Ca tot e la moda sa ai Wishlist-uri, ia sa spuna Marius cam ce-si doreste el cel mai mult sa primeasca pe post de cadou, cu ocazia sarbatorilor de la sfarsitul anului 2009. Ne referim, desigur, la lucruri materiale. Sau accesorii sociale, daca doriti.

• Chitara si jocul Guitar Hero. Mi-a placut la nebunie si mi-a reusit cu succes rezonabil sa fac pe chitaristul (respectiv solistul) trupelor renumite ale lumii, in timpul vizitei mele la Viena – cinste prietenilor mei de acolo, Camelia si Gyula. Trebuie sa fiu si mai bun, trebuie sa invat si chitara bass, iar apoi vreau sa fiu maestru la tobe. Cu vocea ma descurc bine, cine cunoaste stie. Imi imaginez deja campionate de Guitar Hero organizate printre colegii de pe Facebook sau Twitter… Ieczista o singura problema: pentru ca experienta Guitar Hero sa fie completa si de exceptie, mai am nevoie nu de unul, ci de doua lucruri. Primul ar fi:
• O consola PS3. Mare, medie, mica – nu ma intereseaza. Nici macar nu stiu daca conteaza atat de mult, din ce motiv au memorie de stocare date, si alte aspecte tehnice. Eu si consolele de jocuri am avut drumuri diferite si neintersectate in viata, pana acum. Era sa zic ca ma multumesc si cu un Play Station 2, insa pe acesta nu pot rula toata formatia din Guitar Hero (4 posturi). Revenind, se (mai) cere cel putin:
• un monitor High Definition. Ma gandeam la Samsung-ul asta (fiindca are conectivitate foarte variata, si arata deosebit) ca sa am in acelasi timp un televizor modern fain, un monitor de calculator performant, si un monitor potrivit pentru activitatile muzicale pe care le am in vedere
• un radio-CD mp3 de la Sony, cu intrari frontale USB si AUX, eventual bluetooth, pentru masina mea. Cel putin GT430U, daca nu desteptul BT3700U. Iubesc muzica, am enorm de multe colectii de muzica in format mp3; credeti-ma ca imbatranesc scriind cate un album pe CD audio, ca sa aduc bucurie urechilor din dotare.
• sa-mi schimb Nokia E52-ul proaspat adaugat in colectie cu mai frumosul Nokia E72 - chiar daca il suspectez pe cel din urma de o viitoare defectare a butonului central. Am destule vechituri (inca performante!) de rezerva.

Nu pot sa am pretentii precum cele recente legate de iPhone 3GS, insa daca o fi vreo persoana interesata sa imi faca vreo bucurie de moment, sper sa citeasca postarea asta. Vedeti ca vine si ziua mea! Eu personal probabil ca nu ma voi ocupa decat de cea mai ieftina “distractie” din cele enumerate, ultima, fiindca o sa imi respect principiul enuntat intr-o postare anterioara: nu mai cumpar lucruri.

In rest, vreau si eu sa dorm in liniste si pace.

Eu stiu ca pluralul substantivului vis este vise. Iar ele sunt visele mele. Din cartea de vise, poftim!Visurile mele mi se pare ca suna ca din plop; opinie pe care nu mi-o schimb vreodata.

Ieri inca ma macinau gandurile la vise, mai ales ca incepusem o discutie in domeniu si cu un prieten, si cu prea-adevaratul @vladstan, despre Trigwee - o retea sociala construita in jurul viselor oamenilor.

Asadar am luat DEX-ul propriu-zis in brate, cu directia V. La prima vedere, sa-mi cada cerul in cap… Pluralul substantivului neutru vis era trecut ca fiind visuri. Aoleo, asta insemna ca ele sunt visurile mele? God, no!!!

Verificand online la cateva ore dupa aceea, am gasit in dictionarul ortografic editia 2004 ca oricare din variante este corecta. Ia vezi si tu, cu ochisorii tai. Acum respir usurat. Aveam si eu dreptatea mea.

O batalie gramaticala similara am disputat intre prieteni si cu cuvantul bara, a carui plural este bare, nu bari.

Si ca sa nu incheiem intr-o nota dramatica, persoana care imi spune prima de cate ori apare litera V in aceasta postare, va primi ceva de vis. Vad eu ce, dar o sa va placa. Sa va vad!

Later edit: Va urma! Mi-a venit o idee geniala.

In fine, am acceptat si m-am prezentat acolo pentru ca:

1. intotdeauna mi-a placut sa imi largesc reteaua de cunostinte;
2. imi place Hotelul Residence Cerisiers. Si masina directorului, surioara cu ale mele;
3. ii respect pe organizatori, si vedeam ca se simt bine organizand treaba asta. Pasiune, stiti voi.

Despre ce este vorba:

• Se strang (in mod organizat) 15 domnisori, dar si 15 domnisoare. Intr-o sala frumoasa. Organizata si ea. Toti participantii sunt adunati dupa criterii bine stabilite, dintre oamenii foarte ocupati cu munca, care nu au timp sa isi gaseasca parteneri.
• Domnisorii stau la cate-o masa; domnisoarele se plimba din 5 in 5 minute la urmatoarea masa, prin rotatie. Organizata si ea.
• Fiecare da nota fiecaruia, dupa ce sta de vorba cu el, de la 1 la 5; nu schimba informatii de contact.
• La final se iese pe terasa, la socializare.
• A doua zi primesti rezultatele/notele pe email, cele care sunt cu minim nota 4 reciproca. Inclusiv datele de contact.
• Faci… contact telefonic cu partenerul sau partenera; si-am incalecat pe-o sa…

Impresiile mele sunt bune. Asteptari n-aveam, asa ca orice se intampla, rezultat se numea. Strategia mea a fost sa nu dau note sub 4, ca sa nu ingradesc eventualele comunicari ulterioare. Fetele observ ca au tratat situatia mult mai serios, si au dat note pe bune. Mai precis eu am luat un 5 si cativa de 4, celelalte note nefiindu-ne comunicate. Unii din participanti au lasat notarea pentru la sfarsit, si nu si-au mai amintit conexiunile nume mic-persoana – deci au dat note din burtometru. Melancolic fiind, printre altele, m-am conformat cu notele imediat dupa discutie. Interesant ca persoanele cu care am crezut ca o sa ma inteleg bine au fost in realitate cele cu care nu am prea …socializat, si vice-versa, am avut cateva surprize foarte placute.

Dupa eveniment eu cred ca nimeni n-a sunat pe nimeni, cel putin vreo doua saptamani. Cu greu am reusit sa identific cine sunt fetele care mi-au dat un scor bun, si am facut primele contacte. Dupa cateva zeci de ore, sunt la faza la care cu una din domnite am iesit in oras, iar maine ma duc pe litoral. O fi bine? Noi sa fim sanatosi, ca daca e sa fie, va fi. Sa vad ca ma contraziceti.

Recomand evenimentul, organizatorii isi dau silinta, iar eu cred ca fiecare editie va fi tot mai bine organizata decat precedenta. Participantii sunt de calitate, asta e foarte clar.

Intre patru ochi va spun ca Mihail este, general vorbind, un tip foarte periculos pentru mine. Ziceam recent ca era sa fac infarct crezand ca a scris pe blog un articol pe un subiect pe care il planific scriu EU. Iar acum a scris o carte folosind o idee pe care o am si eu (nu o aveam, inca o am – este similara, dar mai degraba complementara).

Leapsa presupune sa raspundem la trei intrebari:

Daca ar fi sa fac un muzeu al propriilor mele accesorii sociale*, ce exponate as vedea pe raftul meu?

[*Accesorii sociale = Lucruri, relatii, oamenii, atitudini care nu ma definesc si de care  m-am inconjurat pentru ca „asa trebuie”. Sau, intr-un cuvant, „etc-uri”.]

Musai sa incep cu tehnologia. Fie ca imi place sa admit sau nu, sunt destul de pasionat de tehnologie, iar chestia asta se vede la mine. Ma mira ca nu lucrez in domeniu, ca sa fiu sincer; probabil as fi fost milionar deja. Imi trec prin cap imagini clare cu prieteni care au fost magnetizati de mine in domeniul asta, cu situatii in care aveam vreun gadget ultimul racnet, sau cu situatii in care foloseam un gadget in feluri in care majoritatea nu banuiesc ca se poate folosi. Zici ca-s geek, dar de vreo 3 ani incoace, precizez solemn ca dau mult mai putina importanta tehnologiei, emailurilor si online-ului. Chiar daca voi nu vedeti asta. Singura chestie de care scap mai greu este iPhone-ul, pe care l-am cumparat doar fiindca l-am prins ultra-ieftin, iar acum este mana mea dreapta, si nu intrevad inlocuitor deocamdata.

Reflectand eu mai bine la paragraful anterior si la cel pe care tocmai il scriu, imi dau seama ca doar iPhone-ul si Mercedesul sunt singurele chestii care ar putea fi interpretate intr-o oarecare masura ca fiind accesorii sociale in cazul meu. Dar in general v-ati insela, fiindca nu fac nimic fiindca “asa trebuie”, sau ca e la moda. Fac/folosesc doar ce imi place cu adevarat. Pun pasiune, sincer. Mi se rupe de parerea celorlalti in aceste treburi, si mi-a placut intotdeauna sa ma simt altfel, sa ma simt eu bine cu mine.

De ce le mai tin inca in viata mea?

Mergand pe acceptarea faptului ca am doua accesorii sociale in viata mea, atunci raspund ca le tin pentru ca imi sunt utile. Insa cei care ma cunosc bine, stiu ca sunt mai mult decat capabil sa ma lepad de ele cu zilele sau saptamanile – fara frica de a ramane dezinformat sau neplimbat. Nu ele ma controleaza pe mine, ci eu pe ele.

Care ar fi acele experiente, oameni, relatii, obiecte pe care le-as lua intr-o carte despre mine?

• Experiente: calatoriile, conferintele AIESEC si JCI, momentele speciale din viata.
• Oameni: cativa din familie (:P), Melania, Siegfried, Horica, familia Pacurar, familia Grigorie, si ceva trepadusi pasionati din aceleasi AIESEC, respectiv JCI. O parte din ei se afla in partea dreapta a ecranului, cu link.
• Relatii: cele de prietenie adevarata, cam putine la numar.
• Obiecte: o sticla cu apa (nu de-aia de Satu Mare). Keia, de exemplu.

Afla cine esti. Cumpara cartea lui Mihail.

Dau mai departe lui: Radu Ionescu, Mihai Dragan, Bobby Voicu, Daniel Tiganila, Emi Gal, Marius Vetrici, Stefan Teisanu si Zeno Popovici.

Intru in cate-o biserica fiindca ma aflu in nu-stiu-ce orasel iar biserica de acolo e un punct de interes cu greutate (gen biserica fortificata din Biertan), sau ca vizitez unul din principalele orase ale Europei (Praga, Berlin, Brasov, s.a.m.d.), sau comunele din Maramures, sau Muzeul Satului. Sau poate am descoperit o bisericuta intre blocuri, aici in Bucuresti – si mi se pare interesanta. Le admir si le studiez pentru partea de cultura si istorie, nu fiindca ma consider mare crestin.

De ce nu ma consider crestin? Pentru ca in acceptiunea generala, cea pe care am observat-o “in jur”, a fi crestin inseamna sa fac parte dintr-o categorie (sau hai, din aceeasi oala) cu niste oameni cu care nu ma identific. Precum cei din extrasul de mai jos, din superba carte a lui Dan Puric, “Despre Omul Frumos” – pe care e musai sa o cititi. Hai sa adaug ca exemplul este unul cat se poate de bland, pot fi si mai realist de atat.

Stii care e diferenta intre crestinul adevarat si pietistul, care pupa o mie de icoane si nu face nimic?

Am intrat intr-o zi in biserica. Era o biserica micuta, improvizata, pentru ca se lucra la biserica mare. Eram cu sotia si, din cauza mirosului abundent de lumanari, tamaie, sotia a lesinat. M-am speriat, am luat-o in brate si am iesit cu ea afara, pe iarba. Nu stiam cum sa o trezesc, ma speriasem, era, poate, o cadere de calciu, stiu eu ce. S-a trezit si mi-a spus: da-mi ceva sa mananc. Unde sa fug eu duminica, cand totul era inchis? Am intrat in biserica, era in timpul Liturghiei, si, in biserica, am gasit painile cu lumanari, dar si-un pluton de babe care le pazea, si am rugat din suflet sa-mi dea si mie o bucatica de paine, ca cineva se simte rau.

- Nu-ti dau, ca nu e sfintita, mi-a raspuns baba, cu autoritate, de parca era parlamentar.

- Dar va rog din suflet, eram disperat, doar o bucatica…

- Nu, ca nu e sfintita.

Tot asa mi-au raspuns toate cele 10 babe:

- Nu-ti dau, ca nu e sfintita.

Pana s-a trezit unul si-a zis:

- Da , fa, paine, ca-ti trag una de te sfintesc pe loc!

Acela este crestinul adevarat. Tanarul asta a vazut formele de impostura. Dar tanarului acestuia ii lipseste informatia, prin care sa vada ce inseamna adevaratul crestin…

Asadar, privesc crestinismul si credinta cu ochii mei proprii. Cred, dar ma manifest tacut. Nu ma duc la biserica ca sa-mi etalez ultimul Mercedes achizitionat, sau costumul nou de la Armani, ceasul Tissot, sau pantofii de la Geox. Despre asta pare sa fie vorba pana si cu ocazia Sfintelor Paste, lucru care imi face greata, sincer.

* In comunele din judetul Satu Mare, de unde provin, slujba de Inviere se tine in dimineata urmatoare celei pe care o stiti cei de-aici din Bucuresti.

Streaming Video by Ustream.TV