• este foarte important ca romanii sa se uite la astfel de emisiuni, care nu doar ca-s foarte rare, dar e util sa inteleaga cu care dintre candidati se identifica – daca nu stiu deja pana atunci;
• indiferent care dintre ei a fost mai tare-n instrument si deci, in dezbatere, nu inseamna ca va castiga alegerile sau ca va fi cel mai bun.

Apropo de asta, imi face placere sa impart cu cei care ma urmaresc un cuplet al marelui pamfletar Constantin Tanase. E scris acum 70 ani, dar va fi incredibil de valabil in data de 6 decembrie 2009.

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim în saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicând nu s-a vazut,
Scoatem totul la vânzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a câstiga o pâine,
Multi o iau de la-nceput,
Reticesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc întruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete,
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am facut?

Chiar mai interesant mi se pare zvonul care circula despre ultimele momente dinainte de plecarea lui Constantin Tanase dintre cei vii, pe care il puteti citi la sfarsitul postarii de aici.

Candidatii care castiga votul popular in colegiile lor nu au garantia ca vor lua scaunul, iar de fapt vor fi zeci de cazuri cand alesul final va fi cel care a luat locul doi sau chiar trei. In anumite cazuri, chiar daca un candidat castiga 50% din voturi, se prea poate sa nu ii fie permisa ocuparea scaunului in Parlament, deoarece un partid nu poate castiga toate scaunele.

Presupun, ca multi altii care stiu, ca publicul habar nu are de aceasta “chichitza”. Sau nu le pasa? Incredibil.

De fapt, ca sa-l citez pe un expat din Bucuresti: cu un calculator de buzunar, un sondaj electoral pe jumatate corect, si cu lista de candidati in mana, oricine ar putea afla de pe acum exact cine va fi ales in fiecare scaun. Si din pacate, presa nu ne serveste articole bazate pe acest fapt.

Ca si o concluzie, cateva anomalii care nu ar trebui sa existe intr-un sistem uninominal, dar exista in Romania:

1. Inca exista un prag parlamentar. Asta se traduce in faptul ca daca oamenii din Somcuta Mare il voteaza pe Bulan de la Partidul Erdeesh sa ajunga Prim Ministru, el nu va putea face acest lucru daca Partidul Erdeesh nu va trece de pragul minim national.

2. Chiar daca un candidat va avea cele mai multe voturi intr-un colegiu electoral, acesta nu va fi cel castigator.

3. Candidatii unui partid nu vor putea castiga toate locurile intr-un judet, chiar daca populatia acelui judet il voteaza.

4. Fundamental vorbind, votantii inca aleg pe baza listelor electorale (vedeti tabelele de pe paginile 3 si 4 din documentul oferit mai jos), iar numele din acestea sunt definite de performanta partidului intr-un judet.

Textul legii este aici. Pe scurt, acesta nu este un sistem uninominal.

Later edit: in 3 decembrie 2008, apar in sfarsit in presa reactii de nemultumire apropo de subiectul prezentat. Cred ca daca o faceau inainte de alegeri, prezenta la vot ar fi fost si mai dezastruoasa.

Intre paragrafele mele preferate:

“Look around you at great leaders who you know or respect. What do they spend their time doing? They are infused with drive, passion, vision, commitment, and energy. They walk through the world dissatisfied with the status quo. They talk to anyone who will listen about the change they want to see the world. And they build a team and an organization that is empowered to make that change.

This is not about competition for resources, this is about increasing the size of the pie. We’ve seen an unprecedented growth in global wealth in the last two decades: there are currently 95,000 ultra-high net worth individuals in the world – people with $30 million or more of investable assets.4 On top of that, there are more than $60 trillion worth of investment assets in the market today, with an increasing amount of this money thinking more long-term about the big problems facing the world: energy and water scarcity, greenhouse gases, global commodity shortages, healthcare and education delivery, poverty alleviation…you name it.

The allocation of these resources matters.

Convincing the most powerful, resource-rich people you know that allocating some of their capital to the issues you’re addressing matters.

I’ve met too many nonprofit CEOs who say “I hate fundraising. I don’t fundraise.” If you’re being hired as a nonprofit CEO and the Board tells you that you won’t be fundraising, they’re either misguided or lying.

Tell them they’re wrong. Tell them that your job as a CEO is to be an evangelist for your idea and to convince others about the change you want to see in the world. Tell them that if this idea is worth supporting then they should jump in with both feet and support it with their time and money and by telling their friends it is worth supporting.

Spending your time talking to powerful, influential people about the change you hope to see in the world is a pretty far cry from having fundraising as a “necessary evil.”

I’d rather be an evangelist, a storyteller, an educator, a translator, a table-pounder, a guy on his soap box, a woman with a megaphone, a candidate for change. I want to talk to as many people as I can about my ideas – whether in person or in newsletters or on Facebook or Twitter or in the Economist or at the TED conference or at Davos – and capture their imagination about the change I hope to see in the world. “

De-asta imi plac mie, si ma implic in organizatii precum AIESEC, Junior Chamber International, MaiMultVerde, Salvati Copii si altele.