De inceput de an 2010
Inainte de revelion, ma intrebam deseori ce as putea scrie ca prim articol pe blogul meu in 2010, a.i. sa se potriveasca cu momentul. Am cateva articole deja scrise, dar parca nu simt cum continutul lor ma indeamna sa apas butonul Publish chiar acum.
Numai ca legea atractiei functioneaza, lucru pe care ieri mi l-a reamintit tanarul prieten Mihai Mafteianu. In noaptea de Revelion, am avut marea placere sa il ascult pe zeul artist Dumitru Farcas, intr-un recital care mi s-a parut senzational. Nu-s strain de el, ca doar am si in masina un CD cu cantecele sale, pe care il ascult cu regularitate. Pur si simplu omul asta e un tezaur in sine, pe care sper sa il mai avem printre noi cat mai mult timp.
M-am documentat putin in ceea ce il priveste, ca sa pot evidentia intr-un mod profesionist pe Internet prestatia sa, pe care am inregistrat-o si transmis-o in direct. Am gasit un interviu pe Wikipedia, care habar nu am din ce sursa provine (fiindca nu scrie), dar din care extrag cateva fragmente pe care sa vi le prezint. Mi se par foarte relevante in contextul unui nou an, in Romania anului 2010.
***
- Dvs. ati dus cintecul romanesc – si nu oricare cintec, ci cintecul care a fost cel mai frumos – pe toate meridianele. Pentru ca l-ati iubit si il iubiti atit de mult va intreb: ce semnifica pentru dvs. acest cintec?
Muzica este acel domeniu fara de care un popor ar fi mult mai sarac si lipsit de sens, de viata. Muzica universala, muzica simfonica – cea mai pretentioasa si cea mai grea, isi trage firul radacinii din folclorul acelor popoare pe care le reprezinta. La baza intregului altar muzical sta acea bogatie inestimabila care identifica viata, temperamentul, obiceiurile oamenilor tarii respective. Nu stiu prin ce miracol a ajuns Romania sa stapineasca cel mai bogat folclor din lume, fara nici o exagerare! Celulele motivice, care se impletesc intr-o linie melodica, sint extraordinare, sint mai complexe decit in oricare tara! Oricare! M-a preocupat acest lucru si l-am studiat. Si inca ceva: sint zonele folclorice, distincte intre ele: partea Lapusului, partea Maramuresului, Tara Oasului, Bihorul, sint muntenii, oltenii, moldovenii, dobrogenii: genuri, forme de exprimare diferite, in ritm si melodie. Sintem, asadar, o tara bogata si din acest punct de vedere; doar ca, as spune, prea putin tinem la aceasta avutie nationala. Cu Ansamblul „Martisorul” ne-am straduit sa aratam, pretutindeni in lume, bogatia spirituala a acestui popor. Si am adus trofee de peste tot: Discul de Aur, Colierul de Aur, Ciorchinele de Aur, medalii peste medalii, diplome; tot ce a fost de luat la festivaluri, noi am luat.
- In afara de taragot, in afara de muzica ati avut si alta… dragoste?
Da: dragostea de viata, dragostea de familie, dragostea nemarginita de tara.
- N-a existat niciodata ispita raminerii „dincolo”?
Niciodata! Sint, cred, printre putinii romani care au facut intregirea familiei aducind din America, nu ducind in America. Eu mi-am luat nevasta care a stat 13 ani in Statele Unite ale Americii, cetatean american de origine romana. I-am spus: „Domnisoara, America mea este pe strada Pavlov 35, acolo linga Chios, si este si un lac acolo. Acolo e America. Te rog foarte mult, fa bine si vino si vezi-o, iar daca o sa-ti placa, ramii”. Si asa s-a intimplat. A venit, i-a placut si a ramas aici. Am admirat tari frumoase ca Elvetia, Germania; mi-au placut, dar ca sa traiesc acolo…, nu. Lumea aceea nu-i lumea noastra, nu-i lumea mea. Stiu ca oriunde ma duc, aici, e al meu tot. Ori in ce gradina intru, ori in ce biserica intru, tot e al meu. Aici e fiinta mea, aici e neamul meu, aici ma simt acasa. Daca esti intr-o alta lume, unde nimic nu e al tau, atunci nici tu nu mai esti al tau!
– Daca ar fi sa va imaginati un sfirsit de lume, cum l-ati imagina?
Tot ii aud, la televizor, pe oamenii de stiinta spunind ce se va intimpla cu Terra noastra peste nu stiu citi – sute sau mii de ani. Nu stiu. Stiu un singur lucru: ca as trai o stare de tristete si melancolie nesfirsita, fiindca sint obisnuit ca peste tot unde ma duc sa privesc oamenii, sa privesc viata, sa privesc natura care-ti ride astazi cu un ochi, miine-ti ride cu doi. Nu ma satur sa ma uit la… o frunza care creste, sa ma uit la o floare care tocmai se desface, la un mugur care tocmai plesneste, sa vad gizele cum zburda, sa vad cum reinvie natura. Nu stiu cum ar fi o lume fara toate acestea si nici nu vreau sa stiu. Stiu ca viata pe pamint este frumoasa. Pacat doar ca are si multe lacune, tot din pricina noastra, a oamenilor.
- Sinteti un om religios?
Da, sint un om religios, dar nu habotnic. Eu cint foarte frumoasa muzica bisericeasca si am avut multe concerte – in Elvetia, in Germania, in Austria, in Danemarca, in Norvegia – in biserici cu orga, am si niste discuri inregistrate in Elvetia impreuna cu Marcel Cellier. In biserica simt cum… trimit cintecul spre Dumnezeu. Parca si taragotul suna altfel in biserica. Nu sint un habotnic, nu, nicidecum. Am crescut insa in spiritul acesta de cinstire si de respect fata de biserica. Acolo, la biserica, oamenii parca stiu sa fie mai buni, mai prietenosi, mai curati, acolo stiu sa-si ceara iertare pentru cite fac, rele, pe pamintul acesta. Biserica e singurul loc in care, cred, te poti cai de relele pe care le faci in afara bisericii.
– Credeti in generatia tinara?
Da, cred.
- Credeti in posibilitatea, sau poate in sansa reintoarcerii acesteia spre… radacini?
Totul depinde de noi. Cum ii crestem, asa ii avem. In ceea ce ma priveste, sint optimist, sint increzator. Lucrurile se vor aseza, cu siguranta. Au fost atitea framintari, si sociale si politice! Pina la urma, insa, ne vom… maturiza si noi, si politic si economic si social. Nu tine o vesnicie nimic!
), sau neatentie. Sunt al dracu’, cum se spune. Dar asa trebuie sa fie, altfel iti cade lumea in cap cand ti-e mai draga.
Incepe demonstratia. Ma intreaba daca am douazeci de euro la mine. Neavand, produce el o bancnota din buzunar. O uda cu o substanta rosiatica, dupa care o baga intre alte bancnote de aceeasi valoare in staniol. Impacheteaza treaba, si incepe sa o calce in picioare. Apoi o desface, uda combinatia de bancnote distruse cu alta substanta, iar o impacheteaza, si ma roaga pe mine sa o calc in picioare vreo 5 minute. Iar o desface, o mai uda cu a treia substanta, dupa care incepe sa frece cu vata peste bancnote. Incet, incet, acestea incep sa re-arate ca euro. Mentionez ca erau doua bancnote negre de reactivat, cu ajutorul uneia uzuale, prin niste procese care ar transfera nu stiu ce chimicale din cea buna spre cele inegrite, ca sa redevina bani buni. Cand se termina curatenia, le baga in apa sa se scurga chimicalele, dupa care le punem pe un corp de iluminat, si in cateva minute aveam 3x douazeci de euro, toate impecabile, cu serii diferite. Am ramas total mirat la faza asta, pentru ca oricum nu stiu cu ce se mananca producerea de bancnote, ce proprietati ar avea acestea, si pentru ca nu e stilul meu sa ma ocup de gainarii. Ca sa ma lamuresc, le spun sa imi dea fosta bancnota originala (acum secata de proprietatile chimice originale, yeah right), si una dintre cele reactivate – ca sa le duc undeva la verificare. Dovezi, nenicule.
