Porneam prin Delta, yuhuu! Doamne cat asteptam momentul. Am oprit cateva minute langa o ambarcatiune mai mare din care am cumparat benzina de 70 lei, iar apoi am continuat incet prin zona, ca sa nu trezim spiritele celor care dormeau in pensiunile de pe mal. Cam inundate, de altfel, apa era la maxim 5 metri de usa, in unele cazuri. Asadar, posibil sa nu fi fost pe cine trezi.

Nu se vedeau prea multe detalii, inca nu rasarise soarele. Adevarul e ca pana dupa ora 5 nu ai voie sa iesi pe Dunare, iar noi eram inainte de ora 4. Ma rog, toata lumea facea ca noi, ca doar nu suntem pescari industriali sa aiba motiv serios sa se ia de noi cele 6 sau 8 organizatii care supravegheaza activitatea pe Dunare.

Traseul exact parcurs de noi e cel din imaginea de mai jos, cu tot cu intoarcerea. Am pornit Motion-X-GPS pe iPhone curand dupa benzinaria plutitoare, si am monitorizat tot traseul, viteza, s.a.m.d. Ca sa stiu daca ma plimba oamenii pe bune, sau se fac ca ma duc in cercuri, hehe. Toate peste toate, am facut mai bine de 35 kilometri in total, in cele 4 ore si ceva ale plutirii.

Cand am ajuns in extremitatea dreapta a traseului din poza, ne-am oprit. Daca drumul a fost perfect, cum am oprit langa stufaris, cum au dat tantarii iama intre noi. Noroc ca ne asteptam si eram sprayati, imbracati s.a.m.d. De fapt, daca pescuiesti la stiuca, adica exact ce faceam noi, esti prea in miscare ca sa aiba timp sa te intepe prea des. Eu nestiind sa pescuiesc, am fost invatat in doi timpi si trei miscari, iar dovada ca am deprins abilitatea consta in revendicarea a 40% din captura zilei.

Am prins rasaritul, care a fost unul din cele mai faine pe care le-am vazut eu vreodata, dupa cum puteti observa si domniile voastre. Dupa rasarit, pestii s-au cam sictirit si n-au mai vrut sa muste decat foarte rar, adica de vreo 2x la toti cei trei zmei cati eram. Ne-am tot miscat, am cautat alte locuri, inclusiv in lacul imens din traseu pe care pescuiau o gramada de cetateni plutitori, nada.

Asa ca am inceput plimbarea de frumusete, a Deltei, desigur. Insotita de poze, cateva din ele postate mai jos. In toata dimineata am zarit cateva specii de pasari, intre care: pescarusi, pelican comun, lebada, egreta mica, cormoran mic si mare, barza alba, rata salbatica si trei care nu le recunosc insa una arata… exotic. Sigur ca Lucian mi-a spus cum se numesc, dar am uitat. UPDATE: citind info-delta.ro am descoperit ca ar fi vorba de lisita, chira si eventual pascaras albastru, desi mi se parea mai mare si mai zvelt decat acesta.

La intoarcerea spre mal am trecut din nou prin zona de pensiuni noi si scumpe ridicate de investitori de putin timp, cele inundate. Intr-adevar, nu erau turisti in ele, se vedea ca au fost inundate recent, desi nu mai era apa in curte. Din cate am inteles, cei de acolo nu sunt nascuti in Delta, ci au fost pacaliti probabil de agenti imobiliari sa cumpere teren in Delta, ca sa se faca mari investitori in turism. Tzeapa… care din pacate tot inspre turist se va varsa, fiindca vor cere preturi si mai mari ca sa isi recupereze investitia. Nu va zic ca se iau bani si ca sa te duca cu barca la pensiune cand ajungi in Delta.

Ziua (de duminica) a fost continuata cu un mic dejun sanatos si bogat (doar era pana in ora 9 cand ne intorsesem), odihna si pranz. Evident, pranzul a constat intr-un bors de peste (biban si stiuca, cu cartofi), care se mananca la modul:

• intai niste zeama (care-i separata cand se serveste, doar la preparare si pastrare e amestecata cu pestele), in care amesteci niste mujdei cu aspect de gelatina (sau de orez cu lapte, daca vreti), pe care-o mananci cu cartofi si/sau mamaliga.
• cand termini zeama, mai adaugi alta zeama pe care de data asta o mananci cu carne si toate cele, dar fara mujdei. Inca o chestie, am auzit ca capu’ la …stiuca este cea mai delicioasa parte de mancat din amalgamul asta.

Dupa borsul de peste, ce putea sa urmeze decat saramura?

Iar dupa saramura, o dupa-amiaza buna. De plecat acasa. Aveam 317 kilometri de facut, cel mai lung drum pe motor, cu pauze scurte. Intamplator, este chiar jumatate din distanta intre Bucuresti si Satu Mare, adica spre casa – deci era un test in urma caruia urma sa decid daca ma duc cu mobra acasa candva.

Legat de drumul din Murighiol spre Bucuresti am de precizat urmatoarele aspecte:

• am ales ruta Murighiol – Tulcea (nu prin Agighiol, desi e posibil iar drumul e impecabil, doar putin mai lung), Tulcea – Harsova – Slobozia – A2 – Bucuresti;
• per total este foarte bun, bine asfaltat si fara gropi (doar o zona scurta in lucru chiar inainte de Tulcea);
• Tulcea – Harsova este cel mai liber, bine asfaltat, si mistooo drum de #prinRomania. Vai de capu’ meu: vizibilitate, viteza, very radar-free, variatiuni (very long lines, very nice curves), venim si alta data, vrrrrr…
• In Harsova, daca esti in drum spre capitala, duminica te intalnesti cu cetatenii care vin de la mare pe aceasta varianta, incercand sa nu stea in ambuteiajele bine-cunoscute. Facand chestia asta, aglomereaza drumul Harsova – Bucuresti, si o fac la viteze nesimtite.
• La iesirea din Tandarei (unde se face ulei, by the way), dintr-o curte din ultima curba larga cineva a tras cu prastia (cred) cu o piatra sanatoasa. Catre mine. Si m-a nimerit in cap, in zona cefei, mai precis. S-a auzit tare de tot. Ocazie buna sa constat rezistenta dragului meu C3, care de-abia s-a zgariat. Piatra estimez ca avea un diametru de 3-4 cm. Radem glumim, dar incidentul putea sa ma duca in mormant, sa fi avut vreo 60 kmh cand s-a intamplat. Noroc ca am invatat cum e cu proactivitatea.
• Pe vremea asta deja il pierdusem demult pe un companion cunoscut in OMV Harsova, care nu doar ca era pe mobra altuia, noua si puternica, dar era slab echipat. Ne intelesesem ca mergem impreuna, dar cum compari 2 saptamani de experienta ale mele cu cei 8 ani ai lui? E imposibil. L-am plictisit, desi incet nu mergeam. Din cate-am apucat sa vad cand s-a decis sa ma abandoneze, cred ca il asteapta un viitor sumbru.
• Cei 100 km de autostrada m-au obosit din nou. Cu 100 kmh constanti, iarasi eram doar depasit in tromba de cei de pe banda 1 (99.5% din depasiri fiind neregulamentar executate), iar cand m-am postat de curiozitate pe banda 2 la 170 kmh, in cateva secunde eram somat sa fac loc fiindca tin lumea departe de familie. Familie precum cea din link, presupun.
• Timp realizat: 4 ore.

Marturisesc ca ma indoiesc de incercarea de a parcurge drumul Bucuresti – Satu Mare pe motocicleta intr-o singura zi. Deocamdata. Mai am de invatat. Ceva nu-i bine ori cu echiparea mobrei, ori cu echipamentul pe care-l purtam eu, ori cu utilizatorul: ma deranja prea tare vantul, turbulentele, ceva… Iar altceva nu-i bine deloc cu soferii patriei (a se citi “sunt scarbit”), perspectiva pe care din masina nu am remarcat-o atat de bine, desi ma deplasez cu aceleasi viteze decente.

Hai cu spor spre viitor, in care nu uitati sa includeti Delta Dunarii, dar si Dobrogea!

Ziua 1 prin Dobrogea

Ziua 2 prin Dobrogea

Din nefericire pentru toti cei potential interesati, n-am zabovit in Harsova ca sa cercetez obiectivele turistice din oras, voi avea ocazia sa documentez  locul in viitor intr-un cadru mai planificat. La recomandarea lui Catalin, gazda mea, am pornit pe DN22A spre Tulcea. El vroia sa o tin tot drept pana aproape de Tulcea, iar la Cataloi sa virez stanga pe DN229A spre Telita si nush ce manastire super faina cu un nume mai greu de retinut din prima, turcesc la origine (numele).

Problema e ca daca eu am alte planuri… le respect pe acelea. Initial planul era sa iau stanga pe DN222F imediat dupa Harsova, ca sa ma plimb pe langa Dunare in directia Ostrov – Peceneaga – Greci – Macin – Luncavita (asa cum indica Zvoneru’ care fusese in recunoastere in 2008). Numai ca …planurile Dunarii, spre deosebire de cele ale unei persoane fizice, sunt mai greu de trecut cu vederea. Ca sa scurtam povestea, planul asta a fost abandonat din motive de inundatii si consecintele acestora. Alta data.

Ramas cu soseaua 22A in fata, gandeam o alta varianta de iesire, fiindca mi se parea stupid sa ma laud ca explorez Dobrogea dar sa fac asta pe drumul principal din zona. Idee n-aveam eu:

• ce voi regreta ca parasesc acest drum pentru unul aparent pitoresc.
• ca acest drum va deveni a doua zi favoritul meu din Romania.

Si mergand eu asa aproape de Harsova, facui fotografia cu Rosie langa campul de floarea soarelui din postarea aferenta zilei anterioare. La cateva minute dupa aceea, ma trezesc cu un sarpe de 1.5 metri trecand strada mai ceva ca “noii pietoni” urbani, in sensul ca eu aveam peste 100 kmh. Mi-am zis ramas bun de la viata instantaneu, fiindca banuiam ca roata din fata va aluneca necontrolat si hasta la vista cu mine. Surprinzator, desi tin minte ca l-am calcat pe coada pe pietonul indisciplinat (din cauza omului, ca si-a tras drum in campul lui, evident!), n-am facut cunostinta cu stratul asfaltic si nici dansul cu lumea de-apoi, fiindca l-am vazut in oglinda retrovizoare parasind soseaua. Phew, Doamne!

Stati ca nu s-a terminat, fiindca in aceeasi zi am mai avut acelasi gen de intalnire cu vreo trei soparle (din care una parea ca vrea sa ne duelam care-i mai tare), un popandau, si doua insecte mari si urate. Toti am scapat cu bine. Iar apropo de acest subiect, marturisesc ca am uitat complet de sfatul citit pe undeva de a fi cu ochii in patru in apropiere de Tulcea dupa broaste testoase care trec strada cand ti-e lumea mai draga. N-am avut neplacerea sa o patesc, insa la cat de misto sunt drumurile de acolo (a se citi: la cat de repede poti, respectiv iti vine sa mergi), e maxim de periculos mai ales pentru cei pe mobre. Unde maxim inseamna ca vor aparea topic-uri noi pe forumul asta, de exemplu, sau in anumite rubrici din ziar.

Booon! Urmatoarea tentatie a fost sa schimb 22A cu 22D, si anume sa fug spre Horia – Luncavita direct prin Padurea Macinului. Aveam eu in cap recomandarea lui Zvoneru’ apropo de Luncavita, Isaccea si in general drumul 22 pe langa Dunare. Sa-i spunem noroc ca un localnic a zambit cand i-am spus de intentie si mi-a recomandat sa incerc peste cativa zeci de ani cand s-or asfalta hartoapele.

Of, of, ca se termina drumu’ asta si eu n-am explorat nimic! Gata, in Nicolae Balcescu am luat stanga pe DN229, directia Niculitel – (post)Isaccea. In Niculitel s-ar afla Manastirea Cocos, drumul parea ca duce prin padure deci un pic de aventura, iar un localnic dobitoc imi indica starea drumului ca fiind identica cu cel principal. Toate bune si frumoase pana in Alba, unde am oprit sa mananc corcoduse pe marginea strazii. De-acolo incepea dezastrul si injuraturile. Nu m-am putut abtine sa nu fotografiez iesirea din Valea Teilor, unde un mare semn indica “Drum Bun”, iar drumul de langa numai bun nu era. Ma rog, era parfum in comparatie cu ce urma. Dar sincer, nici pe jos nu m-as mai duce acolo, cred ca si cailor le este sila de drumul ala cand le cere stapanu sa il parcurga, e mai rau ca orice drum pietruit sau de tara. V-ati prins, am abandonat Niculitelul cu manastire cu tot, n-am oprit de ciuda. Merita mers totusi, daca se vine din nord din E87, ca-s maxim 5 kilometri. Din link pare foarte faina.

Iarasi ma simteam prea bine pe DN22/E87, ca am virat dreapta spre Telita, respectiv Posta si manastirea cu nume de neretinut. Mai ca am crezut ca se repeta istoria recenta, insa de pe mobra gropile de aici mi s-au parut evitabile, muuuuuult mai putine si pe distante mai scurte. In Telita am zarit biserica, si m-am gandit “wow, in sfarsit ceva mai …Dumnezeiesc de vazut!” Cand colo, era o ruina saracuta, cu niste incercari de consolidare de tot rasul (i.m.o.) si fara perspective pentru un viitor solid. In orice caz, subiect foarte bun pentru fotografii de ruine – daca pot spune asa.

Se pare ca pe undeva prin zona (3-4 km distanta) am trecut de Manastirea Saon, dar nu inteleg cum, fiindca ar fi vizibila din strada. As fi vrut sa vad macar paunii pe care ii creste obstea de acolo, cel putin. O sa intelegeti imediat de ce spun asta.

Imediat dupa Telita exista indicator clar spre Manastirea Celic Dere (numele neretinut, care in turca inseamna “Paraias de Otel”), aflata la 1km distanta. Ceva de vis, va zic. Cea mai frumoasa manastire din Dobrogea, pariez cu oricine desi nu le-am vazut pe celelalte. Cele 50 de maici au grija sa pastreze zona si cladirile impecabile, cu flori fain presarate peste tot, un drum de piatra perfect din parcare spre manastire, o moara de vant foarte frumoasa asezata parca strategic a.i. panorama zonei sa fie de exceptie. Chiar este! Atentie ca in jurul orei 12-13 (cand am fost eu), maicile iau pranzul si evident, nu se ocupa sa deschida biserica principala sau sa va dea explicatii. Am avut noroc sa fiu ultimul care a intrat acolo, insa n-am avut parte de discutii mai detaliate, ca sa am substanta mai multa sa scriu. Daca se intampla sa nu mai aveti apa cand sunteti acolo, ca oricum va oboseste urcarea spre biserica (mai ales pe cei fara conditie fizica), stati linistiti fiindca in curte gasiti un pahar si apa de izvor. Am aflat dupa plecare ca sunt multe de vazut si explorat in aceasta manastire, cititi link-ul de mai sus.

Infometat fiind la randul meu dupa atata munca de suspensie moto facuta cu manutele din dotare, pornesc cu spor spre Tulcea. Drumul este bun, judetean prin natura, insa fara gropi sau nervi. Din pacate pentru mine, la intrarea in Tulcea am dat de un indicator spre Murighiol, pe care l-am urmat din trei motive:

1. stiam ca gasesc civilizatie (casa si masa) acolo;
2. Petru Pacuraru mi-a spus ca pe acolo e drumul spre Delta pe care o cautam eu, respectiv Maliuc-ul indicat de dansul;
3. care era smecheria sa mananc in Tulcea, cand puteam astepta inca maxim o ora sa fiu trecut cu bacul, sa ma asez intr-o pensiune si sa infulec niste peste.

Drumul spre Murighiol se bifurca dupa o panta, relativ aproape dupa curba din Tulcea, camioanele fiind obligate sa vireze spre stanga, deci noi astia micii spre dreapta, nu-i asa? Raspuns: nu. Drumul din dreapta este asfaltat impecabil… numai ca duce spre sudul Deltei. Dupa vreo 20 kilometri ma prind eu ca oarice nu-i bine, si intreb un cetatean din Agighiol. Raspuns: “Ai luat o mare teapa, fraiere”, aratandu-mi degetul mare. “E in directia cealalta”.

Cale intoarsa facem, no problem. Noroc cu indicatia “inainte de niste blocuri” data de Petru, ca am gasit bacul cu care sa trec dincolo, spre Maliuc. Blocurile sunt P+2 (sau 3), in localitatea Nufarul (nu Vulturi, draga Petru). Zis si facut – 3 lei/motor, numai ca nimeni nu mi-a zis ca de acolo (Ilganii de Jos) pana la Maliuc mai sunt vreo 20 kilometri, iar acei kilometri sunt greu de facut si cand sunt uscati, daramite daca n-au apucat sa se uste dupa inundatii. Ok, nestiutor fiind, pornesc spre Maliuc pe malul drept al Bratului Sulina.

Numai ca drumul ce parea acceptabil, dupa cum se vede, a devenit cam prea offroad pentru stradala mea mobra, care in 3 minute arata ca dupa razboi. Si uite asa, trecu vreo ora de mers ca melcu prin hartoape, noroaie, gropane, denivelari, urme de tractor, si alte asemenea. Ba chiar a trebuit sa brazdez printr-o turma de vaci, de-mi era frica sa nu fie vreuna cu pasiune pentru culoarea rosu a mobrei din dotare. La Mila 29, unde sunt vacile, cine cunoaste stie ca eu ceream mila lui Dumnezeu. Drumul e mai rau decat pare in poza, pentru o motocicleta de sport touring. Posesoarea pensiunii de acolo mi-a transmis ca “daca imi doresc sa ajung la Maliuc, voi ajunge”. N-a precizat cu ce, iar eu m-am trezit dupa cel mai aiurea kilometru aditional ca trebuie sa fac cale intoarsa pe motiv de drum impracticabil de vehicule non-offroad. Si uite-asa, “piesa” care rula de vreo ora si ceva intra pe Repeat. Mare inspiratie am avut ca mi-am luat sistem audio in casca moto, fiindca fara radio pe drumul ala cred ca scriam pe blog de la nebuni.

Ilganii de Jos -> Nufarul. Foameee!!! Bineinteles, super pensiunea Steaua Apelor era deja plina, iar Stanca Dunarii carevasazica nu facea de mancare. Cred ca localnicilor nu le convenea ceva, fiindca realitatea pare cu totul alta. Teapa mea, a.i. singura si ultima optiune ramanea sa ma duc inspre Murighiol, sperand sa mai am si benzina pana in Mahmudia (chiar inainte de Murighiol), unde se poate cumpara.

La intrare in Mahmudia gasesc cateva masini cu bannere realizate manual indicand “Boat trips”, “Accommodation”. Ii ignor initial, crezand ca sunt teparii comunei care au iesit sa gaseasca fraierii speriati ca n-au unde sa se cazeze. Adica eu. Bag benzina (proasta si scumpa, aproximativ 10% in plus) si decid sa ii abordez pe “tepari”. Cand colo, era trupa de la Pensiunea 2 Sturioni impreuna cu localnicul Ciulec, posesorul unor barci. Cazare ieftina (comparativ cu preturile mai mari ca la Marriott de la alte pensiuni din Delta) la 35 RON/pat/noapte, pensiune completa la 60 RON/zi/persoana, iar cu barca… pret in curs de negociere viitoare.

Bine am facut ca am acceptat, desi imi era frica ca de banii aia ma vor duce in nush ce balarii pe care ei le numesc paturi. Cazarea e foarte decenta, casa si curtea faina dar mai au un pic de lucru, m-au lasat sa o spal pe Rosie de noroaie, au o mimoza in curte, iar mancarea buna dupa standardele mele. Vi-i recomand, au pe site toate detaliile.

Cand veni momentul sa negociem iesirea in Delta cu barca, au incercat sa imi vanda foarte bine de ce pretul indicat era cinstit, s.a.m.d. Mi-am vazut de negociere pana la punctul in care au zis ca ma duc pe gratis si dupa aceea sa ii platesc daca eu cred ca merita, cat vreau eu.

Tantarii. Am fugit de Delta pana saptamana trecuta exact pe motiv de tantari. Situatia insa nu o fost asa de nasoala cum o credeam. Din cele invatate si vazute, tantarii ataca cel mai rau seara intre 8.30 si 22.30. Cum am “scapat” de ei? Camera inchisa de pe la 7 seara, toata ziua in camera sa fie in priza un Raid, plase de tantari la geamuri, spray Off! de tantari pe partile expuse din corp, iar daca e musai sa fii afara pe terasa la o bere, nu strica sa fii imbracat bine. In rest, miscare din maini care nu poate sa fie decat sanatoasa.

La somn, ca dimineata la 3.30 se da trezirea.