Recunosc ca am inceput ziua de 30 septembrie cu asteptari mai mari decat prima zi, in care am ajuns cu mare intarziere din diverse cauze. Am intarziat si de data asta, dar foarte putin, indeajuns sa ii ratez pe Ovidiu Palici, Madalina Uceanu, dar si pe Mihai Stanescu si Hedi Hoka – fiindca aveam de lucru in biroul mobil. Per total, intre prezentarile de dimineata, axate pe tema “Trend si metode moderne in managementul resurselor”, au facut show doar Eusebiu Burcas si Calin Stefanescu; eu cautam show, recunosc. Domnul Burcas ne-a spus din start ca ne va soca, ceea ce a si incercat, insa a ridicat cateva mingi la fileu, mai exact intrebari si concepte legate de bani si administrarea lor. Iar Calin a venit pe scena imbracat ca un muncitor de santier, cu cascheta cu tot.

Partea urmatoare, “Antreprenor sau manager de succes” ni i-a adus pe scena pe Radu Georgescu (o prezentare foarte scurta, menita in principal sa atraga participanti la workshop-ul lui de mai tarziu), Marius Ghenea (o prezentare echilibrata, profesionist livrata despre inovatie si antreprenoriat), Andy Szekely (la calitatea deja obisnuita, despre brand personal), Nandor Balogh (29 ani, de mare succes intr-una din companiile de network marketing, a incercat sa deschida mintea oamenilor cu privire la acest tip de activitate), Mihaela Forgaciu (mana dreapta a lui Tiriac pe HR, despre modul cum privesti viata si munca si ce iti atrage asta in viata), Ciprian Stavar (in bunul sau stil, despre mirobolanta sa experienta cu un card Raiffeisenbank si ce putem invata din asta).

Dupa un pranz sanatos si gustos, din partea partenerilor, lumea s-a inghesuit la workshop-uri: erau la dispozitie sase “meniuri”, fiecare cu cate doua subiecte relativ similare, sau complementare. Personal, am ales sa aprofundez cum e cu Burcash-ul (educatia financiara), iar ulterior am aflat cum se face credibilizarea instantanee (cu Andy Szekely). Alternativele disponibile erau:

Workshop 5

- Speaker : Marius Ghenea ( Fit Distribution ) (50 min)
– Cum sa generam proiecte eficiente?
Distanta de la idee la oportunitate.

- Speaker : Radu Georgescu ( Gecad ) (50 min)
– Cum NU strang bani pentru start-up-ul meu?

Workshop 6

- Speaker : Eusebiu Burcas (De Klausen) (50 min)
– Burcash-un program de educatie financiara

- Speaker : Ovidiu Palici (Dale Carnegie) (50 min)
– Instrumentul managerial Dale Carnegie de motivare a oamenilor

Workshop 7

- Speaker : Mihaela Forgaciu ( Tiriac Group ) (50 min)
–  E gratis sa motivezi oamenii. Beneficii emotionale vs. beneficii materiale

- Speaker : Hedi Hoka (www.hedihoka.ro) (50 min)
- Provocarea schimbarii: autocontrolul comportamentelor

Workshop 8

- Speaker : Bogdan Comanescu ( Accelera ) (50 min)
– Motivarea si salarizarea fortei de vanzare

- Speaker : Florin Radulescu ( Ascendis ) (50 min)
– Programul Ascendis “Becoming Customer Centered”

Workshop 9

- Speaker : Andy Szekely ( AS Consulting )
– Tactici de credibilizare instantanee (105 min)

Workshop 10

- Speaker : Mihai Stanescu (RoCoach) (50 min)
– Coaching individual, de echipa si de organizatie.
- Diferente si abordari practice.

- Speaker : Madalina Uceanu (Career Advisor) (50 min)
– Cariera incontro? Managementul carierei in contextul crizei.

La locul conferintei, seara s-a incheiat cu extragerea premiilor pentru participanti. Au fost atat de multe, incat sansa sa pleci cu ceva acasa (carti, weekend-uri la SPA, CD-uri, licente Microsoft, discount-uri la How-to-web, s.a.m.d.) era foarte mare, aproape 1 la 2. Premiul cel mare a constat intr-un aparat foto SLR Nikon D3100, castigatorul din Brasov fiind oficial primul roman posesor al acelui model (nelansat pana a doua zi!).

In afara conferintei, seara s-a incheiat superb in Restaurantul Tempo din Targu Mures, in compania selecta a lui Laszlo Pacso (creierul evenimentului), a speakerilor, a catorva membri executivi JCI, si a partenerilor de la Fundatia Post Privatizare, Pro Tours s.a.m.d. Am ras mai mult ca oricand pe seama modului de functionare a internetului in Estonia (prietenii inteleg de ce), am schimbat informatii utile cu speakerii, si am aflat de la expertul in leadership Anthony Sillard ca a fost deosebit de impresionat de modul cum a fost organizata conferinta, de publicul roman, si de felul nostru de-a fi, al romanilor. Se vedea ca era sincer, deci cred ca o sa isi aminteasca de noi mult timp.

Inainte sa ma urc in masina, am reusit sa imi produc o serie de contuzii, una mai faina ca alta. Serios vorbind, la piciorul stang am avut o problema majora, umflatura cu hematom mare, in rest se vor vindeca fara urme. Dupa prima compresa cu gheata, trecuti de Ploiesti, am hotarat sa continuam drumul pana la Urgente in Brasov, unde sa decidem ce si cum. Cu oase confirmate a fi intregi, am convins doctorii sa ma lase sa ma duc la o pensiune, in loc sa ma interneze; ei vroiau sa ma opereze de hematom cel tarziu dimineata. Scurt pe doi, a doua zi am scapat cu totul de internare si operatie, situatia aratand bine iar mersul meu fiind chiar normal.

Desi toata lumea mi-a recomandat repaos 3 zile, eu am pornit spre conferinta. Cred ca am avut norocul sa fac asta fiindca m-am hranit in seara precedenta cu ideea ca dimineata voi fi ok, si ca voi reusi sa imi duc planurile la bun sfarsit. A functionat! Numai ca eram deja in intarziere, putand ajunge realist doar la punctul din agenda notat la ora 14.00, constand intr-un training pe leadership tinut de Anthony Sillard, directorul Executive Leadership Institute. Copilotul fiind destept, am avut parte de aproape toata prima parte a conferintei in masina, pe laptop, prin internet mobil. Felicitari organizatorilor (JCI Targu Mures) pentru transmisia live impecabila si neconsumatoare de biti.

Locul conferintei era altul decat la prima editie, insa si acesta ne-a dat pe spate de indata ce am intrat: un hol cat un teren de fotbal (si chiar fara piloni de sustinere), elegant, plin de standuri de companii sau alti partneri, mancare gratuita de pranz, si desigur: participanti prinsi in discutii de afaceri.

Dupa o supa de peste foarte buna oferita de partenerul Real Targu Mures, am intrat la sesiunea de leadership. Speaker bun Anthony Sillard (bine, care american nu-i bun la prezentari?), insa nu pot afirma ca m-a dat pe spate, posibil din cauza ca nu eram concentrat. Au fost insa participanti carora le-a prins bine informatia, iar sala (o alta enormitate fara piloni) era aproape plina.

De-abia ce apuci sa schimbi doua vorbe cu persoanele prezente, ca incepe impartirea pe sali de workshop-uri de 100 minute, cate doua subiecte diferite in fiecare. Organizare foarte buna, recunosc, cu un singur minus: aproape ca nu mi s-a permis accesul in sala aleasa, fiindca nu eram inscris pe site, iar cei de la intrare au zis sa astept sa vedem daca vin toti cei inscrisi. Ma rog, n-am facut interventii, desi puteam, m-a lasat inauntru fara sa insist dupa 5 minute. Primele 50 minute au fost despre networking si social media, neinteresant pentru subsemnatul, dinozaur vechi in domeniu ce mi-s, dar ma asteptam sa fie asa; pe mine ma interesa al doilea workshop: creativitatea in afaceri. Speakerul, Harald Lepisk din Estonia, a inceput perfect inviorand senzational participantii, dupa care a trecut la treaba. Ne-a familiarizat cu cateva concepte interesante legate de subiect, insotite de exemple practice sau descrieri cu zambetul pe buze; sincer acum, ce poti sa faci in 50 minute? Iar la final m-am dus la el si l-am socat oleaca: i-am spus ca am fost in casa lui acum cativa ani. Te-ai astepta dupa un training sa iti spuna un participant din alta tara asa ceva? Noah, eu adevar graiam, l-am recunoscut, fuseram colegi de echipa de organizare after-after-party in Estonia la Conferinta Europeana JCI in 2006. Si-a adus aminte si el, continuand discutia cu zeci de idei legate de afaceri, de JCI, si de viata. Pentru carcotasii care nu inghit tinerii ca traineri, ii anunt ca Harald se ocupa de diverse activitati extracurriculare si de afaceri dinainte sa il cunosc eu, acum 4 ani – cand s-a apucat (si) de traininguri pe creativitate.

Ploaia s-a prezentat si ea la conferinta, insotindu-ne pe drumul de plecare spre Hotel Arena, care, spre placerea noastra , este super fain, curat, modern si cu senzatia aia de camera nemaifolosita de altii. Mai mult, m-am trezit coleg de descarcare bagaje din masina cu Adrian Nastase, pe care cred ca il cunoasteti. Parea a fi intors de la vanatoare

Gata, la somn, sa avem o zi urmatoare cel putin la fel de buna.

Avand in vedere ca de ajutor au nevoie foarte multe categorii de oameni, iar ajutor ofera un numar mai redus de oameni, acelor oameni le ofer posibilitatea sa il foloseasca pentru un proiect (sau mai multe) cu scop filantropic, de ajutorare sa spunem. M-ar bucura sa vad ceva util iesind din asta, pana cand o sa ajung eu mare filantrop.

Va rog imi sa trimiteti eventualele cereri cu ajutorul comentariilor la acest mesaj. Iar daca ma puteti ajuta popularizand ideea asta in cercurile organizatiilor care se ocupa cu ajutorarea vreunei categorii de oameni, va multumesc.

PS: Momentan este redirectionat catre site-ul “pentruviata.com”, cea mai ampla campanie de donare de sange, al Asociatiei REACT. Doar ca e posibil ca ei sa nu stie de asta, iar campania era in plina actiune acum vreun an sau doi.

Porneam prin Delta, yuhuu! Doamne cat asteptam momentul. Am oprit cateva minute langa o ambarcatiune mai mare din care am cumparat benzina de 70 lei, iar apoi am continuat incet prin zona, ca sa nu trezim spiritele celor care dormeau in pensiunile de pe mal. Cam inundate, de altfel, apa era la maxim 5 metri de usa, in unele cazuri. Asadar, posibil sa nu fi fost pe cine trezi.

Nu se vedeau prea multe detalii, inca nu rasarise soarele. Adevarul e ca pana dupa ora 5 nu ai voie sa iesi pe Dunare, iar noi eram inainte de ora 4. Ma rog, toata lumea facea ca noi, ca doar nu suntem pescari industriali sa aiba motiv serios sa se ia de noi cele 6 sau 8 organizatii care supravegheaza activitatea pe Dunare.

Traseul exact parcurs de noi e cel din imaginea de mai jos, cu tot cu intoarcerea. Am pornit Motion-X-GPS pe iPhone curand dupa benzinaria plutitoare, si am monitorizat tot traseul, viteza, s.a.m.d. Ca sa stiu daca ma plimba oamenii pe bune, sau se fac ca ma duc in cercuri, hehe. Toate peste toate, am facut mai bine de 35 kilometri in total, in cele 4 ore si ceva ale plutirii.

Cand am ajuns in extremitatea dreapta a traseului din poza, ne-am oprit. Daca drumul a fost perfect, cum am oprit langa stufaris, cum au dat tantarii iama intre noi. Noroc ca ne asteptam si eram sprayati, imbracati s.a.m.d. De fapt, daca pescuiesti la stiuca, adica exact ce faceam noi, esti prea in miscare ca sa aiba timp sa te intepe prea des. Eu nestiind sa pescuiesc, am fost invatat in doi timpi si trei miscari, iar dovada ca am deprins abilitatea consta in revendicarea a 40% din captura zilei.

Am prins rasaritul, care a fost unul din cele mai faine pe care le-am vazut eu vreodata, dupa cum puteti observa si domniile voastre. Dupa rasarit, pestii s-au cam sictirit si n-au mai vrut sa muste decat foarte rar, adica de vreo 2x la toti cei trei zmei cati eram. Ne-am tot miscat, am cautat alte locuri, inclusiv in lacul imens din traseu pe care pescuiau o gramada de cetateni plutitori, nada.

Asa ca am inceput plimbarea de frumusete, a Deltei, desigur. Insotita de poze, cateva din ele postate mai jos. In toata dimineata am zarit cateva specii de pasari, intre care: pescarusi, pelican comun, lebada, egreta mica, cormoran mic si mare, barza alba, rata salbatica si trei care nu le recunosc insa una arata… exotic. Sigur ca Lucian mi-a spus cum se numesc, dar am uitat. UPDATE: citind info-delta.ro am descoperit ca ar fi vorba de lisita, chira si eventual pascaras albastru, desi mi se parea mai mare si mai zvelt decat acesta.

La intoarcerea spre mal am trecut din nou prin zona de pensiuni noi si scumpe ridicate de investitori de putin timp, cele inundate. Intr-adevar, nu erau turisti in ele, se vedea ca au fost inundate recent, desi nu mai era apa in curte. Din cate am inteles, cei de acolo nu sunt nascuti in Delta, ci au fost pacaliti probabil de agenti imobiliari sa cumpere teren in Delta, ca sa se faca mari investitori in turism. Tzeapa… care din pacate tot inspre turist se va varsa, fiindca vor cere preturi si mai mari ca sa isi recupereze investitia. Nu va zic ca se iau bani si ca sa te duca cu barca la pensiune cand ajungi in Delta.

Ziua (de duminica) a fost continuata cu un mic dejun sanatos si bogat (doar era pana in ora 9 cand ne intorsesem), odihna si pranz. Evident, pranzul a constat intr-un bors de peste (biban si stiuca, cu cartofi), care se mananca la modul:

• intai niste zeama (care-i separata cand se serveste, doar la preparare si pastrare e amestecata cu pestele), in care amesteci niste mujdei cu aspect de gelatina (sau de orez cu lapte, daca vreti), pe care-o mananci cu cartofi si/sau mamaliga.
• cand termini zeama, mai adaugi alta zeama pe care de data asta o mananci cu carne si toate cele, dar fara mujdei. Inca o chestie, am auzit ca capu’ la …stiuca este cea mai delicioasa parte de mancat din amalgamul asta.

Dupa borsul de peste, ce putea sa urmeze decat saramura?

Iar dupa saramura, o dupa-amiaza buna. De plecat acasa. Aveam 317 kilometri de facut, cel mai lung drum pe motor, cu pauze scurte. Intamplator, este chiar jumatate din distanta intre Bucuresti si Satu Mare, adica spre casa – deci era un test in urma caruia urma sa decid daca ma duc cu mobra acasa candva.

Legat de drumul din Murighiol spre Bucuresti am de precizat urmatoarele aspecte:

• am ales ruta Murighiol – Tulcea (nu prin Agighiol, desi e posibil iar drumul e impecabil, doar putin mai lung), Tulcea – Harsova – Slobozia – A2 – Bucuresti;
• per total este foarte bun, bine asfaltat si fara gropi (doar o zona scurta in lucru chiar inainte de Tulcea);
• Tulcea – Harsova este cel mai liber, bine asfaltat, si mistooo drum de #prinRomania. Vai de capu’ meu: vizibilitate, viteza, very radar-free, variatiuni (very long lines, very nice curves), venim si alta data, vrrrrr…
• In Harsova, daca esti in drum spre capitala, duminica te intalnesti cu cetatenii care vin de la mare pe aceasta varianta, incercand sa nu stea in ambuteiajele bine-cunoscute. Facand chestia asta, aglomereaza drumul Harsova – Bucuresti, si o fac la viteze nesimtite.
• La iesirea din Tandarei (unde se face ulei, by the way), dintr-o curte din ultima curba larga cineva a tras cu prastia (cred) cu o piatra sanatoasa. Catre mine. Si m-a nimerit in cap, in zona cefei, mai precis. S-a auzit tare de tot. Ocazie buna sa constat rezistenta dragului meu C3, care de-abia s-a zgariat. Piatra estimez ca avea un diametru de 3-4 cm. Radem glumim, dar incidentul putea sa ma duca in mormant, sa fi avut vreo 60 kmh cand s-a intamplat. Noroc ca am invatat cum e cu proactivitatea.
• Pe vremea asta deja il pierdusem demult pe un companion cunoscut in OMV Harsova, care nu doar ca era pe mobra altuia, noua si puternica, dar era slab echipat. Ne intelesesem ca mergem impreuna, dar cum compari 2 saptamani de experienta ale mele cu cei 8 ani ai lui? E imposibil. L-am plictisit, desi incet nu mergeam. Din cate-am apucat sa vad cand s-a decis sa ma abandoneze, cred ca il asteapta un viitor sumbru.
• Cei 100 km de autostrada m-au obosit din nou. Cu 100 kmh constanti, iarasi eram doar depasit in tromba de cei de pe banda 1 (99.5% din depasiri fiind neregulamentar executate), iar cand m-am postat de curiozitate pe banda 2 la 170 kmh, in cateva secunde eram somat sa fac loc fiindca tin lumea departe de familie. Familie precum cea din link, presupun.
• Timp realizat: 4 ore.

Marturisesc ca ma indoiesc de incercarea de a parcurge drumul Bucuresti – Satu Mare pe motocicleta intr-o singura zi. Deocamdata. Mai am de invatat. Ceva nu-i bine ori cu echiparea mobrei, ori cu echipamentul pe care-l purtam eu, ori cu utilizatorul: ma deranja prea tare vantul, turbulentele, ceva… Iar altceva nu-i bine deloc cu soferii patriei (a se citi “sunt scarbit”), perspectiva pe care din masina nu am remarcat-o atat de bine, desi ma deplasez cu aceleasi viteze decente.

Hai cu spor spre viitor, in care nu uitati sa includeti Delta Dunarii, dar si Dobrogea!

Ziua 1 prin Dobrogea

Ziua 2 prin Dobrogea

Numai ca legea atractiei functioneaza, lucru pe care ieri mi l-a reamintit tanarul prieten Mihai Mafteianu. In noaptea de Revelion, am avut marea placere sa il ascult pe zeul artist Dumitru Farcas, intr-un recital care mi s-a parut senzational. Nu-s strain de el, ca doar am si in masina un CD cu cantecele sale, pe care il ascult cu regularitate. Pur si simplu omul asta e un tezaur in sine, pe care sper sa il mai avem printre noi cat mai mult timp.

M-am documentat putin in ceea ce il priveste, ca sa pot evidentia intr-un mod profesionist pe Internet prestatia sa, pe care am inregistrat-o si transmis-o in direct. Am gasit un interviu pe Wikipedia, care habar nu am din ce sursa provine (fiindca nu scrie), dar din care extrag cateva fragmente pe care sa vi le prezint. Mi se par foarte relevante in contextul unui nou an, in Romania anului 2010.

***

- Dvs. ati dus cintecul romanesc – si nu oricare cintec, ci cintecul care a fost cel mai frumos – pe toate meridianele. Pentru ca l-ati iubit si il iubiti atit de mult va intreb: ce semnifica pentru dvs. acest cintec?

Muzica este acel domeniu fara de care un popor ar fi mult mai sarac si lipsit de sens, de viata. Muzica universala, muzica simfonica – cea mai pretentioasa si cea mai grea, isi trage firul radacinii din folclorul acelor popoare pe care le reprezinta. La baza intregului altar muzical sta acea bogatie inestimabila care identifica viata, temperamentul, obiceiurile oamenilor tarii respective. Nu stiu prin ce miracol a ajuns Romania sa stapineasca cel mai bogat folclor din lume, fara nici o exagerare! Celulele motivice, care se impletesc intr-o linie melodica, sint extraordinare, sint mai complexe decit in oricare tara! Oricare! M-a preocupat acest lucru si l-am studiat. Si inca ceva: sint zonele folclorice, distincte intre ele: partea Lapusului, partea Maramuresului, Tara Oasului, Bihorul, sint muntenii, oltenii, moldovenii, dobrogenii: genuri, forme de exprimare diferite, in ritm si melodie. Sintem, asadar, o tara bogata si din acest punct de vedere; doar ca, as spune, prea putin tinem la aceasta avutie nationala. Cu Ansamblul „Martisorul” ne-am straduit sa aratam, pretutindeni in lume, bogatia spirituala a acestui popor. Si am adus trofee de peste tot: Discul de Aur, Colierul de Aur, Ciorchinele de Aur, medalii peste medalii, diplome; tot ce a fost de luat la festivaluri, noi am luat.

- In afara de taragot, in afara de muzica ati avut si alta… dragoste?

Da: dragostea de viata, dragostea de familie, dragostea nemarginita de tara.

- N-a existat niciodata ispita raminerii „dincolo”?

Niciodata! Sint, cred, printre putinii romani care au facut intregirea familiei aducind din America, nu ducind in America. Eu mi-am luat nevasta care a stat 13 ani in Statele Unite ale Americii, cetatean american de origine romana. I-am spus: „Domnisoara, America mea este pe strada Pavlov 35, acolo linga Chios, si este si un lac acolo. Acolo e America. Te rog foarte mult, fa bine si vino si vezi-o, iar daca o sa-ti placa, ramii”. Si asa s-a intimplat. A venit, i-a placut si a ramas aici. Am admirat tari frumoase ca Elvetia, Germania; mi-au placut, dar ca sa traiesc acolo…, nu. Lumea aceea nu-i lumea noastra, nu-i lumea mea. Stiu ca oriunde ma duc, aici, e al meu tot. Ori in ce gradina intru, ori in ce biserica intru, tot e al meu. Aici e fiinta mea, aici e neamul meu, aici ma simt acasa. Daca esti intr-o alta lume, unde nimic nu e al tau, atunci nici tu nu mai esti al tau!

– Daca ar fi sa va imaginati un sfirsit de lume, cum l-ati imagina?

Tot ii aud, la televizor, pe oamenii de stiinta spunind ce se va intimpla cu Terra noastra peste nu stiu citi – sute sau mii de ani. Nu stiu. Stiu un singur lucru: ca as trai o stare de tristete si melancolie nesfirsita, fiindca sint obisnuit ca peste tot unde ma duc sa privesc oamenii, sa privesc viata, sa privesc natura care-ti ride astazi cu un ochi, miine-ti ride cu doi. Nu ma satur sa ma uit la… o frunza care creste, sa ma uit la o floare care tocmai se desface, la un mugur care tocmai plesneste, sa vad gizele cum zburda, sa vad cum reinvie natura. Nu stiu cum ar fi o lume fara toate acestea si nici nu vreau sa stiu. Stiu ca viata pe pamint este frumoasa. Pacat doar ca are si multe lacune, tot din pricina noastra, a oamenilor.

- Sinteti un om religios?

Da, sint un om religios, dar nu habotnic. Eu cint foarte frumoasa muzica bisericeasca si am avut multe concerte – in Elvetia, in Germania, in Austria, in Danemarca, in Norvegia – in biserici cu orga, am si niste discuri inregistrate in Elvetia impreuna cu Marcel Cellier. In biserica simt cum… trimit cintecul spre Dumnezeu. Parca si taragotul suna altfel in biserica. Nu sint un habotnic, nu, nicidecum. Am crescut insa in spiritul acesta de cinstire si de respect fata de biserica. Acolo, la biserica, oamenii parca stiu sa fie mai buni, mai prietenosi, mai curati, acolo stiu sa-si ceara iertare pentru cite fac, rele, pe pamintul acesta. Biserica e singurul loc in care, cred, te poti cai de relele pe care le faci in afara bisericii.

– Credeti in generatia tinara?

Da, cred.

- Credeti in posibilitatea, sau poate in sansa reintoarcerii acesteia spre… radacini?

Totul depinde de noi. Cum ii crestem, asa ii avem. In ceea ce ma priveste, sint optimist, sint increzator. Lucrurile se vor aseza, cu siguranta. Au fost atitea framintari, si sociale si politice! Pina la urma, insa, ne vom… maturiza si noi, si politic si economic si social. Nu tine o vesnicie nimic!

Astazi, de Craciun, am ales un articol scris de Dragos Roua – un intreprinzator roman de exceptie, actualmente blogger de talie internationala, care scrie pe site-ul sau despre Dezvoltare Personala si alte subiecte similare, insa in limba engleza deoarece el se adreseaza cititorilor din intreaga lume, pasionati de dezvoltarea lor. I-am cerut permisiunea de a traduce articolul de mai jos, pe care mi-a acordat-o cu mare drag. La provocare o sa ii raspund in format video. Articolul original se numeste “33 Questions For An Interview With Yourself“.

***

Astazi o sa am un interviu cu cineva foarte special, aici pe blog. Si anume chiar tu. Da, tu, cel care priveste acum la ecranul calculatorului. Esti o persoana foarte importanta, si e o onoare pentru mine sa iti iau un interviu. Ti-am pregatit o lista de 33 de intrebari si sunt nerabdator sa iti aud raspunsurile.

Da, acesta este un interviu. Cu tine. De ce? Pentru ca esti important, de aia!

1. Ce faci ca sa iti castigi existenta?

S-ar putea sa nu stii ce faci in realitate ca sa iti castigi existenta. Ai putea crede ca ai un loc de munca, dar in realitate sa iti vinzi timpul. Iar asta inseamna ca iti vinzi viata. Iar asta inseamna ca iti traiesti viata prin a ti-o vinde. Si s-ar putea sa nici nu te fi prins.

2. Pe cine iubesti?

Pe partenerul tau? Partenera ta? Altcineva? Iubesti mai multe persoane in acelasi timp? Raspunde cat mai detaliat la intrebarea asta. Pare ca nu ne gasim niciodata indeajuns de mult timp ca sa ne gandim la persoanele pe care le iubim. Nu putem iubi pe cineva daca uitam sa ne gandim la acea persoana.

3. Ai destui bani?

Asta e o intrebare foarte importanta. S-ar putea sa ai mai putini bani decat ceilalti membri ai grupului tau, si in acelasi timp sa ai destui. Sau s-ar putea sa ai bani foarte multi, dar nu indeajuns de multi sa te simti bine. De cati bani ai nevoie in viata ta?

4. Esti sanatos?

Te trezesti in fiecare dimineata si te duci la servici, dar te gandesti la tine ca fiind o persoana sanatoasa? Modul cum iti privesti sanatatea are un impact enorm asupra perceptiei tale asupra realitatii. E ca si cum aplici filtre la ceea ce ti se intampla.

5. Crezi ca esti o persoana buna?

Te-ai intrebat vreodata ce crezi despre tine insuti din acest punct de vedere? Poate ca luam de-a gata faptul ca suntem buni din oficiu si toti ceilalti sunt rai. O fi adevarat? Chiar crezi ca esti o persoana buna? De ce crezi asta?

6. Ce varsta ai?

Nu trebuie sa iti scoti cartea de identitate si sa faci calculul. Nu ma refer la numarul de ani de cand te-ai nascut, conteaza mai putin. Ma refer la cat de batran sau tanar simti ca esti. Ce varsta percepi ca ai? Pentru ca, fie ca ma crezi sau nu, e varsta ta reala.

7. Cine e prietenul tau cel mai bun?

Ai unul? E el sau ea inca in viata? Scrie-i numele pe o foaie si gandeste-te la acea persoana. Scrie o scurta descriere a ei. Unde v-ati cunoscut prima oara? Care au fost circumstantele? Ce o face sa fie cel mai bun prieten, totusi?

8. Care e visul tau din copilarie?

Ti-l aduci aminte? Vroiai sa calatoresti in toata lumea? Vroiai doar sa iti faci o familie si sa iti cresti copii? Asta faci acum? Ti s-a indeplinit visul? Sau navighezi in alta directie in fiecare zi din viata ta?

9. Cat de des razi?

Incearca sa iti aduci aminte exact de cate ori razi intr-o zi. E dificil? De ce? Pentru ca razi atat de des ca nu iti poti aduce aminte cand ai ras ultima oara bine? Sau pentru ca ai uitat cum e sa razi?

10. Ce te face sa zambesti?

Scrie o lista de cel putin 10 elemente. Daca nu gasesti 10 elemente care te fac sa zambesti, avem o problema. Nu te grabi, gandeste-te bine. Sa zambesti e altceva decat sa razi, in acelasi mod precum o plimbarica in parc e altceva decat o ascensiune montana. Pur si simplu iti place plimbarea.

11. Cine ti-e cel mai periculos dusman?

Ai unul? Scrie-i numele aici, impreuna cu o povestioara despre cum ti-a schimbat viata acest dusman. Prietenii ne fac sa facem lucruri pentru ei, pe cand dusmanii ne fac sa facem lucruri din cauza lor. Oricum, ne influenteaza viata si trebuie sa stim cum.

12. Unde locuiesti?

E chiar locul acela? Te simti acasa acolo? Cum ai ajuns acolo? Povestea casei tale se intersecteaza puternic cu cea a vietii tale. Locul unde te simti acasa este cel mai important loc din lume pentru tine. Ce il face sa fie acasa?

13. Crezi ca esti puternic?

Sunt chiar interesat sa stiu raspunsul la intrebarea asta. Iubesc oamenii puternici. Au puterea aia sa isi schimbe viata si sa creeze lucruri incredibile. Ce inseamna “puternic” pentru tine? Se refera la forta? Sau la anduranta? Sau la viteza? Sau la inteligenta?

14. Care e cel mai important lucru pe care l-ai facut pana acum?

Ai facut ceva important? Ceva ce ti-a schimbat viata fundamental? Sau ceva ce a schimbat fundamental viata altcuiva? De ce a fost important? Raspunde cu primul gand care iti vine in cap.

15. Care este cel mai stupid lucru pe care l-ai facut pana acum?

Consideri ca ai facut chestii stupide in viata ta? Eu cred ca toti facem, dar doar cativa admit. Majoritatea oamenilor acuza circumstantele, karma, pe altii, doar pe ei nu. Ai puterea sa accepti ca ai facut ceva foarte stupid?

16. Te iubesti?

Adica pe bune, accepti toate aspectele care te privesc? Poate te urasti? Majoritatea oamenilor fac asta fara sa isi dea seama. Din nou, raspunde cu primul gand care iti vine in minte. De obicei, chiar asa simti tu despre tine.

17. De ce iti este cel mai frica?

S-ar putea sa fie dificil sa raspunzi. Dar inaltator. Cea mai mare frica a ta este de obicei usa de scapare, daca o abordezi cu indeajuns curaj. Poti sa te gandesti la ceva ce te sperie de-a dreptul? Poate raspunsul la aceasta intrebare te sperie?

18. Care e cuvantul tau favorit?

Trebuie sa ai unul, toata lumea are. S-ar putea sa fie acela pe care il rostesti toata ziua fara sa iti dai seama, sau s-ar putea sa fie ceva ce te face sa te simti bine cand il spui. In general, exista o legatura inconstienta intre acest cuvant si adevaratul tu.

19. Cand ai plans ultima data?

Hai, admite. Toata lumea plange. Barbati, femei, copii. Poate e ceva care nu te face prea mandru, dar asta nu inseamna ca nu s-a intamplat. Ce a fost atat de puternic ca te-a zdrobit in interior? Gandeste-te inca o data, si lasa sentimentul sa reinvie. Impaca-te cu el. Daca poti.

20. Care e cel mai bun lucru care ti se poate intampla chiar acum?

Chiar in acest context, care e singurul lucru care iti poate schimba intreaga existenta daca ti se intampla chiar acum? Multi oameni raspund cu o suma de bani ca valoare absoluta, dar in opinia mea asta doar iti va maximiza problemele, nu le va face sa dispara.

21. Care e cel mai groaznic lucru care ti s-ar putea intampla chiar acum?

Din nou, care este singurul lucru care iti poate afecta viata in mod negativ atat de mult incat nu ai putea crede ca e posibil? Intre aceste doua posibilitati se afla toata viata ta. Care e durata vietii tale? Cat de lata e soseaua pe care calatoresti acum?

22. Imagineaza-ti persoana ta peste 5 ani de acum

Nu e chiar o intrebare, dar oricum va produce un raspuns interesant. Poti sa vizualizezi cum vei fi peste 5 ani? Cat de batran vei arata? Cum te vei comporta? Vei face aceleasi lucruri pe care le faci acum? Nu scrie o poveste intreaga, o propozitie in care sa concentrezi totul e de ajuns.

23. Regreti ceva?

Daca da, ce anume? Daca nu, de ce nu. Regretele sunt de obicei sfori pe care nu le-am tras cu noi din trecut, si care ne lasa legati de un context care nu mai e real. Daca iti cunosti regretele, vei afla lucruri despre tine care ai crezut ca le-ai uitat. Lucruri importante depre tine.

24. Care-i primul lucru pe care il faci dimineata?

Imediat dupa ce iti deschizi ochii. E un gand? E un gest? Toti tindem sa ne facem o rutina de dimineata, iar aceasta rutina pare sa ne contureze intreaga activitate din timpul zilei. Te-ai gandit vreodata care e primul lucru pe care il faci dimineata?

25. La ce te gandesti inainte sa te culci?

In mod similar, inainte sa te duci in pat la culcare, ai un gand preferat. Care anume? Ce face tranzitia catre lumea somnului sa mearga usor, fara rezistenta? Care e parola ta catre taramul viselor? Cum ar fi daca ti-ai pierde acest gand in mod subit?

26. Care e cel mai inalt punct in care ai fost vreodata?

A fost un munte? Sau un turn inalt din oras? Scrie absolut orice inseamna inalt pentru tine. Nu vreau sa stiu diferenta intre nivelul marii si acel punct, ci experienta ta de la cel mai inalt punct perceput de tine in viata. Frica? Bucurie imensa?

27. Daca ar fi un lucru in viata ta pe care l-ai schimba chiar acum, care e acela?

Imagineaza-ti ca ai intalnit o zana de poveste care ti-a oferit sa-ti indeplineasca o singura dorinta: poti sa schimbi doar un singur lucru in viata. Care? Cum ai vrea sa il schimbi? Daca nu ar exista puterea primita din partea acestei zane, ai mai vrea sa schimbi acel lucru?

28. Ce te face mandru?

Care este acel lucru pe care l-ai facut care te-a facut sa te simti instantaneu foarte mandru de tine insuti? Cand a fost asta? Care au fost circumstantele? Ai face-o din nou?

29. Sumarizeaza-ti viata intr-o propozitie.

Daca in urmatoarele 10 secunde viata ta s-ar sfarsi, cum ti-ai descrie-o? O singura propozitie pentru toata viata ta. Poti sa o scrii? N-ai decat 10 secunde, deci poti sa consideri ca e o intrebare la care trebuie sa raspunzi repede.  

30. Spune care e lucrul care te enerveaza cel mai mult

Zumzaitul unei muste? Sunetul unui cutit scartaind o farfurie de portelan? Modul in care te striga anumiti oameni? Prietenii care nu isi respecta promisiunile? Traficul? Incearca sa ramai calm cand raspunzi.

31. Care este intrebarea ta #1 pentru Dumnezeu?

Da, e un interviu cu tine, dar daca ai putea sa il pui lui Dumnezeu o singura intrebare, stiind ca iti va raspunde, care ar fi intrebarea? Care e cel mai important lucru pe care vrei sa il stii de la Dumnezeu?

32. Ai secrete?

Daca da, de ce? Daca nu, esti sigur? Care e motivul principal pentru care ai si tii secrete? Ti-e frica de reactia oamenilor? Ti-e rusine? Sau pur si simplu iti place sa acoperi lucrurile pentru placerea de a le descoperi mai tarziu?

33. Ce te face sa razi?

Exista ceva care te face sa razi cu toata pofta, nu-i asa? Trebuie sa existe. Ce anume iti declanseaza starea asta? Care e prima data cand te-ai lovit de asta?

Bine, am mintit. Sunt 34 de intrebari:

34. Esti fericit?

***

Acum, fii atent. Daca ai un blog, n-am nici o problema sa preiei articolul asta ca sa il publici si tu (cu un link catre originalul in limba romana, si cel in engleza), si sa raspunzi la fiecare intrebare pe rand. Sari peste cele care nu iti plac sau nu vrei sa raspunzi. Insa posteaza legaturile spre articolele originale, ca sa te pot gasi. Am zis, esti important.

Daca nu ai un blog, poate e timpul sa iti faci unul doar ca sa raspunzi la interviul asta. Glumesc. Sau poate nu . In orice caz, daca nu faci blogging, ti-am pregatit o carte electronica. Nu-ti face griji, cartea e gratuita, fara obligatii. Poti sa o descarci chiar aici, chiar acum, in limba engleza:

33 Questions For An Interview With Yourself (188)

Printeaz-o si scrie raspunsurile cand vrei tu. Chiar daca nu imi vei prezenta raspunsurile tale, poti sa lasi un comentariu si sa imi spui ca ti-ai gasit timp in programul tau sa raspunzi. In felul asta, voi stiu ca interviul s-a intamplat.

Ok, iar daca vrei sa oferi gratuit cartea electronica pe site-ul tau, te rog sa o faci, atata timp cat nu modifici continutul ei.

Deci, inca odata: cine poate sa raspunda la intrebari? Raspunsul e: oricine! Tu, in mod deosebit. Inca te intrebi de ce? Pentru ca esti important, de aia.

Iti multumesc pentru raspunsurile tale. S-ar putea sa nu stii asta, dar esti o inspiratie pentru mine.

• surprind diferentele de care aminteste Adrian chiar intre Mercedes-urile mele, pe doua planuri:

1. Pe strada. Am trei bucati Mercedes pe care le detin sau folosesc, toate trei impecabile/admirabile, dar una are 30 ani, alta 16 ani, iar ultima 13 ani. Cand sunt cu cea de 30 ani, pe de o parte respectul celor din jur este aproape egal cu zero; pe de alta parte, un procent infim din participantii la trafic (probabil cei pasionati de masini clasice) imi acorda un respect maxim, pentru ca masina arata superb, deci vor sa se uite la ea mai atent si sa converseze cu mine. Sunt sigur ca acelorasi oameni (care imi admira tablaria de 30 ani) li s-ar rupe de mine sau masina mea daca ar fi un Logan, de exemplu. Cand sunt cu masina de 16 ani, respectul celor din jur este decent, masina impunand acest respect prin modelul in sine, fiind mai special/rar, si prin infatisare; doar imbecilii – care cred ca ajung departe fiind primii la urmatorul semafor – afiseaza lipsa totala de respect, fiind aproape sa imi zgarie bijuteria de nenumarate ori. Eeeeei, cand sunt cu matahala de 13 ani, prin clasa ei mult mai scumpa decat celelalte doua (chiar daca a ajuns un model oarecum decazut, existand doua versiuni mai noi ale aceleiasi clase), respectul se apropie de maxim. Toata lumea imi face loc, nu incearca nimeni sa faca pe smecherul, nu ma injura nimeni. E super fain de privit acest “spectacol”. Adaug un ultim comentariu: faptul ca am cutii de viteze automate ajuta mult la calmul meu propriu in trafic.
2. La service. Toti mecanicii sar in ajutorul meu cand apar cu matahala de 13 ani, ma ajuta dar nu se omoara cand sunt cu cea de 16 ani, si fac o fata de parca i-a lovit trenul cand le spun ca am probleme cu o Cobra – nu conteaza ca arata intr-un mare fel. RAR-ul la cea veche l-am primit doar fiindca arata bine, asta fiind singura exceptie in planul “la service”. Sunt dezamagit ca am un Mercedes clasic in Romania, lumea nu vrea sa ma ajute sa o intretin corespunzator, crezand ca sunt un sarantoc care nu are bani sa plateasca reparatia, sau fiindca s-au saturat sa repare Cobre iar banii nu conteaza.

• daca in masina ni se pare ca nu suntem tratati cu respect, stati sa vedeti cum e pe scuter!

Daca in masina ai patru laturi care crezi ca te apara daca intra un bivol in tine, pe scuter ai vax albina. Concentrez toate ideile mele pentru acest paragraf in vorbele unui amic care a inchiriat un scuter recent: “Am avut impresia ca toate masinile vor sa ma omoare”. Eu, care am deja oaresce experienta pe doua roti in Bucuresti, adaug ca uneori s-a depasit stadiul de “impresie” – chiar au vrut sa intre in mine! Bicicleta are cateva circumstante atenuante, in sensul ca viteza de deplasare permite evitarea unor situatii neplacute, sau cel putin reducerea impactului acestora.

Respect!

Cred ca o mare parte din noi, cei care suntem un pic pasionati de masini, ave(a)m nevoie la un moment dat de un vopsitor sau o vopsitorie auto de uber-calitate. Pentru ca in orasul asta, adicatelea Bucuresti, e greu sa ne pastram masina in stare cat mai buna. Cand ti-e lumea mai draga, se trezeste:

• un artist sa o zgarie cu cheia in lung si lat,
• vreun tampit sa ii dea un picior in aripa, sau
• vreun conducator auto (a nu se confunda cu termenul “sofer”) care schimba banda ca si cum toate ar fi ale lui, trezindu-se direct in fierul tau.

Din pacate, in ziua de azi nu se lucreaza tocmai calitativ in ceea ce priveste serviciile de reparatii si intretinere auto (cu niste exceptii, desigur). Iar dealerii Mercedes locali imi inspira mai degraba o lipsa de incredere, daca e sa ma iau dupa parerile colegilor din club. In plus, intotdeauna ai nevoie de ceva rezonabil in materie de costuri.

Mergand pe linia povestii, eram practic speriat de bombe, refuzand sa duc barele masinii mele la vopsit de frica unei executii potential proaste. Imi iubesc masina prea mult. Iar prietenii nu-mi prea recomandau o vopsitorie ca sa nu ii injur in caz ca… stiti voi.

Asadar, m-am hotarat sa il intreb pe un tip intalnit intr-un OMV intr-o seara, Florin C., care are cateva Mercedes-uri. Stiu ca are unul ca al meu, cu barele vopsite aici in Bucuresti, ca doar le-am vazut cu ochii mei si am fost impresionat. Mi-a zis de un “nea Ilie” de la Service Ciclop Giurgiului. OK, dar ca sa fiu eu sigur, l-am intrebat si pe mecanicul meu ce vopsitor imi recomanda. Mi-a zis de dl. Cristi Caramet, tot de la Service Ciclop Giurgiului – recunoscand in acelasi timp maiestria lui “nea Ilie”.

Ca sa scurtez povestea, “nea Ilie”, pe numele lui adevarat Ilie Marina, e un vopsitor cu o experienta de 25 ani, care face o treaba buna. E un tip oarecum flegmatic ca si caracter, dar dansul mi-a facut masina frumoasa, reusind sa treaca bine dpdv psihologic peste toate fitzele mele de tipicar, pardon… pasionat Mercedes: curatare perfecta a pieselor, pregatire ca la carte, cod de culoare exact, asta mai lucioasa, cealalta mai mata, s.a.m.d. L-am distrus cat a avut barele in lucru, sincer. Mai jos e rezultatul muncii sale, sectiunea prezentata avand cel putin trei defecte majore vizibile inainte sa ajunga la dansul, din care unul era o ruptura in partea de jos.

Executie perfecta: bara lucioasa, bandoul mat impecabil

Sunt convins ca si dl. Cristi Caramet este un profesionist cel putin la fel de calificat si pasionat de ceea ce face; l-am vazut muncind, dar nu m-a putut servi fiindca pleca in concediu. Nea Ilie tocmai se intorcea din concediu. Am avut “noroc” cu ploaia aia mare din 6 august 2009, care m-a prins la ei in hala; am avut ocazia sa vad oameni la munca pana seara tarziu, fiindca “banul se castiga greu, si trebuie muncit pana seara in fiecare zi, daca vrem sa avem ceva acasa”. Am aflat cat castiga chiar si in aceste conditii, si am fost dezamagit. Ii admir.

In concluzie, ii recomand cu drag pe acesti profesionisti si mai ales pe dl. Ilie Marina: munca acestuia o privesc si imi face mare placere zi de zi. Service-ul unde lucreaza, Ciclop Giurgiului, nu m-a impresionat in mod deosebit din mai multe motive, dar asta nu inseamna ca sunt necalificati.

Numarul lui de telefon este 0762.571.255. Sunati inainte, va intelegeti care e procedura de lucru, verificati disponibilitatea lui nea Ilie, ii spuneti ca stiti de la mine, s.a.m.d. Eu va rog un singur lucru: nu abuzati de el, fiindca e un om linistit.

Intre patru ochi va spun ca Mihail este, general vorbind, un tip foarte periculos pentru mine. Ziceam recent ca era sa fac infarct crezand ca a scris pe blog un articol pe un subiect pe care il planific scriu EU. Iar acum a scris o carte folosind o idee pe care o am si eu (nu o aveam, inca o am – este similara, dar mai degraba complementara).

Leapsa presupune sa raspundem la trei intrebari:

Daca ar fi sa fac un muzeu al propriilor mele accesorii sociale*, ce exponate as vedea pe raftul meu?

[*Accesorii sociale = Lucruri, relatii, oamenii, atitudini care nu ma definesc si de care  m-am inconjurat pentru ca „asa trebuie”. Sau, intr-un cuvant, „etc-uri”.]

Musai sa incep cu tehnologia. Fie ca imi place sa admit sau nu, sunt destul de pasionat de tehnologie, iar chestia asta se vede la mine. Ma mira ca nu lucrez in domeniu, ca sa fiu sincer; probabil as fi fost milionar deja. Imi trec prin cap imagini clare cu prieteni care au fost magnetizati de mine in domeniul asta, cu situatii in care aveam vreun gadget ultimul racnet, sau cu situatii in care foloseam un gadget in feluri in care majoritatea nu banuiesc ca se poate folosi. Zici ca-s geek, dar de vreo 3 ani incoace, precizez solemn ca dau mult mai putina importanta tehnologiei, emailurilor si online-ului. Chiar daca voi nu vedeti asta. Singura chestie de care scap mai greu este iPhone-ul, pe care l-am cumparat doar fiindca l-am prins ultra-ieftin, iar acum este mana mea dreapta, si nu intrevad inlocuitor deocamdata.

Reflectand eu mai bine la paragraful anterior si la cel pe care tocmai il scriu, imi dau seama ca doar iPhone-ul si Mercedesul sunt singurele chestii care ar putea fi interpretate intr-o oarecare masura ca fiind accesorii sociale in cazul meu. Dar in general v-ati insela, fiindca nu fac nimic fiindca “asa trebuie”, sau ca e la moda. Fac/folosesc doar ce imi place cu adevarat. Pun pasiune, sincer. Mi se rupe de parerea celorlalti in aceste treburi, si mi-a placut intotdeauna sa ma simt altfel, sa ma simt eu bine cu mine.

De ce le mai tin inca in viata mea?

Mergand pe acceptarea faptului ca am doua accesorii sociale in viata mea, atunci raspund ca le tin pentru ca imi sunt utile. Insa cei care ma cunosc bine, stiu ca sunt mai mult decat capabil sa ma lepad de ele cu zilele sau saptamanile – fara frica de a ramane dezinformat sau neplimbat. Nu ele ma controleaza pe mine, ci eu pe ele.

Care ar fi acele experiente, oameni, relatii, obiecte pe care le-as lua intr-o carte despre mine?

• Experiente: calatoriile, conferintele AIESEC si JCI, momentele speciale din viata.
• Oameni: cativa din familie (:P), Melania, Siegfried, Horica, familia Pacurar, familia Grigorie, si ceva trepadusi pasionati din aceleasi AIESEC, respectiv JCI. O parte din ei se afla in partea dreapta a ecranului, cu link.
• Relatii: cele de prietenie adevarata, cam putine la numar.
• Obiecte: o sticla cu apa (nu de-aia de Satu Mare). Keia, de exemplu.

Afla cine esti. Cumpara cartea lui Mihail.

Dau mai departe lui: Radu Ionescu, Mihai Dragan, Bobby Voicu, Daniel Tiganila, Emi Gal, Marius Vetrici, Stefan Teisanu si Zeno Popovici.

Faceam la sfarsitul saptamanii o mare curatenie prin camera mea, cu scopul de a-mi simplifica viata. Am mentionat treaba asta pe Twitter, ca sa vad cine “zambeste” la astfel de stimuli, si ce alte resurse as mai putea gasi – pentru a scrie un articol mai detaliat . Si uite ca dintr-un tweet in altul, am gasit via @ibz un articol de Paul Graham – un om special, sa zicem – care trateaza acelasi subiect, mai bine decat as putea sa o fac eu acum. Asadar, vi-l prezint mai jos, tradus de subsemnatul in limba romana.

Articolul original se numeste STUFF, si a fost scris in iulie 2007. Ca fapt divers, putea la fel de bine sa fi fost scris de Dragos Manac.

Am prea multe lucruri. Majoritatea oamenilor din America au prea multe lucruri. De fapt, cu cat oamenii sunt mai saraci, cu atat mai multe lucruri par sa aiba. Cu greu gasesti pe cineva atat de sarac incat sa nu-si permita o curte plina de masini vechi.

Nu a fost intotdeauna asa. Lucrurile obisnuiau sa fie rare si de valoare. Inca poti gasi dovezi cu privire la asta, daca le vei cauta. De exemplu, in casa mea din Cambridge, construita in 1876, dormitoarele nu au sifoniere. In zilele acelea, lucrurile oamenilor incapeau in cateva sertare. Chiar in urma cu cateva decenii, inca existau destul de putine lucruri. Cand ma uit la fotografii facute in anii 1970, sunt surprins cat de goale par sa fie casele. Cand eram copil aveam ceea ce credeam a fi o flota uriasa de masinute de jucarie, insa acea colectie ar pali astazi in fata arsenalului de jucarii pe care le au nepotii mei. Impreuna, toate Matchbox-urile si Corgi-urile mele ocupau cam o treime din suprafata patului. In camerele nepotilor, patul este singura suprafata libera de lucruri.

Lucrurile au devenit mult mai ieftine, dar atitudinea noastra fata de ele nu s-a schimbat in mod corespunzator. Supra-evaluam lucrurile.

Asta a fost o problema mare pentru mine cand nu aveam bani. Ma simteam sarac, iar lucrurile pareau atat de valoroase, incat instinctiv le-am acumulat. Prietenilor le ramaneau lucruri in urma cand isi mutau locuintele, sau vedeam ceva cand ma plimbam pe strazi in seara gunoaielor (aveti mare grija la orice gasesti a fi “numai bun”), sau gaseam ceva de cumparat in stare aproape noua pentru o zecime din pretul din magazin, la o vanzare de garaj. Si zbang, mai multe lucruri.

Stiti, aceste lucruri gratuite sau aproape gratuite nu erau ocazii, pentru ca valorau chiar mai putin decat costau. Majoritatea lucrurilor pe care le-am acumulat erau inutile, pentru ca nu aveam nevoie de ele.

Ce nu intelegeam era ca valoarea unei noi achizitii nu era diferenta intre pretul ei de magazin si cel pe care il plateam eu. Era valoarea pe care o producea pentru mine. Lucrurile au o lichiditate extrem de scazuta. Daca nu ai vreun plan sa vinzi acel lucru valoros pe care l-ai cumparat atat de ieftin, ce conteaza cat “valoreaza”? Singurul mod prin care o sa obtii vreo valoare din el e sa il folosesti. Iar daca nu ai vreo utilizare imediata pentru el, probabil ca nu vei avea niciodata.

Companiile care vand lucruri au cheltuit sume uriase invatandu-ne sa gandim ca lucrurile sunt inca valoroase. Insa am fi mai aproape de adevar daca am trata lucrurile ca fiind inutile.

De fapt, mai rau decat inutile, pentru ca odata ce ai acumulat o anumita cantitate de lucruri, ele incepsa te controleze pe tine, nu invers. Stiu un cuplu care nu s-a putut muta in orasul lor preferat pentru ca nu si-au putut permite o casa indeajuns de mare a.i. sa le incapa lucrurile. Casa lor nu era a lor, ci a lucrurilor lor.

Iar cu exceptia cazului in care esti o persoana extrem de organizata, o casa plina de lucruri poate fi foarte deprimanta. O camera dezordonata ingroapa spiritul unui om. Unul dintre motive, evident, este acela ca intr-o camera plina de lucruri exista mai putin loc pentru oameni. Dar se intampla si altceva. Eu cred ca oamenii isi scaneaza in mod constant mediul pentru a-si construi un model mental a ceea ce e in jurul lor. Iar cu cat e mai greu sa procesezi imaginea pe care o obtii, cu atat mai putina energie iti ramane pentru ganduri constiente. Practic, o camera dezordonata este literalmente obositoare.

[Asta ar putea explica de ce dezordinea nu pare sa ii deranjeze pe copii asa cum ii deranjeaza pe adulti. Copii nu percep atat de multa informatie. Ei isi construiesc o imagine mai generala a mediului care ii inconjoara, iar asta le consuma mai putina energie.]

Am realizat pentru prima data inutilitatea lucrurilor cand m-am mutat in Italia pentru un an. Tot ce mi-am luat cu mine a fost un rucsac mare plin cu lucruri. Restul lucrurilor le-am lasat in podul casei proprietarei mele, in SUA. Si stii ceva? Tot ce mi-a lipsit au fost cateva carti. Pana la sfarsitul anului, nici macar nu imi mai aminteam ce altceva am lasat in podul acela.

Si totusi, cand m-am intors acasa, n-am aruncat decat o cutie de lucruri din acel pod. Sa arunc un telefon cu rotita pentru apelare? S-ar putea sa am nevoie de el intr-o zi.

Cea mai dureroasa amintire pe care o am e nu aceea ca am acumulat toata gramada aia inutila de lucruri, ci aceea ca adesea cheltuiam bani de care aveam reala nevoie pe lucruri de care nu aveam nici o nevoie.

De ce faceam chestia asta? Pentru ca oamenilor a caror slujba este sa iti vanda lucruri sunt foarte, foarte buni in ceea ce fac. Un tanar de 25 ani n-are nici o sansa in fata companiilor carora le-au fost necesari ani ani de zile sa invete cum sa te faca sa cheltui bani pe lucruri. Iti fac experienta de cumparare atat de placuta incat “cumparaturile” devin o activitate din timpul liber.

Cum te protejezi de acesti oameni? Nu poate fi usor. Eu sunt o persoana cam sceptica, iar smecheriile lor au functionat in cazul meu foarte bine pe cand aveam vreo 30 de ani. Insa o chestie care s-ar putea sa functioneze este sa te intrebi, inainte de a cumpara orice: “Imi va face acest lucru viata mult mai buna decat e?”

O prietena de-a mea s-a vindecat singura de obiceiul de a-si cumpara haine prin faptul ca isi punea urmatoarea intrebare inainte de a cumpara orice: “Voi purta haina asta tot timpul?” Daca nu se putea auto-convinge ca obiectul pe care se gandea sa il achizitioneze ar deveni unul din cele pe care le va purta tot timpul, nu il cumpara. Cred ca asta poate functiona pentru orice fel de achizitie. Inainte sa cumperi ceva, intreaba-te: Voi folosi lucrul asta in mod constant? Sau e doar ceva dragut? Sau si mai rau, doar o ocazie buna?

Cele mai nasoale lucruri – in acest sens – sunt lucrurile pe care nu le prea folosesti pentru ca sunt prea bune. Nimic nu te controleaza mai mult decat lucrurile fragile. De exemplu, obiecte de portelan pe care le gasim in atat de multe case, si a caror calitate definitorie nu e faptul ca e o placere sa le folosesti, ci aceea ca trebuie sa ai mare grija sa nu le spargi.

Un alt mod prin care poti sa te abtii de la cumpararea lucrurilor este sa te gandesti la costul total al detinerii acestora. Pretul de cumparare e doar inceputul. Va trebui sa te gandesti la acel lucru timp de cativa ani – poate pentru tot restul vietii. Fiecare lucru pe care il detii iti ia din energie. Unele dau mai multa decat iau. Acelea sunt singurele lucruri pe care merita sa le tii.

Acum eu nu mai adun lucruri. Cu exceptia cartilor – dar cartile sunt altceva. Cartile sunt mai degraba un lichid decat obiecte individuale. Nu e o treaba tocmai convenabila sa detii cateva mii de carti, pe cand daca ai detine cateva mii de lucruri aiurea, ai deveni o vedeta locala. Deci in afara de carti, eu evit in mod activ lucrurile. Daca am chef sa cheltui bani pe ceva acolo, prefer serviciile in defavoarea lucrurilor in orice clipa.

Nu pretind toate acestea pentru ca am obtinut nu stiu ce detasare de tip Zen fata de lucrurile materiale. Eu vorbesc despre ceva mult mai lumesc. S-a produs o schimbare istorica, iar eu am realizat acest fapt. Lucrurile obisnuiau sa fie valoroase, iar acum nu mai sunt.

In tarile industrializate, acelasi fenomen s-a produs in cazul alimentelor, la mijlocul secolului al XX-lea. Pe masura ce alimentele au devenit mai ieftine (sau noi mai bogati; diferenta e insesizabila), a manca prea mult a devenit un pericol mai mare decat a manca prea putin. Noi am ajuns la stadiul asta cu lucrurile. Pentru majoritatea oamenilor, bogati sau saraci, lucrurile au devenit o povara.

Vestea buna e, daca tu cari acum o povara fara sa iti dai seama, viata ta ar putea deveni mai buna decat iti realizezi. Imagineaza-ti pentru o secunda cum ar fi daca te-ai plimba pe jos timp de cativa ani cu greutati atasate la genunchi… pe care sa le dai jos brusc.

Va urma, fiindca eu cred ca ne regasim prea bine in povestea de mai sus.

Lire en Francais – Leer en Espanol – Leggere in Italiano