2008 povestit (partea profesionala)

Revelionul de rigoare l-am petrecut in Bucuresti, in compania a doua domnite twitteritze. Ghiciti cine? Pe atunci Twitter tocmai prindea avant in Romania, dar nu indeajuns; astazi e la nivelul pe care il doream eu atunci. Ma rog, inceputul de an m-a prins pe pozitia de angajat; declaratia asta o sa surprinda cativa dintre voi, cel putin. Am acceptat-o pentru ca se prevedea a fi o chestie tip antreprenorial, dar n-a durat prea mult pana cand am simtit ca nu are a face cu asta. Asadar, prin februarie am zis stop. Am ramas totusi consultant pentru aceeasi firma – chiar si in ziua de azi.

Tot in februarie m-am reapucat de business-ul meu de imobiliare, sub umbrela Sigheti.eu – brand sugerat de catre bunul meu prieten, Mihai Dragan. Din start am angajat un om, primul meu angajat (yay!), care a castigat bani deja in prima saptamana, si care lucreaza in continuare la mine; de notat ca eu am facut primii bani ca agent imobiliar nou pe piata dupa 5 luni, in conditiile in care criza nu era tocmai la poarta! Acum bomba: tot business-ul meu (imobiliar) s-a bazat si a crescut exclusiv prin Twitter – cel putin in primele 4-5 luni, pana cand au reinceput sa functioneze recomandarile si relatiile proprii. De notat ca nu am reusit performanta demna de case-study prin contul @imobiliare de pe Twitter, ci prin propriul @sigheti. O vreme indelungata am fost imobiliarul #1 de pe Twitter, cel mai recomandat. Din pacate, am esuat in a “face succes” 100%, dar sunt impacat ca n-a fost doar din cauza mea. Am mai spus-o, daca un client nu are incredere 100% in mine, e tare greu sa facem afaceri impreuna. Iar eu simt cand cineva doar lasa impresia ca imi da incredere.

Un mare proiect pe care l-am dus la bun sfarsit in 2008 a fost mutarea sediului celui mai mare client al meu in alta cladire de birouri. L-am facut atat pentru mine, cat si pentru ei – pentru ca vroiam sa stiu din perspectiva clientului, ce inseamna o mutare de birouri. Doar asta era nisa mea pe imobiliare, nu? Asadar, am:

• umblat dupa sedii, 
• colindat printre molozuri, 
• plimbat galerii de poze pe Internet, 
• organizat vizitele intregului actionariat, 
• negociat contractul de inchiriere (fara avocati), 
• organizat relatia chirias-proprietar,
• coordonat livrarea in timp util a spatiului,
• coordonat amenajarea spatiului de birouri cu TOT ce inseamna (propus compartimentari, gasit furnizori, ales solutia optima, negocieri, livrare s.a.m.d.),
• organizat mutarea,
• achizitionat toate echipamentele de birou necesare, avand in vederea triplarea spatiului disponibil,
• administrat compania (dupa aceea, pana astazi).

Deocamdata aceasta fapta buna m-a ajutat sa fiu un agent imobiliar sau un intreprinzator in domeniul imobiliar mai bun decat eram, dar in acelasi timp mi-a distrus afacerea pe imobiliare – in sensul ca am pierdut momentum-ul in care puteam face niste valuri mai semnificative, iar acum afacerea sa fie stabila. Clientul meu stia ca asa se va intampla, dracusorul de el. De ce? Pentru ca aveam atentia in alta parte, nu in afacerea mea. Si uite asa am intrat si in criza pe care am prevestit-o cu mai bine de-un an inainte. Ocupandu-ma prea putin de vanzari de apartamente (vechi), criza nu mi-a afectat afacerea in mod deosebit, dar ma afecteaza modul in care s-au schimbat oamenii intre timp. Am un gust amar apropo de asta, ceea ce m-a determinat sa redeschid ochii la alte oportunitati si pasiuni personale. Decizia in curand.

Concluzii

In 2008 am continuat sa cresc, sa ma dezvolt ca persoana – cum mi se intampla, de fapt, in fiecare an. Sunt foarte fericit ca pot afirma asta. Per total, cred ca e anul in care m-am maturizat cel mai mult, in care am inceput (in sfarsit!) sa vad lucrurile altfel, asa cum sunt ele, nu asa cum sper eu in calitatea mea de “satmarean de frunte” (cum ma caracterizeaza actorul Florin Piersic). Intre aspectele care m-au miscat in mod deosebit se numara urmatoarele:

Increderea. Eu aruncam cu incredere catre fiecare persoana pe care o cunosteam. Faza asta e pe cale de disparitie, sincer. In ziua de azi (si multi o sa ma contrazica, pe motiv ca “dintotdeauna”) singura persoana in care poti avea incredere e propria persoana. Prietenii buni ii poti numara pe degetele de la o mana, in cele mai multe cazuri. Ma pisca degetele sa va scriu toate povestioarele care m-au dus la concluzia asta, dar o sa rezist tentatiei. Prefer mai degraba sa creez postari specifice tzepelor pe care mi le-am tras.

Romania. Cine ma cunoaste stie cat de mult imi iubesc tara, si ce lobby puternic i-am facut peste hotare sau in mediile in care exista aceasta oportunitate. Dar in 2008 am inceput pentru prima data sa detest Bucurestiul. Am observat apoi ca si celelalte orase ii seamana izbitor; ce difera e proportia de oameni buni. Mi s-a acrit de rautatea oamenilor, de lipsa valorilor, de lipsa de respect, de lipsa de autoritate, de lipsa curateniei, de trafic, de aglomeratia din magazine, de poluare, de fum de tigara, de camioanele firmelor de constructii s.a. Cel mai nasol a fost cand oamenii cu care discut eu despre viata, oameni cu capul pe umeri, mi-au confirmat ca nu-s beat cand zic astea. 2008 a fost anul in care m-am gandit pentru prima data sa plec de aici, sa imi vad de treaba in conditii civilizate in alta tara, si sa revin cand lista lipsurilor se… amelioreaza. Ma rog, am ramas cu gandul deocamdata. Nu mor caii cand vor cainii, mai luptam.

Viata. Vad multi oameni tristi in Romania. Viata asta inseamna practic cativa zeci de ani, si merita traita facand ceea ce ne place. Pe bune. Nimeni nu merita munca sau atentia noastra, cu o exceptie: noi insine. Cu riscul de a promova clisee, trebuia sa scriu asta, ca s-o vad si eu mai des, fiindca am calcat pe langa uneori. Am invatat ca intotdeauna, ca sa ajungi la idealul asta de a face doar ce iti place, trebuie sa faci temporar si lucruri care nu iti plac.

Ohoo, era sa uit ceva de bine: mi-am luat vacanta mai mult de o luna in vara 2008, pe care am petrecut-o prin Romania, Cehia, si Germania. Lucru pe care il recomand tuturor, in special prietenilor care muncesc pe branci tot anul.

Aveti de comentat? De-abia astept sa aud parerile voastre.

Care este cel mai vulnerabil punct al iPhone? Exact, ecranul. Cum ar fi sa aiba ecranul zgariat? Dar spart? Ia uitati-va in poza de mai jos, ca sa va faceti o idee. Astept alte poze de la cititorii articolului, ca sa fac o galerie foto. Uitati-va la adresa blogului, si va prindeti repede care ar fi adresa mea de mail.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am dat cu aparate Nokia de pamant de nenumarate ori. Cu intentie sau fara. Am si acum telefoane abuzate din acest punct de vedere dar ecranul este intreg, iar functionalitatea completa. iPhone are un ecran foarte destept prin comparatie cu cele vechi, dar tocmai asta il face mult mai sensibil. Deasupra lui este o sticla (pe bune), cea pe care ne lasam amprentele.  Din pacate, sticla are o proprietate de care nu putem fugi: este casabila. Cand se intampla sa il scapi pe jos, poate ramai doar cu sticla crapata, poate se duce naibii chiar ecranul. Sticla o poti cumpara cu 100 RON, zic unii, dar eu am gasit-o cu kit de instalare la 70 USD pe un site american.

Cand mi s-a intamplat mie (vezi imaginea de mai sus), erau unii care inlocuiau  tot ecranul cu ~700 RON, dar mai nou pretul s-a cam injumatatit. Gasiti un service pe Nicolae Caramfil, v.a.v. de sediul McCann la un parter de bloc, service telefoane. Telefoanele sunt 0721.952.590, respectiv 0763.697.224. Pe mine m-au taxat cu 300 RON, iar urmatoarele sunt impresiile mele:

• produs de calitate buna, in sensul ca telefonul merge perfect cu ce s-a inlocuit.
• sticla inlocuita se zgarie relativ usor, dar asta nu afecteaza cum vad ecranul.
• inca de la reparatie se vedea putin praf in spatele sticlei, dar nici asta nu afecteaza cum vad ecranul, daca e pornit.
• praful devine tot mai vizibil in spatele sticlei, la cateva luni dupa reparatie, dar te obisnuiesti fara sa observi, mai ales ca nu se vede cand folosesti telefonul.
• lipitura in partea de sus a sticlei putea sa o tina apasata mai mult, ca sa adere bine; dar am tinut-o eu iar acum e ok.

Sa previi este mai bine decat sa repari, asadar exista mai multe metode de a te proteja impotriva unor astfel de consecinte:

• nu il pui in buzunarul de la camasa, sau in alt buzunar al hainei de pe tine care e descheiat;
  

Va promit ca vine ziua in care va aplecati, cine stie pentru ce, si va cadea. Daca e cu ecranul spre podea, hasta la vista.

• il tii intr-o husa cauciuciucata
  

Am vazut mai multe modele, in principiu il apara de zgarieturi, de socuri lejere. Si cam atat. Cand il scoti din buzunar, husa se deformeaza, deci in timp o distrugi si esti inclinat sa revii la forma lui “goala”. Totusi, husa de Belkin pe care o vinde si Orange e foarte buna si durabila.

• il tii intr-o husa de piele obisnuita

Se vand peste tot, de calitate buna si proasta, o gramada de modele. Eu cred ca protejeaza mai bine decat cele de mai sus, iar pentru unii e de ajuns. Am folosit o husa Krusell o vreme, luata din sectorul 4 din Bucuresti, Str. Alunisului nr. 120 (colt cu Bacia), la firma Inno 3D. Veti gasi un domn de incredere, care va aplica el insusi o folie de protectie marca 3M, cu mare arta. Costa 10 RON mai mult decat chinezariile, si anume 35 RON; ba chiar primiti una de rezerva. Veti gasi si huse de piele de foarte buna calitate, marca Krusell (Suedia). Solida, exceptional realizata, cu clip de prindere pantaloni, cu sistem de prindere cu tot cu husa in masina s.a.m.d. Platesti 95 RON la frumoasa fiica a domnului respectiv, si gata. Solutie inspirata de Stefan Poschina. Dar are un MARE DEZAVANTAJ, care face inutila calitatea executiei sale, si anume faptul ca partea care acopera ecranul se desprinde foarte usor de restul husei (spatele) in timpul mersului pe jos. Eu am pierdut-o efectiv dupa doar 5 zile!!! E un mecanism tip slide parca facut in dezavantajul tau – “fata” aluneca in jos, in loc ca blocajul ei sa fie pus invers. Caderea este si ea ajutata de prinderea foarte slaba asigurata de magnetul care tine “fata” lipita de ecran. Sa fiu eu Stan patitul?

• ii aplici o folie de protectie pentru ecran.

Cu asta rezolvi protectia la zgarieturi, s-ar zice. E adevarat, in cazul produselor de calitate. Cele pe care le gasiti pe toate gardurile magazinelor GSM sunt chinezarii evidente, care trebuie sa ti le aplici singur. Sunt proaste, nu au lipici de calitate, nu se lipesc bine, veti lasa amprente, va lua praf pe la colturi, si in cateva zile o dezlipiti si o aruncati.

Concluzie: eu recomand folie de protectie 3M, si husa Belkin. De asemenea, sunt multumit de service-ul care mi-a schimbat sticla. Mergeti la Inno 3D chiar daca nu aveti iPhone, fiindca livreaza si pe o suita intreaga de alte modele de gadget-uri. Dati un telefon inainte: 0728.428.428.

Young Chuck moved to Texas and bought a donkey from a farmer for  $100.00. The farmer agreed to deliver the donkey the next day. 

The next day he drove up and said, ‘Sorry son, but I have some bad news, the donkey died.’

Chuck replied, ‘Well, then just give me my money back.’ 

The farmer said, ‘Can’t do that. I went and spent it already.’ 

Chuck said, ‘OK, then, just bring me the dead donkey.’ 

The farmer asked, ‘What ya gonna do with him? 

Chuck said, ‘I’m going to raffle him off.’ 

The farmer said ‘You can’t raffle off a dead donkey!’ 

Chuck said, ‘Sure I can Watch me. I just won’t tell anybody he’s dead.’

A month later, the farmer met up with Chuck and asked, ‘What happened with that dead donkey?’ 

Chuck said, ‘I raffled him off. I sold 500 tickets at two dollars apiece and made a profit of $898.00.’ 

The farmer said, ‘Didn’t anyone complain?’ 

 

Chuck said, ‘Just the guy who won. So I gave him back his two dollars.’

Not bad, huh? Ok, to make you smile once more:

Chuck now works for Goldman Sachs.

M-am dus sa ma relaxez, sa respir ceva curat, sa vad culorile toamnei si sa dorm. Misiunea a fost indeplinita, doar ca in alt mod decat ma asteptam. Mi-a facut cu ochiul un ATV de langa hotel, pe care l-am inchiriat atat sambata inainte de inserare, cat si duminica la pranz, cand am vazut ce vreme buna era. Am facut trei-patru trasee cu jucaria, lucru care mi-a “terminat” mainile (de oboseala, evident), dar a meritat din plin: ce peisaje (poze aici), ce poteci, ce culori, ce animalute de ppoadure, ce aer, ah! Ma voi intoarce! Dar sa va spun o treaba: mersul cu ATV-ul se cheama sport extrem, si trebuie tratat destul de cumpatat, fiindca ocaziile sa patesti ceva abunda. Eu personal am scapat nevatamat, insa la un moment dat am luat o groapa plina de apa si noroi, la care nu ma asteptam, si care a rezultat intr-o temporara pierdere a vizibilitatii. Mai mult, aceasta cuplandu-se cu viteza excesiva din acel moment (recunosc!) era sa ma duca intr-o mini-prapastie, adica un hau/sant de vreo 4-5 metri adancime. Vehiculul s-a oprit la insistentele mele repetate (frane de toate felurile) chiar la limita decolarii, cam cu 5 cm inainte de bau-bau. Nu va speriati aiurea, ca desi am facut tot felul de nebunii, erau controlate. Dar nu e pentru cei cu inima slaba, adica pentru majoritate.

Seara m-am vazut cateva zeci de minute pentru actualizarile de rigoare cu Mihai Croitoru, antreprenorul nostru tanar din Cheia. Am aflat cate ceva despre mersul turismului, dar si despre o noua investitie derulata chiar de el, o fabrica de apa aflata la cativa kilometri de statiune, numita KEIA. Pe care am vizitat-o a doua zi, si care va face subiectul urmatoarei unei postari.

• tineri
• antreprenori
• antreprenor-wannabes.

Eu o sa remarc doar o chestie din el. Motto-ul meu personal, pe care l-am transferat (si) afacerii mele, este “I don’t give up, I give my best“, pe care l-am adoptat din filozofia lui Michael Jordan, in urma vizionarii unui filmuletz IMAX despre acesta.  Calacanis explica treaba asta cu cuvintele de mai jos, familiare de altfel, dar atat de original scrise:

If you fail, then by definition you have tried. But if you give up, you didn’t.

Hai cu spor spre viitor!

Recapituland, scriu despre:

• antreprenori, tineri sau mai putin tineri
• afaceri care imi plac pentru un motiv sau altul
• aspecte de business din viata mea profesionala
• marketing
• servicii si produse
• voluntariat