Porneam prin Delta, yuhuu! Doamne cat asteptam momentul. Am oprit cateva minute langa o ambarcatiune mai mare din care am cumparat benzina de 70 lei, iar apoi am continuat incet prin zona, ca sa nu trezim spiritele celor care dormeau in pensiunile de pe mal. Cam inundate, de altfel, apa era la maxim 5 metri de usa, in unele cazuri. Asadar, posibil sa nu fi fost pe cine trezi.

Nu se vedeau prea multe detalii, inca nu rasarise soarele. Adevarul e ca pana dupa ora 5 nu ai voie sa iesi pe Dunare, iar noi eram inainte de ora 4. Ma rog, toata lumea facea ca noi, ca doar nu suntem pescari industriali sa aiba motiv serios sa se ia de noi cele 6 sau 8 organizatii care supravegheaza activitatea pe Dunare.

Traseul exact parcurs de noi e cel din imaginea de mai jos, cu tot cu intoarcerea. Am pornit Motion-X-GPS pe iPhone curand dupa benzinaria plutitoare, si am monitorizat tot traseul, viteza, s.a.m.d. Ca sa stiu daca ma plimba oamenii pe bune, sau se fac ca ma duc in cercuri, hehe. Toate peste toate, am facut mai bine de 35 kilometri in total, in cele 4 ore si ceva ale plutirii.

Cand am ajuns in extremitatea dreapta a traseului din poza, ne-am oprit. Daca drumul a fost perfect, cum am oprit langa stufaris, cum au dat tantarii iama intre noi. Noroc ca ne asteptam si eram sprayati, imbracati s.a.m.d. De fapt, daca pescuiesti la stiuca, adica exact ce faceam noi, esti prea in miscare ca sa aiba timp sa te intepe prea des. Eu nestiind sa pescuiesc, am fost invatat in doi timpi si trei miscari, iar dovada ca am deprins abilitatea consta in revendicarea a 40% din captura zilei.

Am prins rasaritul, care a fost unul din cele mai faine pe care le-am vazut eu vreodata, dupa cum puteti observa si domniile voastre. Dupa rasarit, pestii s-au cam sictirit si n-au mai vrut sa muste decat foarte rar, adica de vreo 2x la toti cei trei zmei cati eram. Ne-am tot miscat, am cautat alte locuri, inclusiv in lacul imens din traseu pe care pescuiau o gramada de cetateni plutitori, nada.

Asa ca am inceput plimbarea de frumusete, a Deltei, desigur. Insotita de poze, cateva din ele postate mai jos. In toata dimineata am zarit cateva specii de pasari, intre care: pescarusi, pelican comun, lebada, egreta mica, cormoran mic si mare, barza alba, rata salbatica si trei care nu le recunosc insa una arata… exotic. Sigur ca Lucian mi-a spus cum se numesc, dar am uitat. UPDATE: citind info-delta.ro am descoperit ca ar fi vorba de lisita, chira si eventual pascaras albastru, desi mi se parea mai mare si mai zvelt decat acesta.

La intoarcerea spre mal am trecut din nou prin zona de pensiuni noi si scumpe ridicate de investitori de putin timp, cele inundate. Intr-adevar, nu erau turisti in ele, se vedea ca au fost inundate recent, desi nu mai era apa in curte. Din cate am inteles, cei de acolo nu sunt nascuti in Delta, ci au fost pacaliti probabil de agenti imobiliari sa cumpere teren in Delta, ca sa se faca mari investitori in turism. Tzeapa… care din pacate tot inspre turist se va varsa, fiindca vor cere preturi si mai mari ca sa isi recupereze investitia. Nu va zic ca se iau bani si ca sa te duca cu barca la pensiune cand ajungi in Delta.

Ziua (de duminica) a fost continuata cu un mic dejun sanatos si bogat (doar era pana in ora 9 cand ne intorsesem), odihna si pranz. Evident, pranzul a constat intr-un bors de peste (biban si stiuca, cu cartofi), care se mananca la modul:

• intai niste zeama (care-i separata cand se serveste, doar la preparare si pastrare e amestecata cu pestele), in care amesteci niste mujdei cu aspect de gelatina (sau de orez cu lapte, daca vreti), pe care-o mananci cu cartofi si/sau mamaliga.
• cand termini zeama, mai adaugi alta zeama pe care de data asta o mananci cu carne si toate cele, dar fara mujdei. Inca o chestie, am auzit ca capu’ la …stiuca este cea mai delicioasa parte de mancat din amalgamul asta.

Dupa borsul de peste, ce putea sa urmeze decat saramura?

Iar dupa saramura, o dupa-amiaza buna. De plecat acasa. Aveam 317 kilometri de facut, cel mai lung drum pe motor, cu pauze scurte. Intamplator, este chiar jumatate din distanta intre Bucuresti si Satu Mare, adica spre casa – deci era un test in urma caruia urma sa decid daca ma duc cu mobra acasa candva.

Legat de drumul din Murighiol spre Bucuresti am de precizat urmatoarele aspecte:

• am ales ruta Murighiol – Tulcea (nu prin Agighiol, desi e posibil iar drumul e impecabil, doar putin mai lung), Tulcea – Harsova – Slobozia – A2 – Bucuresti;
• per total este foarte bun, bine asfaltat si fara gropi (doar o zona scurta in lucru chiar inainte de Tulcea);
• Tulcea – Harsova este cel mai liber, bine asfaltat, si mistooo drum de #prinRomania. Vai de capu’ meu: vizibilitate, viteza, very radar-free, variatiuni (very long lines, very nice curves), venim si alta data, vrrrrr…
• In Harsova, daca esti in drum spre capitala, duminica te intalnesti cu cetatenii care vin de la mare pe aceasta varianta, incercand sa nu stea in ambuteiajele bine-cunoscute. Facand chestia asta, aglomereaza drumul Harsova – Bucuresti, si o fac la viteze nesimtite.
• La iesirea din Tandarei (unde se face ulei, by the way), dintr-o curte din ultima curba larga cineva a tras cu prastia (cred) cu o piatra sanatoasa. Catre mine. Si m-a nimerit in cap, in zona cefei, mai precis. S-a auzit tare de tot. Ocazie buna sa constat rezistenta dragului meu C3, care de-abia s-a zgariat. Piatra estimez ca avea un diametru de 3-4 cm. Radem glumim, dar incidentul putea sa ma duca in mormant, sa fi avut vreo 60 kmh cand s-a intamplat. Noroc ca am invatat cum e cu proactivitatea.
• Pe vremea asta deja il pierdusem demult pe un companion cunoscut in OMV Harsova, care nu doar ca era pe mobra altuia, noua si puternica, dar era slab echipat. Ne intelesesem ca mergem impreuna, dar cum compari 2 saptamani de experienta ale mele cu cei 8 ani ai lui? E imposibil. L-am plictisit, desi incet nu mergeam. Din cate-am apucat sa vad cand s-a decis sa ma abandoneze, cred ca il asteapta un viitor sumbru.
• Cei 100 km de autostrada m-au obosit din nou. Cu 100 kmh constanti, iarasi eram doar depasit in tromba de cei de pe banda 1 (99.5% din depasiri fiind neregulamentar executate), iar cand m-am postat de curiozitate pe banda 2 la 170 kmh, in cateva secunde eram somat sa fac loc fiindca tin lumea departe de familie. Familie precum cea din link, presupun.
• Timp realizat: 4 ore.

Marturisesc ca ma indoiesc de incercarea de a parcurge drumul Bucuresti – Satu Mare pe motocicleta intr-o singura zi. Deocamdata. Mai am de invatat. Ceva nu-i bine ori cu echiparea mobrei, ori cu echipamentul pe care-l purtam eu, ori cu utilizatorul: ma deranja prea tare vantul, turbulentele, ceva… Iar altceva nu-i bine deloc cu soferii patriei (a se citi “sunt scarbit”), perspectiva pe care din masina nu am remarcat-o atat de bine, desi ma deplasez cu aceleasi viteze decente.

Hai cu spor spre viitor, in care nu uitati sa includeti Delta Dunarii, dar si Dobrogea!

Ziua 1 prin Dobrogea

Ziua 2 prin Dobrogea

Din nefericire pentru toti cei potential interesati, n-am zabovit in Harsova ca sa cercetez obiectivele turistice din oras, voi avea ocazia sa documentez  locul in viitor intr-un cadru mai planificat. La recomandarea lui Catalin, gazda mea, am pornit pe DN22A spre Tulcea. El vroia sa o tin tot drept pana aproape de Tulcea, iar la Cataloi sa virez stanga pe DN229A spre Telita si nush ce manastire super faina cu un nume mai greu de retinut din prima, turcesc la origine (numele).

Problema e ca daca eu am alte planuri… le respect pe acelea. Initial planul era sa iau stanga pe DN222F imediat dupa Harsova, ca sa ma plimb pe langa Dunare in directia Ostrov – Peceneaga – Greci – Macin – Luncavita (asa cum indica Zvoneru’ care fusese in recunoastere in 2008). Numai ca …planurile Dunarii, spre deosebire de cele ale unei persoane fizice, sunt mai greu de trecut cu vederea. Ca sa scurtam povestea, planul asta a fost abandonat din motive de inundatii si consecintele acestora. Alta data.

Ramas cu soseaua 22A in fata, gandeam o alta varianta de iesire, fiindca mi se parea stupid sa ma laud ca explorez Dobrogea dar sa fac asta pe drumul principal din zona. Idee n-aveam eu:

• ce voi regreta ca parasesc acest drum pentru unul aparent pitoresc.
• ca acest drum va deveni a doua zi favoritul meu din Romania.

Si mergand eu asa aproape de Harsova, facui fotografia cu Rosie langa campul de floarea soarelui din postarea aferenta zilei anterioare. La cateva minute dupa aceea, ma trezesc cu un sarpe de 1.5 metri trecand strada mai ceva ca “noii pietoni” urbani, in sensul ca eu aveam peste 100 kmh. Mi-am zis ramas bun de la viata instantaneu, fiindca banuiam ca roata din fata va aluneca necontrolat si hasta la vista cu mine. Surprinzator, desi tin minte ca l-am calcat pe coada pe pietonul indisciplinat (din cauza omului, ca si-a tras drum in campul lui, evident!), n-am facut cunostinta cu stratul asfaltic si nici dansul cu lumea de-apoi, fiindca l-am vazut in oglinda retrovizoare parasind soseaua. Phew, Doamne!

Stati ca nu s-a terminat, fiindca in aceeasi zi am mai avut acelasi gen de intalnire cu vreo trei soparle (din care una parea ca vrea sa ne duelam care-i mai tare), un popandau, si doua insecte mari si urate. Toti am scapat cu bine. Iar apropo de acest subiect, marturisesc ca am uitat complet de sfatul citit pe undeva de a fi cu ochii in patru in apropiere de Tulcea dupa broaste testoase care trec strada cand ti-e lumea mai draga. N-am avut neplacerea sa o patesc, insa la cat de misto sunt drumurile de acolo (a se citi: la cat de repede poti, respectiv iti vine sa mergi), e maxim de periculos mai ales pentru cei pe mobre. Unde maxim inseamna ca vor aparea topic-uri noi pe forumul asta, de exemplu, sau in anumite rubrici din ziar.

Booon! Urmatoarea tentatie a fost sa schimb 22A cu 22D, si anume sa fug spre Horia – Luncavita direct prin Padurea Macinului. Aveam eu in cap recomandarea lui Zvoneru’ apropo de Luncavita, Isaccea si in general drumul 22 pe langa Dunare. Sa-i spunem noroc ca un localnic a zambit cand i-am spus de intentie si mi-a recomandat sa incerc peste cativa zeci de ani cand s-or asfalta hartoapele.

Of, of, ca se termina drumu’ asta si eu n-am explorat nimic! Gata, in Nicolae Balcescu am luat stanga pe DN229, directia Niculitel – (post)Isaccea. In Niculitel s-ar afla Manastirea Cocos, drumul parea ca duce prin padure deci un pic de aventura, iar un localnic dobitoc imi indica starea drumului ca fiind identica cu cel principal. Toate bune si frumoase pana in Alba, unde am oprit sa mananc corcoduse pe marginea strazii. De-acolo incepea dezastrul si injuraturile. Nu m-am putut abtine sa nu fotografiez iesirea din Valea Teilor, unde un mare semn indica “Drum Bun”, iar drumul de langa numai bun nu era. Ma rog, era parfum in comparatie cu ce urma. Dar sincer, nici pe jos nu m-as mai duce acolo, cred ca si cailor le este sila de drumul ala cand le cere stapanu sa il parcurga, e mai rau ca orice drum pietruit sau de tara. V-ati prins, am abandonat Niculitelul cu manastire cu tot, n-am oprit de ciuda. Merita mers totusi, daca se vine din nord din E87, ca-s maxim 5 kilometri. Din link pare foarte faina.

Iarasi ma simteam prea bine pe DN22/E87, ca am virat dreapta spre Telita, respectiv Posta si manastirea cu nume de neretinut. Mai ca am crezut ca se repeta istoria recenta, insa de pe mobra gropile de aici mi s-au parut evitabile, muuuuuult mai putine si pe distante mai scurte. In Telita am zarit biserica, si m-am gandit “wow, in sfarsit ceva mai …Dumnezeiesc de vazut!” Cand colo, era o ruina saracuta, cu niste incercari de consolidare de tot rasul (i.m.o.) si fara perspective pentru un viitor solid. In orice caz, subiect foarte bun pentru fotografii de ruine – daca pot spune asa.

Se pare ca pe undeva prin zona (3-4 km distanta) am trecut de Manastirea Saon, dar nu inteleg cum, fiindca ar fi vizibila din strada. As fi vrut sa vad macar paunii pe care ii creste obstea de acolo, cel putin. O sa intelegeti imediat de ce spun asta.

Imediat dupa Telita exista indicator clar spre Manastirea Celic Dere (numele neretinut, care in turca inseamna “Paraias de Otel”), aflata la 1km distanta. Ceva de vis, va zic. Cea mai frumoasa manastire din Dobrogea, pariez cu oricine desi nu le-am vazut pe celelalte. Cele 50 de maici au grija sa pastreze zona si cladirile impecabile, cu flori fain presarate peste tot, un drum de piatra perfect din parcare spre manastire, o moara de vant foarte frumoasa asezata parca strategic a.i. panorama zonei sa fie de exceptie. Chiar este! Atentie ca in jurul orei 12-13 (cand am fost eu), maicile iau pranzul si evident, nu se ocupa sa deschida biserica principala sau sa va dea explicatii. Am avut noroc sa fiu ultimul care a intrat acolo, insa n-am avut parte de discutii mai detaliate, ca sa am substanta mai multa sa scriu. Daca se intampla sa nu mai aveti apa cand sunteti acolo, ca oricum va oboseste urcarea spre biserica (mai ales pe cei fara conditie fizica), stati linistiti fiindca in curte gasiti un pahar si apa de izvor. Am aflat dupa plecare ca sunt multe de vazut si explorat in aceasta manastire, cititi link-ul de mai sus.

Infometat fiind la randul meu dupa atata munca de suspensie moto facuta cu manutele din dotare, pornesc cu spor spre Tulcea. Drumul este bun, judetean prin natura, insa fara gropi sau nervi. Din pacate pentru mine, la intrarea in Tulcea am dat de un indicator spre Murighiol, pe care l-am urmat din trei motive:

1. stiam ca gasesc civilizatie (casa si masa) acolo;
2. Petru Pacuraru mi-a spus ca pe acolo e drumul spre Delta pe care o cautam eu, respectiv Maliuc-ul indicat de dansul;
3. care era smecheria sa mananc in Tulcea, cand puteam astepta inca maxim o ora sa fiu trecut cu bacul, sa ma asez intr-o pensiune si sa infulec niste peste.

Drumul spre Murighiol se bifurca dupa o panta, relativ aproape dupa curba din Tulcea, camioanele fiind obligate sa vireze spre stanga, deci noi astia micii spre dreapta, nu-i asa? Raspuns: nu. Drumul din dreapta este asfaltat impecabil… numai ca duce spre sudul Deltei. Dupa vreo 20 kilometri ma prind eu ca oarice nu-i bine, si intreb un cetatean din Agighiol. Raspuns: “Ai luat o mare teapa, fraiere”, aratandu-mi degetul mare. “E in directia cealalta”.

Cale intoarsa facem, no problem. Noroc cu indicatia “inainte de niste blocuri” data de Petru, ca am gasit bacul cu care sa trec dincolo, spre Maliuc. Blocurile sunt P+2 (sau 3), in localitatea Nufarul (nu Vulturi, draga Petru). Zis si facut – 3 lei/motor, numai ca nimeni nu mi-a zis ca de acolo (Ilganii de Jos) pana la Maliuc mai sunt vreo 20 kilometri, iar acei kilometri sunt greu de facut si cand sunt uscati, daramite daca n-au apucat sa se uste dupa inundatii. Ok, nestiutor fiind, pornesc spre Maliuc pe malul drept al Bratului Sulina.

Numai ca drumul ce parea acceptabil, dupa cum se vede, a devenit cam prea offroad pentru stradala mea mobra, care in 3 minute arata ca dupa razboi. Si uite asa, trecu vreo ora de mers ca melcu prin hartoape, noroaie, gropane, denivelari, urme de tractor, si alte asemenea. Ba chiar a trebuit sa brazdez printr-o turma de vaci, de-mi era frica sa nu fie vreuna cu pasiune pentru culoarea rosu a mobrei din dotare. La Mila 29, unde sunt vacile, cine cunoaste stie ca eu ceream mila lui Dumnezeu. Drumul e mai rau decat pare in poza, pentru o motocicleta de sport touring. Posesoarea pensiunii de acolo mi-a transmis ca “daca imi doresc sa ajung la Maliuc, voi ajunge”. N-a precizat cu ce, iar eu m-am trezit dupa cel mai aiurea kilometru aditional ca trebuie sa fac cale intoarsa pe motiv de drum impracticabil de vehicule non-offroad. Si uite-asa, “piesa” care rula de vreo ora si ceva intra pe Repeat. Mare inspiratie am avut ca mi-am luat sistem audio in casca moto, fiindca fara radio pe drumul ala cred ca scriam pe blog de la nebuni.

Ilganii de Jos -> Nufarul. Foameee!!! Bineinteles, super pensiunea Steaua Apelor era deja plina, iar Stanca Dunarii carevasazica nu facea de mancare. Cred ca localnicilor nu le convenea ceva, fiindca realitatea pare cu totul alta. Teapa mea, a.i. singura si ultima optiune ramanea sa ma duc inspre Murighiol, sperand sa mai am si benzina pana in Mahmudia (chiar inainte de Murighiol), unde se poate cumpara.

La intrare in Mahmudia gasesc cateva masini cu bannere realizate manual indicand “Boat trips”, “Accommodation”. Ii ignor initial, crezand ca sunt teparii comunei care au iesit sa gaseasca fraierii speriati ca n-au unde sa se cazeze. Adica eu. Bag benzina (proasta si scumpa, aproximativ 10% in plus) si decid sa ii abordez pe “tepari”. Cand colo, era trupa de la Pensiunea 2 Sturioni impreuna cu localnicul Ciulec, posesorul unor barci. Cazare ieftina (comparativ cu preturile mai mari ca la Marriott de la alte pensiuni din Delta) la 35 RON/pat/noapte, pensiune completa la 60 RON/zi/persoana, iar cu barca… pret in curs de negociere viitoare.

Bine am facut ca am acceptat, desi imi era frica ca de banii aia ma vor duce in nush ce balarii pe care ei le numesc paturi. Cazarea e foarte decenta, casa si curtea faina dar mai au un pic de lucru, m-au lasat sa o spal pe Rosie de noroaie, au o mimoza in curte, iar mancarea buna dupa standardele mele. Vi-i recomand, au pe site toate detaliile.

Cand veni momentul sa negociem iesirea in Delta cu barca, au incercat sa imi vanda foarte bine de ce pretul indicat era cinstit, s.a.m.d. Mi-am vazut de negociere pana la punctul in care au zis ca ma duc pe gratis si dupa aceea sa ii platesc daca eu cred ca merita, cat vreau eu.

Tantarii. Am fugit de Delta pana saptamana trecuta exact pe motiv de tantari. Situatia insa nu o fost asa de nasoala cum o credeam. Din cele invatate si vazute, tantarii ataca cel mai rau seara intre 8.30 si 22.30. Cum am “scapat” de ei? Camera inchisa de pe la 7 seara, toata ziua in camera sa fie in priza un Raid, plase de tantari la geamuri, spray Off! de tantari pe partile expuse din corp, iar daca e musai sa fii afara pe terasa la o bere, nu strica sa fii imbracat bine. In rest, miscare din maini care nu poate sa fie decat sanatoasa.

La somn, ca dimineata la 3.30 se da trezirea.

Suparat am fost, Doamne, suparat,

Cand echipa Petrom a plecat.

#prinromania si prin Maramu’

Ca-mi veni si mie dor de duuu…

Daca nu stiati deja de proiectul Petrom “Redescopera Romania“, aflati ca imi place, desi pe alocuri redescopera o roata deja descoperita de altii (adica obiective turistice, sa zicem); era un lucru inevitabil, iar modul prin care au ales sa iasa in fata publicului cu acest proiect este unul chiar bine ales, pe o carare de putini calcata – dar care va duce la rezultate bune, estimez eu. Revenind, cand am vazut ca incep sa brazdeze Romania in lung si lat, iar pe mine nu m-au luat, am ajuns de-am compus versurile de mai sus. Imi doream sa fiu si eu acolo, iar singura cale disponibila era sa atasez caravanei lor propria masina sau propria motocicleta – cum a facut Roxana Farca de la LumeaMare. Cand au plecat prin Transilvania (zona cea mai misto per total, zic si eu), deja fierbeam ca nu s-a potrivit cu o plecare planificata spre casa, adica Satu Mare.

Si uite asa incepe povestea: m-am suit pe motor in aceeasi saptamana dar vineri la 6 seara, si am pornit spre estul Romaniei, cu gandul de a explora Dobrogea, eventual Delta Dunarii. N-am facut-o chiar cu ochii inchisi, ci mai intai l-am cetit pe Adrian (Zvoneru’) si m-am sfatuit cu Petru. Sunt genul care prefera sa invete in principal de la altii, sa nu inventeze roata daca ea exista.

A se retine un aspect minor: conduceam motocicleta “Rosie” (a se citi “Rozie”) de doua saptamani, aveam vreo 500 km experienta si nici o iesire in afara orasului.

Autostrada Soarelui (A2) mi s-a parut cel mai cumplit drum pe care l-am facut vreodata, din mai multe motive:

• e dreapta si plictisitoare, jur ca era sa adorm. Da, pe motocicleta!
• era vineri si s-a spart conducta de mers spre litoral, traficul era ca in centrul Bucurestiului dar la viteze mult peste cea legala;
• eu mergeam cu 110 kmh, a.i. numarul total al depasirilor efectuate a fost zero; eram depasit ca la balamuc!

Cum bine sfatuia Zvoneru‘, dupa podul de la Cernavoda am luat-o spre orasul cu acelasi nume (nu litoral), adica stanga. Dupa ce am inteles care e mersul drumurilor din localitate, am pornit spre nord, si anume Capidava. Fiind deja ora 20, ala a fost momentul cand am decis ca voi inopta la Harsova, sau mai devreme daca vad vreo pensiune in cale.

Drumul 223, Cernavoda-Saraiu, e bunicel si fara surprize neplacute in general. Deosebit de pitoresc nu as indrazni sa spun ca e, insa pentru un drum neprincipal intalneste asteptarile minime. In Capidava m-am luat dupa semnul de la intrare, care parea ca indica pozitia Cetatii Capidava spre dreapta, in varful unui deal. Dupa ce am urcat cu grija dealul, am gasit de fapt o casa in constructie si trei caini care incepusera urmarirea generala. Stati sa vedeti intoarcere de motocicleta in panta, urmata de coborare pe deal prin drum creat de apa de ploaie torentiala…

Cetatea Capidava era de fapt pe partea stanga, un pic mai incolo. Era pe inserate, locul parea inchis publicului, asa ca privirile mele s-au rezumat la ceea ce se vede din strada. Pentru ceva atat de vechi, cetatea e inca destul de …in picioare, daca e sa facem comparatii cu alte obiective similare din Romania. Trebuie sa ma documentez mai bine, eventual sa o vizitez pe timpul zilei.

Cand drumul 223 se intalneste cu drumul 2A (Harsova – Constanta), in dreptul unui han al carui nume imi scapa, am cotit stanga si am gonit spre Harsova. O mica paranteza: auzisem ca acest drum 2A ar fi raiul motociclistilor, idee pe care nu o confirm fiindca e plin de masini si camioane care gonesc si ele de zici ca e sfarsitul lumii, adica mi se pare periculos. Buun, in Harsova am facut o alimentatie sanatoasa motorului in benzinaria OMV de la intersectia DN2A cu DN22A, si am aflat de cele doua pensiuni de la cealalta intrare in oras. Am ajuns imediat, dar erau pline, asa ca mi-au ramas doua optiuni:

• Popasul Dunarea, vreo 5-10 km spre Gheorgheni
• Suna un prieten, sau mai exact m-a sunat un prieten din Harsova care ma urmarea pe Facebook.

Am fost primit foarte bine acasa la prietenul in cauza, cu sarmalute facute de mamaie, si un ceai bun. Ziua 1 se incheia astfel in Harsova, la o bere cu Catalin si prietenii sai. Ocazie cu care am constatat ca si Harsova are cetatenii standard ai fiecarui oras care se respecta, si anume:

• Pitzi la terase, in cautare de sau in …colaborare cu Feti Frumosi.
• Posesori de masini relativ scumpe care fac parada dus-intors in acelasi kilometru.
• Motociclisti cu pasagera care executa plimbarea descrisa anterior in acelasi stil.

In concluzie, aceasta prima zi a fost cea mai scurta si mai putin interesanta, poate datorita orei tarzii de plecare din Bucuresti, si a vitezei reduse cu care ma deplasam, incepator fiind. Va recomand sa cititi mai ales ziua 2 si ziua 3 (link-uri functionare azi mai tarziu).

Numai ca legea atractiei functioneaza, lucru pe care ieri mi l-a reamintit tanarul prieten Mihai Mafteianu. In noaptea de Revelion, am avut marea placere sa il ascult pe zeul artist Dumitru Farcas, intr-un recital care mi s-a parut senzational. Nu-s strain de el, ca doar am si in masina un CD cu cantecele sale, pe care il ascult cu regularitate. Pur si simplu omul asta e un tezaur in sine, pe care sper sa il mai avem printre noi cat mai mult timp.

M-am documentat putin in ceea ce il priveste, ca sa pot evidentia intr-un mod profesionist pe Internet prestatia sa, pe care am inregistrat-o si transmis-o in direct. Am gasit un interviu pe Wikipedia, care habar nu am din ce sursa provine (fiindca nu scrie), dar din care extrag cateva fragmente pe care sa vi le prezint. Mi se par foarte relevante in contextul unui nou an, in Romania anului 2010.

***

- Dvs. ati dus cintecul romanesc – si nu oricare cintec, ci cintecul care a fost cel mai frumos – pe toate meridianele. Pentru ca l-ati iubit si il iubiti atit de mult va intreb: ce semnifica pentru dvs. acest cintec?

Muzica este acel domeniu fara de care un popor ar fi mult mai sarac si lipsit de sens, de viata. Muzica universala, muzica simfonica – cea mai pretentioasa si cea mai grea, isi trage firul radacinii din folclorul acelor popoare pe care le reprezinta. La baza intregului altar muzical sta acea bogatie inestimabila care identifica viata, temperamentul, obiceiurile oamenilor tarii respective. Nu stiu prin ce miracol a ajuns Romania sa stapineasca cel mai bogat folclor din lume, fara nici o exagerare! Celulele motivice, care se impletesc intr-o linie melodica, sint extraordinare, sint mai complexe decit in oricare tara! Oricare! M-a preocupat acest lucru si l-am studiat. Si inca ceva: sint zonele folclorice, distincte intre ele: partea Lapusului, partea Maramuresului, Tara Oasului, Bihorul, sint muntenii, oltenii, moldovenii, dobrogenii: genuri, forme de exprimare diferite, in ritm si melodie. Sintem, asadar, o tara bogata si din acest punct de vedere; doar ca, as spune, prea putin tinem la aceasta avutie nationala. Cu Ansamblul „Martisorul” ne-am straduit sa aratam, pretutindeni in lume, bogatia spirituala a acestui popor. Si am adus trofee de peste tot: Discul de Aur, Colierul de Aur, Ciorchinele de Aur, medalii peste medalii, diplome; tot ce a fost de luat la festivaluri, noi am luat.

- In afara de taragot, in afara de muzica ati avut si alta… dragoste?

Da: dragostea de viata, dragostea de familie, dragostea nemarginita de tara.

- N-a existat niciodata ispita raminerii „dincolo”?

Niciodata! Sint, cred, printre putinii romani care au facut intregirea familiei aducind din America, nu ducind in America. Eu mi-am luat nevasta care a stat 13 ani in Statele Unite ale Americii, cetatean american de origine romana. I-am spus: „Domnisoara, America mea este pe strada Pavlov 35, acolo linga Chios, si este si un lac acolo. Acolo e America. Te rog foarte mult, fa bine si vino si vezi-o, iar daca o sa-ti placa, ramii”. Si asa s-a intimplat. A venit, i-a placut si a ramas aici. Am admirat tari frumoase ca Elvetia, Germania; mi-au placut, dar ca sa traiesc acolo…, nu. Lumea aceea nu-i lumea noastra, nu-i lumea mea. Stiu ca oriunde ma duc, aici, e al meu tot. Ori in ce gradina intru, ori in ce biserica intru, tot e al meu. Aici e fiinta mea, aici e neamul meu, aici ma simt acasa. Daca esti intr-o alta lume, unde nimic nu e al tau, atunci nici tu nu mai esti al tau!

– Daca ar fi sa va imaginati un sfirsit de lume, cum l-ati imagina?

Tot ii aud, la televizor, pe oamenii de stiinta spunind ce se va intimpla cu Terra noastra peste nu stiu citi – sute sau mii de ani. Nu stiu. Stiu un singur lucru: ca as trai o stare de tristete si melancolie nesfirsita, fiindca sint obisnuit ca peste tot unde ma duc sa privesc oamenii, sa privesc viata, sa privesc natura care-ti ride astazi cu un ochi, miine-ti ride cu doi. Nu ma satur sa ma uit la… o frunza care creste, sa ma uit la o floare care tocmai se desface, la un mugur care tocmai plesneste, sa vad gizele cum zburda, sa vad cum reinvie natura. Nu stiu cum ar fi o lume fara toate acestea si nici nu vreau sa stiu. Stiu ca viata pe pamint este frumoasa. Pacat doar ca are si multe lacune, tot din pricina noastra, a oamenilor.

- Sinteti un om religios?

Da, sint un om religios, dar nu habotnic. Eu cint foarte frumoasa muzica bisericeasca si am avut multe concerte – in Elvetia, in Germania, in Austria, in Danemarca, in Norvegia – in biserici cu orga, am si niste discuri inregistrate in Elvetia impreuna cu Marcel Cellier. In biserica simt cum… trimit cintecul spre Dumnezeu. Parca si taragotul suna altfel in biserica. Nu sint un habotnic, nu, nicidecum. Am crescut insa in spiritul acesta de cinstire si de respect fata de biserica. Acolo, la biserica, oamenii parca stiu sa fie mai buni, mai prietenosi, mai curati, acolo stiu sa-si ceara iertare pentru cite fac, rele, pe pamintul acesta. Biserica e singurul loc in care, cred, te poti cai de relele pe care le faci in afara bisericii.

– Credeti in generatia tinara?

Da, cred.

- Credeti in posibilitatea, sau poate in sansa reintoarcerii acesteia spre… radacini?

Totul depinde de noi. Cum ii crestem, asa ii avem. In ceea ce ma priveste, sint optimist, sint increzator. Lucrurile se vor aseza, cu siguranta. Au fost atitea framintari, si sociale si politice! Pina la urma, insa, ne vom… maturiza si noi, si politic si economic si social. Nu tine o vesnicie nimic!

Astazi, de Craciun, am ales un articol scris de Dragos Roua – un intreprinzator roman de exceptie, actualmente blogger de talie internationala, care scrie pe site-ul sau despre Dezvoltare Personala si alte subiecte similare, insa in limba engleza deoarece el se adreseaza cititorilor din intreaga lume, pasionati de dezvoltarea lor. I-am cerut permisiunea de a traduce articolul de mai jos, pe care mi-a acordat-o cu mare drag. La provocare o sa ii raspund in format video. Articolul original se numeste “33 Questions For An Interview With Yourself“.

***

Astazi o sa am un interviu cu cineva foarte special, aici pe blog. Si anume chiar tu. Da, tu, cel care priveste acum la ecranul calculatorului. Esti o persoana foarte importanta, si e o onoare pentru mine sa iti iau un interviu. Ti-am pregatit o lista de 33 de intrebari si sunt nerabdator sa iti aud raspunsurile.

Da, acesta este un interviu. Cu tine. De ce? Pentru ca esti important, de aia!

1. Ce faci ca sa iti castigi existenta?

S-ar putea sa nu stii ce faci in realitate ca sa iti castigi existenta. Ai putea crede ca ai un loc de munca, dar in realitate sa iti vinzi timpul. Iar asta inseamna ca iti vinzi viata. Iar asta inseamna ca iti traiesti viata prin a ti-o vinde. Si s-ar putea sa nici nu te fi prins.

2. Pe cine iubesti?

Pe partenerul tau? Partenera ta? Altcineva? Iubesti mai multe persoane in acelasi timp? Raspunde cat mai detaliat la intrebarea asta. Pare ca nu ne gasim niciodata indeajuns de mult timp ca sa ne gandim la persoanele pe care le iubim. Nu putem iubi pe cineva daca uitam sa ne gandim la acea persoana.

3. Ai destui bani?

Asta e o intrebare foarte importanta. S-ar putea sa ai mai putini bani decat ceilalti membri ai grupului tau, si in acelasi timp sa ai destui. Sau s-ar putea sa ai bani foarte multi, dar nu indeajuns de multi sa te simti bine. De cati bani ai nevoie in viata ta?

4. Esti sanatos?

Te trezesti in fiecare dimineata si te duci la servici, dar te gandesti la tine ca fiind o persoana sanatoasa? Modul cum iti privesti sanatatea are un impact enorm asupra perceptiei tale asupra realitatii. E ca si cum aplici filtre la ceea ce ti se intampla.

5. Crezi ca esti o persoana buna?

Te-ai intrebat vreodata ce crezi despre tine insuti din acest punct de vedere? Poate ca luam de-a gata faptul ca suntem buni din oficiu si toti ceilalti sunt rai. O fi adevarat? Chiar crezi ca esti o persoana buna? De ce crezi asta?

6. Ce varsta ai?

Nu trebuie sa iti scoti cartea de identitate si sa faci calculul. Nu ma refer la numarul de ani de cand te-ai nascut, conteaza mai putin. Ma refer la cat de batran sau tanar simti ca esti. Ce varsta percepi ca ai? Pentru ca, fie ca ma crezi sau nu, e varsta ta reala.

7. Cine e prietenul tau cel mai bun?

Ai unul? E el sau ea inca in viata? Scrie-i numele pe o foaie si gandeste-te la acea persoana. Scrie o scurta descriere a ei. Unde v-ati cunoscut prima oara? Care au fost circumstantele? Ce o face sa fie cel mai bun prieten, totusi?

8. Care e visul tau din copilarie?

Ti-l aduci aminte? Vroiai sa calatoresti in toata lumea? Vroiai doar sa iti faci o familie si sa iti cresti copii? Asta faci acum? Ti s-a indeplinit visul? Sau navighezi in alta directie in fiecare zi din viata ta?

9. Cat de des razi?

Incearca sa iti aduci aminte exact de cate ori razi intr-o zi. E dificil? De ce? Pentru ca razi atat de des ca nu iti poti aduce aminte cand ai ras ultima oara bine? Sau pentru ca ai uitat cum e sa razi?

10. Ce te face sa zambesti?

Scrie o lista de cel putin 10 elemente. Daca nu gasesti 10 elemente care te fac sa zambesti, avem o problema. Nu te grabi, gandeste-te bine. Sa zambesti e altceva decat sa razi, in acelasi mod precum o plimbarica in parc e altceva decat o ascensiune montana. Pur si simplu iti place plimbarea.

11. Cine ti-e cel mai periculos dusman?

Ai unul? Scrie-i numele aici, impreuna cu o povestioara despre cum ti-a schimbat viata acest dusman. Prietenii ne fac sa facem lucruri pentru ei, pe cand dusmanii ne fac sa facem lucruri din cauza lor. Oricum, ne influenteaza viata si trebuie sa stim cum.

12. Unde locuiesti?

E chiar locul acela? Te simti acasa acolo? Cum ai ajuns acolo? Povestea casei tale se intersecteaza puternic cu cea a vietii tale. Locul unde te simti acasa este cel mai important loc din lume pentru tine. Ce il face sa fie acasa?

13. Crezi ca esti puternic?

Sunt chiar interesat sa stiu raspunsul la intrebarea asta. Iubesc oamenii puternici. Au puterea aia sa isi schimbe viata si sa creeze lucruri incredibile. Ce inseamna “puternic” pentru tine? Se refera la forta? Sau la anduranta? Sau la viteza? Sau la inteligenta?

14. Care e cel mai important lucru pe care l-ai facut pana acum?

Ai facut ceva important? Ceva ce ti-a schimbat viata fundamental? Sau ceva ce a schimbat fundamental viata altcuiva? De ce a fost important? Raspunde cu primul gand care iti vine in cap.

15. Care este cel mai stupid lucru pe care l-ai facut pana acum?

Consideri ca ai facut chestii stupide in viata ta? Eu cred ca toti facem, dar doar cativa admit. Majoritatea oamenilor acuza circumstantele, karma, pe altii, doar pe ei nu. Ai puterea sa accepti ca ai facut ceva foarte stupid?

16. Te iubesti?

Adica pe bune, accepti toate aspectele care te privesc? Poate te urasti? Majoritatea oamenilor fac asta fara sa isi dea seama. Din nou, raspunde cu primul gand care iti vine in minte. De obicei, chiar asa simti tu despre tine.

17. De ce iti este cel mai frica?

S-ar putea sa fie dificil sa raspunzi. Dar inaltator. Cea mai mare frica a ta este de obicei usa de scapare, daca o abordezi cu indeajuns curaj. Poti sa te gandesti la ceva ce te sperie de-a dreptul? Poate raspunsul la aceasta intrebare te sperie?

18. Care e cuvantul tau favorit?

Trebuie sa ai unul, toata lumea are. S-ar putea sa fie acela pe care il rostesti toata ziua fara sa iti dai seama, sau s-ar putea sa fie ceva ce te face sa te simti bine cand il spui. In general, exista o legatura inconstienta intre acest cuvant si adevaratul tu.

19. Cand ai plans ultima data?

Hai, admite. Toata lumea plange. Barbati, femei, copii. Poate e ceva care nu te face prea mandru, dar asta nu inseamna ca nu s-a intamplat. Ce a fost atat de puternic ca te-a zdrobit in interior? Gandeste-te inca o data, si lasa sentimentul sa reinvie. Impaca-te cu el. Daca poti.

20. Care e cel mai bun lucru care ti se poate intampla chiar acum?

Chiar in acest context, care e singurul lucru care iti poate schimba intreaga existenta daca ti se intampla chiar acum? Multi oameni raspund cu o suma de bani ca valoare absoluta, dar in opinia mea asta doar iti va maximiza problemele, nu le va face sa dispara.

21. Care e cel mai groaznic lucru care ti s-ar putea intampla chiar acum?

Din nou, care este singurul lucru care iti poate afecta viata in mod negativ atat de mult incat nu ai putea crede ca e posibil? Intre aceste doua posibilitati se afla toata viata ta. Care e durata vietii tale? Cat de lata e soseaua pe care calatoresti acum?

22. Imagineaza-ti persoana ta peste 5 ani de acum

Nu e chiar o intrebare, dar oricum va produce un raspuns interesant. Poti sa vizualizezi cum vei fi peste 5 ani? Cat de batran vei arata? Cum te vei comporta? Vei face aceleasi lucruri pe care le faci acum? Nu scrie o poveste intreaga, o propozitie in care sa concentrezi totul e de ajuns.

23. Regreti ceva?

Daca da, ce anume? Daca nu, de ce nu. Regretele sunt de obicei sfori pe care nu le-am tras cu noi din trecut, si care ne lasa legati de un context care nu mai e real. Daca iti cunosti regretele, vei afla lucruri despre tine care ai crezut ca le-ai uitat. Lucruri importante depre tine.

24. Care-i primul lucru pe care il faci dimineata?

Imediat dupa ce iti deschizi ochii. E un gand? E un gest? Toti tindem sa ne facem o rutina de dimineata, iar aceasta rutina pare sa ne contureze intreaga activitate din timpul zilei. Te-ai gandit vreodata care e primul lucru pe care il faci dimineata?

25. La ce te gandesti inainte sa te culci?

In mod similar, inainte sa te duci in pat la culcare, ai un gand preferat. Care anume? Ce face tranzitia catre lumea somnului sa mearga usor, fara rezistenta? Care e parola ta catre taramul viselor? Cum ar fi daca ti-ai pierde acest gand in mod subit?

26. Care e cel mai inalt punct in care ai fost vreodata?

A fost un munte? Sau un turn inalt din oras? Scrie absolut orice inseamna inalt pentru tine. Nu vreau sa stiu diferenta intre nivelul marii si acel punct, ci experienta ta de la cel mai inalt punct perceput de tine in viata. Frica? Bucurie imensa?

27. Daca ar fi un lucru in viata ta pe care l-ai schimba chiar acum, care e acela?

Imagineaza-ti ca ai intalnit o zana de poveste care ti-a oferit sa-ti indeplineasca o singura dorinta: poti sa schimbi doar un singur lucru in viata. Care? Cum ai vrea sa il schimbi? Daca nu ar exista puterea primita din partea acestei zane, ai mai vrea sa schimbi acel lucru?

28. Ce te face mandru?

Care este acel lucru pe care l-ai facut care te-a facut sa te simti instantaneu foarte mandru de tine insuti? Cand a fost asta? Care au fost circumstantele? Ai face-o din nou?

29. Sumarizeaza-ti viata intr-o propozitie.

Daca in urmatoarele 10 secunde viata ta s-ar sfarsi, cum ti-ai descrie-o? O singura propozitie pentru toata viata ta. Poti sa o scrii? N-ai decat 10 secunde, deci poti sa consideri ca e o intrebare la care trebuie sa raspunzi repede.  

30. Spune care e lucrul care te enerveaza cel mai mult

Zumzaitul unei muste? Sunetul unui cutit scartaind o farfurie de portelan? Modul in care te striga anumiti oameni? Prietenii care nu isi respecta promisiunile? Traficul? Incearca sa ramai calm cand raspunzi.

31. Care este intrebarea ta #1 pentru Dumnezeu?

Da, e un interviu cu tine, dar daca ai putea sa il pui lui Dumnezeu o singura intrebare, stiind ca iti va raspunde, care ar fi intrebarea? Care e cel mai important lucru pe care vrei sa il stii de la Dumnezeu?

32. Ai secrete?

Daca da, de ce? Daca nu, esti sigur? Care e motivul principal pentru care ai si tii secrete? Ti-e frica de reactia oamenilor? Ti-e rusine? Sau pur si simplu iti place sa acoperi lucrurile pentru placerea de a le descoperi mai tarziu?

33. Ce te face sa razi?

Exista ceva care te face sa razi cu toata pofta, nu-i asa? Trebuie sa existe. Ce anume iti declanseaza starea asta? Care e prima data cand te-ai lovit de asta?

Bine, am mintit. Sunt 34 de intrebari:

34. Esti fericit?

***

Acum, fii atent. Daca ai un blog, n-am nici o problema sa preiei articolul asta ca sa il publici si tu (cu un link catre originalul in limba romana, si cel in engleza), si sa raspunzi la fiecare intrebare pe rand. Sari peste cele care nu iti plac sau nu vrei sa raspunzi. Insa posteaza legaturile spre articolele originale, ca sa te pot gasi. Am zis, esti important.

Daca nu ai un blog, poate e timpul sa iti faci unul doar ca sa raspunzi la interviul asta. Glumesc. Sau poate nu . In orice caz, daca nu faci blogging, ti-am pregatit o carte electronica. Nu-ti face griji, cartea e gratuita, fara obligatii. Poti sa o descarci chiar aici, chiar acum, in limba engleza:

33 Questions For An Interview With Yourself (188)

Printeaz-o si scrie raspunsurile cand vrei tu. Chiar daca nu imi vei prezenta raspunsurile tale, poti sa lasi un comentariu si sa imi spui ca ti-ai gasit timp in programul tau sa raspunzi. In felul asta, voi stiu ca interviul s-a intamplat.

Ok, iar daca vrei sa oferi gratuit cartea electronica pe site-ul tau, te rog sa o faci, atata timp cat nu modifici continutul ei.

Deci, inca odata: cine poate sa raspunda la intrebari? Raspunsul e: oricine! Tu, in mod deosebit. Inca te intrebi de ce? Pentru ca esti important, de aia.

Iti multumesc pentru raspunsurile tale. S-ar putea sa nu stii asta, dar esti o inspiratie pentru mine.

• surprind diferentele de care aminteste Adrian chiar intre Mercedes-urile mele, pe doua planuri:

1. Pe strada. Am trei bucati Mercedes pe care le detin sau folosesc, toate trei impecabile/admirabile, dar una are 30 ani, alta 16 ani, iar ultima 13 ani. Cand sunt cu cea de 30 ani, pe de o parte respectul celor din jur este aproape egal cu zero; pe de alta parte, un procent infim din participantii la trafic (probabil cei pasionati de masini clasice) imi acorda un respect maxim, pentru ca masina arata superb, deci vor sa se uite la ea mai atent si sa converseze cu mine. Sunt sigur ca acelorasi oameni (care imi admira tablaria de 30 ani) li s-ar rupe de mine sau masina mea daca ar fi un Logan, de exemplu. Cand sunt cu masina de 16 ani, respectul celor din jur este decent, masina impunand acest respect prin modelul in sine, fiind mai special/rar, si prin infatisare; doar imbecilii – care cred ca ajung departe fiind primii la urmatorul semafor – afiseaza lipsa totala de respect, fiind aproape sa imi zgarie bijuteria de nenumarate ori. Eeeeei, cand sunt cu matahala de 13 ani, prin clasa ei mult mai scumpa decat celelalte doua (chiar daca a ajuns un model oarecum decazut, existand doua versiuni mai noi ale aceleiasi clase), respectul se apropie de maxim. Toata lumea imi face loc, nu incearca nimeni sa faca pe smecherul, nu ma injura nimeni. E super fain de privit acest “spectacol”. Adaug un ultim comentariu: faptul ca am cutii de viteze automate ajuta mult la calmul meu propriu in trafic.
2. La service. Toti mecanicii sar in ajutorul meu cand apar cu matahala de 13 ani, ma ajuta dar nu se omoara cand sunt cu cea de 16 ani, si fac o fata de parca i-a lovit trenul cand le spun ca am probleme cu o Cobra – nu conteaza ca arata intr-un mare fel. RAR-ul la cea veche l-am primit doar fiindca arata bine, asta fiind singura exceptie in planul “la service”. Sunt dezamagit ca am un Mercedes clasic in Romania, lumea nu vrea sa ma ajute sa o intretin corespunzator, crezand ca sunt un sarantoc care nu are bani sa plateasca reparatia, sau fiindca s-au saturat sa repare Cobre iar banii nu conteaza.

• daca in masina ni se pare ca nu suntem tratati cu respect, stati sa vedeti cum e pe scuter!

Daca in masina ai patru laturi care crezi ca te apara daca intra un bivol in tine, pe scuter ai vax albina. Concentrez toate ideile mele pentru acest paragraf in vorbele unui amic care a inchiriat un scuter recent: “Am avut impresia ca toate masinile vor sa ma omoare”. Eu, care am deja oaresce experienta pe doua roti in Bucuresti, adaug ca uneori s-a depasit stadiul de “impresie” – chiar au vrut sa intre in mine! Bicicleta are cateva circumstante atenuante, in sensul ca viteza de deplasare permite evitarea unor situatii neplacute, sau cel putin reducerea impactului acestora.

Respect!

Background

Ma credeti sau nu, un contabil poate face foarte mult rau unei afaceri. Asa cum poate face si bine. In acelasi mod, un intreprinzator isi poate afecta afacerea foarte mult daca nu stie contabilitate, asa cum o poate tine sanatoasa daca intelege principiile contabile, modul in care cifrele “lucreaza” pentru ea, indicatorii s.a.m.d.

Cazul firmei firmelor mele. Am aceeasi contabila inca de cand am deschis portile, imi ia bani putini, face inregistrarile de rigoare, depune acte la autoritati, nu-mi raporteaza niciodata ce se intampla cu cifrele, si treaba merge inainte. Chestia asta ma streseaza de ceva timp incoace, fiindca am in acte ba profit, ba pierdere, ca sa nu mai zic de taxe, fara sa am control. Ma trezeam cu ele. Acum urmaresc eu personal situatia, pentru siguranta mea, dar probabil ca voi schimba contabila intr-o buna zi, cand o sa ma decid sa dezvolt firma ceva mai agresiv.

Cazul firmelor clientilor mei. Pentru acestia am contractat prima data o firma pe care o consideram buna, ca doar nah, era a unei prietene. Aveau o multime de clienti, angajati (angajate, mai degraba). Credeam ca sunt la fix. Spre deosebire de firmele mele, care raporteaza situatiile la stat la fiecare 3 luni, clientii mei au o activitate mai semnificativa, raportand lunar. De fapt, eu ma ocup de hartzogariile lor si relatia cu contabilitatea, ca nu e mare filozofie, si castig un ban cinstit.

Dupa cateva luni, primele provocari: profit in acte, rezulta impozit de plata. Nu doar ca realmente nu exista profit, dar era “planificat” sa nu existe (adica contabilii stiau), fiindca era perioada initiala cand investitiile erau mari, iar veniturile mai mici. In urma unei analize (si a unor bani cheltuiti cu consultanta externa), am identificat cauza si am rezolvat problema. Totul sta in modul cum inregistrezi actele contabile, iar asta trebuie facut in stricta concordanta cu legea, in primul rand, si cu specificatiile clientului, in al doilea rand. Cu timpul, provocarile au continuat sa apara, uneori in timp util, alteori pe muchie de cutit, unele dintre ele putand ajunge sa coste firma clientilor mei (daca nu erau rezolvate) zeci de mii de euro!! Uite-asa, din pix.

Intr-un final, am decis sa mut contabilitatea la Accace Europe, din mai multe motive:

• contabilii initiali si-au dat seama dupa multe luni de zile ca ne iau prea putini bani pentru servicii, sub costul lor! Iar noua suma ceruta era aproximativ 1:1 cu suma ceruta de Accace.
• incepea anul 2009, facea sens sa incepi cu un nou furnizor.
• oricum ne scoteau din stiti-voi-ce de fiecare data cand aveam o provocare, contabila sau de alta natura, si daca tot ofereau servicii de contabilitate, de ce sa nu le cumparam?
• vorbesc limba clientilor mei.

Accace e o firma de origine slovaca, fondata din cate stiu de un fost consultant al unor companii gen Big4, cu scopul ambitios de a oferi servicii de contabilitate si consultanta de top, pentru companii internationale din Europa Centrala si de Est. Numele vine de la “Accounting ace“. In Romania au o echipa destul de numeroasa de doamne si domnisoare foarte pregatite si versate in domeniile pe care le acopera, reusind astfel sa contribuie cu succes la scopul initial al fondatorului. Nume precum Gabriela Cirjan, Mihaela Virlan sau Petra Ftorkova imi aduc aminte de imaginea consultantului profesionist perfect. Dar mai ales util!

Pe pagina lor de internet, www.accace.eu, puteti sa va familiarizati usor cu privire la serviciile oferite si modul lor de lucru, motiv pentru care nu voi intra in detaliu aici. Dar ma pregatesc sa inchid recomandarea punctand cele mai importante avantaje pe care le vad eu in colaborarea cu Accace Romania:

raspunsuri rapide si eficiente la intrebarile adresate si provocarile ridicate la fileu. Probleme care de cele mai multe ori sunt delicate. Deci au cunostinte legale foarte bune, iar daca nu au, se pare ca stiu sa le obtina imediat, avand in acelasi timp si o abordare “street-smart”, adica nu facem doar teorie.

abordare profesionista a relatiei cu clientul, fiecare persoana are rolul ei (ex. Account Manager, Contabil alocat, Manager de divizie, Specialist pe chestiuni X sau Y, s.a.m.d.), iar ele intre ele comunica foarte bine – chiar daca e nevoie de schimb de expertiza intre filiale. Si cu firma client, comunica la fel.

trag de mine sa le dau toate actele, chitantele, contractele s.a. intr-un mod foarte organizat. Nu le scapa niciodata daca incerc sa le fentez, fie din ignoranta (adica eu cred ca imi cer prea multe, si n-am chef sa dau curs cererii, ), sau neatentie. Sunt al dracu’, cum se spune. Dar asa trebuie sa fie, altfel iti cade lumea in cap cand ti-e mai draga.

ne raporteaza la timp situatia firmei, inainte de declararea acesteia la administratie, ca sa verificam, sa aprobam cifrele in mare.

stiu nu doar contabilitate (pe care o fac intr-un mod mai avansat decat o prelucrare mecanica a actelor), dar au competente reale pe consultanta juridica si financiara atat de necesare.

eu personal am invatat mai multe despre disciplina in organizarea actelor, despre functionarea cifrelor, a legii si a autoritatilor, cu aceasta ocazie.

au pahare mari de apa, pe care ti le ofera cand mergi in vizita de lucru la sediul lor.

Toate astea vin la un pret, sa nu va asteptati ca scapati cu cateva sute de lei pe luna. Contabilitatea are un pret in functie de numarul de operatii care trebuie efectuate, iar consultanta in plus se taxeaza corespunzator. In cazul meu, fiecare luna costa de 2-4 ori mai mult decat fee-ul de contabilitate; ce-i drept, noi cerem consultanta deseori. Dar cand dai un ban la Accace, stai in fata: esti ferit de probleme de tot soiul, economisesti bani pe care i-ai putea pierde in mare stil din simpla neatentie, si dormi bine noaptea. La un anumit nivel al afacerii tale, face sens.

Faptul ca am scris aceasta recomandare nu inseamna ca nu mai am si altele, in domeniu. Insa chiar daca am o impresie foarte buna despre ele, e formata din observare externa, nu prin colaborare directa de-alungul unei perioade rezonabile de timp. Asadar, daca ne cunoastem, va rog sa nu ne suparam fiindca nu am scris despre voi. Iar despre firma descrisa in prima parte, rog pe directorul acesteia sa inteleaga ca diferentele punctate sunt pe bune, si ca “it’s business, not personal.”

Ca sa stabilim o balanta, sa stiti uneori am cate-o nemultumire fata de Accace, dar paleste lejer in fata beneficiilor, a.i. nu are rost sa murdaresc pictura pe care tocmai am realizat-o, dand exemple.

Va doresc succes sa aveti cifre care lucreaza pentru voi. Iar daca aveti firme de contabilitate brici pe care le puteti recomanda, sa o faceti – indiferent ca scrieti intr-un blog, in comentariile de aici, sau daca puneti doar un link catre un articol relevant.

Cam astea sunt masinutele principale la care am acces:

Cea din stanga e un Monster Truck electric de la HPI si imi apartine. Foarte tare jucaria, pacat ca eu inca sunt pe pack-urile (acumulatorii) originali, care sunt fara… passion. 35 kmh, come on! Ii vine si ei randul la upgrade. Problema e ca poti baga atat de multi bani in automodele incat sa fii (considerat) tampit de-a dreptul, iar eu incerc sa ma stapanesc.

Cea din dreapta nu e a mea, si e un buggy a carui brand il mentin secret deocamdata, care functioneaza pe baza de dragoste si nitro. Ca idee, cand exista timp sa fie servisata ca lumea si bani de piese bune, produce fenomene gen 0-140 kmh /3.5 secunde, avand o putere echivalenta cu ~1000 CP/tona – pentru connoiseuri. Am invatat tot ce s-a putut despre ea intr-o noapte, si de atunci am golit cateva rezervoare singur! Vreo doua intr-o parcare imensa pe asfalt, si vreo 3 pe terenuri off-road foarte nasoale. Incep sa invat secretele conducerii unui astfel de …bolid, chiar neasteptat de repede.

Sambata am fost in deplasare cu ele la Amara, unde se tinea Campionatul National de Automodele. Partenerii de drum au fost @bogdanpaun si @mihaim, iar @adrianpopescu ni s-a alaturat la fata locului. Fara sa doresc sa jignesc federatia in domeniu, evenimentul mie mi-a transmis ca acest sport are in Romania cateva maini de pasionati care au masini plus cunostinte in domeniu (fiindca de obicei au si magazin online), si mai putin public (adica trecatori atrasi de sunet). Priviti cum arata tribuna din care se conduc automodelele:

Stiu ca iti faci treaba din ea, ca e ieftina si nefiind un eveniment popular, nu are rost investit in ceva profesionist… dar totusi. Ce finantare poti spera sa obtii, de exemplu, daca vreun potential sponsor vede chestia asta? Ca sa nu mai intreb, ce public nou speri sa obtii. Am imbatranit si mai am de recuperat in alte capitole ale vietii, ca altfel m-as zbate personal sa schimb cateva lucruri.

Din observatiile mele din ultimele 6 luni, adaug ca mai sunt cateva sute de posesori de automodele care mai stiu cate ceva despre intretinerea lor. In plus, vad un mare potential – la pista din Tineretului se aduna foarte multi spectatori de fiecare data cand e actiune. Cultura pentru acest sport in randul publicului e ca inexistenta in acest moment – si cred ca o parte importanta din vina o are chiar federatia. Sunt curios ce eforturi de popularizare a acestui hobby depun, mai ales ca eu n-am reusit sa gasesc un amarat de site in care sa aflu de acest campionat – par example. Uite, cei de la Multirace au facut inca o pista pentru automodele in Pipera, din fonduri proprii.

Sper ca v-am trezit oleaca de interes pentru acest tip de hobby capabil sa produca o doza chiar buna de adrenalina, si va las sa priviti cateva zeci de secunde de curse. Nerecomandat, din pacate, celor alergici la praf si substante toxice. Ca mine.

• tinichigiul a uitat sa monteze un burete in bandou, iar cand l-a desfacut sa isi repare greseala, mi-a lovit bara spate de un colt. Rezulta punct de 2 mm diametru vopsea sarita.
• un taran – fiindca altfel nu ii pot spune – din Berceni s-a simtit el putin incurcat de masina mea parcata regulamentar, de altfel, si i-a tras un picior in bandoul barii din spate. Rezulta urma de pantof pe bandou, plus vopsea sarita.

Ce sa zic? Ca traim in Romania si asta ne mananca tot timpul, nervii si banii???

N-am crezut ca ma pot supara pe tara asta mai mult decat eram. Plec de aici, va zic.

Desi ma feresc ca blogul meu sa ajunga o adresa cunoscuta in domeniul prezentarii escrocheriilor care ne privesc pe la colturi, intamplarile fac de asa natura incat sa traiesc cate-o distractie din asta, una dupa alta. Si astfel nu ma pot abtine sa nu relatez respectivele aventuri. Hai sa va spun ultima petrecanie, pe care nu am gasit-o documentata in online-ul romanesc, si cred ca nici in televiziunea de la noi. Dar apropo de asta, va asist cu orice informatie.

Apar in viata mea niste clienti dubiosi la o casa monument istoric pe care o am de vanzare ca agent imobiliar. De ce dubiosi? Pentru ca sunt de culoare, tineri ca mine, grabiti sa cumpere fara un due-dilligence minimal, si cu bani multi la dispozitie pe care par sa ii arunce la gunoi, avand in vedere pretul piperat pe care il discutasem. In acel moment eram foarte tentat sa ii raportez autoritatilor de rigoare, fiindca tranzactiile imobiliare nu se fac chiar ca la piata. Dar am amanat momentul pentru ca parea incitant, pentru ca preferam sa aflu tot adevarul, decat sa stric prajitura inainte sa o punem pe foc, si pentru ca putea sa nu fie spalare de bani. Ce le puteau face autoritatile avand doar o informatie minimala? Ma rog, dupa cateva intalniri in care tot socializam si ma intreaba de mediul investitional de aici si perspectivele de viitor, ajungem la miezul problemei lor.

Ne intalnim (adica ii duc) la un apartament neutru in care sa imi arate ceva, “ca sa inteleg eu mai bine care ar fi cea mai buna asistenta pe care le-o pot da” cu “investitiile” lor. Acolo, in baie, scot din buzunar trei sticlute cu substante chimice (vezi Doamne, foarte secrete), si doua folii de aluminiu, din care una pare sa fie impachetata ca si cum ar avea cateva bancnote in ea.

Imi spuni ca banii lor ar fi mai degraba cash, dar si aia intr-o forma speciala care nu poate fi gasita la intrarea in tara. Practic, in staniolul ala erau niste bancnote in euro, cam negre, aparent arse/distruse, pe care se gasea un praf alb. Ce sa mai, aratau ca dracu; dar se vedea ca sunt euro! Ei ziceau ca bancile le pun in forma asta, a.i. sa previna utilizarea lor daca ar fi furati in timpul transportului cu blindatele, si ca foarte putine persoane stiu cum se reactiveaza acesti bani ca sa redevina euro, asa cum ii stim cu totii.

Incepe demonstratia. Ma intreaba daca am douazeci de euro la mine. Neavand, produce el o bancnota din buzunar. O uda cu o substanta rosiatica, dupa care o baga intre alte bancnote de aceeasi valoare in staniol. Impacheteaza treaba, si incepe sa o calce in picioare. Apoi o desface, uda combinatia de bancnote distruse cu alta substanta, iar o impacheteaza, si ma roaga pe mine sa o calc in picioare vreo 5 minute. Iar o desface, o mai uda cu a treia substanta, dupa care incepe sa frece cu vata peste bancnote. Incet, incet, acestea incep sa re-arate ca euro. Mentionez ca erau doua bancnote negre de reactivat, cu ajutorul uneia uzuale, prin niste procese care ar transfera nu stiu ce chimicale din cea buna spre cele inegrite, ca sa redevina bani buni. Cand se termina curatenia, le baga in apa sa se scurga chimicalele, dupa care le punem pe un corp de iluminat, si in cateva minute aveam 3x douazeci de euro, toate impecabile, cu serii diferite. Am ramas total mirat la faza asta, pentru ca oricum nu stiu cu ce se mananca producerea de bancnote, ce proprietati ar avea acestea, si pentru ca nu e stilul meu sa ma ocup de gainarii. Ca sa ma lamuresc, le spun sa imi dea fosta bancnota originala (acum secata de proprietatile chimice originale, yeah right), si una dintre cele reactivate – ca sa le duc undeva la verificare. Dovezi, nenicule.

Ii intreb daca au de gand sa produca toata suma pentru casa din bancnote de douazeci, si prin acest procedeu. Mi se spune ca sunt de fapt bancnote de cincisute, asta era doar sa inteleg eu cu ce se mananca. De parca mi-ar fi pasat, preferam sa nu stiu. Dar oricum… de ce ai avea teancuri de cincisute, si demonstrezi pe douazeci. Si aici intervine elementul care m-a alertat imediat ca e o mare teapa. Imi spun ca “asistenta mea” ar fi sa tot aduc bani in forma de cincisute euro, a.i. ei sa reactiveze cate o mie din fiecare de cincisute, iar eu sa imi iau cota parte din cele noi. Pai cum aveti voi bani, daca imi cereti mie??? Mai mult, cand ne despartim ma roaga sa le dau cateva sute de euro imprumut, ca sa plateasca persoana care le ascunde banii deactivati. C’mon!!

Nu am cotizat cu nimic, si m-am dus direct la un meeting cu domnul Google. In Romania n-am gasit informatii relevante despre negri care duplica bani, adica euro. Dar m-am gandit ca tepile n-au fost inventate in Romania, oricat de smecheri ne credem noi, asa ca la germani am gasit exact reteta de mai sus. Imaginati-va ca au existat creduli care le-au si dat mii de euro, dupa care s-au imprumutat cu zeci de mii, dupa care binevoitorii negri s-au evaporat, lasand credulii cu toate problemele din lume in cap.

Am mai avut o conversatie cu ei de atunci, in care le-am zis ca prefer sa nu ma amestec, afland despre ce e vorba de pe internet. Tot radeau la telefon si ma implorau sa ma intalnesc cu ei inca o data, cateva minute. Desigur.

Evident ca n-am mai verificat banii lor la o casa de schimb, fiindca acum mi-e foarte clar ca sunt reali iar toata demonstratia aia era o iluzie optica de impresionat, a.i. sa cazi in capcana. De asemenea, mi-e clar ca nu vor cumpara vreo casa, si ca nu e spalare de bani ci escrocherie. Ca in mailurile alea din Nigeria… motiv pentru care am impresia si ca nu e prima data cand se afla in Romania, cum pretind.