1. Deschiderea Targului “Produs in Mures”
2. Gala JCI

Targul “Produs in Mures” a fost creat pentru a sustine si promova tot ceea ce inseamna productie de bunuri si servicii din judetul Mures in special, si din Transilvania in general. Organizatorii nu-s JCI, ci o asociatie din Mures, noi fiind doar parteneri. Asadar, intr-o incapere cat un mic stadion a Hotelului President din Targu Mures s-au incropit cateva zeci de standuri, care au fost umplute cu producatori locali de fructe si produse derivate, mezeluri si lactate, dulciuri, vopsele, muzica, vile, si chiar tractoare. In cadrul targului, de altfel vizitat de multi localnici, au fost programate si patru workshop-uri tinute de membri JCI din tara si strainatate, carevasazica pentru a sprijini antreprenorii locali; eu personal i-am vazut acolo pe vizitatorii targului. Noah, foarte fain targul asta, numai ca am constatat cu stupoare ca nu se gaseste lista expozantilor nicaieri, nici macar pe site-ul targului – ceea ce, sincer imi pare rau, e o ru-si-ni-ca. Pe mine personal m-au fermecat:

• prajiturile sau torturile Cofetariei Angela (in Romania cei mai buni pe care i-am vazut eu)
• mezelurile Ponderosa Company (care-s in actionariat comun cu Restaurantul Tempo)
• merele naturale (din nu stiu ce zona din Mures)
• branzeturile si cascavalurile Mirdatod din Ibanesti, dar si ale lui Therezia Panet
• tractoarele Irum (ar fi mers de-o tura si-un review )

Seara m-am facut frumos si m-am prezentat la Gala JCI, care se intampla la Palatul Culturii. Cum sa va descriu eu cladirea asta… mergeti si vedeti-o cu ochii vostri. Evenimentul a fost gandit corect si livrat aproape la fel de corect, dar m-am suparat pe companiile parteneri ai JCI Targu Mures, care au venit in proportie de 2% (realmente!), desi o mare parte din ei erau programati sa primeasca recunoasteri si premii din partea organizatiei. In orice caz, eram in sala toti membrii JCI din tara prezenti in acel moment, plus doi internationali (Zsolt Feher – Director JCI Europe, Tibor Benke – Vicepresedinte JCI Ungaria), si o buna parte din participantii conferintei Business Days. Au fost prezentari despre JCI International, JCI Romania, JCI Targu Mures, scurte si neplictisitoare, urmate de un cocktail si de un recital al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Targu Mures, trei piese sub bagheta dirijorului Shinya Ozaki.

Ce poti sa vrei mai mult de la viata?

Voi poate vreti sa aflati cateva lucruri pe care le-ati fi putut invata ca participanti. Silviu Rotariu de la Lord of Lands (pacat ca n-am reusit sa fac cunostinta cu el) a enumerat cateva de la editia aceasta, iar Ioana Anescu de la prima editie.

Il felicit si ii multumesc lui Laszlo Pacso pentru capacitatile sale organizatorice si de management de ONG deosebite, si pentru invitatiile pe care mi le face in mod constant sa particip la evenimentele JCI Targu Mures.

Recunosc ca am inceput ziua de 30 septembrie cu asteptari mai mari decat prima zi, in care am ajuns cu mare intarziere din diverse cauze. Am intarziat si de data asta, dar foarte putin, indeajuns sa ii ratez pe Ovidiu Palici, Madalina Uceanu, dar si pe Mihai Stanescu si Hedi Hoka – fiindca aveam de lucru in biroul mobil. Per total, intre prezentarile de dimineata, axate pe tema “Trend si metode moderne in managementul resurselor”, au facut show doar Eusebiu Burcas si Calin Stefanescu; eu cautam show, recunosc. Domnul Burcas ne-a spus din start ca ne va soca, ceea ce a si incercat, insa a ridicat cateva mingi la fileu, mai exact intrebari si concepte legate de bani si administrarea lor. Iar Calin a venit pe scena imbracat ca un muncitor de santier, cu cascheta cu tot.

Partea urmatoare, “Antreprenor sau manager de succes” ni i-a adus pe scena pe Radu Georgescu (o prezentare foarte scurta, menita in principal sa atraga participanti la workshop-ul lui de mai tarziu), Marius Ghenea (o prezentare echilibrata, profesionist livrata despre inovatie si antreprenoriat), Andy Szekely (la calitatea deja obisnuita, despre brand personal), Nandor Balogh (29 ani, de mare succes intr-una din companiile de network marketing, a incercat sa deschida mintea oamenilor cu privire la acest tip de activitate), Mihaela Forgaciu (mana dreapta a lui Tiriac pe HR, despre modul cum privesti viata si munca si ce iti atrage asta in viata), Ciprian Stavar (in bunul sau stil, despre mirobolanta sa experienta cu un card Raiffeisenbank si ce putem invata din asta).

Dupa un pranz sanatos si gustos, din partea partenerilor, lumea s-a inghesuit la workshop-uri: erau la dispozitie sase “meniuri”, fiecare cu cate doua subiecte relativ similare, sau complementare. Personal, am ales sa aprofundez cum e cu Burcash-ul (educatia financiara), iar ulterior am aflat cum se face credibilizarea instantanee (cu Andy Szekely). Alternativele disponibile erau:

Workshop 5

- Speaker : Marius Ghenea ( Fit Distribution ) (50 min)
– Cum sa generam proiecte eficiente?
Distanta de la idee la oportunitate.

- Speaker : Radu Georgescu ( Gecad ) (50 min)
– Cum NU strang bani pentru start-up-ul meu?

Workshop 6

- Speaker : Eusebiu Burcas (De Klausen) (50 min)
– Burcash-un program de educatie financiara

- Speaker : Ovidiu Palici (Dale Carnegie) (50 min)
– Instrumentul managerial Dale Carnegie de motivare a oamenilor

Workshop 7

- Speaker : Mihaela Forgaciu ( Tiriac Group ) (50 min)
–  E gratis sa motivezi oamenii. Beneficii emotionale vs. beneficii materiale

- Speaker : Hedi Hoka (www.hedihoka.ro) (50 min)
- Provocarea schimbarii: autocontrolul comportamentelor

Workshop 8

- Speaker : Bogdan Comanescu ( Accelera ) (50 min)
– Motivarea si salarizarea fortei de vanzare

- Speaker : Florin Radulescu ( Ascendis ) (50 min)
– Programul Ascendis “Becoming Customer Centered”

Workshop 9

- Speaker : Andy Szekely ( AS Consulting )
– Tactici de credibilizare instantanee (105 min)

Workshop 10

- Speaker : Mihai Stanescu (RoCoach) (50 min)
– Coaching individual, de echipa si de organizatie.
- Diferente si abordari practice.

- Speaker : Madalina Uceanu (Career Advisor) (50 min)
– Cariera incontro? Managementul carierei in contextul crizei.

La locul conferintei, seara s-a incheiat cu extragerea premiilor pentru participanti. Au fost atat de multe, incat sansa sa pleci cu ceva acasa (carti, weekend-uri la SPA, CD-uri, licente Microsoft, discount-uri la How-to-web, s.a.m.d.) era foarte mare, aproape 1 la 2. Premiul cel mare a constat intr-un aparat foto SLR Nikon D3100, castigatorul din Brasov fiind oficial primul roman posesor al acelui model (nelansat pana a doua zi!).

In afara conferintei, seara s-a incheiat superb in Restaurantul Tempo din Targu Mures, in compania selecta a lui Laszlo Pacso (creierul evenimentului), a speakerilor, a catorva membri executivi JCI, si a partenerilor de la Fundatia Post Privatizare, Pro Tours s.a.m.d. Am ras mai mult ca oricand pe seama modului de functionare a internetului in Estonia (prietenii inteleg de ce), am schimbat informatii utile cu speakerii, si am aflat de la expertul in leadership Anthony Sillard ca a fost deosebit de impresionat de modul cum a fost organizata conferinta, de publicul roman, si de felul nostru de-a fi, al romanilor. Se vedea ca era sincer, deci cred ca o sa isi aminteasca de noi mult timp.

Este vorba de Business Mentoring Program, dezvoltat de Fundatia Post Privatizare. Pe scurt, aveti sansa sa beneficiati de experienta unor profesori realmente de top de la Centrul MIT pentru Antreprenoriat, in cinci sesiuni intensive de cursuri care vor avea loc intr-o perioada de noua luni:

• Strategii de vanzari globale
• Marketingul produsului antreprenorial
• Crearea valorii actionariale prin excelenta operationala
• Leadership antreprenorial
• Finantare pentru dezvoltare

Conditii de participare:

1. sa fiti antreprenori cu propria afacere care sa fie activa, sau (din cate stiu) functie de conducere intr-o companie de marime medie, cel mult;
2. sa aveti 1300 RON/sesiune, sau 5200 RON pentru toate (reducere 20%).

Din nefericire, nu am posibilitatea sa ofer un loc gratuit in program, precum Marius Ghenea, dar cine stie, poate candva voi avea. Intrati pe site-ul initiativei, sau pe al fundatiei organizatoare, si inscrieti-va!

Succes!

Inainte sa ma urc in masina, am reusit sa imi produc o serie de contuzii, una mai faina ca alta. Serios vorbind, la piciorul stang am avut o problema majora, umflatura cu hematom mare, in rest se vor vindeca fara urme. Dupa prima compresa cu gheata, trecuti de Ploiesti, am hotarat sa continuam drumul pana la Urgente in Brasov, unde sa decidem ce si cum. Cu oase confirmate a fi intregi, am convins doctorii sa ma lase sa ma duc la o pensiune, in loc sa ma interneze; ei vroiau sa ma opereze de hematom cel tarziu dimineata. Scurt pe doi, a doua zi am scapat cu totul de internare si operatie, situatia aratand bine iar mersul meu fiind chiar normal.

Desi toata lumea mi-a recomandat repaos 3 zile, eu am pornit spre conferinta. Cred ca am avut norocul sa fac asta fiindca m-am hranit in seara precedenta cu ideea ca dimineata voi fi ok, si ca voi reusi sa imi duc planurile la bun sfarsit. A functionat! Numai ca eram deja in intarziere, putand ajunge realist doar la punctul din agenda notat la ora 14.00, constand intr-un training pe leadership tinut de Anthony Sillard, directorul Executive Leadership Institute. Copilotul fiind destept, am avut parte de aproape toata prima parte a conferintei in masina, pe laptop, prin internet mobil. Felicitari organizatorilor (JCI Targu Mures) pentru transmisia live impecabila si neconsumatoare de biti.

Locul conferintei era altul decat la prima editie, insa si acesta ne-a dat pe spate de indata ce am intrat: un hol cat un teren de fotbal (si chiar fara piloni de sustinere), elegant, plin de standuri de companii sau alti partneri, mancare gratuita de pranz, si desigur: participanti prinsi in discutii de afaceri.

Dupa o supa de peste foarte buna oferita de partenerul Real Targu Mures, am intrat la sesiunea de leadership. Speaker bun Anthony Sillard (bine, care american nu-i bun la prezentari?), insa nu pot afirma ca m-a dat pe spate, posibil din cauza ca nu eram concentrat. Au fost insa participanti carora le-a prins bine informatia, iar sala (o alta enormitate fara piloni) era aproape plina.

De-abia ce apuci sa schimbi doua vorbe cu persoanele prezente, ca incepe impartirea pe sali de workshop-uri de 100 minute, cate doua subiecte diferite in fiecare. Organizare foarte buna, recunosc, cu un singur minus: aproape ca nu mi s-a permis accesul in sala aleasa, fiindca nu eram inscris pe site, iar cei de la intrare au zis sa astept sa vedem daca vin toti cei inscrisi. Ma rog, n-am facut interventii, desi puteam, m-a lasat inauntru fara sa insist dupa 5 minute. Primele 50 minute au fost despre networking si social media, neinteresant pentru subsemnatul, dinozaur vechi in domeniu ce mi-s, dar ma asteptam sa fie asa; pe mine ma interesa al doilea workshop: creativitatea in afaceri. Speakerul, Harald Lepisk din Estonia, a inceput perfect inviorand senzational participantii, dupa care a trecut la treaba. Ne-a familiarizat cu cateva concepte interesante legate de subiect, insotite de exemple practice sau descrieri cu zambetul pe buze; sincer acum, ce poti sa faci in 50 minute? Iar la final m-am dus la el si l-am socat oleaca: i-am spus ca am fost in casa lui acum cativa ani. Te-ai astepta dupa un training sa iti spuna un participant din alta tara asa ceva? Noah, eu adevar graiam, l-am recunoscut, fuseram colegi de echipa de organizare after-after-party in Estonia la Conferinta Europeana JCI in 2006. Si-a adus aminte si el, continuand discutia cu zeci de idei legate de afaceri, de JCI, si de viata. Pentru carcotasii care nu inghit tinerii ca traineri, ii anunt ca Harald se ocupa de diverse activitati extracurriculare si de afaceri dinainte sa il cunosc eu, acum 4 ani – cand s-a apucat (si) de traininguri pe creativitate.

Ploaia s-a prezentat si ea la conferinta, insotindu-ne pe drumul de plecare spre Hotel Arena, care, spre placerea noastra , este super fain, curat, modern si cu senzatia aia de camera nemaifolosita de altii. Mai mult, m-am trezit coleg de descarcare bagaje din masina cu Adrian Nastase, pe care cred ca il cunoasteti. Parea a fi intors de la vanatoare

Gata, la somn, sa avem o zi urmatoare cel putin la fel de buna.

Colegii din JCI Targu Mures, organizatie locala noua in reteaua JCI Romania, organizeaza (deja) a doua editie a Targu Mures Business Days, 29-30 Septembrie 2010. Initial ti se pare ca e doar o conferinta dintre cele caracterizate anterior, putand gandi ca “doar nu s-or intampla afacerile care conteaza in Mures, ca Bucurestiu-i capitala”. La o privire mai atenta, iti dai seama totusi ca lucrurile au mari sanse sa stea pe dos, adica foarte bine. Cu o participare bifata la prima editie, stii sigur ca e un eveniment greu. Asadar, o fi JCI Targu Mures bebelus d.p.d.v. al varstei, insa este veteran in calitatea si grandoarea evenimentelor de business pe care le organizeaza.

Va invit sa va inscrieti, chiar si asa, pe ultima suta de metri:

• lista de vorbitori e ca o lista de bucate alese;
• programul e 100% interesant, si respectat;
• numarul de participanti este de ordinul sutelor, multe;
• locul unde se desfasoara este business prin natura lui;
• participantii sunt din toata tara, nu doar din judetul Mures;
• orice fost participant gasesti, indiferent de calibrul sau, vorbeste doar de bine sau foarte bine;
• toate cele de mai sus fiind “q.e.d.”, ii posibil sa faceti parteneriate cu oameni seriosi si muncitori.

Vorba cantecului (adaptata, totusi), Romania credea ca muresenii sunt prezenti s-o viziteze, insa surpriza, au venit s-o invadeze. Cu o conferinta grea.

Hai, hop-tzop cu inscrierea!

Promiteam acum o vreme, odata cu publicarea superbului articol (scuzati modestia!) despre lucrurile inutile pe care le tot (vrem sa le) cumparam, ca voi continua subiectul, a.i. sa putem avea o idee cat mai buna despre ce inseamna o viata echilibrata. Voi incerca asadar, in continuare, sa expun primele idei utile despre bani si cum sa ii privim. Mentionez ca inclusiv eu am invatat aceste idei din carti sau de la alte persoane, deci nu-mi apartine vreuna dintre ele, dar le consider usor de aplicat si realmente folositoare.

Stiti sentimentul ala, cand ai un vis mare (de exemplu, sa ai casa ta proprie, cu piscina, panorama spre ce vrei tu, decapotabila in garaj s.a.)  dar te intrebi cum si cand o sa ti-l poti permite? Daca esti angajat, gasesti tot mai dificil sa rezisti cu banii pe care ii castigi timp de 30 zile? Daca esti somer, simti cum te ia cu sperieti cand il vezi pe curier venind spre blocul tau? Iti vezi visele erodate de multimea de facturi care iti sosesc in cutia postala, luna de luna? Daca da, trebuie sa faci mai multi bani, cred ca esti de acord. Vestea proasta e ca inainte sa faci mai multi bani, trebuie sa iti rezolvi problemele actuale cu banii, sa iti platesti datoriile in primul rand.

Albert Camus, scriitorul francez, scria acum 80 ani ca “exista un fel de snobism spiritual care ii face pe oameni sa creada ca pot fi fericiti fara bani”. Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Angliei, spunea ca “nimeni nu si-ar fi amintit de Bunul Samaritean daca acesta ar fi avut doar intentii. Avea si bani!”. Asadar, fie ca esti de acord sau nu, grijile pe care ni le facem cum sa obtinem, si cum sa cheltuim banii ne consuma o mare parte a zilei; uneori ne tin treji noptile.

Oamenii care au probleme financiare trebuie sa isi plateasca datoriile, sau macar sa aiba un plan in legatura cu plata lor. Dupa care pot trece la o alta etapa, la noi riscuri sau proiecte de afaceri. Hai sa fim sinceri, majoritatea oamenilor sunt varza la administrarea banilor. Pana si Statul e varza, e mai rau decat varza. Problema este de fapt foarte simpla: cheltuie mai mult decat castiga. Rezolvarea problemei insa, nu este simpla deloc. Cand esti la baza muntelui dupa o avalansa, ti se pare imposibil sa iti sapi un culoar de iesire.

Eu recunosc ca habar nu am de statisticile din Romania in legatura cu datoria medie a fiecarui roman, cate carti de credit are, s.a.m.d., insa sunt sigur ca daca as sti, m-ar intrista. Si pe voi v-ar intrista, fiindca discutam de sume totale colosale, pentru care se plateste dobanda faina, cel putin 20% pe an, daca e sa mentionez o cirfra. Iubim sa folosim plasticul cu numele nostru in relief. La centrele comerciale e criza, intr-adevar, de locuri de parcare. Solutia de iesire din aceasta criza nu este universala, si trebuie abordata personal, fiecare cu capraria lui, cetatean cu cetatean.

Primul pas este sa ne uitam la intrebarile de mai jos, si sa raspundem la ele (doar nu credeati ca scapati):

• Cate carduri de credit aveti?
• Ce datorie aveti pe fiecare din ele?
• Ati adunat toate sumele astea?
• Ce dobanzi platiti pentru ele, si ce penalitati datorati?
• Daca veniturile nu mai cresc, cat va va lua sa platiti aceste carduri, presupunand ca nu va mai atingeti de ele?
• Daca veniturile scad, sau mai rau, dispar, cum o sa platiti sumele acestea, sau macar dobanda pe ele?
• Va permiteti cu adevarat distractia de mai sus?

Cel mai nasol mi se pare faptul ca tinerii au devenit o piata tinta pentru banci, iar acestia isi fac usor descoperiri de cont (daca nu chiar credite de consum!) de 3x cat venitul pe care il au la un loc de munca cu zero siguranta de viitor, banii facandu-i praf pe haine la moda, pizza, distractii, cadouri pentru prietene, electronice si lista poate continua. Nu exista baza financiara pentru acest gen de consum, iar unii din acesti tineri vor avea in curand ceea ce americanii numesc bad credit record, adica, pe romaneste, in momentul cand vor dori sa isi cumpere o casa sau o masina, banca le va refuza aplicatia, considerandu-i incapabili de seriozitate in plata datoriilor. Cunosc cazuri reale, in Romania.

Deci, cum facem sa iesim de sub muntele de zapada de care mentionam mai devreme? Sunt patru pasi de baza, dar imi permit sa adaug un al cincilea, ghiciti voi care:

1. Ne platim datoriile pe care le avem acum;
2. Invatam sa impartim (si) cu altii;
3. Punem deoparte oricat de putin, luna de luna;
4. Punem limite stricte pe cheltuieli;
5. Invatam sa traim in aceste limite.

“Ceea ce trebuie sa invatam sa facem, invatam prin practica”, spunea Aristotel. Cel mai bun plan pentru plata datoriilor si punerea de ordine in finantele personale este acela pe care il vom descoperi fiecare, singuri, facand ceva in acest sens, orice!

Sper ca ideile de mai sus sa va fie de ajutor, dar va anunt de pe acum ca urmeaza articole noi legate de cei 5 pasi prezentati. Pe curand!

Background

Ma credeti sau nu, un contabil poate face foarte mult rau unei afaceri. Asa cum poate face si bine. In acelasi mod, un intreprinzator isi poate afecta afacerea foarte mult daca nu stie contabilitate, asa cum o poate tine sanatoasa daca intelege principiile contabile, modul in care cifrele “lucreaza” pentru ea, indicatorii s.a.m.d.

Cazul firmei firmelor mele. Am aceeasi contabila inca de cand am deschis portile, imi ia bani putini, face inregistrarile de rigoare, depune acte la autoritati, nu-mi raporteaza niciodata ce se intampla cu cifrele, si treaba merge inainte. Chestia asta ma streseaza de ceva timp incoace, fiindca am in acte ba profit, ba pierdere, ca sa nu mai zic de taxe, fara sa am control. Ma trezeam cu ele. Acum urmaresc eu personal situatia, pentru siguranta mea, dar probabil ca voi schimba contabila intr-o buna zi, cand o sa ma decid sa dezvolt firma ceva mai agresiv.

Cazul firmelor clientilor mei. Pentru acestia am contractat prima data o firma pe care o consideram buna, ca doar nah, era a unei prietene. Aveau o multime de clienti, angajati (angajate, mai degraba). Credeam ca sunt la fix. Spre deosebire de firmele mele, care raporteaza situatiile la stat la fiecare 3 luni, clientii mei au o activitate mai semnificativa, raportand lunar. De fapt, eu ma ocup de hartzogariile lor si relatia cu contabilitatea, ca nu e mare filozofie, si castig un ban cinstit.

Dupa cateva luni, primele provocari: profit in acte, rezulta impozit de plata. Nu doar ca realmente nu exista profit, dar era “planificat” sa nu existe (adica contabilii stiau), fiindca era perioada initiala cand investitiile erau mari, iar veniturile mai mici. In urma unei analize (si a unor bani cheltuiti cu consultanta externa), am identificat cauza si am rezolvat problema. Totul sta in modul cum inregistrezi actele contabile, iar asta trebuie facut in stricta concordanta cu legea, in primul rand, si cu specificatiile clientului, in al doilea rand. Cu timpul, provocarile au continuat sa apara, uneori in timp util, alteori pe muchie de cutit, unele dintre ele putand ajunge sa coste firma clientilor mei (daca nu erau rezolvate) zeci de mii de euro!! Uite-asa, din pix.

Intr-un final, am decis sa mut contabilitatea la Accace Europe, din mai multe motive:

• contabilii initiali si-au dat seama dupa multe luni de zile ca ne iau prea putini bani pentru servicii, sub costul lor! Iar noua suma ceruta era aproximativ 1:1 cu suma ceruta de Accace.
• incepea anul 2009, facea sens sa incepi cu un nou furnizor.
• oricum ne scoteau din stiti-voi-ce de fiecare data cand aveam o provocare, contabila sau de alta natura, si daca tot ofereau servicii de contabilitate, de ce sa nu le cumparam?
• vorbesc limba clientilor mei.

Accace e o firma de origine slovaca, fondata din cate stiu de un fost consultant al unor companii gen Big4, cu scopul ambitios de a oferi servicii de contabilitate si consultanta de top, pentru companii internationale din Europa Centrala si de Est. Numele vine de la “Accounting ace“. In Romania au o echipa destul de numeroasa de doamne si domnisoare foarte pregatite si versate in domeniile pe care le acopera, reusind astfel sa contribuie cu succes la scopul initial al fondatorului. Nume precum Gabriela Cirjan, Mihaela Virlan sau Petra Ftorkova imi aduc aminte de imaginea consultantului profesionist perfect. Dar mai ales util!

Pe pagina lor de internet, www.accace.eu, puteti sa va familiarizati usor cu privire la serviciile oferite si modul lor de lucru, motiv pentru care nu voi intra in detaliu aici. Dar ma pregatesc sa inchid recomandarea punctand cele mai importante avantaje pe care le vad eu in colaborarea cu Accace Romania:

raspunsuri rapide si eficiente la intrebarile adresate si provocarile ridicate la fileu. Probleme care de cele mai multe ori sunt delicate. Deci au cunostinte legale foarte bune, iar daca nu au, se pare ca stiu sa le obtina imediat, avand in acelasi timp si o abordare “street-smart”, adica nu facem doar teorie.

abordare profesionista a relatiei cu clientul, fiecare persoana are rolul ei (ex. Account Manager, Contabil alocat, Manager de divizie, Specialist pe chestiuni X sau Y, s.a.m.d.), iar ele intre ele comunica foarte bine – chiar daca e nevoie de schimb de expertiza intre filiale. Si cu firma client, comunica la fel.

trag de mine sa le dau toate actele, chitantele, contractele s.a. intr-un mod foarte organizat. Nu le scapa niciodata daca incerc sa le fentez, fie din ignoranta (adica eu cred ca imi cer prea multe, si n-am chef sa dau curs cererii, ), sau neatentie. Sunt al dracu’, cum se spune. Dar asa trebuie sa fie, altfel iti cade lumea in cap cand ti-e mai draga.

ne raporteaza la timp situatia firmei, inainte de declararea acesteia la administratie, ca sa verificam, sa aprobam cifrele in mare.

stiu nu doar contabilitate (pe care o fac intr-un mod mai avansat decat o prelucrare mecanica a actelor), dar au competente reale pe consultanta juridica si financiara atat de necesare.

eu personal am invatat mai multe despre disciplina in organizarea actelor, despre functionarea cifrelor, a legii si a autoritatilor, cu aceasta ocazie.

au pahare mari de apa, pe care ti le ofera cand mergi in vizita de lucru la sediul lor.

Toate astea vin la un pret, sa nu va asteptati ca scapati cu cateva sute de lei pe luna. Contabilitatea are un pret in functie de numarul de operatii care trebuie efectuate, iar consultanta in plus se taxeaza corespunzator. In cazul meu, fiecare luna costa de 2-4 ori mai mult decat fee-ul de contabilitate; ce-i drept, noi cerem consultanta deseori. Dar cand dai un ban la Accace, stai in fata: esti ferit de probleme de tot soiul, economisesti bani pe care i-ai putea pierde in mare stil din simpla neatentie, si dormi bine noaptea. La un anumit nivel al afacerii tale, face sens.

Faptul ca am scris aceasta recomandare nu inseamna ca nu mai am si altele, in domeniu. Insa chiar daca am o impresie foarte buna despre ele, e formata din observare externa, nu prin colaborare directa de-alungul unei perioade rezonabile de timp. Asadar, daca ne cunoastem, va rog sa nu ne suparam fiindca nu am scris despre voi. Iar despre firma descrisa in prima parte, rog pe directorul acesteia sa inteleaga ca diferentele punctate sunt pe bune, si ca “it’s business, not personal.”

Ca sa stabilim o balanta, sa stiti uneori am cate-o nemultumire fata de Accace, dar paleste lejer in fata beneficiilor, a.i. nu are rost sa murdaresc pictura pe care tocmai am realizat-o, dand exemple.

Va doresc succes sa aveti cifre care lucreaza pentru voi. Iar daca aveti firme de contabilitate brici pe care le puteti recomanda, sa o faceti – indiferent ca scrieti intr-un blog, in comentariile de aici, sau daca puneti doar un link catre un articol relevant.

Candva la sfarsitul toamnei 2008 relatam eu despre excursia de sfarsit de saptamana din Cheia, judetul Prahova. Iar unul din punctele principale ale vizitei a fost discutia cu prietenul meu Mihai Croitoru, tanar intreprinzator in domeniul hotelier, iar mai nou producator de apa minerala si plata. Taman subiectul acestei postari.

Este vorba despre apa Keia, despre care aflati toate informatiile relevante urmarind  filmuletul de pe YouTube:

Asa cum vad eu lucrurile, ce e bine sa retineti este ca:

• Keia este o apa mult mai …naturala (bio, nah!) si mai buna decat majoritatea celor vandute pe piata, dar nefiind cunoscuta ca brand si traditie – chestie care se cumpara cu bani multi cheltuiti in la fel de multi ani pe reclama, iti vine greu sa o cumperi. Asta daca o gasesti pe undeva, in primul rand. Mare greseala.
• Izvorul este foarte aproape de fabrica de imbuteliere, iar apa nu vede lumina decat in momentul in care intra in sticla pe care tu o cumperi dupa cateva zile, sau saptamani.
• Fabrica este mai ceva ca o farmacie, organizata, curata, gandita bine. O gasesti pe partea dreapta cum mergi spre Brasov, la cativa km dupa curba care te duce la Muntele Rosu, si a fost inaugurata in anul 2008, dupa lupte seculare in care au fost obtinute autorizarile de rigoare.
• Dintr-un loc renumit pentru puritatea naturii, n-are cum sa izvorasca decat ceva bun, iar datele tehnice o confirma ca fiind intre cele mai bune ape imbuteliate din lume.
• Nu se numeste “Cheia” din motive de marca inregistrata.

O ultima clarificare: scriu aceste lucruri pentru ca mi-a placut foarte mult discutia cu Mihai, fabrica in sine si imprejurimile ei, atitudinea lui fata de business-ul asta, si mai ales apa – in ciuda faptului ca am un sistem performant de tratare a apei potabile instalat in casa mea. E atat de buna, ca as putea functiona doar cu apa Keia, fara mancare. Fostele mele favorite, Dorna si Bucovina, palesc lejer prin comparatie cu Keia. Sunt foarte pretentios cu apa pe care o consum, dat fiind ca nu pot trai fara apa langa mine, tot timpul. Apropo, imi place chiar si apa minerala Keia, desi nu sunt fan al apei minerale. 

Recomand fara ezitare apa Keia.

Prietenii de la Startups.ro au si ei un articol util despre startupul Keia, daca vreti sa va faceti o parere mai completa.

Galeria de poze facute la fabrica de imbuteliere va fi disponibila in curand, dupa ce o urc pe Flickr. Imi cer scuze.

Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu.

1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

• ai o strategie
• ai rezultate clar definite
• planuiesti si/sa participi

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

Efectiv nu mai suport sa aud de la diversi furnizori de servicii fraze de genul:

• “Pai masina asta e cam veche, nu ma mai bag la ele, ca m-am saturat.”
• “Mergeti sa va reparati scuterul la cei de la Vespa, daca tot nu va plac astea chinezesti care le vindem noi aici.”
• “E mult de munca, dom’le, chemati pe altcineva.”
• “Nu va convine [ceva nasol rau]? Mergeti in alt loc.”
• “Inchidem peste 5 minute, nu mai servim.” 
• “Va sunam noi inapoi.” [si nu o fac niciodata]
• “Daca ati platit cu cardul, va trebui sa mai asteptati cateva zile ca sa va trimitem produsul”.

Imi doresc foarte mult ca aceste vremuri sa ii elimine din afaceri pe toti astia la care fac referire acum. Nu merita decat sa moara de foame, leprele.