Promiteam acum o vreme, odata cu publicarea superbului articol (scuzati modestia!) despre lucrurile inutile pe care le tot (vrem sa le) cumparam, ca voi continua subiectul, a.i. sa putem avea o idee cat mai buna despre ce inseamna o viata echilibrata. Voi incerca asadar, in continuare, sa expun primele idei utile despre bani si cum sa ii privim. Mentionez ca inclusiv eu am invatat aceste idei din carti sau de la alte persoane, deci nu-mi apartine vreuna dintre ele, dar le consider usor de aplicat si realmente folositoare.

Stiti sentimentul ala, cand ai un vis mare (de exemplu, sa ai casa ta proprie, cu piscina, panorama spre ce vrei tu, decapotabila in garaj s.a.)  dar te intrebi cum si cand o sa ti-l poti permite? Daca esti angajat, gasesti tot mai dificil sa rezisti cu banii pe care ii castigi timp de 30 zile? Daca esti somer, simti cum te ia cu sperieti cand il vezi pe curier venind spre blocul tau? Iti vezi visele erodate de multimea de facturi care iti sosesc in cutia postala, luna de luna? Daca da, trebuie sa faci mai multi bani, cred ca esti de acord. Vestea proasta e ca inainte sa faci mai multi bani, trebuie sa iti rezolvi problemele actuale cu banii, sa iti platesti datoriile in primul rand.

Albert Camus, scriitorul francez, scria acum 80 ani ca “exista un fel de snobism spiritual care ii face pe oameni sa creada ca pot fi fericiti fara bani”. Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Angliei, spunea ca “nimeni nu si-ar fi amintit de Bunul Samaritean daca acesta ar fi avut doar intentii. Avea si bani!”. Asadar, fie ca esti de acord sau nu, grijile pe care ni le facem cum sa obtinem, si cum sa cheltuim banii ne consuma o mare parte a zilei; uneori ne tin treji noptile.

Oamenii care au probleme financiare trebuie sa isi plateasca datoriile, sau macar sa aiba un plan in legatura cu plata lor. Dupa care pot trece la o alta etapa, la noi riscuri sau proiecte de afaceri. Hai sa fim sinceri, majoritatea oamenilor sunt varza la administrarea banilor. Pana si Statul e varza, e mai rau decat varza. Problema este de fapt foarte simpla: cheltuie mai mult decat castiga. Rezolvarea problemei insa, nu este simpla deloc. Cand esti la baza muntelui dupa o avalansa, ti se pare imposibil sa iti sapi un culoar de iesire.

Eu recunosc ca habar nu am de statisticile din Romania in legatura cu datoria medie a fiecarui roman, cate carti de credit are, s.a.m.d., insa sunt sigur ca daca as sti, m-ar intrista. Si pe voi v-ar intrista, fiindca discutam de sume totale colosale, pentru care se plateste dobanda faina, cel putin 20% pe an, daca e sa mentionez o cirfra. Iubim sa folosim plasticul cu numele nostru in relief. La centrele comerciale e criza, intr-adevar, de locuri de parcare. Solutia de iesire din aceasta criza nu este universala, si trebuie abordata personal, fiecare cu capraria lui, cetatean cu cetatean.

Primul pas este sa ne uitam la intrebarile de mai jos, si sa raspundem la ele (doar nu credeati ca scapati):

• Cate carduri de credit aveti?
• Ce datorie aveti pe fiecare din ele?
• Ati adunat toate sumele astea?
• Ce dobanzi platiti pentru ele, si ce penalitati datorati?
• Daca veniturile nu mai cresc, cat va va lua sa platiti aceste carduri, presupunand ca nu va mai atingeti de ele?
• Daca veniturile scad, sau mai rau, dispar, cum o sa platiti sumele acestea, sau macar dobanda pe ele?
• Va permiteti cu adevarat distractia de mai sus?

Cel mai nasol mi se pare faptul ca tinerii au devenit o piata tinta pentru banci, iar acestia isi fac usor descoperiri de cont (daca nu chiar credite de consum!) de 3x cat venitul pe care il au la un loc de munca cu zero siguranta de viitor, banii facandu-i praf pe haine la moda, pizza, distractii, cadouri pentru prietene, electronice si lista poate continua. Nu exista baza financiara pentru acest gen de consum, iar unii din acesti tineri vor avea in curand ceea ce americanii numesc bad credit record, adica, pe romaneste, in momentul cand vor dori sa isi cumpere o casa sau o masina, banca le va refuza aplicatia, considerandu-i incapabili de seriozitate in plata datoriilor. Cunosc cazuri reale, in Romania.

Deci, cum facem sa iesim de sub muntele de zapada de care mentionam mai devreme? Sunt patru pasi de baza, dar imi permit sa adaug un al cincilea, ghiciti voi care:

1. Ne platim datoriile pe care le avem acum;
2. Invatam sa impartim (si) cu altii;
3. Punem deoparte oricat de putin, luna de luna;
4. Punem limite stricte pe cheltuieli;
5. Invatam sa traim in aceste limite.

“Ceea ce trebuie sa invatam sa facem, invatam prin practica”, spunea Aristotel. Cel mai bun plan pentru plata datoriilor si punerea de ordine in finantele personale este acela pe care il vom descoperi fiecare, singuri, facand ceva in acest sens, orice!

Sper ca ideile de mai sus sa va fie de ajutor, dar va anunt de pe acum ca urmeaza articole noi legate de cei 5 pasi prezentati. Pe curand!

Astazi, de Craciun, am ales un articol scris de Dragos Roua – un intreprinzator roman de exceptie, actualmente blogger de talie internationala, care scrie pe site-ul sau despre Dezvoltare Personala si alte subiecte similare, insa in limba engleza deoarece el se adreseaza cititorilor din intreaga lume, pasionati de dezvoltarea lor. I-am cerut permisiunea de a traduce articolul de mai jos, pe care mi-a acordat-o cu mare drag. La provocare o sa ii raspund in format video. Articolul original se numeste “33 Questions For An Interview With Yourself“.

***

Astazi o sa am un interviu cu cineva foarte special, aici pe blog. Si anume chiar tu. Da, tu, cel care priveste acum la ecranul calculatorului. Esti o persoana foarte importanta, si e o onoare pentru mine sa iti iau un interviu. Ti-am pregatit o lista de 33 de intrebari si sunt nerabdator sa iti aud raspunsurile.

Da, acesta este un interviu. Cu tine. De ce? Pentru ca esti important, de aia!

1. Ce faci ca sa iti castigi existenta?

S-ar putea sa nu stii ce faci in realitate ca sa iti castigi existenta. Ai putea crede ca ai un loc de munca, dar in realitate sa iti vinzi timpul. Iar asta inseamna ca iti vinzi viata. Iar asta inseamna ca iti traiesti viata prin a ti-o vinde. Si s-ar putea sa nici nu te fi prins.

2. Pe cine iubesti?

Pe partenerul tau? Partenera ta? Altcineva? Iubesti mai multe persoane in acelasi timp? Raspunde cat mai detaliat la intrebarea asta. Pare ca nu ne gasim niciodata indeajuns de mult timp ca sa ne gandim la persoanele pe care le iubim. Nu putem iubi pe cineva daca uitam sa ne gandim la acea persoana.

3. Ai destui bani?

Asta e o intrebare foarte importanta. S-ar putea sa ai mai putini bani decat ceilalti membri ai grupului tau, si in acelasi timp sa ai destui. Sau s-ar putea sa ai bani foarte multi, dar nu indeajuns de multi sa te simti bine. De cati bani ai nevoie in viata ta?

4. Esti sanatos?

Te trezesti in fiecare dimineata si te duci la servici, dar te gandesti la tine ca fiind o persoana sanatoasa? Modul cum iti privesti sanatatea are un impact enorm asupra perceptiei tale asupra realitatii. E ca si cum aplici filtre la ceea ce ti se intampla.

5. Crezi ca esti o persoana buna?

Te-ai intrebat vreodata ce crezi despre tine insuti din acest punct de vedere? Poate ca luam de-a gata faptul ca suntem buni din oficiu si toti ceilalti sunt rai. O fi adevarat? Chiar crezi ca esti o persoana buna? De ce crezi asta?

6. Ce varsta ai?

Nu trebuie sa iti scoti cartea de identitate si sa faci calculul. Nu ma refer la numarul de ani de cand te-ai nascut, conteaza mai putin. Ma refer la cat de batran sau tanar simti ca esti. Ce varsta percepi ca ai? Pentru ca, fie ca ma crezi sau nu, e varsta ta reala.

7. Cine e prietenul tau cel mai bun?

Ai unul? E el sau ea inca in viata? Scrie-i numele pe o foaie si gandeste-te la acea persoana. Scrie o scurta descriere a ei. Unde v-ati cunoscut prima oara? Care au fost circumstantele? Ce o face sa fie cel mai bun prieten, totusi?

8. Care e visul tau din copilarie?

Ti-l aduci aminte? Vroiai sa calatoresti in toata lumea? Vroiai doar sa iti faci o familie si sa iti cresti copii? Asta faci acum? Ti s-a indeplinit visul? Sau navighezi in alta directie in fiecare zi din viata ta?

9. Cat de des razi?

Incearca sa iti aduci aminte exact de cate ori razi intr-o zi. E dificil? De ce? Pentru ca razi atat de des ca nu iti poti aduce aminte cand ai ras ultima oara bine? Sau pentru ca ai uitat cum e sa razi?

10. Ce te face sa zambesti?

Scrie o lista de cel putin 10 elemente. Daca nu gasesti 10 elemente care te fac sa zambesti, avem o problema. Nu te grabi, gandeste-te bine. Sa zambesti e altceva decat sa razi, in acelasi mod precum o plimbarica in parc e altceva decat o ascensiune montana. Pur si simplu iti place plimbarea.

11. Cine ti-e cel mai periculos dusman?

Ai unul? Scrie-i numele aici, impreuna cu o povestioara despre cum ti-a schimbat viata acest dusman. Prietenii ne fac sa facem lucruri pentru ei, pe cand dusmanii ne fac sa facem lucruri din cauza lor. Oricum, ne influenteaza viata si trebuie sa stim cum.

12. Unde locuiesti?

E chiar locul acela? Te simti acasa acolo? Cum ai ajuns acolo? Povestea casei tale se intersecteaza puternic cu cea a vietii tale. Locul unde te simti acasa este cel mai important loc din lume pentru tine. Ce il face sa fie acasa?

13. Crezi ca esti puternic?

Sunt chiar interesat sa stiu raspunsul la intrebarea asta. Iubesc oamenii puternici. Au puterea aia sa isi schimbe viata si sa creeze lucruri incredibile. Ce inseamna “puternic” pentru tine? Se refera la forta? Sau la anduranta? Sau la viteza? Sau la inteligenta?

14. Care e cel mai important lucru pe care l-ai facut pana acum?

Ai facut ceva important? Ceva ce ti-a schimbat viata fundamental? Sau ceva ce a schimbat fundamental viata altcuiva? De ce a fost important? Raspunde cu primul gand care iti vine in cap.

15. Care este cel mai stupid lucru pe care l-ai facut pana acum?

Consideri ca ai facut chestii stupide in viata ta? Eu cred ca toti facem, dar doar cativa admit. Majoritatea oamenilor acuza circumstantele, karma, pe altii, doar pe ei nu. Ai puterea sa accepti ca ai facut ceva foarte stupid?

16. Te iubesti?

Adica pe bune, accepti toate aspectele care te privesc? Poate te urasti? Majoritatea oamenilor fac asta fara sa isi dea seama. Din nou, raspunde cu primul gand care iti vine in minte. De obicei, chiar asa simti tu despre tine.

17. De ce iti este cel mai frica?

S-ar putea sa fie dificil sa raspunzi. Dar inaltator. Cea mai mare frica a ta este de obicei usa de scapare, daca o abordezi cu indeajuns curaj. Poti sa te gandesti la ceva ce te sperie de-a dreptul? Poate raspunsul la aceasta intrebare te sperie?

18. Care e cuvantul tau favorit?

Trebuie sa ai unul, toata lumea are. S-ar putea sa fie acela pe care il rostesti toata ziua fara sa iti dai seama, sau s-ar putea sa fie ceva ce te face sa te simti bine cand il spui. In general, exista o legatura inconstienta intre acest cuvant si adevaratul tu.

19. Cand ai plans ultima data?

Hai, admite. Toata lumea plange. Barbati, femei, copii. Poate e ceva care nu te face prea mandru, dar asta nu inseamna ca nu s-a intamplat. Ce a fost atat de puternic ca te-a zdrobit in interior? Gandeste-te inca o data, si lasa sentimentul sa reinvie. Impaca-te cu el. Daca poti.

20. Care e cel mai bun lucru care ti se poate intampla chiar acum?

Chiar in acest context, care e singurul lucru care iti poate schimba intreaga existenta daca ti se intampla chiar acum? Multi oameni raspund cu o suma de bani ca valoare absoluta, dar in opinia mea asta doar iti va maximiza problemele, nu le va face sa dispara.

21. Care e cel mai groaznic lucru care ti s-ar putea intampla chiar acum?

Din nou, care este singurul lucru care iti poate afecta viata in mod negativ atat de mult incat nu ai putea crede ca e posibil? Intre aceste doua posibilitati se afla toata viata ta. Care e durata vietii tale? Cat de lata e soseaua pe care calatoresti acum?

22. Imagineaza-ti persoana ta peste 5 ani de acum

Nu e chiar o intrebare, dar oricum va produce un raspuns interesant. Poti sa vizualizezi cum vei fi peste 5 ani? Cat de batran vei arata? Cum te vei comporta? Vei face aceleasi lucruri pe care le faci acum? Nu scrie o poveste intreaga, o propozitie in care sa concentrezi totul e de ajuns.

23. Regreti ceva?

Daca da, ce anume? Daca nu, de ce nu. Regretele sunt de obicei sfori pe care nu le-am tras cu noi din trecut, si care ne lasa legati de un context care nu mai e real. Daca iti cunosti regretele, vei afla lucruri despre tine care ai crezut ca le-ai uitat. Lucruri importante depre tine.

24. Care-i primul lucru pe care il faci dimineata?

Imediat dupa ce iti deschizi ochii. E un gand? E un gest? Toti tindem sa ne facem o rutina de dimineata, iar aceasta rutina pare sa ne contureze intreaga activitate din timpul zilei. Te-ai gandit vreodata care e primul lucru pe care il faci dimineata?

25. La ce te gandesti inainte sa te culci?

In mod similar, inainte sa te duci in pat la culcare, ai un gand preferat. Care anume? Ce face tranzitia catre lumea somnului sa mearga usor, fara rezistenta? Care e parola ta catre taramul viselor? Cum ar fi daca ti-ai pierde acest gand in mod subit?

26. Care e cel mai inalt punct in care ai fost vreodata?

A fost un munte? Sau un turn inalt din oras? Scrie absolut orice inseamna inalt pentru tine. Nu vreau sa stiu diferenta intre nivelul marii si acel punct, ci experienta ta de la cel mai inalt punct perceput de tine in viata. Frica? Bucurie imensa?

27. Daca ar fi un lucru in viata ta pe care l-ai schimba chiar acum, care e acela?

Imagineaza-ti ca ai intalnit o zana de poveste care ti-a oferit sa-ti indeplineasca o singura dorinta: poti sa schimbi doar un singur lucru in viata. Care? Cum ai vrea sa il schimbi? Daca nu ar exista puterea primita din partea acestei zane, ai mai vrea sa schimbi acel lucru?

28. Ce te face mandru?

Care este acel lucru pe care l-ai facut care te-a facut sa te simti instantaneu foarte mandru de tine insuti? Cand a fost asta? Care au fost circumstantele? Ai face-o din nou?

29. Sumarizeaza-ti viata intr-o propozitie.

Daca in urmatoarele 10 secunde viata ta s-ar sfarsi, cum ti-ai descrie-o? O singura propozitie pentru toata viata ta. Poti sa o scrii? N-ai decat 10 secunde, deci poti sa consideri ca e o intrebare la care trebuie sa raspunzi repede.  

30. Spune care e lucrul care te enerveaza cel mai mult

Zumzaitul unei muste? Sunetul unui cutit scartaind o farfurie de portelan? Modul in care te striga anumiti oameni? Prietenii care nu isi respecta promisiunile? Traficul? Incearca sa ramai calm cand raspunzi.

31. Care este intrebarea ta #1 pentru Dumnezeu?

Da, e un interviu cu tine, dar daca ai putea sa il pui lui Dumnezeu o singura intrebare, stiind ca iti va raspunde, care ar fi intrebarea? Care e cel mai important lucru pe care vrei sa il stii de la Dumnezeu?

32. Ai secrete?

Daca da, de ce? Daca nu, esti sigur? Care e motivul principal pentru care ai si tii secrete? Ti-e frica de reactia oamenilor? Ti-e rusine? Sau pur si simplu iti place sa acoperi lucrurile pentru placerea de a le descoperi mai tarziu?

33. Ce te face sa razi?

Exista ceva care te face sa razi cu toata pofta, nu-i asa? Trebuie sa existe. Ce anume iti declanseaza starea asta? Care e prima data cand te-ai lovit de asta?

Bine, am mintit. Sunt 34 de intrebari:

34. Esti fericit?

***

Acum, fii atent. Daca ai un blog, n-am nici o problema sa preiei articolul asta ca sa il publici si tu (cu un link catre originalul in limba romana, si cel in engleza), si sa raspunzi la fiecare intrebare pe rand. Sari peste cele care nu iti plac sau nu vrei sa raspunzi. Insa posteaza legaturile spre articolele originale, ca sa te pot gasi. Am zis, esti important.

Daca nu ai un blog, poate e timpul sa iti faci unul doar ca sa raspunzi la interviul asta. Glumesc. Sau poate nu . In orice caz, daca nu faci blogging, ti-am pregatit o carte electronica. Nu-ti face griji, cartea e gratuita, fara obligatii. Poti sa o descarci chiar aici, chiar acum, in limba engleza:

33 Questions For An Interview With Yourself (188)

Printeaz-o si scrie raspunsurile cand vrei tu. Chiar daca nu imi vei prezenta raspunsurile tale, poti sa lasi un comentariu si sa imi spui ca ti-ai gasit timp in programul tau sa raspunzi. In felul asta, voi stiu ca interviul s-a intamplat.

Ok, iar daca vrei sa oferi gratuit cartea electronica pe site-ul tau, te rog sa o faci, atata timp cat nu modifici continutul ei.

Deci, inca odata: cine poate sa raspunda la intrebari? Raspunsul e: oricine! Tu, in mod deosebit. Inca te intrebi de ce? Pentru ca esti important, de aia.

Iti multumesc pentru raspunsurile tale. S-ar putea sa nu stii asta, dar esti o inspiratie pentru mine.

Tu esti atat de perfect ca om incat majoritatea fetelor se tem ca n-au cum sa ajunga la nivelul tau, deci se feresc de tine. Iar tu poate crezi ca nu esti bun.

V-ati prins pana acum care era subiectul discutiei mele cu respectiva prietena, sau confidenta daca vreti: femeile si relatiile cu ele. Pe mine ma asociaza lumea prea putin, majoritatea chiar deloc, cu imaginea aceea de baiat aranjat, cu domnisoara de mana prin viata. Motivele sunt simple, in viziunea mea: n-am avut multe prietene, si oricum nu imi place in mod deosebit sa fiu monden sau public in aceasta privinta.

De ce n-am avut prietene? Pai pentru ca am fost in cautari active foarte rar, iar cand se intampla asta, gaseam. Mai greu sau mai usor, in functie de determinarea pe care o aveam in fiecare moment. Cel putin asta credeam, fiindca incep sa cred tot mai mult ca declaratia prietenei este al naibii de aproape de realitate. Hai sa facem o paralela zic eu interesanta:

In cariera mea profesionala de mai bine de 15 ani pana acum, eu nu am reusit sa ma angajez niciodata. Ooops, da, acum stiti un mare secret despre mine. Am depus o gramada de CV-uri in tot felul de industrii, am devenit expert in CV-uri, fiecare CV si scrisoare de intentie le faceam personalizate, dadeam raspunsuri foarte bune la interviuri, aveam pe masura ce trecea timpul tot mai multa experienta super faina, aveam recomandari clare de la cunoscuti, ba chiar cunoasteam CEO-ul companiilor la care doream sa ma angajez (si care de-abia astepta sa lucreze cu mine!), si de fiecare data am fost respins. Toate locurile mele de munca – fiindca am fost angajat totusi – au fost “aranjate”. Ori mama facea un pic de magie, ori eu personal ma dadeam bine cu seful, iar in final toata lumea a fost uber-fericita. Absolut toti fostii mei angajatori ma iubesc, sunt in contact permanent cu mine si m-ar primi inapoi cu mare drag. Colaborez cu fiecare din ei. Si culmea, chiar aceste refuzuri de angajare pe care le-am primit de la diverse societati sunt motivul principal pentru care mi-am facut firma proprie:

Nu ma angajati voi pe mine?? Noah lasa, ca ma angajez eu singur si o sa imi demonstrez ca sunt mai bun decat orice alta varianta puteati gasi!

Paralela se incheie aici, cu speranta ca ati inteles ideea, si deoarece in cazul relatiilor intime ar fi cam greu sa ma casatoresc singur ca sa demonstrez fetelor ca sunt mai bun, haha! O fi posibil, apropo?

Ia uitati-va la cercul vostru de prieteni. Nu vi se pare ca aceia care au in jur de 30 ani si sunt singuri sau necasatoriti sunt tocmai cei pe care ii apreciati cel mai mult pentru rezultatele lor profesionale sau pentru personalitatea lor, dar parca n-ati trece mai departe? Sunt curios sa aflu cat mai multe pareri, va invit sa comentati.

Daca aveti intre ganduri si ideea ca ma laud prin aceste cuvinte, sau ca m-as simti complexat, imi pare rau sa va dezamagesc, poate e bine sa cititi alt blog, fiindca inseamna ca nu ma cunoasteti. Eu constat pur si simplu cat de interesanta e viata, in care toate se intampla dintr-un motiv, fie el aparent tuturor sau ba.

Chiar trebuie sa “livram” strict la nivelul asteptarilor fiecaruia? E atat de rau ca/sa le depasim?

Mie personal imi este greu sa gandesc in sistem de “under-delivery”, desi in ultima perioada am calcat in strachini pe tema asta, de cateva ori si imi cer scuze prietenilor care va simtiti afectati de greselile mele. Pur si simplu ma animeaza “by default” dorinta de a da ce e mai bun, conform unuia din citatele mele preferate, devenit principiu de viata si afaceri:

I don’t give up. I give my best.

Mai jos veti gasi toate vestile bune care au aparut din partea familiei, si va rog sa fiti atenti indeosebi la partea de donatii prin telefon. In cazul in care doriti sa faceti o sponsorizare prin firma, cautati-ma fiindca va pot trimite prin email contractul tip cu Asociatia care il sustine.

Dragi prieteni,

Acestea sunt punctele pozitive pe care eu le vad dupa doar 4 zile cat am stat cu Razvan la Bydgoszcz, in urma discutiilor telefonice cu Raluca, si din  sms-urile ei.

1. Raman la parerea ca am facut bine  ca am venit cu Razvan in Polonia, pentru ca aici are parte de terapii mult mai variate si de mai lunga durata, exista un terapeut exceptional , cu care a facut deja progrese iar medicii sunt mult mai deschisi la experiente si medicamentatie diversificata, tinand cont de specificul fiecarui caz, si nu merg  “dupa regula” cum era in Germania.

2. Razvan este mai bine, as spune mult mai bine! Pe langa faptul ca analizele toate de sange , au iesit bine ( este in mare parte  meritul nemtilor asta!!) el este deja constient, participa constient la terapii si munceste din greu. Adeseori este obosit si se intampla sa adorma chiar in timpul unor terapii (mai ales dimineata, la cele gen solaris… sau la masajul facial.. .cand i se face in camera, la logopedie). Mai nou, i se face logopedie cand sta in picioare, la fizioterapie !!

3. A inceput o terapie pe care Raluca o dorea de mult si care este experimentata de 11 ani cu bune rezultate in SUA si Japonia, pe cei care au avut come prelungite sau chiar se afla in coma, sau a caror functii au fost grav afectate : stimularea electrica a nervului median central ( o terapie care presupune lucru a 2 electrozi, pusi in anumite zone si care stimuleaza activitatea cerebrala… practic invatand creierul sa functioneze).

4. Razvan este mult mai cooperant, atent (se uita la televizor care este chiar in dreptul patului sau) si este clar ca intelege si chiar poate transmite, prin clipit daca il incomodeaza, doare ceva, iar prin intrebari afli si ce anume.

5. Razvan primeste hrana naturala  preparata si pasata, dar si sucuri naturale, care ii sunt administrate de noi direct , prin seringa in tubul din stomac.

6. Noi, Raluca si eu, invatam practic ce inseamna sa il iei pe Razvan acasa si care va fi programul lui, respectiv ce sa cerem celor care ne vor ajuta sa avem grija de el si, la nevoie, sa poti prelua anumite lucruri, atunci cand « cineva » te-a lasat descoperit. Este cea mai dura si sigura “practica” pentru noi ca familie, sa fim capabile sa avem grija de Razvan, avand sansa sa fim invatate si corectate, indrumate!!!

7. Razvan se afla in permanenta in legatura cu multi oameni, incepand de la inghesuiala din camera (minim 8 persoane – 4 pacienti si 4 insotitori) si persoanele pe care le intalneste la terapii, in sala de gimnastica., pe holuri, si sper in curand si la alte terapii, si cred ca el are nevoie de asta, pentru ca asta inseamna viata!!

8. Posibilitatea de a lucra suplimentar cu Razvan, cu terapeurii care sunt dispusi sa lucreze contra cost in afara orelor de program (fizioterapie, logopedie, masaj), ceea ce nu este de neglijat, pentru ca tu vezi si sti cine lucreaza bine cu Razvan, ce ar mai avea nevoie, cu cine coopereaza bine.

9. Cu toate cheltuilile suplimentare care trebuie facute : plata terapiilor supliumentare, cumpararea unor medicamente (nu frecvent), achizitionarea de materiale necesare igienei zilnice ( pampersi, servetele umede, fel si fel de  creme..) sucuri, alte alimente care ii trebuie administrate… chiar a unui scaun cu rotile de care oricum are nevoie acasa, atentiile fata de asistente, surori….., biletele de avion si tren mult mai scumpe ( mai mult decat dublu fata de Munchen, pentru ca aveam reducere), costurile totale  sunt cam  ¼- 1/3, fata de cele de la Munchen.

 Puncte negative:

1.   Razvan nu a facut inca dus!!! Este spalat zilnic la pat!! Pastrarea unei igiene impecabile, lipsa oricarei infectii  este foarte importanta in situatia lui.  Am obtinut acordul doctoritei de a i se face si dus (aici fiecare pacient este tratat la fel, fara discriminare). Altfel spus, exista la 2 camere o baie si dus. In principiu se poate face dus oricand, dar trebuie sa il si poti face. Majoritatea pacientilor sunt mult mai bine decat Razvan, merg singuri cu scaunele, vorbesc. Pentru ei si insotitori, nu este nevoie sa mai fie cineva care sa fie si priceput cum sa aseze si sa ajute o persoana care nu se poate misca,  ca sa se faca dus. Razvan nu este inca in acest caz fericit de a te ajuta , si avem nevoie de o persoana care sa ne ajute..si..inca nu s-a materializat acest lucru, desi ni s-a promis!! Sunt convinsa insa ca asta se va rezolva in curand si nu tine decat de perseverenta noastra de a insista , pana chiar se va realiza!! Nu am dori sa il imbolnavim iar , abia am scapat de MRSA cu care am plecat  din Romania, si lipsa infectiilor de orice gen a fost o conditie ca sa fie acceptat aici.

1. Razvan sta intr-o camera superaglomerata, unde este galagie, si in care se vorbeste o limba pe care nu o intelege si nu o intelegem ( si nu este usor!), in care este un dute–vino continuu. Acest lucru cred ca il oboseste..dar sigur il  oboseste al naibii  pe insotitor! Sunt cazuri in care, mai ales cand se rade..( stiti cum este intr-o colectivitate), si ce rau este cand nu intelegi!!..trebuie sa strigi aproape, ca sa te intelegi cu el.
2. Razvan nu are un scaun ( care este absolut necesar) cu roti, il care sa incapa si in care sa stea confortabil (are unul …de fapt doua, dar in care sta intr-un echilibru instabil si mereu ii cade cate ceva din el, si stai cu sufletul la gura ca se va rasturna in orice clipa!!) Incercam sa cumparam si sa il aducem la clinica.
3. Razvan inca nu este alimentat pe gura, ceea ce ar fi un mare progres, atat medical cat si pentru a prinde cu adevarat putere. Incercam sa facem acest lucru si sa inlocuim, eu sper cat mai curand tubul din stomac cu o alimentatie pe cale  normala.
4. Insotitorul (dupa caz Raluca sau eu) , cade frant de oboseala, la sfarsitul unei zile (mai ales ca nu avem inca dexteritatea de a-l aseza, ingriji, alimenta). As spune ca suntem chiar  epuizate (astazi Raluca a stat 15 ore la Razvan)…

 

Ce vom face mai departe ?!

 1. Vom continua recuperarea lui Razvan aici, la Bydgoszcz (desi Raluca se intreba in sms-ul din 
acesta seara cum va rezista Razvan inca 2 luni in conditiile de aici- ma refer la punctele negative, si o inteleg, mai ales ca stiu ca doreste sa ii ofere lui Razvan ce este mai bun pentru el!! Dar acum, in conditiile noastre financiare –

(v- am spus in emailul anterior ca mai erau bani pentru inca 6 saptamani in Germania, dar Razvan are  nevoie de mai mult timp de recuperare si sunt necesare cheltuieli si pentru a pregati acasa ce trebuie, inclusiv plata personalui…), asa incat, ACUM, Bydgoszcz, atat din perspectiva terapiilor,  cat si a 
costurilor inseamna MAI BUN, pentru Razvan !!

Eu voi pleca la Razvan luni , 8 iunie si voi sta cu el pana pe 2 iulie  ( sper sa nu pierd corectarea la bac, pentru ca mi-as dezamagi colegii  de specialitate care m-au ajutat atat de mult si carora le multumesc), apoi de pe 11 iulie , cand ma intorc la Bydgoszcz, pana cand vor hotari doctorii, oricum, nu mai tarziu de sfarsitul lui august. Din fericire este vacanta!! Raluca va veni pe 2 sau 3 iulie  si va sta pana pe -12 iulie 
(pentru ca  are  deja probleme la servici).

Sunt convinsa ca voi  rezista in acesta luna, desi nu  va fi usor (dar ce este usor in toata acesta intamplare ?!). Din fericire, Raluca ma va ajuta, pt ca  va veni  la cate 2 weekend-uri sa il vada pe Razvan. Ata insemna mult pentru amandoi…pt ca Razvan atunci este cu adevarat fericit, cand o vede pe Raluca!! Nu mai spun cum este Raluca , atunci cand vine si il revede si cat de ravasita este cand trebuie sa plece…)
 
Pe 20- 21 iunie, sambata si duminica  (cand ea va fi, din fericire, aici) vor implini 1 an de la casatoria lor!

2. Am dori sa stam aici cu Razvan pana cel mult la sfarsitul lui august si sa beneficiem din plin de terapiile, medicamentatia, mintea mai deschisa catre incercarea unor noi variante de tratament pentru Razvan pe care le-am gasit aici, la polonezi.
3. In acest timp acasa, in Obor, la Ralu si Razvan, vom pregati apartamentul pentru ca Razvan sa vina acasa, cel putin pentru o perioada, asa cum considera doctorii, inainte de a fi necesara o noua runda de internare pentru recuperare. A pregati acasa, inseamna aparatele necesare (de la pat electric, scaun – vor fi necesare 2, pentru ca ei stau la etajul 8 si scaunul cu roti nu are loc in lift,  rampa, lift pentru mutarea lui Razvan in casa, saltea de gimnastica… dar si terapeutii si doctorii de care are nevoie Razvan… si ceea ce mai trebuie, inclusiv  cineva care sa stea cu Razvan cat suntem la servici… Pana in prezent am  
stabilit cam 70%  din aceste legaturi necesare si am gasit si o parte din aparatura. Apartamentul si oamenii de care avem nevoie, trebuie sa fie pregatite pana cel mult pe 15-20 august, trebuind evaluate si costurile. Noi consideram ca avem inca resursele financiare pentru  a acoperi sederea lui Razvan la Bydgoszcz si o pentru a dota , macar partial, apartamentul cu cele necesare. 

4. In functie de fondurile pe care le vom strange in urma campaniei media cu numarul 
scurt ( o sa va spun si despre el) ne vom orienta din vreme, dupa experientele avute, catre o recuperare la nivel superior ( speram sa il recuperam pe Razvan in mai mare masura in urma acestei sederi la clinica din Bydgoszcz si sa plecam de aici cu un alt diagnostic decat cel cu care am venit din Munchen ( stadiu primar de raspus in urma hipoxiei  survenite dupa stop cardio respirator), catre o clinica din Germania care este specializata pentru recuperarea neurologica la nivel superior ( asta inseamna inclusiv faza in care sa fie ajutat sa vorbesca fiindca acum doar scoate sunete,  
vocalizeaza din cand in cand, in functie de starea lui, sa invete sa scrie, sa citesca, sper sa se miste pe picioarele lui la un moment dat,  cu un cadru metalic special (daca vrea Bunul Dzeu sa il vedem asa), sau dupa caz (in functie de costurile care vor fi pentru acest gen de recuperare si de fondurile de care dispunem) , daca nu putem in Germania, macar catre o clinica privata din Polonia, specializata pentru acest stadiu de recuperare. Acest lucru insemna insa sa cautam, sa vedem macar o zi ce se intampla intr-o astfel de clinica, pentru a lua cea mai buna decizie, care este acest loc!!! Acesta recuperare, ni s-a 
explicat, ca va trebui sa dureze minimum 6 luni, fiind o recuperare complexa, daca din fericire, Razvan va ajunge la acest stadiu!!

Cam acestea sunt ultimile vesti….

In ceea ce priveste ajutorul pe care va rog sa il acordati lui Razvan, noua ca familie, este sa popularizati si sa contribuiti, la strangerea de fonduri necesare pentru ca ceea ce v-am scris aici sa devina realitate. Si anume: colegii Ralucai de la Orange si prietenii ei si ai lui Razvan, au lasant o campanie de stragere de fonduri prin  sms trimis la un numar scurt : numarul este 855, unde trebuie trimis un sms gol. Veti primi raspunsul “Sms-ul dvs a fost primit, multumim pentru donatie”. Fiecare sms trimis inseamna 2 euro in contul deschis special pentru Razvan. Acest numar  este deja deschis pentru cei care sunt  in reteaua Orange. In curand, el va fi , speram, preluat si de cei care sunt in reteaua Vodafone si Cosmote. 

Gabriela Zainescu

Suntem personalitati diferite. Suntem in business-uri diferite. Ne plac lucruri diferite. Ne plac femei diferite. Ok, suntem membri intr-o organizatie de tineri, aceeasi. Dar in rest, e o comparatie intre mere si pere. 

E Sigheti mai tare decat Gavriliu pe Twitter? Nu stiu ce sa zic. Eu cred ca da, insa doar prin prisma faptului ca:

• are cont pe Twitter mult inaintea lui Ciprian
• are mult mai multe tweet-uri
• urmareste ceva mai multi oameni, rezulta:
• are mai multi “followeri”

In rest, eu consider ca Ciprian ma poate depasi in razboiul pe care l-a creat chiar in secunda a doua. So what?

Atat eu cat si Ciprian suntem niste tineri misto, pe care te poti baza in ceea ce fac, cu care poti sa construiesti ceva, de la care poti invata ceva. Si viceversa, ei de la tine. Problema e ca fiecare are felia lui de prajitura, care nu se intersecteaza in mod direct cu a celuilalt. De la fiecare din ei culegi ceea ce seamana, asta daca te intereseaza fructul lui. Nu va ganditi la prostii, ok?

Are rost un astfel de razboi intre mine si Ciprian? 

Nu – my 2 cents.

Are rost un astfel de razboi intre Florin si Emi, sau intre Bobby si Manafu?

Da – ei o fac pentru distractie, pentru interactivitate, pentru succes, s.a.m.d.

M-au luat toate racorile mai devreme, cand citeam pentru prima data paragrafele pe care vi le redau mai jos. Subiectul acestora este Razvan Zainescu, un amic de-al meu din reteaua de alumni AIESEC, un om care a avut rezultate foarte bune in domeniul voluntariatului, dar si la Reuters, unde a lucrat multa vreme. Povestea e prea profunda, ca sa fac eu sumarul in antet. Merita sa o cititi, chiar si numai daca va face sa reflectati asupra vietii intr-un mod care va genera cateva schimbari de prioritati. Sunt tentat sa scriu ceva mult mai complex si grav ca tonalitate, dar hai sa raman la subiectul propriu-zis al postarii.

Va rog sa ii ajutam, eu personal asa voi face saptamana viitoare. Dati mai departe pe bloguri si in retelele organizatiilor non-profit.

Ei sint prietenii mei, Razvan si Raluca Zainescu.

Relatia lor a inceput acum 5 ani; anul trecut si-au luat un apartament, anul
acesta s-au casatorit. Parea ca nimic nu le sta in cale pentru a incepe o
viata frumoasa impreuna, pentru a-si cladi o familie fericita bazata pe
enorma dragoste ce ii leaga.

Insa pe data de 28.12.2008 un groaznic eveniment le-a spulberat toata
fericirea: in timp ce dormea, Razvan ( 31 ani ) a fost cuprins de convulsii
si si-a pierdut cunostinta. Raluca a chemat SMURD care a venit in 15 min si
exact cand au ajuns, lui Razvan i s-a oprit respiratia. Au fost nevoie de 40
minute de resuscitare, cu 6 injectii de adrenalina in inima, timp in care
creierul s-a aflat in hipoxie ( slaba oxigenare ). Razvan a intrat in coma
profunda – coma 3 pe scala Glasgow ( scala Glasgow noteaza de la 3 la 15, in
care sub 3 nu exista decat moarte clinica iar 15 inseamna starea unui om
normal ).

Razvan a fost transportat la Spitalul de urgenta – terapie intensiva Cluj.
In urma analizelor RMN ( atasate ) Razvan a fost diagnosticat cu
Encefalopatie Hipoxo-ischemica, avand leziuni pe creier ( ca urmare a
hipoxiei ) la nucleii bazalici si in cortexul parietal. Sansele pe care
le-au dat toti doctorii au fost minime in ceea ce priveste recuperarea lui
si au spus ca pana nu iese din starea de coma nu se poate face o estimare
realista a afectelor hipoxiei asupra creierului si asupra recuperarii
ulterioare.

In data de 16.01.09 Razvan a fost transportat in stare de coma cu elicopter
SMURD la Bucuresti, la Spitalul Municipal, sectia de terapie intensiva. Aici
s-au primit aceleasi pesimiste sanse.

In data de 19.01 Razvan s-a trezit din coma, in sensul ca a deschis ochii si
in urma testelor ce i s-au facut e fost reevaluat pe scala 8 Glasgow. A fost
o imensa bucurie pentru toti mai ales ca stiam toti ca cu cat va sta mai
mult in coma cu atat inseamna ca e afectat mai mult creierul ( ne-a fost
teama sa nu stea cateva luni in coma pentru ca doctorii au spus ca coma
poate dura de la cateva saptamani la cateva luni ). Incepand cu week endul
31.01 si pana in 2.02 cand s-a confirmat totul si de catre doctori, Razvan a
inceput sa dea alte semne: a miscat capul, urmareste cu privirea si
focuseaza, a miscat putin o mana si un picior. Aceasta zi a fost ziua in
care pentru prima data doctorii ( care au facut consiliu pe 2.02 ) au fost
optimisti si au dat sanse foarte optimiste de recuperare.

Tot in data de 2.02 cazul nostru a fost acceptat de clinica LMU ( Klinikum
der Universitat Munchen ) unde Razvan va sta in terapie intensiva
neurologica si apoi la recuperare. Este o sansa extraordinara data lui
Razvan date fiind conditiile si posibilitatile de acolo si pe care nu le
regasim in tara noastra.

 

In timpul comei si pana in prezent, Razvan a dezvoltat si o serie de
complicatii: edem cerebral de la resuscitare, o infectie urinara, o infectie
la ureche, tromboflebita la mana si cea mai grava: o infectie pulmonara care
nu cedeaza de 2 saptamani. Cu toate aceste complicatii ( dar cu speranta in
suflet ca aparatura, cunostintele profesionale si dotarile din strainatate,
cumulate cu faptul ca Razvan incepe sa dea semne fizice ) Razvan va fi
transportat pe data de 4.02.09 in Munchen la clinica LMU la terapie
intensiva.

 

Estimarea costurilor necesare in Munchen este de aprox. 100.000 eur (
spitalizare la terapie intensiva + internare ulterioara in sectia de
recuperare intensiva ).

 

Pe aceasta cale apelez la voi sa ne ajutati cu orice suma si sa intrebati in
jurul vostru pe oricine ar fi dispus sa se implice in aceasta cauza
umanitara.

Daca veti primi acest mail de la mai multi expeditori, inseamna ca sint cu
atat mai multi prieteni ai lui Razvan si ai Ralucai care s-au implicat in
acest caz, care au donat bani si care va roaga si pe voi sa donati.

Ajutati-i! Sint tineri, se iubesc, au viata inainte si mai ales daca
Dumnezeu i-a dat sansa lui Razvan sa ne dea semne ca se poate face bine,
haideti sa-l ajutam ! Vrem sa-i vedem zambind ca si in poza cat mai
repede!!!

 

Avem deschis un cont de card in RON:

IBAN: RO49BRDE445SV31646394450;

Banca: BRD

Titular cont: Raluca Cristurean  ( e numele de fata al Ralucai Zainescu ).

Multumim! Dumnezeu sa ne ajute!

Later edit: O sa introduc in post doua poze la subiect. Sper ca incepe sa se adune ceva in conturi.

Later edit 2: O cunostinta comuna a fost in vizita la Razvan:

Zai dormea in carucior cand am ajuns, drept care am vorbit un pic cu Raluca. Nici acum nu se stie ce anume a cauzat coma (i-a fost verificata inima si nu are nici o malformatie). Respira singur, inghite, reactioneaza la voce si atingere, insa nu se stie daca vede. I-au stimulat ochii insa nu au observat nici o activitate neuronala – pe de alta parte daca se uita la soare, ii inchide, asa ca se spera sa fie doar vorba de o sinapsa lipsa care trebuie refacuta.

Cand s-a trezit, i-am tinut mana pe mana lui am inceput sa vorbesc cu el si sa ii povestesc de toti din aiesec (despre care mai stiam si eu cateva ceva). A reactionat prin miscarea nervoasa a capului si prin datul marunt din buze ca si cum ar vrea sa vorbeasca. Raluca, sotia lui, mi-a spus ca rostise cu o zi inainte “a” si “o” asa de bine incat avea senzatia ca incepe sa vorbeasca. Cateodata se uita la mine, insa nu stiu daca ma vedea sau se uita prin mine. La un moment dat a ridicat ochii spre cer si spre un copac si se uita intens la el.

Apoi, Raluca il tot imbia sa imi spuna ceva, sa transmita ceva celor de acasa. Am glumit zicand “accept si o injuratura”. Asta a declansat o miscare nervoasa a capului si a mainilor (nu stiu daca e de bine sau e de rau – insa a existat o reactie).

M-a durut enorm sa il vad in aceasta stare. Rational, stiu ca ii este mult mai bine decat a fost, insa realizez ca mai are un drum lung ca sa fie asa cum il stim cu totii.

In aceeasi clinica sunt doar doi pacienti de 30 de ani, restul fiind in varsta. Celalalt, un polonez, facuse in dimineata respectiva primii pasi dupa 1 an jumatate de stat in clinica!

Va scriu ca sa nu-l uitati! Am fost solidari cu el cand am auzit vestea, insa mai are nevoie de noi! Atat el cat si familia lui care duce tot greul. Sunt la Munchen, intre straini, fara sa stie germana, fara sa ii viziteze multi oameni. Daca la inceput s-a perceput in @ doar partea financiara, cred ca acum e nevoie de ceva in plus.

Later edit 3: ma duc sa il vizitez pe Razvan la Munchen, la inceputul lunii iunie – chiar daca nu ma cunoaste bine. Il cunosc si il respect eu.

2008 povestit (partea profesionala)

Revelionul de rigoare l-am petrecut in Bucuresti, in compania a doua domnite twitteritze. Ghiciti cine? Pe atunci Twitter tocmai prindea avant in Romania, dar nu indeajuns; astazi e la nivelul pe care il doream eu atunci. Ma rog, inceputul de an m-a prins pe pozitia de angajat; declaratia asta o sa surprinda cativa dintre voi, cel putin. Am acceptat-o pentru ca se prevedea a fi o chestie tip antreprenorial, dar n-a durat prea mult pana cand am simtit ca nu are a face cu asta. Asadar, prin februarie am zis stop. Am ramas totusi consultant pentru aceeasi firma – chiar si in ziua de azi.

Tot in februarie m-am reapucat de business-ul meu de imobiliare, sub umbrela Sigheti.eu – brand sugerat de catre bunul meu prieten, Mihai Dragan. Din start am angajat un om, primul meu angajat (yay!), care a castigat bani deja in prima saptamana, si care lucreaza in continuare la mine; de notat ca eu am facut primii bani ca agent imobiliar nou pe piata dupa 5 luni, in conditiile in care criza nu era tocmai la poarta! Acum bomba: tot business-ul meu (imobiliar) s-a bazat si a crescut exclusiv prin Twitter – cel putin in primele 4-5 luni, pana cand au reinceput sa functioneze recomandarile si relatiile proprii. De notat ca nu am reusit performanta demna de case-study prin contul @imobiliare de pe Twitter, ci prin propriul @sigheti. O vreme indelungata am fost imobiliarul #1 de pe Twitter, cel mai recomandat. Din pacate, am esuat in a “face succes” 100%, dar sunt impacat ca n-a fost doar din cauza mea. Am mai spus-o, daca un client nu are incredere 100% in mine, e tare greu sa facem afaceri impreuna. Iar eu simt cand cineva doar lasa impresia ca imi da incredere.

Un mare proiect pe care l-am dus la bun sfarsit in 2008 a fost mutarea sediului celui mai mare client al meu in alta cladire de birouri. L-am facut atat pentru mine, cat si pentru ei – pentru ca vroiam sa stiu din perspectiva clientului, ce inseamna o mutare de birouri. Doar asta era nisa mea pe imobiliare, nu? Asadar, am:

• umblat dupa sedii, 
• colindat printre molozuri, 
• plimbat galerii de poze pe Internet, 
• organizat vizitele intregului actionariat, 
• negociat contractul de inchiriere (fara avocati), 
• organizat relatia chirias-proprietar,
• coordonat livrarea in timp util a spatiului,
• coordonat amenajarea spatiului de birouri cu TOT ce inseamna (propus compartimentari, gasit furnizori, ales solutia optima, negocieri, livrare s.a.m.d.),
• organizat mutarea,
• achizitionat toate echipamentele de birou necesare, avand in vederea triplarea spatiului disponibil,
• administrat compania (dupa aceea, pana astazi).

Deocamdata aceasta fapta buna m-a ajutat sa fiu un agent imobiliar sau un intreprinzator in domeniul imobiliar mai bun decat eram, dar in acelasi timp mi-a distrus afacerea pe imobiliare – in sensul ca am pierdut momentum-ul in care puteam face niste valuri mai semnificative, iar acum afacerea sa fie stabila. Clientul meu stia ca asa se va intampla, dracusorul de el. De ce? Pentru ca aveam atentia in alta parte, nu in afacerea mea. Si uite asa am intrat si in criza pe care am prevestit-o cu mai bine de-un an inainte. Ocupandu-ma prea putin de vanzari de apartamente (vechi), criza nu mi-a afectat afacerea in mod deosebit, dar ma afecteaza modul in care s-au schimbat oamenii intre timp. Am un gust amar apropo de asta, ceea ce m-a determinat sa redeschid ochii la alte oportunitati si pasiuni personale. Decizia in curand.

Concluzii

In 2008 am continuat sa cresc, sa ma dezvolt ca persoana – cum mi se intampla, de fapt, in fiecare an. Sunt foarte fericit ca pot afirma asta. Per total, cred ca e anul in care m-am maturizat cel mai mult, in care am inceput (in sfarsit!) sa vad lucrurile altfel, asa cum sunt ele, nu asa cum sper eu in calitatea mea de “satmarean de frunte” (cum ma caracterizeaza actorul Florin Piersic). Intre aspectele care m-au miscat in mod deosebit se numara urmatoarele:

Increderea. Eu aruncam cu incredere catre fiecare persoana pe care o cunosteam. Faza asta e pe cale de disparitie, sincer. In ziua de azi (si multi o sa ma contrazica, pe motiv ca “dintotdeauna”) singura persoana in care poti avea incredere e propria persoana. Prietenii buni ii poti numara pe degetele de la o mana, in cele mai multe cazuri. Ma pisca degetele sa va scriu toate povestioarele care m-au dus la concluzia asta, dar o sa rezist tentatiei. Prefer mai degraba sa creez postari specifice tzepelor pe care mi le-am tras.

Romania. Cine ma cunoaste stie cat de mult imi iubesc tara, si ce lobby puternic i-am facut peste hotare sau in mediile in care exista aceasta oportunitate. Dar in 2008 am inceput pentru prima data sa detest Bucurestiul. Am observat apoi ca si celelalte orase ii seamana izbitor; ce difera e proportia de oameni buni. Mi s-a acrit de rautatea oamenilor, de lipsa valorilor, de lipsa de respect, de lipsa de autoritate, de lipsa curateniei, de trafic, de aglomeratia din magazine, de poluare, de fum de tigara, de camioanele firmelor de constructii s.a. Cel mai nasol a fost cand oamenii cu care discut eu despre viata, oameni cu capul pe umeri, mi-au confirmat ca nu-s beat cand zic astea. 2008 a fost anul in care m-am gandit pentru prima data sa plec de aici, sa imi vad de treaba in conditii civilizate in alta tara, si sa revin cand lista lipsurilor se… amelioreaza. Ma rog, am ramas cu gandul deocamdata. Nu mor caii cand vor cainii, mai luptam.

Viata. Vad multi oameni tristi in Romania. Viata asta inseamna practic cativa zeci de ani, si merita traita facand ceea ce ne place. Pe bune. Nimeni nu merita munca sau atentia noastra, cu o exceptie: noi insine. Cu riscul de a promova clisee, trebuia sa scriu asta, ca s-o vad si eu mai des, fiindca am calcat pe langa uneori. Am invatat ca intotdeauna, ca sa ajungi la idealul asta de a face doar ce iti place, trebuie sa faci temporar si lucruri care nu iti plac.

Ohoo, era sa uit ceva de bine: mi-am luat vacanta mai mult de o luna in vara 2008, pe care am petrecut-o prin Romania, Cehia, si Germania. Lucru pe care il recomand tuturor, in special prietenilor care muncesc pe branci tot anul.

Aveti de comentat? De-abia astept sa aud parerile voastre.

Streaming Video by Ustream.TV