum poate face si bine. In acelasi mod, un intreprinzator isi poate afecta afacerea foarte mult daca nu stie contabilitate, asa cum o poate tine sanatoasa daca intelege principiile contabile, modul in care cifrele “lucreaza” pentru ea, indicatorii s.a.m.d.

Cazul firmei firmelor mele. Am aceeasi contabila inca de cand am deschis portile, imi ia bani putini, face inregistrarile de rigoare, depune acte la autoritati, nu-mi raporteaza niciodata ce se intampla cu cifrele, si treaba merge inainte. Chestia asta ma streseaza de ceva timp incoace, fiindca am in acte ba profit, ba pierdere, ca sa nu mai zic de taxe, fara sa am control. Ma trezeam cu ele. Acum urmaresc eu personal situatia, pentru siguranta mea, dar probabil ca voi schimba contabila intr-o buna zi, cand o sa ma decid sa dezvolt firma ceva mai agresiv.

Cazul firmelor clientilor mei. Pentru acestia am contractat prima data o firma pe care o consideram buna, ca doar nah, era a unei prietene. Aveau o multime de clienti, angajati (angajate, mai degraba). Credeam ca sunt la fix. Spre deosebire de firmele mele, care raporteaza situatiile la stat la fiecare 3 luni, clientii mei au o activitate mai semnificativa, raportand lunar. De fapt, eu ma ocup de hartzogariile lor si relatia cu contabilitatea, ca nu e mare filozofie, si castig un ban cinstit.

Dupa cateva luni, primele provocari: profit in acte, rezulta impozit de plata. Nu doar ca realmente nu exista profit, dar era “planificat” sa nu existe (adica contabilii stiau), fiindca era perioada initiala cand investitiile erau mari, iar veniturile mai mici. In urma unei analize (si a unor bani cheltuiti cu consultanta externa), am identificat cauza si am rezolvat problema. Totul sta in modul cum inregistrezi actele contabile, iar asta trebuie facut in stricta concordanta cu legea, in primul rand, si cu specificatiile clientului, in al doilea rand. Cu timpul, provocarile au continuat sa apara, uneori in timp util, alteori pe muchie de cutit, unele dintre ele putand ajunge sa coste firma clientilor mei (daca nu erau rezolvate) zeci de mii de euro!! Uite-asa, din pix.

Intr-un final, am decis sa mut contabilitatea la Accace Europe, din mai multe motive:

  • contabilii initiali si-au dat seama dupa multe luni de zile ca ne iau prea putini bani pentru servicii, sub costul lor! Iar noua suma ceruta era aproximativ 1:1 cu suma ceruta de Accace.
  • incepea anul 2009, facea sens sa incepi cu un nou furnizor.
  • oricum ne scoteau din stiti-voi-ce de fiecare data cand aveam o provocare, contabila sau de alta natura, si daca tot ofereau servicii de contabilitate, de ce sa nu le cumparam?
  • vorbesc limba clientilor mei.

accace_logo

Accace e o firma de origine slovaca, fondata din cate stiu de un fost consultant al unor companii gen Big4, cu scopul ambitios de a oferi servicii de contabilitate si consultanta de top, pentru companii internationale din Europa Centrala si de Est. Numele vine de la “Accounting ace“. In Romania au o echipa destul de numeroasa de doamne si domnisoare foarte pregatite si versate in domeniile pe care le acopera, reusind astfel sa contribuie cu succes la scopul initial al fondatorului. Nume precum Gabriela Cirjan, Mihaela Virlan sau Petra Ftorkova imi aduc aminte de imaginea consultantului profesionist perfect. Dar mai ales util!

Pe pagina lor de internet, www.accace.eu, puteti sa va familiarizati usor cu privire la serviciile oferite si modul lor de lucru, motiv pentru care nu voi intra in detaliu aici. Dar ma pregatesc sa inchid recomandarea punctand cele mai importante avantaje pe care le vad eu in colaborarea cu Accace Romania:

  • raspunsuri rapide si eficiente la intrebarile adresate si provocarile ridicate la fileu. Probleme care de cele mai multe ori sunt delicate. Deci au cunostinte legale foarte bune, iar daca nu au, se pare ca stiu sa le obtina imediat, avand in acelasi timp si o abordare “street-smart”, adica nu facem doar teorie.
  • abordare profesionista a relatiei cu clientul, fiecare persoana are rolul ei (ex. Account Manager, Contabil alocat, Manager de divizie, Specialist pe chestiuni X sau Y, s.a.m.d.), iar ele intre ele comunica foarte bine – chiar daca e nevoie de schimb de expertiza intre filiale. Si cu firma client, comunica la fel.
  • trag de mine sa le dau toate actele, chitantele, contractele s.a. intr-un mod foarte organizat. Nu le scapa niciodata daca incerc sa le fentez, fie din ignoranta (adica eu cred ca imi cer prea multe, si n-am chef sa dau curs cererii, :-P ), sau neatentie. Sunt al dracu’, cum se spune. Dar asa trebuie sa fie, altfel iti cade lumea in cap cand ti-e mai draga.
  • ne raporteaza la timp situatia firmei, inainte de declararea acesteia la administratie, ca sa verificam, sa aprobam cifrele in mare.
  • stiu nu doar contabilitate (pe care o fac intr-un mod mai avansat decat o prelucrare mecanica a actelor), dar au competente reale pe consultanta juridica si financiara atat de necesare.
  • eu personal am invatat mai multe despre disciplina in organizarea actelor, despre functionarea cifrelor, a legii si a autoritatilor, cu aceasta ocazie.
  • au pahare mari de apa, pe care ti le ofera cand mergi in vizita de lucru la sediul lor.

Toate astea vin la un pret, sa nu va asteptati ca scapati cu cateva sute de lei pe luna. Contabilitatea are un pret in functie de numarul de operatii care trebuie efectuate, iar consultanta in plus se taxeaza corespunzator. In cazul meu, fiecare luna costa de 2-4 ori mai mult decat fee-ul de contabilitate; ce-i drept, noi cerem consultanta deseori. Dar cand dai un ban la Accace, stai in fata: esti ferit de probleme de tot soiul, economisesti bani pe care i-ai putea pierde in mare stil din simpla neatentie, si dormi bine noaptea. La un anumit nivel al afacerii tale, face sens.

Faptul ca am scris aceasta recomandare nu inseamna ca nu mai am si altele, in domeniu. Insa chiar daca am o impresie foarte buna despre ele, e formata din observare externa, nu prin colaborare directa de-alungul unei perioade rezonabile de timp. Asadar, daca ne cunoastem, va rog sa nu ne suparam fiindca nu am scris despre voi. Iar despre firma descrisa in prima parte, rog pe directorul acesteia sa inteleaga ca diferentele punctate sunt pe bune, si ca “it’s business, not personal.”

Ca sa stabilim o balanta, sa stiti uneori am cate-o nemultumire fata de Accace, dar paleste lejer in fata beneficiilor, a.i. nu are rost sa murdaresc pictura pe care tocmai am realizat-o, dand exemple.

Va doresc succes sa aveti cifre care lucreaza pentru voi. Iar daca aveti firme de contabilitate brici pe care le puteti recomanda, sa o faceti – indiferent ca scrieti intr-un blog, in comentariile de aici, sau daca puneti doar un link catre un articol relevant.

Business , , , , , , , , ,

Produs recomandat: apa Keia

June 5th, 2009

Incep asadar seria de postari detaliate referitoare la afacerile pe care le-am cunoscut de-alungul anilor, mai devreme sau mai demult, acelea pe care le recomand cu cea mai mare placere. Astazi va spun cate ceva despre apa.

Candva la sfarsitul toamnei 2008 relatam eu despre excursia de sfarsit de saptamana din Cheia, judetul Prahova. Iar unul din punctele principale ale vizitei a fost discutia cu prietenul meu Mihai Croitoru, tanar intreprinzator in domeniul hotelier, iar mai nou producator de apa minerala si plata. Taman subiectul acestei postari.

Este vorba despre apa Keia, despre care aflati toate informatiile relevante urmarind  filmuletul de pe YouTube:

Asa cum vad eu lucrurile, ce e bine sa retineti este ca:

  • Keia este o apa mult mai …naturala (bio, nah!) si mai buna decat majoritatea celor vandute pe piata, dar nefiind cunoscuta ca brand si traditie – chestie care se cumpara cu bani multi cheltuiti in la fel de multi ani pe reclama, iti vine greu sa o cumperi. Asta daca o gasesti pe undeva, in primul rand. Mare greseala.
  • Izvorul este foarte aproape de fabrica de imbuteliere, iar apa nu vede lumina decat in momentul in care intra in sticla pe care tu o cumperi dupa cateva zile, sau saptamani.
  • Fabrica este mai ceva ca o farmacie, organizata, curata, gandita bine. O gasesti pe partea dreapta cum mergi spre Brasov, la cativa km dupa curba care te duce la Muntele Rosu, si a fost inaugurata in anul 2008, dupa lupte seculare in care au fost obtinute autorizarile de rigoare.
  • Dintr-un loc renumit pentru puritatea naturii, n-are cum sa izvorasca decat ceva bun, iar datele tehnice o confirma ca fiind intre cele mai bune ape imbuteliate din lume.
  • Nu se numeste “Cheia” din motive de marca inregistrata.

O ultima clarificare: scriu aceste lucruri pentru ca mi-a placut foarte mult discutia cu Mihai, fabrica in sine si imprejurimile ei, atitudinea lui fata de business-ul asta, si mai ales apa – in ciuda faptului ca am un sistem performant de tratare a apei potabile instalat in casa mea. E atat de buna, ca as putea functiona doar cu apa Keia, fara mancare. Fostele mele favorite, Dorna si Bucovina, palesc lejer prin comparatie cu Keia. Sunt foarte pretentios cu apa pe care o consum, dat fiind ca nu pot trai fara apa langa mine, tot timpul. Apropo, imi place chiar si apa minerala Keia, desi nu sunt fan al apei minerale. 

Recomand fara ezitare apa Keia.

Prietenii de la Startups.ro au si ei un articol util despre startupul Keia, daca vreti sa va faceti o parere mai completa.

Galeria de poze facute la fabrica de imbuteliere va fi disponibila in curand, dupa ce o urc pe Flickr. Imi cer scuze.

Business , , , , , , , ,

Studii de caz: Twitter pentru afaceri

May 22nd, 2009

[For the English readers who got here, please scroll to the end of the article, I've made a summary in English of what this was all about: how Twitter generated business for me.]

Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu. :)

  1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
  2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

 

  • ai o strategie
  • ai rezultate clar definite
  • planuiesti si/sa participi

 

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

Blogging, Business, Entrepreneurs, Internet, Marketing , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Ignoranta in afaceri

April 10th, 2009

Romanii sunt mai smecheri decat toate natiile, asta stim deja. Ca nu ne pasa de criza, sau ca singura criza din Romania este cea legata de locurile de parcare din zonele de retail, iar stim. Dar mi se pare ca nu stim sa avem grija de clienti, indiferent de conditiile economice, daramite acum pe timp de criza.

Efectiv nu mai suport sa aud de la diversi furnizori de servicii fraze de genul:

  • “Pai masina asta e cam veche, nu ma mai bag la ele, ca m-am saturat.”
  • “Mergeti sa va reparati scuterul la cei de la Vespa, daca tot nu va plac astea chinezesti care le vindem noi aici.”
  • “E mult de munca, dom’le, chemati pe altcineva.”
  • “Nu va convine [ceva nasol rau]? Mergeti in alt loc.”
  • “Inchidem peste 5 minute, nu mai servim.” 
  • “Va sunam noi inapoi.” [si nu o fac niciodata]
  • “Daca ati platit cu cardul, va trebui sa mai asteptati cateva zile ca sa va trimitem produsul”.

Imi doresc foarte mult ca aceste vremuri sa ii elimine din afaceri pe toti astia la care fac referire acum. Nu merita decat sa moara de foame, leprele.

Business , , , , ,

Review: Restaurant Le Gourmand

April 3rd, 2009

Dupa 100 mese luate la Restaurantul Le Gourmand, io zic ca a venit totusi timpul sa scriu un review cuprinzator despre acesta. Am fost primul care a scris online despre ei, inainte sa deschida – chiar daca in google search nu mai apar primul intre rezultate, uneori nici pe prima pagina.  Wow, 100 mese!

legourmand-view

Restaurant view

Deschiderea restaurantului s-a “produs” pe 19 decembrie 2008, cu o cina fabuloasa – la care am fost prezent impreuna cu sora mea si cu tatal meu. Aceasta data ramane pentru mine data oficiala a deschiderii, chiar daca proprietarii insista ca 5 ianuarie 2009 este data reala – poate din cauza ca e ziua in care sora ne-a anuntat ca se va casatori, yay! O faza care mi-a placut a fost cand il auzeam pe un domn  in spatele meu spunandu-le colegilor meseni ca a citit el pe un blog despre conceptul restaurantului, si ca e exact cum scria acolo, dar nu isi aduce aminte numele tipului. :) )

Cum a fost mancarea in aceste 3 luni? Foarte buna. In general, atat la pranz cat si la cina, oferta consta in 2-3 supe/ciorbe/creme, minim 10 salate, 2-3 garnituri, 7-10 feluri principale, o varietate de ceaiuri, si desert. Pentru un cost suplimentar, exista sucuri naturale de portocale, grapefruit, sau piersici, suc fresh de portocale, ceva mai mult de 10 feluri de cafea/ciocolata/capuccino si cum s-or mai numi, plus bauturi alcoolice sau alte racoritoare, o multime.

Diferentele intre mese sunt urmatoarele: la pranz nu ai parte de fructe, de sucuri naturale, cafele, vin rosu sau alb, iar desertul este la un …alt nivel, o idee mai simplu. A nu se intelege gresit: e delicios si foarte bun, dar seara este excelent. Uneori au parte si cei care iau pranzul de bunatatile specifice cinei.

Ce pot sa adaug? In cele 100 mese pe care le-am luat (practic, aproape fiecare din mesele zilei!), de fiecare data am fost placut surprins cu cel putin doua noi feluri de mancare! Nu ma intrebati cum reusesc, pur si simplu o fac. Au de toate: pui, vita, porc, oaie, berbec, diversi pesti, pe care le gatesc dumnezeieste. Ba chiar in ultima perioada au implementat un sistem intern prin care isi dau seama care sunt mancarurile si/sau combinatiile preferate ale clientilor (pe langa faptul ca sunt in dialog cu acestia apropo de asta); asadar, aceste mancaruri se regasesc mai des. In ciuda chestiilor faine, nemultumiti exista intotdeauna – ce-i drept, e o specie ultra rarissima in acest restaurant, mai exact 2 persoane in 3 luni, dar cu plangeri superficiale (genul “ma ingras”, respectiv “m-a durut burtica”).

Cum e atmosfera? Muzica instrumentala, dar si decorul interior induc o stare de relaxare, placere si e usor sa pierzi ore intregi pe-acolo. Asta nu e o problema nici pentru fesele clientilor, fiindca si scaunele sunt confortabile. O spune un om care are motive fondate sa o spuna.

  • muzica: sistemul audio este performant, volumul muzicii e numa’ potrivit sa nu deranjeze, muzica in sine e placuta. O singura data am auzit la pranz muzica ceva mai moderna, cum auzim des la radio, iar vocal predomina Celine Dion. Muzica live in luna ianuarie a constat in artisti instrumentisti, profesionisti ai Operei Nationale Bucuresti, harpa, vioara, violoncel s.a., dar pentru moment a fost retrasa, fiindca se pregateste ceva si mai de poveste. Va fi crancen, atat pot spune. Mie personal mi-a placut harpa. Si harpista. :)
  • decorul: am mai vorbit despre el in postarea anterioara, totul provine dintr-un castel francez, este vechi si autentic. Totul este aproape perfect, existand imperfectiuni pe care cei cu ochiul format le remarca. Mie personal nu-mi plac olivierele (fiindca sunt argintii, iar “tema” generala a restaurantului este pe auriu), iar unii clienti sunt ofuscati pe tavanul locatiei, de tip office, casetat. Ma rog…
  • clientii: sunt in general oameni de afaceri, dar si angajati ai firmelor din zona restaurantului, eventual vecini. Destul de des se organizeaza mini-evenimente cu specific business, unele chiar private 100%. E bine sa sunati daca doriti rezervare. Foarte rar mi-a fost dat sa vad oameni in tinuta sportiva, si sper sa ii tina afara de-acum inainte. Ce-i drept, nici VIP-urile sau oameni din mediul academic nu au lipsit, desi deocamdata nu este o locatie cunoscuta intre acestia.
  • securitatea: totul este asigurat, garantat, iar daca s-ar impune o interventie rapida vreodata, discutam de inconjurarea imobilului de catre fortele de interventie in mai putin de 1-2 minute, in conditiile in care mai multi angajati au butonul de alarma la purtator.
  • evenimentele: conform feedback-ului primit de la clientii care au folosit restaurantul pentru un scop special, locatia a fost foarte bine apreciata si a oferit un cadru perfect pentru nevoile fiecaruia in parte.

Care sunt preturile? Incepand cu 1 aprilie 2009, pranzul all inclusive costa 35 RON, iar cina all inclusive costa 50 RON. Tot ce nu se numeste mancare costa in plus. Cei de la restaurant au incredere in Dumnezeu in treaba asta cu banii, dar clientii platesc cash sau cu carte de credit.

Cum sunt serviciile? Daca e sa ma iau dupa ceea ce spun/cred clientii, exceptionale. Daca aplic filtrul cu standardele mele, atunci o sa raspund ca sunt foarte bune, dar pe alocuri mai schioapata. Ma refer la ocazionale lipse de atentie la detalii, adica sa imi debaraseze mancarea mai repede, sau sa vada ca ii caut cu ochii, s.a.m.d. Ma rog, eu exagerez cateodata. Per total, hai sa ramanem la ideea ca serviciile sunt foarte bune, mult peste media intalnita in Romania, iar acestea sunt imbunatatite in mod continuu. Apropo, eu sunt maniac in materie de servicii hoteliere si alimentatie publica, cum era si Michael Tata – idolul meu in domeniu. Mai jos puteti vedea exact cum ma identific eu cu el, sau cum se identifica proprietarii “Le Gourmand” cu ceea ce fac, pasiunea pentru servicii perfecte.

Planuri de viitor? Daca pana acum credeati ca toata treaba asta este rentabila, pornita fiind dupa primul val de criza economica, va inselati. Dar eu cred ca daca vor continua asa, nu doar ca va ramane la suprafata, dar se va ridica la rang de mare succes. Sau “succesuri”. In ceea ce priveste locatia existenta, noutatile constau in seri tematice sau show-uri live, insotite desigur de mancarica exceptionala – in curand si in regim “a la carte”. O ultima stire exclusiva este aceea ca urmeaza o noua locatie “Le Gourmand”, undeva ultracentral. Scriu tot dupa ce se confirma. Tineti minte: oamenii din centru in sfarsit vor avea un loc super tare pentru pranz.

Poze? Aveti putintica rabdare, ca fac rost si punem de-o galerie mai complexa decat cea aflata momentan la adresa http://www.flickr.com/photos/legourmand. Poze foarte multe cu mancarurile de acolo sunt pe twitter, fie ca accesati contul restaurantului, fie functia Twitter Search.

Sper ca am fost clar si la obiect. Va fi una din postarile mele cele mai vizitate, estimez eu. Motiv pentru care o voi actualiza periodic, in functie de simturile mele de la fata locului.

Alte pareri despre Le Gourmand:

  • Dl. Peter Imre acorda rating maxim restaurantului Le Gourmand, in Ziarul Financiar.
  • Metropotam a testat restaurantul la sfarsitul lunii martie.
  • Startups enumera cate campanii de promovare online interesante.
  • Lucian Marin a ramas impresionat de restaurant, chiar inainte sa ajunga la masa.
  • Simona Stanescu de-abia asteapta sa revina, de fiecare data. Are incredere.
  • Lui Alex Ciuca ii place mai degraba cum face promovare online, dar nu ar refuza mancarea.

Ultimele noutati! [Aprilie 16, 2009]

Incepand de astazi, eu consider ca situatia restaurantului, asa cum este expusa mai sus, nu ii mai reprezinta. Deocamdata, fiindca sunt cateva probleme de rezolvat. Revin cand am noutati.

The End [Mai 18, 2009]

Incepand cu data de mai sus, restaurantul Le Gourmand si-a inchis portile. Eu cred ca a fost o poveste superba, pe care o sa mi-o aduc aminte cu mare pasiune, si cred ca toata lumea care cunostea ce inseamna cu adevarat acest restaurant, va plange dupa el.

Business, Travel , , , , , , , , , , , , ,

Recapitulare 2008

January 31st, 2009

Ianuarie 2009 e pe terminate, mai sunt vreo doua ore acum cand m-am apucat de scris, mai putin de o ora cand voi fi terminat. Toti bloggerii pe care ii citesc, respectiv cei respectabili, au avut postari cu diverse subiecte legate de anul care a trecut, precum si idei, tendinte, proiecte, sau scopuri pentru 2009. Avand parte de un inceput de ianuarie foarte relaxant la Hotelul Aro Palace din Brasov, iar dupa aceea de munca sustinuta, am ramas pe dinafara. Recuperam acum.

2008 povestit (partea profesionala)

Revelionul de rigoare l-am petrecut in Bucuresti, in compania a doua domnite twitteritze. Ghiciti cine? Pe atunci Twitter tocmai prindea avant in Romania, dar nu indeajuns; astazi e la nivelul pe care il doream eu atunci. Ma rog, inceputul de an m-a prins pe pozitia de angajat; declaratia asta o sa surprinda cativa dintre voi, cel putin. Am acceptat-o pentru ca se prevedea a fi o chestie tip antreprenorial, dar n-a durat prea mult pana cand am simtit ca nu are a face cu asta. Asadar, prin februarie am zis stop. Am ramas totusi consultant pentru aceeasi firma – chiar si in ziua de azi.

Tot in februarie m-am reapucat de business-ul meu de imobiliare, sub umbrela Sigheti.eu – brand sugerat de catre bunul meu prieten, Mihai Dragan. Din start am angajat un om, primul meu angajat (yay!), care a castigat bani deja in prima saptamana, si care lucreaza in continuare la mine; de notat ca eu am facut primii bani ca agent imobiliar nou pe piata dupa 5 luni, in conditiile in care criza nu era tocmai la poarta! Acum bomba: tot business-ul meu (imobiliar) s-a bazat si a crescut exclusiv prin Twitter – cel putin in primele 4-5 luni, pana cand au reinceput sa functioneze recomandarile si relatiile proprii. De notat ca nu am reusit performanta demna de case-study prin contul @imobiliare de pe Twitter, ci prin propriul @sigheti. O vreme indelungata am fost imobiliarul #1 de pe Twitter, cel mai recomandat. Din pacate, am esuat in a “face succes” 100%, dar sunt impacat ca n-a fost doar din cauza mea. Am mai spus-o, daca un client nu are incredere 100% in mine, e tare greu sa facem afaceri impreuna. Iar eu simt cand cineva doar lasa impresia ca imi da incredere.

Un mare proiect pe care l-am dus la bun sfarsit in 2008 a fost mutarea sediului celui mai mare client al meu in alta cladire de birouri. L-am facut atat pentru mine, cat si pentru ei – pentru ca vroiam sa stiu din perspectiva clientului, ce inseamna o mutare de birouri. Doar asta era nisa mea pe imobiliare, nu? Asadar, am:

  • umblat dupa sedii, 
  • colindat printre molozuri, 
  • plimbat galerii de poze pe Internet, 
  • organizat vizitele intregului actionariat, 
  • negociat contractul de inchiriere (fara avocati), 
  • organizat relatia chirias-proprietar,
  • coordonat livrarea in timp util a spatiului,
  • coordonat amenajarea spatiului de birouri cu TOT ce inseamna (propus compartimentari, gasit furnizori, ales solutia optima, negocieri, livrare s.a.m.d.),
  • organizat mutarea,
  • achizitionat toate echipamentele de birou necesare, avand in vederea triplarea spatiului disponibil,
  • administrat compania (dupa aceea, pana astazi).

Deocamdata aceasta fapta buna m-a ajutat sa fiu un agent imobiliar sau un intreprinzator in domeniul imobiliar mai bun decat eram, dar in acelasi timp mi-a distrus afacerea pe imobiliare – in sensul ca am pierdut momentum-ul in care puteam face niste valuri mai semnificative, iar acum afacerea sa fie stabila. Clientul meu stia ca asa se va intampla, dracusorul de el. De ce? Pentru ca aveam atentia in alta parte, nu in afacerea mea. Si uite asa am intrat si in criza pe care am prevestit-o cu mai bine de-un an inainte. Ocupandu-ma prea putin de vanzari de apartamente (vechi), criza nu mi-a afectat afacerea in mod deosebit, dar ma afecteaza modul in care s-au schimbat oamenii intre timp. Am un gust amar apropo de asta, ceea ce m-a determinat sa redeschid ochii la alte oportunitati si pasiuni personale. Decizia in curand.

Concluzii

In 2008 am continuat sa cresc, sa ma dezvolt ca persoana – cum mi se intampla, de fapt, in fiecare an. Sunt foarte fericit ca pot afirma asta. Per total, cred ca e anul in care m-am maturizat cel mai mult, in care am inceput (in sfarsit!) sa vad lucrurile altfel, asa cum sunt ele, nu asa cum sper eu in calitatea mea de “satmarean de frunte” (cum ma caracterizeaza actorul Florin Piersic). Intre aspectele care m-au miscat in mod deosebit se numara urmatoarele:

Increderea. Eu aruncam cu incredere catre fiecare persoana pe care o cunosteam. Faza asta e pe cale de disparitie, sincer. In ziua de azi (si multi o sa ma contrazica, pe motiv ca “dintotdeauna”) singura persoana in care poti avea incredere e propria persoana. Prietenii buni ii poti numara pe degetele de la o mana, in cele mai multe cazuri. Ma pisca degetele sa va scriu toate povestioarele care m-au dus la concluzia asta, dar o sa rezist tentatiei. Prefer mai degraba sa creez postari specifice tzepelor pe care mi le-am tras.

Romania. Cine ma cunoaste stie cat de mult imi iubesc tara, si ce lobby puternic i-am facut peste hotare sau in mediile in care exista aceasta oportunitate. Dar in 2008 am inceput pentru prima data sa detest Bucurestiul. Am observat apoi ca si celelalte orase ii seamana izbitor; ce difera e proportia de oameni buni. Mi s-a acrit de rautatea oamenilor, de lipsa valorilor, de lipsa de respect, de lipsa de autoritate, de lipsa curateniei, de trafic, de aglomeratia din magazine, de poluare, de fum de tigara, de camioanele firmelor de constructii s.a. Cel mai nasol a fost cand oamenii cu care discut eu despre viata, oameni cu capul pe umeri, mi-au confirmat ca nu-s beat cand zic astea. 2008 a fost anul in care m-am gandit pentru prima data sa plec de aici, sa imi vad de treaba in conditii civilizate in alta tara, si sa revin cand lista lipsurilor se… amelioreaza. Ma rog, am ramas cu gandul deocamdata. Nu mor caii cand vor cainii, mai luptam.

Viata. Vad multi oameni tristi in Romania. Viata asta inseamna practic cativa zeci de ani, si merita traita facand ceea ce ne place. Pe bune. Nimeni nu merita munca sau atentia noastra, cu o exceptie: noi insine. Cu riscul de a promova clisee, trebuia sa scriu asta, ca s-o vad si eu mai des, fiindca am calcat pe langa uneori. Am invatat ca intotdeauna, ca sa ajungi la idealul asta de a face doar ce iti place, trebuie sa faci temporar si lucruri care nu iti plac.

Ohoo, era sa uit ceva de bine: mi-am luat vacanta mai mult de o luna in vara 2008, pe care am petrecut-o prin Romania, Cehia, si Germania. Lucru pe care il recomand tuturor, in special prietenilor care muncesc pe branci tot anul.

Aveti de comentat? De-abia astept sa aud parerile voastre.

Blogging, Life , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mersul pe jos

January 27th, 2009

Citeam un articol despre energie, si mi-a placut sfarsitul. Il redau mai jos, in traducere personala:

Un alt scriitor cu care ma intalneam des pe cand aveam 20 ani, un contemporar de-al lui Illich, a murit chiar inainte de Craciun. Numele sau era Peter Vansittart, care si-a devotat mare parte din viata scrierii de nuvele istorice alegorice citite doar de un cerc restrans de admiratori. Imi aduc aminte prieteni care imi spuneau despre Peter ca in perioada cat a trait in Londra, mergea pe jos peste tot, indiferent de vremea de afara sau de distanta de parcurs. Cu putin timp inainte sa moara la 88 ani, Peter Vansittart inca mergea pe jos plin de enrgie prin zonele de langa Suffolk pe care le iubea. Ne aduce aminte de energia imensa pe care o avem fiecare dintre noi, si de conexiunea acesteia cu libertatea.

Daca ma gandesc bine, imi aduc aminte de un om de afaceri prosper din Satu Mare, cu o varsta trecuta de prima si a doua tinerete, pe care foarte rar l-am vazut intr-o masina. Merge in fiecare zi la fabrica si unde are treaba pe jos.

Unde mergem pe jos astazi?

P.S.: Justin Kadima de la Republika zice ca a mers pe jos din Romana in Muncii in weekend, iar luni se resimtea. Sunt curios cum se simte azi (marti).

Life , , , , , , , ,

Entrepreneurial spirit that is

January 26th, 2009

Found a story a few minutes ago, that goes a long way into showing how easy it is to make money. Even during crisis!

Young Chuck moved to Texas and bought a donkey from a farmer for  $100.00. The farmer agreed to deliver the donkey the next day. 

The next day he drove up and said, ‘Sorry son, but I have some bad news, the donkey died.’

Chuck replied, ‘Well, then just give me my money back.’ 

The farmer said, ‘Can’t do that. I went and spent it already.’ 

Chuck said, ‘OK, then, just bring me the dead donkey.’ 

The farmer asked, ‘What ya gonna do with him? 

Chuck said, ‘I’m going to raffle him off.’ 

The farmer said ‘You can’t raffle off a dead donkey!’ 

Chuck said, ‘Sure I can Watch me. I just won’t tell anybody he’s dead.’

A month later, the farmer met up with Chuck and asked, ‘What happened with that dead donkey?’ 

Chuck said, ‘I raffled him off. I sold 500 tickets at two dollars apiece and made a profit of $898.00.’ 

The farmer said, ‘Didn’t anyone complain?’ 

 

Chuck said, ‘Just the guy who won. So I gave him back his two dollars.’

Not bad, huh? Ok, to make you smile once more:

Chuck now works for Goldman Sachs.

Business, Entrepreneurs, Fun , , , , , , , , , , ,