• Intalnirile Erudio – sunt create ca “un loc de prelegeri si discutii pe subiecte de granita, care imbina preocuparile de afaceri cu cele culturale si spirituale”. Urmatoarea intalnire are loc chiar acum miercuri, 11.11.2009, la hotel Novotel, invitatul special fiind dl. Neagu Djuvara. Subiectul intalnirii va fi: “Declinul civilizatiei occidentale. Noi incotro?”. Intrati pe www.erudio.ro daca va intereseaza parerea unui mare om despre lumea in care traim, si confirmati cat mai repede prezenta. Exista o taxa modica pentru participare, probabil menita sa acopere chiria salii. In concluzie, voi fi acolo.

• Curs de hrana vie – cateva prietene cunoscatoare intr-ale vietii si mancarii sanatoase organizeaza sambata care vine un curs de 5 ore despre “raw food”. Se doreste invatarea a 50 retete de mic dejun, pranz, cina, dulciuri si snack-uri, toate din ingrediente bio, dar nu se limiteaza la atat. Vor impartasi si alte informatii utile, precum si un manual cu retetele respective. Daca sunteti pasionati, scrieti un email la hranavieacum@gmail.com, sa va rezervati un loc. Costa 100 lei. As fi venit, dar am un alt eveniment in orarul de weekend.

• Blogging 101 – workshop de blogging de 3 zile, cate o zi in weekend-uri succesive, tinut de Dragos Roua, un bun prieten si un foarte bun cunoscator al domeniului online, dar si al blogging-ului. Incepe pe 13 noiembrie. Dragos lucreaza profesionist, are o abordare placuta si e usor de urmarit, respectiv de asimilat. Am porumbei care imi spun ca s-au inscris cativa oameni foarte interesanti din business, la care nu ne-am gandi ca le pasa de blogging, si am convingerea ca acolo vor porni motoarele cateva bloguri foarte bune in peisajul online romanesc, poate chiar cel international. Ma gandesc foarte serios sa zic prezent, am cateva idei de blogging care imi surad, si stiu din experienta ca ar fi pacat sa le tin in pusculita. Era sa uit, costa 450 EUR in total, sau in jur de 150-200 EUR pe modul. Detalii gasiti pe site-ul sau, aici.

Let’s crush it!

• Am inceput luna cu o excursie de cate-o zi sau doua in Veliko Tarnovo, respectiv Nisipurile de Aur. Colegii de calatorie au fost @bogdanpaun (angajatul meu) si @omfericit (il cunoasteti deja, unii din voi). Alternativa era un weekend intre domnisoare in Delta, pe care l-am ratat din cauza ca nu l-am trecut in agenda telefonului.
• Am continuat calatoriile cu un drum pe Transfagarasan, cu opriri principale la Balea Cascada si Balea Lac la respectabilul domn Marius Olariu - eu invitat fiind de “tatal meu bogat”. Ocazia? Serbarile Zapezii. Da, am gasit si zapada in iunieeee. Ne-am distrat copios.
• De-abia mai sunt vreo 40 ore pana cand plec pe litoralul romanesc, pentru Congresul Olimpic al Alumnilor AIESEC. Sa tot fim vreo 40 de agenti ai schimbarii acolo, presimt distractie crancena.
• Nu bine se termina petrecerile AIESEC, ca la sfarsitul saptamanii ma intorc in partea sudica a Transfagarasanului, pentru o alta mare petrecere a unei colege din JCI Bucuresti, care are o pensiune in zona.
• Iesind din iunie, iarasi ma duc spre nord, in Cluj, la nunta verisoarei Anca B.

De o astfel de …transhumanta de la munte spre litoral si vice-versa, daramite cu petreceri peste petreceri, n-am mai avut parte vreodata. Io zic ca o sa fie cu happy end.

Un alt scriitor cu care ma intalneam des pe cand aveam 20 ani, un contemporar de-al lui Illich, a murit chiar inainte de Craciun. Numele sau era Peter Vansittart, care si-a devotat mare parte din viata scrierii de nuvele istorice alegorice citite doar de un cerc restrans de admiratori. Imi aduc aminte prieteni care imi spuneau despre Peter ca in perioada cat a trait in Londra, mergea pe jos peste tot, indiferent de vremea de afara sau de distanta de parcurs. Cu putin timp inainte sa moara la 88 ani, Peter Vansittart inca mergea pe jos plin de enrgie prin zonele de langa Suffolk pe care le iubea. Ne aduce aminte de energia imensa pe care o avem fiecare dintre noi, si de conexiunea acesteia cu libertatea.

Daca ma gandesc bine, imi aduc aminte de un om de afaceri prosper din Satu Mare, cu o varsta trecuta de prima si a doua tinerete, pe care foarte rar l-am vazut intr-o masina. Merge in fiecare zi la fabrica si unde are treaba pe jos.

Unde mergem pe jos astazi?

P.S.: Justin Kadima de la Republika zice ca a mers pe jos din Romana in Muncii in weekend, iar luni se resimtea. Sunt curios cum se simte azi (marti).

1. Biletul pentru vagoanele de cuseta (cu unul din asta am avut tangente) se verifica la intrarea in vagon de catre conductorul acestuia.
2. Usile intre vagoane trebuie sa ramana deschise in timpul mersului.

Am cateva comentarii, ca altfel n-as fi deschis Wordpresu’.

Prima regula: a fost introdusa de conducerea reputatei institutii pentru a permite insotitorului de vagon sa elimine posibilitatea ca o persoana cu biletul emis gresit, sau fara bilet, sa intre in vagon. Pe scurt, eu numesc asta “deranjam majoritatea, ca sa salvam minoritatea”. Cat de des ati auzit dvs. sa se fi emis un bilet de calatorie gresit? E posibil, nu contest, dar sa fim seriosi, e o situatie rara si care suporta rezolvare, precum si prevenire in alt mod (cum ar fi rugamintea de a verifica biletul emis la momentul cumpararii). Am uitat: poate se vrea ca aceasta masura sa insufle un aer de transparenta apropo de tentativele conductorului de a se transforma in “nasul”. Pe mine nu m-au convins. Scurt pe doi: vii la tren/vagon, poate ajungi in ultima clipa, poate afara ploua ca dracu, poate ai biletul in fundul unui rucsac pe care oricum il desfaceai ca sa iti scoti sandwich-ul pana venea nenea sa verifice, DAR stai, trebuie sa dai socoteala cine esti si cu ce ocazie in tren. Pune bagajele pe jos, murdareste-le nitel, scotoceste buzunarele dupa bilet, si demonstreaza ca ai o treaba cu acel tren/vagon. D’oh, de parca te-ai duce spre el fara un scop, fara sa iti fi citit biletul de calatorie. Halal CFR!

A doua optimizare, necesara celor care poate s-au urcat in vagonul gresit deoarece pierdeau trenul, sau doritorilor de mancarica la restaurant, mi se pare de asemenea interesanta. Si ma astept sa fiu contestat pentru ca o pun intr-o astfel de lumina. Revenind, ideea e ca dau un ban, dar oricine trece pe langa locul in care eu dorm cu toate bunurile mele prin genti. E logic, nu? Conductorul motiveaza ca toate cabinele au acum incuietori care se deschid doar de catre ocupantii cusetei. Asa o fi, dar probabilitatea sa gasesti usi deschise, in spatele carora sa fie vreun uituc plin de bani, exista iar unora le zambeste.

Spor la optimizari, CFR! Sa stiti ca link catre site-ul companiei dvs. nu voi pune, pe motiv de optimizare trafic. Sa nu-mi pice serverul.

M-am dus sa ma relaxez, sa respir ceva curat, sa vad culorile toamnei si sa dorm. Misiunea a fost indeplinita, doar ca in alt mod decat ma asteptam. Mi-a facut cu ochiul un ATV de langa hotel, pe care l-am inchiriat atat sambata inainte de inserare, cat si duminica la pranz, cand am vazut ce vreme buna era. Am facut trei-patru trasee cu jucaria, lucru care mi-a “terminat” mainile (de oboseala, evident), dar a meritat din plin: ce peisaje (poze aici), ce poteci, ce culori, ce animalute de ppoadure, ce aer, ah! Ma voi intoarce! Dar sa va spun o treaba: mersul cu ATV-ul se cheama sport extrem, si trebuie tratat destul de cumpatat, fiindca ocaziile sa patesti ceva abunda. Eu personal am scapat nevatamat, insa la un moment dat am luat o groapa plina de apa si noroi, la care nu ma asteptam, si care a rezultat intr-o temporara pierdere a vizibilitatii. Mai mult, aceasta cuplandu-se cu viteza excesiva din acel moment (recunosc!) era sa ma duca intr-o mini-prapastie, adica un hau/sant de vreo 4-5 metri adancime. Vehiculul s-a oprit la insistentele mele repetate (frane de toate felurile) chiar la limita decolarii, cam cu 5 cm inainte de bau-bau. Nu va speriati aiurea, ca desi am facut tot felul de nebunii, erau controlate. Dar nu e pentru cei cu inima slaba, adica pentru majoritate.

Seara m-am vazut cateva zeci de minute pentru actualizarile de rigoare cu Mihai Croitoru, antreprenorul nostru tanar din Cheia. Am aflat cate ceva despre mersul turismului, dar si despre o noua investitie derulata chiar de el, o fabrica de apa aflata la cativa kilometri de statiune, numita KEIA. Pe care am vizitat-o a doua zi, si care va face subiectul urmatoarei unei postari.