Am gasit ieri materialul de mai jos, in engleza, via Small Biz Bee, pe care il consider util celor care isi pun intrebari v.a.v. de Twitter, asa ca vi-l daruiesc in limba romana. In engleza e publicat de mai bine de un an, observ, desi l-am primit prin email de la autorul blogului doar acum.

1. Intai asculta

Cei mai buni twiteristi asculta ce spun altii, iar apoi intra in conversatie. De ce este ascultarea atat de importanta? Pentru ca nu vei adauga prea multa valoare celor care te urmaresc, sau conversatiilor, fara ascultare. Daca nu asculti, doar te bagi in seama.

2. Dau mai mult decat se asteapta sa primeasca

Cei mai buni twiteristi dau mult mai mult decat primesc inapoi. Ei dau mai departe in mod constant informatii utile, povestiri care te fac sa zambesti, sau folosesc Twitter in tot felul de moduri inovative, interesante. Twit-uiesc ca sa dea valoare, nu ca sa primeasca.

3. Promoveaza alti useri

Uita-te in sistem la cativa dintre cei mai urmariti si respectati useri de pe Twitter – vei vedea ca ii promoveaza pe altii mai mult decat se auto-promoveaza. Astfel, ei construiesc incredere si o comunitate, ceea ce le permite sa se auto-promoveze din cand in cand, iar cineva sa ii asculte in mod real.

4. Ofera un “mix” potrivit

Diversitatea este cel mai bun lucru in viata, iar Twitter nu face exceptie. Popularizarea povestilor, link-urilor, materialelor video sau fotofrafice este un mod bun sa ramai proaspat in ochii celor care te urmaresc.

5. Sunt interactivi

Twitter e despre conversatii, si multe conversatii functioneaza mai bine atunci cand reprezinta o strada cu dublu sens. Twitteristii buni pun intrebari, produc chestionare, iau sugestii, creaza pur si simplu conversatii.

6. Sunt moderati

Userii buni de pe Twitter stiu ca exista acea “doza zilnica recomandata” de tweet-uri. Nu-si bombardeaza urmaritorii cu ele, dar reusesc totusi sa fie “acolo”.

7. Nu se iau de alti useri

Pe taramul urmaririlor si al dezabonarilor continue, userii eficienti nu intra in altercatii verbale cu useri pe care ii urmaresc. Daca se intampla ca un user sa spuna ceva cu care ei nu sunt de acord, pur si simplu se dezaboneaza de la ei, si continua sa-si vada de treaba.

Incercati sa folositi aceste 7 obiceiuri, si urmariti daca va schimba experienta inspre bine. De asemenea, cautati-i pe acei useri care demonstreaza aceste obiceiuri si incepeti sa ii urmariti, va vor imbunatati experienta pe Twitter.

Smallbizbee.com este un blog scris de Matthew Ringer, in care puteti gasi o multime de sfaturi utile legate de dezvoltarea afacerilor mici si mijlocii. Matthew nu este doar un blogger, ci un om de afaceri cu blog.

• Nicu ii unul dintre cei mai buni blogeri romani, dintre cei care scriu in limba romana, blogul vinovat fiind Info-Delta.ro; in topul meu personal ocupa locul fruntas, chiar daca nu il citesc frecvent. Fiindca scrie doar despre nisa aleasa, o face des, o face foarte bine si documentat ca lumea, o face indeajuns de multa vreme, si cu pasiune nelimitata. Ma enerveaza ca nu face bani din munca asta, fiindca ii merita. Din plin.
• Balta Magura 8 este o balta din Judetul Calarasi, la 55 kilometri sa fie din Universitatii. Imi place ca se ajunge la ea pe drumuri chiar bune, ca de jur imprejur are drumuri practicabile cu orice masina (exceptand cele tunate), ca ii administrata de un domn cumsecade, ca domnul ne-a trimis un gratar imens cu barca de pe celalalt mal, si ca mai contine si pesti. Ramane de vazut cum reusim sa prindem mai multi, dar cititi la Nicu cum se ajunge si ce se poate prinde.
• M-am bucurat sa fac parte dintr-un tweetmeet, mai ales unul prelungit si cu relaxare. Cand ma gandesc ca am fost protagonistul unora dintre primele astfel de intalniri, careia mi se pare ca trupa de atunci le-a si dat acest nume (posibil sa ma insel, daca l-am furat de peste hotare), ma apuca nostalgia. Ideea lor a fost intotdeauna sa aduca online-ul in offline, sa se cunoasca ciripitorii intre ei/ele. Doar ca in ast #fishtweetmeet mi se pare ca interactiunea nu mi s-a parut a fi la cel mai potrivit nivel, data fiind nevoia de a te concentra pe firul intins al unditelor si lansetelor. Am apucat totusi sa vorbim cateva minute intre noi, astia care nu ne cunosteam deloc, zic. Macar cu partenerul de bisericuta, Petru Pacuraru, am reusit sa ne aducem pe indelete la zi diverse necunoscute reciproce. Iar de la Brainiacro am aflat toate detaliile incidentului sau cu Politia.
• In schimb, interactiunea a fost maxima pe gratar, surprinzator de eficient in ciuda dezordinii care ii caracteriza suprafata.
• Am vazut niste zmei la intalnire. Reali. De aia zburatori.
• S-a filmat pentru o emisiune din reteaua Boom, numita In Carlig, pana si subsemnatul a fost intervievat. Pacat ca n-am ocazia sa refac interviul, mi-am dat seama dupa ce s-a terminat ca era pe bune, as fi fost mai cool; asa, am fost concentrat pe pluta din dotare, iar raspunsurile le-am dat cam aiurea.
• Ca tot am cunoscut participantii cat de cat, sa vi-i prezit si voua: Nicu, Chinezu, Romeo Huidu, Mircea Mester, Daniel Stancu, Sorin Neagu, Alex Farca, Roxana Farca, Brainiacro, Luchian Comsa, Petru Pacuraru, Bogdan Dascalescu, Gabriel Nedelea
• Au mai scris despre eveniment: Nicu (cel mai bine), Chinezu, Sorin Neagu (cele mai multe poze, desi mai dezorganizate), Bogdan Dascalescu, Romeo Huidu (cele mai misto poze cu natura din zona), Lumea Mare,

Pornesc in 4 august (amu’ miercuri) din Satu Mare la volanul echipamentului din dotare prezentat mai sus. Este mai batran ca mine, arata si functioneaza foarte bine, si e o placere la condus, mai ales pentru un pasionat cum ma pretind. Voi face prima oprire la Negresti-Oas, sa revad Muzeul Etnografic in Aer Liber, care tin eu minte ca m-a impresionat mai demult. Apoi tropa-tropa voi trece prin Sapanta, Sighetu Marmatiei, Barsana, dupa care o iau pe Drumul Tatarilor (Pasul Prislop, ca sa inteleaga tot omul).

Urmatoarele destinatii avute in vedere la modul foarte serios, le enumar mai jos:

• Ciocanesti – Muzeu in aer liber. Case pictate traditional, cu motive antropomorfe
• Vatra Dornei – Muzeul Etnografic si Cinegetic
• Iacobeni – cea mai mare colonie de tzipseri
• Valea Putnei – Pastravaria (a doua ca marime din Romania)
• Fostul castel de vanatoare al Casei regale
• Campulung – Muzeul Lemnului
• Manastirea Moldovita
• Mocanita & Muzeul pentru Oua incondeiate (nu cel din Ciocanesti!)
• Manastirea Sucevita
• Radauti – Biserica Bogdana (in centrul orasului), si cel mai bun restaurant in care se mananca ciorba radauteana
• Putna – Manastirea Putna cu mormantul lui Stefan cel Mare.
• Chilia lui Daniil Sihastrul & o biserica de lemn veche de numa’
• Biserica Arbore
• Solca (nu @OanaSolca). Casa Muzeu etnografic
• Bazilica Minor. Una din cele doua din Romania
• Salina, v.a.v. de Basilica Minor
• Gura Humorului (Muzeul Obiceiurilor populare din Bucovina)
• Voronet (Manastirea, muzeul si mormantul lui Daniil Sihastru)
• Manastirea Humorului
• Suceava
• Falticeni (Muzeul Apelor “Stefan Bacescu”). Casa memoriala Mihail Sadoveanu s.a.
• Hanu Ancutei (cel mai cel restaurant cu specific romanesc
• Roman (Capitala Moldovei in timpul lui Roman Voda)
• Castelul de la Miclauseni
• Piatra Neamt (Muzeul Civilizatiei Cucuteni). Telegondola. Complexul Curtii Domnesti
• Bicaz si Cheile Bicazului, Lacul Rosu
• Gheorghieni – Toplita – Borsec
• Ceahlau – Castelul Cnejilor
• Drumul Ceahlau – Izvorul Muntelui
• Poiana Largului
• Humulesti (cine are casa acolo? )
• Targu Neamt (Cetatea Neamtului, clar)
• Turul manastirilor din Neamt (Varatec – Agapia – Secu – Sihastria)

Va fi crancen, zic eu si altii care stiu despre ce am scris. Cei care nu stiu si vor sa afle, sau cei care stiu dar vor sa revada sunt “Welcome to the Carpathian Garden” (a se citi: bineveniti in masina mea pentru acest tur). Primesc 2-3 persoane cu mine in masina, va culeg de oriunde in acest traseu, pe care l-am scris in ordinea in care il voi executa. Va cobor din masina in Bucuresti, sau tot oriunde in acest traseu sau in continuarea lui spre destinatia finala, cunoscuta capitala.

Puteti lua legatura cu mine prin blog, twitter, facebook sau pe telefon.

Voi relata toata patania pe twitter/facebook, posibil facebook direct din iPhone, si pe blog  de indata ce prind internet si putere sa scriu.

• este foarte important ca romanii sa se uite la astfel de emisiuni, care nu doar ca-s foarte rare, dar e util sa inteleaga cu care dintre candidati se identifica – daca nu stiu deja pana atunci;
• indiferent care dintre ei a fost mai tare-n instrument si deci, in dezbatere, nu inseamna ca va castiga alegerile sau ca va fi cel mai bun.

Apropo de asta, imi face placere sa impart cu cei care ma urmaresc un cuplet al marelui pamfletar Constantin Tanase. E scris acum 70 ani, dar va fi incredibil de valabil in data de 6 decembrie 2009.

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim în saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicând nu s-a vazut,
Scoatem totul la vânzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a câstiga o pâine,
Multi o iau de la-nceput,
Reticesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc întruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete,
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am facut?

Chiar mai interesant mi se pare zvonul care circula despre ultimele momente dinainte de plecarea lui Constantin Tanase dintre cei vii, pe care il puteti citi la sfarsitul postarii de aici.

Am ajuns acum un an posesor de iPhone 3G mai mult din voia sortii, decat din dorinta. Imi respectam foarte mult aparatele Nokia, cu ale lor Symbiane. Little did I know…

Dar m-am prins repede dupa ce am pus mana pe mar, la pret “killer”, ca e tare. Iti ofera ceea ce cauti in ziua de azi. Actualmente am peste 100 de aplicatii instalate, din care o buna parte sunt folosite des. Le schimb ca painea calda, in cautarea celor mai bune aplicatii – desi nu m-as declara chiar obsedat de alternative. Cand ceva functioneaza, de ce l-ai schimba?

Ei, uite-asa, din ambitie! Vorba lui @webmyc, vreau si eu o oferta de la Orange, prin care sa dau 3G pentru 3GS si o diferenta de bani, plus ramanere in retea 12 sau 24 luni. Ma auziti, cei de la Orange?

Mai mult, am ambitia sa il obtin pe gratis. Si sa raman cu cel vechi. Extind oferta pentru oricine sau orice are un iPhone 3GS de dat in schimbul a ceva de la mine. As putea face pentru voi o treaba buna, chiar virala; sunt indeajuns de bun ca marketer, ca sa nu mai zic de geek, sa produc un efect bun in piata, zic eu.

Astept propuneri. Please RT.

Sa va zic ca pun in conturile Orange Romania aproximativ 10.000 EUR/luna – de o buna bucata de vreme??? [afirmatie cat se poate de reala, dar pe care nu o detaliez in public]

Later edit [24.08.2009]: Sunt tot mai aproape de a-mi realiza aberatia, hehe.

Later edit [25.08.2009]: Ta-dam! Avem iPhone 3GS nou-noutz, fara obligatii, fara sa scot din buzunar un cent. Vorba aia: “All you have to do is ask!” BTW, nu Orange a fost “donatorul”.

Faceam la sfarsitul saptamanii o mare curatenie prin camera mea, cu scopul de a-mi simplifica viata. Am mentionat treaba asta pe Twitter, ca sa vad cine “zambeste” la astfel de stimuli, si ce alte resurse as mai putea gasi – pentru a scrie un articol mai detaliat . Si uite ca dintr-un tweet in altul, am gasit via @ibz un articol de Paul Graham – un om special, sa zicem – care trateaza acelasi subiect, mai bine decat as putea sa o fac eu acum. Asadar, vi-l prezint mai jos, tradus de subsemnatul in limba romana.

Articolul original se numeste STUFF, si a fost scris in iulie 2007. Ca fapt divers, putea la fel de bine sa fi fost scris de Dragos Manac.

Am prea multe lucruri. Majoritatea oamenilor din America au prea multe lucruri. De fapt, cu cat oamenii sunt mai saraci, cu atat mai multe lucruri par sa aiba. Cu greu gasesti pe cineva atat de sarac incat sa nu-si permita o curte plina de masini vechi.

Nu a fost intotdeauna asa. Lucrurile obisnuiau sa fie rare si de valoare. Inca poti gasi dovezi cu privire la asta, daca le vei cauta. De exemplu, in casa mea din Cambridge, construita in 1876, dormitoarele nu au sifoniere. In zilele acelea, lucrurile oamenilor incapeau in cateva sertare. Chiar in urma cu cateva decenii, inca existau destul de putine lucruri. Cand ma uit la fotografii facute in anii 1970, sunt surprins cat de goale par sa fie casele. Cand eram copil aveam ceea ce credeam a fi o flota uriasa de masinute de jucarie, insa acea colectie ar pali astazi in fata arsenalului de jucarii pe care le au nepotii mei. Impreuna, toate Matchbox-urile si Corgi-urile mele ocupau cam o treime din suprafata patului. In camerele nepotilor, patul este singura suprafata libera de lucruri.

Lucrurile au devenit mult mai ieftine, dar atitudinea noastra fata de ele nu s-a schimbat in mod corespunzator. Supra-evaluam lucrurile.

Asta a fost o problema mare pentru mine cand nu aveam bani. Ma simteam sarac, iar lucrurile pareau atat de valoroase, incat instinctiv le-am acumulat. Prietenilor le ramaneau lucruri in urma cand isi mutau locuintele, sau vedeam ceva cand ma plimbam pe strazi in seara gunoaielor (aveti mare grija la orice gasesti a fi “numai bun”), sau gaseam ceva de cumparat in stare aproape noua pentru o zecime din pretul din magazin, la o vanzare de garaj. Si zbang, mai multe lucruri.

Stiti, aceste lucruri gratuite sau aproape gratuite nu erau ocazii, pentru ca valorau chiar mai putin decat costau. Majoritatea lucrurilor pe care le-am acumulat erau inutile, pentru ca nu aveam nevoie de ele.

Ce nu intelegeam era ca valoarea unei noi achizitii nu era diferenta intre pretul ei de magazin si cel pe care il plateam eu. Era valoarea pe care o producea pentru mine. Lucrurile au o lichiditate extrem de scazuta. Daca nu ai vreun plan sa vinzi acel lucru valoros pe care l-ai cumparat atat de ieftin, ce conteaza cat “valoreaza”? Singurul mod prin care o sa obtii vreo valoare din el e sa il folosesti. Iar daca nu ai vreo utilizare imediata pentru el, probabil ca nu vei avea niciodata.

Companiile care vand lucruri au cheltuit sume uriase invatandu-ne sa gandim ca lucrurile sunt inca valoroase. Insa am fi mai aproape de adevar daca am trata lucrurile ca fiind inutile.

De fapt, mai rau decat inutile, pentru ca odata ce ai acumulat o anumita cantitate de lucruri, ele incepsa te controleze pe tine, nu invers. Stiu un cuplu care nu s-a putut muta in orasul lor preferat pentru ca nu si-au putut permite o casa indeajuns de mare a.i. sa le incapa lucrurile. Casa lor nu era a lor, ci a lucrurilor lor.

Iar cu exceptia cazului in care esti o persoana extrem de organizata, o casa plina de lucruri poate fi foarte deprimanta. O camera dezordonata ingroapa spiritul unui om. Unul dintre motive, evident, este acela ca intr-o camera plina de lucruri exista mai putin loc pentru oameni. Dar se intampla si altceva. Eu cred ca oamenii isi scaneaza in mod constant mediul pentru a-si construi un model mental a ceea ce e in jurul lor. Iar cu cat e mai greu sa procesezi imaginea pe care o obtii, cu atat mai putina energie iti ramane pentru ganduri constiente. Practic, o camera dezordonata este literalmente obositoare.

[Asta ar putea explica de ce dezordinea nu pare sa ii deranjeze pe copii asa cum ii deranjeaza pe adulti. Copii nu percep atat de multa informatie. Ei isi construiesc o imagine mai generala a mediului care ii inconjoara, iar asta le consuma mai putina energie.]

Am realizat pentru prima data inutilitatea lucrurilor cand m-am mutat in Italia pentru un an. Tot ce mi-am luat cu mine a fost un rucsac mare plin cu lucruri. Restul lucrurilor le-am lasat in podul casei proprietarei mele, in SUA. Si stii ceva? Tot ce mi-a lipsit au fost cateva carti. Pana la sfarsitul anului, nici macar nu imi mai aminteam ce altceva am lasat in podul acela.

Si totusi, cand m-am intors acasa, n-am aruncat decat o cutie de lucruri din acel pod. Sa arunc un telefon cu rotita pentru apelare? S-ar putea sa am nevoie de el intr-o zi.

Cea mai dureroasa amintire pe care o am e nu aceea ca am acumulat toata gramada aia inutila de lucruri, ci aceea ca adesea cheltuiam bani de care aveam reala nevoie pe lucruri de care nu aveam nici o nevoie.

De ce faceam chestia asta? Pentru ca oamenilor a caror slujba este sa iti vanda lucruri sunt foarte, foarte buni in ceea ce fac. Un tanar de 25 ani n-are nici o sansa in fata companiilor carora le-au fost necesari ani ani de zile sa invete cum sa te faca sa cheltui bani pe lucruri. Iti fac experienta de cumparare atat de placuta incat “cumparaturile” devin o activitate din timpul liber.

Cum te protejezi de acesti oameni? Nu poate fi usor. Eu sunt o persoana cam sceptica, iar smecheriile lor au functionat in cazul meu foarte bine pe cand aveam vreo 30 de ani. Insa o chestie care s-ar putea sa functioneze este sa te intrebi, inainte de a cumpara orice: “Imi va face acest lucru viata mult mai buna decat e?”

O prietena de-a mea s-a vindecat singura de obiceiul de a-si cumpara haine prin faptul ca isi punea urmatoarea intrebare inainte de a cumpara orice: “Voi purta haina asta tot timpul?” Daca nu se putea auto-convinge ca obiectul pe care se gandea sa il achizitioneze ar deveni unul din cele pe care le va purta tot timpul, nu il cumpara. Cred ca asta poate functiona pentru orice fel de achizitie. Inainte sa cumperi ceva, intreaba-te: Voi folosi lucrul asta in mod constant? Sau e doar ceva dragut? Sau si mai rau, doar o ocazie buna?

Cele mai nasoale lucruri – in acest sens – sunt lucrurile pe care nu le prea folosesti pentru ca sunt prea bune. Nimic nu te controleaza mai mult decat lucrurile fragile. De exemplu, obiecte de portelan pe care le gasim in atat de multe case, si a caror calitate definitorie nu e faptul ca e o placere sa le folosesti, ci aceea ca trebuie sa ai mare grija sa nu le spargi.

Un alt mod prin care poti sa te abtii de la cumpararea lucrurilor este sa te gandesti la costul total al detinerii acestora. Pretul de cumparare e doar inceputul. Va trebui sa te gandesti la acel lucru timp de cativa ani – poate pentru tot restul vietii. Fiecare lucru pe care il detii iti ia din energie. Unele dau mai multa decat iau. Acelea sunt singurele lucruri pe care merita sa le tii.

Acum eu nu mai adun lucruri. Cu exceptia cartilor – dar cartile sunt altceva. Cartile sunt mai degraba un lichid decat obiecte individuale. Nu e o treaba tocmai convenabila sa detii cateva mii de carti, pe cand daca ai detine cateva mii de lucruri aiurea, ai deveni o vedeta locala. Deci in afara de carti, eu evit in mod activ lucrurile. Daca am chef sa cheltui bani pe ceva acolo, prefer serviciile in defavoarea lucrurilor in orice clipa.

Nu pretind toate acestea pentru ca am obtinut nu stiu ce detasare de tip Zen fata de lucrurile materiale. Eu vorbesc despre ceva mult mai lumesc. S-a produs o schimbare istorica, iar eu am realizat acest fapt. Lucrurile obisnuiau sa fie valoroase, iar acum nu mai sunt.

In tarile industrializate, acelasi fenomen s-a produs in cazul alimentelor, la mijlocul secolului al XX-lea. Pe masura ce alimentele au devenit mai ieftine (sau noi mai bogati; diferenta e insesizabila), a manca prea mult a devenit un pericol mai mare decat a manca prea putin. Noi am ajuns la stadiul asta cu lucrurile. Pentru majoritatea oamenilor, bogati sau saraci, lucrurile au devenit o povara.

Vestea buna e, daca tu cari acum o povara fara sa iti dai seama, viata ta ar putea deveni mai buna decat iti realizezi. Imagineaza-ti pentru o secunda cum ar fi daca te-ai plimba pe jos timp de cativa ani cu greutati atasate la genunchi… pe care sa le dai jos brusc.

Va urma, fiindca eu cred ca ne regasim prea bine in povestea de mai sus.

Lire en Francais – Leer en Espanol – Leggere in Italiano

Faptele pe care urmeaza sa le descriu se refera strict la persoana mea, la afacerile mele (personale, sau alte prietenilor), iar acestea pot contine sfaturi utile dar nu le consider o reteta a succesului pe Twitter.

O mica istorie: ciripesc demult, cam din al doilea an de Twitter (ca in primul oricum de-abia il cunoscusera cativa romani), mai precis de prin vara 2007. In ceea ce ma priveste, au fost doua mari actiuni pe care le-am desfasurat pe Twitter, in domeniul afacerilor. Una dintre ele s-a produs fara sa vreau, natural; cealalta am produs-o fiindca asa am vrut eu.

1. Afacerea mea in domeniul imobiliarelor
2. Restaurantul Le Gourmand, Bucuresti

1. La un moment dat mi-am facut un cont de Twitter special pentru imobiliare, numit chiar asa fiindca era lejer sa prinzi username-uri bune pe vremea aia. Ciripeam pe-acolo in legatura cu proprietatile pe care le vizionasem pentru diversi clienti, adica puneam in 160 de caractere cat mai multe informatii descriptive. O faceam nu din speranta ca imi va da cineva Reply si gata, realizam tranzactia. O faceam pentru ca doream sa arat ca ma ocup, ca sunt pe ogor, la arat, si ca plugul functioneaza. In rest, foloseam contul meu principal, pentru diversele conversatii zilnice cu cativa twitteristi, recomandari, sharing, idei din business, din imobiliare, s.a.m.d.

Spuneam acolo si cand ma duceam la o vizionare, pentru cine (cu link catre persoana/firma respectiva), mai postam si cate-o poza cu locatia vizionata. Ma si laudam cand iesea o tranzactie, clientul imi multumea tot pe Twitter, era cool. Ce s-a intamplat a fost ca intr-un timp relativ scurt am devenit cunoscut drept persoana cheie din Twitter in Romania care se ocupa de imobiliare, si care iti rezolva problema in domeniu (bine, adevarul e ca pot rezolva destul de multe probleme, dar nu chiar toate).

Asadar in perioada 02/2008 – 08/2008, adica imediat dupa ce am revenit in imobiliare dupa o scurta incursiune in alt domeniu, am avut clienti exclusiv din Twitter. Unul dupa altul, fara numar – cum se spune. Era super fain, dar mi-a venit vacanta si mi-am bagat picioarele, am inceput sa ignor jucaria. Iar jucaria s-a razbunat, incepand sa ma ignore si ea pe mine. Cam cum era Tamagotchi. Ma rog, deruland cu viteza pana astazi, in continuare ma pot lauda cu acest canal sursa de business, desi am si altele acum. Ca idee, mai sunt imobilianti pe Twitter, dar din cate am putut observa fara sa ii intreb, nu cred ca produc vreun comision din activitatea lor aici. Cred ca nu se intelege faptul ca pe oameni nu ii intereseaza business-ul nostru, ci al lor. Asadar, eu nu cred ca mi-a duplicat cineva succesul in imobiliare pe Twitter. Pana acum, cel putin. Chiar imi doresc sa o faca.

Sa va mai dau un exemplu elocvent, desi doar 50% on-topic: uite, Manafu tocmai m-a intrebat (din nou) daca am ceva pentru el, birouri adica. Direct Message. Eu nu pot sa ii raspund direct, ca nu ma urmareste. Se prea poate sa nu ii rezolv dorinta, fiindca de fapt nu avem comunicarea pe care mi-o doresc, respectiv pe care si-o doreste (simt eu asta). Dar scriu despre faza pentru ca vreau ca alti actori ai teatrului imobiliar sa afle de el, si sa il ajute! Asta e principiul cu care am lucrat: clientul trebuie rezolvat, indiferent daca iau eu comisionul, sau il iau altii. Sigur ca incerci sa il rezolvi tu intai, pentru bani evident. Dar nu odata am gasit rezolvarea problemei sale la alti agenti, iar eu nu mi-am luat acel comision. Clientul insa stie asta, si tot la mine se intoarce. Valoarea lui pe termen lung e importanta pentru mine, chiar daca nu reusesc sa le arat asta intotdeauna.

2. Undeva in noiembrie sau decembrie 2008 incepea sa ia contur un nou restaurant in Bucuresti, la poalele cutiei de sticla din zona unde imi petrec o buna perioada timpul fiecarei zile. Urma sa fie numit Le Gourmand. Mi-au placut proprietarii din start, la fel si conceptul – bufet deschis (suedez), mancare crancena, ambianta la fel. Asadar m-am lipit de ei, traiam impreuna cu ei pasiunea deschiderii acestui local. N-a trecut mult dupa evenimentul deschiderii, ca m-am gandit eu la Twitter si cum sa fac eu sa aduc clienti si recunoastere folosindu-ma de platforma care intre timp devenise foarte cunoscuta.  Si uite-asa s-a nascut @legourmand, cu cateva zile inainte sa se prinda alte restaurante cu acelasi nume de beneficiile unei prezente twitteriene, sic. Cateva zile l-am lasat la dospit, iar apoi l-am particularizat un pic dupa culorile spatiului.

Urmatorul pas a fost sa il transform in ceea ce se traduce prin spammer pe Twitter, adica d’asta care a rasarit si el pe acolo, si urmareste pe toata lumea in cautarea faimei. Efectiv nu stiam cum sa apuc tauru’ de coarne, sa-i dau bice mai repede, si eficient. Numai ca inainte sa incep urmarirea masiva, am bagat cateva tweet-uri de bun gust, din cate imi amintesc. Ca oamenii sa nu dea Block asa, gratuit. Tam nesam, l-am adus pe evanghelistul Bobby Voicu in restaurant, stiind ca va incepe o mica revolutie pe Twitter in ceea ce priveste conceptul restaurantului si prezenta sa pe Twitter (da Bobby, te-am folosit!). Chiar atunci s-a pierdut momentul oleaca, fiindca Twitter a descoperit manevra mea cu spam-ul, si au suspendat contul. Au trecut vreo cateva zile pana l-am reactivat, timp in care unii dintre cei spamati probabil ca ne-au ignorat din start. Revenit, am ciripit in draci despre mancarurile care isi asteptau gurmanzii, respectiv dialogam cu orice persoana pe care o gaseam prin Twitter Search ca vorbeste despre mancare. Salivau unii la propriu, asa misto scriam. Bobby a organizat chiar un concurs fain, “Ce-ar zice un mancacios daca ar fi pe Twitter?”, cu premiu din partea restaurantului. 

Doar ca nu prea am reusit cu un alt scop de-al meu, si anume postarea de informatii faine despre mancaruri sau ingrediente, gen originea unui fel de mancare, bancuri scurte, a-ha-uri, s.a.m.d. Cam cum face @foodimentary. Era munca serioasa sa produci asa ceva, ori imi consuma oricum vreo 2 ore pe zi in cel mai bun caz, si era munca pro-bono, o faceam doar pentru ca imi placea mie foarte mult. In fiecare zi ma asiguram ca iPhone-u’ e incarcat la orele mesei, si ma duceam in restaurant sa concep twittereala mesei/zilei respective, indiferent ca era zi lucratoare sau sfarsit de saptamana. Ai putea gandi ca e greu, ca e prea mult, dar e pretul succesului. Incet-incet, m-am contopit cu restaurantul asta, il vedeam ca si cum ar fi business-ul meu personal.

Din punct de vedere rezultate obtinute, situatia e cu dus si intors. Ceva awareness am creat, fiindca in twitosfera si intre prietenii acestora, locatia era cunoscuta. Daca bagai un Google Search, gaseai si contul de Twitter, fiindu-ti usor sa urmaresti cu ce ne ocupam in fiecare zi. Am fost mentionati in articole de business, s-au scris mai mult de cinci cronici despre noi, le gasiti pe toate cu link din a mea. Twiteristi veneau la masa. A doua oara veneau cu familia, chiar si cu firma. Oricum, stateam foarte bine la rata revenirii, multe sute de procente. Tot din Twitter au izvorat mai multe cateva  mese de grup, adica peste 20 persoane. Proprietarii nu stiu chestia asta in toate detaliile, iar daca ar afla-o cred ca nu m-ar crede, desi aveau incredere si ma sustineau in ceea ce faceam. Le-o fi fost teama ca o sa cer comision… nu stiu. Departe de mine gandul, oricum.

Si pentru ca povestile prea frumoase nu dureaza mult, chiria a inceput sa ii apese pe proprietari din ce in ce mai accentuat, fiind semnata la un nivel exorbitant, agreat la inceput fiindca probabil erau orbiti de acea pasiune nebuna. Dar mai era o problema, ei se ocupau si de bucatarie, si de administrarea chestiunii, si de “animatie”. Prima cu a treia hai ca merge, dar a doua nu se pupa cu prima de nici o culoare in cadrul aceleasi persoane, asa cum vad eu alimentatia publica. Practic, imediat dupa o cronica excelenta din partea lui Peter Imre, pasiunea a disparut (de fapt, apucase sa dispara inainte sa vina dl. Imre, care nu banuia ca a vazut maxim 50% din ce putea restaurantul, si tot 5 stele i-a dat!) iar saptamana asta, localul a fost inchis. Asadar, pasiunea mea pentru twitereala in numele restaurantului s-a stins odata cu a familiei care il detinea, respectiv cu a celor care ne urmareau pe Twitter: cand am anuntat ca s-a inchis, o luna dupa tweet-ul anterior astuia, abia vreo doua persoane au simpatizat si mi-au scris mesaje.

Ce invatam din toate astea, in cateva cuvinte? Ca e bine sa:

• ai o strategie
• ai rezultate clar definite
• planuiesti si/sa participi

Lucruri pe care e bine sa le aplici in legatura cu viata ta, in general. Nu doar pentru Twitter.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

English summary of this post:

I was involved with two small businesses that have found Twitter very useful. Here are the details: 

1. My real estate business/agency – I’ve identified clients (rather than them identifying myself) and have made transactions exclusively because of twitter for a period of almost 6 months, during 2008, first and second quarter. All I did was tweet from my company’s account (@imobiliare), but mostly from my own (@sigheti). What did I tweet about: everyday stuff, real estate issues in brief, real estate listings themselves a.s.o. People were identifying me as the real estate expert on Twitter in Bucharest, hence the contacts that got to be actual clients. When my twitter usage frequency decreased, things changed, but I can get them back anytime, if I really want to – despite more and more realtors being present on twitter. To my knowledge, none of them replicated this experience. 

2. A business, all-inclusive restaurant belonging to somebody else. I simply loved the place, so I set up a Twitter account for it (@legourmand). Owners knew about it, and supported me in the process (not financially, btw). Had the account suspended on day one due to suspicious activity (many people followed vs. followers), but after convincing Twitter that we’re good people, I started writing about food facts, restaurant facts, dialogs with (hungry) people, making reservations on twitter, organizing twitter competitions rewarded with dinners or lunches, and presented the menus every single day (lunch and dinner), including photos. All from my iPhone. I planned to write more and more food related content – to get a loyal tribe of followers, just as the restaurant had a very high level of loyalty with customers, but failed. The twitosphere and the blogosphere seemed to love it, some of them came to eat, some of them organized family/corporate events. To me, this was unbelievably cool. Speaking of which, now it’s not a secret anymore that it was me behind the account. This week the restaurant closed because of very high level of rent for the location. 

Shortly put, here are 3 rules of using Twitter for business, which you can apply to your personal development, as well.

• O parere buna despre rolul consultantilor (articolul se refera la domeniul Knowledge Management, dar se poate extinde ca aplicabilitate): http://aboveandbeyondkm.com/2009/05/the-road-not-taken.html
• O serie mai mult decat cuprinzatoare de poze facute din elicopter prin toata lumea, “aerials”, ceva cum rar mi-a fost dat sa vad (adica niciodata). Trebuie sa stam cu ochii pe blogul asta, e cel mai bun blog cu poze in opinia mea: http://iinsight.net/x/tag/xlife/

• Ca tot vorbim de poze, ii laud si ii aplaud pe cei de la X3Studios pentru al lor The Big Picture – cea mai mare “poza” din Romania, facuta cu ocazia aniversarii a 10 ani:  http://www.x3studios.com/#/356/X3-Studios/The-Big-Picture/. Intamplator, am fost coleg de scoala cu Stefan Szakal si Calin Iepure.
• Pe aceeasi linie, ca tot vorbim de intreprinzatori… de ce suntem intreprinzatori? De ce intreprinzatorii schimba lumea? Vezi aici: http://www.youtube.com/watch?v=T6MhAwQ64c0
• Barack Obama (o fi schimband si el lumea?) are si el umor.
• Daca vrem sa vedem lumea, mai precis daca vrem sa stim unde e o adresa anume, trimitem un Tweet la @findmap, de forma “@findmap Unirii Blvd 12″ si primim un raspuns in contul nostru Twitter cu o poza a locatiei in Yahoo Maps. Via idevelop. 
• Iar daca vrem sa vedem cat de buna e lumea, sau sa infruntam marea dilema: real vs. virtual, mergem la Orange Concept Store azi sau maine cu incepere de la 18.30, la TeamWork. Via Adrian Ciubotaru.
• Si fiindca nu ma pot satura de Seth Godin, va prezint alocutiunea sa de la TED 2009, despre Triburi, carte pe care tocmai am cumparat-o prin Okian. Dar n-am ridicat-o inca de la sediul lor; insa am descarcat versiunea mp3 de pe Internet (da, e gratuit)
• Magie in pagina de internet, via Adrian Soare.

Am gasit o explicatie foarte buna, pe care v-o gasiti spre finalul interviului de mai jos, care merita ascultat in intregime, de altfel. Doar e vorba de Seth Godin, cel mai bun om de  marketing in acest moment.

Twitter nu e neaparat “the next big thing”.

Tineri Antreprenori este un proiect realizat de JCI Romania. Proiectul a fost pornit anul trecut de Tudor Maxim, de la Elevate. Sincer sa fiu, eu am crezut in proiect mai mult decat Bobby, dar n-am avut in prioritati sa ma implic, oricat a tras Tudor de mine. Si pentru ca oricine e “inlocuibil”, Tudor a reusit sa faca ceva foarte bun si cred ca toti cei care au fost implicati au avut o experienta foarte misto, care merita incercata.

Tineriantreprenori.ro, primul program de mentorat pentru viitori antreprenori

Junior Chamber International Bucuresti, filiala locala a celei mai importante organizatii mondiale de tineri antreprenori si tineri manageri (www.jci.cc), pregsteste în luna mai 2009, cea de-a doua editie a programului de mentorat pentru viitori antreprenori.

Proiectul se adreseaza tinerilor, absolventi de liceu sau de facultate, cu vârste între 18 si 35 de ani, ce au în plan înfiintarea unei firme în maximum 6 luni de la participarea la program sau care au înfiintat o firma cu maximum 6 luni de activitate pâna la data începerii programului.

Fiecare participant va avea un mentor personal cu care va petrece patru saptamâni la biroul acestuia din urma. Mentorii sunt tineri antreprenori care au înfiintat în ultimii ani start-upuri de succes în diverse domenii. Lista completa a acestora poate fi gasita la: www.tineriantreprenori.ro/mentori

Cititi tot comunicatul aici si mergeti sa va inscrieti.