Candva in aprilie am dat totusi informatiile la inregistrarea pe un site, pentru doi prieteni. Site-ul presupune diverse achizitii, de obicei lunare. Acestea pot fi amanate. Ne-am inteles cu ei sa schimbe amandoi in sistem cardul meu cu unele ce le apartin, cat mai curand. Unul dintre ei a facut-o, altul nu. Dupa prima luna, m-am trezit ca sistemul ma taxeaza 800 RON, si nu stiam de ce. Ghici ciuperca…

Omul mi-a platit dupa cateva saptamani, am rezolvat-o, i-am spus omului sa bifeze “postpone autoship”, iar banii mi-au fost in siguranta. Numai caaa, sistemul a schimbat username-urile tuturor, inlocuindu-le cu cifre. Oamenilor le-a fost usor sa uite cum sa intre in sistem, sa-si administreze conturile. Inclusiv mie, inclusiv acestui prieten. Faza s-a combinat cu delasare si amanare, si uite asa tocmai m-am trezit taxat din nou cu 1200 RON, intr-un moment in care aveam nevoie de fiecare cent.

Se cheama prostie. A mea, a lui.

Se cheama vanzari. Ale lor.

Apropo de asta, vedeti ca pentru inregistrarea pe iTunes se cer coordonatele unui card bancar. Pe astea ne-embosate Apple nu le accepta. Va sugerez sa nu va dati cardurile embosate a.i. prietenii sa fie inscrisi, ca nu se stie niciodata cand le vine cheful de cumparaturi. Pe banii vostri.

Zic mersi ca am scapat usor, totusi. Greselile tineretii.