Candva la sfarsitul toamnei 2008 relatam eu despre excursia de sfarsit de saptamana din Cheia, judetul Prahova. Iar unul din punctele principale ale vizitei a fost discutia cu prietenul meu Mihai Croitoru, tanar intreprinzator in domeniul hotelier, iar mai nou producator de apa minerala si plata. Taman subiectul acestei postari.

Este vorba despre apa Keia, despre care aflati toate informatiile relevante urmarind  filmuletul de pe YouTube:

Asa cum vad eu lucrurile, ce e bine sa retineti este ca:

• Keia este o apa mult mai …naturala (bio, nah!) si mai buna decat majoritatea celor vandute pe piata, dar nefiind cunoscuta ca brand si traditie – chestie care se cumpara cu bani multi cheltuiti in la fel de multi ani pe reclama, iti vine greu sa o cumperi. Asta daca o gasesti pe undeva, in primul rand. Mare greseala.
• Izvorul este foarte aproape de fabrica de imbuteliere, iar apa nu vede lumina decat in momentul in care intra in sticla pe care tu o cumperi dupa cateva zile, sau saptamani.
• Fabrica este mai ceva ca o farmacie, organizata, curata, gandita bine. O gasesti pe partea dreapta cum mergi spre Brasov, la cativa km dupa curba care te duce la Muntele Rosu, si a fost inaugurata in anul 2008, dupa lupte seculare in care au fost obtinute autorizarile de rigoare.
• Dintr-un loc renumit pentru puritatea naturii, n-are cum sa izvorasca decat ceva bun, iar datele tehnice o confirma ca fiind intre cele mai bune ape imbuteliate din lume.
• Nu se numeste “Cheia” din motive de marca inregistrata.

O ultima clarificare: scriu aceste lucruri pentru ca mi-a placut foarte mult discutia cu Mihai, fabrica in sine si imprejurimile ei, atitudinea lui fata de business-ul asta, si mai ales apa – in ciuda faptului ca am un sistem performant de tratare a apei potabile instalat in casa mea. E atat de buna, ca as putea functiona doar cu apa Keia, fara mancare. Fostele mele favorite, Dorna si Bucovina, palesc lejer prin comparatie cu Keia. Sunt foarte pretentios cu apa pe care o consum, dat fiind ca nu pot trai fara apa langa mine, tot timpul. Apropo, imi place chiar si apa minerala Keia, desi nu sunt fan al apei minerale. 

Recomand fara ezitare apa Keia.

Prietenii de la Startups.ro au si ei un articol util despre startupul Keia, daca vreti sa va faceti o parere mai completa.

Galeria de poze facute la fabrica de imbuteliere va fi disponibila in curand, dupa ce o urc pe Flickr. Imi cer scuze.

2008 povestit (partea profesionala)

Revelionul de rigoare l-am petrecut in Bucuresti, in compania a doua domnite twitteritze. Ghiciti cine? Pe atunci Twitter tocmai prindea avant in Romania, dar nu indeajuns; astazi e la nivelul pe care il doream eu atunci. Ma rog, inceputul de an m-a prins pe pozitia de angajat; declaratia asta o sa surprinda cativa dintre voi, cel putin. Am acceptat-o pentru ca se prevedea a fi o chestie tip antreprenorial, dar n-a durat prea mult pana cand am simtit ca nu are a face cu asta. Asadar, prin februarie am zis stop. Am ramas totusi consultant pentru aceeasi firma – chiar si in ziua de azi.

Tot in februarie m-am reapucat de business-ul meu de imobiliare, sub umbrela Sigheti.eu – brand sugerat de catre bunul meu prieten, Mihai Dragan. Din start am angajat un om, primul meu angajat (yay!), care a castigat bani deja in prima saptamana, si care lucreaza in continuare la mine; de notat ca eu am facut primii bani ca agent imobiliar nou pe piata dupa 5 luni, in conditiile in care criza nu era tocmai la poarta! Acum bomba: tot business-ul meu (imobiliar) s-a bazat si a crescut exclusiv prin Twitter – cel putin in primele 4-5 luni, pana cand au reinceput sa functioneze recomandarile si relatiile proprii. De notat ca nu am reusit performanta demna de case-study prin contul @imobiliare de pe Twitter, ci prin propriul @sigheti. O vreme indelungata am fost imobiliarul #1 de pe Twitter, cel mai recomandat. Din pacate, am esuat in a “face succes” 100%, dar sunt impacat ca n-a fost doar din cauza mea. Am mai spus-o, daca un client nu are incredere 100% in mine, e tare greu sa facem afaceri impreuna. Iar eu simt cand cineva doar lasa impresia ca imi da incredere.

Un mare proiect pe care l-am dus la bun sfarsit in 2008 a fost mutarea sediului celui mai mare client al meu in alta cladire de birouri. L-am facut atat pentru mine, cat si pentru ei – pentru ca vroiam sa stiu din perspectiva clientului, ce inseamna o mutare de birouri. Doar asta era nisa mea pe imobiliare, nu? Asadar, am:

• umblat dupa sedii, 
• colindat printre molozuri, 
• plimbat galerii de poze pe Internet, 
• organizat vizitele intregului actionariat, 
• negociat contractul de inchiriere (fara avocati), 
• organizat relatia chirias-proprietar,
• coordonat livrarea in timp util a spatiului,
• coordonat amenajarea spatiului de birouri cu TOT ce inseamna (propus compartimentari, gasit furnizori, ales solutia optima, negocieri, livrare s.a.m.d.),
• organizat mutarea,
• achizitionat toate echipamentele de birou necesare, avand in vederea triplarea spatiului disponibil,
• administrat compania (dupa aceea, pana astazi).

Deocamdata aceasta fapta buna m-a ajutat sa fiu un agent imobiliar sau un intreprinzator in domeniul imobiliar mai bun decat eram, dar in acelasi timp mi-a distrus afacerea pe imobiliare – in sensul ca am pierdut momentum-ul in care puteam face niste valuri mai semnificative, iar acum afacerea sa fie stabila. Clientul meu stia ca asa se va intampla, dracusorul de el. De ce? Pentru ca aveam atentia in alta parte, nu in afacerea mea. Si uite asa am intrat si in criza pe care am prevestit-o cu mai bine de-un an inainte. Ocupandu-ma prea putin de vanzari de apartamente (vechi), criza nu mi-a afectat afacerea in mod deosebit, dar ma afecteaza modul in care s-au schimbat oamenii intre timp. Am un gust amar apropo de asta, ceea ce m-a determinat sa redeschid ochii la alte oportunitati si pasiuni personale. Decizia in curand.

Concluzii

In 2008 am continuat sa cresc, sa ma dezvolt ca persoana – cum mi se intampla, de fapt, in fiecare an. Sunt foarte fericit ca pot afirma asta. Per total, cred ca e anul in care m-am maturizat cel mai mult, in care am inceput (in sfarsit!) sa vad lucrurile altfel, asa cum sunt ele, nu asa cum sper eu in calitatea mea de “satmarean de frunte” (cum ma caracterizeaza actorul Florin Piersic). Intre aspectele care m-au miscat in mod deosebit se numara urmatoarele:

Increderea. Eu aruncam cu incredere catre fiecare persoana pe care o cunosteam. Faza asta e pe cale de disparitie, sincer. In ziua de azi (si multi o sa ma contrazica, pe motiv ca “dintotdeauna”) singura persoana in care poti avea incredere e propria persoana. Prietenii buni ii poti numara pe degetele de la o mana, in cele mai multe cazuri. Ma pisca degetele sa va scriu toate povestioarele care m-au dus la concluzia asta, dar o sa rezist tentatiei. Prefer mai degraba sa creez postari specifice tzepelor pe care mi le-am tras.

Romania. Cine ma cunoaste stie cat de mult imi iubesc tara, si ce lobby puternic i-am facut peste hotare sau in mediile in care exista aceasta oportunitate. Dar in 2008 am inceput pentru prima data sa detest Bucurestiul. Am observat apoi ca si celelalte orase ii seamana izbitor; ce difera e proportia de oameni buni. Mi s-a acrit de rautatea oamenilor, de lipsa valorilor, de lipsa de respect, de lipsa de autoritate, de lipsa curateniei, de trafic, de aglomeratia din magazine, de poluare, de fum de tigara, de camioanele firmelor de constructii s.a. Cel mai nasol a fost cand oamenii cu care discut eu despre viata, oameni cu capul pe umeri, mi-au confirmat ca nu-s beat cand zic astea. 2008 a fost anul in care m-am gandit pentru prima data sa plec de aici, sa imi vad de treaba in conditii civilizate in alta tara, si sa revin cand lista lipsurilor se… amelioreaza. Ma rog, am ramas cu gandul deocamdata. Nu mor caii cand vor cainii, mai luptam.

Viata. Vad multi oameni tristi in Romania. Viata asta inseamna practic cativa zeci de ani, si merita traita facand ceea ce ne place. Pe bune. Nimeni nu merita munca sau atentia noastra, cu o exceptie: noi insine. Cu riscul de a promova clisee, trebuia sa scriu asta, ca s-o vad si eu mai des, fiindca am calcat pe langa uneori. Am invatat ca intotdeauna, ca sa ajungi la idealul asta de a face doar ce iti place, trebuie sa faci temporar si lucruri care nu iti plac.

Ohoo, era sa uit ceva de bine: mi-am luat vacanta mai mult de o luna in vara 2008, pe care am petrecut-o prin Romania, Cehia, si Germania. Lucru pe care il recomand tuturor, in special prietenilor care muncesc pe branci tot anul.

Aveti de comentat? De-abia astept sa aud parerile voastre.

Streaming Video by Ustream.TV

Am auzit de ING de cand au deschis banca in Romania, dar mi se pareau fitzosi si rigizi. Dar am fost mai aproape de acest brand din momentul cand au deschis in Romania partea de asigurari, mai specific agentia din orasul meu natal. O cunostinta foarte buna de-a mea a fost numita AM (agency manager) din start, in urma unei povesti misto, dar care nu are loc aici. In acel an m-am inscris pe site-ul ING global sa primesc rapoartele anuale si alte documente. Pe care mi le-au trimis constant pana acum vreo 2 ani. Incepand cu 2009 m-au anuntat ca trebuie sa protejam mediul, ca ei reduc costurile, asadar daca le mai vreau, sa le scot de pe site in format PDF.

Cand eram student am aplicat pentru bursa ING, pe care n-am luat-o. A fost o situatie aiurea, ca aveam relatii personale cu toti marii sefi ai institutiei, dar n-am trecut de o tipa, Florentina Soare, la interviu. Mi s-a mai intamplat si in alte companii. M-am enervat atunci; erau primele clipe cand incepeam sa ma gandesc ca o sa-mi bag eu picioarele in toate firmele cu fitze, si o sa imi deschid eu una a mea.

Pe cunostinta mea din orasul natal am asistat-o de cateva ori in actiunile ei, sau am avut discutii prelungite cu ea despre asigurari, ING, cum merg lucrurile, ce nu merge, cum a corectat, cum dezvolta treaba s.a.m.d. Ma rog, ea deja ajunsese intr-o pozitie superioara, pozitie din care refuza sa avanseze din motive personale. E o persoana geniala si m-a facut sa imi placa de ING foarte mult. Mi-a fost si inca imi este mentor.

Mai sar peste cateva povesti interesante, dar la un moment dat, ING Bank a decis sa fie prietenoasa. A deschis office-uri, pentru persoane fizice. Evident, am deschis cont imediat, pe care il folosesc si azi.

Apoi ING a decis sa fie prietenoasa si cu companiile. Superb, m-am mutat si cu firma acolo, ba chiar cu toate firmele clientilor. Ei, aici a inceput sa se imputa treaba. Mie imi place in continuare ideea pe care merg, insa cred ca e aplicata gresit si va duce la un mare esec. Sa va spun cateva experiente:

• in unele cazuri, ne-au omorat cu nevoile de documente a.i. sa nu inchida conturile unei persoane juridice. Vroiau lamuriri peste lamuriri (desi existau unele oficiale, notariale) ca un asociat poate actiona in numele celuilalt.
• plati externe in HomeBank nu aveau, trebuia sa mergi in Kiseleff la head-office. Acolo, in cazuri de plati identice, cateodata cereau anumite documente suplimentare, alta data nu. M-au inebunit. Acum s-a rezolvat.
• Multi-transfer-ul din HomeBank a durat ceva vreme sa il descopar, dar hai sa zic ca problema e la mine. Am pierdut la vreme facand plati manuale de am imbatranit vreo 2 luni degeaba.
• am deja la activ doua plati care stim ca le-am facut, recipientii stim ca le-au primit, dar in extrasele lunare nu e nici urma de ele, iar ING zice ca daca nu-s acolo, platile nu s-au facut. Go figure!
• am pacalit relatiile cu clientii grav de tot, am sunat dandu-ma drept un strain (client de-al meu), vorbind in romana, stiind raspunsurile la intrebari, si mi-am rezolvat problema. Ok, e nasol, dar mi-a parut bine ca s-a intamplat. Oricum altcineva nu avea cum sa stie toate chestiile care m-a intrebat reprezentantul bancii. Cand am tratat problema cinstit, insa, m-am lovit de un zid. Asta nu poate duce la ceva bun.
• procedura de aprobare a unei amarate de descoperiri de cont dureaza vreo 2-3 saptamani. De ce?
• Iti dau un username sa accesezi HomeBank, ca n-ai cum sa il retii. Un carnat lung, fara inteles pentru oameni. Eu odata l-am uitat acasa, dar am avut de facut operatiuni importante, iar reprezentantul office-ului meu, office-ul in sine, dar si Relatiile cu clientii aruncau mingea de la unul la altul ca ei nu pot sa imi spuna username-ul, ci ceilalti, sau ca nu pot sa o faca deloc, nu pe telefon. Dar n-aveti un milion de informatii sensibile pe care puteti sa le verificati prin intrebari??? Eu cum imi fac tranzactiile daca n-am username-ul la mine, cand vizitez Patagonia?
• nu pot scoate extrasele de cont pentru septembrie 2008, incerc deja de ieri si HomeBank zice ca nu exista. Am inteles ca acestea devin disponibile la cateva zile dupa ce se termina luna. Ma rog…
• cireasa de pe tort: la o incurcatura intre office si head-office, in care fiecare sustinea un alt punct de vedere, omul din head-office mi-a spus “Domnule, astia din office nu sunt tocmai oameni de banca,…”. Poftim?????? Afara nu scrie ING Bank? Cazul l-am auzit si la alti parteneri de afaceri.
• imi apar in extras chestii gen, o suma platita de doua ori catre un beneficiar, dar suma pe care eu stiu sigur ca am platit-o o singura data, si in cu totul alta zi decat cele listate in extras.

Sunt total de acord ca faptele prezentate aici nu duc la falimentul unei banci. Sunt exagerat cu articolul asta. Dar sunt fapte care ma fac sa emit aceasta opinie, ca de ING se va alege praful in maxim 2 anisori (later edit: dupa doua saptamani de la scriere, se pare ca se anunta mai devreme). Si din pacate, desi am fost privit cu suspiciune de fiecare data cand am emis cate-o parere mai altfel, nu m-am inselat vreodata.

ING este brandul meu favorit, pentru cine nu stie. Chiar am scris postul asta cu mare parere de rau. Dar m-am saturat sa tin pentru mine.