Marius Sigheti

E vremea aceea a anului in care facem bilanturi si noi planuri, nu-i asa? Ei, o fi, dar asa cum vorbeam recent pe IM cu Anca Banita, eu prefer sa las contabila sa imi faca bilanturile, iar eu sa imi traiesc viata. Pe de alta parte, e bine sa aruncam o privire asupra a ceea ce s-a petrecut in 12 luni din viata, ca sa ne cunoastem mai bine. Eu cred ca ajuta.

Ideea de a scrie aceasta postare nu-mi apartine, am furat-o de la prietenul Dragos Roua. Puteti sa o furati si voi, ca nu va raporteaza la Politie. Eu am scris o lista de 66, cam una si ceva pentru fiecare saptamana din an.

***

1. Un post-Revelion cu totul special

Tatal meu bogat m-a invitat subit sa petrec cateva zile cu familia lui la Aro Palace in Brasov, incepand cu 1 ianuarie. Pe langa ca hotelul asta e in fainul oras Brasov, mai are si paturile mele preferate din Romania, un Spa de exceptie, si o parcare mare in care am facut cerculete cu masina vreo doua ore intr-o noapte. Am fost si prin Poiana, la un pic de sport, dar demascarea unui cocalar care calcase cu gipanu niste braduti ai hotelului (ca sa scape de plata parcarii!) m-a facut foarte mandru.

1,5. Revelion 2010 special

Chiar inainte sa public lista asta, mi s-a confirmat ca voi petrece Revelionul care tocmai urmeaza tot acolo, la Aro, tot cu parintii mei bogati.

2. Am aflat ce-i „fine dining“ la Restaurantul Le Gourmand

Vorbesc aici despre primele doua-trei luni de functionare (si de an 2009), despre pasiune, despre harpa lui Roxana Moisanu, s.a.m.d. Cine cunoaste stie, din pacate nu sunteti multi. Plecam de acolo in fiecare seara dupa 22.00, sau 23.00.

3. Am tinut contul @legourmand pe Twitter

Aveam experienta catorva luni de business originat exclusiv prin twitter pe firma mea de servicii imobiliare, si aveam pofta sa fac succes si cu Restaurantul asta. Stiam ca nu il pot face dependent de Twitter, dar oricum mi-a iesit o figura frumoasa (zic unii), am facut-o in premiera, si mi-a placut la nebunie. Din pacate, elegantul restaurant a dat faliment in Aprilie, rapus de chiria enorma pe care o platea unui grec fara inima in piept.

4. Mi-am facut cont pe Facebook

Am rezistat foarte mult tentatiei, ca deh, au fost vremuri in care eram in Top 10 networkeri online din Romania, ce nevoie de Facebook aveam eu? A fost un prilej bun sa imi regasesc foarte multi prieteni (care pe LinkedIn, Xing sau alte retele nu erau), sa tin legatura cu ei, sa ii spamez cu continutul meu de pe twitter, si sa inteleg niste posibilitati uriase care exista in online, si vor mai exista o vreme.

5. Nu mi-am intretinut retelele de afaceri

Am avut cel mai prost an pe parte de “servisare” a retelelor mele de prieteni, parteneri & co. Imi pare si nu imi pare rau, fiindca e o experienta si asta, din care inveti. Activitatea mea de baza in 2009 pur si simplu m-a departat de mediile mele traditionale de cunoscuti; va mai face asta un timp, dar o voi inlocui eu intr-o zi cu soare.

6. Nu mi-am intretinut afacerea pe imobiliare

Ca si la punctul #5, am avut cativa clienti in domeniu pe care nu i-am servit cum trebuie, din pacate unii chiar prieteni buni. S-au descurcat ei cu alti furnizori, dar eu trebuie sa gasesc modalitati in care sa ma revansez fata de ei in viitor. Se face, va spun eu. Stiti ca puteti avea incredere in mine.

7. Am tras pe dreapta cu imobiliarele

De fapt, am redus drastic activitatea inca din 2008 inainte de criza, dupa ce vreo 6 luni am avut clienti doar din Twitter! Am mai navigat timid o vreme printre imobile, iar acum doua luni am decis sa imi respect unele din sfaturile pe care le dau eu altor intreprinderi (ex: sa se concentreze pe activitatea de baza si de perspectiva), si am tras pe dreapta. Oricum imi castig din nou veniturile din consultanta de management. Mai e doar o casa, la care ma mai gandesc ce si cum.

8. Am fost din nou la o conferinta JCI!

Conferinta Nationala JCI, care in 2009 a avut loc la Iasi, organizata de Mircea Giosan (un tip deosebit) si colegii de acolo. M-a impresionat prin multe aspecte, mai multe decat cele care m-au suparat. A fost un punct foarte bun in evolutia JCI in Romania. Cred ca a dat tonul unei cresteri fabuloase. Vom vedea.

9. Am participat la JCI Public Speaking Workshops

Ok, nu erau chiar workshop-uri, ci mai degraba intalniri gen Toastmasters, fara ca vreunul din cei de fata sa stie atunci ce e Toastmasters. Ne-am simtit bine, am facut multe prezentari, am dat si am primit mult feedback, s.a.m.d. Nu ne-a reusit scopul (sa identificam persoana care sa participe la competitia mondiala de public speaking din JCI), dar va veni si momentul potrivit pentru asta.

10. Am muncit mult. Dar pot si mai mult.

E bine, sunt chiar multumit cu realizarile din 2009, dar au fost ani in trecutul recent in care am muncit si mai cu spor. Imbatranesc oare?

11. Am tradus in intregime postari de pe alte bloguri

Ma refer la postari lungi, scrise de oameni destepti, postari esentiale pentru o viata echilibrata. Am inceput cu Paul Graham, care descrie perfect cum e cu “Lucrurile“, iar ultima data am tradus un interviu facut de Dragos Roua cu tine - cititorule; Dragos e roman, dar e blogger recunoscut international, si scrie in engleza.

12. [fara nume]

Vorbind de intrebari pentru un interviu cu persoana proprie (a fiecaruia), ma bate gandul sa incep un proiect international legat de chestia asta, blog combinat cu alte unelte sociale. De fapt, am facut cativa pasi de baza acum cateva luni. Sunt absolut varza, nu pot sa ii acord prioritate, ar trebui ca in 2010 sa gasesc un colaborator (mai bine o colaboratoare!) sa ma ajute, fiindca singur nu functioneaza. Asadar, fiindca e doar la nivel de intentie, nu ii dau nume.

13. Am supravietuit unei interventii chirurgicale

Glumesc, a fost ceva de rutina, dar important pentru mine si functionarea optima a imensului meu corp. Un fel de reamintire a conditiilor excelente de care beneficiaza pacientii in spitalele romanesti, si a sentimentului foarte fain ca intri in spital relativ sanatos (ma rog, macar pe picioarele tale), si iesi de acolo amarat, bolnav (temporar, desigur), tinut de mana. Sa emigrez, sa nu emigrez … P.S.: doctorul meu a fost un meserias, sa nu intelegem gresit.

14. Mi-am platit taxele la stat

Toate! Nu-mi vine sa cred. Nu le merita deocamdata, pe bune. Ma contraziceti?

15. Am invatat Corporate Affairs

Imi place tot mai mult si ma descurc bine, zice clientu’. S-ar putea sa ma afund un pic in domeniul asta, in sensul bun.

16. Am negociat fain, ca pe vremuri

Din 2002 nu am mai participat la vreo negociere superba, pe miza mare, cu multi participanti. Anul asta am avut ocazia sa o fac chiar de cinci ori. E foarte fain sa iti pui mintea la contributie, sa intelegi interesele fiecarei parti, BATNA-urile ei, oamenii implicati, stilul lor, si sa produci un rezultat bun pentru toata lumea. Iubesc asta! Din pacate, cu unii oameni nu se poate purta o discutie oricat te-ai stradui, caz in care trebuie intrat pe functia “Rupe tot, fii magar, ca astia nu merita”. Asta este.

16. Am avut totusi o tranzactie imobiliara

Una mare, pe segmentul Birouri. Ca in fiecare an.

17. Am aflat despre o noua inselaciune

Pornind de la un interes fals in cumpararea de imobiliare, niste baieti de culoare au incercat sa ma ameteasca intru inselatoria lor, o asa-zisa reactivare a milioane de euro aparent “arsi”, cu ajutorul staniolului si a substantelor chimice si alte magarii. Stiind ca smecheriile nu au fost inventate in Romania, am descoperit sistemul lor real pe internet, intr-o tara vestica, urandu-le mult succes. Am scris despre aceasta inselatorie in premiera in Romania, din pacate m-a contactat cel putin un tanar intreprinzator care pierduse 15.000 EUR inainte sa apuce sa ma citeasca.

18. Am „descoperit“ cativa prieteni

Mai exact, am reusit sa mai filtrez dintre ei, cu ajutorul diverselor experimente, a.i. sa stiu cu cine stau de vorba. In ziua de azi, mai altfel ca intotdeauna, prietenii adevarati sunt mai rari ca pietrele pretioase. Fiti cu ochii in patru.

19. Am redescoperit supa de praz din Debrecen

Este acolo un restaurant in forma de corabie, cu o supa dementiala. Am un lapsus cu numele, dar stiu sa il gasesc daca sunt in oras.

20. Am fost in Slovenia!

Pe care mi-am luat o zi sa o explorez, intr-o decapotabila rosie. Fooooarte misto tara, servicii excelente. Sa ajungi oriunde in tara (sau in afara tarii!) in vreo ora plecand din capitala e un lucru bun, zic eu. Chiar si in Satu Mare ajung mai repede decat de la Bucuresti.

21. Am explorat Ljubljana

Mi-am luat aproape o zi sa explorez si Ljubljana, care nu-mi place atat de mult ca si restul tarii, dar are cateva locuri tare faine, speciale daca vreti. M-as putea obisnui in orasul asta.

22. Mi-am cumparat bicicleta

Electra dom’le – o bicicleta simpla, de altfel, dar nu o simpla bicicleta. Un magazin din Ljubljana mi-a (re)trezit pasiunea, pe care o aveam de mic copil.

23. M-am dat cu o motocicleta enduro

In vecii vecilor n-as fi crezut ca o sa ma urc pe una, dar a fost dragoste la prima …tura. Imi voi cumpara si eu o astfel de masinarie poate chiar la anul, pe care sa o pot folosi si pentru off-road si pentru touring. Simti o libertate pe motocicletele astea, mai mare decat pe jetski – favoritul meu pana in 2009.

24. Am dat in pasiunea pentru automodele

Si uite-asa, intre timp am deja un monster-truck electic, si un buggy pe nitro. Salbaticie grava in miniatura, va spun. Nu prea stiu sa le repar singur deocamdata, le-am stricat de multe ori, dar invat secrete pe banda rulanta.

25. M-am infectat cu Guitar Hero

L-am descoperit in Viena, acasa la Camelia si Gyula. Oricum muzica inseamna foarte mult pentru mine. Scule proprii sa fac pe eroul inca nu am, sunt alte prioritati. Daaar, am gasit mai multe aplicatii pe aceeasi tema, foarte bine realizate, in AppStore!

26. Am obtinut un iPhone 3GS gratuit

Tot ce trebuie sa faci cateodata e sa intrebi. Sa ceri.

27. Am incercat sa slabesc

Am si reusit o perioada, pana cand mi-am pierdut motivatia, moment cand am revenit si m-am autodepasit. In ciuda acestei reveniri, toate fetele imi spun ca am slabit, ceea ce eu nu inteleg. Din ianuarie 2010 voi adopta din nou o tendinta bearish.

28. Fete si Masini

Anul 2009 e primul in care, intr-un final, imi plac femeile mai mult decat masinile. Aleluia!

29. Am fost la sfintirea unei biserici noi

La care o prietena avea calitatea de sponsor, finantand ridicarea peretilor bisericii, si achizitionarea caramizii de rigoare. Foarte frumos sa poti face asa ceva in viata. Interesanta si povestea ei, legata de acest context.

30. M-am rasfatat ca-n povesti

In hotelul in care m-am cazat in Ljubljana exista un Wellness Center, numit Sense. Am scris pe larg aici. Nu va imaginati ca seamana cu ceva din Bucuresti, e mult superior. E rasfat la plural.

31. Am fost in Portoroz

Auzisem de statiunea asta acum cativa ani, cand niste oameni pe care ii apreciez au mers acolo, iar eu nu am putut. Mi-am dorit in secret de atunci sa ajung acolo, iar intr-o dupa-amiaza am ajuns, m-am plimbat, am pozat, am mancat pe malul marii, si am plecat. Vin si zilele cand voi avea timp sa ma lafai.

32. I-am gasit pe Vaynerchuk si pe Hadean

Gary Vaynerchuk mi-a facut o injectie cu pasiune si energie care inca produce efecte, cand eram pe cale sa le pierd. Daca n-ati auzit de el, cautati pe YouTube si veti intelege, macar atat. Citesc blogul lui video, i-am cumparat si cartea si vook-ul, si astept ziua in care il voi intalni. Spre surprinderea mea placuta, am gasit in Romania o clona de-a lui Gary, in persoana lui Adi Hadean, baimarean de frunte (de fapt, nu stiu care fu primu’ pe net dintre ei). Ce au ei doi in comun? O mare pasiune pentru un domeniu, pe care o impartasesc zi de zi cu cei interesati de respectivul domeniu, sau de persoana lor.

33. Am regasit Transfagarasanul

Dupa multi ani, in iunie 2009 am fost acolo de Serbarile Zapezii (a caror program de zi l-am ratat, ok), si m-am simtit foarte bine. I-a placut si masinii mele, cele mai frumoase poze de acolo le are. Pacat de drumul cu gropi pe care trebuie sa il induri o buna bucata de drum. Intamplarea a facut ca sa revin in zona dupa doar doua saptamani, iar dupa aceea din nou in Septembrie – cand o masina de lux cu care venisem mi s-a defectat aproape de varf.

34. Am descoperit localitatea Corbeni, jud. Arges

O vazusem prima data cand am coborat de pe Transfagarasan in iunie, din cauza manastirii de maici de pe deal, o cladire altfel, vizibila de pe drumul care trece prin comuna. Am fost acolo de ziua unei prietene, doua saptamani mai tarziu, si am revenit atat singur cat si cu alti prieteni mai pe la sfarsitul verii. Am ratat din pacate prezenta acolo la inceputul lunii octombrie, cand banuiesc ca toata flora era galbena si rosie. Aerul de acolo cred ca face bine. Mi-au placut mult picturile copiilor din comuna, aflate in Manastire, de vanzare.

35. Am vizitat Palatul Schoenbrunn

E ceva spectaculos, si placut ochiului. Pacat ca nu am mai avut timp sa vizitez gradinile, dar ma voi intoarce! A fost interesant sistemul de ghidare audio, neasteptat de placut, adaptat fiecaruia. Era sa uit, aveam priveliste de dimineata spre palat, mi-am luat o camera in apropiere, in noaptea precedenta vizitei. Iar acolo m-am intalnit cu o mare trupa de satmareni si baimareni care il vizitau si ei, in grija unui ghid pe care il cunosteam.

36. Am fost la Targul International de Caritate organizat de United Nations in Viena

A avut loc intr-o sala imensa din Austria Vienna Center, locatia Conferintei Mondiale JCI in 2005, un loc cu mii de amintiri placute. Am ramas impresionat si de data asta de diversitatea culturala prezenta in sala, si de grandoarea evenimentului, mult mult peste Global Village-urile pe care le facem noi in AIESEC.

37. Am cumparat cadouri din Targul de Craciun de la Rathaus

Nici macar nu imi propusesem chestia asta, dar mi-a facut mare placere. Viena e o poveste frumoasa oricand. De-abia am carat “marfa” cumparata spre casa.

38. Am invatat lucruri noi despre “time management”

Stiam oricum destul de multe, iar sistemul pe care l-am incropit singur din toate teoriile de time management imi functiona, daca il aplicam. Insa in 2009 am avut parte de expunere la CD-ul audio al lui Octavian Pantis de la TMI – Time Manager International, la conceptul Getting Things Done, si la ideile unui coach. Tavi Pantis si coach-ul m-au invatat cateva secrete simple pe care le-am inglobat in sistemul meu existent, iar GTD-ul m-a invatat cum e cu contextele, cu Someday Maybe s.a., iar cel mai important lucru: ca nu imi place, hehe. Nu mi se potriveste, si m-am cam bucurat sa vad ca si Dragos Roua, un promotor al acestuia, a ajuns la aceeasi concluzie. Am mai zis-o mai sus, prefer sa imi traiesc viata decat sa ma aseaman cu un robotel.

39. Am invatat lucruri noi despre coaching

Si am ajuns sa il apreciez. De fapt, nu m-a interesat vreodata sa aflu mai multe, iar in 2009 am aflat mai mult din intamplare. Stati calmi, ca nu ma fac si eu coach. Sunt deja

40. M-am apropiat din nou de “online”

Eu am descoperit online-ul in 1994-1995, si sunt early adopter a multora din chestiile familiare noua astazi. Dar anul asta am tot tras, instinctiv, catre mediile in care intreprinzatorii online isi petrec timpul: Open Coffee, petreceri, a.s.o. E fascinant sa fii in preajma tinerilor care vor sa mute munti. Poate pornesc si eu ceva, de ce nu?

41. Am incercat conceptul Raw Food

Intr-o seara, cea in care Basescu a castigat alegerile pentru a doua oara. Cu ajutorul unor experti in asa ceva, Mihaela si Roxana. Foarte buna mancarea vie, sincer, dar nu cred ca m-as putea obisnui cu ea in mod constant.

42. Am fost prima data intr-un cazino

Impreuna cu un prieten, din fericire unul care nu pune pret mare in viata pe cazino-uri. Am fost la JW Marriott in Bucuresti, si de fiecare data am castigat bine, folosind aceeasi strategie la ruleta. Imi place ca: i) trebuie sa te duci acolo pregatit sa pierzi, si ii) doar ca sa te distrezi, nu ca sa castigi – altfel joaca s-a terminat. Cel mai mult mi-a placut mancarea oferita gratuit de cazino.

43. Incep sa tolerez mediocritatea

De fapt, ma adaptez la mediocritatea celor din jur intr-un mod mai eficient si sanatos pentru mine. Ma gandesc ca fiecare om are el un potential unic, si ma stradui sa il identific.

44. Am condus masina in toate conditiile de drum intr-o singura zi

S-a intamplat chiar in aceasta saptamana, venind din Bucuresti spre Satu Mare. Am avut cer senin, chiar cu soare cateodata, sau noros, ploios, s.a.m.d., iar sosea incepand cu umeda, poleita 100%, uscata, fleoscaita, cu zapada, mizerabila. Si ce va puteti imagina. N-am vazut vreodata mai multe accidente din cauza asta in aceeasi zi.

45. Am cumparat o societate pe actiuni

De fapt, tehnic vorbind inca n-am cumparat-o, fiindca o autoritate romana trebuie sa confirme in mod oficial ca sunt o persoana cu istoric curat si buna ca intentii. Sa ma binecuvanteze ca actionar. Voi ce spuneti, sunt? De-abia astept sa vad ce voi putea scrie despre aceasta experienta in 2010.

46. M-am apucat si m-am lasat de dansuri

Da, atat cele de societate cat si cele de strada. N-a fost contextul potrivit, dar ma ocup eu sa il regasesc. Am cunoscut acolo niste oameni foarte frumosi.

47. Am facut cadouri mai frumoase ca niciodata

Imi place la nebunie sa fac asta, si incerc sa gasesc intotdeauna timp si inspiratie pentru cadoul perfect. Catodata imi iese. Anul asta mi-a iesit bine, dar inca nu mi-am atins potentialul.

47,5. Am primit cadouri interesante

Nu mai tin minte daca si ce am primit de ziua mea, insa la nunta familiei Vetrici am avut o surpriza placuta, si de Craciun am mai avut vreo doua. Ultimul trimestru al anului a fost exceptional.

48. M-am reintalnit cu cativa profesori dragi mie

Au fost cativa profesori in viata mea care au facut o diferenta. Erau speciali, iti placea materia lor numai prin modul lor de a fi, de a te provoca, de a pregati orele. Numesc aici profesorul de fizica din liceu, profesoara de negociere din facultate, profesoara de investitii din facultate s.a. Interesant ca aceia pe care i-am revazut imi spun ca am ramas acelasi pe care il stiau. Pe mine ma sperie asta putin, e de bine sau de rau? Eu credeam ca m-am mai maturizat

49. Am cativa prieteni noi de calitate

Pe langa pozitionarea unora ca fiind prieteni de ocazie, am reusit sa identific si chiar sa cunosc de la zero cateva persoane de incredere, fericite si cu termen lung de valabilitate – se stiu ei. Va doresc si voua la fel.

50. Am invatat multe lectii de business

Prea multe si uneori prea picante ca sa le public, desi la un moment in viata s-ar putea sa o fac, poate tin in mine o comoara.

51. Am vorbit la conferinte

Ma refer aici doar la doua evenimente organizate de AIESEC Bucuresti, dar consider ca e o mare onoare pentru mine daca pot contribui la viziunea unor tineri care isi cauta drumul. Mi s-a spus ca am facut o figura buna, dar o vedeam si eu in ochii lor.

52. Am participat la un eveniment de speed-dating

Cea mai so-not-me actiune in care am fost implicat in 2009, la indemnul unor cunoscuti – organizatorii. A fost destul de distractiv, n-am luat in serios posibilitatea unor rezultate reale, dar din cate stiu, am fost primul care a avut o relatie reala de pe urma evenimentului, posibil si singurul (e discutabil, dar nu vreau sa discut), deci posibil si cea mai lunga relatie.

53. Am castigat primii bani din affiliate marketing

Prin sistemul 2Parale, din turism. In total vreo 100 EUR.

54. Am donat si am promovat cauze

Mai mult decat in oricare an, in mod repetat, fie catre UNICEF sau catre Razvan Zainescu.

55. Am imbunatatit relatia cu parintii

Cel mai important pas a fost sa nu mai reactionez in momentul cand apareau diferente semnificative de gandire. De fapt, spre sfarsitul anului am redus mult „reactiile“ in toate mediile mele.

56. Blogging mai mult si mai bun

Mi se pare ca in 2009 am inceput sa scriu in limba romana, da‘ mai bine de atat: am inceput sa clasific postarile dupa categorii si tag-uri corecte. Inainte eu credeam ca tag-uiesc, cand de fapt categoriseam. Mi-e rusine de aceasta descoperire. Dar macar continutul a capatat o directie, si am invatat cateva lucruri noi, fie de la Dragos Roua, Darren Rowse sau Caroline Middlebrook.

57. Parasailing in Bulgaria

Mi-a adus cel mai mare zambet al anului. Te simti ca o pasare, deasupra tuturor, intr-o liniste surprinzatoare (avand in vedere harmalaia de pe plaja), cu priveliste de vis in toate directiile. Acum stiu de ce pasarile sunt atat de prezente in cantece sau in subiecte legate de dragoste.

58. Am aflat de Yanni

Eram in post-revelionul mentionat la inceput, cand la o televiziune din Brasov se difuza un concert a carui sonor ma cam incanta. Am disperat incercand sa aflu cine isi da doctoratul acolo, pana cand mi-am adus aminte ca iPhone-ul (prin aplicatia Midomi) m-ar putea ajuta. Bine, nu e singura muzica frumoasa din lume, nu e singurul artist cu realizari colosale, dar e prea tare sa nu o mentionez – in caz ca nu o stiti.

59. Am dat un examen

De fapt, am repetat un examen luat in 2008 cu brio, fiindca am uitat sa imi iau certificatul la timp de la autoritatea din domeniul financiar respectiv. Cred ca asta arata oarecum cat de mult imi pasa mie de hartii. Sa stiti ca m-am gandit, in viata mea profesionala nu mi-au fost cerute certificate vreodata, cu toata lumea am colaborat din cauza rezultatelor.

60. Am zburat prima data la business-class

Mai mult din greseala, fiindca nu mai erau locuri la Economy. Scaunele nu erau neaparat altfel, doar ca nu e inghesuiala, ai mai multa apa, mancarica si ziare la dispozitie, plus un Business Lounge cu internet wifi. Probabil ca in cazul zborurilor inter-continentale discutam de diferente majore.

61. Am fost in cea mai mare pestera

Mint, dar era cea mai mare sala fara stalpi de sustinere dintr-o pestera, cel putin in Slovenia, daca nu in lume. Are aproximativ 3.000 metri patrati, incap in ea 10.000 oameni si are o intaltime de 40 metri. Sa vedeti ecoul…

62. N-am cumparat nimic din supermarket timp de 3 luni

Primele trei luni ale anului am avut frigiderul gol, batea vantul in el daca ma credeti. Un experiment foarte interesant si atat de necaracteristic romanilor. Util la buzunar, de altfel. Pur si simplu n-am simtit nevoia sa cumpar chestii aiurea.

63. Am dormit chiar si 8 ore pe noapte

Uneori. Eu, da eu, care ii invatam pe cei din jur ca „aveti o viata, si pe aia o dormiti!”

64. Imi respect timpul liber

Incerc sa ma deconectez total de munca de la birou odata ce ies pe usa, si nu mai muncesc in weekend. Adica muncesc, dar nu la proiectul major din timpul saptamanii, ci la altele, care sunt mult mai placute si astfel nu iti dau impresia ca muncesti.

65. Stiu ce vreau in, si de la viata

Mai bine decat oricand. Sa stiti ca eu intotdeauna am stiut raspunsul la intrebarea asta, insa il rafinam pe masura ce invatam lucruri noi, pe masura ce acumulam experienta in viata, s.a.m.d. Am inceput sa scriu pe hartie vise dupa vise; daca nu va place hartia, puteti incerca pe Trigwee.

66. Am un vis puternic si ma voi lupta pentru el

Daca asta e ceea ce respect la mentorii mei, fie ei cunoscuti personal sau doar prezente online, de ce sa nu fac si eu la fel? Mostenirea noastra e valuta noastra.

Asta-i tot.

Life afaceri, automodele, birouri, blog, caracter, cumparat, experienta, familie, Fun, imobiliare, JCI, negociere, oameni, pasiune, perspectiva, povestea, premiera, raw food, restaurant, twitter, vanzare, viata, vise, yanni

Razvan Zainescu este tanarul despre care am scris in luna februarie, care a trecut prin niste experiente cutremuratoare (mai precis a vizitat granita cu moartea in mod subit, in somn, la sfarsitul lunii decembrie 2008), dar care incepe sa isi revina, incet-incet.

Mai jos veti gasi toate vestile bune care au aparut din partea familiei, si va rog sa fiti atenti indeosebi la partea de donatii prin telefon. In cazul in care doriti sa faceti o sponsorizare prin firma, cautati-ma fiindca va pot trimite prin email contractul tip cu Asociatia care il sustine.

 

 

Dragi prieteni,

Acestea sunt punctele pozitive pe care eu le vad dupa doar 4 zile cat am stat cu Razvan la Bydgoszcz, in urma discutiilor telefonice cu Raluca, si din  sms-urile ei.

1. Raman la parerea ca am facut bine  ca am venit cu Razvan in Polonia, pentru ca aici are parte de terapii mult mai variate si de mai lunga durata, exista un terapeut exceptional , cu care a facut deja progrese iar medicii sunt mult mai deschisi la experiente si medicamentatie diversificata, tinand cont de specificul fiecarui caz, si nu merg  “dupa regula” cum era in Germania.

2. Razvan este mai bine, as spune mult mai bine! Pe langa faptul ca analizele toate de sange , au iesit bine ( este in mare parte  meritul nemtilor asta!!) el este deja constient, participa constient la terapii si munceste din greu. Adeseori este obosit si se intampla sa adorma chiar in timpul unor terapii (mai ales dimineata, la cele gen solaris… sau la masajul facial.. .cand i se face in camera, la logopedie). Mai nou, i se face logopedie cand sta in picioare, la fizioterapie !!

3. A inceput o terapie pe care Raluca o dorea de mult si care este experimentata de 11 ani cu bune rezultate in SUA si Japonia, pe cei care au avut come prelungite sau chiar se afla in coma, sau a caror functii au fost grav afectate : stimularea electrica a nervului median central ( o terapie care presupune lucru a 2 electrozi, pusi in anumite zone si care stimuleaza activitatea cerebrala… practic invatand creierul sa functioneze).

4. Razvan este mult mai cooperant, atent (se uita la televizor care este chiar in dreptul patului sau) si este clar ca intelege si chiar poate transmite, prin clipit daca il incomodeaza, doare ceva, iar prin intrebari afli si ce anume.

5. Razvan primeste hrana naturala  preparata si pasata, dar si sucuri naturale, care ii sunt administrate de noi direct , prin seringa in tubul din stomac.

6. Noi, Raluca si eu, invatam practic ce inseamna sa il iei pe Razvan acasa si care va fi programul lui, respectiv ce sa cerem celor care ne vor ajuta sa avem grija de el si, la nevoie, sa poti prelua anumite lucruri, atunci cand « cineva » te-a lasat descoperit. Este cea mai dura si sigura “practica” pentru noi ca familie, sa fim capabile sa avem grija de Razvan, avand sansa sa fim invatate si corectate, indrumate!!!

7. Razvan se afla in permanenta in legatura cu multi oameni, incepand de la inghesuiala din camera (minim 8 persoane – 4 pacienti si 4 insotitori) si persoanele pe care le intalneste la terapii, in sala de gimnastica., pe holuri, si sper in curand si la alte terapii, si cred ca el are nevoie de asta, pentru ca asta inseamna viata!!

8. Posibilitatea de a lucra suplimentar cu Razvan, cu terapeurii care sunt dispusi sa lucreze contra cost in afara orelor de program (fizioterapie, logopedie, masaj), ceea ce nu este de neglijat, pentru ca tu vezi si sti cine lucreaza bine cu Razvan, ce ar mai avea nevoie, cu cine coopereaza bine.

9. Cu toate cheltuilile suplimentare care trebuie facute : plata terapiilor supliumentare, cumpararea unor medicamente (nu frecvent), achizitionarea de materiale necesare igienei zilnice ( pampersi, servetele umede, fel si fel de  creme..) sucuri, alte alimente care ii trebuie administrate… chiar a unui scaun cu rotile de care oricum are nevoie acasa, atentiile fata de asistente, surori….., biletele de avion si tren mult mai scumpe ( mai mult decat dublu fata de Munchen, pentru ca aveam reducere), costurile totale  sunt cam  ¼- 1/3, fata de cele de la Munchen.

 Puncte negative:

1.   Razvan nu a facut inca dus!!! Este spalat zilnic la pat!! Pastrarea unei igiene impecabile, lipsa oricarei infectii  este foarte importanta in situatia lui.  Am obtinut acordul doctoritei de a i se face si dus (aici fiecare pacient este tratat la fel, fara discriminare). Altfel spus, exista la 2 camere o baie si dus. In principiu se poate face dus oricand, dar trebuie sa il si poti face. Majoritatea pacientilor sunt mult mai bine decat Razvan, merg singuri cu scaunele, vorbesc. Pentru ei si insotitori, nu este nevoie sa mai fie cineva care sa fie si priceput cum sa aseze si sa ajute o persoana care nu se poate misca,  ca sa se faca dus. Razvan nu este inca in acest caz fericit de a te ajuta , si avem nevoie de o persoana care sa ne ajute..si..inca nu s-a materializat acest lucru, desi ni s-a promis!! Sunt convinsa insa ca asta se va rezolva in curand si nu tine decat de perseverenta noastra de a insista , pana chiar se va realiza!! Nu am dori sa il imbolnavim iar , abia am scapat de MRSA cu care am plecat  din Romania, si lipsa infectiilor de orice gen a fost o conditie ca sa fie acceptat aici.

1. Razvan sta intr-o camera superaglomerata, unde este galagie, si in care se vorbeste o limba pe care nu o intelege si nu o intelegem ( si nu este usor!), in care este un dute–vino continuu. Acest lucru cred ca il oboseste..dar sigur il  oboseste al naibii  pe insotitor! Sunt cazuri in care, mai ales cand se rade..( stiti cum este intr-o colectivitate), si ce rau este cand nu intelegi!!..trebuie sa strigi aproape, ca sa te intelegi cu el.
2. Razvan nu are un scaun ( care este absolut necesar) cu roti, il care sa incapa si in care sa stea confortabil (are unul …de fapt doua, dar in care sta intr-un echilibru instabil si mereu ii cade cate ceva din el, si stai cu sufletul la gura ca se va rasturna in orice clipa!!) Incercam sa cumparam si sa il aducem la clinica.
3. Razvan inca nu este alimentat pe gura, ceea ce ar fi un mare progres, atat medical cat si pentru a prinde cu adevarat putere. Incercam sa facem acest lucru si sa inlocuim, eu sper cat mai curand tubul din stomac cu o alimentatie pe cale  normala.
4. Insotitorul (dupa caz Raluca sau eu) , cade frant de oboseala, la sfarsitul unei zile (mai ales ca nu avem inca dexteritatea de a-l aseza, ingriji, alimenta). As spune ca suntem chiar  epuizate (astazi Raluca a stat 15 ore la Razvan)…

 

Ce vom face mai departe ?!

 1. Vom continua recuperarea lui Razvan aici, la Bydgoszcz (desi Raluca se intreba in sms-ul din 
acesta seara cum va rezista Razvan inca 2 luni in conditiile de aici- ma refer la punctele negative, si o inteleg, mai ales ca stiu ca doreste sa ii ofere lui Razvan ce este mai bun pentru el!! Dar acum, in conditiile noastre financiare –

(v- am spus in emailul anterior ca mai erau bani pentru inca 6 saptamani in Germania, dar Razvan are  nevoie de mai mult timp de recuperare si sunt necesare cheltuieli si pentru a pregati acasa ce trebuie, inclusiv plata personalui…), asa incat, ACUM, Bydgoszcz, atat din perspectiva terapiilor,  cat si a 
costurilor inseamna MAI BUN, pentru Razvan !!

Eu voi pleca la Razvan luni , 8 iunie si voi sta cu el pana pe 2 iulie  ( sper sa nu pierd corectarea la bac, pentru ca mi-as dezamagi colegii  de specialitate care m-au ajutat atat de mult si carora le multumesc), apoi de pe 11 iulie , cand ma intorc la Bydgoszcz, pana cand vor hotari doctorii, oricum, nu mai tarziu de sfarsitul lui august. Din fericire este vacanta!! Raluca va veni pe 2 sau 3 iulie  si va sta pana pe -12 iulie 
(pentru ca  are  deja probleme la servici).

Sunt convinsa ca voi  rezista in acesta luna, desi nu  va fi usor (dar ce este usor in toata acesta intamplare ?!). Din fericire, Raluca ma va ajuta, pt ca  va veni  la cate 2 weekend-uri sa il vada pe Razvan. Ata insemna mult pentru amandoi…pt ca Razvan atunci este cu adevarat fericit, cand o vede pe Raluca!! Nu mai spun cum este Raluca , atunci cand vine si il revede si cat de ravasita este cand trebuie sa plece…)
 
Pe 20- 21 iunie, sambata si duminica  (cand ea va fi, din fericire, aici) vor implini 1 an de la casatoria lor!

2. Am dori sa stam aici cu Razvan pana cel mult la sfarsitul lui august si sa beneficiem din plin de terapiile, medicamentatia, mintea mai deschisa catre incercarea unor noi variante de tratament pentru Razvan pe care le-am gasit aici, la polonezi.
3. In acest timp acasa, in Obor, la Ralu si Razvan, vom pregati apartamentul pentru ca Razvan sa vina acasa, cel putin pentru o perioada, asa cum considera doctorii, inainte de a fi necesara o noua runda de internare pentru recuperare. A pregati acasa, inseamna aparatele necesare (de la pat electric, scaun – vor fi necesare 2, pentru ca ei stau la etajul 8 si scaunul cu roti nu are loc in lift,  rampa, lift pentru mutarea lui Razvan in casa, saltea de gimnastica… dar si terapeutii si doctorii de care are nevoie Razvan… si ceea ce mai trebuie, inclusiv  cineva care sa stea cu Razvan cat suntem la servici… Pana in prezent am  
stabilit cam 70%  din aceste legaturi necesare si am gasit si o parte din aparatura. Apartamentul si oamenii de care avem nevoie, trebuie sa fie pregatite pana cel mult pe 15-20 august, trebuind evaluate si costurile. Noi consideram ca avem inca resursele financiare pentru  a acoperi sederea lui Razvan la Bydgoszcz si o pentru a dota , macar partial, apartamentul cu cele necesare. 

4. In functie de fondurile pe care le vom strange in urma campaniei media cu numarul 
scurt ( o sa va spun si despre el) ne vom orienta din vreme, dupa experientele avute, catre o recuperare la nivel superior ( speram sa il recuperam pe Razvan in mai mare masura in urma acestei sederi la clinica din Bydgoszcz si sa plecam de aici cu un alt diagnostic decat cel cu care am venit din Munchen ( stadiu primar de raspus in urma hipoxiei  survenite dupa stop cardio respirator), catre o clinica din Germania care este specializata pentru recuperarea neurologica la nivel superior ( asta inseamna inclusiv faza in care sa fie ajutat sa vorbesca fiindca acum doar scoate sunete,  
vocalizeaza din cand in cand, in functie de starea lui, sa invete sa scrie, sa citesca, sper sa se miste pe picioarele lui la un moment dat,  cu un cadru metalic special (daca vrea Bunul Dzeu sa il vedem asa), sau dupa caz (in functie de costurile care vor fi pentru acest gen de recuperare si de fondurile de care dispunem) , daca nu putem in Germania, macar catre o clinica privata din Polonia, specializata pentru acest stadiu de recuperare. Acest lucru insemna insa sa cautam, sa vedem macar o zi ce se intampla intr-o astfel de clinica, pentru a lua cea mai buna decizie, care este acest loc!!! Acesta recuperare, ni s-a 
explicat, ca va trebui sa dureze minimum 6 luni, fiind o recuperare complexa, daca din fericire, Razvan va ajunge la acest stadiu!!

Cam acestea sunt ultimile vesti….

In ceea ce priveste ajutorul pe care va rog sa il acordati lui Razvan, noua ca familie, este sa popularizati si sa contribuiti, la strangerea de fonduri necesare pentru ca ceea ce v-am scris aici sa devina realitate. Si anume: colegii Ralucai de la Orange si prietenii ei si ai lui Razvan, au lasant o campanie de stragere de fonduri prin  sms trimis la un numar scurt : numarul este 855, unde trebuie trimis un sms gol. Veti primi raspunsul “Sms-ul dvs a fost primit, multumim pentru donatie”. Fiecare sms trimis inseamna 2 euro in contul deschis special pentru Razvan. Acest numar  este deja deschis pentru cei care sunt  in reteaua Orange. In curand, el va fi , speram, preluat si de cei care sunt in reteaua Vodafone si Cosmote. 

Gabriela Zainescu

Announcement, Life familie, personal, povestea, schimbari, unic, viata, zainescu

“What you don’t have, you don’t need it now…” (U2)

Faceam la sfarsitul saptamanii o mare curatenie prin camera mea, cu scopul de a-mi simplifica viata. Am mentionat treaba asta pe Twitter, ca sa vad cine “zambeste” la astfel de stimuli, si ce alte resurse as mai putea gasi – pentru a scrie un articol mai detaliat . Si uite ca dintr-un tweet in altul, am gasit via @ibz un articol de Paul Graham – un om special, sa zicem – care trateaza acelasi subiect, mai bine decat as putea sa o fac eu acum. Asadar, vi-l prezint mai jos, tradus de subsemnatul in limba romana.

Articolul original se numeste STUFF, si a fost scris in iulie 2007. Ca fapt divers, putea la fel de bine sa fi fost scris de Dragos Manac.

Am prea multe lucruri. Majoritatea oamenilor din America au prea multe lucruri. De fapt, cu cat oamenii sunt mai saraci, cu atat mai multe lucruri par sa aiba. Cu greu gasesti pe cineva atat de sarac incat sa nu-si permita o curte plina de masini vechi.

Nu a fost intotdeauna asa. Lucrurile obisnuiau sa fie rare si de valoare. Inca poti gasi dovezi cu privire la asta, daca le vei cauta. De exemplu, in casa mea din Cambridge, construita in 1876, dormitoarele nu au sifoniere. In zilele acelea, lucrurile oamenilor incapeau in cateva sertare. Chiar in urma cu cateva decenii, inca existau destul de putine lucruri. Cand ma uit la fotografii facute in anii 1970, sunt surprins cat de goale par sa fie casele. Cand eram copil aveam ceea ce credeam a fi o flota uriasa de masinute de jucarie, insa acea colectie ar pali astazi in fata arsenalului de jucarii pe care le au nepotii mei. Impreuna, toate Matchbox-urile si Corgi-urile mele ocupau cam o treime din suprafata patului. In camerele nepotilor, patul este singura suprafata libera de lucruri.

Lucrurile au devenit mult mai ieftine, dar atitudinea noastra fata de ele nu s-a schimbat in mod corespunzator. Supra-evaluam lucrurile.

Asta a fost o problema mare pentru mine cand nu aveam bani. Ma simteam sarac, iar lucrurile pareau atat de valoroase, incat instinctiv le-am acumulat. Prietenilor le ramaneau lucruri in urma cand isi mutau locuintele, sau vedeam ceva cand ma plimbam pe strazi in seara gunoaielor (aveti mare grija la orice gasesti a fi “numai bun”), sau gaseam ceva de cumparat in stare aproape noua pentru o zecime din pretul din magazin, la o vanzare de garaj. Si zbang, mai multe lucruri.

Stiti, aceste lucruri gratuite sau aproape gratuite nu erau ocazii, pentru ca valorau chiar mai putin decat costau. Majoritatea lucrurilor pe care le-am acumulat erau inutile, pentru ca nu aveam nevoie de ele.

Ce nu intelegeam era ca valoarea unei noi achizitii nu era diferenta intre pretul ei de magazin si cel pe care il plateam eu. Era valoarea pe care o producea pentru mine. Lucrurile au o lichiditate extrem de scazuta. Daca nu ai vreun plan sa vinzi acel lucru valoros pe care l-ai cumparat atat de ieftin, ce conteaza cat “valoreaza”? Singurul mod prin care o sa obtii vreo valoare din el e sa il folosesti. Iar daca nu ai vreo utilizare imediata pentru el, probabil ca nu vei avea niciodata.

Companiile care vand lucruri au cheltuit sume uriase invatandu-ne sa gandim ca lucrurile sunt inca valoroase. Insa am fi mai aproape de adevar daca am trata lucrurile ca fiind inutile.

De fapt, mai rau decat inutile, pentru ca odata ce ai acumulat o anumita cantitate de lucruri, ele incepsa te controleze pe tine, nu invers. Stiu un cuplu care nu s-a putut muta in orasul lor preferat pentru ca nu si-au putut permite o casa indeajuns de mare a.i. sa le incapa lucrurile. Casa lor nu era a lor, ci a lucrurilor lor.

Iar cu exceptia cazului in care esti o persoana extrem de organizata, o casa plina de lucruri poate fi foarte deprimanta. O camera dezordonata ingroapa spiritul unui om. Unul dintre motive, evident, este acela ca intr-o camera plina de lucruri exista mai putin loc pentru oameni. Dar se intampla si altceva. Eu cred ca oamenii isi scaneaza in mod constant mediul pentru a-si construi un model mental a ceea ce e in jurul lor. Iar cu cat e mai greu sa procesezi imaginea pe care o obtii, cu atat mai putina energie iti ramane pentru ganduri constiente. Practic, o camera dezordonata este literalmente obositoare.

[Asta ar putea explica de ce dezordinea nu pare sa ii deranjeze pe copii asa cum ii deranjeaza pe adulti. Copii nu percep atat de multa informatie. Ei isi construiesc o imagine mai generala a mediului care ii inconjoara, iar asta le consuma mai putina energie.]

Am realizat pentru prima data inutilitatea lucrurilor cand m-am mutat in Italia pentru un an. Tot ce mi-am luat cu mine a fost un rucsac mare plin cu lucruri. Restul lucrurilor le-am lasat in podul casei proprietarei mele, in SUA. Si stii ceva? Tot ce mi-a lipsit au fost cateva carti. Pana la sfarsitul anului, nici macar nu imi mai aminteam ce altceva am lasat in podul acela.

Si totusi, cand m-am intors acasa, n-am aruncat decat o cutie de lucruri din acel pod. Sa arunc un telefon cu rotita pentru apelare? S-ar putea sa am nevoie de el intr-o zi.

Cea mai dureroasa amintire pe care o am e nu aceea ca am acumulat toata gramada aia inutila de lucruri, ci aceea ca adesea cheltuiam bani de care aveam reala nevoie pe lucruri de care nu aveam nici o nevoie.

De ce faceam chestia asta? Pentru ca oamenilor a caror slujba este sa iti vanda lucruri sunt foarte, foarte buni in ceea ce fac. Un tanar de 25 ani n-are nici o sansa in fata companiilor carora le-au fost necesari ani ani de zile sa invete cum sa te faca sa cheltui bani pe lucruri. Iti fac experienta de cumparare atat de placuta incat “cumparaturile” devin o activitate din timpul liber.

Cum te protejezi de acesti oameni? Nu poate fi usor. Eu sunt o persoana cam sceptica, iar smecheriile lor au functionat in cazul meu foarte bine pe cand aveam vreo 30 de ani. Insa o chestie care s-ar putea sa functioneze este sa te intrebi, inainte de a cumpara orice: “Imi va face acest lucru viata mult mai buna decat e?”

O prietena de-a mea s-a vindecat singura de obiceiul de a-si cumpara haine prin faptul ca isi punea urmatoarea intrebare inainte de a cumpara orice: “Voi purta haina asta tot timpul?” Daca nu se putea auto-convinge ca obiectul pe care se gandea sa il achizitioneze ar deveni unul din cele pe care le va purta tot timpul, nu il cumpara. Cred ca asta poate functiona pentru orice fel de achizitie. Inainte sa cumperi ceva, intreaba-te: Voi folosi lucrul asta in mod constant? Sau e doar ceva dragut? Sau si mai rau, doar o ocazie buna?

Cele mai nasoale lucruri – in acest sens – sunt lucrurile pe care nu le prea folosesti pentru ca sunt prea bune. Nimic nu te controleaza mai mult decat lucrurile fragile. De exemplu, obiecte de portelan pe care le gasim in atat de multe case, si a caror calitate definitorie nu e faptul ca e o placere sa le folosesti, ci aceea ca trebuie sa ai mare grija sa nu le spargi.

Un alt mod prin care poti sa te abtii de la cumpararea lucrurilor este sa te gandesti la costul total al detinerii acestora. Pretul de cumparare e doar inceputul. Va trebui sa te gandesti la acel lucru timp de cativa ani – poate pentru tot restul vietii. Fiecare lucru pe care il detii iti ia din energie. Unele dau mai multa decat iau. Acelea sunt singurele lucruri pe care merita sa le tii.

Acum eu nu mai adun lucruri. Cu exceptia cartilor – dar cartile sunt altceva. Cartile sunt mai degraba un lichid decat obiecte individuale. Nu e o treaba tocmai convenabila sa detii cateva mii de carti, pe cand daca ai detine cateva mii de lucruri aiurea, ai deveni o vedeta locala. Deci in afara de carti, eu evit in mod activ lucrurile. Daca am chef sa cheltui bani pe ceva acolo, prefer serviciile in defavoarea lucrurilor in orice clipa.

Nu pretind toate acestea pentru ca am obtinut nu stiu ce detasare de tip Zen fata de lucrurile materiale. Eu vorbesc despre ceva mult mai lumesc. S-a produs o schimbare istorica, iar eu am realizat acest fapt. Lucrurile obisnuiau sa fie valoroase, iar acum nu mai sunt.

In tarile industrializate, acelasi fenomen s-a produs in cazul alimentelor, la mijlocul secolului al XX-lea. Pe masura ce alimentele au devenit mai ieftine (sau noi mai bogati; diferenta e insesizabila), a manca prea mult a devenit un pericol mai mare decat a manca prea putin. Noi am ajuns la stadiul asta cu lucrurile. Pentru majoritatea oamenilor, bogati sau saraci, lucrurile au devenit o povara.

Vestea buna e, daca tu cari acum o povara fara sa iti dai seama, viata ta ar putea deveni mai buna decat iti realizezi. Imagineaza-ti pentru o secunda cum ar fi daca te-ai plimba pe jos timp de cativa ani cu greutati atasate la genunchi… pe care sa le dai jos brusc.

Va urma, fiindca eu cred ca ne regasim prea bine in povestea de mai sus.

Lire en Francais – Leer en Espanol – Leggere in Italiano

Life atitudine, bani, cumparaturi, experienta, oameni, povestea, servicii, tineri, twitter, vanzare, viata

Oare cati dintre noi stiu ce inseamna ca, de la un minut o secunda la alta, viata sa nu mai fie cum a fost?

M-au luat toate racorile mai devreme, cand citeam pentru prima data paragrafele pe care vi le redau mai jos. Subiectul acestora este Razvan Zainescu, un amic de-al meu din reteaua de alumni AIESEC, un om care a avut rezultate foarte bune in domeniul voluntariatului, dar si la Reuters, unde a lucrat multa vreme. Povestea e prea profunda, ca sa fac eu sumarul in antet. Merita sa o cititi, chiar si numai daca va face sa reflectati asupra vietii intr-un mod care va genera cateva schimbari de prioritati. Sunt tentat sa scriu ceva mult mai complex si grav ca tonalitate, dar hai sa raman la subiectul propriu-zis al postarii.

Va rog sa ii ajutam, eu personal asa voi face saptamana viitoare. Dati mai departe pe bloguri si in retelele organizatiilor non-profit.

Ei sint prietenii mei, Razvan si Raluca Zainescu.

Relatia lor a inceput acum 5 ani; anul trecut si-au luat un apartament, anul
acesta s-au casatorit. Parea ca nimic nu le sta in cale pentru a incepe o
viata frumoasa impreuna, pentru a-si cladi o familie fericita bazata pe
enorma dragoste ce ii leaga.

Insa pe data de 28.12.2008 un groaznic eveniment le-a spulberat toata
fericirea: in timp ce dormea, Razvan ( 31 ani ) a fost cuprins de convulsii
si si-a pierdut cunostinta. Raluca a chemat SMURD care a venit in 15 min si
exact cand au ajuns, lui Razvan i s-a oprit respiratia. Au fost nevoie de 40
minute de resuscitare, cu 6 injectii de adrenalina in inima, timp in care
creierul s-a aflat in hipoxie ( slaba oxigenare ). Razvan a intrat in coma
profunda – coma 3 pe scala Glasgow ( scala Glasgow noteaza de la 3 la 15, in
care sub 3 nu exista decat moarte clinica iar 15 inseamna starea unui om
normal ).

Razvan a fost transportat la Spitalul de urgenta – terapie intensiva Cluj.
In urma analizelor RMN ( atasate ) Razvan a fost diagnosticat cu
Encefalopatie Hipoxo-ischemica, avand leziuni pe creier ( ca urmare a
hipoxiei ) la nucleii bazalici si in cortexul parietal. Sansele pe care
le-au dat toti doctorii au fost minime in ceea ce priveste recuperarea lui
si au spus ca pana nu iese din starea de coma nu se poate face o estimare
realista a afectelor hipoxiei asupra creierului si asupra recuperarii
ulterioare.

In data de 16.01.09 Razvan a fost transportat in stare de coma cu elicopter
SMURD la Bucuresti, la Spitalul Municipal, sectia de terapie intensiva. Aici
s-au primit aceleasi pesimiste sanse.

In data de 19.01 Razvan s-a trezit din coma, in sensul ca a deschis ochii si
in urma testelor ce i s-au facut e fost reevaluat pe scala 8 Glasgow. A fost
o imensa bucurie pentru toti mai ales ca stiam toti ca cu cat va sta mai
mult in coma cu atat inseamna ca e afectat mai mult creierul ( ne-a fost
teama sa nu stea cateva luni in coma pentru ca doctorii au spus ca coma
poate dura de la cateva saptamani la cateva luni ). Incepand cu week endul
31.01 si pana in 2.02 cand s-a confirmat totul si de catre doctori, Razvan a
inceput sa dea alte semne: a miscat capul, urmareste cu privirea si
focuseaza, a miscat putin o mana si un picior. Aceasta zi a fost ziua in
care pentru prima data doctorii ( care au facut consiliu pe 2.02 ) au fost
optimisti si au dat sanse foarte optimiste de recuperare.

Tot in data de 2.02 cazul nostru a fost acceptat de clinica LMU ( Klinikum
der Universitat Munchen ) unde Razvan va sta in terapie intensiva
neurologica si apoi la recuperare. Este o sansa extraordinara data lui
Razvan date fiind conditiile si posibilitatile de acolo si pe care nu le
regasim in tara noastra.

 

In timpul comei si pana in prezent, Razvan a dezvoltat si o serie de
complicatii: edem cerebral de la resuscitare, o infectie urinara, o infectie
la ureche, tromboflebita la mana si cea mai grava: o infectie pulmonara care
nu cedeaza de 2 saptamani. Cu toate aceste complicatii ( dar cu speranta in
suflet ca aparatura, cunostintele profesionale si dotarile din strainatate,
cumulate cu faptul ca Razvan incepe sa dea semne fizice ) Razvan va fi
transportat pe data de 4.02.09 in Munchen la clinica LMU la terapie
intensiva.

 

Estimarea costurilor necesare in Munchen este de aprox. 100.000 eur (
spitalizare la terapie intensiva + internare ulterioara in sectia de
recuperare intensiva ).

 

Pe aceasta cale apelez la voi sa ne ajutati cu orice suma si sa intrebati in
jurul vostru pe oricine ar fi dispus sa se implice in aceasta cauza
umanitara.

Daca veti primi acest mail de la mai multi expeditori, inseamna ca sint cu
atat mai multi prieteni ai lui Razvan si ai Ralucai care s-au implicat in
acest caz, care au donat bani si care va roaga si pe voi sa donati.

Ajutati-i! Sint tineri, se iubesc, au viata inainte si mai ales daca
Dumnezeu i-a dat sansa lui Razvan sa ne dea semne ca se poate face bine,
haideti sa-l ajutam ! Vrem sa-i vedem zambind ca si in poza cat mai
repede!!!

 

Avem deschis un cont de card in RON:

IBAN: RO49BRDE445SV31646394450;

Banca: BRD

Titular cont: Raluca Cristurean  ( e numele de fata al Ralucai Zainescu ).

Multumim! Dumnezeu sa ne ajute!

Later edit: O sa introduc in post doua poze la subiect. Sper ca incepe sa se adune ceva in conturi.

Later edit 2: O cunostinta comuna a fost in vizita la Razvan:

Zai dormea in carucior cand am ajuns, drept care am vorbit un pic cu Raluca. Nici acum nu se stie ce anume a cauzat coma (i-a fost verificata inima si nu are nici o malformatie). Respira singur, inghite, reactioneaza la voce si atingere, insa nu se stie daca vede. I-au stimulat ochii insa nu au observat nici o activitate neuronala – pe de alta parte daca se uita la soare, ii inchide, asa ca se spera sa fie doar vorba de o sinapsa lipsa care trebuie refacuta.

Cand s-a trezit, i-am tinut mana pe mana lui am inceput sa vorbesc cu el si sa ii povestesc de toti din aiesec (despre care mai stiam si eu cateva ceva). A reactionat prin miscarea nervoasa a capului si prin datul marunt din buze ca si cum ar vrea sa vorbeasca. Raluca, sotia lui, mi-a spus ca rostise cu o zi inainte “a” si “o” asa de bine incat avea senzatia ca incepe sa vorbeasca. Cateodata se uita la mine, insa nu stiu daca ma vedea sau se uita prin mine. La un moment dat a ridicat ochii spre cer si spre un copac si se uita intens la el.

Apoi, Raluca il tot imbia sa imi spuna ceva, sa transmita ceva celor de acasa. Am glumit zicand “accept si o injuratura”. Asta a declansat o miscare nervoasa a capului si a mainilor (nu stiu daca e de bine sau e de rau – insa a existat o reactie).

M-a durut enorm sa il vad in aceasta stare. Rational, stiu ca ii este mult mai bine decat a fost, insa realizez ca mai are un drum lung ca sa fie asa cum il stim cu totii.

In aceeasi clinica sunt doar doi pacienti de 30 de ani, restul fiind in varsta. Celalalt, un polonez, facuse in dimineata respectiva primii pasi dupa 1 an jumatate de stat in clinica!

Va scriu ca sa nu-l uitati! Am fost solidari cu el cand am auzit vestea, insa mai are nevoie de noi! Atat el cat si familia lui care duce tot greul. Sunt la Munchen, intre straini, fara sa stie germana, fara sa ii viziteze multi oameni. Daca la inceput s-a perceput in @ doar partea financiara, cred ca acum e nevoie de ceva in plus.

Later edit 3: ma duc sa il vizitez pe Razvan la Munchen, la inceputul lunii iunie – chiar daca nu ma cunoaste bine. Il cunosc si il respect eu.

Announcement, Life AIESEC, bani, Bucuresti, conditii, familie, personal, povestea, repede, schimbari, unic, viata, zainescu

Ma mananca tastatura de muuulta vreme sa scriu pe blog ceva care se incadreaza intr-o noua categorie de postari (aici pe blog, ca internetul abunda de astfel de scrieri).

Care-i faza? Am ocazia sa cunosc destul de multa lume, sau sa nimeresc la fix intr-un context care urla sa fie expus la mine pe blog. Asadar, io o sa iau atitudine si voi scrie!

Ce voi scrie? Povesti (adevarate) cu iz antreprenorial, asa cum le vad eu, mare caracter fara experienta jurnalistica. Le voi zice BizStories, si vor reda ori povestea unui business nou sau vechi (pe care le admir), ori povestea unui antreprenor misto, ori un local sau restaurant care mi-a placut (ca tot se vede cu ochiul liber ca-mi place mancarea), sau altele.

Incep cu trei unitati de alimentatie publica si o fabrica de apa.

Imi urez spor si inspiratie la scris. Voua va urez lectura placuta!

Business, Entrepreneurs adevarate, antreprenorial, atitudine, caracter, experienta, faza, ocazia, povestea, povesti, scrieri, vreme