Verificand despre ce este vorba, am constatat ca JCI a semnat un parteneriat cu ungurii care au inventat Raliul Budapesta-Bamako, prin care JCI are dreptul sa adauge la numarul total de participanti inca 10 echipaje proprii. Echipajele vin cu o masina, orice masina cu garda la sol inalta (s-a mers chiar si cu Dacia 1300!), trebuind sa strabata cei 8500 km ai Raliului, iar in acest timp sa se petreaca urmatoarele, lista nefiind completa:

• aventuri la volan intr-un traseu trans-saharian, cat se poate de real (si nisipos)
• lectii de viata maxime, experiente culturale unice
• intalnirea multor, foarte multor oameni noi, avand foarte multe nationalitati
• incercarea diverselor mancaruri sau bauturi specifice zonelor tranzitate
• vizitarea satelor din Africa, daruirea de ajutoare
• distrugerea multor stereotipuri
• intalniri de business (pe cat de ciudat pare)
• evitarea pericolelor care pandesc dupa colt (Doamne, multe sunt), s.a.m.d.

Am decis sa duc acolo o echipa romaneasca. Romania trebuie sa aiba contributie in acest proiect, asa cred eu. Si ma las batut doar dupa ce stiu ca am fost prezenti cel putin o data. De preferat as vrea sa fie in editia ianuarie 2011, iar din echipa sa fac parte eu, si inca unul sau doi romani. Am deja in gand un sofer aventurier (relativ usor de intuit, pentru cine ma cunoaste, de zis va zic mai incolo), insa sunt deschis la noi sugestii – de ce sa nu fim doua echipe, pana la urma?

Despre Raliul Budapesta-Bamako

E un fel de Paris-Dakar, doar ca e ceva mai lung ca traseu, si ceva mai ieftin, mult mai ieftin. Costul total al unei echipe, daca isi vinde masina cu care a participat in Bamako, este de 4.000 EUR, pentru doua persoane. Daca se intoarce pe roti, mai punem 2.000 EUR, cel putin. La suma asta se adauga 1.500 EUR, taxa de inscriere care trebuie platita pana in 30 octombrie 2010 (!!!), si costul unei masini un pic modificata pentru sahara, pe care sa o donam sau sa o vindem la licitatie acolo; masina poate fi fundrata, de ce nu? Scopul raliului este caritabil, fiind cel mai mare eveniment de acest gen din Africa.

In 2009 si 2010 s-au donat ajutoare in valoare de 700,000 EUR. A fost sapata o fantana de apa pura intr-un sat din Mauritius. S-au daruit un incubator, echipament de sterilizare si consumabile medicale unei clinici care lucra cu echipament preistoric intr-un loc sarac din Bamako. S-au ridicat panouri solare in sate, s-au donat biciclete femeilor care nu au mijloace de transport. Mai multe echipe au donat masinile lor (chiar si o ambulanta) unor sate, sau unor institutii de ajutor social. Povestea e lunga, extrem de emotionanta si de mare impact. In fiecare an, echipa cu cele mai bune rezultate de intrajutorare primeste Premiul Maica Tereza pentru Caritate. In toate acestea, JCI International pune oficial la dispozitie 20.000 de plase de tantari, plus echipele proprii care vor ajuta si ele in functie de modul cum se organizeaza

Si atunci eu intreb: doar cateva mii de euro pentru un impact atat de mare, iar noi sa stam deoparte??? Fac un apel catre toti cei care imi pot da idei (de bani sau chiar bani, feedback, impact realizabil, masina, reprezentare romaneasca, parteneriate, s.a.m.d.), sa o faca printr-un comentariu, sau prin twitter-ul meu, @sigheti. Ma gasiti si la telefon. Concret, acum caut 1.500 EUR pentru taxa de inscriere, ca restul le rezolvam noi pana in 3 luni de azi. Voluntari?

LATER EDIT:

Anul asta n-a fost sa fie, deci vom lipsi de la editia din ianuarie 2011 a Raliului. Insa ca sa ne recuperam rusinea, anul viitor se pare ca vom reusi sa trimitem poate doua, sau chiar trei echipaje! Yuhuu!

Ar fi usor sa spun ca “doar e american, astia mananca marketing la micul dejun, asa ca mi se pare normal sa vad un site perfect realizat”. Reteta e clara: stii instant despre ce e vorba, vezi cum il poti contacta, ce produse/servicii ofera, ce poti lua gratuit pe loc, ai variante de socializare, testimoniale si nu in ultimul rand un video care sa te motiveze sa faci ceva cu site-ul. Pac, pac.

Pana la urma, asa sta treaba. Tony livreaza evenimente, coaching si experiente aducatoare de valoare “clientilor” sai, si o face de mult timp, cu mare placere si mai mare profesionalism. Exact despre asta vreau sa vorbesc. Bai, aud de omul asta de un car de ani. Mai mult, mi se pare ca arata neschimbat la fata si voce tot de un car de ani. Asa ca i-am verificat varsta: are 50 ani! E o …Madonna a dezvoltarii personale din punctul asta de vedere: nu-si arata varsta, e foarte bun, de popular nu mai zic.

Dar stiti de ce arata atat de bine? Fiindca isi iubeste activitatea de zi cu zi. De vreo 30+ ani incoace.

Cine crede ca o sa arate la fel de bine peste 20-30 ani?

[ma intereseaza, de fapt, daca faceti ceea ce va place, stiu ca veti arata bine in caz de raspuns afirmativ].

M-am bucurat de vestea asta mai mult decat cea despre N!mobiliare, fiindca in momentul asta am mare tragere spre a-mi vizita tara, spre a cunoaste tot soiul de cotloane ascunse sau publice dar pe care nu le-am vazut cu ochii mei. Imobiliarele au iesit din prioritatile mele, deocamdata, iar cand ma voi intoarce vreau sa fie din alta postura decat cea practicata in 2006-2008.

Revenind, desi imi place ideea proiectului Petrom (si sper sa ajung cu ei intr-una din calatoriile pe care le mai au de facut, da’ sa nu le spuneti), nu imi placea faptul ca informatia era accesibila doar pe site-ul web. Si ce daca? Va spun eu:

• telefoanele mobile nu au ce cauta pe pagina aceea, ceea ce conteaza e in Flash sau ceva similar a.i. ciu-ciu informatie pe mobil;
• inseamna ca trebuie sa te documentezi serios inaintea oricarei calatorii intentionate, sa iti notezi pe hartie, s.a.m.d., astfel incat ideea de a pleca hoinarind oriunde te duce drumul si de a cauta ce locuri misto sunt in zona in timpul mersului pica.

Zilele in care informatia sta pe garduri au inceput sa curga inca de cativa anisori, deci se impunea cel putin o solutie la problemele de mai sus. Daca se dorea ca proiectul sa fie cu adevarat relevant pentru toata lumea, nu doar pentru excursia oficiala Petrom prin tara. Cei implicati in proiect stiau in mod sigur de limitarile astea, ca doar sunt copii destepti si il au pe Bobby “Online” Voicu in calitate de cetatean implicat serios in proiect.

Eu ii felicit ca au lansat aplicatia Redescopera Romania pentru iPhone; credeam ca vor sari peste asta, tocmai pentru ca numarul de utilizatori iPhone nu este foarte mare (da’ poate sunt voinici si curiosi, ceea ce nu eram sigur ca Petrom intelege, dar mai ales nu eram sigur ca ii pasa). Pe de alta parte, singurul lucru care imi displace, atat pe site cat si in aplicatie este impartirea destul de limitata a obiectivelor turistice in cele 4+1 categorii. Cand am adaugat si eu vreo 20 de locuri, mi s-a parut ca pe unii dintre curiozii zonelor respective ii voi induce in eroare prin pozitionarea gresita a unei biserici sau manastiri ca monument istoric, sau artistic – de exemplu.

In rest, cu spor spre viitor! Hai sa vedem Romania, cu benzina de la Petrom!

Trei ani sa fie dupa acel vis, si baietii (sau fetele) de la NORC.ro, cei care au fotografiat incet-incet o gramada de orase din tot mai multe tari (stil Google Street View), au implementat o solutie exact pe placul meu, insa la modul public: oricine introduce proprietati, nu doar agentia mea cum ar veni. Iar domnul client arunca cu privirea. Toate bune si frumoase, sectiunea Imobiliare de pe site prinde “traction” si incepe sa devina foarte relevanta.

Putin timp dupa ce mi-am vazut visul realizat (de altii, ce sa-i faci), m-am gandit ca ar fi senzational daca s-ar face in Romania o aplicatie pentru iPhone sau alte terminale destepte cu aceeasi functionalitate ca si NORC.ro Imobiliare. Adica imobiliare in palma, la purtator. De ce ar fi senzational, gandeam eu? Fiindca ar fi doar vreo 30.000 de posesori de iPhone in Romania, deci slabe sanse.

Ma trezesc azi ca baietii (sau fetele) de la NORC.ro au lansat N!mobiliare, o aplicatie iPhone care pune in practica exact ce spuneam:  aduce frumoasa functionalitate a site-ului lor in mana utilizatorului de iPhone. Pac-pac, foarte misto si util.

Cu N!mobiliare poti sa vezi ce se vinde sau închiriaza în jurul tau, oriunde te-ai afla.

Ai gasit o oferta interesanta, suna direct din aplicatie si afli detalii suplimentare sau stabileste pe loc o vizionare.

Utilizatorii de iPhone si iPod touch pot:

• vedea toate anunturile pozitionate direct pe harta digitala sau în lista de anunturi
• vedea si filtra anunturile din jurul locului în care se afla la un moment dat (numai iPhone prin sistemul de localizare integrat)
• cauta anunturi dupa zona de interes, pret, tip de proprietate, numar de camere
• vedea detaliile fiecarui anunt, inclusiv pozele de înalta rezolutie atasate
• revedea ultimele proprietati vizitate
• contacta telefonic ofertantul direct din detaliile de contact ale anuntului

Sa va zic urmatorul vis?

P.S.: Felicitari NORC.ro (eXtreme Soft Group SRL)!

Apropo de masina, o fi ea placuta vederii fiindca e clasica, dar mai avea cateva hibe de rezolvat ca sa fie buna dpdv tehnic. Astfel incat mi-am petrecut deja doua zile printre uleiuri si fieratanii, in service.

Suparat am fost, asadar, din aceasta cauza. Dar s-a petrecut urmatorul eveniment, care a schimbat starea de spirit.

Intre persoanele care veneau la spalatoria auto de langa service, spre sfarsitul zilei au aparut doi clienti care au recunoscut-o pe Margot (adica automobilul in cauza). Cand li s-a confirmat ca masina era cea a domnului Sigheti, iar subsemnatul este fiul sau, au venit pe rand la mine. Stiti ce mi-au spus?

M-au felicitat ca-s bine facut, si-au exprimat condoleante pentru decesul tatalui meu si mi-au spus ca a fost un mare om, care i-a ajutat mult in viata, atat pe ei insisi dar si pe multi altii.

Inmormantarea lui a fost cea mai “populara” pe care si-o amintea preotul intre toate pe care le-a oficiat, cei prezenti fiind in majoritate din aceeasi categorie cu cei doi domni intalniti azi. Deci nu e prima data cand mi se intampla cele de mai sus, dar m-a bucurat mult sa aud ca asa se vorbeste despre tatal meu, ca asta e amintirea pe care o trezeste in sufletul oamenilor. Pe langa faptul ca imi trezeste niste obiective peste care uneori se pune praf.

Cand ne ducem la minus doi, nu luam cu noi absolut nimic. Poate doar o cravata, palarie, carte, sau alt accesoriu care ne-a placut candva. Casele, masinile, bijuteriile, banii sau alte lucruri pe care le cumparam cu bani raman la parter – devenind eventual motiv de scarbe si certuri intre succesori.

Tatal meu n-a lasat in urma prea multe lucruri materiale in afara de casa copilariei noastre, pe care deja am oferit-o mamei. Dar a lasat o foarte mare mostenire care se “cumpara” exclusiv cu bunatate fata de oameni, respect, ajutor dezinteresat si un zambet autentic pe care il avea pe fata totdeauna.

Eu am sarcina sa duc mostenirea asta mai departe, la un nivel chiar superior celui pe care am avut ocazia sa il cunosc doar cand tati mi-a predat stafeta.

Porneam prin Delta, yuhuu! Doamne cat asteptam momentul. Am oprit cateva minute langa o ambarcatiune mai mare din care am cumparat benzina de 70 lei, iar apoi am continuat incet prin zona, ca sa nu trezim spiritele celor care dormeau in pensiunile de pe mal. Cam inundate, de altfel, apa era la maxim 5 metri de usa, in unele cazuri. Asadar, posibil sa nu fi fost pe cine trezi.

Nu se vedeau prea multe detalii, inca nu rasarise soarele. Adevarul e ca pana dupa ora 5 nu ai voie sa iesi pe Dunare, iar noi eram inainte de ora 4. Ma rog, toata lumea facea ca noi, ca doar nu suntem pescari industriali sa aiba motiv serios sa se ia de noi cele 6 sau 8 organizatii care supravegheaza activitatea pe Dunare.

Traseul exact parcurs de noi e cel din imaginea de mai jos, cu tot cu intoarcerea. Am pornit Motion-X-GPS pe iPhone curand dupa benzinaria plutitoare, si am monitorizat tot traseul, viteza, s.a.m.d. Ca sa stiu daca ma plimba oamenii pe bune, sau se fac ca ma duc in cercuri, hehe. Toate peste toate, am facut mai bine de 35 kilometri in total, in cele 4 ore si ceva ale plutirii.

Cand am ajuns in extremitatea dreapta a traseului din poza, ne-am oprit. Daca drumul a fost perfect, cum am oprit langa stufaris, cum au dat tantarii iama intre noi. Noroc ca ne asteptam si eram sprayati, imbracati s.a.m.d. De fapt, daca pescuiesti la stiuca, adica exact ce faceam noi, esti prea in miscare ca sa aiba timp sa te intepe prea des. Eu nestiind sa pescuiesc, am fost invatat in doi timpi si trei miscari, iar dovada ca am deprins abilitatea consta in revendicarea a 40% din captura zilei.

Am prins rasaritul, care a fost unul din cele mai faine pe care le-am vazut eu vreodata, dupa cum puteti observa si domniile voastre. Dupa rasarit, pestii s-au cam sictirit si n-au mai vrut sa muste decat foarte rar, adica de vreo 2x la toti cei trei zmei cati eram. Ne-am tot miscat, am cautat alte locuri, inclusiv in lacul imens din traseu pe care pescuiau o gramada de cetateni plutitori, nada.

Asa ca am inceput plimbarea de frumusete, a Deltei, desigur. Insotita de poze, cateva din ele postate mai jos. In toata dimineata am zarit cateva specii de pasari, intre care: pescarusi, pelican comun, lebada, egreta mica, cormoran mic si mare, barza alba, rata salbatica si trei care nu le recunosc insa una arata… exotic. Sigur ca Lucian mi-a spus cum se numesc, dar am uitat. UPDATE: citind info-delta.ro am descoperit ca ar fi vorba de lisita, chira si eventual pascaras albastru, desi mi se parea mai mare si mai zvelt decat acesta.

La intoarcerea spre mal am trecut din nou prin zona de pensiuni noi si scumpe ridicate de investitori de putin timp, cele inundate. Intr-adevar, nu erau turisti in ele, se vedea ca au fost inundate recent, desi nu mai era apa in curte. Din cate am inteles, cei de acolo nu sunt nascuti in Delta, ci au fost pacaliti probabil de agenti imobiliari sa cumpere teren in Delta, ca sa se faca mari investitori in turism. Tzeapa… care din pacate tot inspre turist se va varsa, fiindca vor cere preturi si mai mari ca sa isi recupereze investitia. Nu va zic ca se iau bani si ca sa te duca cu barca la pensiune cand ajungi in Delta.

Ziua (de duminica) a fost continuata cu un mic dejun sanatos si bogat (doar era pana in ora 9 cand ne intorsesem), odihna si pranz. Evident, pranzul a constat intr-un bors de peste (biban si stiuca, cu cartofi), care se mananca la modul:

• intai niste zeama (care-i separata cand se serveste, doar la preparare si pastrare e amestecata cu pestele), in care amesteci niste mujdei cu aspect de gelatina (sau de orez cu lapte, daca vreti), pe care-o mananci cu cartofi si/sau mamaliga.
• cand termini zeama, mai adaugi alta zeama pe care de data asta o mananci cu carne si toate cele, dar fara mujdei. Inca o chestie, am auzit ca capu’ la …stiuca este cea mai delicioasa parte de mancat din amalgamul asta.

Dupa borsul de peste, ce putea sa urmeze decat saramura?

Iar dupa saramura, o dupa-amiaza buna. De plecat acasa. Aveam 317 kilometri de facut, cel mai lung drum pe motor, cu pauze scurte. Intamplator, este chiar jumatate din distanta intre Bucuresti si Satu Mare, adica spre casa – deci era un test in urma caruia urma sa decid daca ma duc cu mobra acasa candva.

Legat de drumul din Murighiol spre Bucuresti am de precizat urmatoarele aspecte:

• am ales ruta Murighiol – Tulcea (nu prin Agighiol, desi e posibil iar drumul e impecabil, doar putin mai lung), Tulcea – Harsova – Slobozia – A2 – Bucuresti;
• per total este foarte bun, bine asfaltat si fara gropi (doar o zona scurta in lucru chiar inainte de Tulcea);
• Tulcea – Harsova este cel mai liber, bine asfaltat, si mistooo drum de #prinRomania. Vai de capu’ meu: vizibilitate, viteza, very radar-free, variatiuni (very long lines, very nice curves), venim si alta data, vrrrrr…
• In Harsova, daca esti in drum spre capitala, duminica te intalnesti cu cetatenii care vin de la mare pe aceasta varianta, incercand sa nu stea in ambuteiajele bine-cunoscute. Facand chestia asta, aglomereaza drumul Harsova – Bucuresti, si o fac la viteze nesimtite.
• La iesirea din Tandarei (unde se face ulei, by the way), dintr-o curte din ultima curba larga cineva a tras cu prastia (cred) cu o piatra sanatoasa. Catre mine. Si m-a nimerit in cap, in zona cefei, mai precis. S-a auzit tare de tot. Ocazie buna sa constat rezistenta dragului meu C3, care de-abia s-a zgariat. Piatra estimez ca avea un diametru de 3-4 cm. Radem glumim, dar incidentul putea sa ma duca in mormant, sa fi avut vreo 60 kmh cand s-a intamplat. Noroc ca am invatat cum e cu proactivitatea.
• Pe vremea asta deja il pierdusem demult pe un companion cunoscut in OMV Harsova, care nu doar ca era pe mobra altuia, noua si puternica, dar era slab echipat. Ne intelesesem ca mergem impreuna, dar cum compari 2 saptamani de experienta ale mele cu cei 8 ani ai lui? E imposibil. L-am plictisit, desi incet nu mergeam. Din cate-am apucat sa vad cand s-a decis sa ma abandoneze, cred ca il asteapta un viitor sumbru.
• Cei 100 km de autostrada m-au obosit din nou. Cu 100 kmh constanti, iarasi eram doar depasit in tromba de cei de pe banda 1 (99.5% din depasiri fiind neregulamentar executate), iar cand m-am postat de curiozitate pe banda 2 la 170 kmh, in cateva secunde eram somat sa fac loc fiindca tin lumea departe de familie. Familie precum cea din link, presupun.
• Timp realizat: 4 ore.

Marturisesc ca ma indoiesc de incercarea de a parcurge drumul Bucuresti – Satu Mare pe motocicleta intr-o singura zi. Deocamdata. Mai am de invatat. Ceva nu-i bine ori cu echiparea mobrei, ori cu echipamentul pe care-l purtam eu, ori cu utilizatorul: ma deranja prea tare vantul, turbulentele, ceva… Iar altceva nu-i bine deloc cu soferii patriei (a se citi “sunt scarbit”), perspectiva pe care din masina nu am remarcat-o atat de bine, desi ma deplasez cu aceleasi viteze decente.

Hai cu spor spre viitor, in care nu uitati sa includeti Delta Dunarii, dar si Dobrogea!

Ziua 1 prin Dobrogea

Ziua 2 prin Dobrogea

Asa cum am declarat pe Twitter inainte sa vad leapsa din blogosfera, locul meu preferat per ansamblu este judetul Maramures si imprejurimile sale. Motivele ar fi mai multe:

• tatal meu este nascut si crescut in Maramures, bunicul fiind cel mai cunoscut palincar din zona, cel care a introdus prima automatizare in palincie, ca sa nu mai fie nevoie sa invarti de maner toata noaptea si ziua a.i. sa iasa dumnezaii;
• calitatea morosenilor, pe care o poti cunoaste doar petrecand ceva timp acolo sau macar cu cativa din ei unde vrei tu. Sa zicem un Adi Hadean, ca sa fie un exemplu de persoana cu popularitate;
• dulcele grai ardelenesc, pe care il recunosc instant; apropo de el, dar nu neaparat in aceeasi idee, cand o aparut reclamele la Erdeesh am stiut clar ca vocea e a cuiva din Maramures;
• Bisericile de lemn. Imi plac mie, asa;
• Manastirea Barsana;
• Obiectivele turistice din zona, “altceva” decat majoritatea pe care le poti vedea in tara, un ex. Cimitirul Vesel;
• Locurile pentru practicarea ski-ului, desi inca eu nu schiez;
• Mancarea buna rau; apropo de asta, stiati de “mersul pe omenie”?
• Poze cum or fi alea de mai jos (stati ca dureaza sa le pregatesc).

Sa va zic de alte locuri, sa nu va zic… Nu va zic, sunt altii care se ocupa cu asta si is mai greuceni decat mine.

Dau leapsa mai departe lui: Alin Mechenici, Marius Vetrici, Mihai Dragan, Mircea Giosan, Stefan Teisanu, Tudor Maxim, Viorel Panaite, Vlad Maior, Zeno Popovici.

Promiteam acum o vreme, odata cu publicarea superbului articol (scuzati modestia!) despre lucrurile inutile pe care le tot (vrem sa le) cumparam, ca voi continua subiectul, a.i. sa putem avea o idee cat mai buna despre ce inseamna o viata echilibrata. Voi incerca asadar, in continuare, sa expun primele idei utile despre bani si cum sa ii privim. Mentionez ca inclusiv eu am invatat aceste idei din carti sau de la alte persoane, deci nu-mi apartine vreuna dintre ele, dar le consider usor de aplicat si realmente folositoare.

Stiti sentimentul ala, cand ai un vis mare (de exemplu, sa ai casa ta proprie, cu piscina, panorama spre ce vrei tu, decapotabila in garaj s.a.)  dar te intrebi cum si cand o sa ti-l poti permite? Daca esti angajat, gasesti tot mai dificil sa rezisti cu banii pe care ii castigi timp de 30 zile? Daca esti somer, simti cum te ia cu sperieti cand il vezi pe curier venind spre blocul tau? Iti vezi visele erodate de multimea de facturi care iti sosesc in cutia postala, luna de luna? Daca da, trebuie sa faci mai multi bani, cred ca esti de acord. Vestea proasta e ca inainte sa faci mai multi bani, trebuie sa iti rezolvi problemele actuale cu banii, sa iti platesti datoriile in primul rand.

Albert Camus, scriitorul francez, scria acum 80 ani ca “exista un fel de snobism spiritual care ii face pe oameni sa creada ca pot fi fericiti fara bani”. Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Angliei, spunea ca “nimeni nu si-ar fi amintit de Bunul Samaritean daca acesta ar fi avut doar intentii. Avea si bani!”. Asadar, fie ca esti de acord sau nu, grijile pe care ni le facem cum sa obtinem, si cum sa cheltuim banii ne consuma o mare parte a zilei; uneori ne tin treji noptile.

Oamenii care au probleme financiare trebuie sa isi plateasca datoriile, sau macar sa aiba un plan in legatura cu plata lor. Dupa care pot trece la o alta etapa, la noi riscuri sau proiecte de afaceri. Hai sa fim sinceri, majoritatea oamenilor sunt varza la administrarea banilor. Pana si Statul e varza, e mai rau decat varza. Problema este de fapt foarte simpla: cheltuie mai mult decat castiga. Rezolvarea problemei insa, nu este simpla deloc. Cand esti la baza muntelui dupa o avalansa, ti se pare imposibil sa iti sapi un culoar de iesire.

Eu recunosc ca habar nu am de statisticile din Romania in legatura cu datoria medie a fiecarui roman, cate carti de credit are, s.a.m.d., insa sunt sigur ca daca as sti, m-ar intrista. Si pe voi v-ar intrista, fiindca discutam de sume totale colosale, pentru care se plateste dobanda faina, cel putin 20% pe an, daca e sa mentionez o cirfra. Iubim sa folosim plasticul cu numele nostru in relief. La centrele comerciale e criza, intr-adevar, de locuri de parcare. Solutia de iesire din aceasta criza nu este universala, si trebuie abordata personal, fiecare cu capraria lui, cetatean cu cetatean.

Primul pas este sa ne uitam la intrebarile de mai jos, si sa raspundem la ele (doar nu credeati ca scapati):

• Cate carduri de credit aveti?
• Ce datorie aveti pe fiecare din ele?
• Ati adunat toate sumele astea?
• Ce dobanzi platiti pentru ele, si ce penalitati datorati?
• Daca veniturile nu mai cresc, cat va va lua sa platiti aceste carduri, presupunand ca nu va mai atingeti de ele?
• Daca veniturile scad, sau mai rau, dispar, cum o sa platiti sumele acestea, sau macar dobanda pe ele?
• Va permiteti cu adevarat distractia de mai sus?

Cel mai nasol mi se pare faptul ca tinerii au devenit o piata tinta pentru banci, iar acestia isi fac usor descoperiri de cont (daca nu chiar credite de consum!) de 3x cat venitul pe care il au la un loc de munca cu zero siguranta de viitor, banii facandu-i praf pe haine la moda, pizza, distractii, cadouri pentru prietene, electronice si lista poate continua. Nu exista baza financiara pentru acest gen de consum, iar unii din acesti tineri vor avea in curand ceea ce americanii numesc bad credit record, adica, pe romaneste, in momentul cand vor dori sa isi cumpere o casa sau o masina, banca le va refuza aplicatia, considerandu-i incapabili de seriozitate in plata datoriilor. Cunosc cazuri reale, in Romania.

Deci, cum facem sa iesim de sub muntele de zapada de care mentionam mai devreme? Sunt patru pasi de baza, dar imi permit sa adaug un al cincilea, ghiciti voi care:

1. Ne platim datoriile pe care le avem acum;
2. Invatam sa impartim (si) cu altii;
3. Punem deoparte oricat de putin, luna de luna;
4. Punem limite stricte pe cheltuieli;
5. Invatam sa traim in aceste limite.

“Ceea ce trebuie sa invatam sa facem, invatam prin practica”, spunea Aristotel. Cel mai bun plan pentru plata datoriilor si punerea de ordine in finantele personale este acela pe care il vom descoperi fiecare, singuri, facand ceva in acest sens, orice!

Sper ca ideile de mai sus sa va fie de ajutor, dar va anunt de pe acum ca urmeaza articole noi legate de cei 5 pasi prezentati. Pe curand!

Numai ca legea atractiei functioneaza, lucru pe care ieri mi l-a reamintit tanarul prieten Mihai Mafteianu. In noaptea de Revelion, am avut marea placere sa il ascult pe zeul artist Dumitru Farcas, intr-un recital care mi s-a parut senzational. Nu-s strain de el, ca doar am si in masina un CD cu cantecele sale, pe care il ascult cu regularitate. Pur si simplu omul asta e un tezaur in sine, pe care sper sa il mai avem printre noi cat mai mult timp.

M-am documentat putin in ceea ce il priveste, ca sa pot evidentia intr-un mod profesionist pe Internet prestatia sa, pe care am inregistrat-o si transmis-o in direct. Am gasit un interviu pe Wikipedia, care habar nu am din ce sursa provine (fiindca nu scrie), dar din care extrag cateva fragmente pe care sa vi le prezint. Mi se par foarte relevante in contextul unui nou an, in Romania anului 2010.

***

- Dvs. ati dus cintecul romanesc – si nu oricare cintec, ci cintecul care a fost cel mai frumos – pe toate meridianele. Pentru ca l-ati iubit si il iubiti atit de mult va intreb: ce semnifica pentru dvs. acest cintec?

Muzica este acel domeniu fara de care un popor ar fi mult mai sarac si lipsit de sens, de viata. Muzica universala, muzica simfonica – cea mai pretentioasa si cea mai grea, isi trage firul radacinii din folclorul acelor popoare pe care le reprezinta. La baza intregului altar muzical sta acea bogatie inestimabila care identifica viata, temperamentul, obiceiurile oamenilor tarii respective. Nu stiu prin ce miracol a ajuns Romania sa stapineasca cel mai bogat folclor din lume, fara nici o exagerare! Celulele motivice, care se impletesc intr-o linie melodica, sint extraordinare, sint mai complexe decit in oricare tara! Oricare! M-a preocupat acest lucru si l-am studiat. Si inca ceva: sint zonele folclorice, distincte intre ele: partea Lapusului, partea Maramuresului, Tara Oasului, Bihorul, sint muntenii, oltenii, moldovenii, dobrogenii: genuri, forme de exprimare diferite, in ritm si melodie. Sintem, asadar, o tara bogata si din acest punct de vedere; doar ca, as spune, prea putin tinem la aceasta avutie nationala. Cu Ansamblul „Martisorul” ne-am straduit sa aratam, pretutindeni in lume, bogatia spirituala a acestui popor. Si am adus trofee de peste tot: Discul de Aur, Colierul de Aur, Ciorchinele de Aur, medalii peste medalii, diplome; tot ce a fost de luat la festivaluri, noi am luat.

- In afara de taragot, in afara de muzica ati avut si alta… dragoste?

Da: dragostea de viata, dragostea de familie, dragostea nemarginita de tara.

- N-a existat niciodata ispita raminerii „dincolo”?

Niciodata! Sint, cred, printre putinii romani care au facut intregirea familiei aducind din America, nu ducind in America. Eu mi-am luat nevasta care a stat 13 ani in Statele Unite ale Americii, cetatean american de origine romana. I-am spus: „Domnisoara, America mea este pe strada Pavlov 35, acolo linga Chios, si este si un lac acolo. Acolo e America. Te rog foarte mult, fa bine si vino si vezi-o, iar daca o sa-ti placa, ramii”. Si asa s-a intimplat. A venit, i-a placut si a ramas aici. Am admirat tari frumoase ca Elvetia, Germania; mi-au placut, dar ca sa traiesc acolo…, nu. Lumea aceea nu-i lumea noastra, nu-i lumea mea. Stiu ca oriunde ma duc, aici, e al meu tot. Ori in ce gradina intru, ori in ce biserica intru, tot e al meu. Aici e fiinta mea, aici e neamul meu, aici ma simt acasa. Daca esti intr-o alta lume, unde nimic nu e al tau, atunci nici tu nu mai esti al tau!

– Daca ar fi sa va imaginati un sfirsit de lume, cum l-ati imagina?

Tot ii aud, la televizor, pe oamenii de stiinta spunind ce se va intimpla cu Terra noastra peste nu stiu citi – sute sau mii de ani. Nu stiu. Stiu un singur lucru: ca as trai o stare de tristete si melancolie nesfirsita, fiindca sint obisnuit ca peste tot unde ma duc sa privesc oamenii, sa privesc viata, sa privesc natura care-ti ride astazi cu un ochi, miine-ti ride cu doi. Nu ma satur sa ma uit la… o frunza care creste, sa ma uit la o floare care tocmai se desface, la un mugur care tocmai plesneste, sa vad gizele cum zburda, sa vad cum reinvie natura. Nu stiu cum ar fi o lume fara toate acestea si nici nu vreau sa stiu. Stiu ca viata pe pamint este frumoasa. Pacat doar ca are si multe lacune, tot din pricina noastra, a oamenilor.

- Sinteti un om religios?

Da, sint un om religios, dar nu habotnic. Eu cint foarte frumoasa muzica bisericeasca si am avut multe concerte – in Elvetia, in Germania, in Austria, in Danemarca, in Norvegia – in biserici cu orga, am si niste discuri inregistrate in Elvetia impreuna cu Marcel Cellier. In biserica simt cum… trimit cintecul spre Dumnezeu. Parca si taragotul suna altfel in biserica. Nu sint un habotnic, nu, nicidecum. Am crescut insa in spiritul acesta de cinstire si de respect fata de biserica. Acolo, la biserica, oamenii parca stiu sa fie mai buni, mai prietenosi, mai curati, acolo stiu sa-si ceara iertare pentru cite fac, rele, pe pamintul acesta. Biserica e singurul loc in care, cred, te poti cai de relele pe care le faci in afara bisericii.

– Credeti in generatia tinara?

Da, cred.

- Credeti in posibilitatea, sau poate in sansa reintoarcerii acesteia spre… radacini?

Totul depinde de noi. Cum ii crestem, asa ii avem. In ceea ce ma priveste, sint optimist, sint increzator. Lucrurile se vor aseza, cu siguranta. Au fost atitea framintari, si sociale si politice! Pina la urma, insa, ne vom… maturiza si noi, si politic si economic si social. Nu tine o vesnicie nimic!

Background

Ma credeti sau nu, un contabil poate face foarte mult rau unei afaceri. Asa cum poate face si bine. In acelasi mod, un intreprinzator isi poate afecta afacerea foarte mult daca nu stie contabilitate, asa cum o poate tine sanatoasa daca intelege principiile contabile, modul in care cifrele “lucreaza” pentru ea, indicatorii s.a.m.d.

Cazul firmei firmelor mele. Am aceeasi contabila inca de cand am deschis portile, imi ia bani putini, face inregistrarile de rigoare, depune acte la autoritati, nu-mi raporteaza niciodata ce se intampla cu cifrele, si treaba merge inainte. Chestia asta ma streseaza de ceva timp incoace, fiindca am in acte ba profit, ba pierdere, ca sa nu mai zic de taxe, fara sa am control. Ma trezeam cu ele. Acum urmaresc eu personal situatia, pentru siguranta mea, dar probabil ca voi schimba contabila intr-o buna zi, cand o sa ma decid sa dezvolt firma ceva mai agresiv.

Cazul firmelor clientilor mei. Pentru acestia am contractat prima data o firma pe care o consideram buna, ca doar nah, era a unei prietene. Aveau o multime de clienti, angajati (angajate, mai degraba). Credeam ca sunt la fix. Spre deosebire de firmele mele, care raporteaza situatiile la stat la fiecare 3 luni, clientii mei au o activitate mai semnificativa, raportand lunar. De fapt, eu ma ocup de hartzogariile lor si relatia cu contabilitatea, ca nu e mare filozofie, si castig un ban cinstit.

Dupa cateva luni, primele provocari: profit in acte, rezulta impozit de plata. Nu doar ca realmente nu exista profit, dar era “planificat” sa nu existe (adica contabilii stiau), fiindca era perioada initiala cand investitiile erau mari, iar veniturile mai mici. In urma unei analize (si a unor bani cheltuiti cu consultanta externa), am identificat cauza si am rezolvat problema. Totul sta in modul cum inregistrezi actele contabile, iar asta trebuie facut in stricta concordanta cu legea, in primul rand, si cu specificatiile clientului, in al doilea rand. Cu timpul, provocarile au continuat sa apara, uneori in timp util, alteori pe muchie de cutit, unele dintre ele putand ajunge sa coste firma clientilor mei (daca nu erau rezolvate) zeci de mii de euro!! Uite-asa, din pix.

Intr-un final, am decis sa mut contabilitatea la Accace Europe, din mai multe motive:

• contabilii initiali si-au dat seama dupa multe luni de zile ca ne iau prea putini bani pentru servicii, sub costul lor! Iar noua suma ceruta era aproximativ 1:1 cu suma ceruta de Accace.
• incepea anul 2009, facea sens sa incepi cu un nou furnizor.
• oricum ne scoteau din stiti-voi-ce de fiecare data cand aveam o provocare, contabila sau de alta natura, si daca tot ofereau servicii de contabilitate, de ce sa nu le cumparam?
• vorbesc limba clientilor mei.

Accace e o firma de origine slovaca, fondata din cate stiu de un fost consultant al unor companii gen Big4, cu scopul ambitios de a oferi servicii de contabilitate si consultanta de top, pentru companii internationale din Europa Centrala si de Est. Numele vine de la “Accounting ace“. In Romania au o echipa destul de numeroasa de doamne si domnisoare foarte pregatite si versate in domeniile pe care le acopera, reusind astfel sa contribuie cu succes la scopul initial al fondatorului. Nume precum Gabriela Cirjan, Mihaela Virlan sau Petra Ftorkova imi aduc aminte de imaginea consultantului profesionist perfect. Dar mai ales util!

Pe pagina lor de internet, www.accace.eu, puteti sa va familiarizati usor cu privire la serviciile oferite si modul lor de lucru, motiv pentru care nu voi intra in detaliu aici. Dar ma pregatesc sa inchid recomandarea punctand cele mai importante avantaje pe care le vad eu in colaborarea cu Accace Romania:

raspunsuri rapide si eficiente la intrebarile adresate si provocarile ridicate la fileu. Probleme care de cele mai multe ori sunt delicate. Deci au cunostinte legale foarte bune, iar daca nu au, se pare ca stiu sa le obtina imediat, avand in acelasi timp si o abordare “street-smart”, adica nu facem doar teorie.

abordare profesionista a relatiei cu clientul, fiecare persoana are rolul ei (ex. Account Manager, Contabil alocat, Manager de divizie, Specialist pe chestiuni X sau Y, s.a.m.d.), iar ele intre ele comunica foarte bine – chiar daca e nevoie de schimb de expertiza intre filiale. Si cu firma client, comunica la fel.

trag de mine sa le dau toate actele, chitantele, contractele s.a. intr-un mod foarte organizat. Nu le scapa niciodata daca incerc sa le fentez, fie din ignoranta (adica eu cred ca imi cer prea multe, si n-am chef sa dau curs cererii, ), sau neatentie. Sunt al dracu’, cum se spune. Dar asa trebuie sa fie, altfel iti cade lumea in cap cand ti-e mai draga.

ne raporteaza la timp situatia firmei, inainte de declararea acesteia la administratie, ca sa verificam, sa aprobam cifrele in mare.

stiu nu doar contabilitate (pe care o fac intr-un mod mai avansat decat o prelucrare mecanica a actelor), dar au competente reale pe consultanta juridica si financiara atat de necesare.

eu personal am invatat mai multe despre disciplina in organizarea actelor, despre functionarea cifrelor, a legii si a autoritatilor, cu aceasta ocazie.

au pahare mari de apa, pe care ti le ofera cand mergi in vizita de lucru la sediul lor.

Toate astea vin la un pret, sa nu va asteptati ca scapati cu cateva sute de lei pe luna. Contabilitatea are un pret in functie de numarul de operatii care trebuie efectuate, iar consultanta in plus se taxeaza corespunzator. In cazul meu, fiecare luna costa de 2-4 ori mai mult decat fee-ul de contabilitate; ce-i drept, noi cerem consultanta deseori. Dar cand dai un ban la Accace, stai in fata: esti ferit de probleme de tot soiul, economisesti bani pe care i-ai putea pierde in mare stil din simpla neatentie, si dormi bine noaptea. La un anumit nivel al afacerii tale, face sens.

Faptul ca am scris aceasta recomandare nu inseamna ca nu mai am si altele, in domeniu. Insa chiar daca am o impresie foarte buna despre ele, e formata din observare externa, nu prin colaborare directa de-alungul unei perioade rezonabile de timp. Asadar, daca ne cunoastem, va rog sa nu ne suparam fiindca nu am scris despre voi. Iar despre firma descrisa in prima parte, rog pe directorul acesteia sa inteleaga ca diferentele punctate sunt pe bune, si ca “it’s business, not personal.”

Ca sa stabilim o balanta, sa stiti uneori am cate-o nemultumire fata de Accace, dar paleste lejer in fata beneficiilor, a.i. nu are rost sa murdaresc pictura pe care tocmai am realizat-o, dand exemple.

Va doresc succes sa aveti cifre care lucreaza pentru voi. Iar daca aveti firme de contabilitate brici pe care le puteti recomanda, sa o faceti – indiferent ca scrieti intr-un blog, in comentariile de aici, sau daca puneti doar un link catre un articol relevant.