Pornesc in 4 august (amu’ miercuri) din Satu Mare la volanul echipamentului din dotare prezentat mai sus. Este mai batran ca mine, arata si functioneaza foarte bine, si e o placere la condus, mai ales pentru un pasionat cum ma pretind. Voi face prima oprire la Negresti-Oas, sa revad Muzeul Etnografic in Aer Liber, care tin eu minte ca m-a impresionat mai demult. Apoi tropa-tropa voi trece prin Sapanta, Sighetu Marmatiei, Barsana, dupa care o iau pe Drumul Tatarilor (Pasul Prislop, ca sa inteleaga tot omul).

Urmatoarele destinatii avute in vedere la modul foarte serios, le enumar mai jos:

• Ciocanesti – Muzeu in aer liber. Case pictate traditional, cu motive antropomorfe
• Vatra Dornei – Muzeul Etnografic si Cinegetic
• Iacobeni – cea mai mare colonie de tzipseri
• Valea Putnei – Pastravaria (a doua ca marime din Romania)
• Fostul castel de vanatoare al Casei regale
• Campulung – Muzeul Lemnului
• Manastirea Moldovita
• Mocanita & Muzeul pentru Oua incondeiate (nu cel din Ciocanesti!)
• Manastirea Sucevita
• Radauti – Biserica Bogdana (in centrul orasului), si cel mai bun restaurant in care se mananca ciorba radauteana
• Putna – Manastirea Putna cu mormantul lui Stefan cel Mare.
• Chilia lui Daniil Sihastrul & o biserica de lemn veche de numa’
• Biserica Arbore
• Solca (nu @OanaSolca). Casa Muzeu etnografic
• Bazilica Minor. Una din cele doua din Romania
• Salina, v.a.v. de Basilica Minor
• Gura Humorului (Muzeul Obiceiurilor populare din Bucovina)
• Voronet (Manastirea, muzeul si mormantul lui Daniil Sihastru)
• Manastirea Humorului
• Suceava
• Falticeni (Muzeul Apelor “Stefan Bacescu”). Casa memoriala Mihail Sadoveanu s.a.
• Hanu Ancutei (cel mai cel restaurant cu specific romanesc
• Roman (Capitala Moldovei in timpul lui Roman Voda)
• Castelul de la Miclauseni
• Piatra Neamt (Muzeul Civilizatiei Cucuteni). Telegondola. Complexul Curtii Domnesti
• Bicaz si Cheile Bicazului, Lacul Rosu
• Gheorghieni – Toplita – Borsec
• Ceahlau – Castelul Cnejilor
• Drumul Ceahlau – Izvorul Muntelui
• Poiana Largului
• Humulesti (cine are casa acolo? )
• Targu Neamt (Cetatea Neamtului, clar)
• Turul manastirilor din Neamt (Varatec – Agapia – Secu – Sihastria)

Va fi crancen, zic eu si altii care stiu despre ce am scris. Cei care nu stiu si vor sa afle, sau cei care stiu dar vor sa revada sunt “Welcome to the Carpathian Garden” (a se citi: bineveniti in masina mea pentru acest tur). Primesc 2-3 persoane cu mine in masina, va culeg de oriunde in acest traseu, pe care l-am scris in ordinea in care il voi executa. Va cobor din masina in Bucuresti, sau tot oriunde in acest traseu sau in continuarea lui spre destinatia finala, cunoscuta capitala.

Puteti lua legatura cu mine prin blog, twitter, facebook sau pe telefon.

Voi relata toata patania pe twitter/facebook, posibil facebook direct din iPhone, si pe blog  de indata ce prind internet si putere sa scriu.

Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu.

1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

• ai o strategie
• ai rezultate clar definite
• planuiesti si/sa participi

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

Restaurant view

Deschiderea restaurantului s-a “produs” pe 19 decembrie 2008, cu o cina fabuloasa – la care am fost prezent impreuna cu sora mea si cu tatal meu. Aceasta data ramane pentru mine data oficiala a deschiderii, chiar daca proprietarii insista ca 5 ianuarie 2009 este data reala – poate din cauza ca e ziua in care sora ne-a anuntat ca se va casatori, yay! O faza care mi-a placut a fost cand il auzeam pe un domn  in spatele meu spunandu-le colegilor meseni ca a citit el pe un blog despre conceptul restaurantului, si ca e exact cum scria acolo, dar nu isi aduce aminte numele tipului. )

Cum a fost mancarea in aceste 3 luni? Foarte buna. In general, atat la pranz cat si la cina, oferta consta in 2-3 supe/ciorbe/creme, minim 10 salate, 2-3 garnituri, 7-10 feluri principale, o varietate de ceaiuri, si desert. Pentru un cost suplimentar, exista sucuri naturale de portocale, grapefruit, sau piersici, suc fresh de portocale, ceva mai mult de 10 feluri de cafea/ciocolata/capuccino si cum s-or mai numi, plus bauturi alcoolice sau alte racoritoare, o multime.

Diferentele intre mese sunt urmatoarele: la pranz nu ai parte de fructe, de sucuri naturale, cafele, vin rosu sau alb, iar desertul este la un …alt nivel, o idee mai simplu. A nu se intelege gresit: e delicios si foarte bun, dar seara este excelent. Uneori au parte si cei care iau pranzul de bunatatile specifice cinei.

Ce pot sa adaug? In cele 100 mese pe care le-am luat (practic, aproape fiecare din mesele zilei!), de fiecare data am fost placut surprins cu cel putin doua noi feluri de mancare! Nu ma intrebati cum reusesc, pur si simplu o fac. Au de toate: pui, vita, porc, oaie, berbec, diversi pesti, pe care le gatesc dumnezeieste. Ba chiar in ultima perioada au implementat un sistem intern prin care isi dau seama care sunt mancarurile si/sau combinatiile preferate ale clientilor (pe langa faptul ca sunt in dialog cu acestia apropo de asta); asadar, aceste mancaruri se regasesc mai des. In ciuda chestiilor faine, nemultumiti exista intotdeauna – ce-i drept, e o specie ultra rarissima in acest restaurant, mai exact 2 persoane in 3 luni, dar cu plangeri superficiale (genul “ma ingras”, respectiv “m-a durut burtica”).

Cum e atmosfera? Muzica instrumentala, dar si decorul interior induc o stare de relaxare, placere si e usor sa pierzi ore intregi pe-acolo. Asta nu e o problema nici pentru fesele clientilor, fiindca si scaunele sunt confortabile. O spune un om care are motive fondate sa o spuna.

• muzica: sistemul audio este performant, volumul muzicii e numa’ potrivit sa nu deranjeze, muzica in sine e placuta. O singura data am auzit la pranz muzica ceva mai moderna, cum auzim des la radio, iar vocal predomina Celine Dion. Muzica live in luna ianuarie a constat in artisti instrumentisti, profesionisti ai Operei Nationale Bucuresti, harpa, vioara, violoncel s.a., dar pentru moment a fost retrasa, fiindca se pregateste ceva si mai de poveste. Va fi crancen, atat pot spune. Mie personal mi-a placut harpa. Si harpista.
• decorul: am mai vorbit despre el in postarea anterioara, totul provine dintr-un castel francez, este vechi si autentic. Totul este aproape perfect, existand imperfectiuni pe care cei cu ochiul format le remarca. Mie personal nu-mi plac olivierele (fiindca sunt argintii, iar “tema” generala a restaurantului este pe auriu), iar unii clienti sunt ofuscati pe tavanul locatiei, de tip office, casetat. Ma rog…
• clientii: sunt in general oameni de afaceri, dar si angajati ai firmelor din zona restaurantului, eventual vecini. Destul de des se organizeaza mini-evenimente cu specific business, unele chiar private 100%. E bine sa sunati daca doriti rezervare. Foarte rar mi-a fost dat sa vad oameni in tinuta sportiva, si sper sa ii tina afara de-acum inainte. Ce-i drept, nici VIP-urile sau oameni din mediul academic nu au lipsit, desi deocamdata nu este o locatie cunoscuta intre acestia.
• securitatea: totul este asigurat, garantat, iar daca s-ar impune o interventie rapida vreodata, discutam de inconjurarea imobilului de catre fortele de interventie in mai putin de 1-2 minute, in conditiile in care mai multi angajati au butonul de alarma la purtator.
• evenimentele: conform feedback-ului primit de la clientii care au folosit restaurantul pentru un scop special, locatia a fost foarte bine apreciata si a oferit un cadru perfect pentru nevoile fiecaruia in parte.

Care sunt preturile? Incepand cu 1 aprilie 2009, pranzul all inclusive costa 35 RON, iar cina all inclusive costa 50 RON. Tot ce nu se numeste mancare costa in plus. Cei de la restaurant au incredere in Dumnezeu in treaba asta cu banii, dar clientii platesc cash sau cu carte de credit.

Cum sunt serviciile? Daca e sa ma iau dupa ceea ce spun/cred clientii, exceptionale. Daca aplic filtrul cu standardele mele, atunci o sa raspund ca sunt foarte bune, dar pe alocuri mai schioapata. Ma refer la ocazionale lipse de atentie la detalii, adica sa imi debaraseze mancarea mai repede, sau sa vada ca ii caut cu ochii, s.a.m.d. Ma rog, eu exagerez cateodata. Per total, hai sa ramanem la ideea ca serviciile sunt foarte bune, mult peste media intalnita in Romania, iar acestea sunt imbunatatite in mod continuu. Apropo, eu sunt maniac in materie de servicii hoteliere si alimentatie publica, cum era si Michael Tata – idolul meu in domeniu. Mai jos puteti vedea exact cum ma identific eu cu el, sau cum se identifica proprietarii “Le Gourmand” cu ceea ce fac, pasiunea pentru servicii perfecte.

Planuri de viitor? Daca pana acum credeati ca toata treaba asta este rentabila, pornita fiind dupa primul val de criza economica, va inselati. Dar eu cred ca daca vor continua asa, nu doar ca va ramane la suprafata, dar se va ridica la rang de mare succes. Sau “succesuri”. In ceea ce priveste locatia existenta, noutatile constau in seri tematice sau show-uri live, insotite desigur de mancarica exceptionala – in curand si in regim “a la carte”. O ultima stire exclusiva este aceea ca urmeaza o noua locatie “Le Gourmand”, undeva ultracentral. Scriu tot dupa ce se confirma. Tineti minte: oamenii din centru in sfarsit vor avea un loc super tare pentru pranz.

Poze? Aveti putintica rabdare, ca fac rost si punem de-o galerie mai complexa decat cea aflata momentan la adresa http://www.flickr.com/photos/legourmand. Poze foarte multe cu mancarurile de acolo sunt pe twitter, fie ca accesati contul restaurantului, fie functia Twitter Search.

Sper ca am fost clar si la obiect. Va fi una din postarile mele cele mai vizitate, estimez eu. Motiv pentru care o voi actualiza periodic, in functie de simturile mele de la fata locului.

Alte pareri despre Le Gourmand:

• Dl. Peter Imre acorda rating maxim restaurantului Le Gourmand, in Ziarul Financiar.
• Metropotam a testat restaurantul la sfarsitul lunii martie.
• Startups enumera cate campanii de promovare online interesante.
• Lucian Marin a ramas impresionat de restaurant, chiar inainte sa ajunga la masa.
• Simona Stanescu de-abia asteapta sa revina, de fiecare data. Are incredere.
• Lui Alex Ciuca ii place mai degraba cum face promovare online, dar nu ar refuza mancarea.

Ultimele noutati! [Aprilie 16, 2009]

Incepand de astazi, eu consider ca situatia restaurantului, asa cum este expusa mai sus, nu ii mai reprezinta. Deocamdata, fiindca sunt cateva probleme de rezolvat. Revin cand am noutati.

The End [Mai 18, 2009]

Incepand cu data de mai sus, restaurantul Le Gourmand si-a inchis portile. Eu cred ca a fost o poveste superba, pe care o sa mi-o aduc aminte cu mare pasiune, si cred ca toata lumea care cunostea ce inseamna cu adevarat acest restaurant, va plange dupa el.

De-abia astept sa scriu despre el, dar mai degraba de-abia astept sa mananc in el. Se numeste LE GOURMAND, si va fi un restaurant cum Romania nu a prea vazut, un restaurant all inclusive, sau open buffet cum i se spune, primul de gen in Romania (nota: in afara celor din hotelurile de 5*). Iar la modul cum este gandit, eu zic din start ca va fi “the new big thing”, candva dupa ce devine cunoscut in mediul sau. Bun, sa incep cu inceputul.

V-am zis deja ca aflati informatiile acestea in premiera? Va invit sa imprastiati vestea, nu veti regreta.

Proprietarii sunt o familie de oameni de afaceri parca nascuti pentru ceea ce se pregatesc sa lanseze. Numele are o importanta prea mica; ce este clar e faptul ca sunt o familie tanara, sunt intre cei mai fericiti romani, si viata le este un mare prieten. Lui i-a placut intotdeauna turismul si serviciile conexe, ei ii plac foarte mult antichitatile – ceea ce ii face pe ambii buni prieteni cu mine. Le plac si Mercedes-urile, ceea ce ii face foarte buni prieteni cu mine.

Conceptul afacerii a fost conturat in 2008, iar primele miscari concrete au avut loc cu doar 3-4 luni in urma. Ideea de baza este sa ofere pasionatilor de gastronomie (si nu numai!) oportunitatea de a lua o masa gustoasa si diversa, in conditii de clasa superioara, toate intr-un cadru exceptional. Au inchiriat spatiul comercial de la parterul cladirii de birouri din Str. Delea Noua nr. 2, si s-au pus pe amenajat, coordonat, angajat, si pregatit.

Ce inseamna elementele din concept, ca sa lamuresc chestiunea…

• masa gustoasa si diversa: aproximativ 80 sortimente de mancaruri disponibile la fiecare din cele trei mese ale zilei, gandite si atent gatite sub supravegherea celor mai buni experti in arta culinara din Romania.
• conditii de clasa lux: oameni pregatiti continuu, atentie la detalii, muzica care va rula in surdina, prestatia live programata zilnic intre orele 19.00-22.00 cu artisti instrumentisti ai Operei Romane, s.a.m.d.
• cadru exceptional: salon amenajat corespunzator, atent mobilat cu elemente datate pre-1850; mesele, scaunele, cabinetele, tablourile sunt in mare majoritate originare din castele din Franta, existand posibilitatea achizitionarii acestora! Totul este gandit, la modul superlativ (da, mai putin tavanul, care e casetat – deocamdata).

Deschiderea este programata sa aiba loc saptamana aceasta, joi pentru prieteni-vecini-parteneri, si vineri pentru public. Suprafata restaurantului este de aproape 500 mp, cu o capacitate de 120 persoane. Volumul investitiei se ridica la 250.000 EUR, si multa pasiune.

Preturile de baza sunt trei: 20-40-80 lei noi, corespunzatoare celor trei mese ale zilei, in ordinea lor cronologica. In pret sunt incluse toate si oricare din alimentele prezentate, apa si sucurile, precum si cate-un vin servit cu mare talent. Veti vedea. Ganditi-va ca orice este posibil, chiar daca cerintele speciale (pe care cu greu le vei putea concepe, in afara bauturilor alcoolice) sunt contra cost. Imediat dupa deschidere se vor introduce si oferte de tipul Sunday Brunch, evenimente private s.a. Deja exista cereri numeroase in acest sens, precum si oferte de cumparare a intregului decor.

Publicul tinta: orice om infometat sau in cautare de experiente culinare placute, cu banuti in buzunar. La cat de ocupati sunt cu deschiderea, n-am avut timp sa intram in detaliile personajelor vizate de acest concept, insa e clar ca discutam destul de precis despre clasa medie si mai sus, oameni de afaceri, oameni de multinationala, si firme in sine. Prezic ca vor trece pragul Le Gourmand toate firmele si oamenii care se respecta.

Planuri de viitor: se doreste deschiderea a sase astfel de unitati in Bucuresti, toate la parterul unor cladiri de birouri (agentii imobiliari sa se prezinte cu un comision de referinta la mine, ok? ). A doua locatie este deja in lucru, cu toate ca de-abia incepe distractia la prima locatie. Ar mai fi si alte planuri, unele sugerate proprietarilor de catre mine, insa se discuta la un pahar de vorba cu acestia.

Ce imi place cel mai mult? Intrebati ce se intampla daca afacerea nu va merge (fiindca la un astfel de volum de investitii pentru o sala de 4-500 mp incarcata cu aproape 100 de feluri de mancare la orice moment al zilei – distractia e cu provocari), oamenii mi-au raspuns raspicat: “E un proiect la care tinem, am alocat un buget, l-am cheltuit, iar daca nu merge… inchidem proiectul. Dar nu vom avea niciodata parerea de rau ca “trebuia sa fi incercat restaurantul ala!”. Jos palaria!

Macar sa arunci cu privirea, si tot merita sa mergi in Delea Noua.

1. Biletul pentru vagoanele de cuseta (cu unul din asta am avut tangente) se verifica la intrarea in vagon de catre conductorul acestuia.
2. Usile intre vagoane trebuie sa ramana deschise in timpul mersului.

Am cateva comentarii, ca altfel n-as fi deschis Wordpresu’.

Prima regula: a fost introdusa de conducerea reputatei institutii pentru a permite insotitorului de vagon sa elimine posibilitatea ca o persoana cu biletul emis gresit, sau fara bilet, sa intre in vagon. Pe scurt, eu numesc asta “deranjam majoritatea, ca sa salvam minoritatea”. Cat de des ati auzit dvs. sa se fi emis un bilet de calatorie gresit? E posibil, nu contest, dar sa fim seriosi, e o situatie rara si care suporta rezolvare, precum si prevenire in alt mod (cum ar fi rugamintea de a verifica biletul emis la momentul cumpararii). Am uitat: poate se vrea ca aceasta masura sa insufle un aer de transparenta apropo de tentativele conductorului de a se transforma in “nasul”. Pe mine nu m-au convins. Scurt pe doi: vii la tren/vagon, poate ajungi in ultima clipa, poate afara ploua ca dracu, poate ai biletul in fundul unui rucsac pe care oricum il desfaceai ca sa iti scoti sandwich-ul pana venea nenea sa verifice, DAR stai, trebuie sa dai socoteala cine esti si cu ce ocazie in tren. Pune bagajele pe jos, murdareste-le nitel, scotoceste buzunarele dupa bilet, si demonstreaza ca ai o treaba cu acel tren/vagon. D’oh, de parca te-ai duce spre el fara un scop, fara sa iti fi citit biletul de calatorie. Halal CFR!

A doua optimizare, necesara celor care poate s-au urcat in vagonul gresit deoarece pierdeau trenul, sau doritorilor de mancarica la restaurant, mi se pare de asemenea interesanta. Si ma astept sa fiu contestat pentru ca o pun intr-o astfel de lumina. Revenind, ideea e ca dau un ban, dar oricine trece pe langa locul in care eu dorm cu toate bunurile mele prin genti. E logic, nu? Conductorul motiveaza ca toate cabinele au acum incuietori care se deschid doar de catre ocupantii cusetei. Asa o fi, dar probabilitatea sa gasesti usi deschise, in spatele carora sa fie vreun uituc plin de bani, exista iar unora le zambeste.

Spor la optimizari, CFR! Sa stiti ca link catre site-ul companiei dvs. nu voi pune, pe motiv de optimizare trafic. Sa nu-mi pice serverul.

Inaintea nuntii la care am venit, de fapt, am avut 2 zile aproape pline pentru orice altceva. In prima zi am cam frecat menta, de oboseala cred. Seara a fost Bachelors’ Party, care a inceput intr-un restaurant “La Boca“. Am fost 14 participanti, sa zic asa. Dupa masa, ne-am tot perindat prin cluburi, incercand sa gasim unul ca lumea. Mie personal mi-a placut Coyote, unde atmosfera era faina, chiar daca nu erau foarte multi petrecareti, spatiul fiind mic. Pur si simplu cele 4-5 fete erau si frumoase, si inteligente si aveau un fel de a incinge atmosfera… fain de tot. Mentionez ca nu s-a apelat la nici un bordel si nici o “fetita” platita, spre marea mea surprindere – la cum il stiu eu pe mire. Cred ca a imbatranit si considera ca se expune prea mult cu astfel de activitati. Oricum, pentru toti cei prezenti, o astfel de actiune e doar la nivel de lauda, fiindca niciunul nu fusese in viata lor la un bordel adevarat.

A doua zi am iesit in oras, cu o plimbarica destul de scurta, insa cuprinzatoare. Am vazut elementele principale de interes, atat pe jos cat si printr-un tur cu masina in puncte mai …panoramice din oras. Nu stau sa detaliez prea boem toata plimbarea, fiindca cine cunoaste stie. Praga e un oras care incanta ochii.

A treia zi a fost nunta, care a inceput cu o receptie (considerata inutila de miri, ulterior) la care am reusit sa fac valuri, spargand din neatentie un pahar si o scrumiera. Cat de misto a fost partea sonora, wow. Toata lumea a urcat apoi cu mic cu mare in autocar, cu destinatia Areal Botanika. Eu conduceam masina mirelui, in spatele autocarului… pe care dupa primul semafor l-am pierdut. Noroc cu spiritul de observatie ca am sesizat masina fotografului si m-am tinut dupa ea. 

Areal Botanika este un loc frumos, undeva la cativa zeci de km de Praga. Minunat, sincer. Din cate m-am prins, e un hotel de clasa superioara, cu un teren de golf, cateva terenuri de tenis s.a., o padure amenajata pentru teambuilding-uri, si cateva case private high-end.

Nunta – a inceput ca-n povesti, insa a fost organizata ca o petrecere. Fiecare facea ce vroia: ori baga in el mancare (tip bufet) sau bautura pana crapa, sau asculta muzica suava cantata de unul la clape, sau facea baie in piscina, sau fugea in puta goala pe terenul de golf (fiul mirelui, de exemplu), sau digera un pahar de vorba. Spre inserate a devenit evident ca urmeaza un live-performance. Zis si facut, am avut parte de un super show, in 2-3 etape, din partea unui rock star bine cunoscut in Cehia, pe numele lui Jan (Honza) nu-stiu-cum-ca-nu-tin-minte; e un tip la vreo 46 ani, arata de 36, cu o personalitate foarte prietenoasa si fara fitze. Avand in vedere ca petrecerea a inceput pe la 13.00, muzica a incetat sa se auda de pe la 01.30, iar la 03.30 toti erau orizontali, adica in patul lor. Cazarea a fost oferita de miri pentru toti invitatii, atentie, la 4 stele intr-un cadru natural de exceptie. Totul s-a petrecut bine si a fost placut.

A patra zi ne-am trezit cu chiu, cu vai, dupa care am luat micul dejun (cine s-a trezit la timp), si fiecare si-a luat ramas bun. Restul zilei am frecat menta, am luat pranzul la Satelit Bar (cea mai crancena friptura de vaca) din nou, i-am prins degetelele in usa unui copil, am mai facut o plimbare prin oras si mi-am plans rana de la picior – degetelul mic a incasat un colt de masa pe la pranz.

Next… Berlin. Poze o sa fie imediat dupa ce voi avea conditii optime sa le flickaresc.