Am ajuns acum un an posesor de iPhone 3G mai mult din voia sortii, decat din dorinta. Imi respectam foarte mult aparatele Nokia, cu ale lor Symbiane. Little did I know…

Dar m-am prins repede dupa ce am pus mana pe mar, la pret “killer”, ca e tare. Iti ofera ceea ce cauti in ziua de azi. Actualmente am peste 100 de aplicatii instalate, din care o buna parte sunt folosite des. Le schimb ca painea calda, in cautarea celor mai bune aplicatii – desi nu m-as declara chiar obsedat de alternative. Cand ceva functioneaza, de ce l-ai schimba?

Ei, uite-asa, din ambitie! Vorba lui @webmyc, vreau si eu o oferta de la Orange, prin care sa dau 3G pentru 3GS si o diferenta de bani, plus ramanere in retea 12 sau 24 luni. Ma auziti, cei de la Orange?

Mai mult, am ambitia sa il obtin pe gratis. Si sa raman cu cel vechi. Extind oferta pentru oricine sau orice are un iPhone 3GS de dat in schimbul a ceva de la mine. As putea face pentru voi o treaba buna, chiar virala; sunt indeajuns de bun ca marketer, ca sa nu mai zic de geek, sa produc un efect bun in piata, zic eu.

Astept propuneri. Please RT.

Sa va zic ca pun in conturile Orange Romania aproximativ 10.000 EUR/luna – de o buna bucata de vreme??? [afirmatie cat se poate de reala, dar pe care nu o detaliez in public]

Later edit [24.08.2009]: Sunt tot mai aproape de a-mi realiza aberatia, hehe.

Later edit [25.08.2009]: Ta-dam! Avem iPhone 3GS nou-noutz, fara obligatii, fara sa scot din buzunar un cent. Vorba aia: “All you have to do is ask!” BTW, nu Orange a fost “donatorul”.

Cam astea sunt masinutele principale la care am acces:

Cea din stanga e un Monster Truck electric de la HPI si imi apartine. Foarte tare jucaria, pacat ca eu inca sunt pe pack-urile (acumulatorii) originali, care sunt fara… passion. 35 kmh, come on! Ii vine si ei randul la upgrade. Problema e ca poti baga atat de multi bani in automodele incat sa fii (considerat) tampit de-a dreptul, iar eu incerc sa ma stapanesc.

Cea din dreapta nu e a mea, si e un buggy a carui brand il mentin secret deocamdata, care functioneaza pe baza de dragoste si nitro. Ca idee, cand exista timp sa fie servisata ca lumea si bani de piese bune, produce fenomene gen 0-140 kmh /3.5 secunde, avand o putere echivalenta cu ~1000 CP/tona – pentru connoiseuri. Am invatat tot ce s-a putut despre ea intr-o noapte, si de atunci am golit cateva rezervoare singur! Vreo doua intr-o parcare imensa pe asfalt, si vreo 3 pe terenuri off-road foarte nasoale. Incep sa invat secretele conducerii unui astfel de …bolid, chiar neasteptat de repede.

Sambata am fost in deplasare cu ele la Amara, unde se tinea Campionatul National de Automodele. Partenerii de drum au fost @bogdanpaun si @mihaim, iar @adrianpopescu ni s-a alaturat la fata locului. Fara sa doresc sa jignesc federatia in domeniu, evenimentul mie mi-a transmis ca acest sport are in Romania cateva maini de pasionati care au masini plus cunostinte in domeniu (fiindca de obicei au si magazin online), si mai putin public (adica trecatori atrasi de sunet). Priviti cum arata tribuna din care se conduc automodelele:

Stiu ca iti faci treaba din ea, ca e ieftina si nefiind un eveniment popular, nu are rost investit in ceva profesionist… dar totusi. Ce finantare poti spera sa obtii, de exemplu, daca vreun potential sponsor vede chestia asta? Ca sa nu mai intreb, ce public nou speri sa obtii. Am imbatranit si mai am de recuperat in alte capitole ale vietii, ca altfel m-as zbate personal sa schimb cateva lucruri.

Din observatiile mele din ultimele 6 luni, adaug ca mai sunt cateva sute de posesori de automodele care mai stiu cate ceva despre intretinerea lor. In plus, vad un mare potential – la pista din Tineretului se aduna foarte multi spectatori de fiecare data cand e actiune. Cultura pentru acest sport in randul publicului e ca inexistenta in acest moment – si cred ca o parte importanta din vina o are chiar federatia. Sunt curios ce eforturi de popularizare a acestui hobby depun, mai ales ca eu n-am reusit sa gasesc un amarat de site in care sa aflu de acest campionat – par example. Uite, cei de la Multirace au facut inca o pista pentru automodele in Pipera, din fonduri proprii.

Sper ca v-am trezit oleaca de interes pentru acest tip de hobby capabil sa produca o doza chiar buna de adrenalina, si va las sa priviti cateva zeci de secunde de curse. Nerecomandat, din pacate, celor alergici la praf si substante toxice. Ca mine.

In fine, am acceptat si m-am prezentat acolo pentru ca:

1. intotdeauna mi-a placut sa imi largesc reteaua de cunostinte;
2. imi place Hotelul Residence Cerisiers. Si masina directorului, surioara cu ale mele;
3. ii respect pe organizatori, si vedeam ca se simt bine organizand treaba asta. Pasiune, stiti voi.

Despre ce este vorba:

• Se strang (in mod organizat) 15 domnisori, dar si 15 domnisoare. Intr-o sala frumoasa. Organizata si ea. Toti participantii sunt adunati dupa criterii bine stabilite, dintre oamenii foarte ocupati cu munca, care nu au timp sa isi gaseasca parteneri.
• Domnisorii stau la cate-o masa; domnisoarele se plimba din 5 in 5 minute la urmatoarea masa, prin rotatie. Organizata si ea.
• Fiecare da nota fiecaruia, dupa ce sta de vorba cu el, de la 1 la 5; nu schimba informatii de contact.
• La final se iese pe terasa, la socializare.
• A doua zi primesti rezultatele/notele pe email, cele care sunt cu minim nota 4 reciproca. Inclusiv datele de contact.
• Faci… contact telefonic cu partenerul sau partenera; si-am incalecat pe-o sa…

Impresiile mele sunt bune. Asteptari n-aveam, asa ca orice se intampla, rezultat se numea. Strategia mea a fost sa nu dau note sub 4, ca sa nu ingradesc eventualele comunicari ulterioare. Fetele observ ca au tratat situatia mult mai serios, si au dat note pe bune. Mai precis eu am luat un 5 si cativa de 4, celelalte note nefiindu-ne comunicate. Unii din participanti au lasat notarea pentru la sfarsit, si nu si-au mai amintit conexiunile nume mic-persoana – deci au dat note din burtometru. Melancolic fiind, printre altele, m-am conformat cu notele imediat dupa discutie. Interesant ca persoanele cu care am crezut ca o sa ma inteleg bine au fost in realitate cele cu care nu am prea …socializat, si vice-versa, am avut cateva surprize foarte placute.

Dupa eveniment eu cred ca nimeni n-a sunat pe nimeni, cel putin vreo doua saptamani. Cu greu am reusit sa identific cine sunt fetele care mi-au dat un scor bun, si am facut primele contacte. Dupa cateva zeci de ore, sunt la faza la care cu una din domnite am iesit in oras, iar maine ma duc pe litoral. O fi bine? Noi sa fim sanatosi, ca daca e sa fie, va fi. Sa vad ca ma contraziceti.

Recomand evenimentul, organizatorii isi dau silinta, iar eu cred ca fiecare editie va fi tot mai bine organizata decat precedenta. Participantii sunt de calitate, asta e foarte clar.

An Irish daughter of 21 years old had not been home for over 5 years. Upon her return her father cussed her.

‘Where have ye been all this time? Why did ye not write to us, not even a   line? Why didn’t ye call? Can ye not understand what ye put yer old Mother thru?’

The girl, crying, replied, ‘Sniff, sniff….Dad….I became a  prostitute…’

‘Ye, what!!? Out of here, ye shameless harlot! Sinner! You’re a disgrace to this Catholic family.’

‘OK, Dad– as ye wish. I just came back to give mum this luxurious fur coat, title deed to a ten bedroom mansion plus a 75 million savings certificate. For me little brother, this gold Rolex and for ye Daddy, the sparkling new  Mercedes limited edition convertible that’s parked outside plus a  membership to the country club…………………… (takes a breath)………….  and an invitation for ye all to spend New Years Eve on board my new yacht  in the  Riviera and…. …’

‘Now what was it ye said ye had become?’ says Dad.

Girl, crying again, ‘Sniff, sniff….a prostitute Daddy! Sniff, sniff.’

‘Oh! Be Jesus! Ye scared me half to death, girl! I thought ye said a Protestant. Come here and give yer old Dad a hug.’

• O parere buna despre rolul consultantilor (articolul se refera la domeniul Knowledge Management, dar se poate extinde ca aplicabilitate): http://aboveandbeyondkm.com/2009/05/the-road-not-taken.html
• O serie mai mult decat cuprinzatoare de poze facute din elicopter prin toata lumea, “aerials”, ceva cum rar mi-a fost dat sa vad (adica niciodata). Trebuie sa stam cu ochii pe blogul asta, e cel mai bun blog cu poze in opinia mea: http://iinsight.net/x/tag/xlife/

• Ca tot vorbim de poze, ii laud si ii aplaud pe cei de la X3Studios pentru al lor The Big Picture – cea mai mare “poza” din Romania, facuta cu ocazia aniversarii a 10 ani:  http://www.x3studios.com/#/356/X3-Studios/The-Big-Picture/. Intamplator, am fost coleg de scoala cu Stefan Szakal si Calin Iepure.
• Pe aceeasi linie, ca tot vorbim de intreprinzatori… de ce suntem intreprinzatori? De ce intreprinzatorii schimba lumea? Vezi aici: http://www.youtube.com/watch?v=T6MhAwQ64c0
• Barack Obama (o fi schimband si el lumea?) are si el umor.
• Daca vrem sa vedem lumea, mai precis daca vrem sa stim unde e o adresa anume, trimitem un Tweet la @findmap, de forma “@findmap Unirii Blvd 12″ si primim un raspuns in contul nostru Twitter cu o poza a locatiei in Yahoo Maps. Via idevelop. 
• Iar daca vrem sa vedem cat de buna e lumea, sau sa infruntam marea dilema: real vs. virtual, mergem la Orange Concept Store azi sau maine cu incepere de la 18.30, la TeamWork. Via Adrian Ciubotaru.
• Si fiindca nu ma pot satura de Seth Godin, va prezint alocutiunea sa de la TED 2009, despre Triburi, carte pe care tocmai am cumparat-o prin Okian. Dar n-am ridicat-o inca de la sediul lor; insa am descarcat versiunea mp3 de pe Internet (da, e gratuit)
• Magie in pagina de internet, via Adrian Soare.

Background. It happens that I have to take over this silly, little and beautiful car shown above, with the purpose of transfering it from Prague to Bucharest. When is that? Starting May 16th or 17th, or maybe on the 25th, the latest. However, the prospect of a long delivery trip is not really music to my ears, you know. That’s because I think the best route to Romania coming from Czech Republic would have to include countries such as Germany, Netherlands, Belgium, Switzerland, Austria, Slovakia, and Hungary. That’s not all: I am tentatively trying to get all this package into a 14-day period, for example, and rather cheap. It’s always good to save a buck these days.

Trip goals. Basically, I would like to go through and take a quick look (sometimes a better look, it depends on the city) at the following cities:

1. Prague,
2. Dresden,
3. Berlin,
4. Wolfsburg,
5. Paderborn,
6. Amsterdam,
7. Rotterdam,
8. Brussels,
9. Dusseldorf,
10. Cologne,
11. Frankfurt,
12. Heidelberg,
13. Sinsheim,
14. Stuttgart,
15. Basel,
16. Bern,
17. Geneve,
18. Montreux,
19. Lausanne (maybe),
20. Zurich,
21. Sankt Gallen,
22. Bodensee,
23. Salzburg,
24. Vienna,
25. Bratislava,
26. Budapest,
27. Satu Mare,
28. Bucharest.

At the time of the first official writing about it, I confess having no idea whether this is a realistic plan for such a period of time or if I am a bit crazy. It’s likely that I am crazy, but that’s ok. A man adapts, finds a way.

FYI, the cities outside Romania I’ve been to so far are: a couple of Hungarian (Budapest, Debrecen, Mateszalka), Serbian (Belgrade, Kopaonik, Novi Grad), Bosnian (Banja Luka) and Bulgarian ones (Ruse, Varna, Golden Sands), Vienna, Prague, Berlin, Dusseldorf, Wuppertal, and a small Dutch village that I can’t remember. Therefore, this is the perfect occasion to start covering more of Europe, and it’s a big thing for me.

Must sees. This trip somehow has to include most of the elements below:

• meeting my friend Siegfried in Berlin. Maybe Zoso, too.
• meeting a couple of friends in Rotterdam, Brussels, potentially Salzburg, Vienna, eventually any other city where I find – before I leave – that there are friends there.
• driving a number of Swiss roads, as I love perfect landscapes.
• seeing the Mercedes (and Porsche) museum in Stuttgart.
• seeing the Meilenwerk showrooms in Berlin, Dusseldorf, and Stuttgart.
• seeing the Volkswagen museum in Wolfsburg.
• seeing the Sinsheim museum, particularly interested in Concorde and some cars.

You would think that the trip is organized around the idea of seeing as many cars as possible, together with landscapes. In fact, I’m not as obsessed as it might seem, and I mostly care about the people that I am going to meet during the trip and what I will learn while observing things, asking questions, or reading preparation materials, blogs and the like.

Alone??? Hopefully not. Since I don’t have a girlfriend whom I could take with me right now, I am looking for friend(s) to join me on this road trip. Ideally, these are friends I already know to some degree, but they could be twitter users or so. If you feel you’re part of a category, and you’re interested, drop a line. Seriously! But… please understand that if we agree to do this, you’re responsible for:

• your arrival in Prague, by any means of transportation (I can give you good tips about that). Mine is already arranged.
• your accommodation, cheaper if there’s more of us anyway.
• your eating, drinking and having fun.
• some sharing of fuel cost, not much I guess, maybe free if you are good company.

On the other hand, you may be interested to join me for a part of the trip, which is fine by me provided you deliver yourself to the city where you want to start the trip on the day I will be there – to be announced soon.

If I don’t find anybody interested, I’ll post some hitchhiking opportunities on http://www.mitfahrgelegenheit.de, a website I used myself while being in Europe without a car, to commute very quickly and cheaply between cities.

Save my soul! I have to admit the fact that I am not really street-smart about what this trip means, though by the time I leave I am committed to change that. So please, help me out here with any type of recommendation regarding traveling to these countries:

• websites or blogs about these places, or about European road trips.
• websites where I can find very cheap official accommodation/hotels/hostels, or even free accommodation on the basis of networking between travelers.
• important road restrictions or issues related to traffic, GPS, radar detectors.
• great roads to drive on, with great landscapes around them.
• other (small) cities/places I haven’t mentioned along the route that are worthwhile visiting because of a certain reason (architecture, stuff…)
• other car-related tips, especially old timer/young timer shops.
• health information.

Note that I don’t expect you to jump with tons of recommendations and save my arse, but I would appreciate if you can indicate the smallest information that is useful.

There will be another blog post soon with the timeline of the trip, dates and stuff. Wish me luck!

Cel mai tare mi s-a parut replica angajatilor francizei: faceti o depunere cu bancnota aceea, ca sa o ia bancomatul inapoi, si apoi scoateti alta buna, nu o va ma da altora. Yeah, right!

Uite hartia de valoare:

2008 povestit (partea profesionala)

Revelionul de rigoare l-am petrecut in Bucuresti, in compania a doua domnite twitteritze. Ghiciti cine? Pe atunci Twitter tocmai prindea avant in Romania, dar nu indeajuns; astazi e la nivelul pe care il doream eu atunci. Ma rog, inceputul de an m-a prins pe pozitia de angajat; declaratia asta o sa surprinda cativa dintre voi, cel putin. Am acceptat-o pentru ca se prevedea a fi o chestie tip antreprenorial, dar n-a durat prea mult pana cand am simtit ca nu are a face cu asta. Asadar, prin februarie am zis stop. Am ramas totusi consultant pentru aceeasi firma – chiar si in ziua de azi.

Tot in februarie m-am reapucat de business-ul meu de imobiliare, sub umbrela Sigheti.eu – brand sugerat de catre bunul meu prieten, Mihai Dragan. Din start am angajat un om, primul meu angajat (yay!), care a castigat bani deja in prima saptamana, si care lucreaza in continuare la mine; de notat ca eu am facut primii bani ca agent imobiliar nou pe piata dupa 5 luni, in conditiile in care criza nu era tocmai la poarta! Acum bomba: tot business-ul meu (imobiliar) s-a bazat si a crescut exclusiv prin Twitter – cel putin in primele 4-5 luni, pana cand au reinceput sa functioneze recomandarile si relatiile proprii. De notat ca nu am reusit performanta demna de case-study prin contul @imobiliare de pe Twitter, ci prin propriul @sigheti. O vreme indelungata am fost imobiliarul #1 de pe Twitter, cel mai recomandat. Din pacate, am esuat in a “face succes” 100%, dar sunt impacat ca n-a fost doar din cauza mea. Am mai spus-o, daca un client nu are incredere 100% in mine, e tare greu sa facem afaceri impreuna. Iar eu simt cand cineva doar lasa impresia ca imi da incredere.

Un mare proiect pe care l-am dus la bun sfarsit in 2008 a fost mutarea sediului celui mai mare client al meu in alta cladire de birouri. L-am facut atat pentru mine, cat si pentru ei – pentru ca vroiam sa stiu din perspectiva clientului, ce inseamna o mutare de birouri. Doar asta era nisa mea pe imobiliare, nu? Asadar, am:

• umblat dupa sedii, 
• colindat printre molozuri, 
• plimbat galerii de poze pe Internet, 
• organizat vizitele intregului actionariat, 
• negociat contractul de inchiriere (fara avocati), 
• organizat relatia chirias-proprietar,
• coordonat livrarea in timp util a spatiului,
• coordonat amenajarea spatiului de birouri cu TOT ce inseamna (propus compartimentari, gasit furnizori, ales solutia optima, negocieri, livrare s.a.m.d.),
• organizat mutarea,
• achizitionat toate echipamentele de birou necesare, avand in vederea triplarea spatiului disponibil,
• administrat compania (dupa aceea, pana astazi).

Deocamdata aceasta fapta buna m-a ajutat sa fiu un agent imobiliar sau un intreprinzator in domeniul imobiliar mai bun decat eram, dar in acelasi timp mi-a distrus afacerea pe imobiliare – in sensul ca am pierdut momentum-ul in care puteam face niste valuri mai semnificative, iar acum afacerea sa fie stabila. Clientul meu stia ca asa se va intampla, dracusorul de el. De ce? Pentru ca aveam atentia in alta parte, nu in afacerea mea. Si uite asa am intrat si in criza pe care am prevestit-o cu mai bine de-un an inainte. Ocupandu-ma prea putin de vanzari de apartamente (vechi), criza nu mi-a afectat afacerea in mod deosebit, dar ma afecteaza modul in care s-au schimbat oamenii intre timp. Am un gust amar apropo de asta, ceea ce m-a determinat sa redeschid ochii la alte oportunitati si pasiuni personale. Decizia in curand.

Concluzii

In 2008 am continuat sa cresc, sa ma dezvolt ca persoana – cum mi se intampla, de fapt, in fiecare an. Sunt foarte fericit ca pot afirma asta. Per total, cred ca e anul in care m-am maturizat cel mai mult, in care am inceput (in sfarsit!) sa vad lucrurile altfel, asa cum sunt ele, nu asa cum sper eu in calitatea mea de “satmarean de frunte” (cum ma caracterizeaza actorul Florin Piersic). Intre aspectele care m-au miscat in mod deosebit se numara urmatoarele:

Increderea. Eu aruncam cu incredere catre fiecare persoana pe care o cunosteam. Faza asta e pe cale de disparitie, sincer. In ziua de azi (si multi o sa ma contrazica, pe motiv ca “dintotdeauna”) singura persoana in care poti avea incredere e propria persoana. Prietenii buni ii poti numara pe degetele de la o mana, in cele mai multe cazuri. Ma pisca degetele sa va scriu toate povestioarele care m-au dus la concluzia asta, dar o sa rezist tentatiei. Prefer mai degraba sa creez postari specifice tzepelor pe care mi le-am tras.

Romania. Cine ma cunoaste stie cat de mult imi iubesc tara, si ce lobby puternic i-am facut peste hotare sau in mediile in care exista aceasta oportunitate. Dar in 2008 am inceput pentru prima data sa detest Bucurestiul. Am observat apoi ca si celelalte orase ii seamana izbitor; ce difera e proportia de oameni buni. Mi s-a acrit de rautatea oamenilor, de lipsa valorilor, de lipsa de respect, de lipsa de autoritate, de lipsa curateniei, de trafic, de aglomeratia din magazine, de poluare, de fum de tigara, de camioanele firmelor de constructii s.a. Cel mai nasol a fost cand oamenii cu care discut eu despre viata, oameni cu capul pe umeri, mi-au confirmat ca nu-s beat cand zic astea. 2008 a fost anul in care m-am gandit pentru prima data sa plec de aici, sa imi vad de treaba in conditii civilizate in alta tara, si sa revin cand lista lipsurilor se… amelioreaza. Ma rog, am ramas cu gandul deocamdata. Nu mor caii cand vor cainii, mai luptam.

Viata. Vad multi oameni tristi in Romania. Viata asta inseamna practic cativa zeci de ani, si merita traita facand ceea ce ne place. Pe bune. Nimeni nu merita munca sau atentia noastra, cu o exceptie: noi insine. Cu riscul de a promova clisee, trebuia sa scriu asta, ca s-o vad si eu mai des, fiindca am calcat pe langa uneori. Am invatat ca intotdeauna, ca sa ajungi la idealul asta de a face doar ce iti place, trebuie sa faci temporar si lucruri care nu iti plac.

Ohoo, era sa uit ceva de bine: mi-am luat vacanta mai mult de o luna in vara 2008, pe care am petrecut-o prin Romania, Cehia, si Germania. Lucru pe care il recomand tuturor, in special prietenilor care muncesc pe branci tot anul.

Aveti de comentat? De-abia astept sa aud parerile voastre.

Young Chuck moved to Texas and bought a donkey from a farmer for  $100.00. The farmer agreed to deliver the donkey the next day. 

The next day he drove up and said, ‘Sorry son, but I have some bad news, the donkey died.’

Chuck replied, ‘Well, then just give me my money back.’ 

The farmer said, ‘Can’t do that. I went and spent it already.’ 

Chuck said, ‘OK, then, just bring me the dead donkey.’ 

The farmer asked, ‘What ya gonna do with him? 

Chuck said, ‘I’m going to raffle him off.’ 

The farmer said ‘You can’t raffle off a dead donkey!’ 

Chuck said, ‘Sure I can Watch me. I just won’t tell anybody he’s dead.’

A month later, the farmer met up with Chuck and asked, ‘What happened with that dead donkey?’ 

Chuck said, ‘I raffled him off. I sold 500 tickets at two dollars apiece and made a profit of $898.00.’ 

The farmer said, ‘Didn’t anyone complain?’ 

 

Chuck said, ‘Just the guy who won. So I gave him back his two dollars.’

Not bad, huh? Ok, to make you smile once more:

Chuck now works for Goldman Sachs.