Porneam prin Delta, yuhuu! Doamne cat asteptam momentul. Am oprit cateva minute langa o ambarcatiune mai mare din care am cumparat benzina de 70 lei, iar apoi am continuat incet prin zona, ca sa nu trezim spiritele celor care dormeau in pensiunile de pe mal. Cam inundate, de altfel, apa era la maxim 5 metri de usa, in unele cazuri. Asadar, posibil sa nu fi fost pe cine trezi.

Nu se vedeau prea multe detalii, inca nu rasarise soarele. Adevarul e ca pana dupa ora 5 nu ai voie sa iesi pe Dunare, iar noi eram inainte de ora 4. Ma rog, toata lumea facea ca noi, ca doar nu suntem pescari industriali sa aiba motiv serios sa se ia de noi cele 6 sau 8 organizatii care supravegheaza activitatea pe Dunare.

Traseul exact parcurs de noi e cel din imaginea de mai jos, cu tot cu intoarcerea. Am pornit Motion-X-GPS pe iPhone curand dupa benzinaria plutitoare, si am monitorizat tot traseul, viteza, s.a.m.d. Ca sa stiu daca ma plimba oamenii pe bune, sau se fac ca ma duc in cercuri, hehe. Toate peste toate, am facut mai bine de 35 kilometri in total, in cele 4 ore si ceva ale plutirii.

Cand am ajuns in extremitatea dreapta a traseului din poza, ne-am oprit. Daca drumul a fost perfect, cum am oprit langa stufaris, cum au dat tantarii iama intre noi. Noroc ca ne asteptam si eram sprayati, imbracati s.a.m.d. De fapt, daca pescuiesti la stiuca, adica exact ce faceam noi, esti prea in miscare ca sa aiba timp sa te intepe prea des. Eu nestiind sa pescuiesc, am fost invatat in doi timpi si trei miscari, iar dovada ca am deprins abilitatea consta in revendicarea a 40% din captura zilei.

Am prins rasaritul, care a fost unul din cele mai faine pe care le-am vazut eu vreodata, dupa cum puteti observa si domniile voastre. Dupa rasarit, pestii s-au cam sictirit si n-au mai vrut sa muste decat foarte rar, adica de vreo 2x la toti cei trei zmei cati eram. Ne-am tot miscat, am cautat alte locuri, inclusiv in lacul imens din traseu pe care pescuiau o gramada de cetateni plutitori, nada.

Asa ca am inceput plimbarea de frumusete, a Deltei, desigur. Insotita de poze, cateva din ele postate mai jos. In toata dimineata am zarit cateva specii de pasari, intre care: pescarusi, pelican comun, lebada, egreta mica, cormoran mic si mare, barza alba, rata salbatica si trei care nu le recunosc insa una arata… exotic. Sigur ca Lucian mi-a spus cum se numesc, dar am uitat. UPDATE: citind info-delta.ro am descoperit ca ar fi vorba de lisita, chira si eventual pascaras albastru, desi mi se parea mai mare si mai zvelt decat acesta.

La intoarcerea spre mal am trecut din nou prin zona de pensiuni noi si scumpe ridicate de investitori de putin timp, cele inundate. Intr-adevar, nu erau turisti in ele, se vedea ca au fost inundate recent, desi nu mai era apa in curte. Din cate am inteles, cei de acolo nu sunt nascuti in Delta, ci au fost pacaliti probabil de agenti imobiliari sa cumpere teren in Delta, ca sa se faca mari investitori in turism. Tzeapa… care din pacate tot inspre turist se va varsa, fiindca vor cere preturi si mai mari ca sa isi recupereze investitia. Nu va zic ca se iau bani si ca sa te duca cu barca la pensiune cand ajungi in Delta.

Ziua (de duminica) a fost continuata cu un mic dejun sanatos si bogat (doar era pana in ora 9 cand ne intorsesem), odihna si pranz. Evident, pranzul a constat intr-un bors de peste (biban si stiuca, cu cartofi), care se mananca la modul:

• intai niste zeama (care-i separata cand se serveste, doar la preparare si pastrare e amestecata cu pestele), in care amesteci niste mujdei cu aspect de gelatina (sau de orez cu lapte, daca vreti), pe care-o mananci cu cartofi si/sau mamaliga.
• cand termini zeama, mai adaugi alta zeama pe care de data asta o mananci cu carne si toate cele, dar fara mujdei. Inca o chestie, am auzit ca capu’ la …stiuca este cea mai delicioasa parte de mancat din amalgamul asta.

Dupa borsul de peste, ce putea sa urmeze decat saramura?

Iar dupa saramura, o dupa-amiaza buna. De plecat acasa. Aveam 317 kilometri de facut, cel mai lung drum pe motor, cu pauze scurte. Intamplator, este chiar jumatate din distanta intre Bucuresti si Satu Mare, adica spre casa – deci era un test in urma caruia urma sa decid daca ma duc cu mobra acasa candva.

Legat de drumul din Murighiol spre Bucuresti am de precizat urmatoarele aspecte:

• am ales ruta Murighiol – Tulcea (nu prin Agighiol, desi e posibil iar drumul e impecabil, doar putin mai lung), Tulcea – Harsova – Slobozia – A2 – Bucuresti;
• per total este foarte bun, bine asfaltat si fara gropi (doar o zona scurta in lucru chiar inainte de Tulcea);
• Tulcea – Harsova este cel mai liber, bine asfaltat, si mistooo drum de #prinRomania. Vai de capu’ meu: vizibilitate, viteza, very radar-free, variatiuni (very long lines, very nice curves), venim si alta data, vrrrrr…
• In Harsova, daca esti in drum spre capitala, duminica te intalnesti cu cetatenii care vin de la mare pe aceasta varianta, incercand sa nu stea in ambuteiajele bine-cunoscute. Facand chestia asta, aglomereaza drumul Harsova – Bucuresti, si o fac la viteze nesimtite.
• La iesirea din Tandarei (unde se face ulei, by the way), dintr-o curte din ultima curba larga cineva a tras cu prastia (cred) cu o piatra sanatoasa. Catre mine. Si m-a nimerit in cap, in zona cefei, mai precis. S-a auzit tare de tot. Ocazie buna sa constat rezistenta dragului meu C3, care de-abia s-a zgariat. Piatra estimez ca avea un diametru de 3-4 cm. Radem glumim, dar incidentul putea sa ma duca in mormant, sa fi avut vreo 60 kmh cand s-a intamplat. Noroc ca am invatat cum e cu proactivitatea.
• Pe vremea asta deja il pierdusem demult pe un companion cunoscut in OMV Harsova, care nu doar ca era pe mobra altuia, noua si puternica, dar era slab echipat. Ne intelesesem ca mergem impreuna, dar cum compari 2 saptamani de experienta ale mele cu cei 8 ani ai lui? E imposibil. L-am plictisit, desi incet nu mergeam. Din cate-am apucat sa vad cand s-a decis sa ma abandoneze, cred ca il asteapta un viitor sumbru.
• Cei 100 km de autostrada m-au obosit din nou. Cu 100 kmh constanti, iarasi eram doar depasit in tromba de cei de pe banda 1 (99.5% din depasiri fiind neregulamentar executate), iar cand m-am postat de curiozitate pe banda 2 la 170 kmh, in cateva secunde eram somat sa fac loc fiindca tin lumea departe de familie. Familie precum cea din link, presupun.
• Timp realizat: 4 ore.

Marturisesc ca ma indoiesc de incercarea de a parcurge drumul Bucuresti – Satu Mare pe motocicleta intr-o singura zi. Deocamdata. Mai am de invatat. Ceva nu-i bine ori cu echiparea mobrei, ori cu echipamentul pe care-l purtam eu, ori cu utilizatorul: ma deranja prea tare vantul, turbulentele, ceva… Iar altceva nu-i bine deloc cu soferii patriei (a se citi “sunt scarbit”), perspectiva pe care din masina nu am remarcat-o atat de bine, desi ma deplasez cu aceleasi viteze decente.

Hai cu spor spre viitor, in care nu uitati sa includeti Delta Dunarii, dar si Dobrogea!

Ziua 1 prin Dobrogea

Ziua 2 prin Dobrogea

Suparat am fost, Doamne, suparat,

Cand echipa Petrom a plecat.

#prinromania si prin Maramu’

Ca-mi veni si mie dor de duuu…

Daca nu stiati deja de proiectul Petrom “Redescopera Romania“, aflati ca imi place, desi pe alocuri redescopera o roata deja descoperita de altii (adica obiective turistice, sa zicem); era un lucru inevitabil, iar modul prin care au ales sa iasa in fata publicului cu acest proiect este unul chiar bine ales, pe o carare de putini calcata – dar care va duce la rezultate bune, estimez eu. Revenind, cand am vazut ca incep sa brazdeze Romania in lung si lat, iar pe mine nu m-au luat, am ajuns de-am compus versurile de mai sus. Imi doream sa fiu si eu acolo, iar singura cale disponibila era sa atasez caravanei lor propria masina sau propria motocicleta – cum a facut Roxana Farca de la LumeaMare. Cand au plecat prin Transilvania (zona cea mai misto per total, zic si eu), deja fierbeam ca nu s-a potrivit cu o plecare planificata spre casa, adica Satu Mare.

Si uite asa incepe povestea: m-am suit pe motor in aceeasi saptamana dar vineri la 6 seara, si am pornit spre estul Romaniei, cu gandul de a explora Dobrogea, eventual Delta Dunarii. N-am facut-o chiar cu ochii inchisi, ci mai intai l-am cetit pe Adrian (Zvoneru’) si m-am sfatuit cu Petru. Sunt genul care prefera sa invete in principal de la altii, sa nu inventeze roata daca ea exista.

A se retine un aspect minor: conduceam motocicleta “Rosie” (a se citi “Rozie”) de doua saptamani, aveam vreo 500 km experienta si nici o iesire in afara orasului.

Autostrada Soarelui (A2) mi s-a parut cel mai cumplit drum pe care l-am facut vreodata, din mai multe motive:

• e dreapta si plictisitoare, jur ca era sa adorm. Da, pe motocicleta!
• era vineri si s-a spart conducta de mers spre litoral, traficul era ca in centrul Bucurestiului dar la viteze mult peste cea legala;
• eu mergeam cu 110 kmh, a.i. numarul total al depasirilor efectuate a fost zero; eram depasit ca la balamuc!

Cum bine sfatuia Zvoneru‘, dupa podul de la Cernavoda am luat-o spre orasul cu acelasi nume (nu litoral), adica stanga. Dupa ce am inteles care e mersul drumurilor din localitate, am pornit spre nord, si anume Capidava. Fiind deja ora 20, ala a fost momentul cand am decis ca voi inopta la Harsova, sau mai devreme daca vad vreo pensiune in cale.

Drumul 223, Cernavoda-Saraiu, e bunicel si fara surprize neplacute in general. Deosebit de pitoresc nu as indrazni sa spun ca e, insa pentru un drum neprincipal intalneste asteptarile minime. In Capidava m-am luat dupa semnul de la intrare, care parea ca indica pozitia Cetatii Capidava spre dreapta, in varful unui deal. Dupa ce am urcat cu grija dealul, am gasit de fapt o casa in constructie si trei caini care incepusera urmarirea generala. Stati sa vedeti intoarcere de motocicleta in panta, urmata de coborare pe deal prin drum creat de apa de ploaie torentiala…

Cetatea Capidava era de fapt pe partea stanga, un pic mai incolo. Era pe inserate, locul parea inchis publicului, asa ca privirile mele s-au rezumat la ceea ce se vede din strada. Pentru ceva atat de vechi, cetatea e inca destul de …in picioare, daca e sa facem comparatii cu alte obiective similare din Romania. Trebuie sa ma documentez mai bine, eventual sa o vizitez pe timpul zilei.

Cand drumul 223 se intalneste cu drumul 2A (Harsova – Constanta), in dreptul unui han al carui nume imi scapa, am cotit stanga si am gonit spre Harsova. O mica paranteza: auzisem ca acest drum 2A ar fi raiul motociclistilor, idee pe care nu o confirm fiindca e plin de masini si camioane care gonesc si ele de zici ca e sfarsitul lumii, adica mi se pare periculos. Buun, in Harsova am facut o alimentatie sanatoasa motorului in benzinaria OMV de la intersectia DN2A cu DN22A, si am aflat de cele doua pensiuni de la cealalta intrare in oras. Am ajuns imediat, dar erau pline, asa ca mi-au ramas doua optiuni:

• Popasul Dunarea, vreo 5-10 km spre Gheorgheni
• Suna un prieten, sau mai exact m-a sunat un prieten din Harsova care ma urmarea pe Facebook.

Am fost primit foarte bine acasa la prietenul in cauza, cu sarmalute facute de mamaie, si un ceai bun. Ziua 1 se incheia astfel in Harsova, la o bere cu Catalin si prietenii sai. Ocazie cu care am constatat ca si Harsova are cetatenii standard ai fiecarui oras care se respecta, si anume:

• Pitzi la terase, in cautare de sau in …colaborare cu Feti Frumosi.
• Posesori de masini relativ scumpe care fac parada dus-intors in acelasi kilometru.
• Motociclisti cu pasagera care executa plimbarea descrisa anterior in acelasi stil.

In concluzie, aceasta prima zi a fost cea mai scurta si mai putin interesanta, poate datorita orei tarzii de plecare din Bucuresti, si a vitezei reduse cu care ma deplasam, incepator fiind. Va recomand sa cititi mai ales ziua 2 si ziua 3 (link-uri functionare azi mai tarziu).

Astazi, de Craciun, am ales un articol scris de Dragos Roua – un intreprinzator roman de exceptie, actualmente blogger de talie internationala, care scrie pe site-ul sau despre Dezvoltare Personala si alte subiecte similare, insa in limba engleza deoarece el se adreseaza cititorilor din intreaga lume, pasionati de dezvoltarea lor. I-am cerut permisiunea de a traduce articolul de mai jos, pe care mi-a acordat-o cu mare drag. La provocare o sa ii raspund in format video. Articolul original se numeste “33 Questions For An Interview With Yourself“.

***

Astazi o sa am un interviu cu cineva foarte special, aici pe blog. Si anume chiar tu. Da, tu, cel care priveste acum la ecranul calculatorului. Esti o persoana foarte importanta, si e o onoare pentru mine sa iti iau un interviu. Ti-am pregatit o lista de 33 de intrebari si sunt nerabdator sa iti aud raspunsurile.

Da, acesta este un interviu. Cu tine. De ce? Pentru ca esti important, de aia!

1. Ce faci ca sa iti castigi existenta?

S-ar putea sa nu stii ce faci in realitate ca sa iti castigi existenta. Ai putea crede ca ai un loc de munca, dar in realitate sa iti vinzi timpul. Iar asta inseamna ca iti vinzi viata. Iar asta inseamna ca iti traiesti viata prin a ti-o vinde. Si s-ar putea sa nici nu te fi prins.

2. Pe cine iubesti?

Pe partenerul tau? Partenera ta? Altcineva? Iubesti mai multe persoane in acelasi timp? Raspunde cat mai detaliat la intrebarea asta. Pare ca nu ne gasim niciodata indeajuns de mult timp ca sa ne gandim la persoanele pe care le iubim. Nu putem iubi pe cineva daca uitam sa ne gandim la acea persoana.

3. Ai destui bani?

Asta e o intrebare foarte importanta. S-ar putea sa ai mai putini bani decat ceilalti membri ai grupului tau, si in acelasi timp sa ai destui. Sau s-ar putea sa ai bani foarte multi, dar nu indeajuns de multi sa te simti bine. De cati bani ai nevoie in viata ta?

4. Esti sanatos?

Te trezesti in fiecare dimineata si te duci la servici, dar te gandesti la tine ca fiind o persoana sanatoasa? Modul cum iti privesti sanatatea are un impact enorm asupra perceptiei tale asupra realitatii. E ca si cum aplici filtre la ceea ce ti se intampla.

5. Crezi ca esti o persoana buna?

Te-ai intrebat vreodata ce crezi despre tine insuti din acest punct de vedere? Poate ca luam de-a gata faptul ca suntem buni din oficiu si toti ceilalti sunt rai. O fi adevarat? Chiar crezi ca esti o persoana buna? De ce crezi asta?

6. Ce varsta ai?

Nu trebuie sa iti scoti cartea de identitate si sa faci calculul. Nu ma refer la numarul de ani de cand te-ai nascut, conteaza mai putin. Ma refer la cat de batran sau tanar simti ca esti. Ce varsta percepi ca ai? Pentru ca, fie ca ma crezi sau nu, e varsta ta reala.

7. Cine e prietenul tau cel mai bun?

Ai unul? E el sau ea inca in viata? Scrie-i numele pe o foaie si gandeste-te la acea persoana. Scrie o scurta descriere a ei. Unde v-ati cunoscut prima oara? Care au fost circumstantele? Ce o face sa fie cel mai bun prieten, totusi?

8. Care e visul tau din copilarie?

Ti-l aduci aminte? Vroiai sa calatoresti in toata lumea? Vroiai doar sa iti faci o familie si sa iti cresti copii? Asta faci acum? Ti s-a indeplinit visul? Sau navighezi in alta directie in fiecare zi din viata ta?

9. Cat de des razi?

Incearca sa iti aduci aminte exact de cate ori razi intr-o zi. E dificil? De ce? Pentru ca razi atat de des ca nu iti poti aduce aminte cand ai ras ultima oara bine? Sau pentru ca ai uitat cum e sa razi?

10. Ce te face sa zambesti?

Scrie o lista de cel putin 10 elemente. Daca nu gasesti 10 elemente care te fac sa zambesti, avem o problema. Nu te grabi, gandeste-te bine. Sa zambesti e altceva decat sa razi, in acelasi mod precum o plimbarica in parc e altceva decat o ascensiune montana. Pur si simplu iti place plimbarea.

11. Cine ti-e cel mai periculos dusman?

Ai unul? Scrie-i numele aici, impreuna cu o povestioara despre cum ti-a schimbat viata acest dusman. Prietenii ne fac sa facem lucruri pentru ei, pe cand dusmanii ne fac sa facem lucruri din cauza lor. Oricum, ne influenteaza viata si trebuie sa stim cum.

12. Unde locuiesti?

E chiar locul acela? Te simti acasa acolo? Cum ai ajuns acolo? Povestea casei tale se intersecteaza puternic cu cea a vietii tale. Locul unde te simti acasa este cel mai important loc din lume pentru tine. Ce il face sa fie acasa?

13. Crezi ca esti puternic?

Sunt chiar interesat sa stiu raspunsul la intrebarea asta. Iubesc oamenii puternici. Au puterea aia sa isi schimbe viata si sa creeze lucruri incredibile. Ce inseamna “puternic” pentru tine? Se refera la forta? Sau la anduranta? Sau la viteza? Sau la inteligenta?

14. Care e cel mai important lucru pe care l-ai facut pana acum?

Ai facut ceva important? Ceva ce ti-a schimbat viata fundamental? Sau ceva ce a schimbat fundamental viata altcuiva? De ce a fost important? Raspunde cu primul gand care iti vine in cap.

15. Care este cel mai stupid lucru pe care l-ai facut pana acum?

Consideri ca ai facut chestii stupide in viata ta? Eu cred ca toti facem, dar doar cativa admit. Majoritatea oamenilor acuza circumstantele, karma, pe altii, doar pe ei nu. Ai puterea sa accepti ca ai facut ceva foarte stupid?

16. Te iubesti?

Adica pe bune, accepti toate aspectele care te privesc? Poate te urasti? Majoritatea oamenilor fac asta fara sa isi dea seama. Din nou, raspunde cu primul gand care iti vine in minte. De obicei, chiar asa simti tu despre tine.

17. De ce iti este cel mai frica?

S-ar putea sa fie dificil sa raspunzi. Dar inaltator. Cea mai mare frica a ta este de obicei usa de scapare, daca o abordezi cu indeajuns curaj. Poti sa te gandesti la ceva ce te sperie de-a dreptul? Poate raspunsul la aceasta intrebare te sperie?

18. Care e cuvantul tau favorit?

Trebuie sa ai unul, toata lumea are. S-ar putea sa fie acela pe care il rostesti toata ziua fara sa iti dai seama, sau s-ar putea sa fie ceva ce te face sa te simti bine cand il spui. In general, exista o legatura inconstienta intre acest cuvant si adevaratul tu.

19. Cand ai plans ultima data?

Hai, admite. Toata lumea plange. Barbati, femei, copii. Poate e ceva care nu te face prea mandru, dar asta nu inseamna ca nu s-a intamplat. Ce a fost atat de puternic ca te-a zdrobit in interior? Gandeste-te inca o data, si lasa sentimentul sa reinvie. Impaca-te cu el. Daca poti.

20. Care e cel mai bun lucru care ti se poate intampla chiar acum?

Chiar in acest context, care e singurul lucru care iti poate schimba intreaga existenta daca ti se intampla chiar acum? Multi oameni raspund cu o suma de bani ca valoare absoluta, dar in opinia mea asta doar iti va maximiza problemele, nu le va face sa dispara.

21. Care e cel mai groaznic lucru care ti s-ar putea intampla chiar acum?

Din nou, care este singurul lucru care iti poate afecta viata in mod negativ atat de mult incat nu ai putea crede ca e posibil? Intre aceste doua posibilitati se afla toata viata ta. Care e durata vietii tale? Cat de lata e soseaua pe care calatoresti acum?

22. Imagineaza-ti persoana ta peste 5 ani de acum

Nu e chiar o intrebare, dar oricum va produce un raspuns interesant. Poti sa vizualizezi cum vei fi peste 5 ani? Cat de batran vei arata? Cum te vei comporta? Vei face aceleasi lucruri pe care le faci acum? Nu scrie o poveste intreaga, o propozitie in care sa concentrezi totul e de ajuns.

23. Regreti ceva?

Daca da, ce anume? Daca nu, de ce nu. Regretele sunt de obicei sfori pe care nu le-am tras cu noi din trecut, si care ne lasa legati de un context care nu mai e real. Daca iti cunosti regretele, vei afla lucruri despre tine care ai crezut ca le-ai uitat. Lucruri importante depre tine.

24. Care-i primul lucru pe care il faci dimineata?

Imediat dupa ce iti deschizi ochii. E un gand? E un gest? Toti tindem sa ne facem o rutina de dimineata, iar aceasta rutina pare sa ne contureze intreaga activitate din timpul zilei. Te-ai gandit vreodata care e primul lucru pe care il faci dimineata?

25. La ce te gandesti inainte sa te culci?

In mod similar, inainte sa te duci in pat la culcare, ai un gand preferat. Care anume? Ce face tranzitia catre lumea somnului sa mearga usor, fara rezistenta? Care e parola ta catre taramul viselor? Cum ar fi daca ti-ai pierde acest gand in mod subit?

26. Care e cel mai inalt punct in care ai fost vreodata?

A fost un munte? Sau un turn inalt din oras? Scrie absolut orice inseamna inalt pentru tine. Nu vreau sa stiu diferenta intre nivelul marii si acel punct, ci experienta ta de la cel mai inalt punct perceput de tine in viata. Frica? Bucurie imensa?

27. Daca ar fi un lucru in viata ta pe care l-ai schimba chiar acum, care e acela?

Imagineaza-ti ca ai intalnit o zana de poveste care ti-a oferit sa-ti indeplineasca o singura dorinta: poti sa schimbi doar un singur lucru in viata. Care? Cum ai vrea sa il schimbi? Daca nu ar exista puterea primita din partea acestei zane, ai mai vrea sa schimbi acel lucru?

28. Ce te face mandru?

Care este acel lucru pe care l-ai facut care te-a facut sa te simti instantaneu foarte mandru de tine insuti? Cand a fost asta? Care au fost circumstantele? Ai face-o din nou?

29. Sumarizeaza-ti viata intr-o propozitie.

Daca in urmatoarele 10 secunde viata ta s-ar sfarsi, cum ti-ai descrie-o? O singura propozitie pentru toata viata ta. Poti sa o scrii? N-ai decat 10 secunde, deci poti sa consideri ca e o intrebare la care trebuie sa raspunzi repede.  

30. Spune care e lucrul care te enerveaza cel mai mult

Zumzaitul unei muste? Sunetul unui cutit scartaind o farfurie de portelan? Modul in care te striga anumiti oameni? Prietenii care nu isi respecta promisiunile? Traficul? Incearca sa ramai calm cand raspunzi.

31. Care este intrebarea ta #1 pentru Dumnezeu?

Da, e un interviu cu tine, dar daca ai putea sa il pui lui Dumnezeu o singura intrebare, stiind ca iti va raspunde, care ar fi intrebarea? Care e cel mai important lucru pe care vrei sa il stii de la Dumnezeu?

32. Ai secrete?

Daca da, de ce? Daca nu, esti sigur? Care e motivul principal pentru care ai si tii secrete? Ti-e frica de reactia oamenilor? Ti-e rusine? Sau pur si simplu iti place sa acoperi lucrurile pentru placerea de a le descoperi mai tarziu?

33. Ce te face sa razi?

Exista ceva care te face sa razi cu toata pofta, nu-i asa? Trebuie sa existe. Ce anume iti declanseaza starea asta? Care e prima data cand te-ai lovit de asta?

Bine, am mintit. Sunt 34 de intrebari:

34. Esti fericit?

***

Acum, fii atent. Daca ai un blog, n-am nici o problema sa preiei articolul asta ca sa il publici si tu (cu un link catre originalul in limba romana, si cel in engleza), si sa raspunzi la fiecare intrebare pe rand. Sari peste cele care nu iti plac sau nu vrei sa raspunzi. Insa posteaza legaturile spre articolele originale, ca sa te pot gasi. Am zis, esti important.

Daca nu ai un blog, poate e timpul sa iti faci unul doar ca sa raspunzi la interviul asta. Glumesc. Sau poate nu . In orice caz, daca nu faci blogging, ti-am pregatit o carte electronica. Nu-ti face griji, cartea e gratuita, fara obligatii. Poti sa o descarci chiar aici, chiar acum, in limba engleza:

33 Questions For An Interview With Yourself (188)

Printeaz-o si scrie raspunsurile cand vrei tu. Chiar daca nu imi vei prezenta raspunsurile tale, poti sa lasi un comentariu si sa imi spui ca ti-ai gasit timp in programul tau sa raspunzi. In felul asta, voi stiu ca interviul s-a intamplat.

Ok, iar daca vrei sa oferi gratuit cartea electronica pe site-ul tau, te rog sa o faci, atata timp cat nu modifici continutul ei.

Deci, inca odata: cine poate sa raspunda la intrebari? Raspunsul e: oricine! Tu, in mod deosebit. Inca te intrebi de ce? Pentru ca esti important, de aia.

Iti multumesc pentru raspunsurile tale. S-ar putea sa nu stii asta, dar esti o inspiratie pentru mine.

Ca tot e la moda sa ai Wishlist-uri, ia sa spuna Marius cam ce-si doreste el cel mai mult sa primeasca pe post de cadou, cu ocazia sarbatorilor de la sfarsitul anului 2009. Ne referim, desigur, la lucruri materiale. Sau accesorii sociale, daca doriti.

• Chitara si jocul Guitar Hero. Mi-a placut la nebunie si mi-a reusit cu succes rezonabil sa fac pe chitaristul (respectiv solistul) trupelor renumite ale lumii, in timpul vizitei mele la Viena – cinste prietenilor mei de acolo, Camelia si Gyula. Trebuie sa fiu si mai bun, trebuie sa invat si chitara bass, iar apoi vreau sa fiu maestru la tobe. Cu vocea ma descurc bine, cine cunoaste stie. Imi imaginez deja campionate de Guitar Hero organizate printre colegii de pe Facebook sau Twitter… Ieczista o singura problema: pentru ca experienta Guitar Hero sa fie completa si de exceptie, mai am nevoie nu de unul, ci de doua lucruri. Primul ar fi:
• O consola PS3. Mare, medie, mica – nu ma intereseaza. Nici macar nu stiu daca conteaza atat de mult, din ce motiv au memorie de stocare date, si alte aspecte tehnice. Eu si consolele de jocuri am avut drumuri diferite si neintersectate in viata, pana acum. Era sa zic ca ma multumesc si cu un Play Station 2, insa pe acesta nu pot rula toata formatia din Guitar Hero (4 posturi). Revenind, se (mai) cere cel putin:
• un monitor High Definition. Ma gandeam la Samsung-ul asta (fiindca are conectivitate foarte variata, si arata deosebit) ca sa am in acelasi timp un televizor modern fain, un monitor de calculator performant, si un monitor potrivit pentru activitatile muzicale pe care le am in vedere
• un radio-CD mp3 de la Sony, cu intrari frontale USB si AUX, eventual bluetooth, pentru masina mea. Cel putin GT430U, daca nu desteptul BT3700U. Iubesc muzica, am enorm de multe colectii de muzica in format mp3; credeti-ma ca imbatranesc scriind cate un album pe CD audio, ca sa aduc bucurie urechilor din dotare.
• sa-mi schimb Nokia E52-ul proaspat adaugat in colectie cu mai frumosul Nokia E72 - chiar daca il suspectez pe cel din urma de o viitoare defectare a butonului central. Am destule vechituri (inca performante!) de rezerva.

Nu pot sa am pretentii precum cele recente legate de iPhone 3GS, insa daca o fi vreo persoana interesata sa imi faca vreo bucurie de moment, sper sa citeasca postarea asta. Vedeti ca vine si ziua mea! Eu personal probabil ca nu ma voi ocupa decat de cea mai ieftina “distractie” din cele enumerate, ultima, fiindca o sa imi respect principiul enuntat intr-o postare anterioara: nu mai cumpar lucruri.

In rest, vreau si eu sa dorm in liniste si pace.

Tu esti atat de perfect ca om incat majoritatea fetelor se tem ca n-au cum sa ajunga la nivelul tau, deci se feresc de tine. Iar tu poate crezi ca nu esti bun.

V-ati prins pana acum care era subiectul discutiei mele cu respectiva prietena, sau confidenta daca vreti: femeile si relatiile cu ele. Pe mine ma asociaza lumea prea putin, majoritatea chiar deloc, cu imaginea aceea de baiat aranjat, cu domnisoara de mana prin viata. Motivele sunt simple, in viziunea mea: n-am avut multe prietene, si oricum nu imi place in mod deosebit sa fiu monden sau public in aceasta privinta.

De ce n-am avut prietene? Pai pentru ca am fost in cautari active foarte rar, iar cand se intampla asta, gaseam. Mai greu sau mai usor, in functie de determinarea pe care o aveam in fiecare moment. Cel putin asta credeam, fiindca incep sa cred tot mai mult ca declaratia prietenei este al naibii de aproape de realitate. Hai sa facem o paralela zic eu interesanta:

In cariera mea profesionala de mai bine de 15 ani pana acum, eu nu am reusit sa ma angajez niciodata. Ooops, da, acum stiti un mare secret despre mine. Am depus o gramada de CV-uri in tot felul de industrii, am devenit expert in CV-uri, fiecare CV si scrisoare de intentie le faceam personalizate, dadeam raspunsuri foarte bune la interviuri, aveam pe masura ce trecea timpul tot mai multa experienta super faina, aveam recomandari clare de la cunoscuti, ba chiar cunoasteam CEO-ul companiilor la care doream sa ma angajez (si care de-abia astepta sa lucreze cu mine!), si de fiecare data am fost respins. Toate locurile mele de munca – fiindca am fost angajat totusi – au fost “aranjate”. Ori mama facea un pic de magie, ori eu personal ma dadeam bine cu seful, iar in final toata lumea a fost uber-fericita. Absolut toti fostii mei angajatori ma iubesc, sunt in contact permanent cu mine si m-ar primi inapoi cu mare drag. Colaborez cu fiecare din ei. Si culmea, chiar aceste refuzuri de angajare pe care le-am primit de la diverse societati sunt motivul principal pentru care mi-am facut firma proprie:

Nu ma angajati voi pe mine?? Noah lasa, ca ma angajez eu singur si o sa imi demonstrez ca sunt mai bun decat orice alta varianta puteati gasi!

Paralela se incheie aici, cu speranta ca ati inteles ideea, si deoarece in cazul relatiilor intime ar fi cam greu sa ma casatoresc singur ca sa demonstrez fetelor ca sunt mai bun, haha! O fi posibil, apropo?

Ia uitati-va la cercul vostru de prieteni. Nu vi se pare ca aceia care au in jur de 30 ani si sunt singuri sau necasatoriti sunt tocmai cei pe care ii apreciati cel mai mult pentru rezultatele lor profesionale sau pentru personalitatea lor, dar parca n-ati trece mai departe? Sunt curios sa aflu cat mai multe pareri, va invit sa comentati.

Daca aveti intre ganduri si ideea ca ma laud prin aceste cuvinte, sau ca m-as simti complexat, imi pare rau sa va dezamagesc, poate e bine sa cititi alt blog, fiindca inseamna ca nu ma cunoasteti. Eu constat pur si simplu cat de interesanta e viata, in care toate se intampla dintr-un motiv, fie el aparent tuturor sau ba.

Chiar trebuie sa “livram” strict la nivelul asteptarilor fiecaruia? E atat de rau ca/sa le depasim?

Mie personal imi este greu sa gandesc in sistem de “under-delivery”, desi in ultima perioada am calcat in strachini pe tema asta, de cateva ori si imi cer scuze prietenilor care va simtiti afectati de greselile mele. Pur si simplu ma animeaza “by default” dorinta de a da ce e mai bun, conform unuia din citatele mele preferate, devenit principiu de viata si afaceri:

I don’t give up. I give my best.

• surprind diferentele de care aminteste Adrian chiar intre Mercedes-urile mele, pe doua planuri:

1. Pe strada. Am trei bucati Mercedes pe care le detin sau folosesc, toate trei impecabile/admirabile, dar una are 30 ani, alta 16 ani, iar ultima 13 ani. Cand sunt cu cea de 30 ani, pe de o parte respectul celor din jur este aproape egal cu zero; pe de alta parte, un procent infim din participantii la trafic (probabil cei pasionati de masini clasice) imi acorda un respect maxim, pentru ca masina arata superb, deci vor sa se uite la ea mai atent si sa converseze cu mine. Sunt sigur ca acelorasi oameni (care imi admira tablaria de 30 ani) li s-ar rupe de mine sau masina mea daca ar fi un Logan, de exemplu. Cand sunt cu masina de 16 ani, respectul celor din jur este decent, masina impunand acest respect prin modelul in sine, fiind mai special/rar, si prin infatisare; doar imbecilii – care cred ca ajung departe fiind primii la urmatorul semafor – afiseaza lipsa totala de respect, fiind aproape sa imi zgarie bijuteria de nenumarate ori. Eeeeei, cand sunt cu matahala de 13 ani, prin clasa ei mult mai scumpa decat celelalte doua (chiar daca a ajuns un model oarecum decazut, existand doua versiuni mai noi ale aceleiasi clase), respectul se apropie de maxim. Toata lumea imi face loc, nu incearca nimeni sa faca pe smecherul, nu ma injura nimeni. E super fain de privit acest “spectacol”. Adaug un ultim comentariu: faptul ca am cutii de viteze automate ajuta mult la calmul meu propriu in trafic.
2. La service. Toti mecanicii sar in ajutorul meu cand apar cu matahala de 13 ani, ma ajuta dar nu se omoara cand sunt cu cea de 16 ani, si fac o fata de parca i-a lovit trenul cand le spun ca am probleme cu o Cobra – nu conteaza ca arata intr-un mare fel. RAR-ul la cea veche l-am primit doar fiindca arata bine, asta fiind singura exceptie in planul “la service”. Sunt dezamagit ca am un Mercedes clasic in Romania, lumea nu vrea sa ma ajute sa o intretin corespunzator, crezand ca sunt un sarantoc care nu are bani sa plateasca reparatia, sau fiindca s-au saturat sa repare Cobre iar banii nu conteaza.

• daca in masina ni se pare ca nu suntem tratati cu respect, stati sa vedeti cum e pe scuter!

Daca in masina ai patru laturi care crezi ca te apara daca intra un bivol in tine, pe scuter ai vax albina. Concentrez toate ideile mele pentru acest paragraf in vorbele unui amic care a inchiriat un scuter recent: “Am avut impresia ca toate masinile vor sa ma omoare”. Eu, care am deja oaresce experienta pe doua roti in Bucuresti, adaug ca uneori s-a depasit stadiul de “impresie” – chiar au vrut sa intre in mine! Bicicleta are cateva circumstante atenuante, in sensul ca viteza de deplasare permite evitarea unor situatii neplacute, sau cel putin reducerea impactului acestora.

Respect!

Cred ca o mare parte din noi, cei care suntem un pic pasionati de masini, ave(a)m nevoie la un moment dat de un vopsitor sau o vopsitorie auto de uber-calitate. Pentru ca in orasul asta, adicatelea Bucuresti, e greu sa ne pastram masina in stare cat mai buna. Cand ti-e lumea mai draga, se trezeste:

• un artist sa o zgarie cu cheia in lung si lat,
• vreun tampit sa ii dea un picior in aripa, sau
• vreun conducator auto (a nu se confunda cu termenul “sofer”) care schimba banda ca si cum toate ar fi ale lui, trezindu-se direct in fierul tau.

Din pacate, in ziua de azi nu se lucreaza tocmai calitativ in ceea ce priveste serviciile de reparatii si intretinere auto (cu niste exceptii, desigur). Iar dealerii Mercedes locali imi inspira mai degraba o lipsa de incredere, daca e sa ma iau dupa parerile colegilor din club. In plus, intotdeauna ai nevoie de ceva rezonabil in materie de costuri.

Mergand pe linia povestii, eram practic speriat de bombe, refuzand sa duc barele masinii mele la vopsit de frica unei executii potential proaste. Imi iubesc masina prea mult. Iar prietenii nu-mi prea recomandau o vopsitorie ca sa nu ii injur in caz ca… stiti voi.

Asadar, m-am hotarat sa il intreb pe un tip intalnit intr-un OMV intr-o seara, Florin C., care are cateva Mercedes-uri. Stiu ca are unul ca al meu, cu barele vopsite aici in Bucuresti, ca doar le-am vazut cu ochii mei si am fost impresionat. Mi-a zis de un “nea Ilie” de la Service Ciclop Giurgiului. OK, dar ca sa fiu eu sigur, l-am intrebat si pe mecanicul meu ce vopsitor imi recomanda. Mi-a zis de dl. Cristi Caramet, tot de la Service Ciclop Giurgiului – recunoscand in acelasi timp maiestria lui “nea Ilie”.

Ca sa scurtez povestea, “nea Ilie”, pe numele lui adevarat Ilie Marina, e un vopsitor cu o experienta de 25 ani, care face o treaba buna. E un tip oarecum flegmatic ca si caracter, dar dansul mi-a facut masina frumoasa, reusind sa treaca bine dpdv psihologic peste toate fitzele mele de tipicar, pardon… pasionat Mercedes: curatare perfecta a pieselor, pregatire ca la carte, cod de culoare exact, asta mai lucioasa, cealalta mai mata, s.a.m.d. L-am distrus cat a avut barele in lucru, sincer. Mai jos e rezultatul muncii sale, sectiunea prezentata avand cel putin trei defecte majore vizibile inainte sa ajunga la dansul, din care unul era o ruptura in partea de jos.

Executie perfecta: bara lucioasa, bandoul mat impecabil

Sunt convins ca si dl. Cristi Caramet este un profesionist cel putin la fel de calificat si pasionat de ceea ce face; l-am vazut muncind, dar nu m-a putut servi fiindca pleca in concediu. Nea Ilie tocmai se intorcea din concediu. Am avut “noroc” cu ploaia aia mare din 6 august 2009, care m-a prins la ei in hala; am avut ocazia sa vad oameni la munca pana seara tarziu, fiindca “banul se castiga greu, si trebuie muncit pana seara in fiecare zi, daca vrem sa avem ceva acasa”. Am aflat cat castiga chiar si in aceste conditii, si am fost dezamagit. Ii admir.

In concluzie, ii recomand cu drag pe acesti profesionisti si mai ales pe dl. Ilie Marina: munca acestuia o privesc si imi face mare placere zi de zi. Service-ul unde lucreaza, Ciclop Giurgiului, nu m-a impresionat in mod deosebit din mai multe motive, dar asta nu inseamna ca sunt necalificati.

Numarul lui de telefon este 0762.571.255. Sunati inainte, va intelegeti care e procedura de lucru, verificati disponibilitatea lui nea Ilie, ii spuneti ca stiti de la mine, s.a.m.d. Eu va rog un singur lucru: nu abuzati de el, fiindca e un om linistit.

Faceam la sfarsitul saptamanii o mare curatenie prin camera mea, cu scopul de a-mi simplifica viata. Am mentionat treaba asta pe Twitter, ca sa vad cine “zambeste” la astfel de stimuli, si ce alte resurse as mai putea gasi – pentru a scrie un articol mai detaliat . Si uite ca dintr-un tweet in altul, am gasit via @ibz un articol de Paul Graham – un om special, sa zicem – care trateaza acelasi subiect, mai bine decat as putea sa o fac eu acum. Asadar, vi-l prezint mai jos, tradus de subsemnatul in limba romana.

Articolul original se numeste STUFF, si a fost scris in iulie 2007. Ca fapt divers, putea la fel de bine sa fi fost scris de Dragos Manac.

Am prea multe lucruri. Majoritatea oamenilor din America au prea multe lucruri. De fapt, cu cat oamenii sunt mai saraci, cu atat mai multe lucruri par sa aiba. Cu greu gasesti pe cineva atat de sarac incat sa nu-si permita o curte plina de masini vechi.

Nu a fost intotdeauna asa. Lucrurile obisnuiau sa fie rare si de valoare. Inca poti gasi dovezi cu privire la asta, daca le vei cauta. De exemplu, in casa mea din Cambridge, construita in 1876, dormitoarele nu au sifoniere. In zilele acelea, lucrurile oamenilor incapeau in cateva sertare. Chiar in urma cu cateva decenii, inca existau destul de putine lucruri. Cand ma uit la fotografii facute in anii 1970, sunt surprins cat de goale par sa fie casele. Cand eram copil aveam ceea ce credeam a fi o flota uriasa de masinute de jucarie, insa acea colectie ar pali astazi in fata arsenalului de jucarii pe care le au nepotii mei. Impreuna, toate Matchbox-urile si Corgi-urile mele ocupau cam o treime din suprafata patului. In camerele nepotilor, patul este singura suprafata libera de lucruri.

Lucrurile au devenit mult mai ieftine, dar atitudinea noastra fata de ele nu s-a schimbat in mod corespunzator. Supra-evaluam lucrurile.

Asta a fost o problema mare pentru mine cand nu aveam bani. Ma simteam sarac, iar lucrurile pareau atat de valoroase, incat instinctiv le-am acumulat. Prietenilor le ramaneau lucruri in urma cand isi mutau locuintele, sau vedeam ceva cand ma plimbam pe strazi in seara gunoaielor (aveti mare grija la orice gasesti a fi “numai bun”), sau gaseam ceva de cumparat in stare aproape noua pentru o zecime din pretul din magazin, la o vanzare de garaj. Si zbang, mai multe lucruri.

Stiti, aceste lucruri gratuite sau aproape gratuite nu erau ocazii, pentru ca valorau chiar mai putin decat costau. Majoritatea lucrurilor pe care le-am acumulat erau inutile, pentru ca nu aveam nevoie de ele.

Ce nu intelegeam era ca valoarea unei noi achizitii nu era diferenta intre pretul ei de magazin si cel pe care il plateam eu. Era valoarea pe care o producea pentru mine. Lucrurile au o lichiditate extrem de scazuta. Daca nu ai vreun plan sa vinzi acel lucru valoros pe care l-ai cumparat atat de ieftin, ce conteaza cat “valoreaza”? Singurul mod prin care o sa obtii vreo valoare din el e sa il folosesti. Iar daca nu ai vreo utilizare imediata pentru el, probabil ca nu vei avea niciodata.

Companiile care vand lucruri au cheltuit sume uriase invatandu-ne sa gandim ca lucrurile sunt inca valoroase. Insa am fi mai aproape de adevar daca am trata lucrurile ca fiind inutile.

De fapt, mai rau decat inutile, pentru ca odata ce ai acumulat o anumita cantitate de lucruri, ele incepsa te controleze pe tine, nu invers. Stiu un cuplu care nu s-a putut muta in orasul lor preferat pentru ca nu si-au putut permite o casa indeajuns de mare a.i. sa le incapa lucrurile. Casa lor nu era a lor, ci a lucrurilor lor.

Iar cu exceptia cazului in care esti o persoana extrem de organizata, o casa plina de lucruri poate fi foarte deprimanta. O camera dezordonata ingroapa spiritul unui om. Unul dintre motive, evident, este acela ca intr-o camera plina de lucruri exista mai putin loc pentru oameni. Dar se intampla si altceva. Eu cred ca oamenii isi scaneaza in mod constant mediul pentru a-si construi un model mental a ceea ce e in jurul lor. Iar cu cat e mai greu sa procesezi imaginea pe care o obtii, cu atat mai putina energie iti ramane pentru ganduri constiente. Practic, o camera dezordonata este literalmente obositoare.

[Asta ar putea explica de ce dezordinea nu pare sa ii deranjeze pe copii asa cum ii deranjeaza pe adulti. Copii nu percep atat de multa informatie. Ei isi construiesc o imagine mai generala a mediului care ii inconjoara, iar asta le consuma mai putina energie.]

Am realizat pentru prima data inutilitatea lucrurilor cand m-am mutat in Italia pentru un an. Tot ce mi-am luat cu mine a fost un rucsac mare plin cu lucruri. Restul lucrurilor le-am lasat in podul casei proprietarei mele, in SUA. Si stii ceva? Tot ce mi-a lipsit au fost cateva carti. Pana la sfarsitul anului, nici macar nu imi mai aminteam ce altceva am lasat in podul acela.

Si totusi, cand m-am intors acasa, n-am aruncat decat o cutie de lucruri din acel pod. Sa arunc un telefon cu rotita pentru apelare? S-ar putea sa am nevoie de el intr-o zi.

Cea mai dureroasa amintire pe care o am e nu aceea ca am acumulat toata gramada aia inutila de lucruri, ci aceea ca adesea cheltuiam bani de care aveam reala nevoie pe lucruri de care nu aveam nici o nevoie.

De ce faceam chestia asta? Pentru ca oamenilor a caror slujba este sa iti vanda lucruri sunt foarte, foarte buni in ceea ce fac. Un tanar de 25 ani n-are nici o sansa in fata companiilor carora le-au fost necesari ani ani de zile sa invete cum sa te faca sa cheltui bani pe lucruri. Iti fac experienta de cumparare atat de placuta incat “cumparaturile” devin o activitate din timpul liber.

Cum te protejezi de acesti oameni? Nu poate fi usor. Eu sunt o persoana cam sceptica, iar smecheriile lor au functionat in cazul meu foarte bine pe cand aveam vreo 30 de ani. Insa o chestie care s-ar putea sa functioneze este sa te intrebi, inainte de a cumpara orice: “Imi va face acest lucru viata mult mai buna decat e?”

O prietena de-a mea s-a vindecat singura de obiceiul de a-si cumpara haine prin faptul ca isi punea urmatoarea intrebare inainte de a cumpara orice: “Voi purta haina asta tot timpul?” Daca nu se putea auto-convinge ca obiectul pe care se gandea sa il achizitioneze ar deveni unul din cele pe care le va purta tot timpul, nu il cumpara. Cred ca asta poate functiona pentru orice fel de achizitie. Inainte sa cumperi ceva, intreaba-te: Voi folosi lucrul asta in mod constant? Sau e doar ceva dragut? Sau si mai rau, doar o ocazie buna?

Cele mai nasoale lucruri – in acest sens – sunt lucrurile pe care nu le prea folosesti pentru ca sunt prea bune. Nimic nu te controleaza mai mult decat lucrurile fragile. De exemplu, obiecte de portelan pe care le gasim in atat de multe case, si a caror calitate definitorie nu e faptul ca e o placere sa le folosesti, ci aceea ca trebuie sa ai mare grija sa nu le spargi.

Un alt mod prin care poti sa te abtii de la cumpararea lucrurilor este sa te gandesti la costul total al detinerii acestora. Pretul de cumparare e doar inceputul. Va trebui sa te gandesti la acel lucru timp de cativa ani – poate pentru tot restul vietii. Fiecare lucru pe care il detii iti ia din energie. Unele dau mai multa decat iau. Acelea sunt singurele lucruri pe care merita sa le tii.

Acum eu nu mai adun lucruri. Cu exceptia cartilor – dar cartile sunt altceva. Cartile sunt mai degraba un lichid decat obiecte individuale. Nu e o treaba tocmai convenabila sa detii cateva mii de carti, pe cand daca ai detine cateva mii de lucruri aiurea, ai deveni o vedeta locala. Deci in afara de carti, eu evit in mod activ lucrurile. Daca am chef sa cheltui bani pe ceva acolo, prefer serviciile in defavoarea lucrurilor in orice clipa.

Nu pretind toate acestea pentru ca am obtinut nu stiu ce detasare de tip Zen fata de lucrurile materiale. Eu vorbesc despre ceva mult mai lumesc. S-a produs o schimbare istorica, iar eu am realizat acest fapt. Lucrurile obisnuiau sa fie valoroase, iar acum nu mai sunt.

In tarile industrializate, acelasi fenomen s-a produs in cazul alimentelor, la mijlocul secolului al XX-lea. Pe masura ce alimentele au devenit mai ieftine (sau noi mai bogati; diferenta e insesizabila), a manca prea mult a devenit un pericol mai mare decat a manca prea putin. Noi am ajuns la stadiul asta cu lucrurile. Pentru majoritatea oamenilor, bogati sau saraci, lucrurile au devenit o povara.

Vestea buna e, daca tu cari acum o povara fara sa iti dai seama, viata ta ar putea deveni mai buna decat iti realizezi. Imagineaza-ti pentru o secunda cum ar fi daca te-ai plimba pe jos timp de cativa ani cu greutati atasate la genunchi… pe care sa le dai jos brusc.

Va urma, fiindca eu cred ca ne regasim prea bine in povestea de mai sus.

Lire en Francais – Leer en Espanol – Leggere in Italiano

Tineri Antreprenori este un proiect realizat de JCI Romania. Proiectul a fost pornit anul trecut de Tudor Maxim, de la Elevate. Sincer sa fiu, eu am crezut in proiect mai mult decat Bobby, dar n-am avut in prioritati sa ma implic, oricat a tras Tudor de mine. Si pentru ca oricine e “inlocuibil”, Tudor a reusit sa faca ceva foarte bun si cred ca toti cei care au fost implicati au avut o experienta foarte misto, care merita incercata.

Tineriantreprenori.ro, primul program de mentorat pentru viitori antreprenori

Junior Chamber International Bucuresti, filiala locala a celei mai importante organizatii mondiale de tineri antreprenori si tineri manageri (www.jci.cc), pregsteste în luna mai 2009, cea de-a doua editie a programului de mentorat pentru viitori antreprenori.

Proiectul se adreseaza tinerilor, absolventi de liceu sau de facultate, cu vârste între 18 si 35 de ani, ce au în plan înfiintarea unei firme în maximum 6 luni de la participarea la program sau care au înfiintat o firma cu maximum 6 luni de activitate pâna la data începerii programului.

Fiecare participant va avea un mentor personal cu care va petrece patru saptamâni la biroul acestuia din urma. Mentorii sunt tineri antreprenori care au înfiintat în ultimii ani start-upuri de succes în diverse domenii. Lista completa a acestora poate fi gasita la: www.tineriantreprenori.ro/mentori

Cititi tot comunicatul aici si mergeti sa va inscrieti.

Care-i faza? Am ocazia sa cunosc destul de multa lume, sau sa nimeresc la fix intr-un context care urla sa fie expus la mine pe blog. Asadar, io o sa iau atitudine si voi scrie!

Ce voi scrie? Povesti (adevarate) cu iz antreprenorial, asa cum le vad eu, mare caracter fara experienta jurnalistica. Le voi zice BizStories, si vor reda ori povestea unui business nou sau vechi (pe care le admir), ori povestea unui antreprenor misto, ori un local sau restaurant care mi-a placut (ca tot se vede cu ochiul liber ca-mi place mancarea), sau altele.

Incep cu trei unitati de alimentatie publica si o fabrica de apa.

Imi urez spor si inspiratie la scris. Voua va urez lectura placuta!