Cu ocazia primei vizite din luna septembrie 2009 in Ljubljana, adica mai exact in hotelul Austria Trend de aici, am descoperit din curiozitate una din facilitatile acestuia, si anume Sense Wellness Club. M-am uitat pe brosurica din camera, am vazut in ea cateva poze, dar si preturile piperate ale diverselor servicii. Intr-o dupa-amiaza in care am avut timp, am decis sa intru.
Am intrebat despre un masaj tailandez, insa am aflat ca toate intervalele orare ale zilei erau deja rezervate. Concluzia pe care am tras-o era ca precis merita sa vad despre ce e vorba, totusi. In cele din urma, s-a gasit in program 30 minute libere pentru un masaj de spate cu uleiuri aromatice. In poza de mai jos e o secventa din finalul procedurii.
Dar pana sa ajung la masaj, se cerea sa petrec vreo 1-2 ore in Chill-Out area, rasfatandu-ma cu celelalte servicii oferite – la care aveam acces timp de 2 ore gratuit, in baza camerei speciale pe care o aveam rezervata in hotel, hehe. A fost de vis:
sezlonguri foarte confortabile orientate spre ecranul gigantic pe care ruleaza filme inspirationale cu natura inconjuratoare, pe fundal muzical de relaxare, uneori similar cu Yanni – spre deliciul meu.
doua paturi si mai confortabile, inconjurate de perdele, pe care puteai sta in intimitate cu partenerul/a, acestea fiind orientate tot spre ecran, in caz ca doreai sa privesti.
ceaiuri aromatice la discretie, sampanie sau mere.
piscina cu jacuzzi, foarte fain sa cauti butoanele albastre in ea ca sa pornesti diversele jeturi.
sauna turceasca, finlandeza sau bio, cu instructiuni clare de folosire, loc de dus foarte la indemana in fiecare caz, arhitectura si curatenie perfecta.
Singurul mare soc pentru mine, dar cu care m-am acomodat repede, e ca inauntrul centrului te afli intr-una din doua stari: cu halat, sau gol-pusca.
Masajul de spate a fost mega-profesionist din toate punctele de vedere, toti cei 37 euro au fost cheltuiti cu satisfactie: de la amenajarea zonei unde se face masajul, a saltelei cu flori, a miresmelor, si nu in ultimul rand profesionismul desavarsit al filipinelor care livreaza serviciul. M-am simtit ca nou, desi am fost tratat doar 30 minute.
A doua oara cand m-am regasit in Ljubljana, respectiv in acelasi hotel, mi-am facut programul in asa fel incat sa beneficiez cu varf si indesat de serviciile Sense. Deocamdata am facut:
Tratament facial Carita (Paris). 90 minute magice pentru o fata fina ca a unui bebelus.
Descuamarea corpului (Marmalade body peeling). Tratament cu sare speciala pentru curatarea epidermei, urmat de impachetare si scufundarea pentru 15 minute intr-un pat cu apa.
Masaj terapeutic filipinez Hilot cu frunze de banane si ulei de nuca de cocos. Mai trebuie sa descriu?
Dupa ce public acest articol ma duc din nou in Chill-Out area, fiindca ma asteapta un “King Thai Massage” de doua ore, prima constand intr-un masaj tailandez traditional, iar a doua intr-un masaj tailandez cu uleiuri aromatice. O sa spuneti ca sunt nesimtit; n-o sa va contrazic.
Decizia o luati singuri. Dar eu va garantez ca Slovenia este o tara in care astfel de servicii sunt cerute de turisti din toate tarile lumii. Pagina web a Sense Wellness Club este aici.
O sa inchei revenind la hotelul unde m-am “petrecut” eu, Austria Trend, completand faptul ca si serviciile oferite de acesta (per intregul ansamblu!) sunt tot un rasfat, pe care vi-l recomand.
[postarea a fost re-editata, pentru o mai buna claritate]
Background
Ma credeti sau nu, un contabil poate face foarte mult rau unei afaceri. Asa cum poate face si bine. In acelasi mod, un intreprinzator isi poate afecta afacerea foarte mult daca nu stie contabilitate, asa cum o poate tine sanatoasa daca intelege principiile contabile, modul in care cifrele “lucreaza” pentru ea, indicatorii s.a.m.d.
Cazul firmei firmelor mele. Am aceeasi contabila inca de cand am deschis portile, imi ia bani putini, face inregistrarile de rigoare, depune acte la autoritati, nu-mi raporteaza niciodata ce se intampla cu cifrele, si treaba merge inainte. Chestia asta ma streseaza de ceva timp incoace, fiindca am in acte ba profit, ba pierdere, ca sa nu mai zic de taxe, fara sa am control. Ma trezeam cu ele. Acum urmaresc eu personal situatia, pentru siguranta mea, dar probabil ca voi schimba contabila intr-o buna zi, cand o sa ma decid sa dezvolt firma ceva mai agresiv.
Cazul firmelor clientilor mei. Pentru acestia am contractat prima data o firma pe care o consideram buna, ca doar nah, era a unei prietene. Aveau o multime de clienti, angajati (angajate, mai degraba). Credeam ca sunt la fix. Spre deosebire de firmele mele, care raporteaza situatiile la stat la fiecare 3 luni, clientii mei au o activitate mai semnificativa, raportand lunar. De fapt, eu ma ocup de hartzogariile lor si relatia cu contabilitatea, ca nu e mare filozofie, si castig un ban cinstit.
Dupa cateva luni, primele provocari: profit in acte, rezulta impozit de plata. Nu doar ca realmente nu exista profit, dar era “planificat” sa nu existe (adica contabilii stiau), fiindca era perioada initiala cand investitiile erau mari, iar veniturile mai mici. In urma unei analize (si a unor bani cheltuiti cu consultanta externa), am identificat cauza si am rezolvat problema. Totul sta in modul cum inregistrezi actele contabile, iar asta trebuie facut in stricta concordanta cu legea, in primul rand, si cu specificatiile clientului, in al doilea rand. Cu timpul, provocarile au continuat sa apara, uneori in timp util, alteori pe muchie de cutit, unele dintre ele putand ajunge sa coste firma clientilor mei (daca nu erau rezolvate) zeci de mii de euro!! Uite-asa, din pix.
Intr-un final, am decis sa mut contabilitatea la Accace Europe, din mai multe motive:
contabilii initiali si-au dat seama dupa multe luni de zile ca ne iau prea putini bani pentru servicii, sub costul lor! Iar noua suma ceruta era aproximativ 1:1 cu suma ceruta de Accace.
incepea anul 2009, facea sens sa incepi cu un nou furnizor.
oricum ne scoteau din stiti-voi-ce de fiecare data cand aveam o provocare, contabila sau de alta natura, si daca tot ofereau servicii de contabilitate, de ce sa nu le cumparam?
vorbesc limba clientilor mei.
Accace e o firma de origine slovaca, fondata din cate stiu de un fost consultant al unor companii gen Big4, cu scopul ambitios de a oferi servicii de contabilitate si consultanta de top, pentru companii internationale din Europa Centrala si de Est. Numele vine de la “Accounting ace“. In Romania au o echipa destul de numeroasa de doamne si domnisoare foarte pregatite si versate in domeniile pe care le acopera, reusind astfel sa contribuie cu succes la scopul initial al fondatorului. Nume precum Gabriela Cirjan, Mihaela Virlan sau Petra Ftorkova imi aduc aminte de imaginea consultantului profesionist perfect. Dar mai ales util!
Pe pagina lor de internet, www.accace.eu, puteti sa va familiarizati usor cu privire la serviciile oferite si modul lor de lucru, motiv pentru care nu voi intra in detaliu aici. Dar ma pregatesc sa inchid recomandarea punctand cele mai importante avantaje pe care le vad eu in colaborarea cu Accace Romania:
raspunsuri rapide si eficiente la intrebarile adresate si provocarile ridicate la fileu. Probleme care de cele mai multe ori sunt delicate. Deci au cunostinte legale foarte bune, iar daca nu au, se pare ca stiu sa le obtina imediat, avand in acelasi timp si o abordare “street-smart”, adica nu facem doar teorie.
abordare profesionista a relatiei cu clientul, fiecare persoana are rolul ei (ex. Account Manager, Contabil alocat, Manager de divizie, Specialist pe chestiuni X sau Y, s.a.m.d.), iar ele intre ele comunica foarte bine – chiar daca e nevoie de schimb de expertiza intre filiale. Si cu firma client, comunica la fel.
trag de mine sa le dau toate actele, chitantele, contractele s.a. intr-un mod foarte organizat. Nu le scapa niciodata daca incerc sa le fentez, fie din ignoranta (adica eu cred ca imi cer prea multe, si n-am chef sa dau curs cererii, ), sau neatentie. Sunt al dracu’, cum se spune. Dar asa trebuie sa fie, altfel iti cade lumea in cap cand ti-e mai draga.
ne raporteaza la timp situatia firmei, inainte de declararea acesteia la administratie, ca sa verificam, sa aprobam cifrele in mare.
stiu nu doar contabilitate (pe care o fac intr-un mod mai avansat decat o prelucrare mecanica a actelor), dar au competente reale pe consultanta juridica si financiara atat de necesare.
eu personal am invatat mai multe despre disciplina in organizarea actelor, despre functionarea cifrelor, a legii si a autoritatilor, cu aceasta ocazie.
au pahare mari de apa, pe care ti le ofera cand mergi in vizita de lucru la sediul lor.
Toate astea vin la un pret, sa nu va asteptati ca scapati cu cateva sute de lei pe luna. Contabilitatea are un pret in functie de numarul de operatii care trebuie efectuate, iar consultanta in plus se taxeaza corespunzator. In cazul meu, fiecare luna costa de 2-4 ori mai mult decat fee-ul de contabilitate; ce-i drept, noi cerem consultanta deseori. Dar cand dai un ban la Accace, stai in fata: esti ferit de probleme de tot soiul, economisesti bani pe care i-ai putea pierde in mare stil din simpla neatentie, si dormi bine noaptea. La un anumit nivel al afacerii tale, face sens.
Faptul ca am scris aceasta recomandare nu inseamna ca nu mai am si altele, in domeniu. Insa chiar daca am o impresie foarte buna despre ele, e formata din observare externa, nu prin colaborare directa de-alungul unei perioade rezonabile de timp. Asadar, daca ne cunoastem, va rog sa nu ne suparam fiindca nu am scris despre voi. Iar despre firma descrisa in prima parte, rog pe directorul acesteia sa inteleaga ca diferentele punctate sunt pe bune, si ca “it’s business, not personal.”
Ca sa stabilim o balanta, sa stiti uneori am cate-o nemultumire fata de Accace, dar paleste lejer in fata beneficiilor, a.i. nu are rost sa murdaresc pictura pe care tocmai am realizat-o, dand exemple.
Va doresc succes sa aveti cifre care lucreaza pentru voi. Iar daca aveti firme de contabilitate brici pe care le puteti recomanda, sa o faceti – indiferent ca scrieti intr-un blog, in comentariile de aici, sau daca puneti doar un link catre un articol relevant.
E cazul sa fac o noua recomandare, de data aceasta una …altfel. Nu voi recomanda o companie, ci o persoana in cadrul companiei in care lucreaza. Hai sa clarific…
Cred ca o mare parte din noi, cei care suntem un pic pasionati de masini, ave(a)m nevoie la un moment dat de un vopsitor sau o vopsitorie auto de uber-calitate. Pentru ca in orasul asta, adicatelea Bucuresti, e greu sa ne pastram masina in stare cat mai buna. Cand ti-e lumea mai draga, se trezeste:
un artist sa o zgarie cu cheia in lung si lat,
vreun tampit sa ii dea un picior in aripa, sau
vreun conducator auto (a nu se confunda cu termenul “sofer”) care schimba banda ca si cum toate ar fi ale lui, trezindu-se direct in fierul tau.
Din pacate, in ziua de azi nu se lucreaza tocmai calitativ in ceea ce priveste serviciile de reparatii si intretinere auto (cu niste exceptii, desigur). Iar dealerii Mercedes locali imi inspira mai degraba o lipsa de incredere, daca e sa ma iau dupa parerile colegilor din club. In plus, intotdeauna ai nevoie de ceva rezonabil in materie de costuri.
Mergand pe linia povestii, eram practic speriat de bombe, refuzand sa duc barele masinii mele la vopsit de frica unei executii potential proaste. Imi iubesc masina prea mult. Iar prietenii nu-mi prea recomandau o vopsitorie ca sa nu ii injur in caz ca… stiti voi.
Asadar, m-am hotarat sa il intreb pe un tip intalnit intr-un OMV intr-o seara, Florin C., care are cateva Mercedes-uri. Stiu ca are unul ca al meu, cu barele vopsite aici in Bucuresti, ca doar le-am vazut cu ochii mei si am fost impresionat. Mi-a zis de un “nea Ilie” de la Service Ciclop Giurgiului. OK, dar ca sa fiu eu sigur, l-am intrebat si pe mecanicul meu ce vopsitor imi recomanda. Mi-a zis de dl. Cristi Caramet, tot de la Service Ciclop Giurgiului – recunoscand in acelasi timp maiestria lui “nea Ilie”.
Ca sa scurtez povestea, “nea Ilie”, pe numele lui adevarat Ilie Marina, e un vopsitor cu o experienta de 25 ani, care face o treaba buna. E un tip oarecum flegmatic ca si caracter, dar dansul mi-a facut masina frumoasa, reusind sa treaca bine dpdv psihologic peste toate fitzele mele de tipicar, pardon… pasionat Mercedes: curatare perfecta a pieselor, pregatire ca la carte, cod de culoare exact, asta mai lucioasa, cealalta mai mata, s.a.m.d. L-am distrus cat a avut barele in lucru, sincer. Mai jos e rezultatul muncii sale, sectiunea prezentata avand cel putin trei defecte majore vizibile inainte sa ajunga la dansul, din care unul era o ruptura in partea de jos.
Executie perfecta: bara lucioasa, bandoul mat impecabil
Sunt convins ca si dl. Cristi Caramet este un profesionist cel putin la fel de calificat si pasionat de ceea ce face; l-am vazut muncind, dar nu m-a putut servi fiindca pleca in concediu. Nea Ilie tocmai se intorcea din concediu. Am avut “noroc” cu ploaia aia mare din 6 august 2009, care m-a prins la ei in hala; am avut ocazia sa vad oameni la munca pana seara tarziu, fiindca “banul se castiga greu, si trebuie muncit pana seara in fiecare zi, daca vrem sa avem ceva acasa”. Am aflat cat castiga chiar si in aceste conditii, si am fost dezamagit. Ii admir.
In concluzie, ii recomand cu drag pe acesti profesionisti si mai ales pe dl. Ilie Marina: munca acestuia o privesc si imi face mare placere zi de zi. Service-ul unde lucreaza, Ciclop Giurgiului, nu m-a impresionat in mod deosebit din mai multe motive, dar asta nu inseamna ca sunt necalificati.
Numarul lui de telefon este 0762.571.255. Sunati inainte, va intelegeti care e procedura de lucru, verificati disponibilitatea lui nea Ilie, ii spuneti ca stiti de la mine, s.a.m.d. Eu va rog un singur lucru: nu abuzati de el, fiindca e un om linistit.
Faceam la sfarsitul saptamanii o mare curatenie prin camera mea, cu scopul de a-mi simplifica viata. Am mentionat treaba asta pe Twitter, ca sa vad cine “zambeste” la astfel de stimuli, si ce alte resurse as mai putea gasi – pentru a scrie un articol mai detaliat . Si uite ca dintr-un tweet in altul, am gasit via @ibz un articol de Paul Graham – un om special, sa zicem – care trateaza acelasi subiect, mai bine decat as putea sa o fac eu acum. Asadar, vi-l prezint mai jos, tradus de subsemnatul in limba romana.
Articolul original se numeste STUFF, si a fost scris in iulie 2007. Ca fapt divers, putea la fel de bine sa fi fost scris de Dragos Manac.
Am prea multe lucruri. Majoritatea oamenilor din America au prea multe lucruri. De fapt, cu cat oamenii sunt mai saraci, cu atat mai multe lucruri par sa aiba. Cu greu gasesti pe cineva atat de sarac incat sa nu-si permita o curte plina de masini vechi.
Nu a fost intotdeauna asa. Lucrurile obisnuiau sa fie rare si de valoare. Inca poti gasi dovezi cu privire la asta, daca le vei cauta. De exemplu, in casa mea din Cambridge, construita in 1876, dormitoarele nu au sifoniere. In zilele acelea, lucrurile oamenilor incapeau in cateva sertare. Chiar in urma cu cateva decenii, inca existau destul de putine lucruri. Cand ma uit la fotografii facute in anii 1970, sunt surprins cat de goale par sa fie casele. Cand eram copil aveam ceea ce credeam a fi o flota uriasa de masinute de jucarie, insa acea colectie ar pali astazi in fata arsenalului de jucarii pe care le au nepotii mei. Impreuna, toate Matchbox-urile si Corgi-urile mele ocupau cam o treime din suprafata patului. In camerele nepotilor, patul este singura suprafata libera de lucruri.
Lucrurile au devenit mult mai ieftine, dar atitudinea noastra fata de ele nu s-a schimbat in mod corespunzator. Supra-evaluam lucrurile.
Asta a fost o problema mare pentru mine cand nu aveam bani. Ma simteam sarac, iar lucrurile pareau atat de valoroase, incat instinctiv le-am acumulat. Prietenilor le ramaneau lucruri in urma cand isi mutau locuintele, sau vedeam ceva cand ma plimbam pe strazi in seara gunoaielor (aveti mare grija la orice gasesti a fi “numai bun”), sau gaseam ceva de cumparat in stare aproape noua pentru o zecime din pretul din magazin, la o vanzare de garaj. Si zbang, mai multe lucruri.
Stiti, aceste lucruri gratuite sau aproape gratuite nu erau ocazii, pentru ca valorau chiar mai putin decat costau. Majoritatea lucrurilor pe care le-am acumulat erau inutile, pentru ca nu aveam nevoie de ele.
Ce nu intelegeam era ca valoarea unei noi achizitii nu era diferenta intre pretul ei de magazin si cel pe care il plateam eu. Era valoarea pe care o producea pentru mine. Lucrurile au o lichiditate extrem de scazuta. Daca nu ai vreun plan sa vinzi acel lucru valoros pe care l-ai cumparat atat de ieftin, ce conteaza cat “valoreaza”? Singurul mod prin care o sa obtii vreo valoare din el e sa il folosesti. Iar daca nu ai vreo utilizare imediata pentru el, probabil ca nu vei avea niciodata.
Companiile care vand lucruri au cheltuit sume uriase invatandu-ne sa gandim ca lucrurile sunt inca valoroase. Insa am fi mai aproape de adevar daca am trata lucrurile ca fiind inutile.
De fapt, mai rau decat inutile, pentru ca odata ce ai acumulat o anumita cantitate de lucruri, ele incepsa te controleze pe tine, nu invers. Stiu un cuplu care nu s-a putut muta in orasul lor preferat pentru ca nu si-au putut permite o casa indeajuns de mare a.i. sa le incapa lucrurile. Casa lor nu era a lor, ci a lucrurilor lor.
Iar cu exceptia cazului in care esti o persoana extrem de organizata, o casa plina de lucruri poate fi foarte deprimanta. O camera dezordonata ingroapa spiritul unui om. Unul dintre motive, evident, este acela ca intr-o camera plina de lucruri exista mai putin loc pentru oameni. Dar se intampla si altceva. Eu cred ca oamenii isi scaneaza in mod constant mediul pentru a-si construi un model mental a ceea ce e in jurul lor. Iar cu cat e mai greu sa procesezi imaginea pe care o obtii, cu atat mai putina energie iti ramane pentru ganduri constiente. Practic, o camera dezordonata este literalmente obositoare.
[Asta ar putea explica de ce dezordinea nu pare sa ii deranjeze pe copii asa cum ii deranjeaza pe adulti. Copii nu percep atat de multa informatie. Ei isi construiesc o imagine mai generala a mediului care ii inconjoara, iar asta le consuma mai putina energie.]
Am realizat pentru prima data inutilitatea lucrurilor cand m-am mutat in Italia pentru un an. Tot ce mi-am luat cu mine a fost un rucsac mare plin cu lucruri. Restul lucrurilor le-am lasat in podul casei proprietarei mele, in SUA. Si stii ceva? Tot ce mi-a lipsit au fost cateva carti. Pana la sfarsitul anului, nici macar nu imi mai aminteam ce altceva am lasat in podul acela.
Si totusi, cand m-am intors acasa, n-am aruncat decat o cutie de lucruri din acel pod. Sa arunc un telefon cu rotita pentru apelare? S-ar putea sa am nevoie de el intr-o zi.
Cea mai dureroasa amintire pe care o am e nu aceea ca am acumulat toata gramada aia inutila de lucruri, ci aceea ca adesea cheltuiam bani de care aveam reala nevoie pe lucruri de care nu aveam nici o nevoie.
De ce faceam chestia asta? Pentru ca oamenilor a caror slujba este sa iti vanda lucruri sunt foarte, foarte buni in ceea ce fac. Un tanar de 25 ani n-are nici o sansa in fata companiilor carora le-au fost necesari ani ani de zile sa invete cum sa te faca sa cheltui bani pe lucruri. Iti fac experienta de cumparare atat de placuta incat “cumparaturile” devin o activitate din timpul liber.
Cum te protejezi de acesti oameni? Nu poate fi usor. Eu sunt o persoana cam sceptica, iar smecheriile lor au functionat in cazul meu foarte bine pe cand aveam vreo 30 de ani. Insa o chestie care s-ar putea sa functioneze este sa te intrebi, inainte de a cumpara orice: “Imi va face acest lucru viata mult mai buna decat e?”
O prietena de-a mea s-a vindecat singura de obiceiul de a-si cumpara haine prin faptul ca isi punea urmatoarea intrebare inainte de a cumpara orice: “Voi purta haina asta tot timpul?” Daca nu se putea auto-convinge ca obiectul pe care se gandea sa il achizitioneze ar deveni unul din cele pe care le va purta tot timpul, nu il cumpara. Cred ca asta poate functiona pentru orice fel de achizitie. Inainte sa cumperi ceva, intreaba-te: Voi folosi lucrul asta in mod constant? Sau e doar ceva dragut? Sau si mai rau, doar o ocazie buna?
Cele mai nasoale lucruri – in acest sens – sunt lucrurile pe care nu le prea folosesti pentru ca sunt prea bune. Nimic nu te controleaza mai mult decat lucrurile fragile. De exemplu, obiecte de portelan pe care le gasim in atat de multe case, si a caror calitate definitorie nu e faptul ca e o placere sa le folosesti, ci aceea ca trebuie sa ai mare grija sa nu le spargi.
Un alt mod prin care poti sa te abtii de la cumpararea lucrurilor este sa te gandesti la costul total al detinerii acestora. Pretul de cumparare e doar inceputul. Va trebui sa te gandesti la acel lucru timp de cativa ani – poate pentru tot restul vietii. Fiecare lucru pe care il detii iti ia din energie. Unele dau mai multa decat iau. Acelea sunt singurele lucruri pe care merita sa le tii.
Acum eu nu mai adun lucruri. Cu exceptia cartilor – dar cartile sunt altceva. Cartile sunt mai degraba un lichid decat obiecte individuale. Nu e o treaba tocmai convenabila sa detii cateva mii de carti, pe cand daca ai detine cateva mii de lucruri aiurea, ai deveni o vedeta locala. Deci in afara de carti, eu evit in mod activ lucrurile. Daca am chef sa cheltui bani pe ceva acolo, prefer serviciile in defavoarea lucrurilor in orice clipa.
Nu pretind toate acestea pentru ca am obtinut nu stiu ce detasare de tip Zen fata de lucrurile materiale. Eu vorbesc despre ceva mult mai lumesc. S-a produs o schimbare istorica, iar eu am realizat acest fapt. Lucrurile obisnuiau sa fie valoroase, iar acum nu mai sunt.
In tarile industrializate, acelasi fenomen s-a produs in cazul alimentelor, la mijlocul secolului al XX-lea. Pe masura ce alimentele au devenit mai ieftine (sau noi mai bogati; diferenta e insesizabila), a manca prea mult a devenit un pericol mai mare decat a manca prea putin. Noi am ajuns la stadiul asta cu lucrurile. Pentru majoritatea oamenilor, bogati sau saraci, lucrurile au devenit o povara.
Vestea buna e, daca tu cari acum o povara fara sa iti dai seama, viata ta ar putea deveni mai buna decat iti realizezi. Imagineaza-ti pentru o secunda cum ar fi daca te-ai plimba pe jos timp de cativa ani cu greutati atasate la genunchi… pe care sa le dai jos brusc.
Va urma, fiindca eu cred ca ne regasim prea bine in povestea de mai sus.
Romanii sunt mai smecheri decat toate natiile, asta stim deja. Ca nu ne pasa de criza, sau ca singura criza din Romania este cea legata de locurile de parcare din zonele de retail, iar stim. Dar mi se pare ca nu stim sa avem grija de clienti, indiferent de conditiile economice, daramite acum pe timp de criza.
Efectiv nu mai suport sa aud de la diversi furnizori de servicii fraze de genul:
“Pai masina asta e cam veche, nu ma mai bag la ele, ca m-am saturat.”
“Mergeti sa va reparati scuterul la cei de la Vespa, daca tot nu va plac astea chinezesti care le vindem noi aici.”
“E mult de munca, dom’le, chemati pe altcineva.”
“Nu va convine [ceva nasol rau]? Mergeti in alt loc.”
“Inchidem peste 5 minute, nu mai servim.”
“Va sunam noi inapoi.” [si nu o fac niciodata]
“Daca ati platit cu cardul, va trebui sa mai asteptati cateva zile ca sa va trimitem produsul”.
Imi doresc foarte mult ca aceste vremuri sa ii elimine din afaceri pe toti astia la care fac referire acum. Nu merita decat sa moara de foame, leprele.
Dupa 100 mese luate la Restaurantul Le Gourmand, io zic ca a venit totusi timpul sa scriu un review cuprinzator despre acesta. Am fost primul care a scris online despre ei, inainte sa deschida – chiar daca in google search nu mai apar primul intre rezultate, uneori nici pe prima pagina. Wow, 100 mese!
Restaurant view
Deschiderea restaurantului s-a “produs” pe 19 decembrie 2008, cu o cina fabuloasa – la care am fost prezent impreuna cu sora mea si cu tatal meu. Aceasta data ramane pentru mine data oficiala a deschiderii, chiar daca proprietarii insista ca 5 ianuarie 2009 este data reala – poate din cauza ca e ziua in care sora ne-a anuntat ca se va casatori, yay! O faza care mi-a placut a fost cand il auzeam pe un domn in spatele meu spunandu-le colegilor meseni ca a citit el pe un blog despre conceptul restaurantului, si ca e exact cum scria acolo, dar nu isi aduce aminte numele tipului. )
Cum a fost mancarea in aceste 3 luni? Foarte buna. In general, atat la pranz cat si la cina, oferta consta in 2-3 supe/ciorbe/creme, minim 10 salate, 2-3 garnituri, 7-10 feluri principale, o varietate de ceaiuri, si desert. Pentru un cost suplimentar, exista sucuri naturale de portocale, grapefruit, sau piersici, suc fresh de portocale, ceva mai mult de 10 feluri de cafea/ciocolata/capuccino si cum s-or mai numi, plus bauturi alcoolice sau alte racoritoare, o multime.
Diferentele intre mese sunt urmatoarele: la pranz nu ai parte de fructe, de sucuri naturale, cafele, vin rosu sau alb, iar desertul este la un …alt nivel, o idee mai simplu. A nu se intelege gresit: e delicios si foarte bun, dar seara este excelent. Uneori au parte si cei care iau pranzul de bunatatile specifice cinei.
Ce pot sa adaug? In cele 100 mese pe care le-am luat (practic, aproape fiecare din mesele zilei!), de fiecare data am fost placut surprins cu cel putin doua noi feluri de mancare! Nu ma intrebati cum reusesc, pur si simplu o fac. Au de toate: pui, vita, porc, oaie, berbec, diversi pesti, pe care le gatesc dumnezeieste. Ba chiar in ultima perioada au implementat un sistem intern prin care isi dau seama care sunt mancarurile si/sau combinatiile preferate ale clientilor (pe langa faptul ca sunt in dialog cu acestia apropo de asta); asadar, aceste mancaruri se regasesc mai des. In ciuda chestiilor faine, nemultumiti exista intotdeauna – ce-i drept, e o specie ultra rarissima in acest restaurant, mai exact 2 persoane in 3 luni, dar cu plangeri superficiale (genul “ma ingras”, respectiv “m-a durut burtica”).
Cum e atmosfera? Muzica instrumentala, dar si decorul interior induc o stare de relaxare, placere si e usor sa pierzi ore intregi pe-acolo. Asta nu e o problema nici pentru fesele clientilor, fiindca si scaunele sunt confortabile. O spune un om care are motive fondate sa o spuna.
muzica: sistemul audio este performant, volumul muzicii e numa’ potrivit sa nu deranjeze, muzica in sine e placuta. O singura data am auzit la pranz muzica ceva mai moderna, cum auzim des la radio, iar vocal predomina Celine Dion. Muzica live in luna ianuarie a constat in artisti instrumentisti, profesionisti ai Operei Nationale Bucuresti, harpa, vioara, violoncel s.a., dar pentru moment a fost retrasa, fiindca se pregateste ceva si mai de poveste. Va fi crancen, atat pot spune. Mie personal mi-a placut harpa. Si harpista.
decorul: am mai vorbit despre el in postarea anterioara, totul provine dintr-un castel francez, este vechi si autentic. Totul este aproape perfect, existand imperfectiuni pe care cei cu ochiul format le remarca. Mie personal nu-mi plac olivierele (fiindca sunt argintii, iar “tema” generala a restaurantului este pe auriu), iar unii clienti sunt ofuscati pe tavanul locatiei, de tip office, casetat. Ma rog…
clientii: sunt in general oameni de afaceri, dar si angajati ai firmelor din zona restaurantului, eventual vecini. Destul de des se organizeaza mini-evenimente cu specific business, unele chiar private 100%. E bine sa sunati daca doriti rezervare. Foarte rar mi-a fost dat sa vad oameni in tinuta sportiva, si sper sa ii tina afara de-acum inainte. Ce-i drept, nici VIP-urile sau oameni din mediul academic nu au lipsit, desi deocamdata nu este o locatie cunoscuta intre acestia.
securitatea: totul este asigurat, garantat, iar daca s-ar impune o interventie rapida vreodata, discutam de inconjurarea imobilului de catre fortele de interventie in mai putin de 1-2 minute, in conditiile in care mai multi angajati au butonul de alarma la purtator.
evenimentele: conform feedback-ului primit de la clientii care au folosit restaurantul pentru un scop special, locatia a fost foarte bine apreciata si a oferit un cadru perfect pentru nevoile fiecaruia in parte.
Care sunt preturile? Incepand cu 1 aprilie 2009, pranzul all inclusive costa 35 RON, iar cina all inclusive costa 50 RON. Tot ce nu se numeste mancare costa in plus. Cei de la restaurant au incredere in Dumnezeu in treaba asta cu banii, dar clientii platesc cash sau cu carte de credit.
Cum sunt serviciile? Daca e sa ma iau dupa ceea ce spun/cred clientii, exceptionale. Daca aplic filtrul cu standardele mele, atunci o sa raspund ca sunt foarte bune, dar pe alocuri mai schioapata. Ma refer la ocazionale lipse de atentie la detalii, adica sa imi debaraseze mancarea mai repede, sau sa vada ca ii caut cu ochii, s.a.m.d. Ma rog, eu exagerez cateodata. Per total, hai sa ramanem la ideea ca serviciile sunt foarte bune, mult peste media intalnita in Romania, iar acestea sunt imbunatatite in mod continuu. Apropo, eu sunt maniac in materie de servicii hoteliere si alimentatie publica, cum era si Michael Tata – idolul meu in domeniu. Mai jos puteti vedea exact cum ma identific eu cu el, sau cum se identifica proprietarii “Le Gourmand” cu ceea ce fac, pasiunea pentru servicii perfecte.
Planuri de viitor? Daca pana acum credeati ca toata treaba asta este rentabila, pornita fiind dupa primul val de criza economica, va inselati. Dar eu cred ca daca vor continua asa, nu doar ca va ramane la suprafata, dar se va ridica la rang de mare succes. Sau “succesuri”. In ceea ce priveste locatia existenta, noutatile constau in seri tematice sau show-uri live, insotite desigur de mancarica exceptionala – in curand si in regim “a la carte”. O ultima stire exclusiva este aceea ca urmeaza o noua locatie “Le Gourmand”, undeva ultracentral. Scriu tot dupa ce se confirma. Tineti minte: oamenii din centru in sfarsit vor avea un loc super tare pentru pranz.
Sper ca am fost clar si la obiect. Va fi una din postarile mele cele mai vizitate, estimez eu. Motiv pentru care o voi actualiza periodic, in functie de simturile mele de la fata locului.
Alte pareri despre Le Gourmand:
Dl. Peter Imre acorda rating maxim restaurantului Le Gourmand, in Ziarul Financiar.
Metropotam a testat restaurantul la sfarsitul lunii martie.
Startups enumera cate campanii de promovare online interesante.
Lucian Marin a ramas impresionat de restaurant, chiar inainte sa ajunga la masa.
Simona Stanescu de-abia asteapta sa revina, de fiecare data. Are incredere.
Lui Alex Ciuca ii place mai degraba cum face promovare online, dar nu ar refuza mancarea.
Ultimele noutati! [Aprilie 16, 2009]
Incepand de astazi, eu consider ca situatia restaurantului, asa cum este expusa mai sus, nu ii mai reprezinta. Deocamdata, fiindca sunt cateva probleme de rezolvat. Revin cand am noutati.
The End [Mai 18, 2009]
Incepand cu data de mai sus, restaurantul Le Gourmand si-a inchis portile. Eu cred ca a fost o poveste superba, pe care o sa mi-o aduc aminte cu mare pasiune, si cred ca toata lumea care cunostea ce inseamna cu adevarat acest restaurant, va plange dupa el.
De-abia astept sa scriu despre el, dar mai degraba de-abia astept sa mananc in el. Se numeste LE GOURMAND, si va fi un restaurant cum Romania nu a prea vazut, un restaurant all inclusive, sau open buffet cum i se spune, primul de gen in Romania (nota: in afara celor din hotelurile de 5*). Iar la modul cum este gandit, eu zic din start ca va fi “the new big thing”, candva dupa ce devine cunoscut in mediul sau. Bun, sa incep cu inceputul.
V-am zis deja ca aflati informatiile acestea in premiera? Va invit sa imprastiati vestea, nu veti regreta.
Proprietarii sunt o familie de oameni de afaceri parca nascuti pentru ceea ce se pregatesc sa lanseze. Numele are o importanta prea mica; ce este clar e faptul ca sunt o familie tanara, sunt intre cei mai fericiti romani, si viata le este un mare prieten. Lui i-a placut intotdeauna turismul si serviciile conexe, ei ii plac foarte mult antichitatile – ceea ce ii face pe ambii buni prieteni cu mine. Le plac si Mercedes-urile, ceea ce ii face foarte buni prieteni cu mine.
Conceptul afacerii a fost conturat in 2008, iar primele miscari concrete au avut loc cu doar 3-4 luni in urma. Ideea de baza este sa ofere pasionatilor de gastronomie (si nu numai!) oportunitatea de a lua o masa gustoasa si diversa, in conditii de clasa superioara, toate intr-un cadru exceptional. Au inchiriat spatiul comercial de la parterul cladirii de birouri din Str. Delea Noua nr. 2, si s-au pus pe amenajat, coordonat, angajat, si pregatit.
Ce inseamna elementele din concept, ca sa lamuresc chestiunea…
masa gustoasa si diversa: aproximativ 80 sortimente de mancaruri disponibile la fiecare din cele trei mese ale zilei, gandite si atent gatite sub supravegherea celor mai buni experti in arta culinara din Romania.
conditii de clasa lux: oameni pregatiti continuu, atentie la detalii, muzica care va rula in surdina, prestatia live programata zilnic intre orele 19.00-22.00 cu artisti instrumentisti ai Operei Romane, s.a.m.d.
cadru exceptional: salon amenajat corespunzator, atent mobilat cu elemente datate pre-1850; mesele, scaunele, cabinetele, tablourile sunt in mare majoritate originare din castele din Franta, existand posibilitatea achizitionarii acestora! Totul este gandit, la modul superlativ (da, mai putin tavanul, care e casetat – deocamdata).
Deschiderea este programata sa aiba loc saptamana aceasta, joi pentru prieteni-vecini-parteneri, si vineri pentru public. Suprafata restaurantului este de aproape 500 mp, cu o capacitate de 120 persoane. Volumul investitiei se ridica la 250.000 EUR, si multa pasiune.
Preturile de baza sunt trei: 20-40-80 lei noi, corespunzatoare celor trei mese ale zilei, in ordinea lor cronologica. In pret sunt incluse toate si oricare din alimentele prezentate, apa si sucurile, precum si cate-un vin servit cu mare talent. Veti vedea. Ganditi-va ca orice este posibil, chiar daca cerintele speciale (pe care cu greu le vei putea concepe, in afara bauturilor alcoolice) sunt contra cost. Imediat dupa deschidere se vor introduce si oferte de tipul Sunday Brunch, evenimente private s.a. Deja exista cereri numeroase in acest sens, precum si oferte de cumparare a intregului decor.
Publicul tinta: orice om infometat sau in cautare de experiente culinare placute, cu banuti in buzunar. La cat de ocupati sunt cu deschiderea, n-am avut timp sa intram in detaliile personajelor vizate de acest concept, insa e clar ca discutam destul de precis despre clasa medie si mai sus, oameni de afaceri, oameni de multinationala, si firme in sine. Prezic ca vor trece pragul Le Gourmand toate firmele si oamenii care se respecta.
Planuri de viitor: se doreste deschiderea a sase astfel de unitati in Bucuresti, toate la parterul unor cladiri de birouri (agentii imobiliari sa se prezinte cu un comision de referinta la mine, ok? ). A doua locatie este deja in lucru, cu toate ca de-abia incepe distractia la prima locatie. Ar mai fi si alte planuri, unele sugerate proprietarilor de catre mine, insa se discuta la un pahar de vorba cu acestia.
Ce imi place cel mai mult? Intrebati ce se intampla daca afacerea nu va merge (fiindca la un astfel de volum de investitii pentru o sala de 4-500 mp incarcata cu aproape 100 de feluri de mancare la orice moment al zilei – distractia e cu provocari), oamenii mi-au raspuns raspicat: “E un proiect la care tinem, am alocat un buget, l-am cheltuit, iar daca nu merge… inchidem proiectul. Dar nu vom avea niciodata parerea de rau ca “trebuia sa fi incercat restaurantul ala!”. Jos palaria!
Macar sa arunci cu privirea, si tot merita sa mergi in Delea Noua.
Sunt nervos. Rau. Da’ rau de tot! Acum 5 minute mi-au taiat gazul la casa. Acum un an au facut la fel. Peste cativa ani ii distrug. Iar cu propozitia anterioara am spus esenta acestui articol. Va puteti opri din citit.
Personal sunt un platitor intarziat al facturilor de intretinere, considerand ca am lucruri mai inteligente de facut decat sa imi notez in calendar cand am de platit factura X, cand pe cea de la Y, s.a.m.d. Nu mi-a placut niciodata sa platesc astfel de servicii, desi iubesc sa imi platesc furnizorii de produse sau servicii din aria business, de exemplu. Facturile personale importante incerc sa le platesc in ultima zi acceptata (ex. Vodafone, in a 14-a zi de la emiterea facturii), a.i. sa evit plata penalizarilor. Cateodata imi scapa, si ma taxeaza. Asta e, imi asum. Se intampla rar, dar am avut parte si de intreruperea serviciului. Exista insa doua tipuri de intrerupere:
notificata,
ne-notificata.
Eeeeh, baietii de la gaz iti taie craca fara notificare. Vezi doamne, “scrie in contract!”. Un sms, un mail, ceva – nimic. Asa fac ei, asa a decis francezul imputit care conduce regia. Mai bine ramai fara gaz, cu consecintele de rigoare, decat sa te roage elegant sa il platesti. Intr-un fel il inteleg, daca amana prea mult, se acumuleaza sume periculoase iar oamenilor poate le vine greu sa platesca. Dar anunta-ma, fir-ai al dracu de francez care te caci pe tine pentru un sms. Revenind: cum spuneam, anul trecut au facut la fel: dupa doua luni neplatite (am uitat efectiv, greseala mea), la emiterea celei de-a treia facturi, zbang! Anul asta au schimbat regula: la emiterea celei de doua facturi, pa si pusi!
Happy-end-ul povestii va avea loc peste cativa ani. Cand i-am vazut trecand pe sub geamul meu, indreptandu-se spre contor, m-a lovit ceva magic, ca de geniu. Imi voi dedica o parte indeajuns de importanta din viata in domeniul generarii de energie alternativa GRATUITA (si legala, vorba lui Grozea), precum si al popularizarii solutiilor de acest gen. O voi face pentru ca imi place oricum domeniul.
Monopolurile in domeniul energetic trebuie sa inceteze. Stiu ca sunteti de acord cu mine, si contez pe sprijinul vostru. Hai sa ii penalizam!
Am avut azi dimineata parte de socul vietii mele, in ceea ce priveste situatii de business. Voi prezenta mai jos filmul evenimentelor, asa cum s-a intamplat si cum se intampla sa am dovezi ca s-a intamplat. Mentionez ca este posibil ca situatia sa se rezolve de la sine in urmatoarele ore, caz in care voi sterge postarea. In cazul in care nu se rezolva, o sa tot adaug urmatoarele episoade ale filmului.
Vreau sa cumpar un bilet de avion de pe site-ul unei companii aeriene cu prestanta, cu plata online. Tranzactia nu reuseste sa treaca, pentru prima data in cazul meu. De retinut ca la fiecare plata anterioara, banii pentru tranzactie se luau din cont, stateau “on hold” 6 zile, dupa care intrau in contul companiei aeriene respective. Biletele se emiteau oricum, totul era ok. Sa continuam.
Recurg la serviciile unei agentii de turism pentru corporatii, pe care o cunosteam, fiind in proprietatea unor prieteni buni. Profesionisti, pe bune. Fac rezervarea, aleg plata online, banii ies din cont si intra “on hold”.
Ma suna agentia in aceeasi zi, zice ca daca vreau biletul, trebuie sa il platesc. Era cumparat din scurt, recunosc. Le spun ca am platit cu cardul, ei spun ca n-au intrat banii. Le spun ca ii pot plati urgent cu transfer bancar, iar apropo de plata cu cardul, sa astepte si acei bani, dupa care sa mi-i trimita pe cale de transfer bancar inapoi. [De ce am facut asta? Pentru ca daca ei anuleaza o plata online, stiu din experienta anterioara ca eu astept dupa bani pana ma satur, ING nu ii pune inapoi decat dupa jdemii de telefoane si explicatii]. Accepta.
Biletul se emite, toata lumea e fericita.
Dupa cateva zile, primesc un email de la Epayment cum ca agentia a anulat plata, si ca din punctul lor de vedere, banii trebuie sa reintre in conturile mele imediat dupa acel email. Epayment nu mai vrea banii.
Ii injur pe cei de la agentie ca au anulat plata online. Parca aveam o intelegere.
Astept banii. Ii vad in fiecare zi “on hold”. Acestia nu intra in cont, desi verific zilnic.
Inainte de terminarea saptamanii trecute, imi trec in agenda balanta de bani din contul curent.
Astazi am platit alte bilete de avion prin OP, mi-au mai intrat dobanzile pentru noiembrie. DAR a disparut suma de 412 EUR (in RON) din sumele “on hold”, iar in cont n-au intrat. Ba chiar nu pare ca au plecat vreodata!!! Suma banilor existenti vineri minus plata avionului plus dobanzile reprezinta fix ce este in cont acum. In extrase nu apare nimic
Unde sunt banii mei, ING???
Nu ma pot abtine sa nu adaug ca in decursul acestui an, au mai fost cateva situatii similare in care anumite sume au fost platite, beneficiarii le-au primit, in extras nu apare ca ar fi fost facuta vreo plata, iar contabila nu stie unde au disparut banii. Nu ma pot abtine sa nu adaug ca daca faceti plati gresite cu ING, greu va mai vedeti banii inapoi. Uite ca banii mai dispar cu totul cateodata!
Am emailuri, am print-screen-uri, am tot ce imi trebuie sa ma iau de guler cu banca. Singura lor salvare, cum o vad eu acum, e ca banii respectivi sa fi intrat in ePayment pana la urma, iar eu sa ii recuperez elegant de la acestia. Altfel, e grav.
Later update: Gecad ePayment confirma ca ei au facut toate formalitatile a.i. noi sa ne recuperam banii.
Later update 2: Iarasi ne aflam in aceeasi situatie (iminenta), cu alt bilet de avion. Sper sa nu se evapore banii si de data asta.
Later update 3: Banii la care ma refer in paragraful anterior nu s-au evaporat.
Later update 4: In martie am platit o suma catre Bugetul de Stat intr-o zi anume, stiu exact care. In extrasul de cont al lunii martie, suma imi apare platita de doua ori, in ambele situatii in zile diferite decat cea pe care o am eu in evidente. ING Bank sustine ca e imposibil. Ii inteleg, as sustine la fel, daca n-as fi pus in situatia data.
Fac cumparaturi online de multa vreme. Am cumparat de toate: de la pixuri, hartie, carti, cadouri, electronice, template-uri website, muzica, software, s.a.m.d. Mai am putin si imi cumpar masina online; ma rog, de fapt asa mi-am gasit-o, doar ca n-am platit-o online. Am cumparat din Romania, dar si de pe alte meleaguri. Pe anumite site-uri am si vandut niste produse, dar asta conteaza mai putin. Cu alte cuvinte, cred ca imi pot exprima o opinie.Cand ne gandim la acest subiect in Romania, aproape sigur ca primul nume site la care te gandesti este emag.ro. Sau poate okazii.ro, daca e sa ne luam dupa clasamentul trafic.ro. Eu am cumparat de sute de milioane la emag, si zeci de milioane sau doar milioane de la altii. Cateodata cumpar din oficiu pe emag, alta data parca am chef sa o fac la cel mai mic pret, pe care il gasesc pe price.ro.De cateva luni incoace, comertul online in Romania mi se pare ca scade in calitate. M-am saturat de toti ofertantii, cu Emag in frunte. De ce?
un pret mic ascunde de obicei cateva capcane (a se citi: dezamagiri pentru client)
un pret mare nu e neaparat scutit de ipoteza anterioara.
produsele nu prea sunt in stoc, adica nu sunt; cateodata se afirma ca sunt, dar afli ca de fapt depozitul e in Giurgiu sau mai stiu eu pe unde.
plata nu e ceea ce ar trebui sa fie; ma supara in special neacceptarea OP-urilor sau afirmatiile unor vanzatori ca din cauza ca ai platit online, dureaza mai mult pana le intra banii.
[mai scriu in viitor daca imi aduc aminte alte aspecte]
Pe scurt, ideea e ca produsul il obtii dupa cateva ore in cele mai bune (si rare!!!) cazuri, dupa 24 sau 48 ore in cele mai multe cazuri. Cel mai repede am primit un articol de lenjerie intima pe post de cadou, de pe www.just4girls.ro, in 2 ore dupa ce am terminat treaba online; de acord, am platit vreo 15-20 RON pentru urgenta pe care am solicitat-o, dar ea exista ca optiune, asta e important!! Cel mai tarziu …nu am primit un videoproiector, comandat si platit saptamana trecuta pe Emag; dupa 5 zile m-au sunat ca de fapt scula s-a scos din productie, nu poate fi adusa, deci mi se dau banii inapoi.
Cei implicati, atat vanzatorii dar si cumparatorii sunt “aware”, adica au la cunostinta, un aspect cheie: toti cumparatorii (eu cred ca majoritatea, oricum) vor produsul de pe site ACUM. Imediat. In cateva ore. Azi. Neaparat. Ne caracterizeaza urgenta, lucru care se reflecta si aici. Cand vreau acel cadou, il vreau acum pentru ca am uitat de petrecerea lui X-ulescu si trebuie sa rezolv chestiunea cadoul imediat. Cand vreau un videoproiector, il vreau urgent pentru ca mi-a aparut ceva in business care necesita prezenta lui pentru prezentarea de maine dimineata. Cand vreau un laptop fitzos, il vreau urgent pentru ca am strans cateva luni ca sa mi-l cumpar, si de-abia astept sa il am in maini; acum am banii, si ma astept sa il primesc repede pentru ca discutam pe banii mei, pe care tu ii vrei. Ati inteles ideea.
Cred ca nu voi fi contrazis ca in fiecare firma care se ocupa de vanzari produse online e o mare nebunie, un haos. O agitatie controlata, mai mult sau mai putin. Problema e ca livrarea nu e acum in 99.8% din cazuri, conform burtometrului meu. E un burtometru mare, cine ma cunoaste stie.
Am tot contemplat la ideea de a porni un business care sa lucreze cu stocuri imense, dar care sa poata livra imediat. E usor de zis, dar al naibii de greu de pus in practica. In 2004, am vazut in Olanda o afacere din asta, in industria furtunelor; aveau orice tip de furtun iti trece prin cap, intr-un mare depozit, capabil sa livreze oriunde in Europa in 48 ore, chestie imposibila daca iti comandai de la producatori. Revenind, strategii posibile sunt multe, una mai buna/proasta decat cealalta:
oferi pe site un extra charge pentru orice produs, pentru livrare in 3 ore sau in aceeasi zi, de exemplu. Te-ai putea numi nesimtit ca faci asta, tu avand de fapt produsul dar il faci mai scump decat ceilalti. De fapt nu esti nesimtit, cica iti amortizezi tot ceea ce te costa foarte mult a.i. sa tii acele stocuri.
oferi pe site optiuni cu livrare in 2 ore, in aceeasi zi, in 24 ore, in 48 ore. E cam acelasi lucru ca mai sus, insa mai complicat, nu sunt sigur ca e o idee buna. Keep things simple.
oferi pe site produsele in conditii normale de livrare, ca toti ceilalti, dar le ai pe stoc, nu aburesti, iar chestia asta iti va aduce suprematia pietei. Teoretic, deoarece cuvintele astea costa jdemii de euro pe putin, in costuri. Ca pret, mi se pare normal sa fii aproape cel mai scump, sau chiar cel mai scump. Oferi un serviciu pe care clientul se poate baza.
oferi pe mai multe site-uri, de nisa, produse in conditii normale de livrare, de pe stoc, la preturi rezonabile. Adica imparti placinta in placinte mai mici, de care se ocupa cate-o echipa separata. Varianta asta mi se pare cea mai fezabila, fiecare unitate de profit cu treaba ei, pe care eu cred ca o poate face mai bine decat o unitate gigantica, care are toate produsele in sarcina. Si-ar cunoaste treaba mult mai bine, poate estima stocurile mai bine, se adapteaza mai repede, costuri mai mici, lume mai fericita.
combinatii intre cele de mai sus
alte idei?
Cine detine raspunsul, va avea cota maxima din piata romaneasca. Nu exclud posibilitatea ca un jucator nou-noutz sa poata acapara o cota semnificativa din piata. Azi, cei mici sunt noii mari. Eu m-as baga in chestia asta, daca as gasi parteneri de cinste. Iubesc serviciile de calitate. Ma enerveaza sa trebuiasca sa cumpar de la furnizori pe care ii urasc.
Later edit 1: si Lavinius Marcu de la CaptainGoa scris despre asta, recent. Mai precis despre o experienta neplacuta placuta cu Emag.
Later edit2: mi-am adus aminte de un site de comert online de care sunt ultra mega-multumit, din toate punctele de vedere. Este vorba de www.biroticaonline.ro, detinut de firma H.M.S. Future Solutions SRL, cu care am intrat in contact acum 13 luni de zile, de la care am comandat deja de foarte multe ori, avand pana acum un volum de tranzactii imens. Inca de la prima comanda, cand nu aveau cum sa banuiasca ce va urma in viitor in relatia noastra, baietii mi-au telefonat imediat cum le-a intrat in sistem cererea, mi-au reconfirmat informatiile de baza apropo de livrare, au intrebat daca pot sa livreze mai devreme (!!!), mi-au propus produse alternative in locul celora care poate nu erau in stoc, cu scuzele de rigoare, deci m-au tratat ca un rege. Ceea ce pot sa zic ca imi place. Asta se repeta la fiecare zece zile, de 400 zile incoace. Bravo baieti! Apropo de ei, am avut discutii cu furnizori alternativi din acelasi domeniu, care ma tot momeau ca ei au preturi mai bune, livrare la fel, ca HMS ma pacalesc, ca virgula castiga foarte mult de pe urma mea s.a.m.d. Sa fiu sincer, habar nu am daca e adevarat, daca platesc intr-adevar prea mai mult, chiar nu vreau sa stiu; nu cred, dar chiar daca e adevarat nu imi pasa, si stiti de ce? Pentru ca sistemul functioneaza perfect, marfa imi vine imediat, plata o fac cand am bani, iar baietii fac deja parte din familie.
Later edit 3: Cu emag am incheiat-o, nu mai cumpar ever, m-am saturat de corporatia asta de cacao. Devin tot mai respingatori pe masura ce cresc. Paharul meu s-a umplut.
), sau neatentie. Sunt al dracu’, cum se spune. Dar asa trebuie sa fie, altfel iti cade lumea in cap cand ti-e mai draga.
