Mai jos veti gasi toate vestile bune care au aparut din partea familiei, si va rog sa fiti atenti indeosebi la partea de donatii prin telefon. In cazul in care doriti sa faceti o sponsorizare prin firma, cautati-ma fiindca va pot trimite prin email contractul tip cu Asociatia care il sustine.

Dragi prieteni,

Acestea sunt punctele pozitive pe care eu le vad dupa doar 4 zile cat am stat cu Razvan la Bydgoszcz, in urma discutiilor telefonice cu Raluca, si din  sms-urile ei.

1. Raman la parerea ca am facut bine  ca am venit cu Razvan in Polonia, pentru ca aici are parte de terapii mult mai variate si de mai lunga durata, exista un terapeut exceptional , cu care a facut deja progrese iar medicii sunt mult mai deschisi la experiente si medicamentatie diversificata, tinand cont de specificul fiecarui caz, si nu merg  “dupa regula” cum era in Germania.

2. Razvan este mai bine, as spune mult mai bine! Pe langa faptul ca analizele toate de sange , au iesit bine ( este in mare parte  meritul nemtilor asta!!) el este deja constient, participa constient la terapii si munceste din greu. Adeseori este obosit si se intampla sa adorma chiar in timpul unor terapii (mai ales dimineata, la cele gen solaris… sau la masajul facial.. .cand i se face in camera, la logopedie). Mai nou, i se face logopedie cand sta in picioare, la fizioterapie !!

3. A inceput o terapie pe care Raluca o dorea de mult si care este experimentata de 11 ani cu bune rezultate in SUA si Japonia, pe cei care au avut come prelungite sau chiar se afla in coma, sau a caror functii au fost grav afectate : stimularea electrica a nervului median central ( o terapie care presupune lucru a 2 electrozi, pusi in anumite zone si care stimuleaza activitatea cerebrala… practic invatand creierul sa functioneze).

4. Razvan este mult mai cooperant, atent (se uita la televizor care este chiar in dreptul patului sau) si este clar ca intelege si chiar poate transmite, prin clipit daca il incomodeaza, doare ceva, iar prin intrebari afli si ce anume.

5. Razvan primeste hrana naturala  preparata si pasata, dar si sucuri naturale, care ii sunt administrate de noi direct , prin seringa in tubul din stomac.

6. Noi, Raluca si eu, invatam practic ce inseamna sa il iei pe Razvan acasa si care va fi programul lui, respectiv ce sa cerem celor care ne vor ajuta sa avem grija de el si, la nevoie, sa poti prelua anumite lucruri, atunci cand « cineva » te-a lasat descoperit. Este cea mai dura si sigura “practica” pentru noi ca familie, sa fim capabile sa avem grija de Razvan, avand sansa sa fim invatate si corectate, indrumate!!!

7. Razvan se afla in permanenta in legatura cu multi oameni, incepand de la inghesuiala din camera (minim 8 persoane – 4 pacienti si 4 insotitori) si persoanele pe care le intalneste la terapii, in sala de gimnastica., pe holuri, si sper in curand si la alte terapii, si cred ca el are nevoie de asta, pentru ca asta inseamna viata!!

8. Posibilitatea de a lucra suplimentar cu Razvan, cu terapeurii care sunt dispusi sa lucreze contra cost in afara orelor de program (fizioterapie, logopedie, masaj), ceea ce nu este de neglijat, pentru ca tu vezi si sti cine lucreaza bine cu Razvan, ce ar mai avea nevoie, cu cine coopereaza bine.

9. Cu toate cheltuilile suplimentare care trebuie facute : plata terapiilor supliumentare, cumpararea unor medicamente (nu frecvent), achizitionarea de materiale necesare igienei zilnice ( pampersi, servetele umede, fel si fel de  creme..) sucuri, alte alimente care ii trebuie administrate… chiar a unui scaun cu rotile de care oricum are nevoie acasa, atentiile fata de asistente, surori….., biletele de avion si tren mult mai scumpe ( mai mult decat dublu fata de Munchen, pentru ca aveam reducere), costurile totale  sunt cam  ¼- 1/3, fata de cele de la Munchen.

 Puncte negative:

1.   Razvan nu a facut inca dus!!! Este spalat zilnic la pat!! Pastrarea unei igiene impecabile, lipsa oricarei infectii  este foarte importanta in situatia lui.  Am obtinut acordul doctoritei de a i se face si dus (aici fiecare pacient este tratat la fel, fara discriminare). Altfel spus, exista la 2 camere o baie si dus. In principiu se poate face dus oricand, dar trebuie sa il si poti face. Majoritatea pacientilor sunt mult mai bine decat Razvan, merg singuri cu scaunele, vorbesc. Pentru ei si insotitori, nu este nevoie sa mai fie cineva care sa fie si priceput cum sa aseze si sa ajute o persoana care nu se poate misca,  ca sa se faca dus. Razvan nu este inca in acest caz fericit de a te ajuta , si avem nevoie de o persoana care sa ne ajute..si..inca nu s-a materializat acest lucru, desi ni s-a promis!! Sunt convinsa insa ca asta se va rezolva in curand si nu tine decat de perseverenta noastra de a insista , pana chiar se va realiza!! Nu am dori sa il imbolnavim iar , abia am scapat de MRSA cu care am plecat  din Romania, si lipsa infectiilor de orice gen a fost o conditie ca sa fie acceptat aici.

1. Razvan sta intr-o camera superaglomerata, unde este galagie, si in care se vorbeste o limba pe care nu o intelege si nu o intelegem ( si nu este usor!), in care este un dute–vino continuu. Acest lucru cred ca il oboseste..dar sigur il  oboseste al naibii  pe insotitor! Sunt cazuri in care, mai ales cand se rade..( stiti cum este intr-o colectivitate), si ce rau este cand nu intelegi!!..trebuie sa strigi aproape, ca sa te intelegi cu el.
2. Razvan nu are un scaun ( care este absolut necesar) cu roti, il care sa incapa si in care sa stea confortabil (are unul …de fapt doua, dar in care sta intr-un echilibru instabil si mereu ii cade cate ceva din el, si stai cu sufletul la gura ca se va rasturna in orice clipa!!) Incercam sa cumparam si sa il aducem la clinica.
3. Razvan inca nu este alimentat pe gura, ceea ce ar fi un mare progres, atat medical cat si pentru a prinde cu adevarat putere. Incercam sa facem acest lucru si sa inlocuim, eu sper cat mai curand tubul din stomac cu o alimentatie pe cale  normala.
4. Insotitorul (dupa caz Raluca sau eu) , cade frant de oboseala, la sfarsitul unei zile (mai ales ca nu avem inca dexteritatea de a-l aseza, ingriji, alimenta). As spune ca suntem chiar  epuizate (astazi Raluca a stat 15 ore la Razvan)…

 

Ce vom face mai departe ?!

 1. Vom continua recuperarea lui Razvan aici, la Bydgoszcz (desi Raluca se intreba in sms-ul din 
acesta seara cum va rezista Razvan inca 2 luni in conditiile de aici- ma refer la punctele negative, si o inteleg, mai ales ca stiu ca doreste sa ii ofere lui Razvan ce este mai bun pentru el!! Dar acum, in conditiile noastre financiare –

(v- am spus in emailul anterior ca mai erau bani pentru inca 6 saptamani in Germania, dar Razvan are  nevoie de mai mult timp de recuperare si sunt necesare cheltuieli si pentru a pregati acasa ce trebuie, inclusiv plata personalui…), asa incat, ACUM, Bydgoszcz, atat din perspectiva terapiilor,  cat si a 
costurilor inseamna MAI BUN, pentru Razvan !!

Eu voi pleca la Razvan luni , 8 iunie si voi sta cu el pana pe 2 iulie  ( sper sa nu pierd corectarea la bac, pentru ca mi-as dezamagi colegii  de specialitate care m-au ajutat atat de mult si carora le multumesc), apoi de pe 11 iulie , cand ma intorc la Bydgoszcz, pana cand vor hotari doctorii, oricum, nu mai tarziu de sfarsitul lui august. Din fericire este vacanta!! Raluca va veni pe 2 sau 3 iulie  si va sta pana pe -12 iulie 
(pentru ca  are  deja probleme la servici).

Sunt convinsa ca voi  rezista in acesta luna, desi nu  va fi usor (dar ce este usor in toata acesta intamplare ?!). Din fericire, Raluca ma va ajuta, pt ca  va veni  la cate 2 weekend-uri sa il vada pe Razvan. Ata insemna mult pentru amandoi…pt ca Razvan atunci este cu adevarat fericit, cand o vede pe Raluca!! Nu mai spun cum este Raluca , atunci cand vine si il revede si cat de ravasita este cand trebuie sa plece…)
 
Pe 20- 21 iunie, sambata si duminica  (cand ea va fi, din fericire, aici) vor implini 1 an de la casatoria lor!

2. Am dori sa stam aici cu Razvan pana cel mult la sfarsitul lui august si sa beneficiem din plin de terapiile, medicamentatia, mintea mai deschisa catre incercarea unor noi variante de tratament pentru Razvan pe care le-am gasit aici, la polonezi.
3. In acest timp acasa, in Obor, la Ralu si Razvan, vom pregati apartamentul pentru ca Razvan sa vina acasa, cel putin pentru o perioada, asa cum considera doctorii, inainte de a fi necesara o noua runda de internare pentru recuperare. A pregati acasa, inseamna aparatele necesare (de la pat electric, scaun – vor fi necesare 2, pentru ca ei stau la etajul 8 si scaunul cu roti nu are loc in lift,  rampa, lift pentru mutarea lui Razvan in casa, saltea de gimnastica… dar si terapeutii si doctorii de care are nevoie Razvan… si ceea ce mai trebuie, inclusiv  cineva care sa stea cu Razvan cat suntem la servici… Pana in prezent am  
stabilit cam 70%  din aceste legaturi necesare si am gasit si o parte din aparatura. Apartamentul si oamenii de care avem nevoie, trebuie sa fie pregatite pana cel mult pe 15-20 august, trebuind evaluate si costurile. Noi consideram ca avem inca resursele financiare pentru  a acoperi sederea lui Razvan la Bydgoszcz si o pentru a dota , macar partial, apartamentul cu cele necesare. 

4. In functie de fondurile pe care le vom strange in urma campaniei media cu numarul 
scurt ( o sa va spun si despre el) ne vom orienta din vreme, dupa experientele avute, catre o recuperare la nivel superior ( speram sa il recuperam pe Razvan in mai mare masura in urma acestei sederi la clinica din Bydgoszcz si sa plecam de aici cu un alt diagnostic decat cel cu care am venit din Munchen ( stadiu primar de raspus in urma hipoxiei  survenite dupa stop cardio respirator), catre o clinica din Germania care este specializata pentru recuperarea neurologica la nivel superior ( asta inseamna inclusiv faza in care sa fie ajutat sa vorbesca fiindca acum doar scoate sunete,  
vocalizeaza din cand in cand, in functie de starea lui, sa invete sa scrie, sa citesca, sper sa se miste pe picioarele lui la un moment dat,  cu un cadru metalic special (daca vrea Bunul Dzeu sa il vedem asa), sau dupa caz (in functie de costurile care vor fi pentru acest gen de recuperare si de fondurile de care dispunem) , daca nu putem in Germania, macar catre o clinica privata din Polonia, specializata pentru acest stadiu de recuperare. Acest lucru insemna insa sa cautam, sa vedem macar o zi ce se intampla intr-o astfel de clinica, pentru a lua cea mai buna decizie, care este acest loc!!! Acesta recuperare, ni s-a 
explicat, ca va trebui sa dureze minimum 6 luni, fiind o recuperare complexa, daca din fericire, Razvan va ajunge la acest stadiu!!

Cam acestea sunt ultimile vesti….

In ceea ce priveste ajutorul pe care va rog sa il acordati lui Razvan, noua ca familie, este sa popularizati si sa contribuiti, la strangerea de fonduri necesare pentru ca ceea ce v-am scris aici sa devina realitate. Si anume: colegii Ralucai de la Orange si prietenii ei si ai lui Razvan, au lasant o campanie de stragere de fonduri prin  sms trimis la un numar scurt : numarul este 855, unde trebuie trimis un sms gol. Veti primi raspunsul “Sms-ul dvs a fost primit, multumim pentru donatie”. Fiecare sms trimis inseamna 2 euro in contul deschis special pentru Razvan. Acest numar  este deja deschis pentru cei care sunt  in reteaua Orange. In curand, el va fi , speram, preluat si de cei care sunt in reteaua Vodafone si Cosmote. 

Gabriela Zainescu

Faceam la sfarsitul saptamanii o mare curatenie prin camera mea, cu scopul de a-mi simplifica viata. Am mentionat treaba asta pe Twitter, ca sa vad cine “zambeste” la astfel de stimuli, si ce alte resurse as mai putea gasi – pentru a scrie un articol mai detaliat . Si uite ca dintr-un tweet in altul, am gasit via @ibz un articol de Paul Graham – un om special, sa zicem – care trateaza acelasi subiect, mai bine decat as putea sa o fac eu acum. Asadar, vi-l prezint mai jos, tradus de subsemnatul in limba romana.

Articolul original se numeste STUFF, si a fost scris in iulie 2007. Ca fapt divers, putea la fel de bine sa fi fost scris de Dragos Manac.

Am prea multe lucruri. Majoritatea oamenilor din America au prea multe lucruri. De fapt, cu cat oamenii sunt mai saraci, cu atat mai multe lucruri par sa aiba. Cu greu gasesti pe cineva atat de sarac incat sa nu-si permita o curte plina de masini vechi.

Nu a fost intotdeauna asa. Lucrurile obisnuiau sa fie rare si de valoare. Inca poti gasi dovezi cu privire la asta, daca le vei cauta. De exemplu, in casa mea din Cambridge, construita in 1876, dormitoarele nu au sifoniere. In zilele acelea, lucrurile oamenilor incapeau in cateva sertare. Chiar in urma cu cateva decenii, inca existau destul de putine lucruri. Cand ma uit la fotografii facute in anii 1970, sunt surprins cat de goale par sa fie casele. Cand eram copil aveam ceea ce credeam a fi o flota uriasa de masinute de jucarie, insa acea colectie ar pali astazi in fata arsenalului de jucarii pe care le au nepotii mei. Impreuna, toate Matchbox-urile si Corgi-urile mele ocupau cam o treime din suprafata patului. In camerele nepotilor, patul este singura suprafata libera de lucruri.

Lucrurile au devenit mult mai ieftine, dar atitudinea noastra fata de ele nu s-a schimbat in mod corespunzator. Supra-evaluam lucrurile.

Asta a fost o problema mare pentru mine cand nu aveam bani. Ma simteam sarac, iar lucrurile pareau atat de valoroase, incat instinctiv le-am acumulat. Prietenilor le ramaneau lucruri in urma cand isi mutau locuintele, sau vedeam ceva cand ma plimbam pe strazi in seara gunoaielor (aveti mare grija la orice gasesti a fi “numai bun”), sau gaseam ceva de cumparat in stare aproape noua pentru o zecime din pretul din magazin, la o vanzare de garaj. Si zbang, mai multe lucruri.

Stiti, aceste lucruri gratuite sau aproape gratuite nu erau ocazii, pentru ca valorau chiar mai putin decat costau. Majoritatea lucrurilor pe care le-am acumulat erau inutile, pentru ca nu aveam nevoie de ele.

Ce nu intelegeam era ca valoarea unei noi achizitii nu era diferenta intre pretul ei de magazin si cel pe care il plateam eu. Era valoarea pe care o producea pentru mine. Lucrurile au o lichiditate extrem de scazuta. Daca nu ai vreun plan sa vinzi acel lucru valoros pe care l-ai cumparat atat de ieftin, ce conteaza cat “valoreaza”? Singurul mod prin care o sa obtii vreo valoare din el e sa il folosesti. Iar daca nu ai vreo utilizare imediata pentru el, probabil ca nu vei avea niciodata.

Companiile care vand lucruri au cheltuit sume uriase invatandu-ne sa gandim ca lucrurile sunt inca valoroase. Insa am fi mai aproape de adevar daca am trata lucrurile ca fiind inutile.

De fapt, mai rau decat inutile, pentru ca odata ce ai acumulat o anumita cantitate de lucruri, ele incepsa te controleze pe tine, nu invers. Stiu un cuplu care nu s-a putut muta in orasul lor preferat pentru ca nu si-au putut permite o casa indeajuns de mare a.i. sa le incapa lucrurile. Casa lor nu era a lor, ci a lucrurilor lor.

Iar cu exceptia cazului in care esti o persoana extrem de organizata, o casa plina de lucruri poate fi foarte deprimanta. O camera dezordonata ingroapa spiritul unui om. Unul dintre motive, evident, este acela ca intr-o camera plina de lucruri exista mai putin loc pentru oameni. Dar se intampla si altceva. Eu cred ca oamenii isi scaneaza in mod constant mediul pentru a-si construi un model mental a ceea ce e in jurul lor. Iar cu cat e mai greu sa procesezi imaginea pe care o obtii, cu atat mai putina energie iti ramane pentru ganduri constiente. Practic, o camera dezordonata este literalmente obositoare.

[Asta ar putea explica de ce dezordinea nu pare sa ii deranjeze pe copii asa cum ii deranjeaza pe adulti. Copii nu percep atat de multa informatie. Ei isi construiesc o imagine mai generala a mediului care ii inconjoara, iar asta le consuma mai putina energie.]

Am realizat pentru prima data inutilitatea lucrurilor cand m-am mutat in Italia pentru un an. Tot ce mi-am luat cu mine a fost un rucsac mare plin cu lucruri. Restul lucrurilor le-am lasat in podul casei proprietarei mele, in SUA. Si stii ceva? Tot ce mi-a lipsit au fost cateva carti. Pana la sfarsitul anului, nici macar nu imi mai aminteam ce altceva am lasat in podul acela.

Si totusi, cand m-am intors acasa, n-am aruncat decat o cutie de lucruri din acel pod. Sa arunc un telefon cu rotita pentru apelare? S-ar putea sa am nevoie de el intr-o zi.

Cea mai dureroasa amintire pe care o am e nu aceea ca am acumulat toata gramada aia inutila de lucruri, ci aceea ca adesea cheltuiam bani de care aveam reala nevoie pe lucruri de care nu aveam nici o nevoie.

De ce faceam chestia asta? Pentru ca oamenilor a caror slujba este sa iti vanda lucruri sunt foarte, foarte buni in ceea ce fac. Un tanar de 25 ani n-are nici o sansa in fata companiilor carora le-au fost necesari ani ani de zile sa invete cum sa te faca sa cheltui bani pe lucruri. Iti fac experienta de cumparare atat de placuta incat “cumparaturile” devin o activitate din timpul liber.

Cum te protejezi de acesti oameni? Nu poate fi usor. Eu sunt o persoana cam sceptica, iar smecheriile lor au functionat in cazul meu foarte bine pe cand aveam vreo 30 de ani. Insa o chestie care s-ar putea sa functioneze este sa te intrebi, inainte de a cumpara orice: “Imi va face acest lucru viata mult mai buna decat e?”

O prietena de-a mea s-a vindecat singura de obiceiul de a-si cumpara haine prin faptul ca isi punea urmatoarea intrebare inainte de a cumpara orice: “Voi purta haina asta tot timpul?” Daca nu se putea auto-convinge ca obiectul pe care se gandea sa il achizitioneze ar deveni unul din cele pe care le va purta tot timpul, nu il cumpara. Cred ca asta poate functiona pentru orice fel de achizitie. Inainte sa cumperi ceva, intreaba-te: Voi folosi lucrul asta in mod constant? Sau e doar ceva dragut? Sau si mai rau, doar o ocazie buna?

Cele mai nasoale lucruri – in acest sens – sunt lucrurile pe care nu le prea folosesti pentru ca sunt prea bune. Nimic nu te controleaza mai mult decat lucrurile fragile. De exemplu, obiecte de portelan pe care le gasim in atat de multe case, si a caror calitate definitorie nu e faptul ca e o placere sa le folosesti, ci aceea ca trebuie sa ai mare grija sa nu le spargi.

Un alt mod prin care poti sa te abtii de la cumpararea lucrurilor este sa te gandesti la costul total al detinerii acestora. Pretul de cumparare e doar inceputul. Va trebui sa te gandesti la acel lucru timp de cativa ani – poate pentru tot restul vietii. Fiecare lucru pe care il detii iti ia din energie. Unele dau mai multa decat iau. Acelea sunt singurele lucruri pe care merita sa le tii.

Acum eu nu mai adun lucruri. Cu exceptia cartilor – dar cartile sunt altceva. Cartile sunt mai degraba un lichid decat obiecte individuale. Nu e o treaba tocmai convenabila sa detii cateva mii de carti, pe cand daca ai detine cateva mii de lucruri aiurea, ai deveni o vedeta locala. Deci in afara de carti, eu evit in mod activ lucrurile. Daca am chef sa cheltui bani pe ceva acolo, prefer serviciile in defavoarea lucrurilor in orice clipa.

Nu pretind toate acestea pentru ca am obtinut nu stiu ce detasare de tip Zen fata de lucrurile materiale. Eu vorbesc despre ceva mult mai lumesc. S-a produs o schimbare istorica, iar eu am realizat acest fapt. Lucrurile obisnuiau sa fie valoroase, iar acum nu mai sunt.

In tarile industrializate, acelasi fenomen s-a produs in cazul alimentelor, la mijlocul secolului al XX-lea. Pe masura ce alimentele au devenit mai ieftine (sau noi mai bogati; diferenta e insesizabila), a manca prea mult a devenit un pericol mai mare decat a manca prea putin. Noi am ajuns la stadiul asta cu lucrurile. Pentru majoritatea oamenilor, bogati sau saraci, lucrurile au devenit o povara.

Vestea buna e, daca tu cari acum o povara fara sa iti dai seama, viata ta ar putea deveni mai buna decat iti realizezi. Imagineaza-ti pentru o secunda cum ar fi daca te-ai plimba pe jos timp de cativa ani cu greutati atasate la genunchi… pe care sa le dai jos brusc.

Va urma, fiindca eu cred ca ne regasim prea bine in povestea de mai sus.

Lire en Francais – Leer en Espanol – Leggere in Italiano

M-au luat toate racorile mai devreme, cand citeam pentru prima data paragrafele pe care vi le redau mai jos. Subiectul acestora este Razvan Zainescu, un amic de-al meu din reteaua de alumni AIESEC, un om care a avut rezultate foarte bune in domeniul voluntariatului, dar si la Reuters, unde a lucrat multa vreme. Povestea e prea profunda, ca sa fac eu sumarul in antet. Merita sa o cititi, chiar si numai daca va face sa reflectati asupra vietii intr-un mod care va genera cateva schimbari de prioritati. Sunt tentat sa scriu ceva mult mai complex si grav ca tonalitate, dar hai sa raman la subiectul propriu-zis al postarii.

Va rog sa ii ajutam, eu personal asa voi face saptamana viitoare. Dati mai departe pe bloguri si in retelele organizatiilor non-profit.

Ei sint prietenii mei, Razvan si Raluca Zainescu.

Relatia lor a inceput acum 5 ani; anul trecut si-au luat un apartament, anul
acesta s-au casatorit. Parea ca nimic nu le sta in cale pentru a incepe o
viata frumoasa impreuna, pentru a-si cladi o familie fericita bazata pe
enorma dragoste ce ii leaga.

Insa pe data de 28.12.2008 un groaznic eveniment le-a spulberat toata
fericirea: in timp ce dormea, Razvan ( 31 ani ) a fost cuprins de convulsii
si si-a pierdut cunostinta. Raluca a chemat SMURD care a venit in 15 min si
exact cand au ajuns, lui Razvan i s-a oprit respiratia. Au fost nevoie de 40
minute de resuscitare, cu 6 injectii de adrenalina in inima, timp in care
creierul s-a aflat in hipoxie ( slaba oxigenare ). Razvan a intrat in coma
profunda – coma 3 pe scala Glasgow ( scala Glasgow noteaza de la 3 la 15, in
care sub 3 nu exista decat moarte clinica iar 15 inseamna starea unui om
normal ).

Razvan a fost transportat la Spitalul de urgenta – terapie intensiva Cluj.
In urma analizelor RMN ( atasate ) Razvan a fost diagnosticat cu
Encefalopatie Hipoxo-ischemica, avand leziuni pe creier ( ca urmare a
hipoxiei ) la nucleii bazalici si in cortexul parietal. Sansele pe care
le-au dat toti doctorii au fost minime in ceea ce priveste recuperarea lui
si au spus ca pana nu iese din starea de coma nu se poate face o estimare
realista a afectelor hipoxiei asupra creierului si asupra recuperarii
ulterioare.

In data de 16.01.09 Razvan a fost transportat in stare de coma cu elicopter
SMURD la Bucuresti, la Spitalul Municipal, sectia de terapie intensiva. Aici
s-au primit aceleasi pesimiste sanse.

In data de 19.01 Razvan s-a trezit din coma, in sensul ca a deschis ochii si
in urma testelor ce i s-au facut e fost reevaluat pe scala 8 Glasgow. A fost
o imensa bucurie pentru toti mai ales ca stiam toti ca cu cat va sta mai
mult in coma cu atat inseamna ca e afectat mai mult creierul ( ne-a fost
teama sa nu stea cateva luni in coma pentru ca doctorii au spus ca coma
poate dura de la cateva saptamani la cateva luni ). Incepand cu week endul
31.01 si pana in 2.02 cand s-a confirmat totul si de catre doctori, Razvan a
inceput sa dea alte semne: a miscat capul, urmareste cu privirea si
focuseaza, a miscat putin o mana si un picior. Aceasta zi a fost ziua in
care pentru prima data doctorii ( care au facut consiliu pe 2.02 ) au fost
optimisti si au dat sanse foarte optimiste de recuperare.

Tot in data de 2.02 cazul nostru a fost acceptat de clinica LMU ( Klinikum
der Universitat Munchen ) unde Razvan va sta in terapie intensiva
neurologica si apoi la recuperare. Este o sansa extraordinara data lui
Razvan date fiind conditiile si posibilitatile de acolo si pe care nu le
regasim in tara noastra.

 

In timpul comei si pana in prezent, Razvan a dezvoltat si o serie de
complicatii: edem cerebral de la resuscitare, o infectie urinara, o infectie
la ureche, tromboflebita la mana si cea mai grava: o infectie pulmonara care
nu cedeaza de 2 saptamani. Cu toate aceste complicatii ( dar cu speranta in
suflet ca aparatura, cunostintele profesionale si dotarile din strainatate,
cumulate cu faptul ca Razvan incepe sa dea semne fizice ) Razvan va fi
transportat pe data de 4.02.09 in Munchen la clinica LMU la terapie
intensiva.

 

Estimarea costurilor necesare in Munchen este de aprox. 100.000 eur (
spitalizare la terapie intensiva + internare ulterioara in sectia de
recuperare intensiva ).

 

Pe aceasta cale apelez la voi sa ne ajutati cu orice suma si sa intrebati in
jurul vostru pe oricine ar fi dispus sa se implice in aceasta cauza
umanitara.

Daca veti primi acest mail de la mai multi expeditori, inseamna ca sint cu
atat mai multi prieteni ai lui Razvan si ai Ralucai care s-au implicat in
acest caz, care au donat bani si care va roaga si pe voi sa donati.

Ajutati-i! Sint tineri, se iubesc, au viata inainte si mai ales daca
Dumnezeu i-a dat sansa lui Razvan sa ne dea semne ca se poate face bine,
haideti sa-l ajutam ! Vrem sa-i vedem zambind ca si in poza cat mai
repede!!!

 

Avem deschis un cont de card in RON:

IBAN: RO49BRDE445SV31646394450;

Banca: BRD

Titular cont: Raluca Cristurean  ( e numele de fata al Ralucai Zainescu ).

Multumim! Dumnezeu sa ne ajute!

Later edit: O sa introduc in post doua poze la subiect. Sper ca incepe sa se adune ceva in conturi.

Later edit 2: O cunostinta comuna a fost in vizita la Razvan:

Zai dormea in carucior cand am ajuns, drept care am vorbit un pic cu Raluca. Nici acum nu se stie ce anume a cauzat coma (i-a fost verificata inima si nu are nici o malformatie). Respira singur, inghite, reactioneaza la voce si atingere, insa nu se stie daca vede. I-au stimulat ochii insa nu au observat nici o activitate neuronala – pe de alta parte daca se uita la soare, ii inchide, asa ca se spera sa fie doar vorba de o sinapsa lipsa care trebuie refacuta.

Cand s-a trezit, i-am tinut mana pe mana lui am inceput sa vorbesc cu el si sa ii povestesc de toti din aiesec (despre care mai stiam si eu cateva ceva). A reactionat prin miscarea nervoasa a capului si prin datul marunt din buze ca si cum ar vrea sa vorbeasca. Raluca, sotia lui, mi-a spus ca rostise cu o zi inainte “a” si “o” asa de bine incat avea senzatia ca incepe sa vorbeasca. Cateodata se uita la mine, insa nu stiu daca ma vedea sau se uita prin mine. La un moment dat a ridicat ochii spre cer si spre un copac si se uita intens la el.

Apoi, Raluca il tot imbia sa imi spuna ceva, sa transmita ceva celor de acasa. Am glumit zicand “accept si o injuratura”. Asta a declansat o miscare nervoasa a capului si a mainilor (nu stiu daca e de bine sau e de rau – insa a existat o reactie).

M-a durut enorm sa il vad in aceasta stare. Rational, stiu ca ii este mult mai bine decat a fost, insa realizez ca mai are un drum lung ca sa fie asa cum il stim cu totii.

In aceeasi clinica sunt doar doi pacienti de 30 de ani, restul fiind in varsta. Celalalt, un polonez, facuse in dimineata respectiva primii pasi dupa 1 an jumatate de stat in clinica!

Va scriu ca sa nu-l uitati! Am fost solidari cu el cand am auzit vestea, insa mai are nevoie de noi! Atat el cat si familia lui care duce tot greul. Sunt la Munchen, intre straini, fara sa stie germana, fara sa ii viziteze multi oameni. Daca la inceput s-a perceput in @ doar partea financiara, cred ca acum e nevoie de ceva in plus.

Later edit 3: ma duc sa il vizitez pe Razvan la Munchen, la inceputul lunii iunie – chiar daca nu ma cunoaste bine. Il cunosc si il respect eu.

Care-i faza? Am ocazia sa cunosc destul de multa lume, sau sa nimeresc la fix intr-un context care urla sa fie expus la mine pe blog. Asadar, io o sa iau atitudine si voi scrie!

Ce voi scrie? Povesti (adevarate) cu iz antreprenorial, asa cum le vad eu, mare caracter fara experienta jurnalistica. Le voi zice BizStories, si vor reda ori povestea unui business nou sau vechi (pe care le admir), ori povestea unui antreprenor misto, ori un local sau restaurant care mi-a placut (ca tot se vede cu ochiul liber ca-mi place mancarea), sau altele.

Incep cu trei unitati de alimentatie publica si o fabrica de apa.

Imi urez spor si inspiratie la scris. Voua va urez lectura placuta!