Ar fi usor sa spun ca “doar e american, astia mananca marketing la micul dejun, asa ca mi se pare normal sa vad un site perfect realizat”. Reteta e clara: stii instant despre ce e vorba, vezi cum il poti contacta, ce produse/servicii ofera, ce poti lua gratuit pe loc, ai variante de socializare, testimoniale si nu in ultimul rand un video care sa te motiveze sa faci ceva cu site-ul. Pac, pac.

Pana la urma, asa sta treaba. Tony livreaza evenimente, coaching si experiente aducatoare de valoare “clientilor” sai, si o face de mult timp, cu mare placere si mai mare profesionalism. Exact despre asta vreau sa vorbesc. Bai, aud de omul asta de un car de ani. Mai mult, mi se pare ca arata neschimbat la fata si voce tot de un car de ani. Asa ca i-am verificat varsta: are 50 ani! E o …Madonna a dezvoltarii personale din punctul asta de vedere: nu-si arata varsta, e foarte bun, de popular nu mai zic.

Dar stiti de ce arata atat de bine? Fiindca isi iubeste activitatea de zi cu zi. De vreo 30+ ani incoace.

Cine crede ca o sa arate la fel de bine peste 20-30 ani?

[ma intereseaza, de fapt, daca faceti ceea ce va place, stiu ca veti arata bine in caz de raspuns afirmativ].

Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu.

1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

• ai o strategie
• ai rezultate clar definite
• planuiesti si/sa participi

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

Am gasit o explicatie foarte buna, pe care v-o gasiti spre finalul interviului de mai jos, care merita ascultat in intregime, de altfel. Doar e vorba de Seth Godin, cel mai bun om de  marketing in acest moment.

Twitter nu e neaparat “the next big thing”.