Am descoperit aceasta campanie pe Facebook, prin Juan Cajiao, fost presedinte AIESEC International (unde o succede pe romanca Gabriela Albescu!), chiar fost trainee AIESEC in Romania. Spunea el: “Ar trebui sa fie si un AIESECer acolo”.

Moment in care m-a lovit o chestie: in primul rand, se pare ca AIESEC nu este (inca) o voce puternica in UN, chiar daca este o organizatie foarte puternica in lume. Dar am realizat o diferenta majora intre AIESEC si JCI (Junior Chamber International). Cate organizatii din lumea asta ofera oportunitatea tinerilor sa mearga la Summit-ul UN, sa se intalneasca cu toti liderii lumii, sa vorbeasca cu ei – pe agenda – in fiecare an? Si oare de ce tocmai JCI??

Mda. Primul pas prin care poti intelege ce e cu JCI ar fi sa participi Conferinta Nationala JCI Romania.

Intre patru ochi va spun ca Mihail este, general vorbind, un tip foarte periculos pentru mine. Ziceam recent ca era sa fac infarct crezand ca a scris pe blog un articol pe un subiect pe care il planific scriu EU. Iar acum a scris o carte folosind o idee pe care o am si eu (nu o aveam, inca o am – este similara, dar mai degraba complementara).

Leapsa presupune sa raspundem la trei intrebari:

Daca ar fi sa fac un muzeu al propriilor mele accesorii sociale*, ce exponate as vedea pe raftul meu?

[*Accesorii sociale = Lucruri, relatii, oamenii, atitudini care nu ma definesc si de care  m-am inconjurat pentru ca „asa trebuie”. Sau, intr-un cuvant, „etc-uri”.]

Musai sa incep cu tehnologia. Fie ca imi place sa admit sau nu, sunt destul de pasionat de tehnologie, iar chestia asta se vede la mine. Ma mira ca nu lucrez in domeniu, ca sa fiu sincer; probabil as fi fost milionar deja. Imi trec prin cap imagini clare cu prieteni care au fost magnetizati de mine in domeniul asta, cu situatii in care aveam vreun gadget ultimul racnet, sau cu situatii in care foloseam un gadget in feluri in care majoritatea nu banuiesc ca se poate folosi. Zici ca-s geek, dar de vreo 3 ani incoace, precizez solemn ca dau mult mai putina importanta tehnologiei, emailurilor si online-ului. Chiar daca voi nu vedeti asta. Singura chestie de care scap mai greu este iPhone-ul, pe care l-am cumparat doar fiindca l-am prins ultra-ieftin, iar acum este mana mea dreapta, si nu intrevad inlocuitor deocamdata.

Reflectand eu mai bine la paragraful anterior si la cel pe care tocmai il scriu, imi dau seama ca doar iPhone-ul si Mercedesul sunt singurele chestii care ar putea fi interpretate intr-o oarecare masura ca fiind accesorii sociale in cazul meu. Dar in general v-ati insela, fiindca nu fac nimic fiindca “asa trebuie”, sau ca e la moda. Fac/folosesc doar ce imi place cu adevarat. Pun pasiune, sincer. Mi se rupe de parerea celorlalti in aceste treburi, si mi-a placut intotdeauna sa ma simt altfel, sa ma simt eu bine cu mine.

De ce le mai tin inca in viata mea?

Mergand pe acceptarea faptului ca am doua accesorii sociale in viata mea, atunci raspund ca le tin pentru ca imi sunt utile. Insa cei care ma cunosc bine, stiu ca sunt mai mult decat capabil sa ma lepad de ele cu zilele sau saptamanile – fara frica de a ramane dezinformat sau neplimbat. Nu ele ma controleaza pe mine, ci eu pe ele.

Care ar fi acele experiente, oameni, relatii, obiecte pe care le-as lua intr-o carte despre mine?

• Experiente: calatoriile, conferintele AIESEC si JCI, momentele speciale din viata.
• Oameni: cativa din familie (:P), Melania, Siegfried, Horica, familia Pacurar, familia Grigorie, si ceva trepadusi pasionati din aceleasi AIESEC, respectiv JCI. O parte din ei se afla in partea dreapta a ecranului, cu link.
• Relatii: cele de prietenie adevarata, cam putine la numar.
• Obiecte: o sticla cu apa (nu de-aia de Satu Mare). Keia, de exemplu.

Afla cine esti. Cumpara cartea lui Mihail.

Dau mai departe lui: Radu Ionescu, Mihai Dragan, Bobby Voicu, Daniel Tiganila, Emi Gal, Marius Vetrici, Stefan Teisanu si Zeno Popovici.

• Am inceput luna cu o excursie de cate-o zi sau doua in Veliko Tarnovo, respectiv Nisipurile de Aur. Colegii de calatorie au fost @bogdanpaun (angajatul meu) si @omfericit (il cunoasteti deja, unii din voi). Alternativa era un weekend intre domnisoare in Delta, pe care l-am ratat din cauza ca nu l-am trecut in agenda telefonului.
• Am continuat calatoriile cu un drum pe Transfagarasan, cu opriri principale la Balea Cascada si Balea Lac la respectabilul domn Marius Olariu - eu invitat fiind de “tatal meu bogat”. Ocazia? Serbarile Zapezii. Da, am gasit si zapada in iunieeee. Ne-am distrat copios.
• De-abia mai sunt vreo 40 ore pana cand plec pe litoralul romanesc, pentru Congresul Olimpic al Alumnilor AIESEC. Sa tot fim vreo 40 de agenti ai schimbarii acolo, presimt distractie crancena.
• Nu bine se termina petrecerile AIESEC, ca la sfarsitul saptamanii ma intorc in partea sudica a Transfagarasanului, pentru o alta mare petrecere a unei colege din JCI Bucuresti, care are o pensiune in zona.
• Iesind din iunie, iarasi ma duc spre nord, in Cluj, la nunta verisoarei Anca B.

De o astfel de …transhumanta de la munte spre litoral si vice-versa, daramite cu petreceri peste petreceri, n-am mai avut parte vreodata. Io zic ca o sa fie cu happy end.

M-au luat toate racorile mai devreme, cand citeam pentru prima data paragrafele pe care vi le redau mai jos. Subiectul acestora este Razvan Zainescu, un amic de-al meu din reteaua de alumni AIESEC, un om care a avut rezultate foarte bune in domeniul voluntariatului, dar si la Reuters, unde a lucrat multa vreme. Povestea e prea profunda, ca sa fac eu sumarul in antet. Merita sa o cititi, chiar si numai daca va face sa reflectati asupra vietii intr-un mod care va genera cateva schimbari de prioritati. Sunt tentat sa scriu ceva mult mai complex si grav ca tonalitate, dar hai sa raman la subiectul propriu-zis al postarii.

Va rog sa ii ajutam, eu personal asa voi face saptamana viitoare. Dati mai departe pe bloguri si in retelele organizatiilor non-profit.

Ei sint prietenii mei, Razvan si Raluca Zainescu.

Relatia lor a inceput acum 5 ani; anul trecut si-au luat un apartament, anul
acesta s-au casatorit. Parea ca nimic nu le sta in cale pentru a incepe o
viata frumoasa impreuna, pentru a-si cladi o familie fericita bazata pe
enorma dragoste ce ii leaga.

Insa pe data de 28.12.2008 un groaznic eveniment le-a spulberat toata
fericirea: in timp ce dormea, Razvan ( 31 ani ) a fost cuprins de convulsii
si si-a pierdut cunostinta. Raluca a chemat SMURD care a venit in 15 min si
exact cand au ajuns, lui Razvan i s-a oprit respiratia. Au fost nevoie de 40
minute de resuscitare, cu 6 injectii de adrenalina in inima, timp in care
creierul s-a aflat in hipoxie ( slaba oxigenare ). Razvan a intrat in coma
profunda – coma 3 pe scala Glasgow ( scala Glasgow noteaza de la 3 la 15, in
care sub 3 nu exista decat moarte clinica iar 15 inseamna starea unui om
normal ).

Razvan a fost transportat la Spitalul de urgenta – terapie intensiva Cluj.
In urma analizelor RMN ( atasate ) Razvan a fost diagnosticat cu
Encefalopatie Hipoxo-ischemica, avand leziuni pe creier ( ca urmare a
hipoxiei ) la nucleii bazalici si in cortexul parietal. Sansele pe care
le-au dat toti doctorii au fost minime in ceea ce priveste recuperarea lui
si au spus ca pana nu iese din starea de coma nu se poate face o estimare
realista a afectelor hipoxiei asupra creierului si asupra recuperarii
ulterioare.

In data de 16.01.09 Razvan a fost transportat in stare de coma cu elicopter
SMURD la Bucuresti, la Spitalul Municipal, sectia de terapie intensiva. Aici
s-au primit aceleasi pesimiste sanse.

In data de 19.01 Razvan s-a trezit din coma, in sensul ca a deschis ochii si
in urma testelor ce i s-au facut e fost reevaluat pe scala 8 Glasgow. A fost
o imensa bucurie pentru toti mai ales ca stiam toti ca cu cat va sta mai
mult in coma cu atat inseamna ca e afectat mai mult creierul ( ne-a fost
teama sa nu stea cateva luni in coma pentru ca doctorii au spus ca coma
poate dura de la cateva saptamani la cateva luni ). Incepand cu week endul
31.01 si pana in 2.02 cand s-a confirmat totul si de catre doctori, Razvan a
inceput sa dea alte semne: a miscat capul, urmareste cu privirea si
focuseaza, a miscat putin o mana si un picior. Aceasta zi a fost ziua in
care pentru prima data doctorii ( care au facut consiliu pe 2.02 ) au fost
optimisti si au dat sanse foarte optimiste de recuperare.

Tot in data de 2.02 cazul nostru a fost acceptat de clinica LMU ( Klinikum
der Universitat Munchen ) unde Razvan va sta in terapie intensiva
neurologica si apoi la recuperare. Este o sansa extraordinara data lui
Razvan date fiind conditiile si posibilitatile de acolo si pe care nu le
regasim in tara noastra.

 

In timpul comei si pana in prezent, Razvan a dezvoltat si o serie de
complicatii: edem cerebral de la resuscitare, o infectie urinara, o infectie
la ureche, tromboflebita la mana si cea mai grava: o infectie pulmonara care
nu cedeaza de 2 saptamani. Cu toate aceste complicatii ( dar cu speranta in
suflet ca aparatura, cunostintele profesionale si dotarile din strainatate,
cumulate cu faptul ca Razvan incepe sa dea semne fizice ) Razvan va fi
transportat pe data de 4.02.09 in Munchen la clinica LMU la terapie
intensiva.

 

Estimarea costurilor necesare in Munchen este de aprox. 100.000 eur (
spitalizare la terapie intensiva + internare ulterioara in sectia de
recuperare intensiva ).

 

Pe aceasta cale apelez la voi sa ne ajutati cu orice suma si sa intrebati in
jurul vostru pe oricine ar fi dispus sa se implice in aceasta cauza
umanitara.

Daca veti primi acest mail de la mai multi expeditori, inseamna ca sint cu
atat mai multi prieteni ai lui Razvan si ai Ralucai care s-au implicat in
acest caz, care au donat bani si care va roaga si pe voi sa donati.

Ajutati-i! Sint tineri, se iubesc, au viata inainte si mai ales daca
Dumnezeu i-a dat sansa lui Razvan sa ne dea semne ca se poate face bine,
haideti sa-l ajutam ! Vrem sa-i vedem zambind ca si in poza cat mai
repede!!!

 

Avem deschis un cont de card in RON:

IBAN: RO49BRDE445SV31646394450;

Banca: BRD

Titular cont: Raluca Cristurean  ( e numele de fata al Ralucai Zainescu ).

Multumim! Dumnezeu sa ne ajute!

Later edit: O sa introduc in post doua poze la subiect. Sper ca incepe sa se adune ceva in conturi.

Later edit 2: O cunostinta comuna a fost in vizita la Razvan:

Zai dormea in carucior cand am ajuns, drept care am vorbit un pic cu Raluca. Nici acum nu se stie ce anume a cauzat coma (i-a fost verificata inima si nu are nici o malformatie). Respira singur, inghite, reactioneaza la voce si atingere, insa nu se stie daca vede. I-au stimulat ochii insa nu au observat nici o activitate neuronala – pe de alta parte daca se uita la soare, ii inchide, asa ca se spera sa fie doar vorba de o sinapsa lipsa care trebuie refacuta.

Cand s-a trezit, i-am tinut mana pe mana lui am inceput sa vorbesc cu el si sa ii povestesc de toti din aiesec (despre care mai stiam si eu cateva ceva). A reactionat prin miscarea nervoasa a capului si prin datul marunt din buze ca si cum ar vrea sa vorbeasca. Raluca, sotia lui, mi-a spus ca rostise cu o zi inainte “a” si “o” asa de bine incat avea senzatia ca incepe sa vorbeasca. Cateodata se uita la mine, insa nu stiu daca ma vedea sau se uita prin mine. La un moment dat a ridicat ochii spre cer si spre un copac si se uita intens la el.

Apoi, Raluca il tot imbia sa imi spuna ceva, sa transmita ceva celor de acasa. Am glumit zicand “accept si o injuratura”. Asta a declansat o miscare nervoasa a capului si a mainilor (nu stiu daca e de bine sau e de rau – insa a existat o reactie).

M-a durut enorm sa il vad in aceasta stare. Rational, stiu ca ii este mult mai bine decat a fost, insa realizez ca mai are un drum lung ca sa fie asa cum il stim cu totii.

In aceeasi clinica sunt doar doi pacienti de 30 de ani, restul fiind in varsta. Celalalt, un polonez, facuse in dimineata respectiva primii pasi dupa 1 an jumatate de stat in clinica!

Va scriu ca sa nu-l uitati! Am fost solidari cu el cand am auzit vestea, insa mai are nevoie de noi! Atat el cat si familia lui care duce tot greul. Sunt la Munchen, intre straini, fara sa stie germana, fara sa ii viziteze multi oameni. Daca la inceput s-a perceput in @ doar partea financiara, cred ca acum e nevoie de ceva in plus.

Later edit 3: ma duc sa il vizitez pe Razvan la Munchen, la inceputul lunii iunie – chiar daca nu ma cunoaste bine. Il cunosc si il respect eu.

Din cate am aflat de la un coleg din AIESEC, spiritul Mumbai-ului este foarte puternic si sunt convins ca o sa treaca si peste acest moment cu bine (chiar daca e mult mai grav decat atentatele”obisnuite”). La atentatele din 2006 tot in Bombay, populatia a reactionat foarte bine, ajutandu-se reciproc si fiind foarte pozitivi in zilele ce au urmat.

(sursa: Reuters)

Dar tot raman victimele. Precum si multe intrebari despre securitatea tarii si modul de rezolvare pe termen lung.

Scrisoarea de mai jos a circulat intens pe email in 2006, imediat dupa atacuri. Cam la o astfel de reactie se referea colegul care a lucrat o vreme in Bombay, cand imi spunea ca e un oras foarte puternic. Avem ce invata, zic eu.

“Dear Terrorist,

Even if you are not reading this we don’t care. Time and again you tried to disturb us and disrupt our life – killing innocent civilians by planting bombs in trains, buses and cars. You have tried hard to bring death and destruction, cause panic and fear and create communal disharmony but every time you were disgustingly unsuccessful. Do you know how we pass our life in Mumbai? How much it takes for us to earn that single rupee? If you wanted to give us a shock then we are sorry to say that you failed miserably in your ulterior motives. Better look elsewhere, not here.

We are not Hindus and Muslims or Gujaratis and Marathis or Punjabis and Bengaliies. Nor do we distinguish ourselves as owners or workers, govt. employees or private employees. WE ARE MUMBAIKERS (Bombay-ites, if you like). We will not allow you to disrupt our life like this. On the last few occasions when you struck (including the 7 deadly blasts in a single day killing over 250 people and injuring 500+ in 1993), we went to work next day in full strength. This time we cleared everything within a few hours and were back to normal – the vendors placing their next order, businessmen finalizing the next deals and the office workers rushing to catch the next train. (Yes, the same train you targeted!)

With Love,
From the people of Mumbai (Bombay)”

Intre paragrafele mele preferate:

“Look around you at great leaders who you know or respect. What do they spend their time doing? They are infused with drive, passion, vision, commitment, and energy. They walk through the world dissatisfied with the status quo. They talk to anyone who will listen about the change they want to see the world. And they build a team and an organization that is empowered to make that change.

This is not about competition for resources, this is about increasing the size of the pie. We’ve seen an unprecedented growth in global wealth in the last two decades: there are currently 95,000 ultra-high net worth individuals in the world – people with $30 million or more of investable assets.4 On top of that, there are more than $60 trillion worth of investment assets in the market today, with an increasing amount of this money thinking more long-term about the big problems facing the world: energy and water scarcity, greenhouse gases, global commodity shortages, healthcare and education delivery, poverty alleviation…you name it.

The allocation of these resources matters.

Convincing the most powerful, resource-rich people you know that allocating some of their capital to the issues you’re addressing matters.

I’ve met too many nonprofit CEOs who say “I hate fundraising. I don’t fundraise.” If you’re being hired as a nonprofit CEO and the Board tells you that you won’t be fundraising, they’re either misguided or lying.

Tell them they’re wrong. Tell them that your job as a CEO is to be an evangelist for your idea and to convince others about the change you want to see in the world. Tell them that if this idea is worth supporting then they should jump in with both feet and support it with their time and money and by telling their friends it is worth supporting.

Spending your time talking to powerful, influential people about the change you hope to see in the world is a pretty far cry from having fundraising as a “necessary evil.”

I’d rather be an evangelist, a storyteller, an educator, a translator, a table-pounder, a guy on his soap box, a woman with a megaphone, a candidate for change. I want to talk to as many people as I can about my ideas – whether in person or in newsletters or on Facebook or Twitter or in the Economist or at the TED conference or at Davos – and capture their imagination about the change I hope to see in the world. “

De-asta imi plac mie, si ma implic in organizatii precum AIESEC, Junior Chamber International, MaiMultVerde, Salvati Copii si altele.