Marius Sigheti

E vremea aceea a anului in care facem bilanturi si noi planuri, nu-i asa? Ei, o fi, dar asa cum vorbeam recent pe IM cu Anca Banita, eu prefer sa las contabila sa imi faca bilanturile, iar eu sa imi traiesc viata. Pe de alta parte, e bine sa aruncam o privire asupra a ceea ce s-a petrecut in 12 luni din viata, ca sa ne cunoastem mai bine. Eu cred ca ajuta.

Ideea de a scrie aceasta postare nu-mi apartine, am furat-o de la prietenul Dragos Roua. Puteti sa o furati si voi, ca nu va raporteaza la Politie. Eu am scris o lista de 66, cam una si ceva pentru fiecare saptamana din an.

***

1. Un post-Revelion cu totul special

Tatal meu bogat m-a invitat subit sa petrec cateva zile cu familia lui la Aro Palace in Brasov, incepand cu 1 ianuarie. Pe langa ca hotelul asta e in fainul oras Brasov, mai are si paturile mele preferate din Romania, un Spa de exceptie, si o parcare mare in care am facut cerculete cu masina vreo doua ore intr-o noapte. Am fost si prin Poiana, la un pic de sport, dar demascarea unui cocalar care calcase cu gipanu niste braduti ai hotelului (ca sa scape de plata parcarii!) m-a facut foarte mandru.

1,5. Revelion 2010 special

Chiar inainte sa public lista asta, mi s-a confirmat ca voi petrece Revelionul care tocmai urmeaza tot acolo, la Aro, tot cu parintii mei bogati.

2. Am aflat ce-i „fine dining“ la Restaurantul Le Gourmand

Vorbesc aici despre primele doua-trei luni de functionare (si de an 2009), despre pasiune, despre harpa lui Roxana Moisanu, s.a.m.d. Cine cunoaste stie, din pacate nu sunteti multi. Plecam de acolo in fiecare seara dupa 22.00, sau 23.00.

3. Am tinut contul @legourmand pe Twitter

Aveam experienta catorva luni de business originat exclusiv prin twitter pe firma mea de servicii imobiliare, si aveam pofta sa fac succes si cu Restaurantul asta. Stiam ca nu il pot face dependent de Twitter, dar oricum mi-a iesit o figura frumoasa (zic unii), am facut-o in premiera, si mi-a placut la nebunie. Din pacate, elegantul restaurant a dat faliment in Aprilie, rapus de chiria enorma pe care o platea unui grec fara inima in piept.

4. Mi-am facut cont pe Facebook

Am rezistat foarte mult tentatiei, ca deh, au fost vremuri in care eram in Top 10 networkeri online din Romania, ce nevoie de Facebook aveam eu? A fost un prilej bun sa imi regasesc foarte multi prieteni (care pe LinkedIn, Xing sau alte retele nu erau), sa tin legatura cu ei, sa ii spamez cu continutul meu de pe twitter, si sa inteleg niste posibilitati uriase care exista in online, si vor mai exista o vreme.

5. Nu mi-am intretinut retelele de afaceri

Am avut cel mai prost an pe parte de “servisare” a retelelor mele de prieteni, parteneri & co. Imi pare si nu imi pare rau, fiindca e o experienta si asta, din care inveti. Activitatea mea de baza in 2009 pur si simplu m-a departat de mediile mele traditionale de cunoscuti; va mai face asta un timp, dar o voi inlocui eu intr-o zi cu soare.

6. Nu mi-am intretinut afacerea pe imobiliare

Ca si la punctul #5, am avut cativa clienti in domeniu pe care nu i-am servit cum trebuie, din pacate unii chiar prieteni buni. S-au descurcat ei cu alti furnizori, dar eu trebuie sa gasesc modalitati in care sa ma revansez fata de ei in viitor. Se face, va spun eu. Stiti ca puteti avea incredere in mine.

7. Am tras pe dreapta cu imobiliarele

De fapt, am redus drastic activitatea inca din 2008 inainte de criza, dupa ce vreo 6 luni am avut clienti doar din Twitter! Am mai navigat timid o vreme printre imobile, iar acum doua luni am decis sa imi respect unele din sfaturile pe care le dau eu altor intreprinderi (ex: sa se concentreze pe activitatea de baza si de perspectiva), si am tras pe dreapta. Oricum imi castig din nou veniturile din consultanta de management. Mai e doar o casa, la care ma mai gandesc ce si cum.

8. Am fost din nou la o conferinta JCI!

Conferinta Nationala JCI, care in 2009 a avut loc la Iasi, organizata de Mircea Giosan (un tip deosebit) si colegii de acolo. M-a impresionat prin multe aspecte, mai multe decat cele care m-au suparat. A fost un punct foarte bun in evolutia JCI in Romania. Cred ca a dat tonul unei cresteri fabuloase. Vom vedea.

9. Am participat la JCI Public Speaking Workshops

Ok, nu erau chiar workshop-uri, ci mai degraba intalniri gen Toastmasters, fara ca vreunul din cei de fata sa stie atunci ce e Toastmasters. Ne-am simtit bine, am facut multe prezentari, am dat si am primit mult feedback, s.a.m.d. Nu ne-a reusit scopul (sa identificam persoana care sa participe la competitia mondiala de public speaking din JCI), dar va veni si momentul potrivit pentru asta.

10. Am muncit mult. Dar pot si mai mult.

E bine, sunt chiar multumit cu realizarile din 2009, dar au fost ani in trecutul recent in care am muncit si mai cu spor. Imbatranesc oare?

11. Am tradus in intregime postari de pe alte bloguri

Ma refer la postari lungi, scrise de oameni destepti, postari esentiale pentru o viata echilibrata. Am inceput cu Paul Graham, care descrie perfect cum e cu “Lucrurile“, iar ultima data am tradus un interviu facut de Dragos Roua cu tine - cititorule; Dragos e roman, dar e blogger recunoscut international, si scrie in engleza.

12. [fara nume]

Vorbind de intrebari pentru un interviu cu persoana proprie (a fiecaruia), ma bate gandul sa incep un proiect international legat de chestia asta, blog combinat cu alte unelte sociale. De fapt, am facut cativa pasi de baza acum cateva luni. Sunt absolut varza, nu pot sa ii acord prioritate, ar trebui ca in 2010 sa gasesc un colaborator (mai bine o colaboratoare!) sa ma ajute, fiindca singur nu functioneaza. Asadar, fiindca e doar la nivel de intentie, nu ii dau nume.

13. Am supravietuit unei interventii chirurgicale

Glumesc, a fost ceva de rutina, dar important pentru mine si functionarea optima a imensului meu corp. Un fel de reamintire a conditiilor excelente de care beneficiaza pacientii in spitalele romanesti, si a sentimentului foarte fain ca intri in spital relativ sanatos (ma rog, macar pe picioarele tale), si iesi de acolo amarat, bolnav (temporar, desigur), tinut de mana. Sa emigrez, sa nu emigrez … P.S.: doctorul meu a fost un meserias, sa nu intelegem gresit.

14. Mi-am platit taxele la stat

Toate! Nu-mi vine sa cred. Nu le merita deocamdata, pe bune. Ma contraziceti?

15. Am invatat Corporate Affairs

Imi place tot mai mult si ma descurc bine, zice clientu’. S-ar putea sa ma afund un pic in domeniul asta, in sensul bun.

16. Am negociat fain, ca pe vremuri

Din 2002 nu am mai participat la vreo negociere superba, pe miza mare, cu multi participanti. Anul asta am avut ocazia sa o fac chiar de cinci ori. E foarte fain sa iti pui mintea la contributie, sa intelegi interesele fiecarei parti, BATNA-urile ei, oamenii implicati, stilul lor, si sa produci un rezultat bun pentru toata lumea. Iubesc asta! Din pacate, cu unii oameni nu se poate purta o discutie oricat te-ai stradui, caz in care trebuie intrat pe functia “Rupe tot, fii magar, ca astia nu merita”. Asta este.

16. Am avut totusi o tranzactie imobiliara

Una mare, pe segmentul Birouri. Ca in fiecare an.

17. Am aflat despre o noua inselaciune

Pornind de la un interes fals in cumpararea de imobiliare, niste baieti de culoare au incercat sa ma ameteasca intru inselatoria lor, o asa-zisa reactivare a milioane de euro aparent “arsi”, cu ajutorul staniolului si a substantelor chimice si alte magarii. Stiind ca smecheriile nu au fost inventate in Romania, am descoperit sistemul lor real pe internet, intr-o tara vestica, urandu-le mult succes. Am scris despre aceasta inselatorie in premiera in Romania, din pacate m-a contactat cel putin un tanar intreprinzator care pierduse 15.000 EUR inainte sa apuce sa ma citeasca.

18. Am „descoperit“ cativa prieteni

Mai exact, am reusit sa mai filtrez dintre ei, cu ajutorul diverselor experimente, a.i. sa stiu cu cine stau de vorba. In ziua de azi, mai altfel ca intotdeauna, prietenii adevarati sunt mai rari ca pietrele pretioase. Fiti cu ochii in patru.

19. Am redescoperit supa de praz din Debrecen

Este acolo un restaurant in forma de corabie, cu o supa dementiala. Am un lapsus cu numele, dar stiu sa il gasesc daca sunt in oras.

20. Am fost in Slovenia!

Pe care mi-am luat o zi sa o explorez, intr-o decapotabila rosie. Fooooarte misto tara, servicii excelente. Sa ajungi oriunde in tara (sau in afara tarii!) in vreo ora plecand din capitala e un lucru bun, zic eu. Chiar si in Satu Mare ajung mai repede decat de la Bucuresti.

21. Am explorat Ljubljana

Mi-am luat aproape o zi sa explorez si Ljubljana, care nu-mi place atat de mult ca si restul tarii, dar are cateva locuri tare faine, speciale daca vreti. M-as putea obisnui in orasul asta.

22. Mi-am cumparat bicicleta

Electra dom’le – o bicicleta simpla, de altfel, dar nu o simpla bicicleta. Un magazin din Ljubljana mi-a (re)trezit pasiunea, pe care o aveam de mic copil.

23. M-am dat cu o motocicleta enduro

In vecii vecilor n-as fi crezut ca o sa ma urc pe una, dar a fost dragoste la prima …tura. Imi voi cumpara si eu o astfel de masinarie poate chiar la anul, pe care sa o pot folosi si pentru off-road si pentru touring. Simti o libertate pe motocicletele astea, mai mare decat pe jetski – favoritul meu pana in 2009.

24. Am dat in pasiunea pentru automodele

Si uite-asa, intre timp am deja un monster-truck electic, si un buggy pe nitro. Salbaticie grava in miniatura, va spun. Nu prea stiu sa le repar singur deocamdata, le-am stricat de multe ori, dar invat secrete pe banda rulanta.

25. M-am infectat cu Guitar Hero

L-am descoperit in Viena, acasa la Camelia si Gyula. Oricum muzica inseamna foarte mult pentru mine. Scule proprii sa fac pe eroul inca nu am, sunt alte prioritati. Daaar, am gasit mai multe aplicatii pe aceeasi tema, foarte bine realizate, in AppStore!

26. Am obtinut un iPhone 3GS gratuit

Tot ce trebuie sa faci cateodata e sa intrebi. Sa ceri.

27. Am incercat sa slabesc

Am si reusit o perioada, pana cand mi-am pierdut motivatia, moment cand am revenit si m-am autodepasit. In ciuda acestei reveniri, toate fetele imi spun ca am slabit, ceea ce eu nu inteleg. Din ianuarie 2010 voi adopta din nou o tendinta bearish.

28. Fete si Masini

Anul 2009 e primul in care, intr-un final, imi plac femeile mai mult decat masinile. Aleluia!

29. Am fost la sfintirea unei biserici noi

La care o prietena avea calitatea de sponsor, finantand ridicarea peretilor bisericii, si achizitionarea caramizii de rigoare. Foarte frumos sa poti face asa ceva in viata. Interesanta si povestea ei, legata de acest context.

30. M-am rasfatat ca-n povesti

In hotelul in care m-am cazat in Ljubljana exista un Wellness Center, numit Sense. Am scris pe larg aici. Nu va imaginati ca seamana cu ceva din Bucuresti, e mult superior. E rasfat la plural.

31. Am fost in Portoroz

Auzisem de statiunea asta acum cativa ani, cand niste oameni pe care ii apreciez au mers acolo, iar eu nu am putut. Mi-am dorit in secret de atunci sa ajung acolo, iar intr-o dupa-amiaza am ajuns, m-am plimbat, am pozat, am mancat pe malul marii, si am plecat. Vin si zilele cand voi avea timp sa ma lafai.

32. I-am gasit pe Vaynerchuk si pe Hadean

Gary Vaynerchuk mi-a facut o injectie cu pasiune si energie care inca produce efecte, cand eram pe cale sa le pierd. Daca n-ati auzit de el, cautati pe YouTube si veti intelege, macar atat. Citesc blogul lui video, i-am cumparat si cartea si vook-ul, si astept ziua in care il voi intalni. Spre surprinderea mea placuta, am gasit in Romania o clona de-a lui Gary, in persoana lui Adi Hadean, baimarean de frunte (de fapt, nu stiu care fu primu’ pe net dintre ei). Ce au ei doi in comun? O mare pasiune pentru un domeniu, pe care o impartasesc zi de zi cu cei interesati de respectivul domeniu, sau de persoana lor.

33. Am regasit Transfagarasanul

Dupa multi ani, in iunie 2009 am fost acolo de Serbarile Zapezii (a caror program de zi l-am ratat, ok), si m-am simtit foarte bine. I-a placut si masinii mele, cele mai frumoase poze de acolo le are. Pacat de drumul cu gropi pe care trebuie sa il induri o buna bucata de drum. Intamplarea a facut ca sa revin in zona dupa doar doua saptamani, iar dupa aceea din nou in Septembrie – cand o masina de lux cu care venisem mi s-a defectat aproape de varf.

34. Am descoperit localitatea Corbeni, jud. Arges

O vazusem prima data cand am coborat de pe Transfagarasan in iunie, din cauza manastirii de maici de pe deal, o cladire altfel, vizibila de pe drumul care trece prin comuna. Am fost acolo de ziua unei prietene, doua saptamani mai tarziu, si am revenit atat singur cat si cu alti prieteni mai pe la sfarsitul verii. Am ratat din pacate prezenta acolo la inceputul lunii octombrie, cand banuiesc ca toata flora era galbena si rosie. Aerul de acolo cred ca face bine. Mi-au placut mult picturile copiilor din comuna, aflate in Manastire, de vanzare.

35. Am vizitat Palatul Schoenbrunn

E ceva spectaculos, si placut ochiului. Pacat ca nu am mai avut timp sa vizitez gradinile, dar ma voi intoarce! A fost interesant sistemul de ghidare audio, neasteptat de placut, adaptat fiecaruia. Era sa uit, aveam priveliste de dimineata spre palat, mi-am luat o camera in apropiere, in noaptea precedenta vizitei. Iar acolo m-am intalnit cu o mare trupa de satmareni si baimareni care il vizitau si ei, in grija unui ghid pe care il cunosteam.

36. Am fost la Targul International de Caritate organizat de United Nations in Viena

A avut loc intr-o sala imensa din Austria Vienna Center, locatia Conferintei Mondiale JCI in 2005, un loc cu mii de amintiri placute. Am ramas impresionat si de data asta de diversitatea culturala prezenta in sala, si de grandoarea evenimentului, mult mult peste Global Village-urile pe care le facem noi in AIESEC.

37. Am cumparat cadouri din Targul de Craciun de la Rathaus

Nici macar nu imi propusesem chestia asta, dar mi-a facut mare placere. Viena e o poveste frumoasa oricand. De-abia am carat “marfa” cumparata spre casa.

38. Am invatat lucruri noi despre “time management”

Stiam oricum destul de multe, iar sistemul pe care l-am incropit singur din toate teoriile de time management imi functiona, daca il aplicam. Insa in 2009 am avut parte de expunere la CD-ul audio al lui Octavian Pantis de la TMI – Time Manager International, la conceptul Getting Things Done, si la ideile unui coach. Tavi Pantis si coach-ul m-au invatat cateva secrete simple pe care le-am inglobat in sistemul meu existent, iar GTD-ul m-a invatat cum e cu contextele, cu Someday Maybe s.a., iar cel mai important lucru: ca nu imi place, hehe. Nu mi se potriveste, si m-am cam bucurat sa vad ca si Dragos Roua, un promotor al acestuia, a ajuns la aceeasi concluzie. Am mai zis-o mai sus, prefer sa imi traiesc viata decat sa ma aseaman cu un robotel.

39. Am invatat lucruri noi despre coaching

Si am ajuns sa il apreciez. De fapt, nu m-a interesat vreodata sa aflu mai multe, iar in 2009 am aflat mai mult din intamplare. Stati calmi, ca nu ma fac si eu coach. Sunt deja

40. M-am apropiat din nou de “online”

Eu am descoperit online-ul in 1994-1995, si sunt early adopter a multora din chestiile familiare noua astazi. Dar anul asta am tot tras, instinctiv, catre mediile in care intreprinzatorii online isi petrec timpul: Open Coffee, petreceri, a.s.o. E fascinant sa fii in preajma tinerilor care vor sa mute munti. Poate pornesc si eu ceva, de ce nu?

41. Am incercat conceptul Raw Food

Intr-o seara, cea in care Basescu a castigat alegerile pentru a doua oara. Cu ajutorul unor experti in asa ceva, Mihaela si Roxana. Foarte buna mancarea vie, sincer, dar nu cred ca m-as putea obisnui cu ea in mod constant.

42. Am fost prima data intr-un cazino

Impreuna cu un prieten, din fericire unul care nu pune pret mare in viata pe cazino-uri. Am fost la JW Marriott in Bucuresti, si de fiecare data am castigat bine, folosind aceeasi strategie la ruleta. Imi place ca: i) trebuie sa te duci acolo pregatit sa pierzi, si ii) doar ca sa te distrezi, nu ca sa castigi – altfel joaca s-a terminat. Cel mai mult mi-a placut mancarea oferita gratuit de cazino.

43. Incep sa tolerez mediocritatea

De fapt, ma adaptez la mediocritatea celor din jur intr-un mod mai eficient si sanatos pentru mine. Ma gandesc ca fiecare om are el un potential unic, si ma stradui sa il identific.

44. Am condus masina in toate conditiile de drum intr-o singura zi

S-a intamplat chiar in aceasta saptamana, venind din Bucuresti spre Satu Mare. Am avut cer senin, chiar cu soare cateodata, sau noros, ploios, s.a.m.d., iar sosea incepand cu umeda, poleita 100%, uscata, fleoscaita, cu zapada, mizerabila. Si ce va puteti imagina. N-am vazut vreodata mai multe accidente din cauza asta in aceeasi zi.

45. Am cumparat o societate pe actiuni

De fapt, tehnic vorbind inca n-am cumparat-o, fiindca o autoritate romana trebuie sa confirme in mod oficial ca sunt o persoana cu istoric curat si buna ca intentii. Sa ma binecuvanteze ca actionar. Voi ce spuneti, sunt? De-abia astept sa vad ce voi putea scrie despre aceasta experienta in 2010.

46. M-am apucat si m-am lasat de dansuri

Da, atat cele de societate cat si cele de strada. N-a fost contextul potrivit, dar ma ocup eu sa il regasesc. Am cunoscut acolo niste oameni foarte frumosi.

47. Am facut cadouri mai frumoase ca niciodata

Imi place la nebunie sa fac asta, si incerc sa gasesc intotdeauna timp si inspiratie pentru cadoul perfect. Catodata imi iese. Anul asta mi-a iesit bine, dar inca nu mi-am atins potentialul.

47,5. Am primit cadouri interesante

Nu mai tin minte daca si ce am primit de ziua mea, insa la nunta familiei Vetrici am avut o surpriza placuta, si de Craciun am mai avut vreo doua. Ultimul trimestru al anului a fost exceptional.

48. M-am reintalnit cu cativa profesori dragi mie

Au fost cativa profesori in viata mea care au facut o diferenta. Erau speciali, iti placea materia lor numai prin modul lor de a fi, de a te provoca, de a pregati orele. Numesc aici profesorul de fizica din liceu, profesoara de negociere din facultate, profesoara de investitii din facultate s.a. Interesant ca aceia pe care i-am revazut imi spun ca am ramas acelasi pe care il stiau. Pe mine ma sperie asta putin, e de bine sau de rau? Eu credeam ca m-am mai maturizat

49. Am cativa prieteni noi de calitate

Pe langa pozitionarea unora ca fiind prieteni de ocazie, am reusit sa identific si chiar sa cunosc de la zero cateva persoane de incredere, fericite si cu termen lung de valabilitate – se stiu ei. Va doresc si voua la fel.

50. Am invatat multe lectii de business

Prea multe si uneori prea picante ca sa le public, desi la un moment in viata s-ar putea sa o fac, poate tin in mine o comoara.

51. Am vorbit la conferinte

Ma refer aici doar la doua evenimente organizate de AIESEC Bucuresti, dar consider ca e o mare onoare pentru mine daca pot contribui la viziunea unor tineri care isi cauta drumul. Mi s-a spus ca am facut o figura buna, dar o vedeam si eu in ochii lor.

52. Am participat la un eveniment de speed-dating

Cea mai so-not-me actiune in care am fost implicat in 2009, la indemnul unor cunoscuti – organizatorii. A fost destul de distractiv, n-am luat in serios posibilitatea unor rezultate reale, dar din cate stiu, am fost primul care a avut o relatie reala de pe urma evenimentului, posibil si singurul (e discutabil, dar nu vreau sa discut), deci posibil si cea mai lunga relatie.

53. Am castigat primii bani din affiliate marketing

Prin sistemul 2Parale, din turism. In total vreo 100 EUR.

54. Am donat si am promovat cauze

Mai mult decat in oricare an, in mod repetat, fie catre UNICEF sau catre Razvan Zainescu.

55. Am imbunatatit relatia cu parintii

Cel mai important pas a fost sa nu mai reactionez in momentul cand apareau diferente semnificative de gandire. De fapt, spre sfarsitul anului am redus mult „reactiile“ in toate mediile mele.

56. Blogging mai mult si mai bun

Mi se pare ca in 2009 am inceput sa scriu in limba romana, da‘ mai bine de atat: am inceput sa clasific postarile dupa categorii si tag-uri corecte. Inainte eu credeam ca tag-uiesc, cand de fapt categoriseam. Mi-e rusine de aceasta descoperire. Dar macar continutul a capatat o directie, si am invatat cateva lucruri noi, fie de la Dragos Roua, Darren Rowse sau Caroline Middlebrook.

57. Parasailing in Bulgaria

Mi-a adus cel mai mare zambet al anului. Te simti ca o pasare, deasupra tuturor, intr-o liniste surprinzatoare (avand in vedere harmalaia de pe plaja), cu priveliste de vis in toate directiile. Acum stiu de ce pasarile sunt atat de prezente in cantece sau in subiecte legate de dragoste.

58. Am aflat de Yanni

Eram in post-revelionul mentionat la inceput, cand la o televiziune din Brasov se difuza un concert a carui sonor ma cam incanta. Am disperat incercand sa aflu cine isi da doctoratul acolo, pana cand mi-am adus aminte ca iPhone-ul (prin aplicatia Midomi) m-ar putea ajuta. Bine, nu e singura muzica frumoasa din lume, nu e singurul artist cu realizari colosale, dar e prea tare sa nu o mentionez – in caz ca nu o stiti.

59. Am dat un examen

De fapt, am repetat un examen luat in 2008 cu brio, fiindca am uitat sa imi iau certificatul la timp de la autoritatea din domeniul financiar respectiv. Cred ca asta arata oarecum cat de mult imi pasa mie de hartii. Sa stiti ca m-am gandit, in viata mea profesionala nu mi-au fost cerute certificate vreodata, cu toata lumea am colaborat din cauza rezultatelor.

60. Am zburat prima data la business-class

Mai mult din greseala, fiindca nu mai erau locuri la Economy. Scaunele nu erau neaparat altfel, doar ca nu e inghesuiala, ai mai multa apa, mancarica si ziare la dispozitie, plus un Business Lounge cu internet wifi. Probabil ca in cazul zborurilor inter-continentale discutam de diferente majore.

61. Am fost in cea mai mare pestera

Mint, dar era cea mai mare sala fara stalpi de sustinere dintr-o pestera, cel putin in Slovenia, daca nu in lume. Are aproximativ 3.000 metri patrati, incap in ea 10.000 oameni si are o intaltime de 40 metri. Sa vedeti ecoul…

62. N-am cumparat nimic din supermarket timp de 3 luni

Primele trei luni ale anului am avut frigiderul gol, batea vantul in el daca ma credeti. Un experiment foarte interesant si atat de necaracteristic romanilor. Util la buzunar, de altfel. Pur si simplu n-am simtit nevoia sa cumpar chestii aiurea.

63. Am dormit chiar si 8 ore pe noapte

Uneori. Eu, da eu, care ii invatam pe cei din jur ca „aveti o viata, si pe aia o dormiti!”

64. Imi respect timpul liber

Incerc sa ma deconectez total de munca de la birou odata ce ies pe usa, si nu mai muncesc in weekend. Adica muncesc, dar nu la proiectul major din timpul saptamanii, ci la altele, care sunt mult mai placute si astfel nu iti dau impresia ca muncesti.

65. Stiu ce vreau in, si de la viata

Mai bine decat oricand. Sa stiti ca eu intotdeauna am stiut raspunsul la intrebarea asta, insa il rafinam pe masura ce invatam lucruri noi, pe masura ce acumulam experienta in viata, s.a.m.d. Am inceput sa scriu pe hartie vise dupa vise; daca nu va place hartia, puteti incerca pe Trigwee.

66. Am un vis puternic si ma voi lupta pentru el

Daca asta e ceea ce respect la mentorii mei, fie ei cunoscuti personal sau doar prezente online, de ce sa nu fac si eu la fel? Mostenirea noastra e valuta noastra.

Asta-i tot.

Life afaceri, automodele, birouri, blog, caracter, cumparat, experienta, familie, Fun, imobiliare, JCI, negociere, oameni, pasiune, perspectiva, povestea, premiera, raw food, restaurant, twitter, vanzare, viata, vise, yanni

[For the English readers who got here, please scroll to the end of the article, I've made a summary in English of what this was all about: how Twitter generated business for me.]

Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu.

1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

 

• ai o strategie
• ai rezultate clar definite
• planuiesti si/sa participi

 

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

Blogging, Business, Entrepreneurs, Internet, Marketing afaceri, asa da, birouri, Bucuresti, idee, imobiliare, iPhone, legourmand, mancare, Marketing, oameni, pasiune, povesti, restaurant, review, Romania, twitter, viata

Dupa 100 mese luate la Restaurantul Le Gourmand, io zic ca a venit totusi timpul sa scriu un review cuprinzator despre acesta. Am fost primul care a scris online despre ei, inainte sa deschida – chiar daca in google search nu mai apar primul intre rezultate, uneori nici pe prima pagina.  Wow, 100 mese!

Deschiderea restaurantului s-a “produs” pe 19 decembrie 2008, cu o cina fabuloasa – la care am fost prezent impreuna cu sora mea si cu tatal meu. Aceasta data ramane pentru mine data oficiala a deschiderii, chiar daca proprietarii insista ca 5 ianuarie 2009 este data reala – poate din cauza ca e ziua in care sora ne-a anuntat ca se va casatori, yay! O faza care mi-a placut a fost cand il auzeam pe un domn  in spatele meu spunandu-le colegilor meseni ca a citit el pe un blog despre conceptul restaurantului, si ca e exact cum scria acolo, dar nu isi aduce aminte numele tipului. )

Cum a fost mancarea in aceste 3 luni? Foarte buna. In general, atat la pranz cat si la cina, oferta consta in 2-3 supe/ciorbe/creme, minim 10 salate, 2-3 garnituri, 7-10 feluri principale, o varietate de ceaiuri, si desert. Pentru un cost suplimentar, exista sucuri naturale de portocale, grapefruit, sau piersici, suc fresh de portocale, ceva mai mult de 10 feluri de cafea/ciocolata/capuccino si cum s-or mai numi, plus bauturi alcoolice sau alte racoritoare, o multime.

Diferentele intre mese sunt urmatoarele: la pranz nu ai parte de fructe, de sucuri naturale, cafele, vin rosu sau alb, iar desertul este la un …alt nivel, o idee mai simplu. A nu se intelege gresit: e delicios si foarte bun, dar seara este excelent. Uneori au parte si cei care iau pranzul de bunatatile specifice cinei.

Ce pot sa adaug? In cele 100 mese pe care le-am luat (practic, aproape fiecare din mesele zilei!), de fiecare data am fost placut surprins cu cel putin doua noi feluri de mancare! Nu ma intrebati cum reusesc, pur si simplu o fac. Au de toate: pui, vita, porc, oaie, berbec, diversi pesti, pe care le gatesc dumnezeieste. Ba chiar in ultima perioada au implementat un sistem intern prin care isi dau seama care sunt mancarurile si/sau combinatiile preferate ale clientilor (pe langa faptul ca sunt in dialog cu acestia apropo de asta); asadar, aceste mancaruri se regasesc mai des. In ciuda chestiilor faine, nemultumiti exista intotdeauna – ce-i drept, e o specie ultra rarissima in acest restaurant, mai exact 2 persoane in 3 luni, dar cu plangeri superficiale (genul “ma ingras”, respectiv “m-a durut burtica”).

Cum e atmosfera? Muzica instrumentala, dar si decorul interior induc o stare de relaxare, placere si e usor sa pierzi ore intregi pe-acolo. Asta nu e o problema nici pentru fesele clientilor, fiindca si scaunele sunt confortabile. O spune un om care are motive fondate sa o spuna.

• muzica: sistemul audio este performant, volumul muzicii e numa’ potrivit sa nu deranjeze, muzica in sine e placuta. O singura data am auzit la pranz muzica ceva mai moderna, cum auzim des la radio, iar vocal predomina Celine Dion. Muzica live in luna ianuarie a constat in artisti instrumentisti, profesionisti ai Operei Nationale Bucuresti, harpa, vioara, violoncel s.a., dar pentru moment a fost retrasa, fiindca se pregateste ceva si mai de poveste. Va fi crancen, atat pot spune. Mie personal mi-a placut harpa. Si harpista.
• decorul: am mai vorbit despre el in postarea anterioara, totul provine dintr-un castel francez, este vechi si autentic. Totul este aproape perfect, existand imperfectiuni pe care cei cu ochiul format le remarca. Mie personal nu-mi plac olivierele (fiindca sunt argintii, iar “tema” generala a restaurantului este pe auriu), iar unii clienti sunt ofuscati pe tavanul locatiei, de tip office, casetat. Ma rog…
• clientii: sunt in general oameni de afaceri, dar si angajati ai firmelor din zona restaurantului, eventual vecini. Destul de des se organizeaza mini-evenimente cu specific business, unele chiar private 100%. E bine sa sunati daca doriti rezervare. Foarte rar mi-a fost dat sa vad oameni in tinuta sportiva, si sper sa ii tina afara de-acum inainte. Ce-i drept, nici VIP-urile sau oameni din mediul academic nu au lipsit, desi deocamdata nu este o locatie cunoscuta intre acestia.
• securitatea: totul este asigurat, garantat, iar daca s-ar impune o interventie rapida vreodata, discutam de inconjurarea imobilului de catre fortele de interventie in mai putin de 1-2 minute, in conditiile in care mai multi angajati au butonul de alarma la purtator.
• evenimentele: conform feedback-ului primit de la clientii care au folosit restaurantul pentru un scop special, locatia a fost foarte bine apreciata si a oferit un cadru perfect pentru nevoile fiecaruia in parte.

Care sunt preturile? Incepand cu 1 aprilie 2009, pranzul all inclusive costa 35 RON, iar cina all inclusive costa 50 RON. Tot ce nu se numeste mancare costa in plus. Cei de la restaurant au incredere in Dumnezeu in treaba asta cu banii, dar clientii platesc cash sau cu carte de credit.

Cum sunt serviciile? Daca e sa ma iau dupa ceea ce spun/cred clientii, exceptionale. Daca aplic filtrul cu standardele mele, atunci o sa raspund ca sunt foarte bune, dar pe alocuri mai schioapata. Ma refer la ocazionale lipse de atentie la detalii, adica sa imi debaraseze mancarea mai repede, sau sa vada ca ii caut cu ochii, s.a.m.d. Ma rog, eu exagerez cateodata. Per total, hai sa ramanem la ideea ca serviciile sunt foarte bune, mult peste media intalnita in Romania, iar acestea sunt imbunatatite in mod continuu. Apropo, eu sunt maniac in materie de servicii hoteliere si alimentatie publica, cum era si Michael Tata – idolul meu in domeniu. Mai jos puteti vedea exact cum ma identific eu cu el, sau cum se identifica proprietarii “Le Gourmand” cu ceea ce fac, pasiunea pentru servicii perfecte.

Planuri de viitor? Daca pana acum credeati ca toata treaba asta este rentabila, pornita fiind dupa primul val de criza economica, va inselati. Dar eu cred ca daca vor continua asa, nu doar ca va ramane la suprafata, dar se va ridica la rang de mare succes. Sau “succesuri”. In ceea ce priveste locatia existenta, noutatile constau in seri tematice sau show-uri live, insotite desigur de mancarica exceptionala – in curand si in regim “a la carte”. O ultima stire exclusiva este aceea ca urmeaza o noua locatie “Le Gourmand”, undeva ultracentral. Scriu tot dupa ce se confirma. Tineti minte: oamenii din centru in sfarsit vor avea un loc super tare pentru pranz.

Poze? Aveti putintica rabdare, ca fac rost si punem de-o galerie mai complexa decat cea aflata momentan la adresa http://www.flickr.com/photos/legourmand. Poze foarte multe cu mancarurile de acolo sunt pe twitter, fie ca accesati contul restaurantului, fie functia Twitter Search.

Sper ca am fost clar si la obiect. Va fi una din postarile mele cele mai vizitate, estimez eu. Motiv pentru care o voi actualiza periodic, in functie de simturile mele de la fata locului.

Alte pareri despre Le Gourmand:

• Dl. Peter Imre acorda rating maxim restaurantului Le Gourmand, in Ziarul Financiar.
• Metropotam a testat restaurantul la sfarsitul lunii martie.
• Startups enumera cate campanii de promovare online interesante.
• Lucian Marin a ramas impresionat de restaurant, chiar inainte sa ajunga la masa.
• Simona Stanescu de-abia asteapta sa revina, de fiecare data. Are incredere.
• Lui Alex Ciuca ii place mai degraba cum face promovare online, dar nu ar refuza mancarea.

Ultimele noutati! [Aprilie 16, 2009]

Incepand de astazi, eu consider ca situatia restaurantului, asa cum este expusa mai sus, nu ii mai reprezinta. Deocamdata, fiindca sunt cateva probleme de rezolvat. Revin cand am noutati.

The End [Mai 18, 2009]

Incepand cu data de mai sus, restaurantul Le Gourmand si-a inchis portile. Eu cred ca a fost o poveste superba, pe care o sa mi-o aduc aminte cu mare pasiune, si cred ca toata lumea care cunostea ce inseamna cu adevarat acest restaurant, va plange dupa el.

Business, Travel afaceri, all inclusive, asa da, Bucuresti, cina, criza, interesant, legourmand, mancare, pasiune, pranz, restaurant, review, servicii

BizStory:

De-abia astept sa scriu despre el, dar mai degraba de-abia astept sa mananc in el. Se numeste LE GOURMAND, si va fi un restaurant cum Romania nu a prea vazut, un restaurant all inclusive, sau open buffet cum i se spune, primul de gen in Romania (nota: in afara celor din hotelurile de 5*). Iar la modul cum este gandit, eu zic din start ca va fi “the new big thing”, candva dupa ce devine cunoscut in mediul sau. Bun, sa incep cu inceputul.

V-am zis deja ca aflati informatiile acestea in premiera? Va invit sa imprastiati vestea, nu veti regreta.

Proprietarii sunt o familie de oameni de afaceri parca nascuti pentru ceea ce se pregatesc sa lanseze. Numele are o importanta prea mica; ce este clar e faptul ca sunt o familie tanara, sunt intre cei mai fericiti romani, si viata le este un mare prieten. Lui i-a placut intotdeauna turismul si serviciile conexe, ei ii plac foarte mult antichitatile – ceea ce ii face pe ambii buni prieteni cu mine. Le plac si Mercedes-urile, ceea ce ii face foarte buni prieteni cu mine.

Conceptul afacerii a fost conturat in 2008, iar primele miscari concrete au avut loc cu doar 3-4 luni in urma. Ideea de baza este sa ofere pasionatilor de gastronomie (si nu numai!) oportunitatea de a lua o masa gustoasa si diversa, in conditii de clasa superioara, toate intr-un cadru exceptional. Au inchiriat spatiul comercial de la parterul cladirii de birouri din Str. Delea Noua nr. 2, si s-au pus pe amenajat, coordonat, angajat, si pregatit.

Ce inseamna elementele din concept, ca sa lamuresc chestiunea…

• masa gustoasa si diversa: aproximativ 80 sortimente de mancaruri disponibile la fiecare din cele trei mese ale zilei, gandite si atent gatite sub supravegherea celor mai buni experti in arta culinara din Romania.
• conditii de clasa lux: oameni pregatiti continuu, atentie la detalii, muzica care va rula in surdina, prestatia live programata zilnic intre orele 19.00-22.00 cu artisti instrumentisti ai Operei Romane, s.a.m.d.
• cadru exceptional: salon amenajat corespunzator, atent mobilat cu elemente datate pre-1850; mesele, scaunele, cabinetele, tablourile sunt in mare majoritate originare din castele din Franta, existand posibilitatea achizitionarii acestora! Totul este gandit, la modul superlativ (da, mai putin tavanul, care e casetat – deocamdata).

Deschiderea este programata sa aiba loc saptamana aceasta, joi pentru prieteni-vecini-parteneri, si vineri pentru public. Suprafata restaurantului este de aproape 500 mp, cu o capacitate de 120 persoane. Volumul investitiei se ridica la 250.000 EUR, si multa pasiune.

Preturile de baza sunt trei: 20-40-80 lei noi, corespunzatoare celor trei mese ale zilei, in ordinea lor cronologica. In pret sunt incluse toate si oricare din alimentele prezentate, apa si sucurile, precum si cate-un vin servit cu mare talent. Veti vedea. Ganditi-va ca orice este posibil, chiar daca cerintele speciale (pe care cu greu le vei putea concepe, in afara bauturilor alcoolice) sunt contra cost. Imediat dupa deschidere se vor introduce si oferte de tipul Sunday Brunch, evenimente private s.a. Deja exista cereri numeroase in acest sens, precum si oferte de cumparare a intregului decor.

Publicul tinta: orice om infometat sau in cautare de experiente culinare placute, cu banuti in buzunar. La cat de ocupati sunt cu deschiderea, n-am avut timp sa intram in detaliile personajelor vizate de acest concept, insa e clar ca discutam destul de precis despre clasa medie si mai sus, oameni de afaceri, oameni de multinationala, si firme in sine. Prezic ca vor trece pragul Le Gourmand toate firmele si oamenii care se respecta.

Planuri de viitor: se doreste deschiderea a sase astfel de unitati in Bucuresti, toate la parterul unor cladiri de birouri (agentii imobiliari sa se prezinte cu un comision de referinta la mine, ok? ). A doua locatie este deja in lucru, cu toate ca de-abia incepe distractia la prima locatie. Ar mai fi si alte planuri, unele sugerate proprietarilor de catre mine, insa se discuta la un pahar de vorba cu acestia.

Ce imi place cel mai mult? Intrebati ce se intampla daca afacerea nu va merge (fiindca la un astfel de volum de investitii pentru o sala de 4-500 mp incarcata cu aproape 100 de feluri de mancare la orice moment al zilei – distractia e cu provocari), oamenii mi-au raspuns raspicat: “E un proiect la care tinem, am alocat un buget, l-am cheltuit, iar daca nu merge… inchidem proiectul. Dar nu vom avea niciodata parerea de rau ca “trebuia sa fi incercat restaurantul ala!”. Jos palaria!

Macar sa arunci cu privirea, si tot merita sa mergi in Delea Noua.

Business, Entrepreneurs afaceri, asa da, birouri, Bucuresti, clasa, conditii, familie, gandit, oameni, open buffet, premiera, primul, restaurant, Romania, servicii, unic

Am avut placerea sa petrec un weekend prelungit cu tatal meu, aici in Bucuresti. Prima sa vizita de care eu imi aduc aminte, ca sa fiu sincer. La plecare, cu trenul, in seara asta, am identificat doua noi reguli ale CFR:

1. Biletul pentru vagoanele de cuseta (cu unul din asta am avut tangente) se verifica la intrarea in vagon de catre conductorul acestuia.
2. Usile intre vagoane trebuie sa ramana deschise in timpul mersului.

Am cateva comentarii, ca altfel n-as fi deschis Wordpresu’.

Prima regula: a fost introdusa de conducerea reputatei institutii pentru a permite insotitorului de vagon sa elimine posibilitatea ca o persoana cu biletul emis gresit, sau fara bilet, sa intre in vagon. Pe scurt, eu numesc asta “deranjam majoritatea, ca sa salvam minoritatea”. Cat de des ati auzit dvs. sa se fi emis un bilet de calatorie gresit? E posibil, nu contest, dar sa fim seriosi, e o situatie rara si care suporta rezolvare, precum si prevenire in alt mod (cum ar fi rugamintea de a verifica biletul emis la momentul cumpararii). Am uitat: poate se vrea ca aceasta masura sa insufle un aer de transparenta apropo de tentativele conductorului de a se transforma in “nasul”. Pe mine nu m-au convins. Scurt pe doi: vii la tren/vagon, poate ajungi in ultima clipa, poate afara ploua ca dracu, poate ai biletul in fundul unui rucsac pe care oricum il desfaceai ca sa iti scoti sandwich-ul pana venea nenea sa verifice, DAR stai, trebuie sa dai socoteala cine esti si cu ce ocazie in tren. Pune bagajele pe jos, murdareste-le nitel, scotoceste buzunarele dupa bilet, si demonstreaza ca ai o treaba cu acel tren/vagon. D’oh, de parca te-ai duce spre el fara un scop, fara sa iti fi citit biletul de calatorie. Halal CFR!

A doua optimizare, necesara celor care poate s-au urcat in vagonul gresit deoarece pierdeau trenul, sau doritorilor de mancarica la restaurant, mi se pare de asemenea interesanta. Si ma astept sa fiu contestat pentru ca o pun intr-o astfel de lumina. Revenind, ideea e ca dau un ban, dar oricine trece pe langa locul in care eu dorm cu toate bunurile mele prin genti. E logic, nu? Conductorul motiveaza ca toate cabinele au acum incuietori care se deschid doar de catre ocupantii cusetei. Asa o fi, dar probabilitatea sa gasesti usi deschise, in spatele carora sa fie vreun uituc plin de bani, exista iar unora le zambeste.

Spor la optimizari, CFR! Sa stiti ca link catre site-ul companiei dvs. nu voi pune, pe motiv de optimizare trafic. Sa nu-mi pice serverul.

Business asa nu, bani, bilet, Bucuresti, calatorie, interesant, optimizare, regula, restaurant, scop, tren, vagon, weekend

Am ajuns foarte bine in Praga, cu cel mai bun zbor pe care l-am trait eu in scurta mea viata pana astazi. CSA a fost la inaltime!

Inaintea nuntii la care am venit, de fapt, am avut 2 zile aproape pline pentru orice altceva. In prima zi am cam frecat menta, de oboseala cred. Seara a fost Bachelors’ Party, care a inceput intr-un restaurant “La Boca“. Am fost 14 participanti, sa zic asa. Dupa masa, ne-am tot perindat prin cluburi, incercand sa gasim unul ca lumea. Mie personal mi-a placut Coyote, unde atmosfera era faina, chiar daca nu erau foarte multi petrecareti, spatiul fiind mic. Pur si simplu cele 4-5 fete erau si frumoase, si inteligente si aveau un fel de a incinge atmosfera… fain de tot. Mentionez ca nu s-a apelat la nici un bordel si nici o “fetita” platita, spre marea mea surprindere – la cum il stiu eu pe mire. Cred ca a imbatranit si considera ca se expune prea mult cu astfel de activitati. Oricum, pentru toti cei prezenti, o astfel de actiune e doar la nivel de lauda, fiindca niciunul nu fusese in viata lor la un bordel adevarat.

A doua zi am iesit in oras, cu o plimbarica destul de scurta, insa cuprinzatoare. Am vazut elementele principale de interes, atat pe jos cat si printr-un tur cu masina in puncte mai …panoramice din oras. Nu stau sa detaliez prea boem toata plimbarea, fiindca cine cunoaste stie. Praga e un oras care incanta ochii.

A treia zi a fost nunta, care a inceput cu o receptie (considerata inutila de miri, ulterior) la care am reusit sa fac valuri, spargand din neatentie un pahar si o scrumiera. Cat de misto a fost partea sonora, wow. Toata lumea a urcat apoi cu mic cu mare in autocar, cu destinatia Areal Botanika. Eu conduceam masina mirelui, in spatele autocarului… pe care dupa primul semafor l-am pierdut. Noroc cu spiritul de observatie ca am sesizat masina fotografului si m-am tinut dupa ea. 

Areal Botanika este un loc frumos, undeva la cativa zeci de km de Praga. Minunat, sincer. Din cate m-am prins, e un hotel de clasa superioara, cu un teren de golf, cateva terenuri de tenis s.a., o padure amenajata pentru teambuilding-uri, si cateva case private high-end.

Nunta – a inceput ca-n povesti, insa a fost organizata ca o petrecere. Fiecare facea ce vroia: ori baga in el mancare (tip bufet) sau bautura pana crapa, sau asculta muzica suava cantata de unul la clape, sau facea baie in piscina, sau fugea in puta goala pe terenul de golf (fiul mirelui, de exemplu), sau digera un pahar de vorba. Spre inserate a devenit evident ca urmeaza un live-performance. Zis si facut, am avut parte de un super show, in 2-3 etape, din partea unui rock star bine cunoscut in Cehia, pe numele lui Jan (Honza) nu-stiu-cum-ca-nu-tin-minte; e un tip la vreo 46 ani, arata de 36, cu o personalitate foarte prietenoasa si fara fitze. Avand in vedere ca petrecerea a inceput pe la 13.00, muzica a incetat sa se auda de pe la 01.30, iar la 03.30 toti erau orizontali, adica in patul lor. Cazarea a fost oferita de miri pentru toti invitatii, atentie, la 4 stele intr-un cadru natural de exceptie. Totul s-a petrecut bine si a fost placut.

A patra zi ne-am trezit cu chiu, cu vai, dupa care am luat micul dejun (cine s-a trezit la timp), si fiecare si-a luat ramas bun. Restul zilei am frecat menta, am luat pranzul la Satelit Bar (cea mai crancena friptura de vaca) din nou, i-am prins degetelele in usa unui copil, am mai facut o plimbare prin oras si mi-am plans rana de la picior – degetelul mic a incasat un colt de masa pe la pranz.

Next… Berlin. Poze o sa fie imediat dupa ce voi avea conditii optime sa le flickaresc.

Travel casa, golf, hotel, masina, nunta, party, petrecere, povesti, poze, Praga, restaurant, viata