Pornesc in 4 august (amu’ miercuri) din Satu Mare la volanul echipamentului din dotare prezentat mai sus. Este mai batran ca mine, arata si functioneaza foarte bine, si e o placere la condus, mai ales pentru un pasionat cum ma pretind. Voi face prima oprire la Negresti-Oas, sa revad Muzeul Etnografic in Aer Liber, care tin eu minte ca m-a impresionat mai demult. Apoi tropa-tropa voi trece prin Sapanta, Sighetu Marmatiei, Barsana, dupa care o iau pe Drumul Tatarilor (Pasul Prislop, ca sa inteleaga tot omul).

Urmatoarele destinatii avute in vedere la modul foarte serios, le enumar mai jos:

• Ciocanesti – Muzeu in aer liber. Case pictate traditional, cu motive antropomorfe
• Vatra Dornei – Muzeul Etnografic si Cinegetic
• Iacobeni – cea mai mare colonie de tzipseri
• Valea Putnei – Pastravaria (a doua ca marime din Romania)
• Fostul castel de vanatoare al Casei regale
• Campulung – Muzeul Lemnului
• Manastirea Moldovita
• Mocanita & Muzeul pentru Oua incondeiate (nu cel din Ciocanesti!)
• Manastirea Sucevita
• Radauti – Biserica Bogdana (in centrul orasului), si cel mai bun restaurant in care se mananca ciorba radauteana
• Putna – Manastirea Putna cu mormantul lui Stefan cel Mare.
• Chilia lui Daniil Sihastrul & o biserica de lemn veche de numa’
• Biserica Arbore
• Solca (nu @OanaSolca). Casa Muzeu etnografic
• Bazilica Minor. Una din cele doua din Romania
• Salina, v.a.v. de Basilica Minor
• Gura Humorului (Muzeul Obiceiurilor populare din Bucovina)
• Voronet (Manastirea, muzeul si mormantul lui Daniil Sihastru)
• Manastirea Humorului
• Suceava
• Falticeni (Muzeul Apelor “Stefan Bacescu”). Casa memoriala Mihail Sadoveanu s.a.
• Hanu Ancutei (cel mai cel restaurant cu specific romanesc
• Roman (Capitala Moldovei in timpul lui Roman Voda)
• Castelul de la Miclauseni
• Piatra Neamt (Muzeul Civilizatiei Cucuteni). Telegondola. Complexul Curtii Domnesti
• Bicaz si Cheile Bicazului, Lacul Rosu
• Gheorghieni – Toplita – Borsec
• Ceahlau – Castelul Cnejilor
• Drumul Ceahlau – Izvorul Muntelui
• Poiana Largului
• Humulesti (cine are casa acolo? )
• Targu Neamt (Cetatea Neamtului, clar)
• Turul manastirilor din Neamt (Varatec – Agapia – Secu – Sihastria)

Va fi crancen, zic eu si altii care stiu despre ce am scris. Cei care nu stiu si vor sa afle, sau cei care stiu dar vor sa revada sunt “Welcome to the Carpathian Garden” (a se citi: bineveniti in masina mea pentru acest tur). Primesc 2-3 persoane cu mine in masina, va culeg de oriunde in acest traseu, pe care l-am scris in ordinea in care il voi executa. Va cobor din masina in Bucuresti, sau tot oriunde in acest traseu sau in continuarea lui spre destinatia finala, cunoscuta capitala.

Puteti lua legatura cu mine prin blog, twitter, facebook sau pe telefon.

Voi relata toata patania pe twitter/facebook, posibil facebook direct din iPhone, si pe blog  de indata ce prind internet si putere sa scriu.

M-am bucurat de vestea asta mai mult decat cea despre N!mobiliare, fiindca in momentul asta am mare tragere spre a-mi vizita tara, spre a cunoaste tot soiul de cotloane ascunse sau publice dar pe care nu le-am vazut cu ochii mei. Imobiliarele au iesit din prioritatile mele, deocamdata, iar cand ma voi intoarce vreau sa fie din alta postura decat cea practicata in 2006-2008.

Revenind, desi imi place ideea proiectului Petrom (si sper sa ajung cu ei intr-una din calatoriile pe care le mai au de facut, da’ sa nu le spuneti), nu imi placea faptul ca informatia era accesibila doar pe site-ul web. Si ce daca? Va spun eu:

• telefoanele mobile nu au ce cauta pe pagina aceea, ceea ce conteaza e in Flash sau ceva similar a.i. ciu-ciu informatie pe mobil;
• inseamna ca trebuie sa te documentezi serios inaintea oricarei calatorii intentionate, sa iti notezi pe hartie, s.a.m.d., astfel incat ideea de a pleca hoinarind oriunde te duce drumul si de a cauta ce locuri misto sunt in zona in timpul mersului pica.

Zilele in care informatia sta pe garduri au inceput sa curga inca de cativa anisori, deci se impunea cel putin o solutie la problemele de mai sus. Daca se dorea ca proiectul sa fie cu adevarat relevant pentru toata lumea, nu doar pentru excursia oficiala Petrom prin tara. Cei implicati in proiect stiau in mod sigur de limitarile astea, ca doar sunt copii destepti si il au pe Bobby “Online” Voicu in calitate de cetatean implicat serios in proiect.

Eu ii felicit ca au lansat aplicatia Redescopera Romania pentru iPhone; credeam ca vor sari peste asta, tocmai pentru ca numarul de utilizatori iPhone nu este foarte mare (da’ poate sunt voinici si curiosi, ceea ce nu eram sigur ca Petrom intelege, dar mai ales nu eram sigur ca ii pasa). Pe de alta parte, singurul lucru care imi displace, atat pe site cat si in aplicatie este impartirea destul de limitata a obiectivelor turistice in cele 4+1 categorii. Cand am adaugat si eu vreo 20 de locuri, mi s-a parut ca pe unii dintre curiozii zonelor respective ii voi induce in eroare prin pozitionarea gresita a unei biserici sau manastiri ca monument istoric, sau artistic – de exemplu.

In rest, cu spor spre viitor! Hai sa vedem Romania, cu benzina de la Petrom!

Trei ani sa fie dupa acel vis, si baietii (sau fetele) de la NORC.ro, cei care au fotografiat incet-incet o gramada de orase din tot mai multe tari (stil Google Street View), au implementat o solutie exact pe placul meu, insa la modul public: oricine introduce proprietati, nu doar agentia mea cum ar veni. Iar domnul client arunca cu privirea. Toate bune si frumoase, sectiunea Imobiliare de pe site prinde “traction” si incepe sa devina foarte relevanta.

Putin timp dupa ce mi-am vazut visul realizat (de altii, ce sa-i faci), m-am gandit ca ar fi senzational daca s-ar face in Romania o aplicatie pentru iPhone sau alte terminale destepte cu aceeasi functionalitate ca si NORC.ro Imobiliare. Adica imobiliare in palma, la purtator. De ce ar fi senzational, gandeam eu? Fiindca ar fi doar vreo 30.000 de posesori de iPhone in Romania, deci slabe sanse.

Ma trezesc azi ca baietii (sau fetele) de la NORC.ro au lansat N!mobiliare, o aplicatie iPhone care pune in practica exact ce spuneam:  aduce frumoasa functionalitate a site-ului lor in mana utilizatorului de iPhone. Pac-pac, foarte misto si util.

Cu N!mobiliare poti sa vezi ce se vinde sau închiriaza în jurul tau, oriunde te-ai afla.

Ai gasit o oferta interesanta, suna direct din aplicatie si afli detalii suplimentare sau stabileste pe loc o vizionare.

Utilizatorii de iPhone si iPod touch pot:

• vedea toate anunturile pozitionate direct pe harta digitala sau în lista de anunturi
• vedea si filtra anunturile din jurul locului în care se afla la un moment dat (numai iPhone prin sistemul de localizare integrat)
• cauta anunturi dupa zona de interes, pret, tip de proprietate, numar de camere
• vedea detaliile fiecarui anunt, inclusiv pozele de înalta rezolutie atasate
• revedea ultimele proprietati vizitate
• contacta telefonic ofertantul direct din detaliile de contact ale anuntului

Sa va zic urmatorul vis?

P.S.: Felicitari NORC.ro (eXtreme Soft Group SRL)!

Porneam prin Delta, yuhuu! Doamne cat asteptam momentul. Am oprit cateva minute langa o ambarcatiune mai mare din care am cumparat benzina de 70 lei, iar apoi am continuat incet prin zona, ca sa nu trezim spiritele celor care dormeau in pensiunile de pe mal. Cam inundate, de altfel, apa era la maxim 5 metri de usa, in unele cazuri. Asadar, posibil sa nu fi fost pe cine trezi.

Nu se vedeau prea multe detalii, inca nu rasarise soarele. Adevarul e ca pana dupa ora 5 nu ai voie sa iesi pe Dunare, iar noi eram inainte de ora 4. Ma rog, toata lumea facea ca noi, ca doar nu suntem pescari industriali sa aiba motiv serios sa se ia de noi cele 6 sau 8 organizatii care supravegheaza activitatea pe Dunare.

Traseul exact parcurs de noi e cel din imaginea de mai jos, cu tot cu intoarcerea. Am pornit Motion-X-GPS pe iPhone curand dupa benzinaria plutitoare, si am monitorizat tot traseul, viteza, s.a.m.d. Ca sa stiu daca ma plimba oamenii pe bune, sau se fac ca ma duc in cercuri, hehe. Toate peste toate, am facut mai bine de 35 kilometri in total, in cele 4 ore si ceva ale plutirii.

Cand am ajuns in extremitatea dreapta a traseului din poza, ne-am oprit. Daca drumul a fost perfect, cum am oprit langa stufaris, cum au dat tantarii iama intre noi. Noroc ca ne asteptam si eram sprayati, imbracati s.a.m.d. De fapt, daca pescuiesti la stiuca, adica exact ce faceam noi, esti prea in miscare ca sa aiba timp sa te intepe prea des. Eu nestiind sa pescuiesc, am fost invatat in doi timpi si trei miscari, iar dovada ca am deprins abilitatea consta in revendicarea a 40% din captura zilei.

Am prins rasaritul, care a fost unul din cele mai faine pe care le-am vazut eu vreodata, dupa cum puteti observa si domniile voastre. Dupa rasarit, pestii s-au cam sictirit si n-au mai vrut sa muste decat foarte rar, adica de vreo 2x la toti cei trei zmei cati eram. Ne-am tot miscat, am cautat alte locuri, inclusiv in lacul imens din traseu pe care pescuiau o gramada de cetateni plutitori, nada.

Asa ca am inceput plimbarea de frumusete, a Deltei, desigur. Insotita de poze, cateva din ele postate mai jos. In toata dimineata am zarit cateva specii de pasari, intre care: pescarusi, pelican comun, lebada, egreta mica, cormoran mic si mare, barza alba, rata salbatica si trei care nu le recunosc insa una arata… exotic. Sigur ca Lucian mi-a spus cum se numesc, dar am uitat. UPDATE: citind info-delta.ro am descoperit ca ar fi vorba de lisita, chira si eventual pascaras albastru, desi mi se parea mai mare si mai zvelt decat acesta.

La intoarcerea spre mal am trecut din nou prin zona de pensiuni noi si scumpe ridicate de investitori de putin timp, cele inundate. Intr-adevar, nu erau turisti in ele, se vedea ca au fost inundate recent, desi nu mai era apa in curte. Din cate am inteles, cei de acolo nu sunt nascuti in Delta, ci au fost pacaliti probabil de agenti imobiliari sa cumpere teren in Delta, ca sa se faca mari investitori in turism. Tzeapa… care din pacate tot inspre turist se va varsa, fiindca vor cere preturi si mai mari ca sa isi recupereze investitia. Nu va zic ca se iau bani si ca sa te duca cu barca la pensiune cand ajungi in Delta.

Ziua (de duminica) a fost continuata cu un mic dejun sanatos si bogat (doar era pana in ora 9 cand ne intorsesem), odihna si pranz. Evident, pranzul a constat intr-un bors de peste (biban si stiuca, cu cartofi), care se mananca la modul:

• intai niste zeama (care-i separata cand se serveste, doar la preparare si pastrare e amestecata cu pestele), in care amesteci niste mujdei cu aspect de gelatina (sau de orez cu lapte, daca vreti), pe care-o mananci cu cartofi si/sau mamaliga.
• cand termini zeama, mai adaugi alta zeama pe care de data asta o mananci cu carne si toate cele, dar fara mujdei. Inca o chestie, am auzit ca capu’ la …stiuca este cea mai delicioasa parte de mancat din amalgamul asta.

Dupa borsul de peste, ce putea sa urmeze decat saramura?

Iar dupa saramura, o dupa-amiaza buna. De plecat acasa. Aveam 317 kilometri de facut, cel mai lung drum pe motor, cu pauze scurte. Intamplator, este chiar jumatate din distanta intre Bucuresti si Satu Mare, adica spre casa – deci era un test in urma caruia urma sa decid daca ma duc cu mobra acasa candva.

Legat de drumul din Murighiol spre Bucuresti am de precizat urmatoarele aspecte:

• am ales ruta Murighiol – Tulcea (nu prin Agighiol, desi e posibil iar drumul e impecabil, doar putin mai lung), Tulcea – Harsova – Slobozia – A2 – Bucuresti;
• per total este foarte bun, bine asfaltat si fara gropi (doar o zona scurta in lucru chiar inainte de Tulcea);
• Tulcea – Harsova este cel mai liber, bine asfaltat, si mistooo drum de #prinRomania. Vai de capu’ meu: vizibilitate, viteza, very radar-free, variatiuni (very long lines, very nice curves), venim si alta data, vrrrrr…
• In Harsova, daca esti in drum spre capitala, duminica te intalnesti cu cetatenii care vin de la mare pe aceasta varianta, incercand sa nu stea in ambuteiajele bine-cunoscute. Facand chestia asta, aglomereaza drumul Harsova – Bucuresti, si o fac la viteze nesimtite.
• La iesirea din Tandarei (unde se face ulei, by the way), dintr-o curte din ultima curba larga cineva a tras cu prastia (cred) cu o piatra sanatoasa. Catre mine. Si m-a nimerit in cap, in zona cefei, mai precis. S-a auzit tare de tot. Ocazie buna sa constat rezistenta dragului meu C3, care de-abia s-a zgariat. Piatra estimez ca avea un diametru de 3-4 cm. Radem glumim, dar incidentul putea sa ma duca in mormant, sa fi avut vreo 60 kmh cand s-a intamplat. Noroc ca am invatat cum e cu proactivitatea.
• Pe vremea asta deja il pierdusem demult pe un companion cunoscut in OMV Harsova, care nu doar ca era pe mobra altuia, noua si puternica, dar era slab echipat. Ne intelesesem ca mergem impreuna, dar cum compari 2 saptamani de experienta ale mele cu cei 8 ani ai lui? E imposibil. L-am plictisit, desi incet nu mergeam. Din cate-am apucat sa vad cand s-a decis sa ma abandoneze, cred ca il asteapta un viitor sumbru.
• Cei 100 km de autostrada m-au obosit din nou. Cu 100 kmh constanti, iarasi eram doar depasit in tromba de cei de pe banda 1 (99.5% din depasiri fiind neregulamentar executate), iar cand m-am postat de curiozitate pe banda 2 la 170 kmh, in cateva secunde eram somat sa fac loc fiindca tin lumea departe de familie. Familie precum cea din link, presupun.
• Timp realizat: 4 ore.

Marturisesc ca ma indoiesc de incercarea de a parcurge drumul Bucuresti – Satu Mare pe motocicleta intr-o singura zi. Deocamdata. Mai am de invatat. Ceva nu-i bine ori cu echiparea mobrei, ori cu echipamentul pe care-l purtam eu, ori cu utilizatorul: ma deranja prea tare vantul, turbulentele, ceva… Iar altceva nu-i bine deloc cu soferii patriei (a se citi “sunt scarbit”), perspectiva pe care din masina nu am remarcat-o atat de bine, desi ma deplasez cu aceleasi viteze decente.

Hai cu spor spre viitor, in care nu uitati sa includeti Delta Dunarii, dar si Dobrogea!

Ziua 1 prin Dobrogea

Ziua 2 prin Dobrogea

Ca tot e la moda sa ai Wishlist-uri, ia sa spuna Marius cam ce-si doreste el cel mai mult sa primeasca pe post de cadou, cu ocazia sarbatorilor de la sfarsitul anului 2009. Ne referim, desigur, la lucruri materiale. Sau accesorii sociale, daca doriti.

• Chitara si jocul Guitar Hero. Mi-a placut la nebunie si mi-a reusit cu succes rezonabil sa fac pe chitaristul (respectiv solistul) trupelor renumite ale lumii, in timpul vizitei mele la Viena – cinste prietenilor mei de acolo, Camelia si Gyula. Trebuie sa fiu si mai bun, trebuie sa invat si chitara bass, iar apoi vreau sa fiu maestru la tobe. Cu vocea ma descurc bine, cine cunoaste stie. Imi imaginez deja campionate de Guitar Hero organizate printre colegii de pe Facebook sau Twitter… Ieczista o singura problema: pentru ca experienta Guitar Hero sa fie completa si de exceptie, mai am nevoie nu de unul, ci de doua lucruri. Primul ar fi:
• O consola PS3. Mare, medie, mica – nu ma intereseaza. Nici macar nu stiu daca conteaza atat de mult, din ce motiv au memorie de stocare date, si alte aspecte tehnice. Eu si consolele de jocuri am avut drumuri diferite si neintersectate in viata, pana acum. Era sa zic ca ma multumesc si cu un Play Station 2, insa pe acesta nu pot rula toata formatia din Guitar Hero (4 posturi). Revenind, se (mai) cere cel putin:
• un monitor High Definition. Ma gandeam la Samsung-ul asta (fiindca are conectivitate foarte variata, si arata deosebit) ca sa am in acelasi timp un televizor modern fain, un monitor de calculator performant, si un monitor potrivit pentru activitatile muzicale pe care le am in vedere
• un radio-CD mp3 de la Sony, cu intrari frontale USB si AUX, eventual bluetooth, pentru masina mea. Cel putin GT430U, daca nu desteptul BT3700U. Iubesc muzica, am enorm de multe colectii de muzica in format mp3; credeti-ma ca imbatranesc scriind cate un album pe CD audio, ca sa aduc bucurie urechilor din dotare.
• sa-mi schimb Nokia E52-ul proaspat adaugat in colectie cu mai frumosul Nokia E72 - chiar daca il suspectez pe cel din urma de o viitoare defectare a butonului central. Am destule vechituri (inca performante!) de rezerva.

Nu pot sa am pretentii precum cele recente legate de iPhone 3GS, insa daca o fi vreo persoana interesata sa imi faca vreo bucurie de moment, sper sa citeasca postarea asta. Vedeti ca vine si ziua mea! Eu personal probabil ca nu ma voi ocupa decat de cea mai ieftina “distractie” din cele enumerate, ultima, fiindca o sa imi respect principiul enuntat intr-o postare anterioara: nu mai cumpar lucruri.

In rest, vreau si eu sa dorm in liniste si pace.

Am gasit doua lucruri faine, care cred ca sunt necunoscute romanilor:

• VOOK-ul. Este o inovatie faina in materie de citire a cartilor, care combina o carte bine scrisa cu imagini video la rezolutie mare si Internetul. Adica iti citesti cartea, vizionezi clipuri care imbunatatesc povestea si te conectezi cu autorul sau prietenii tai, totul intr-un singur ecran, fara a schimba platforma. Exista doua moduri prin care poti ajunge sa vezi un vook, si anume pe un calculator conectat la Internet, sau pe o aplicatie pentru telefoane mobile Apple. Cat de tare poate fi? Va zic eu, care recent am cumparat o carte in hard-copy, dar o am si in iPhone: foarte.

Go get’em!

Am ajuns acum un an posesor de iPhone 3G mai mult din voia sortii, decat din dorinta. Imi respectam foarte mult aparatele Nokia, cu ale lor Symbiane. Little did I know…

Dar m-am prins repede dupa ce am pus mana pe mar, la pret “killer”, ca e tare. Iti ofera ceea ce cauti in ziua de azi. Actualmente am peste 100 de aplicatii instalate, din care o buna parte sunt folosite des. Le schimb ca painea calda, in cautarea celor mai bune aplicatii – desi nu m-as declara chiar obsedat de alternative. Cand ceva functioneaza, de ce l-ai schimba?

Ei, uite-asa, din ambitie! Vorba lui @webmyc, vreau si eu o oferta de la Orange, prin care sa dau 3G pentru 3GS si o diferenta de bani, plus ramanere in retea 12 sau 24 luni. Ma auziti, cei de la Orange?

Mai mult, am ambitia sa il obtin pe gratis. Si sa raman cu cel vechi. Extind oferta pentru oricine sau orice are un iPhone 3GS de dat in schimbul a ceva de la mine. As putea face pentru voi o treaba buna, chiar virala; sunt indeajuns de bun ca marketer, ca sa nu mai zic de geek, sa produc un efect bun in piata, zic eu.

Astept propuneri. Please RT.

Sa va zic ca pun in conturile Orange Romania aproximativ 10.000 EUR/luna – de o buna bucata de vreme??? [afirmatie cat se poate de reala, dar pe care nu o detaliez in public]

Later edit [24.08.2009]: Sunt tot mai aproape de a-mi realiza aberatia, hehe.

Later edit [25.08.2009]: Ta-dam! Avem iPhone 3GS nou-noutz, fara obligatii, fara sa scot din buzunar un cent. Vorba aia: “All you have to do is ask!” BTW, nu Orange a fost “donatorul”.

Intre patru ochi va spun ca Mihail este, general vorbind, un tip foarte periculos pentru mine. Ziceam recent ca era sa fac infarct crezand ca a scris pe blog un articol pe un subiect pe care il planific scriu EU. Iar acum a scris o carte folosind o idee pe care o am si eu (nu o aveam, inca o am – este similara, dar mai degraba complementara).

Leapsa presupune sa raspundem la trei intrebari:

Daca ar fi sa fac un muzeu al propriilor mele accesorii sociale*, ce exponate as vedea pe raftul meu?

[*Accesorii sociale = Lucruri, relatii, oamenii, atitudini care nu ma definesc si de care  m-am inconjurat pentru ca „asa trebuie”. Sau, intr-un cuvant, „etc-uri”.]

Musai sa incep cu tehnologia. Fie ca imi place sa admit sau nu, sunt destul de pasionat de tehnologie, iar chestia asta se vede la mine. Ma mira ca nu lucrez in domeniu, ca sa fiu sincer; probabil as fi fost milionar deja. Imi trec prin cap imagini clare cu prieteni care au fost magnetizati de mine in domeniul asta, cu situatii in care aveam vreun gadget ultimul racnet, sau cu situatii in care foloseam un gadget in feluri in care majoritatea nu banuiesc ca se poate folosi. Zici ca-s geek, dar de vreo 3 ani incoace, precizez solemn ca dau mult mai putina importanta tehnologiei, emailurilor si online-ului. Chiar daca voi nu vedeti asta. Singura chestie de care scap mai greu este iPhone-ul, pe care l-am cumparat doar fiindca l-am prins ultra-ieftin, iar acum este mana mea dreapta, si nu intrevad inlocuitor deocamdata.

Reflectand eu mai bine la paragraful anterior si la cel pe care tocmai il scriu, imi dau seama ca doar iPhone-ul si Mercedesul sunt singurele chestii care ar putea fi interpretate intr-o oarecare masura ca fiind accesorii sociale in cazul meu. Dar in general v-ati insela, fiindca nu fac nimic fiindca “asa trebuie”, sau ca e la moda. Fac/folosesc doar ce imi place cu adevarat. Pun pasiune, sincer. Mi se rupe de parerea celorlalti in aceste treburi, si mi-a placut intotdeauna sa ma simt altfel, sa ma simt eu bine cu mine.

De ce le mai tin inca in viata mea?

Mergand pe acceptarea faptului ca am doua accesorii sociale in viata mea, atunci raspund ca le tin pentru ca imi sunt utile. Insa cei care ma cunosc bine, stiu ca sunt mai mult decat capabil sa ma lepad de ele cu zilele sau saptamanile – fara frica de a ramane dezinformat sau neplimbat. Nu ele ma controleaza pe mine, ci eu pe ele.

Care ar fi acele experiente, oameni, relatii, obiecte pe care le-as lua intr-o carte despre mine?

• Experiente: calatoriile, conferintele AIESEC si JCI, momentele speciale din viata.
• Oameni: cativa din familie (:P), Melania, Siegfried, Horica, familia Pacurar, familia Grigorie, si ceva trepadusi pasionati din aceleasi AIESEC, respectiv JCI. O parte din ei se afla in partea dreapta a ecranului, cu link.
• Relatii: cele de prietenie adevarata, cam putine la numar.
• Obiecte: o sticla cu apa (nu de-aia de Satu Mare). Keia, de exemplu.

Afla cine esti. Cumpara cartea lui Mihail.

Dau mai departe lui: Radu Ionescu, Mihai Dragan, Bobby Voicu, Daniel Tiganila, Emi Gal, Marius Vetrici, Stefan Teisanu si Zeno Popovici.

Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu.

1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

• ai o strategie
• ai rezultate clar definite
• planuiesti si/sa participi

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

Care este cel mai vulnerabil punct al iPhone? Exact, ecranul. Cum ar fi sa aiba ecranul zgariat? Dar spart? Ia uitati-va in poza de mai jos, ca sa va faceti o idee. Astept alte poze de la cititorii articolului, ca sa fac o galerie foto. Uitati-va la adresa blogului, si va prindeti repede care ar fi adresa mea de mail.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am dat cu aparate Nokia de pamant de nenumarate ori. Cu intentie sau fara. Am si acum telefoane abuzate din acest punct de vedere dar ecranul este intreg, iar functionalitatea completa. iPhone are un ecran foarte destept prin comparatie cu cele vechi, dar tocmai asta il face mult mai sensibil. Deasupra lui este o sticla (pe bune), cea pe care ne lasam amprentele.  Din pacate, sticla are o proprietate de care nu putem fugi: este casabila. Cand se intampla sa il scapi pe jos, poate ramai doar cu sticla crapata, poate se duce naibii chiar ecranul. Sticla o poti cumpara cu 100 RON, zic unii, dar eu am gasit-o cu kit de instalare la 70 USD pe un site american.

Cand mi s-a intamplat mie (vezi imaginea de mai sus), erau unii care inlocuiau  tot ecranul cu ~700 RON, dar mai nou pretul s-a cam injumatatit. Gasiti un service pe Nicolae Caramfil, v.a.v. de sediul McCann la un parter de bloc, service telefoane. Telefoanele sunt 0721.952.590, respectiv 0763.697.224. Pe mine m-au taxat cu 300 RON, iar urmatoarele sunt impresiile mele:

• produs de calitate buna, in sensul ca telefonul merge perfect cu ce s-a inlocuit.
• sticla inlocuita se zgarie relativ usor, dar asta nu afecteaza cum vad ecranul.
• inca de la reparatie se vedea putin praf in spatele sticlei, dar nici asta nu afecteaza cum vad ecranul, daca e pornit.
• praful devine tot mai vizibil in spatele sticlei, la cateva luni dupa reparatie, dar te obisnuiesti fara sa observi, mai ales ca nu se vede cand folosesti telefonul.
• lipitura in partea de sus a sticlei putea sa o tina apasata mai mult, ca sa adere bine; dar am tinut-o eu iar acum e ok.

Sa previi este mai bine decat sa repari, asadar exista mai multe metode de a te proteja impotriva unor astfel de consecinte:

• nu il pui in buzunarul de la camasa, sau in alt buzunar al hainei de pe tine care e descheiat;
  

Va promit ca vine ziua in care va aplecati, cine stie pentru ce, si va cadea. Daca e cu ecranul spre podea, hasta la vista.

• il tii intr-o husa cauciuciucata
  

Am vazut mai multe modele, in principiu il apara de zgarieturi, de socuri lejere. Si cam atat. Cand il scoti din buzunar, husa se deformeaza, deci in timp o distrugi si esti inclinat sa revii la forma lui “goala”. Totusi, husa de Belkin pe care o vinde si Orange e foarte buna si durabila.

• il tii intr-o husa de piele obisnuita

Se vand peste tot, de calitate buna si proasta, o gramada de modele. Eu cred ca protejeaza mai bine decat cele de mai sus, iar pentru unii e de ajuns. Am folosit o husa Krusell o vreme, luata din sectorul 4 din Bucuresti, Str. Alunisului nr. 120 (colt cu Bacia), la firma Inno 3D. Veti gasi un domn de incredere, care va aplica el insusi o folie de protectie marca 3M, cu mare arta. Costa 10 RON mai mult decat chinezariile, si anume 35 RON; ba chiar primiti una de rezerva. Veti gasi si huse de piele de foarte buna calitate, marca Krusell (Suedia). Solida, exceptional realizata, cu clip de prindere pantaloni, cu sistem de prindere cu tot cu husa in masina s.a.m.d. Platesti 95 RON la frumoasa fiica a domnului respectiv, si gata. Solutie inspirata de Stefan Poschina. Dar are un MARE DEZAVANTAJ, care face inutila calitatea executiei sale, si anume faptul ca partea care acopera ecranul se desprinde foarte usor de restul husei (spatele) in timpul mersului pe jos. Eu am pierdut-o efectiv dupa doar 5 zile!!! E un mecanism tip slide parca facut in dezavantajul tau – “fata” aluneca in jos, in loc ca blocajul ei sa fie pus invers. Caderea este si ea ajutata de prinderea foarte slaba asigurata de magnetul care tine “fata” lipita de ecran. Sa fiu eu Stan patitul?

• ii aplici o folie de protectie pentru ecran.

Cu asta rezolvi protectia la zgarieturi, s-ar zice. E adevarat, in cazul produselor de calitate. Cele pe care le gasiti pe toate gardurile magazinelor GSM sunt chinezarii evidente, care trebuie sa ti le aplici singur. Sunt proaste, nu au lipici de calitate, nu se lipesc bine, veti lasa amprente, va lua praf pe la colturi, si in cateva zile o dezlipiti si o aruncati.

Concluzie: eu recomand folie de protectie 3M, si husa Belkin. De asemenea, sunt multumit de service-ul care mi-a schimbat sticla. Mergeti la Inno 3D chiar daca nu aveti iPhone, fiindca livreaza si pe o suita intreaga de alte modele de gadget-uri. Dati un telefon inainte: 0728.428.428.