2008 povestit (partea profesionala)

Revelionul de rigoare l-am petrecut in Bucuresti, in compania a doua domnite twitteritze. Ghiciti cine? Pe atunci Twitter tocmai prindea avant in Romania, dar nu indeajuns; astazi e la nivelul pe care il doream eu atunci. Ma rog, inceputul de an m-a prins pe pozitia de angajat; declaratia asta o sa surprinda cativa dintre voi, cel putin. Am acceptat-o pentru ca se prevedea a fi o chestie tip antreprenorial, dar n-a durat prea mult pana cand am simtit ca nu are a face cu asta. Asadar, prin februarie am zis stop. Am ramas totusi consultant pentru aceeasi firma – chiar si in ziua de azi.

Tot in februarie m-am reapucat de business-ul meu de imobiliare, sub umbrela Sigheti.eu – brand sugerat de catre bunul meu prieten, Mihai Dragan. Din start am angajat un om, primul meu angajat (yay!), care a castigat bani deja in prima saptamana, si care lucreaza in continuare la mine; de notat ca eu am facut primii bani ca agent imobiliar nou pe piata dupa 5 luni, in conditiile in care criza nu era tocmai la poarta! Acum bomba: tot business-ul meu (imobiliar) s-a bazat si a crescut exclusiv prin Twitter – cel putin in primele 4-5 luni, pana cand au reinceput sa functioneze recomandarile si relatiile proprii. De notat ca nu am reusit performanta demna de case-study prin contul @imobiliare de pe Twitter, ci prin propriul @sigheti. O vreme indelungata am fost imobiliarul #1 de pe Twitter, cel mai recomandat. Din pacate, am esuat in a “face succes” 100%, dar sunt impacat ca n-a fost doar din cauza mea. Am mai spus-o, daca un client nu are incredere 100% in mine, e tare greu sa facem afaceri impreuna. Iar eu simt cand cineva doar lasa impresia ca imi da incredere.

Un mare proiect pe care l-am dus la bun sfarsit in 2008 a fost mutarea sediului celui mai mare client al meu in alta cladire de birouri. L-am facut atat pentru mine, cat si pentru ei – pentru ca vroiam sa stiu din perspectiva clientului, ce inseamna o mutare de birouri. Doar asta era nisa mea pe imobiliare, nu? Asadar, am:

• umblat dupa sedii, 
• colindat printre molozuri, 
• plimbat galerii de poze pe Internet, 
• organizat vizitele intregului actionariat, 
• negociat contractul de inchiriere (fara avocati), 
• organizat relatia chirias-proprietar,
• coordonat livrarea in timp util a spatiului,
• coordonat amenajarea spatiului de birouri cu TOT ce inseamna (propus compartimentari, gasit furnizori, ales solutia optima, negocieri, livrare s.a.m.d.),
• organizat mutarea,
• achizitionat toate echipamentele de birou necesare, avand in vederea triplarea spatiului disponibil,
• administrat compania (dupa aceea, pana astazi).

Deocamdata aceasta fapta buna m-a ajutat sa fiu un agent imobiliar sau un intreprinzator in domeniul imobiliar mai bun decat eram, dar in acelasi timp mi-a distrus afacerea pe imobiliare – in sensul ca am pierdut momentum-ul in care puteam face niste valuri mai semnificative, iar acum afacerea sa fie stabila. Clientul meu stia ca asa se va intampla, dracusorul de el. De ce? Pentru ca aveam atentia in alta parte, nu in afacerea mea. Si uite asa am intrat si in criza pe care am prevestit-o cu mai bine de-un an inainte. Ocupandu-ma prea putin de vanzari de apartamente (vechi), criza nu mi-a afectat afacerea in mod deosebit, dar ma afecteaza modul in care s-au schimbat oamenii intre timp. Am un gust amar apropo de asta, ceea ce m-a determinat sa redeschid ochii la alte oportunitati si pasiuni personale. Decizia in curand.

Concluzii

In 2008 am continuat sa cresc, sa ma dezvolt ca persoana – cum mi se intampla, de fapt, in fiecare an. Sunt foarte fericit ca pot afirma asta. Per total, cred ca e anul in care m-am maturizat cel mai mult, in care am inceput (in sfarsit!) sa vad lucrurile altfel, asa cum sunt ele, nu asa cum sper eu in calitatea mea de “satmarean de frunte” (cum ma caracterizeaza actorul Florin Piersic). Intre aspectele care m-au miscat in mod deosebit se numara urmatoarele:

Increderea. Eu aruncam cu incredere catre fiecare persoana pe care o cunosteam. Faza asta e pe cale de disparitie, sincer. In ziua de azi (si multi o sa ma contrazica, pe motiv ca “dintotdeauna”) singura persoana in care poti avea incredere e propria persoana. Prietenii buni ii poti numara pe degetele de la o mana, in cele mai multe cazuri. Ma pisca degetele sa va scriu toate povestioarele care m-au dus la concluzia asta, dar o sa rezist tentatiei. Prefer mai degraba sa creez postari specifice tzepelor pe care mi le-am tras.

Romania. Cine ma cunoaste stie cat de mult imi iubesc tara, si ce lobby puternic i-am facut peste hotare sau in mediile in care exista aceasta oportunitate. Dar in 2008 am inceput pentru prima data sa detest Bucurestiul. Am observat apoi ca si celelalte orase ii seamana izbitor; ce difera e proportia de oameni buni. Mi s-a acrit de rautatea oamenilor, de lipsa valorilor, de lipsa de respect, de lipsa de autoritate, de lipsa curateniei, de trafic, de aglomeratia din magazine, de poluare, de fum de tigara, de camioanele firmelor de constructii s.a. Cel mai nasol a fost cand oamenii cu care discut eu despre viata, oameni cu capul pe umeri, mi-au confirmat ca nu-s beat cand zic astea. 2008 a fost anul in care m-am gandit pentru prima data sa plec de aici, sa imi vad de treaba in conditii civilizate in alta tara, si sa revin cand lista lipsurilor se… amelioreaza. Ma rog, am ramas cu gandul deocamdata. Nu mor caii cand vor cainii, mai luptam.

Viata. Vad multi oameni tristi in Romania. Viata asta inseamna practic cativa zeci de ani, si merita traita facand ceea ce ne place. Pe bune. Nimeni nu merita munca sau atentia noastra, cu o exceptie: noi insine. Cu riscul de a promova clisee, trebuia sa scriu asta, ca s-o vad si eu mai des, fiindca am calcat pe langa uneori. Am invatat ca intotdeauna, ca sa ajungi la idealul asta de a face doar ce iti place, trebuie sa faci temporar si lucruri care nu iti plac.

Ohoo, era sa uit ceva de bine: mi-am luat vacanta mai mult de o luna in vara 2008, pe care am petrecut-o prin Romania, Cehia, si Germania. Lucru pe care il recomand tuturor, in special prietenilor care muncesc pe branci tot anul.

Aveti de comentat? De-abia astept sa aud parerile voastre.

Stiti aproape toti ca in domeniul imobiliar eu m-am ocupat in principal de inchirieri, mai specific birouri. Actualmente sunt in schimbari. Revenind… In general, aici ne referim la birouri de apartament (cele superioare dpdv calitativ si spatiu), in vile sau cladiri de birouri propriu-zise. In toate cazurile, eu am fost cel care oferea consultanta in ceea ce priveste contractul. Dar cel putin o data in fiecare caz, mentionam importanta consultarii unui avocat, cu atat mai mult daca erau in joc sume importante. Am invatat asta la HIRSH. Totusi, clientii mei s-au facut ca nu ma aud, iar acum am ajuns sa vad clar de ce au facut rau ca nu m-au ascultat. Ei doar m-au auzit.

Eu cred ca pot exista doua tipuri de contracte de inchiriere intre parti:

• unele simple, fara detalii specifice pentru fiecare eveniment care s-ar putea intampla, exprimate pe 1-2 pagini. In cazul lor, partile semnatare beneficiaza de incredere reciproca, semnarea in sine fiind doar de dragul oficializarii si a platii impozitelor. Exista si exceptii, destul de multe, in care se semneaza contracte simple cu un scop “win-lose” nedeclarat, in functie de interesele partii care vrea sa castige ceva in viitor.
• cele complexe, peste 10 pagini, cateodata chiar peste 25 pagini. Cu astea lucreaza marile companii, fie ele in calitate de proprietari, sau chiriasi. Vor sa fie protejati pentru o sumedenie de situatii posibile, sau o institutie gen banca finantatoare le cere asta, din acelasi scop. Bancile au regula aceea, Three Ways Out. Si acest tip de contract poate fi propus cu un scop “win-lose” de catre una dintre parti. Am vazut multe cazuri de contracte pur si simplu negative; asta inseamna ca sunt facute sa te prinda dupa colt si sa iti traga un sut in fund.

In postari viitoare voi pune in lumina diverse smecherii contractuale, ca sa intelegeti mai bine despre ce vorbesc, si ca sa deveniti mai ageri. Dar ce e important de retinut este ca merita sa platiti cateva miute de euro (poate doar cateva sute, depinde) unui avocat cu experienta in imobiliare, pentru a sti exact ceea ce semnati. Altfel, veti ajunge sa fiti buni de plata, iar aici ma refer la sume e-n-o-r-m-e care vor proveni din te miri ce chichita, pe care tu nici n-o visai cand ai citit contractul. Treaba se aplica la fel de bine si in cazul contractelor de vanzare-cumparare. “Si altele” [voi posta curand ceva legat de ghilimelele astea].

Un astfel de avocat, de care am auzit de demult din multiple surse, si de ale carui servicii am inceput sa ma folosesc este Sergiu Rosca.Recomandarea asta nu o fac fiindca m-am inteles cu el, ci fiindca vreau sa vin si cu solutii, nu doar cu expunerea de probleme. Dl. Av. Rosca habar nu are ca scriu despre el, insa cineva ii va spune.